Tag: soferi

  • CNADNR extinde intervalul orar în care şoferii NU plătesc taxa pentru podul de la Cernavodă

     Sistarea plăţii taxei de pod la sfârşit de săptămână a intrat în vigoare la 4 iulie şi este valabilă până la 31 august.

    Iniţial, măsura s-a aplicat pe sensul Bucureşti – Constanţa în intervalul 18:00 – 24:00, în zilele de vineri, şi sîmbăta între orele 06:00 şi 12:00, iar pe relaţia Constanţa – Bucureşti şoferii au fost scutiţi de plata taxei duminica, între 16:00 şi 24:00.

    Începând de vineri, 25 iulie, şoferii care merg spre litoral nu vor plăti taxa în intervalul orar 14:00 – 24:00 (vineri) şi 06:00 – 14:00 (sâmbăta). La întoarcerea spre Bucureşti, încasarea tarifului este sistată duminica în intervalul orar 10:00 – 24:00, se arată într-un comunicat al CNADNR.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Dosare penale pe numele şoferilor care încearcă să aducă în România maşini cu numere provizorii

     Potrivit poliţiştilor de frontieră, de la începutul anului s-au înregistrat peste 50 de dosare penale întocmite pe numele unor şoferi care au încercat să intre în ţară la volanul unor maşini care aveau numere provizorii ori de probă, emise de autorităţile germane sau ungare.

    “Din cazuistica înregistrată la nivelul punctelor de trecere ale frontierei rutiere s-a constatat că sunt cetăţeni care se prezintă, pentru a intra sau a ieşi din ţară, la volanul unor autovehicule care au montate plăcuţe cu numere de înmatriculare provizorii sau pentru probă, atribuite de autorităţile din Republica Federală Germania, cât şi cele de tip ‘P’ eliberate de Ungaria, cazuri care atrag răspunderea penală a conducătorilor auto”, se arată într-un comunicat emis de Poliţia de Frontieră.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Amendă de 2.700 de lei pentru un vitezoman care mergea la mare

    Şoferul a fost sancţionat contravenţional pentru fiecare depăşire a vitezei legale cu amendă în valoare de 900 lei, sancţiunea totală fiind de 2.700 de lei. Totodată, poliţiştii i-au reţinut permisul de conducere, în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce autovehicule pentru o perioadă totală de 270 de zile.

    Depăşirea limitelor legale de viteză şi viteza neadaptată la condiţiile de trafic reprezintă unele dintre principalele cauze ale accidentelor rutiere grave produse pe drumurile publice, reaminteşte Poliţia. Viteza determină creşterea distanţei de frânare necesară opririi autovehiculului în siguranţă şudetermină agravarea consecinţelor accidentelor rutiere indiferent de cauză.

    Poliţia Română recomandă conducătorilor auto să circule cu prudenţă.

    Peste 460 de infracţiuni au fost constatate de poliţişti, în patru zile, în urma acţiunilor desfăşurate pentru prevenirea faptelor antisociale şi menţinerea climatului de ordine şi siguranţă publică, a comunicat Poliţia Română. Poliţiştii au aplicat aproape 13.200 de sancţiuni contravenţionale, dintre care aproximativ 11.100 la regimul rutier.

    În perioada 7-10 iulie, aproximativ 6.000 de poliţişti de ordine publică, de la rutieră, de investigaţii criminale, de la investigarea fraudelor, transporturi, din cadrul formaţiunilor arme, explozivi şi substanţe periculoase ori de la alte formaţiuni şi luptători de intervenţie rapidă au acţionat pentru prevenirea faptelor antisociale şi menţinerea climatului de ordine şi siguranţă publică, suplimentar faţă de activităţile dispozitivelor curente de ordine şi siguranţă publică.

    Astfel, 96 de percheziţii, 1.610 controale, 297 de filtre şi 2 razii au fost efectuate de poliţişti în aceste zile. Au fost constatate 463 de infracţiuni judiciare, economico-financiare, la regimul circulaţiei sau de altă natură, dintre care 232 în flagrant.

    Cele mai multe sancţiuni au fost aplicate ca urmare a încălcării normelor O.U.G. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, 10.892, dintre care 60 pentru consum de alcool şi 3.100 pentru încălcarea regimului legal de viteză.

    Poliţiştii au prins 281 de persoane bănuite de comiterea de infracţiuni, dintre care 39 au fost reţinute şi 25 arestate. Au fost depistate 4 autoturisme semnalate ca fiind furate.

    De asemenea, au fost aplicate 13.192 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de peste 2.600.000 de lei şi au fost confiscate bunuri în valoare de peste 600.000 de lei.

    Poliţiştii au intervenit şi au aplicat 1.366 de sancţiuni contravenţionale pentru nerespectarea normelor privind ordinea şi liniştea publică prevăzute de Legea 61/1991, 408 de sancţiuni prevăzute de Legea 12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite şi 28 la Legea 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor şi protecţia persoanelor.

    Ca măsură complementară, poliţiştii au reţinut 602 permise de conducere şi au retras 284 de certificate de înmatriculare.
     

  • Gruparea Statul Islamic a eliberat 32 de şoferi turci, reţinând în continuare alţi 49 de ostatici

     Un avion închiriat în mod special de la compania Turkish Airlines (THY) i-a adus joi seara pe ostatici în provincia turcă Sanliurfa, în apropiere de frontiera cu Siria, potrivit unor oficiali locali.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • AMENZI mai mari pentru şoferii care încalcă regulile de circulaţie

    Salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată a crescut, din 1 iulie, de la 850 la 900 de lei.

    Potrivit prevederilor legale, un punct de amendă pentru şoferii care încalcă regulile de circulaţie reprezintă 10 la sută din salariul minim brut pe ţară.

    Astfel, din 1 iulie, odată cu creşterea salariului de bază minim brut pe ţară, a fost majorat şi punctul de amendă cu 5 lei, ajungând la 90 de lei.

    Potrivit Codului Rutier, amenzile contravenţionale se stabilesc în cuantumul determinat de valoarea numărului punctelor-amendă aplicate.

    Contravenţiile sunt împărţite în clase de sancţiuni, cărora le corespunde un număr de puncte-amendă, în funcţie de gravitatea faptelor şi de pericolul social pe care acestea îl prezintă. Astfel, şoferii pot primi între două şi 20 de puncte-amendă. În cazul persoanelor juridice, pot fi date între 21 şi 100 de puncte-amendă.

    Cele mai mici amenzi sunt date, printre altele, pentru nesemnalizarea la schimbarea direcţiei de mers, nepurtarea centurilor de siguranţă, nerespectarea semnificaţiei culorii galbene a semaforului, iar cele mai mari pentru deţinerea, montarea sau folosirea în circulaţia pe drumurile publice a mijloacelor speciale de avertizare sonoră sau luminoasa pe vehiculele care nu au acest drept, nerespectarea regulilor privind remorcarea vehiculelor, transportul copiilor în vârstă de până la 12 ani sau al animalelor pe locurile din faţă ale vehiculelor, staţionarea neregulamentară pe drumurile publice în condiţii de vizibilitate redusă.

    De asemenea, cele mai mari amenzi, la care se adaugă şi suspendarea dreptului de a conduce pentru o perioada de 90 de zile, sunt date şoferilor aflaţi sub influenţa băuturilor alcoolice, dacă fapta nu constituie infracţiune, neoprirea la trecerea la nivel cu calea ferată când barierele sau semibarierele sunt coborate ori în curs de coborare sau când semnalele cu lumini roşii şi sonore sunt în funcţiune, depăşirea cu mai mult de 50 de kilometri pe oră a vitezei maxime admise pe sectorul de drum respectiv şi pentru categoria din care face parte autovehiculul.

  • Record al Poliţiei: aproape 10.000 de sancţiuni pentru şoferi într-o singură zi

    Poliţiştii rutieri, sprijiniţi de colegii de la ordine publică, au acţionat vineri, 27 iunie, sub coordonarea de specialitate a Direcţiei Rutiere din cadrul I.G.P.R., pe principalele drumuri naţionale şi autostrăzi, în vederea prevenirii evenimentelor rutiere. Au fost monitorizate, cu prioritate, sectoarele de drumuri cu valori ridicate de trafic, fiind folosite aparatele de măsurare a vitezei de deplasare a autovehiculelor, amplasate în “cascadă”.

