Tag: sef

  • INTERVIU: Isărescu – Decizii politice care să cauzeze mişcări bruşte şi masive de capital, cel mai mare pericol. Ce spune şeful BNR despre o posibilă candidatură la Preşedinţie

     Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, a explicat, într-un interviu acordat MEDIAFAX, condiţiile relaxării monetare mai accentuate de săptămâna trecută, care nu putea fi demarată în perioada în care inflaţia era ridicată.

    El a arătat că în 2014 şi-ar plasa eventuale resurse financiare în agricultură şi alte sectoare productive, aşa cum a făcut şi până în prezent.

    În acelaşi timp, şeful băncii centrale vede o schimbare în arhitectura sistemului bancar european, unde lichiditatea va fi asigurată de clienţii cu depozite în nivelul garantat, de 100.000 de euro, în timp ce deponenţii cu sume mai mari vor alege să-şi diversifice plasamentele şi să-şi asume responsabilităţi, ceea ce va determina dezvoltarea pieţei de capital.

    Isărescu a mai detaliat şi de ce nu candidează pentru funcţia de preşedinte al României, argumentând că o carieră politică nu poate debuta peste o anumită vârstă.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Şeful Ford se retrage din cursa pentru funcţia de CEO la Microsoft

     “Aş vrea să pun capăt speculaţiilor legate de Microsoft, pentru că nu am niciun alt plan afară de serviciul în slujba Ford”, a declarat Mulally (68 de ani) într-un interviu acordat Associated Press, preluat de Bloomberg.

    Astfel, şeful Ford a subliniat că va rămâne la conducerea companiei auto cel puţin pentru restul acestui an şi că nu intenţionează să plece pentru o funcţie la Microsoft.

    Precizările lui Mulally subliniază dificultatea procesului de căutare a unui nou CEO pentru Microsoft, după ce actualul director general, Steve Ballmer, a anunţat în luna august a anului trecut că se va retrage în termen de 12 luni.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Zece lucruri pe care nu ar trebui să i le spui niciodată şefului

    Iată ce nu trebuie să spui într-o discuţie cu şeful tău:

    1. Sunt aici doar pentru bani!
    Este greşit să ai o astfel de atitudine mai ales în România. Este adevărat că partea financiară este foarte importantă, însă nu poţi să-i arunci asta în faţă şefului, pentru că dai dovadă de angajat materialist care nu vine la locul de muncă din plăcere şi pentru care serviciul este un chin.
     
    2. „Nu mi-ai spus niciodată să fac asta!”
    Când ceva important nu a fost făcut, nu trebuie să cauţi vinovaţi. Asta o să-l scoată din minţi pe şef. Cel mai indicat este să te calmezi şi să găseşti soluţii urgente la aceea problemă.

    3. „Ceva merge prost.”
    Este foarte uşor să ne plângem, însă asta nu rezolvă nimic. Trebuie să fii cel care vine cu soluţiile, nu cel care a constatat problema şi s-a resemnat.

    4. „Vreau să fac ce e mai uşor!”
    Poţi să creşti în ochii şefului şi chiar să obţii o promovare atunci când faci lucruri dificile. Angajatorul aşteaptă fapte măreţe din partea unor angajaţi, ceva care să îi scoată din mulţime.

    5. „Această activitate îmi ocupă prea mult timp.”
    Dacă vrei să excelezi îţi asumi orice. Lucrezi şi de acasă dacă e nevoie, faci ore suplimentare, dar nu te laşi bătut din cauza lipsei timpului liber.

    6. „Ar trebui să mă ocup cu alte lucruri.”
    Nu eşti în postura să alegi ce să faci. Eşti la locul de muncă şi trebuie să îndeplineşti nişte sarcini. Nu trebuie să te plangi. Dacă nu îţi convine, atunci renunţă! Nici un angajator nu te ţine cu forţa.

    7. „Îţi promit că am să fac asta!”
    Nu face promisiuni atunci când nu eşti sigur dacă poţi să le îndeplineşti. Este mai bine să fii onest, să îţi recunoşti limitele, să ceri sfaturi şi să ai o atitudine pozitivă.

    8. „Este prea greu.”
    Poate că este greu, dar nu trebuie să îi spui asta celui care a investit încredere în tine. Încearcă să îţi atingi scopul. Dacă nu reuşeşti, poţi să ceri ajutor, dar nu trebuie să te plângi.
    9. „Nu am nici o opinie.”
    Dacă şeful tău îţi cere opinia, atunci înseamnă că părerea ta contează în acea ecuaţie. Nu te ascunde după „nu am nici o opinie”, încearcă să ai un punct de vedere argumentat şi poate că el o să fie luat în considerare.

    10. „Nu îmi asum această responsabilitate!”
    Dacă e strict activitatea şi domeniul tău, e clar că nu poţi să pui responsabilitatea reuşitei sau eşecului în cârca altcuiva. Trebuie să îţi asumi orice.

    De asemenea, trebuie să nu-l minţi niciodată. Adevărul, oricât e el de dificil şi greu de acceptat, te poate scoate din încurcătură.  Minciuna poate duce la conflicte majore şi chiar la concedierea ta.

  • Stelian Tănase, propunerea PNL pentru poziţia de şef interimar al TVR – surse. Tănase: Am discutat cu Antonescu despre soarta TVR, dar nu mi s-a făcut o propunere clară

     Noua propunere a PNL pentru această poziţie vine după ce plenul Parlamentului nu l-a putut valida pe Rareş Bogdan în poziţia de şef interimar al TVR, ca urmare a absenţei în bloc a parlamentarilor PSD.

    Parlamentarii se vor reuni vineri la ora 12:00 în şedinţă comună pentru a stabili directorul interimar al TVR, la ora 11 fiind convocate Comisiile de Cultură, a anunţat preşedinţele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, arătând că nu ştie care este propunerea liberalilor pentru acest post.

    Stelian Tănase: Am discutat cu Crin Antonescu despre soarta TVR, dar nu mi s-a făcut o propunere clară

    Stelian Tănase a declarat, joi, pentru MEDIAFAX că a purtat o discuţie, miercuri seară, cu Crin Antonescu despre soarta Televiziunii Române, însă nu i s-a făcut încă o propunere clară să preia conducerea TVR.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Ponta: Nu trebuia neapărat să ştiu eu tot ce votează Parlamentul. Parlamentul este şeful Guvernului

     “Dincolo de declaraţiile politice, vă spun că nu trebuia neapărat să ştiu eu de tot ce votează Parlamentul. Parlamentul este şeful Guvernului, şi nu invers”, a afirmat Ponta.

    Premierul a arătat că legea amnistiei este singura despre care ştia şi pe care o susţine în continuare, “într-o formă care să răspundă tutuor aşteptărilor”, adică amnistia să nu se refere la fapte de violenţă şi de corupţie.

    “În mod sigur se va discuta în continuare şi se va vedea care este forma cea mai bună”, a adăugat Ponta.

    El a mai spus că, referitor la Codul penal, a avut vineri o discuţie cu preşedintele Camerei Valeriu Zgonea şi acesta l-a informat că toate legile, inclusiv Codul Penal, au fost discutate în comitetul liderilor de grup, în care au fost prezenţi toţi liderii grupurilor parlamentare, iar aceştia au decis includerea lor pe ordinea de zi a Camerei.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Summitul de la Vilnius: Procedura de parafare a Acordului de Asociere între Republica Moldova şi UE a început

     Partea tehnică a procedurii de parafare a celor peste 900 de pagini ale acordului va dura câteva ore, negociatorii de la Bruxelles şi Chişinău punându-şi semnătura pe fiecare pagină. La acest proces paticipă negociatorii-şefi din partea Republicii Moldova – ministrul de Externe Natalia Gherman şi adjunctul ministrului Economiei, Octavian Calmâc – şi cei ai UE – şeful Direcţiei pentru Europa de Est, Caucaz şi Asia Centrală a Comisiei Europene, Gunnar Wiegand, şi negociatorul-şef pentru crearea Zonei de Liber Schimb Aprofundată şi Cuprinzătoare, Luc Devigne.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Şeful diplomaţiei ruse: Acordul cu Iranul face ca scutul antirachetă din Europa să nu mai aibă sens

     “În cazul realizării înţelegerilor cu Iranul, motivul invocat pentru justificarea punerii în funcţiune a unui sistem de apărare antirachetă în Europa va înceta să mai existe”, a afirmat Lavrov, potrivit en.ria.ru/.

    Statele Unite au început să instaleze pe continent un sistem de apărare antirachetă format din radare de alertă de înaltă frecvenţă şi rachete interceptoare care vor fi amplasate la sol şi pe mare. Potrivit oficialilor americani, acest sistem are ca scop să protejeze Statele Unite şi aliaţii lor europeni de atacuri balistice şi nucleare ce vin din partea unor ţări precum Coreea de Nord sau Iranul.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Şeful Autorităţii Bancare Europene: În Europa au supravieţuit crizei prea multe bănci

     “Sunt convins că au fost desfiinţate şi au dispărut de pe piaţă prea puţine bănci europene. Abia 40 au dispărut, faţă de circa 500 în Statele Unite. Guvernele din Europa au vrut să-şi păstreze băncile, iar asta împiedicat procesul de însănătoşire”, a spus el pentru Frankfurter Allgemeine Zeitung.

    Autoritatea Bancară Europeană a organizat teste de stres pentru instituţiile de credit europene în ultimii ani, însă acestea au fost criticate pentru că nu ar fi fost suficient de exigente.

    Europa lucrează la înfiinţarea unei uniuni bancare pentru a întări sistemul financiar.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Atmosfera, relaţia cu şeful şi siguranţa locului de muncă, mai importante decât salariul

    Cercetarea a fost realizată prin chestionarea a 400 de tineri cu vârste între 20 şi 30 de ani, cu studii superioare absolvite sau în curs, majoritatea cu experienţă de muncă. Circa 43% dintre participanţii la acest studiu aveau un loc de muncă în momentul desfăşurării cercetării şi, dintre aceştia, aproape două treimi declară că locul de muncă deţinut în acel moment corespundea pregătirii lor de bază. Cu toate acestea, doar 38% dintre aceste persoane se declarau mulţumite de locul de muncă, 85% dintre ele spunând că vor să îşi schimbe jobul în cel mult doi ani.

    Atunci când vor să îşi schimbe locul de muncă bucureştenii apelează la site-urile de recrutare, 91% dintre cei intervievaţi declarând că au folosit până în prezent acest gen de portaluri. Participarea la târgurile de cariere a devenit a doua cea mai utilizată metodă de către bucureştenii care vor să-şi schimbe locul de muncă, conform declaraţiilor respondenţilor, însă nu trebuie uitat faptul că acest studiu s-a desfăşurat tocmai în cadrul unui astfel de târg. Pe locul trei în topul surselor de informare privind oportunităţile de joburi sunt ziarele şi revistele (58%).

    Târgul de Cariere Bucureşti va avea loc în 22 şi 23 noiembrie la World Trade Center, iar înscrierile pentru companii rămân deschise până în 19 noiembrie. Printre companiile care şi-au anunţat deja participarea la eveniment se numără Unicredit Business Integrated Solutions, Alten, APT, Genpact, Misys, Terapia Ranbaxy, Xerox, Piraeus Bank, Grawe, Wipro Technologies, ING şi Route 66.

    Oferta evenimentului cuprinde 2000 de locuri de muncă, dar şi programe de internship şi oportunităţi în domeniul educaţiei. De asemenea, organizatorii oferă participanţilor şansa de a participa la o multitudine de workshop-uri şi conferinţe pe teme profesionale, precum şi posibilitatea de a beneficia gratuit de sesiuni de consultanţă unu-la-unu în carieră, în compania unor consilieri specializaţi.
    Înainte să ajungă în Capitală, Târgul de Cariere a mai avut în această toamnă ediţii în Cluj,  Iaşi, Braşov, Sibiu, Oradea, Arad, Baia Mare, Tîrgu Mureş şi Timişoara.

    Fapte, compania organizatoare a Târgului de Cariere, a fost fondată la Cluj în 2006 şi mai organizează festivalurile Photo Romania şi Jazz in the Park.