Tag: manageri

România beneficiază de o creştere economică susţinută de aproape 30 de luni, adică doi ani şi jumătate. Statistic, pe medie, salariile au crescut cu aproape 30%, dar aici sunt diferenţe mari. Sunt sectoare unde salariile stagnează sau chiar au scăzut şi sunt industrii care beneficiază de creşteri susţinute.

De asemenea, au crescut salariile mici, prin majorarea salariului minim pe economie de la 750 de lei la 1.250 de lei.
În iulie 2008 scriam în Business Magazin un articol legat de supraîncălzirea economiei României, de un ritm care nu poate fi susţinut, pentru că în spate nu vine nimic.

Titlul articolului de atunci era „Temeţi-vă că v-aţi putea pierde jobul şi n-o să vă găsiţi altul în aceleaşi condiţii“. În septembrie 2008 începea oficial criza, iar din ianuarie 2009 România era lovită din plin. Întâi au scăzut salariile mai mari din sectorul privat, între 20% şi 50%, au urmat reducerile de personal, în 2010 au venit tăierea salariilor la stat şi o nouă reducere de costuri în toată economia.

Pierderile de joburi de atunci – un milion; nici masa salarială nu s-au recuperat în totalitate până acum, de la 56 de miliarde de euro am ajuns numai la 52 de miliarde de euro, după ce, în 2010, valoarea tuturor salariilor plătite în România coborâse la 48 de miliarde de euro.

Analiştii economici se pregătesc să anunţe încetinirea creşterii economice pentru anul viitor. UniCredit estimează că de la 4,1% creştere în 2016 România va scădea la un ritm de 3,1% în 2017. Măsurile fiscale – creşterea salariului minim pe economie, reîntregirea salariilor, reducerea TVA – şi-au epuizat efectele şi este puţin probabil ca economiei să i se dea un nou impuls fiscal.

Creşterea economică din ultimii doi ani şi jumătate s-a bazat în principal pe consum şi mai puţin pe investiţii şi pe noi locuri de muncă. Firmele investesc prudent şi nu se mai aruncă aşa cum făceau în perioada de boom. De asemenea, într-un sector nu toate companiile îşi majorează afacerile, ci unele cresc mai mult, iar altele scad.

În lipsa unor investiţii noi, în lipsa unor poziţii nou deschise, piaţa muncii îngheaţă, directorii de HR încercând să rezolve problemele interne fără să pluseze pentru a nu dezechilibra organigramele actuale. Deşi este o cerere mare pe piaţa de IT, cred că piaţa românească se îndreaptă spre atingerea potenţialului maxim de salarizare în condiţiile actuale de structură. Conform datelor statistice, salariul mediu din IT este de 5.100 de lei (1.200 de euro). El ar mai putea creşte dacă apar joburi cu o valoare adăugată mult mai mare, iar România nu a ajuns din păcate la astfel de comenzi. La polul opus, salariile din hoteluri şi restaurante, cele mai scăzute din România – 1.200 de lei – nu cresc, cu toate că turismul românesc are o perioadă bună.

Toată lumea este precaută în privinţa viitorului şi nu vrea să rişte, de aceea ne îndreptăm spre un blocaj de investiţii în economie în sectorul privat. În cazul în care această încetinire a creşterii economice va fi bruscă, companiile îşi vor revedea organigramele interne şi vor încerca să facă un fine tuning de restructurare. Cei care au fost angajaţi în criză poate vor fi „împinşi“ să ia locul celor seniori, pentru a se reduce bugetele salariale sau pentru a nu le creşte. Creşterea economică nu este uniformă în toată ţara, ci numai în oraşele mari, şi de aceea multă lume nu vede plusuri în portofel sau pe card. Noile poziţii care apar necesită alte skill-uri, iar cei seniori nu vor vrea să se reconvertească aşa uşor.

În ciuda unei pieţe fierbinţi de HR în oraşele mari şi în zonele limitrofe, piaţa nu abundă în foarte multe joburi noi, mult mai bine plătite. Cei care găsesc „creşteri salariale de 30-50%“ sunt excepţii, nu regula. Această încetinire a creşterii economice care va urma nu va lovi precum criza din 2008-2009-2010, dar va strânge din nou bugetele, cardurile şi va răcori puţin încrederea în viitor care intervenise în ultimii doi ani şi jumătate.

Brexitul va determina revizuirea investiţiilor şi bugetelor multinaţionalelor din întreaga lume, cu efecte şi în România. Câţiva analişti spun că Brexitul este o oportunitate pentru România de a atrage noi investiţii. Dar, din păcate, în ultimii opt ani, patru în criză şi patru pe plus, nu am pregătit terenul pentru o astfel de oportunitate, aşa că nu avem ce să oferim mai mult decât oferim acum: salarii mici comparativ cu ceea ce livrăm.

Prima ediţie a apărut în 2006, iar dacă ne uităm la traiectoriile celor care au fost prezentaţi atunci, considerăm că am avut intuiţie bună. În cele 11 ediţii am strâns până acum 1.100 de manageri, care reprezintă pariul nostru peste timp. Cine ştie, poate unul dintre ei va deveni preşedintele României, guvernatorul Băncii Naţionale, premier, ministru (secretari de stat am avut deja – Cristian Sporiş, vicepreşedinte Raiffeisen, la Ministerul Finanţelor sau Mihai Ghyka, fost şef al Bergenbier şi Vodafone şi până acum două săptămâni la Ministerul Culturii) sau vor ocupa alte funcţii publice, având posibilitatea să schimbe ceva în modul de funcţionare a statului.

Faţă de acum zece ani, multe lucruri s-au schimbat în privinţa perspectivelor de viitor ale noii generaţii. Dacă în 2006-2007 şi chiar 2008 lumea era a lor, aveau mai multe oferte de joburi pe masă sau credeau că pot face afaceri din care să câştige bani repede, acum lucrurile s-au schimbat dramatic. Noua generaţie este prinsă între o Românie care nu încurajează antreprenoriatul, care încurajează prea puţin afacerile, se uită prea puţin în viitor şi între o Românie corporatistă unde lucrurile s-au aşezat, posibilităţile de promovare s-au redus, creşterile salariale cu două cifre nu mai sunt la tot pasul, poziţiile de top se restrâng, odată ce pieţele se consolidează şi nu mai vin jucători noi.

Conform unui studiu la nivel european, România se află printre ultimele locuri (penultimul) la companii nou înfiinţate la 1.000 de locuitori, cu numai 30. Media europeană este de 54. Pe primele locuri se află Portugalia, Austria şi Olanda, cu câte 200. Datele arată că România, ca stat, nu încurajează o economie antreprenorială, unde opţiunea de a-ţi face o afacere după ce termini şcoala să fie pe primul loc. Birocraţia instituţională şi cea a hârtiilor sunt la un nivel ridicat în România: sunt peste 100 de taxe şi impozite, iar pentru completarea tuturor „căsuţelor“ îţi trebuie zile întregi.

Gândiţi-vă la celebra declaraţie de TVA. În Marea Britanie îţi deschizi o firmă în zece minute, iar completarea tuturor hârtiilor legate de taxe şi impozite durează tot atât, spune Alina Andrei de la firma de consultanţă fiscală Cabot Transfer Pricing. În România IMM-urilor lucrează numai 2,5 milioane de oameni, iar numărul job-urilor care apar în acest sector nu este mai mare de 50.000 pe an, pe lângă faptul că a-ţi deschide o afacere nu este prima opţiune decât dacă eşti extrem de determinat şi a lucra într-un IMM nu reprezintă o opţiune pentru un tânăr. Pentru cei care termină şcoala în oraşele mari precum Bucureşti, Cluj, Timişoara, Iaşi, Braşov sau Sibiu prima opţiune este de a-şi găsi un job într-o multinaţională cu nume, dacă se poate în IT este perfect, care să le aducă un mediu de lucru prietenos, colorat, multe traininguri şi plecări în afară, cafetăria la parter, abonamente la clinici medicale private, sală de fitness, reduceri la shopping şi cursuri de dans (tangoul este la modă).

Dacă într-un IMM românesc salariul se duce între 1.000 şi 1.500 lei net, fără beneficii, într-o multinaţională porneşti de la 2.000, plus beneficii. Pentru 30 de judeţe din România unde afacerile private sunt la pământ, opţiunea unui tânăr este de a lucra la stat, de a lucra de la 8:00 dimineaţa până la 4:00 după-amiază, unde lucrările se efectuează (ce ai de făcut) în săptămâni, luni, ani şi unde probabilitatea de a fi dat afară este destul de redusă. Dacă jobul implică şi acordarea de avize, de a lucra cu mediul privat este perfect; banii pe care îi primeşti de la stat nici nu contează. Mai mult de-atât, în companiile de stat salariul net se duce spre 2.200-2.400 lei. Deci întrebarea unui tânăr este de ce să lucreze într-un IMM, într-o companie mică sau mijlocie antreprenorială, dacă la stat salariul este dublu? De ce să lucreze cu un patron care vrea să mişte lucrurile când poate să lucreze la stat, unde nimeni, pe cale ierarhică, nu vrea să mişte nimic?

Dacă ne ducem puţin mai în jos, vom constata că România, aşa cum este condusă de la Palatul Cotroceni, Palatul Parlamentului, din birourile liderilor politici, nu încurajează munca. Salariul minim brut este de 1.250 lei, ceea ce înseamnă un net de 1.000 lei. Pe de altă parte, ajutoarele sociale se învârt între 300 şi 500 lei, un ajutor de şomaj fiind chiar mai mare. Are sens să îţi baţi capul să lucrezi? Să te scoli dimineaţa, să fii atent la produsul pe care îl faci? Companiile din vestul ţării sunt disperate să găsească forţă de muncă, ajungând chiar să caute oameni în biserici şi penitenciare. Iar bazinul s-a redus atât de mult, chiar şi pentru poziţiile de muncă necalificată.

În România sunt cel puţin un milion de oameni pentru care a munci, a-şi găsi un job, nu reprezintă o soluţie. În acelaşi timp, poate există o jumătate de milion de tineri pentru care România nu reprezintă o variantă de a-şi deschide şi de a face afaceri. Treptat, noile generaţii vor fi strivite între stat şi mediul privat, care se consolidează (din două companii faci una singură pentru a rezista) şi care va oferi din ce în ce mai puţine opţiuni de joburi, de promovare, de creşteri salariale. Acest lucru va naşte treptat un comportament „socialist“ de statu-quo, de a intra într-un loc şi a-ţi apăra poziţia sau de a schimba joburile la prima nemulţumire faţă de angajator.

Cei 1.100 de tineri manageri pe care Business Magazin i-a adunat de-a lungul celor 11 ani fac parte dintr-o generaţie norocoasă care a avut mult mai multe opţiuni. Asta dacă cei care fac parte din generaţia celor 1.100 nu vor prelua puterea şi vor schimba lucrurile.