    Au fost prezenţi în stradă aproape 2.000 de poliţişti, dintre care 1.179 de la rutieră şi 815 de la ordine publică, care au utilizat 462 de aparate radar.

    Poliţiştii au constatat 82 de infracţiuni, dintre care 65 la regimul circulaţiei şi au aplicat 9.806 sancţiuni contravenţionale, în valoare de 2.109.072 de lei. Dintre sancţiunile aplicate, 6.320 au fost pentru nerespectarea regimului legal de viteză, 112 pentru depăşiri neregulamentare şi 23 pentru consum de alcool.

    De asemenea, poliţiştii au reţinut 385 de permise de conducere, în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce, dintre care 130 pentru depăşirea cu mai mult de 50 de km/h a vitezei regulamentare. Pentru neregulile constatate, poliţiştii au retras 135 de certificate de înmatriculare.

    Poliţia Română mulţumeşte conducătorilor auto care conduc preventiv şi respectă regulile de circulaţie. De asemenea, recomandă celor aflaţi la volan să adapteze viteza la condiţiile meteo-rutiere, să păstreze o distanţă corespunzătoare faţă de autovehiculul din faţă şi să sporească atenţia atunci când circulă în coloană sau vizibilitatea este redusă. Poliţia reaminteşte că viteza excesivă şi cea neadaptată la condiţiile de drum sunt principalele cauze generatoare de accidente rutiere grave.
     

  • Record al Poliţiei: aproape 10.000 de sancţiuni pentru şoferi într-o singură zi

    Poliţiştii rutieri, sprijiniţi de colegii de la ordine publică, au acţionat vineri, 27 iunie, sub coordonarea de specialitate a Direcţiei Rutiere din cadrul I.G.P.R., pe principalele drumuri naţionale şi autostrăzi, în vederea prevenirii evenimentelor rutiere. Au fost monitorizate, cu prioritate, sectoarele de drumuri cu valori ridicate de trafic, fiind folosite aparatele de măsurare a vitezei de deplasare a autovehiculelor, amplasate în “cascadă”.

    Au fost prezenţi în stradă aproape 2.000 de poliţişti, dintre care 1.179 de la rutieră şi 815 de la ordine publică, care au utilizat 462 de aparate radar.

    Poliţiştii au constatat 82 de infracţiuni, dintre care 65 la regimul circulaţiei şi au aplicat 9.806 sancţiuni contravenţionale, în valoare de 2.109.072 de lei. Dintre sancţiunile aplicate, 6.320 au fost pentru nerespectarea regimului legal de viteză, 112 pentru depăşiri neregulamentare şi 23 pentru consum de alcool.

    De asemenea, poliţiştii au reţinut 385 de permise de conducere, în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce, dintre care 130 pentru depăşirea cu mai mult de 50 de km/h a vitezei regulamentare. Pentru neregulile constatate, poliţiştii au retras 135 de certificate de înmatriculare.

    Poliţia Română mulţumeşte conducătorilor auto care conduc preventiv şi respectă regulile de circulaţie. De asemenea, recomandă celor aflaţi la volan să adapteze viteza la condiţiile meteo-rutiere, să păstreze o distanţă corespunzătoare faţă de autovehiculul din faţă şi să sporească atenţia atunci când circulă în coloană sau vizibilitatea este redusă. Poliţia reaminteşte că viteza excesivă şi cea neadaptată la condiţiile de drum sunt principalele cauze generatoare de accidente rutiere grave.
     

  • Pentru ce a dat Poliţia amenzi de peste 3 mil. lei în numai patru zile

    În perioada 19 – 22 mai, suplimentar faţă de activităţile dispozitivelor curente de ordine şi siguranţă publică, poliţiştii au efectuat 1.733 de controale, 314 filtre, 267 de percheziţii şi 4 razii.

    În cele patru zile au fost constatate 397 de infracţiuni judiciare, economico-financiare, la regimul circulaţiei sau de altă natură, dintre care 219 în flagrant. Poliţiştii au prins 315 persoane bănuite de comiterea de infracţiuni, dintre care 36 au fost reţinute şi 25 arestate. A fost depistat un autoturism semnalat ca fiind furat şi au confiscat 8 de arme (4 letale şi 4 neletale).

    De asemenea, au fost aplicate 11.456 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 3.159.983 de lei, şi au fost confiscate bunuri în valoare de 376.294 de lei.

    Poliţiştii au intervenit şi au aplicat 1.112 sancţiuni contravenţionale pentru nerespectarea normelor privind ordinea şi liniştea publică prevăzute de Legea 61/1991, 263 de sancţiuni prevăzute de Legea 12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite şi 33 la Legea 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor şi protecţia persoanelor.

    Cele mai multe sancţiuni au fost aplicate ca urmare a încălcării normelor O.U.G. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, 9.619, dintre care 50 pentru consum de alcool şi 3.059 pentru încălcarea regimului legal de viteză.

    Totodată, ca măsură complementară, poliţiştii au reţinut 589 permise de conducere şi au retras 263 de certificate de înmatriculare.
     

  • Guvernul caută soluţii ca şoferii să nu mai stea la coadă pentru plata taxei la podul spre litoral

     Solicitarea de identificare a unui astfel de sistem, care să denote că România este o ţară “cu adevărat europeană”, i-a fost transmisă în şedinţa de guvern, în faţa presei, ministrului Transporturilor, Dan Şova, de către premierul Victor Ponta.

    “Bariera la autostradă nu o folosim zilele astea, nu? Sper să nu mai vedem cozi la bariera aia. Dar poate ajungem şi noi o ţară cu adevărat europeană, să punem acel sistem prin care să se plătească bariera, dar să nu se mai stea la coadă. Sper că sistemul putem să-l implementăm anul acesta”, i-a spus Ponta ministrului Transporturilor, la începutul şedinţei de guvern, în faţa presei.

    El i-a cerut şi ministrului de Interne, vicepremierul Gabriel Oprea, ca, la acest sfârşit de săptămână, să nu fie pregătite “doar radarele”, ci şi reţeaua sanitară sau alte instituţii cu atribuţii de intervenţie în situaţiile care se impun.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Viteza pe drumurile naţionale scade până în 2020, rovinieta ar trebui să crească. Care sunt prevederile Master Planului de Transport

     Pe autostradă, viteza medie ar urma să crească de la 123,2 km/ oră la 126,5 km/ oră, dar pe drumurile naţionale şi locale sunt previzionate scăderi, de la 65,8 km/oră la 65,2 km/oră, respectiv de la 32,5 km/oră la 32 km/oră. În cazul drumurilor judeţene se estimează o stagnare a vitezei medii la 45,6 km/oră.

    Pe segmentul transporturilor rutiere de mărfuri, tabelul din documentul aferent Master Planului indică scăderi pe toate categoriile de drumuri, cu excepţia autostrăzilor, unde viteza medie ar urma să crească de la 88,9 km/oră la 92,7 km/oră.

    Perioada de referinţă luată în calcul este 2011 – 2020.

     “Performanţa operaţională, în termeni de viteză medie şi fiabilitatea timpilor de parcurs, este slabă şi va continua să se deterioreze pe viitor, pe măsură ce creşte cererea, în special pentru reţeaua de drumuri naţionale, care deţine ponderea cea mai mare a călătoriilor efectuate”, se arată în document, intitulat “Raport asupra definirii problemelor”.

    Drumurile naţionale însumează peste 16.500 km, aproximativ 20% din total, însă doar jumătate dintre acestea sunt clasificate ca fiind în stare bună, iar potrivit documentului citat, sumele alocate pentru întreţinere au rămas aproximativ la acelaşi nivel în ultimii ani, dar veniturile din vânzarea vignetelor, care contribuie la aceste bugete, au scăzut în termeni reali.

    În plus, procentajul de drumuri care şi-au depăşit durata de viaţă este de aproximativ 60%, iar acestea sunt expuse la intemperii mai mult decât este aşteptat să se întâmple în cazul unei reţele moderne care este bine administrată.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro