Tag: acordare

  • Ce bonusuri acordă companiile în acest an: Tichete cadou de Ziua Copilului, de Ziua Bancherului, a Energeticianului sau a Contabilului

    Pe lângă sărbătorile de Paşte şi Crăciun, când zeci de mii de companii oferă salariaţilor tichete şi carduri cadou, numeroase companii aleg să îşi motiveze angajaţii de 1 Iunie – Ziua Copilului. Companiile mai acordă angajaţilor tichete cadou şi cu ocazii mai puţin uzuale, cum ar fi Ziua Bancherului (4 iunie),  Ziua Energeticianului (20 iulie), Ziua Petrolistului (8 septembrie), Ziua Inginerului Român (14 septembrie),  Ziua Naţională a Contabilului (21 septembrie) sau chiar Ziua Naţională a României (1 decembrie).

    „Remarcăm o tendinţă clara din partea angajatorilor de a puncta cu un plus de fast momentele speciale din viaţa profesională, precum aniversările companiilor sau chiar aniversările şi momentele speciale din viaţa personală a angajaţilor, oferindu-le tichete sau carduri cadou. Avantajele sunt atât de natură financiară, respectiv scutiri de taxe sociale salariale şi patronale, căt şi de natură logistică, tichetele şi cardurile cadou fiind foarte simplu de comandat şi utilizat în orice companie, de orice dimensiune sau domeniu de activitate. În plus, tichetele şi cardurile cadou scot din anonimat orice eveniment sărbătorit de companii, asociind un gest memorabil şi de impact bonusurilor oferite”,  spune Dana Sintejudean, director general adjunct al Edenred România.

    Tichetele cadou oferite salariaţilor de 1 iunie în beneficiul angajaţilor şi al copiilor minori sunt deductibile şi scutite de taxe şi impozite atât pentru angajatori, cât şi pentru angajaţi, în limita sumei de 150 de lei per beneficiar. De 1 iunie, pot beneficia de tichete cadou atât copiii minori ai angajaţilor, cât şi angajaţii înşişi. Astfel, un angajat care are doi copii minori poate primi tichete cadou în valoare totală de 450 lei, scutite de taxe sociale şi de impozitul pe venit. Pentru companiile angajatoare, tichetele cadou acordate salariaţilor sunt deductibile în limita a 5% de la calculul impozitului pe profit.

    Conform analizelor Edenred România, cea mai mare companie emitentă de tichete şi carduri de beneficii pentru salariaţi, câteva mii de companii vor acorda angajatilor tichete cadou de 1 iunie în acest an, în creştere cu aproximativ 10% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.

    „Estimăm că trendul deja marcat, de a oferi angajaţilor tichete şi carduri cadou ca bonus cu diverse ocazii speciale, va continua pe tot parcursul anului 2017. Tichetele şi cardurile cadou sunt preferate de angajaţi şi angajatori în locul cadourilor în numerar sau în natură, acestea din urmă fiind impersonale, lipsite de memorabilitate şi greu de gestionat din punct de vedere logistic. De asemenea, un cadou clasic poate să nu fie pe placul angajaţilor. În schimb, tichetele şi cardurile cadou oferă libertatea de alegere a cadoului dorit dintr-o varietate de produse şi servicii” , adaugă Dana Sintejudean, Edenred România.

    Tichetele şi cardurile cadou pot fi cheltuite pentru a cumpăra orice tip de produse, de la îmbrăcăminte, bijuterii, cosmetice, cărţi, IT & electronice, accesorii, decoraţiuni, bricolaj, articole de sport, până la produse alimentare din cea mai mare reţea de magazine partenere. Tichetele cadou de la Edenred sunt acceptate pe întreg teritoriul ţării de peste 65.000 de comercianţi parteneri. Cardurile cadou Compliments® pot fi cheltuite în peste 7.000 magazine de toate tipurile.

     

  • Cum poţi scăpa când şeful vrea să te dea afară. Ce trebuie neapărat să facă altfel concedierea se anulează

    Daca angajatorul nu acorda preavizul, atunci concedierea se anuleaza, dupa cum a stabilit Inalta Curte de Casatie si Justitie (ICCJ) printr-o decizie publicata recent in Monitorul Oficial. Totodata, durata preavizului trebuie sa fie inclusa obligatoriu in decizia de incetare a contractului de munca, insa judecatorii au considerat ca acest element poate fi omis in anumite conditii.

    Decizia ICCJ nr. 8/2014 a aparut in Monitorul Oficial, Partea I, nr. 138 din 24 februarie si este obligatorie pentru instantele judecatoresti de la data publicarii.

    Conform documentului, neacordarea duratei minime de preaviz de 20 de zile lucratoare atrage nulitatea absoluta atat a masurii de concediere, cat si a deciziei de concediere, dupa cum au apreciat judecatorii.

    “In ceea ce priveste consecintele de ordin juridic ale nerespectarii de catre angajator a dreptului la preaviz al angajatului asupra masurii concedierii si deciziei de concediere, au procedat in mod corect instantele care au considerat ca in acest caz intervine sanctiunea nulitatii absolute a concedierii si a deciziei prin care se dispune masura de incetare a contractului individual de munca”, scrie in Decizia ICCJ nr. 8/2014.

    Concret, Codul muncii stabileste ca salariatii au dreptul la preaviz daca sunt concediati din cauza ca sunt inapti din punct de vedere fizic si/sau psihic, nu corespund profesional sau pentru ca s-a desfiintat postul pe care-l ocupa. Totodata, cei dati afara din cauza unor motive care nu tin de persoana lor beneficiaza, de asemenea, de preaviz. Singura exceptie este in privinta celor concediati pentru necorespundere profesionala si care se afla in perioada de proba.

    In actul normativ citat se subliniaza ca este nula concedierea dispusa de catre angajatorii care nu respecta procedura legala. In aceasta privinta, Curtea a gasit ca acordarea preavizului este o formalitate inclusa in procedura concedierii si, prin urmare, trebuie respectata.”Se poate considera ca dreptul la preaviz, ca o garantie impotriva abuzurilor si nelegalitatilor la care poate recurge angajatorul in caz de concediere, a fost reglementat de legiuitor pentru protectia salariatului de buna-credinta, de vreme ce ipotezele legale in care preavizul trebuie acordat nu presupun culpa persoanei in cauza. (…) Acordarea termenului de preaviz reprezinta o etapa premergatoare procedurii concedierii, incluzandu-se, in consecinta, in aceasta procedura, iar nerespectarea cerintei legale imperative in discutie conduce la aplicarea sanctiunii nulitatii absolute a concedierii, la cererea angajatului”, arata judecatorii.

    In alta ordine de idei, in decizie este mentionat ca angajatorul nu poate sa inlocuiasca preavizul cu despagubiri sau sa acopere nulitatea concedierii prin acordarea de despagubiri si recunoasterea vechimii in munca, pentru ca aceste masuri ar fi in dezavantajul salariatului.

    De asemenea, concedierea este nula si in situatia in care angajatorul acorda preavizul, insa acesta este mai mic decat cel prevazut de Codul muncii sau decat cel stabilit in contractul colectiv de munca aplicabil (daca preavizul este mai mare de 20 de zile lucratoare).

    “Lovita de nulitate absoluta este si concedierea dispusa cu acordarea unui termen de preaviz mai mic decat cel stabilit de Codul muncii, republicat, respectiv prin contractele colective de munca incheiate la nivel de sectoare de activitate, de grupuri de unitati sau de unitate ori prin contractul individual de munca, evident in ipoteza in care aceste din urma acte prevad un termen de preaviz mai mare decat cel legal sau stabilit prin contracte colective de munca incheiate la nivel superior”, se arata in Decizia ICCJ nr. 8/2014.

    Cititi mai multe pe www.avocatnet.ro

  • Top 100 cei mai admiraţi CEO: Robert Rekkers, director general al Agricover Credit IFN

    Născut la Amersfoort, Olanda, a absolvit în 1984 University of Business – Economics (Rotterdam), iar în 1985 Facultatea de Drept din acelaşi oraş. Cu peste 25 de ani de experienţă, Robert Rekkers este unul dintre cei mai cunoscuţi bancheri din România, fiind timp de aproape zece ani la conducerea Băncii Transilvania.

    În acest interval, banca din Cluj a ajuns de la o poziţie de mic jucător local în topul instituţiilor de profil din România; în acea perioadă, Robert Rekkers a adus acţionarilor băncii profituri de 400 milioane euro, dar a şi trăit momente dramatice în toamna lui 2008, când a izbucnit criza, iar BNR a acordat Băncii Transilvania, peste noapte, un împrumut de urgenţă care a salvat-o de la o criză de lichiditate.

    În iulie 2012, Rekkers s-a alăturat Consiliului de Administraţie al grupului Agricover şi a devenit director general al Agricover Credit IFN, companie specializată pe finanţarea agriculturii. Agricover Credit IFN a acordat credite în valoare de 950 milioane lei în 2015, în creştere cu 14% faţă de anul precedent.

    Firma de creditare şi-a mărit numărul de clienţi cu 10% anul trecut, ajungând la 1.700 de clienţi activi.

  • Top 100 cei mai admiraţi CEO: Felix Daniliuc, director general Raiffeisen Leasing IFN

    Daniliuc a preluat funcţia actuală în 2010, este preşedintele Asociaţiei Societăţilor Financiare – ALB România şi membru al Fundaţiei Liderilor de Afaceri din România (RBLS). A fost prezent în ediţiile anterioare ale catalogului 100 Cei mai admiraţi CEO, numărându‑se printre cei mai admiraţi finanţişti.

    Raiffeisen Leasing a încheiat anul trecut cu un volum al finanţărilor de 105 milioane de euro, în creştere cu circa 6% faţă de 2014.

  • Top 100 cei mai admiraţi CEO: Felix Daniliuc, director general Raiffeisen Leasing IFN

    Daniliuc a preluat funcţia actuală în 2010, este preşedintele Asociaţiei Societăţilor Financiare – ALB România şi membru al Fundaţiei Liderilor de Afaceri din România (RBLS). A fost prezent în ediţiile anterioare ale catalogului 100 Cei mai admiraţi CEO, numărându‑se printre cei mai admiraţi finanţişti.

    Raiffeisen Leasing a încheiat anul trecut cu un volum al finanţărilor de 105 milioane de euro, în creştere cu circa 6% faţă de 2014.

  • Această ţară va acorda BANI GRATIS cetăţenilor ei: “Singura condiţie e să aibă între 18 şi 64 de ani şi să câştige modest”

    Fiecare persoană inclusă în program va primi până la 17.000 de dolari pe an, în funcţie de celelalte venituri obţinute. Pentru a fi eligibilă, o persoană trebuie să aibă între 18 şi 64 de ani şi să se aibă un venit modest. În urma înscrierilor, selecţia se va face aleatoriu.

    Autorităţile spun că scopul principal este de a-i face pe oameni conştienţi de faptul că cei de la guvernare sunt alături de ei. Premisele sunt că fiecare persoană inclusă în program trebuie să îşi poată acoperi cheltuielile de bază, precum mâncarea, transportul, hainele sau utilităţile – fără a avea niciun fel de obligaţie.

    La începutul acestui an, Finlanda a demarat un experiment economic similar, potrivit BBC. Guvernul Finlandei va oferi bani timp de doi ani pentru 2000 de oameni, garantându-le astfel un venit minim.

    Participanţii, selectaţi în mod aleatoriu din rândul persoanelor care primesc ajutoare sociale – vor primi fiecare câte 560 de euro pe lună şi vor continua să primească aceşti bani chiar dacă se angajează între timp.

    Experimentul finlandez este cel mai mare din rândul celor similare, prin care se testează ce se întâmplă când o ţară decide să ofere cetăţenilor un venit garantat – politică ce este cunoscută drept   venitul universal de bază. ”Sperăm că acest venit minim va oferi oamenilor sentimentul securităţii financiare şi oportunitatea să-şi planifice vieţile”, spune Marjukka Turunen at Kela, agenţia de asigurări sociale a Finlandei, care derulează experimentul.

    Este o simplă propunere, dar una radicală – unora nu le place ideea ca guvernele să ofere bani în mod nediscriminatoriu.  Alţii sunt îngrijoraţi din cauza faptului că un venit garantat ar putea să facă dificil găsirea de oameni care să îşi dorească joburi necesare, dar nepopulare, scrie BBC.

    Astfel de experimente s-au mai derulat în lume pe parcursul istoriei: spre exemplu, Canada a făcut un experiment similar în anul 1960. În cadrul acestuia, statul oferea pentru 30% din populaţia micului oraş Dauphin, Manitoba, 15.000 de dolari. O analiză a experimentului făcută de Evelyn Forget, economist la Universitatea din Manitoba, a descoperit că rata de absolvire a liceului a crescut şi rata de spitalizare a scăzut cu 8,5%.

    Rata angajării în rândul adulţilor nu s-a schimbat deloc. În pofida succesului aparent, acest experiment nu a fost repetat. S-ar putea ca lucrurile să fie diferite patru decenii mai târziu?

  • Raiffeisen Bank a acordat peste 350 de milioane de euro IMM-urilor în cadrul iniţiativelor JEREMIE

    Raiffeisen Bank deţine cea mai mare cotă de piaţă pe acest tip de finanţare IMM, peste 50% din totalul volumelor acordate de către toate băncile din România, prin aceste programe.

    Creditele acordate de Raiffeisen Bank IMM-urilor au vizat atât finanţarea activităţii curente cât şi a investiţiilor, pe termen mediu şi lung, în condiţii extrem de avantajoase pentru client – dobândă subvenţionată şi cerinţe reduse de garanţii. Acest instrument financiar a fost unul dintre cele mai atractive de pe piaţa românească şi ne-a adus multe satisfacţii, atât clienţilor cât şi nouă. Pe parcursul derulării celor două iniţiative JEREMIE am acordat peste 4700 de finanţări. Aceste rezultate au poziţionat Raiffeisen Bank ca lider incontestabil pe piaţa locală în acordarea acestui tip de finanţare cu peste 50% cotă de piaţă, dacă vorbim de volume şi peste 70% cotă de piaţă, ca număr de finanţări” a declarat Monica Udrescu, Director Executiv al Ariei IMM la Raiffeisen Bank.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Ţara care vrea să scape de TOATE maşinile diesel. Ce sume vor primi şoferii care sunt dispuşi să-şi vândă vehiculele

    Prim-ministrul britanic urmează să anunţe, pe 24 aprilie, o serie de subvenţii acordate celor care sunt de acord să renunţe la maşinile diesel. Aceştia ar urma să primească între 1.000 şi 2.000 de lire sterline, scriu cei de la Financial Times.
     
    În februarie, Comisia Europeană a trimis guvernului britanic o ultimă avertizare cu privire la lipsa de reacţie faţă de depăşirea limitei de poluare în Londra şi alte 15 oraşe. Marea Britanie a fost una dintre cele 5 ţări ce au primit, în 2013, o astfel de avertizare; celelalte au fost Germania, Franţa, Italia şi Spania.
     
    Ca urmare, guvernul a anunţat acordarea de subvenţii în valoare totală de 290 milioane de lire sterline pentru cei care vor să achiziţioneze maşini electrice sau hibrid.
     
    O altă măsură a fost deja propusă de Sadiq Khan, primarul Londrei, care a cerut impunerea unei taxe de 10 lire pentru orice maşină cu standarde euro mai vechi de 5 ani care tranzitează centrul oraşului.
     
    Germania ar putea chiar interzice, începând din anul 2030, vehiculele cu motoare diesel şi benzină, iniţiativa fiind susţinută de reprezentanţii landurilor şi recomandată inclusiv Uniunii Europene, în contextul ratificării Acordului de la Paris privind limitarea poluării, relatează revista Der Spiegel.
     
    O rezoluţie adoptată de Bundesrat (Camera superioară a Parlamentului german) exprimă susţinere pentru interzicerea, începând din anul 2030, a vehiculelor cu propulsie diesel şi benzină în toate landurile din Germania. Rezoluţia este rezultatul unei înţelegeri a reprezentanţilor landurilor conduse de formaţiunile Partidul Social-Democrat (SPD, centru-stânga) şi Uniunea Creştin-Democrată/Uniunea Creştin-Socială (CDU/CSU, centru-dreapta). CDU şi SPD formează alianţa politică aflată la guvernare şi la nivel central în Germania.

     

  • Bashar al-Assad avertizează că ar putea cere Rusiei să trimită efective terestre în Siria

    Liderul regimului autoritarist de la Damasc a lăudat contribuţia militară a Rusiei, care în prezent oferă Siriei susţinere aeriană şi consultanţă militară în conflictul cu grupuri rebele şi teroriste. “Toată lumea ştie că de când Rusia a început să ofere această susţinere, în 2015, balanţa militară s-a schimbat şi am putut recuceri oraşele Palmira şi Alep. Deci, nu cred că în acest moment sunt necesare efective terestre”, a spus Bashar al-Assad.

    “Poate că în viitor, în cazul în care inamicii noştri şi susţinătorii lor, teroriştii lor, intermediarii îşi schimbă strategia şi aduc terorişti suplimentari din străinătate, ar putea fi necesare” trupe ruse, a atras atenţia Bashar al-Assad.

    Administraţia Bashar al-Assad foloseşte termenul “terorişti” referindu-se atât la grupurile insurgente, cât şi la cele islamiste.

    În prezent, în Siria sunt piloţi şi instructori militari ruşi care ajută armata siriană.

    Declaraţiile liderului sirian sunt un avertisment adresat Administraţiei Donald Trump, pe care Damascul o acuză că oferă susţinere insurgenţilor sirieni. Recent, Statele Unite au atacat o bază militară din Siria după un atac chimic produs în nordul Siriei şi soldat cu aproximativ 90 de morţi. Washingtonul a atribuit atacul chimic, fără a prezenta dovezi, regimului Bashar al-Assad. Siria şi Rusia au negat orice implicare în acest atac, explicând că Statele Unite l-ar utiliza ca pretext.