Tag: revista

  • Citeşte în noul număr BUSINESS Magazin


    COVER STORY: Drumul de la Micul Paris la Bucureştiul de astăzi

    Acum circa un secol, pe la 1900, Micul Paris avea propriul Montmartre şi încerca să îşi construiască şi Champs Elysées-ul autohton, după chipul şi asemănarea originalului aflat în marele Paris. Tot atunci Calea Victoriei era artera emblematică a Bucureştiului, locul unde damele “bine” mergeau să îşi cumpere haine de blană şi să îşi croiască rochii după ultima modă. Era locul unde trebuia să fii văzut. Piaţa Unirii era populată de hale, prăvălii şi tarabe, un adevărat pol de comerţ al vremii. Nu se lăsau mai prejos nici străzile din actualul centru istoric care erau ocupate de meşteşugarii care mergeau mână în mână cu proprietarii de hanuri şi cârciumi. A rămas mărturie până astăzi Caru’ Cu Bere, care, dacă ar putea vorbi, ar spune multe. Actualul bulevard Elisabeta, Calea Moşilor sau Calea Griviţei completau şi ele peisajul comercial al Bucureştiului de altă dată. Astăzi puţine sunt clădirile, restaurantele sau magazinele care mai stau să povestească vremurile de mult apuse. În afară de Calea Victoriei – un pol al modei de lux – şi Centrul Istoric – kilometrul zero al distracţiei -, fostele artere comerciale aşteaptă cuminţi chiriaşii. Pe Calea Moşilor au mai rămas doar farmaciile. Până şi băncile au fugit, lăsând în urmă zeci de spaţii goale. Regina Elisabeta nu stă nici ea mai bine. A fugit tot comerţul la mall?


    SPECIAL: Razboiul giganţilor: când iPhone se luptă cu Galaxy


    LIFESTYLE: Echitaţia, sportul regilor fără regate

    O afacere atrage an după an tot mai mulţi curioşi, chiar dacă profitul este mereu sub semnul întrebării: centrele de echitaţie caută să impună nobleţea mersului la trap în aer liber, pasiunea oricărui iubitor de animale. Care este viitorul unui business de nişă cu tradiţie aristocratică?


    GADGET: Când locuinţa este controlată din buzunar

    Un router care îţi permite să controlezi oricând, de pe telefonul mobil, activitatea de pe calculatoarele de acasă nu mai are de-a face de-acum doar cu filmele SF. Americanii de la Cisco vor mai mult ca oricând să câştige pe seama mobilităţii specifice secolului XXI, iar pe acest şablon se mulează şi gadgetul lansat în această vară.


    TURISM: Ghid culinar pentru litoralul românesc şi cel bulgar


  • Citeşte în noul număr din BUSINESS Magazin


    COVER STORY: In energie nu exista democraţie

    Doina Vornicu conduce CEZ Distribuţie, companie care acoperă şapte judeţe, are 1,3 milioane de clienţi şi a avut anul trecut venituri de 859 de milioane de lei. Doina Vornicu povesteşte pentru BUSINESS Magazin de ce energia termo va avea tot mai puţină căutare, cât de probabil este să vedem energia transmisă fără fire în viitorul apropiat şi de ce compania ale cărei frâie le ţine acum investeşte anual peste 200 de milioane de lei în reţele.

     

     

     

     

     

     


    STRATEGIE: Ce au in comun tangoul şi managementul


    INFRASTUCTURA: Anul electoral nu se vede pe şosele

     


    TURISM: Napoli, oraşul pe care il părăsesti cu greu

     


     

     

  • Citeşte în noul număr din BUSINESS Magazin


    COVER STORY: Bicicletele Pegas, în zodia capitalismului

    A vrut să îşi cumpere o bicicletă ieftină şi – spune chiar el – cool, după ce i s-au furat mai multe biciclete scumpe. A sunat la fabrica Pegas din Zărneşti şi cineva i-a spus că nu se mai produc de ani buni. Aşa s-a născut ideea unei afaceri cu biciclete Pegas, pe care Andrei Botescu, un tânăr de 35 de ani, a vrut să o pună în practică încă din 2008. După numeroase încercări, Atelierele Pegas au ajuns să producă două modele. O bicicletă Pegas “made in Romania” costă acum între 1.100 Şi 1.300 de lei şi este produsă într-o parcare dezafectată din Bucureşti. Cine sunt tinerii care au reînviat o marcă definitorie pentru Epoca de Aur?

     

     

     

     

     


    TRANZACŢII: Vânzarea magazinului online eMag încheie deceniul IT-lionarilor

     


    BUSINESS: Dovada că România nu este întotdeauna tărâmul făgăduinţei pentru străini

     


    TURISM: Vacanţă pe insula lui Sappho – Lesbos, o altfel de Grecia

     


    MODĂ: Magazinele care vând haine ieftine intra în zodia falimentului

     


     

  • Citeşte în noul număr din BUSINESS Magazin


    COVER STORY: Fondurile care ar fi trebuit să ne salveze de criză

    Dacă guvernul român aplica reţeta poloneză, poate că salariile angajaţilor n-ar fi fost tăiate, investiţiile străine nu ar fi atins minime istorice, iar creşterea preţului la benzină nu ar fi supărat atât de tare. Din păcate însă, la mai bine de cinci ani şi jumătate de când s-a dat drumul la “robinetul” cu bani europeni, românia a atras mai puţin de 10% din cele aproape 20 de miliarde de euro oferite gratis de Uniunea Europeană. Cu toate acestea, aproape două miliarde de euro au intrat în economie, iar câţiva antreprenori au reuşit, cu fonduri europene, să îşi construiască o mică afacere, să îşi extindă o hală de producţie de mobilă, să îşi cumpere utilaje pentru a fabrica şerveţele pe care să le vândă apoi marilor lanţuri de retail sau să recalifice câteva sute de angajaţi în domeniul panificaţiei sau al managementului. Ce lecţii se pot învăţa din experienţa celor care au luat fonduri europene?

     

     

     

     


    FMCG: Cum meşteresc roboţii Elena şi Gheorghe ţigări de export

    25 de milioane de euro a investit filiala locală a Japan Tobacco International pentru mărirea capacităţii de producţie. În acest moment, 65% din ţigaretele fabricate în Pipera iau calea străinătăţii, iar procentul ar mai putea creşte. Fabrica prosperă, iar roboţii din fabrică – botezaţi cu nume neaoşe, ca Elena sau Gheorghe – muncesc la foc continuu.BUSINESS Magazin este revista de business care, într-o manieră clară şi accesibilă, prezintă evenimentele cu adevărat relevante din mediul de afaceri din România şi din lume. De opt ani, evenimentele ce au impact asupra economiei şi mediului de afaceri românesc sunt reflectate cu acurateţe în analizele BUSINESS Magazin, iar premiile obţinute în aceşti ani sunt o recunoaştere a valorii brandului BM. BUSINESS Magazin apare lunea şi poate fi cumpărată de la centrele de difuzare a presei, la preţul de 4,9 lei.


    INFRASTRUCTURĂ: Aceleaşi drumuri, bani mai mulţi pentru regii asfaltului

    Reluarea proiectelor de infrastructură şi-a pus amprenta şi asupra constructorilor de pe piaţa locală, care au reuşit, în cea mai mare parte a cazurilor, să-şi majoreze businessul anul trecut. Greii construcţiilor nu sunt însă prea optimişti pentru anul 2012.


    STRATEGIE: Răspunsurile lui Florin Talpeş la loviturile crizei

    Vara lui 2012 aduce noi mutări pe tabla de şah a fondatorului Bitdefender. Cel mai cunoscut antivirus românesc din lume se îndreaptă către zonele cu cel mai mare potenţial de creştere într-un domeniu puternic lovit de criză. Florin Talpeş vede segmentul B2B şi Orientul Îndepărtat drept motoarele principale de creştere pentru afacerea sa. Aventura însă va fi mai grea decât altele.


    SERVICII MEDICALE: Soluţia pentru tratament gratuit la privat prin asigurarea publică

    Doar de ordinul miilor sunt pacienţii care îşi folosesc asigurarea publică de sănătate şi în clinicile sau spitalele private. Simona Ateia, fondatorul lanţului de clinici Medas, spune că face jumătate din business cu Casa de Asigurări, banii sunt decontaţi la timp, iar “democratizarea” accesului la servicii de calitate ar trebui să devină o tendinţă la nivelul întregii pieţe. Când oare?


     

  • Citeşte în noul număr din BUSINESS Magazin


    COVER STORY: Poveştile pasionaţilor de mâncăruri şi băuturi rafinate

     

    În magazinele şi restaurantele cu produse gourmet şi băuturi scumpe, în ciuda crizei, nu numai că nu scad vânzările, ci cresc an de an. Caviar, foie gras, şampanie, vinuri fine sau dulciuri rafinate, sosuri, mirodenii exotice sau carne de vită de 400 de euro kilogramul – toate îşi găsesc tot mai mulţi cumpărători pe piaţa românească. O evoluţie atipică, de vreme ce sub umbrela gourmet intră deopotrivă produse de lux, dar şi unele accesibile ca preţ. Cât de mare este apetitul pentru gourmet în România?

     

     

     


    ECONOMIE: Un curs prea mare pentru un scandal aşa de mic

     

     

     


    CARIERĂ: Management de România – dilemele şefilor, între valori afişate şi valori reale

     

     

     


    BUSINESS HI-TECH: Noul TV – YouTube, canalul de informare pentru internauţi

     

     

     


    REPORTAJ: Incursiune de business în ţara lui Idi Amin – Uganda

     

     

     


     

     

    BUSINESS Magazin este revista de business care, într-o manieră clară şi accesibilă, prezintă evenimentele cu adevărat relevante din mediul de afaceri din România şi din lume. De opt ani, evenimentele ce au impact asupra economiei şi mediului de afaceri românesc sunt reflectate cu acurateţe în analizele BUSINESS Magazin, iar premiile obţinute în aceşti ani sunt o recunoaştere a valorii brandului BM. BUSINESS Magazin apare lunea şi poate fi cumpărată de la centrele de difuzare a presei, la preţul de 4,9 lei.

  • Citeşte în noul număr din BUSINESS Magazin


    COVER STORY: Afacerea Parcarea

    Să locuieşti într-un oraş ca Bucureştiul înseamnă să trăieşti zi de zi calvarul găsitului unui loc de parcare. Locuitorii Capitalei pierd zilnic zeci de minute şi mai ales nervi, fie că vor să-şi parcheze maşina acasă, în oraş, la birou sau când merg în vizite. Câţi bani se câştigă anual din afacerile cu parcări? Cât au de câtigat dezvoltatorii din vânzarea locurilor din complexurile rezidenţiale? De ce au trecut deja 20 de ani până la construcţia primei parcări şi ce strategie are municipalitatea? Vom scăpa vreodată de problemele pe care alte ţări le-au rezolvat de ani buni?


    SOCIETATE: Cine mai are bani de pus deoparte


    RESURSE UMANE: Profesiile următorilor cinci ani


    GADGET: Asus Padfone – telefon, tabletă şi ceva în plus


    FINANCIAR: De ce e inacceptabil ca un bancher să câştige cât un fotbalist?


    BUSINESS Magazin este revista de business care, într-o manieră clară şi accesibilă, prezintă evenimentele cu adevărat relevante din mediul de afaceri din România şi din lume. De opt ani, evenimentele ce au impact asupra economiei şi mediului de afaceri românesc sunt reflectate cu acurateţe în analizele BUSINESS Magazin, iar premiile obţinute în aceşti ani sunt o recunoaştere a valorii brandului BM. BUSINESS Magazin apare lunea şi poate fi cumpărată de la centrele de difuzare a presei, la preţul de 4,9 lei.

  • Citeşte în noul număr din BUSINESS Magazin


    Normal
    0

    false
    false
    false

    MicrosoftInternetExplorer4

    /* Style Definitions */
    table.MsoNormalTable
    {mso-style-name:”Table Normal”;
    mso-tstyle-rowband-size:0;
    mso-tstyle-colband-size:0;
    mso-style-noshow:yes;
    mso-style-parent:””;
    mso-padding-alt:0in 5.4pt 0in 5.4pt;
    mso-para-margin:0in;
    mso-para-margin-bottom:.0001pt;
    mso-pagination:widow-orphan;
    font-size:10.0pt;
    font-family:”Times New Roman”;
    mso-ansi-language:#0400;
    mso-fareast-language:#0400;
    mso-bidi-language:#0400;}

    Normal
    0

    false
    false
    false

    MicrosoftInternetExplorer4

    /* Style Definitions */
    table.MsoNormalTable
    {mso-style-name:”Table Normal”;
    mso-tstyle-rowband-size:0;
    mso-tstyle-colband-size:0;
    mso-style-noshow:yes;
    mso-style-parent:””;
    mso-padding-alt:0in 5.4pt 0in 5.4pt;
    mso-para-margin:0in;
    mso-para-margin-bottom:.0001pt;
    mso-pagination:widow-orphan;
    font-size:10.0pt;
    font-family:”Times New Roman”;
    mso-ansi-language:#0400;
    mso-fareast-language:#0400;
    mso-bidi-language:#0400;}

    COVER STORY: Logistica, sistemul limfatic al economiei româneşti

    Logistica are, mai mult decât alte domenii, un imens potenţial de atragere a investiţiilor. Cu atât mai mult cu cât România are ca principal atu poziţia sa geografică, din care se poate erija, deopotrivă, în poarta estică de intrare în Europa – a produselor ce vin pe calea maritimă – dar şi de hub regional. Investiţiile şi extinderile operatorilor de logistică sporesc, chiar şi în vreme de criză. Însă pentru a se dovedi un motor eficient de ridicare a economiei, logistica are nevoie de câteva lucruri: de legislaţie, de specialişti şi de investiţii în infrastructură.

    Normal
    0

    false
    false
    false

    MicrosoftInternetExplorer4

    /* Style Definitions */
    table.MsoNormalTable
    {mso-style-name:”Table Normal”;
    mso-tstyle-rowband-size:0;
    mso-tstyle-colband-size:0;
    mso-style-noshow:yes;
    mso-style-parent:””;
    mso-padding-alt:0in 5.4pt 0in 5.4pt;
    mso-para-margin:0in;
    mso-para-margin-bottom:.0001pt;
    mso-pagination:widow-orphan;
    font-size:10.0pt;
    font-family:”Times New Roman”;
    mso-ansi-language:#0400;
    mso-fareast-language:#0400;
    mso-bidi-language:#0400;}


    Normal
    0

    false
    false
    false

    MicrosoftInternetExplorer4

    /* Style Definitions */
    table.MsoNormalTable
    {mso-style-name:”Table Normal”;
    mso-tstyle-rowband-size:0;
    mso-tstyle-colband-size:0;
    mso-style-noshow:yes;
    mso-style-parent:””;
    mso-padding-alt:0in 5.4pt 0in 5.4pt;
    mso-para-margin:0in;
    mso-para-margin-bottom:.0001pt;
    mso-pagination:widow-orphan;
    font-size:10.0pt;
    font-family:”Times New Roman”;
    mso-ansi-language:#0400;
    mso-fareast-language:#0400;
    mso-bidi-language:#0400;}

    ECONOMIE: Perfuzii noi pentru pacientul Fondul Monetar Internaţional

    Normal
    0

    false
    false
    false

    MicrosoftInternetExplorer4

    /* Style Definitions */
    table.MsoNormalTable
    {mso-style-name:”Table Normal”;
    mso-tstyle-rowband-size:0;
    mso-tstyle-colband-size:0;
    mso-style-noshow:yes;
    mso-style-parent:””;
    mso-padding-alt:0in 5.4pt 0in 5.4pt;
    mso-para-margin:0in;
    mso-para-margin-bottom:.0001pt;
    mso-pagination:widow-orphan;
    font-size:10.0pt;
    font-family:”Times New Roman”;
    mso-ansi-language:#0400;
    mso-fareast-language:#0400;
    mso-bidi-language:#0400;}

    Pacienta FMI este, bineînţeles, economia noastră, după deja clasica expresie a lui Jeffrey Franks, care zicea în ianuarie 2011 că ne-am stabilizat ca după o operaţie de urgenţă, dar că trebuie acum ca pacienta să plece sănătoasă din spital. Adică, dincolo de susţinerea FMI, economia să poată merge pe picioarele ei. De atunci a trecut un an şi jumătate.


    AUTO: Noul negru pentru producătorii de maşini – electricele

    După schimbarea evidentă de strategie şi miza tot mai accentuată pe maşini de clasă mică, grupul Daimler calcă şi mai tare pedala de acceleraţie. Noul “negru” nu mai e acum doar mic, ci şi electric.


    Normal
    0

    false
    false
    false

    MicrosoftInternetExplorer4

    /* Style Definitions */
    table.MsoNormalTable
    {mso-style-name:”Table Normal”;
    mso-tstyle-rowband-size:0;
    mso-tstyle-colband-size:0;
    mso-style-noshow:yes;
    mso-style-parent:””;
    mso-padding-alt:0in 5.4pt 0in 5.4pt;
    mso-para-margin:0in;
    mso-para-margin-bottom:.0001pt;
    mso-pagination:widow-orphan;
    font-size:10.0pt;
    font-family:”Times New Roman”;
    mso-ansi-language:#0400;
    mso-fareast-language:#0400;
    mso-bidi-language:#0400;}

    SPECIAL: Manipularea dobânzilor la nivel global

    În hărmălaia luptei pentru putere din România, nu observăm un alt scandal, de pe alte meleaguri, care oferă oportunitatea rară de a percepe şi, poate, de a înţelege într-o anumită măsură modul de gândire şi operare al marilor bănci internaţionale. Este vorba despre tensiunile din Marea Britanie privind manipularea indicilor în funcţie de care se calculează dobânzile la nivel mondial, inclusiv pentru creditele în valută contractate de români.


    Normal
    0

    false
    false
    false

    MicrosoftInternetExplorer4

    /* Style Definitions */
    table.MsoNormalTable
    {mso-style-name:”Table Normal”;
    mso-tstyle-rowband-size:0;
    mso-tstyle-colband-size:0;
    mso-style-noshow:yes;
    mso-style-parent:””;
    mso-padding-alt:0in 5.4pt 0in 5.4pt;
    mso-para-margin:0in;
    mso-para-margin-bottom:.0001pt;
    mso-pagination:widow-orphan;
    font-size:10.0pt;
    font-family:”Times New Roman”;
    mso-ansi-language:#0400;
    mso-fareast-language:#0400;
    mso-bidi-language:#0400;}

    TURISM: Locuri ce merită văzute – Coasta de Azur pentru pământeni

    Am decis să vă prezint Coasta de Azur dintr-o perspectivă poate mai puţin tradiţională. Toată lumea vorbeşte despre această minunată zonă litorală a Franţei ca fiind apanajul celor bogaţi şi faimoşi, al vedetelor şi personalităţilor din întreaga lume, o lume aparte în care poţi pătrunde doar dacă eşti “de-al lor” şi ai mulţi bani la dispoziţie pentru cheltuială. Este adevărat, aceştia trăiesc într-o lume exclusivistă, la nişte costuri şi standarde foarte ridicate.


    BUSINESS Magazin este revista de business care, într-o manieră clară şi accesibilă, prezintă evenimentele cu adevărat relevante din mediul de afaceri din România şi din lume. De şase ani, evenimentele ce au impact asupra economiei şi mediului de afaceri românesc sunt reflectate cu acurateţe în analizele BUSINESS Magazin, iar premiile obţinute în aceşti ani sunt o recunoaştere a valorii brandului BM. BUSINESS Magazin apare lunea şi poate fi cumpărată de la centrele de difuzare a presei, la preţul de 4,9 lei.

  • Citeşte în noul număr din BUSINESS Magazin


    COVER STORY: Unde ne tratăm, la Bucureşti sau la Viena?

    Sistemul public de sănătate învechit şi lipsit de dotări a fost principalul punct de plecare în dezvoltarea clinicilor private din românia în ultimii ani, afacerile de profil ajungând la jumătate de miliard de euro. Vizate sunt mai ales specialităţile medicale profitabile – naşteri, chirurgie estetică, dermatologie, medicină dentară – şi mai puţin cele de mare complexitate, precum chirurgie, neurochirurgie, transplant, oncologie şi recuperare. În cât timp vom recupera distanţa faţă de spitalele private din vest? Unde concurăm de la egal la egal cu occidentalii şi unde mai avem minusuri? Cât de ieftin e să te tratezi în România? Şi, cel mai important, când va exista un spital privat autohton capabil să rezolve orice problemă de sănătate?


    AUTO: Al treilea moment istoric pentru Craiova. Episodul Ford

    Ford a demarat oficial producţia “de volum” la uzina auto de la Craiova, după aproape cinci ani de la semnarea contractului de privatizare. În premieră, într-o fabrică din România, un constructor va produce acum un automobil “hi-tech”, care va fi exportat într-o proporţie de peste 99%, dar şi unul dintre cele mai performante motoare de pe piaţă.


    RESURSE UMANE: Pro sau contra birourilor open space

    Managerii le preferă, pentru că încurajează comunicarea şi transparenţa. Angajaţii le urăsc, pentru că s-au săturat să-şi asculte colegii vorbind la telefon şi nu se pot concentra. Birourile de tip open space au “fabricat” o lume corporatistă ale căror valori sunt definite de codurile vestimentare şi comportamentale pe care angajaţii au învăţat să le respecte, cu un preţ – sentimentul scăderii productivităţii.


    ENERGIE: Vara de neuitat a băieţilor deştepţi

    Vara lui 2012 a început cu mai multe surprize, începând cu căderea guvernului Ungureanu, condamnarea lui Adrian Năstase la închisoare, intrarea în insolvenţă a Hidroelectrica şi continuând cu ceea ce pare a fi un început de normalizare, adică, denunţarea primului contract dintre Hidroelectrica şi “băieţii deştepţi”. Un caz plin de surprize. Rămâne de văzut cât de plăcute.


    TURISM: În vizită la Afrodita

    Decizia de a călători în Cipru nu a fost determinată de un motiv anume, ci a fost mai degrabă una spontană. Gândul a fost că, obosită după un an de muncă şi cu o perspectivă de concediu întotdeauna incertă pentru un om care lucrează în turism, Cipru a fost cea mai apropiată destinaţie de vacanţă după cele cunoscute şi deja văzute de mine, Grecia şi Turcia.


    BUSINESS Magazin este revista de business care, într-o manieră clară şi accesibilă, prezintă evenimentele cu adevărat relevante din mediul de afaceri din România şi din lume. De şase ani, evenimentele ce au impact asupra economiei şi mediului de afaceri românesc sunt reflectate cu acurateţe în analizele BUSINESS Magazin, iar premiile obţinute în aceşti ani sunt o recunoaştere a valorii brandului BM. BUSINESS Magazin apare lunea şi poate fi cumpărată de la centrele de difuzare a presei, la preţul de 4,9 lei.

  • Citeşte în noul număr din BUSINESS Magazin


    COVER STORY: Reţetă de tânăr milionar – de la un magazin, la o afacere de milioane de euro

    Fondurile europene, investiţiile cu credite bancare şi formula “de la furcă la furculiţă” au fost catalizatorii CarmOlimp, care a ajuns, în 20 de ani, de la un magazin generalist la o afacere de zeci de milioane de euro. Doar divizia de prelucrare a mezelurilor a înregistrat anul trecut o cifră de afaceri de 25 de milioane de euro, iar previziunile pentru anul în curs indică o creştere de peste 30%. Grupul mai are 110 magazine, ferme de vaci, porci şi păsări, o fabrică de lactate, 4.500 de hectare de teren şi “mărunţişuri”, cum sunt laboratorul de prăjituri şi linia de producţie a mâncărurilor gata preparate. Valentin Şoneriu, fiul fondatorilor, este, la 30 de ani, directorul general al afacerii şi vede clar direcţiile de dezvoltare: export, investiţii cu fonduri nerambursabile şi produse mai sofisticate, cu valoare adăugată mare.


    FINANŢE: Estimare optimistă: pregătiţi-vă pentru încă zece ani de criză!


    CONSUM: Importul de vinuri scumpe, o afacere câştigătoare

    Importatorul Lerida Internaţional a pierdut, în urmă cu doi ani, cel mai important client din portofoliul său: Bacardi-Martini, care reprezenta 70% din vânzările companiei. De-atunci, firma a recuperat aproape integral, iar la finalul acestui an ar putea să ajungă la acelaşi nivel ca în 2009.


    WEBOSCOP: Surface – tableta cu care Microsoft vrea să atace Apple

    Încă din 2007, Microsoft a lansat un computer cu interfaţă tactilă care se chema Surface. Ideea era că acesta va ocupa tot biroul, iar utilizatorii îşi vor organiza documentele trăgându-le cu degetul dintr-un folder în altul. Numele a fost apoi schimbat, iar Surface a fost rezervat pentru altceva.


    LIFESTYLE: CEO, în timpul săptămânii. Jucător de volei, în weekend

    A fi manager presupune de multe ori să renunţi sau să treci în plan secund alte activităţi sau hobbyuri. Unii manageri îşi fac însă, printre picături, timp să meargă la sală, la piscină sau la echitaţie. Daniel Mocanu îşi face vreme să joace volei în competiţii internaţionale.


    BUSINESS Magazin este revista de business care, într-o manieră clară şi accesibilă, prezintă evenimentele cu adevărat relevante din mediul de afaceri din România şi din lume. De şase ani, evenimentele ce au impact asupra economiei şi mediului de afaceri românesc sunt reflectate cu acurateţe în analizele BUSINESS Magazin, iar premiile obţinute în aceşti ani sunt o recunoaştere a valorii brandului BM. BUSINESS Magazin apare lunea şi poate fi cumpărată de la centrele de difuzare a presei, la preţul de 4,9 lei.

  • Citeşte în noul număr din BUSINESS Magazin


    COVER STORY: Cele 50 de miliarde de euro care nu interesează pe nimeni

    A făcut vâlvă evaluarea din primăvara trecută a şefului Curţii de Conturi, Nicolae Văcăroiu, după care economia subterană din România trece de 50 mld. euro anual. Strategiile de îmbunătăţire a colectării veniturilor la buget arată pe hârtie la fel de frumos precum arată pe sticlă descinderile cu mascaţi ale DIICOT pentru ridicarea evazioniştilor. România continuă să rămână însă păgubită de enorma resursă pe care i-ar aduce-o scoaterea la lumină măcar a unei părţi din economia subterană – o resursă de care are nevoie ca de aer.


    RESURSE UMANE: Manageri în tranziţie – afacerea relocărilor


    COMERŢ: Micii fermieri răzbat în marile magazine


    AUTO: De ce îmbătrâneşte parcul auto românesc


    ZONA EURO: Ajutor pentru Spania, Europa cumpără timp


    BUSINESS Magazin este revista de business care, într-o manieră clară şi accesibilă, prezintă evenimentele cu adevărat relevante din mediul de afaceri din România şi din lume. De şase ani, evenimentele ce au impact asupra economiei şi mediului de afaceri românesc sunt reflectate cu acurateţe în analizele BUSINESS Magazin, iar premiile obţinute în aceşti ani sunt o recunoaştere a valorii brandului BM. BUSINESS Magazin apare lunea şi poate fi cumpărată de la centrele de difuzare a presei, la preţul de 4,9 lei.