Tag: nato

  • Manevre navale NATO la Marea Baltică, fără Rusia

     Acest exerciţiu de salvare submarină – Dynamic Monarch -, organizat o dată la trei ani, implicând mobilizarea unor nave militare, submarine, avioane şi elicoptere, se va desfăşura până la 23 mai, din portul Gdynia, în nordul Poloniei, precizează NATO într-un comunicat.

    Acest tip de exerciţiu vizează testarea şi consolidarea procedurilor internaţionale de salvare a unor submarine aflate în pericol, precizează NATO, subliniind că peste 40 de forţe navale din lume exploatează submarine.

    Cititi mai multe pe www.mediafax..ro

  • Băsescu: Evenimentele de la Odessa pot declanşa “un război civil masiv” în Ucraina

    Evenimentele de la Odessa devin periculoase şi se pot constitui în elementul de declanşare a unui război civil masiv, crede Băsescu. “În mod categoric, guvernul legitim de la Kiev are obligaţia să menţină funcţionarea şi funcţionalitatea instituţiilor statului. În acelasi timp, numărul mare de victime ridică problema profesionalismului cu care se fac aceste intervenţii”, a spus şeful statului.

    Circa 46 de oameni au murit şi peste 200 au fost răniţi la Odessa, în sudul Ucrainei, după ce o defilare pentru unitatea ţării a susţinătorilor autorităţilor de la Kiev a fost atacată, vineri de militanţi proruşi. Ulterior, proruşii s-au baricadat în Casa Sindicatelor, iar susţinătorii guvernului interimar de la Kiev au asediat-o şi i-au dat foc.

    “Propunerea pe care o fac în numele României este ca Moscova şi Washingtonul să-şi asume în cel mai scurt timp declanşarea dialogului între puterea de la Kiev şi separatişti. Dacă între cele două părţi nu incepe un dialog, riscul de război civil este major, iar România, ca vecin al Ucrainei, este extrem de interesată ca acest lucru să nu se întâmple”, a continuat Traian Băsescu.

    El a furnizat în acelaşi timp un mesaj liniştitor pentru populaţie, afirmând că “România nu are sentimentul că va fi atacată de Federaţia Rusă şi nu are niciun element care să ne îndrepte către o astfel de întâmplare, către un astfel de risc”. Despre o posibilă rechemare a rezerviştilor, Băsescu a spus că “nu numai România a făcut acest lucru, ci toate statele membre NATO. Sunt destul de mulţi rezervişti în Spania şi Italia. Nu ne punem problema rechemării, deocamdată avem evaluări. Nu există un pericol ca un stat membru NATO să fie atacat. Dar evaluările se fac, şi confom legii române, şi conform procedurilor NATO”.

    Preşedintele l-a contrazis pe premierul Victor Ponta, care dăduse de înţeles, sâmbătă, că România trebuie să sprijine integritatea Republicii Moldova în contextul conflictului din Ucraina. “România nu are planificată în niciun fel apărarea Republicii Moldova prin mijloace miltare. Şi asta plecând chiar de la Constituţia Republicii Moldova, care se declară stat neutru. Atâta timp cât suntem o ţară democrată trebuie să respectăm statutul constituţional al unui vecin, chiar dacă acest vecin este Republica Moldova.”

  • Cinci nave militare NATO, într-un port din Lituania

    Ministrul a salutat venirea acestor nave militare, considerând că este un semnal al NATO pentru oferirea de garanţii Lituaniei şi altor state membre ale Alianţei în contextul crizei din Ucraina.

    “Sosirea navelor NATO reprezintă un semn al unităţii şi solidarităţii în cadrul NATO”, a declarat Olekas.

    “Prezenţa sporită a NATO în această regiune reprezintă o măsură de disuasiune în faţa Rusiei, care menţine 40.000 de militari la frontiera de est a Ucrainei”, a adăugat oficialul lituanian.

  • Pentagonul intenţionează să ia măsuri suplimentare pentru susţinerea ţărilor baltice

     Exerciţiile navale multilaterale Baltops şi cele terestre Saber Strike “sunt programate de mai mult timp”, însă Pentagonul intenţionează să “le intensifice cu mijloace suplimentare care sunt deja în Europa, probabil cu mai multe avioane, probabil cu mai multe nave”, a afirmat pentru presă contraamiralul John Kirby.

    Secretarul american al Apărării, Chuck Hagel, a prezentat această posibilitate omologului său eston, Sven Mikser, în cursul unei întrevederi, marţi, la Pentagon, potrivit contraamiralului Kirby. Chuck Hagel urma să aibă o întrevedere şi cu omologul său ceh, Martin Stropnicky.

    În afară de trimiterea unui detaşament al forţelor aeriene în Polonia, Statele Unite au mai mobilizat patru unităţi de 150 de militari fiecare în Polonia şi toate cele trei ţări baltice, care s-au aflat timp de cinci decenii sub ocupaţie sovietică, până în 1991, după care au devenit membre NATO în 2004. Ultimul contingent a sosit luni în Estonia.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Băsescu: Asistăm la apropierea dintre NATO şi UE în faţa unei primejdii comune, Rusia

    Băsescu îşi exprimă “deplina satisfacţie” pentru faptul că de astăzi cetăţenii Republicii Moldova vor putea să călătorească liber în Europa, fără vize.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Duşa: E o noutate că delfini dresaţi pentru misiuni militare se vor afla în Marea Neagră

     “Sunt mai multe exerciţii planificate de către structurile NATO, probabil că aţi văzut acea ştire că noul distrugător, o nouă navă este deja în Marea Neagră. Au fost şi zilele trecute alte nave, fie că este vorba de o navă de supraveghere electronică, fie că e vorba de o navă de luptă, vom avea exerciţii în comun cu structurile NATO şi cu unităţi militare şi militari ai Statelor Unite, mai ales că parteneriatul strategic pe care noi îl avem cu Statele Unite. Sigur că este o noutate ca delfinii dresaţi pentru misiuni de luptă, pentru misiuni militare să se afle în Marea Neagră şi cred că, atunci când publicul va avea acces la această structură care va fi în Marea Neagră, cred că va fi ceva foarte interesant”, a spus Duşa.

    El a fost întrebat dacă s-a decis la nivelul NATO în ce măsură vor spori capacităţile Alianţei.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Maior speră că Franţa va înţelege interesele României privind graniţa de est UE, inclusiv accesul la Schengen

     Directorul Serviciului Român de Informaţii, George Maior, a fost distins joi de către preşedintele Franţei, François Hollande, cu Ordinul Legiunii de Onoare în grad de Cavaler.

    Potrivit unui comunicat al SRI, distincţia primită de către directorul SRI este o recunoaştere a calităţii deosebite a relaţiei strategice dintre România şi Franţa, în special în domenii mai puţin cunoscute publicului, precum activitatea de intelligence.

    “Sunt multe lucruri pe care le facem împreună în diverse colţuri ale lumii, care ne asigură, ţărilor noastre şi cetăţenilor noştri, securitate, pace şi o dimensiune a valorilor pe care se aşează, de fapt, societăţile noastre”, a declarat directorul SRI.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Geoană: România are interesul să aibă prezenţă militară NATO permanentă pe teritoriul său

     “Aşa cum Polonia a solicitat în mod oficial o prezenţă militară NATO permanentă în Polonia, cred că şi România are tot interesul şi îndreptăţirea să aibă o prezenţă militară NATO permanentă pe teritoriul României. Suntem bucuroşi de aceste soluţii temporare şi rotaţii care se întâmplă în România , dar în mod evident noua realitate trebuie să ducă şi la modificarea doctrinei militare a Alianţei”, a precizat Geoană.

    El a arătat că maniera agresivă în care Federaţia Rusă încearcă să-şi destabilizeze vecinii naşte preocupări în întreaga regiune. “Suntem cu toţii foarte preocupaţi de evoluţiile recente din ultimele zile şi ore din Ucraina, din Transistria şi de continuarea acestei maniere foarte agresive prin care Federaţia Rusă continuă să-şi destabilizeze vecinii”, a spus Geoană.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Purtătorul de cuvânt al NATO, pentru MEDIAFAX: Securitatea României va fi întărită. Vor fi intensificate zborurile de supraveghere

     “Pachetul de măsuri operaţionale adoptate astăzi de Consiliul Nord Atlantic acoperă România, precum şi toate celelalte ţări ale Alianţei. Aceste măsuri vor întări securitatea României în toate cele trei domenii: aerian, maritim şi terestru”, a declarat Oana Lungescu.

    Purtătorul de cuvânt al Alianţei a explicat că nu poate intra “în detalii operaţionale”, dar “este vorba de personal NATO, de o prezenţă mai intensă a avioanelor şi vaselor aliate, precum şi de actualizarea rapidă a planurilor de apărare”.

    “În acelaşi timp, vor fi intensificate zborurile de supraveghere AWACS deasupra României şi Poloniei”, a subliniat Oana Lungescu.

    “NATO rămâne vigilentă şi va lua toate măsurile necesare în următoarele săptămâni şi luni pentru a asigura apărarea României şi a tuturor ţărilor aliate”, a mai spus Oana Lungescu.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • SUA ar putea trimite trupe în Europa de Est

     Potrivit postului american de televiziune ABC News, generalul Philip Breedlove, din cadrul forţelor aeriene americane, a declarat în acest interviu pentru agenţia americană Associated Press (AP) că nu va “exclude implicarea niciunei naţiuni, inclusiv a Statelor Unite”.

    Miniştrii de Externe din cele 28 de state membre ale NATO i-au dat lui Breedlove termen până marţi să propună “paşi” care să asigure membrii Alianţei Nord-Atlantice aflaţi cel mai aproape de Rusia că celelalte state membre le susţin. “În esenţă, căutăm un pachet de măsuri terestre, aeriene şi maritime care să consolideze asigurările celor mai estici aliaţi”, a declarat generalul pentru AP.

    “Sunt însărcinat să prezint (măsurile) până săptămâna viitoare. Intenţionez să le prezint mai devreme”, a adăugat el.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro