BusinessMagazin

Tag: incercare

  • A aplicat la Harvard de 10 ori şi a fost respins de fiecare dată. Acum este unul dintre cei mai bogaţi oameni din lume

    Jack Ma, CEO al companiei Alibaba, este cel mai bogat om din China şi unul dintre cei mai înstăriţi oameni de afaceri din lume. Viaţa lui nu a fost însă întotdeauna uşoară, după cum a povestit chiar el în cadrul conferinţei Davos 2015. “Am încercat să îmi găsesc o slujbă pentru a-mi putea plăti studiile, am vrut să mă angajez chiar şi la KFC atunci când a ajuns în China”, a povestit Jack Ma. “La Harvard am aplicat de 10 ori şi am fost respins de fiecare dată. Într-un final am renunţat şi mi-am spus că îmtr-o bună zi am să merg să le predau cursuri celor de acolo”, a spus Ma în cadrul conferinţei Davos 2015.

    Jack Ma îşi aminteşte că elevii din China primeau informaţii distorsionate, diferite de realitatea existentă în acel moment. “Ceea ce am aflat de la străinii veniţi în China mi-a deschis mintea; lucrurile erau atât de diferite faţă de ceea ce învăţasem la şcoală, iar asta m-a învăţat să îmi folosesc mintea de fiecare dată când aflu ceva nou.”

    “Prima oară am intrat pe internet în 1995, când am fost în vizită la un prieten în Statele Unite. Mi-era teamă să folosesc calculatorul, pentru că erau foarte scumpe şi nu aş fi avut bani să îl plătesc dacă îl stricam. Primul lucru pe care l-am căutat pe internet a fost <bere>. Am găsit sute de rezultate, nu îmi venea să cred. Iar apoi am căutat <China> şi nu exista nicio informaţie; asta se întâmpla cu doar 20 de ani în urmă”, povesteşte miliardarul chinez.

    Jack Ma sau Ma Yun este fondatorul grupului chinez de comerţ electronic Alibaba, cel care a devenit anul trecut cel mai bogat om din China, în urma listării companiei pe bursa din New York. Listarea i-a adus lui Alibaba o sumă record de 25 de miliarde de dolari, compania ajungând la o valoare de piaţă de peste 200 de miliarde de dolari.

    Ma s-a născut în oraşul Hangzhou din provincia chineză Zhejiang. Când era copil, şi-a dorit să înveţe limba engleză şi, pentru a-şi împlini ţelul, mergea cu bicicleta 45 de minute în fiecare zi spre un hotel din apropierea locului în care trăia pentru a conversa cu turiştii de acolo. Ma le oferea acestora servicii de ghid fără să le ceară bani, doar pentru a-şi îmbunătăţi cunoştinţele de limba engleză.

    Ulterior, a urmat cursurile Hangzhou Teacher’s Institute, unde a fost acceptat la a patra încercare, după ce a picat de trei ori examenul. Le-a absolvit în 1988, obţinând astfel licenţa în Limba Engleză. După studii, a devenit lector universitar la catedra de engleză şi comerţ universitar din cadrul Universităţii Hangzhou Dianzi. Ulterior, Jack Ma a renunţat la cariera de profesor şi şi-a înfiinţat propria firmă de traduceri, profitând astfel de intensificarea comerţului dintre China şi Statele Unite ale Americii.

    Prima sa companie a fost totuşi un eşec, astfel că, în 1998 – 1999, a preluat conducerea unei companii din domeniul tehnologiei informaţiei fondate de Centrul de Comerţ Electronic Internaţional din China, un departament al Ministerului de Comerţ Exterior şi Cooperare Economică. În 1999, Ma a pus bazele Alibaba, un site business-to-business care serveşte în prezent mai mult de 79 de milioane de membri din peste 240 de ţări şi teritorii. În noiembrie 2012, volumul tranzacţiilor online al Alibaba a depăşit un trilion de yuani, după acest prag Ma fiind etichetat drept ”Trillion Hou„, expresie chinezească ce se traduce ”Marchizul trilionului de yuani„.

  • El voia să meargă la studii in Anglia dar parinţii l-au trimis in China. Acum deţine o afacere de 100 de milioane de euro

    Claudiu Ciobanu ştia încă din clasa a unsprezecea că vrea să facă facultatea în afara ţării. Voia să meargă în Anglia, dar părinţii l-au convins să încerce o facultate din China, care îi va da mai multe posibilităţi.

    Claudiu Ciobanu a plecat în 2001 să studieze mandarina, iar din 2003 comerţul internaţional în China, la University of International Business & Economics (UIBE). La terminarea celor 4 ani de facultate şi după o lucrare de licenţă despre impactul Yiwu la PIB-ul Chinei, avea deja oferte de la cel puţin două multinaţionale pentru a le reprezenta în China, dar învăţase şi destul de bine piaţa pentru a porni o afacere pe cont propriu. A ales a doua variantă, pentru că trăia deja într-o piaţă unde milionarii în cash deveneau mainstream şi unde creşterile fabuloase ale volumelor de business se întâmplau efectiv de la o zi la alta.

    Până a ajunge în situaţia absolventului care are de ales ce să facă mai departe, Claudiu Ciobanu îşi aminteşte că acomodarea în China a fost o poveste în sine: „Am aterizat pe aeroportul din Bejing neştiind că în prima săptămână care urma nu o să mai văd nicio persoană caucaziană. Când am ieşit din aeroport, mă aşteptam să văd un munte de biciclete, dar în schimb am văzut maşini de lux. Ministerul Educaţiei cerea atunci studenţilor străini să fie recomandaţi de un cetăţean chinez care să răspundă în cazul în care cursanţii le-ar face probleme. Nu ştiam pe nimeni în afară de o cunoştinţă a tatălui meu, iar acomodarea într-o ţară precum China nu a fost deloc uşoară”.

    Totul era nou, povesteşte antrepenorul, care nu ştia nici cum să folosească beţigaşele la cantina studenţească, aşa că venea de la cămin cu o furculiţă ascunsă într-un şerveţel. Limba? „Mandarina este o limbă muzicală, bazată pe patru tonuri. Dacă ai ureche muzicală este mai uşor de învăţat. Dacă nu, aşa cum este şi cazul meu, este destul de dificil, pentru că a trebuit să învăţ mecanic tonalitatea. În funcţie de tonul folosit, «mai» poate însemna a vinde, a cumpăra, sau «mai mai» înseamnă comerţ.”

    Diferenţele culturale? „Nu se aseamănă cu nimic din ceea ce suntem noi, românii, obişnuiţi. Chinezii, când ies să ia masă, duc o luptă pentru achitarea notei de plată. Pentru că e şansa celui care plăteşte să crească ierarhic. Chinezii au mese rotunde, dar liderul este cel care se aşază la masă orientat spre ieşire. Sunt şi alte lucruri care m-au frapat iniţial în China şi pot spune că a fost un şoc, dar am absorbit noutatea.”

    Câţi aţi auzit despre Yiwu? Despre oraşul care leagă Europa de China prin cea mai lungă cale ferată din lume (Yiwu – Madrid, 13.000 kilometri)? Despre cel mai mare centru comercial din lume, Futian Market sau Yiwu International Trade City, care se întinde pe 4 milioane de metri pătraţi, cu peste 70.000 de standuri comerciale, şi pe care Naţiunile Unite, Banca Mondială şi Morgan Stanley l-au numit, încă din 2005, cel mai mare angro din lume pentru bunuri de consum?

    „Nu există produs care să nu fie la Futian Market, la fel cum nu există producător chinez, de la cei mai mărunţi până la cei mai mari, şi nici multinaţională importantă care să nu aibă un reprezentant acolo”, spune Claudiu Ciobanu, care a fost fascinat de centrul comercial încă din studenţie, motiv pentru care l-a ales ca subiect al lucrării de licenţă şi care, mai târziu, i-a devenit casă.

    În anii în care Ciobanu era student la Beijing, oraşul Yiwu din provincia Zhejiang câştiga teren în faţa capitalei în rândul micilor comercianţi români. Aşa că în vacanţa de iarnă din anul I Ciobanu a plecat până la Yiwu ca să vadă de ce oraşul din sudul Chinei devenise un magnet pentru oamenii de business. „Nu semăna cu nimic din ceea ce văzusem până atunci! Oameni veniţi din toate colţurile Pământului pentru a cumpăra produse Made in China! Un oraş mic pentru China, cu aproape 2 milioane de locuitori, cu cinci benzi pe sens şi limită maximă acceptată de 100 de tone!”

    A început să lucreze încă din facultate, ca interpret pentru clienţii români veniţi cu afaceri în China: „A fost o perioadă când am exersat mult chineza şi care mi-a deschis apetitul pentru lumea afacerilor. Am fost inspirat de oamenii pe care i-am cunoscut în acea perioadă pentru ca mai târziu să îmi deschid propriul business”. Imediat după terminarea facultăţii, în 2006, s-a urcat în maşina sa Geely (construită de fabricantul chinez care iniţial producea frigidere, care a început să facă maşini în 1998 şi care a cumpărat în 2010 brandul Volvo) şi a plecat de la Beijing la Yiwu, împreună cu viitoarea sa soţie, care, la sfârşitul călătoriei de 1.600 de kilometri, l-a întrebat dacă la Yiwu se vor întâlni cu prietenii lui. „I-am răspuns: «Vom avea prieteni aici, încă nu îi avem!». Şi am pornit spre hotel. Luasem decizia să îmi încerc norocul în acel loc care mă fascinase şi să deschid o firmă care să ofere clienţilor români servicii de consultanţă în achiziţii de la fabricile din China.”

  • Cum a ajuns un singur oraş să exporte 70% din produsele româneşti de software

    Prima oară când am fost la Cluj, în urmă cu vreo 11-12 ani, am rămas cu impresia plăcută a unui oraş civilizat, cu clădiri vechi şi monumente bine aşezate. Îmi aduc aminte de un loc curat şi destul de agitat. Anul acesta am petrecut o săptămână întreagă în oraşul de pe Someş, iar schimbările au fost evidente. Oraşul e în continuare curat, clădirile vechi sunt tot acolo, dar printre ele şi-au făcut loc coloşii de sticlă şi termopan care anunţă noua eră a Clujului, dominată şi generată de creşterea sectorului IT.

    Clujul a fost mereu un centru universitar cu tradiţie şi un oraş cu şomaj mic, dar în ultimii ani a devenit un magnet pentru companiile de IT şi outsourcing. Sursa succesului IT din oraşul transilvan are mai multe explicaţii, dar are la bază tradiţia antreprenorială a oraşului şi încercarea de a găsi o nişă în care oraşul să exceleze.

    Competiţia dintre Cluj şi Bucureşti i-a obligat pe specialiştii din institutele de cercetare de profil din Cluj‑Napoca să adopte rapid o atitudine antreprenorială, încercând să atragă comenzi din exteriorul ţării sau să dezvolte mici afaceri private capabile să furnizeze soluţii proprii pentru mediul economic local şi regional, spune Stelian Brad, preşedinte al Cluj IT. „S-a constatat că institutele de cercetare de profil din Bucureşti beneficiau de cele mai multe fonduri publice de cercetare (peste 60‑70% sau chiar mai mult). În timp relativ scurt, bazându-se pe un fond uman bun, deschis pentru învăţare şi adaptare, cu o atitudine adecvată pentru muncă şi calitate moştenită din tradiţia istorică transilvăneană, comunitatea de IT din oraş a învăţat bine lecţia afacerilor în domeniul software şi a proceselor tehnice aferente, a câştigat încrederea partenerilor externi, şi-a consolidat lanţul valorii şi şi-a dezvoltat şi diversificat reţelele internaţionale de afaceri. Beneficiind de un bazin constant de resurse umane tinere bine calificate şi motivate pentru afirmare profesională, firmele de IT locale şi-au putut creşte treptat-treptat afacerile – preponderent pe pieţele internaţionale (peste 90%). De la acest punct, evoluţia fenomenului de clusterizare în acest caz particular nu mai are rost să fie prea mult descrisă.“

    Industria de IT este cea care a determinat dezvoltarea rapidă a Clujului, transformând oraşul de pe Someş în al doilea „motor“ al economiei după Bucureşti. Iar acest lucru a fost posibil printr-o serie de oportunităţi de care clujenii au profitat, după cum remarcă Stelian Brad: „Dintre oportunităţile acelor vremuri aş menţiona deschiderea canalelor de comunicare cu occidentul, capacitatea specialiştilor IT din oraş de a comunica uşor cu colegii omologi din occident, nivelul redus al capitalului financiar iniţial necesar pentru a porni o afacere privată în domeniul dezvoltării software, raportul preţ/calitate al serviciilor prestate de specialiştii locali extrem de competitiv, evoluţia pozitivă a industriei IT pe plan internaţional, dezvoltarea accelerată a internetului, explozia tehnologiilor hardware şi software în domeniul comunicaţiilor care a facilitat globalizarea afacerilor IT, precum şi impactul IT asupra creşterii productivităţii şi competitivităţii altor sectoare economice“.

    De aici şi până la concentrarea geografică a companiilor de IT din Cluj a mai fost doar un pas, care s-a pliat perfect pe fondul cererii venite din pieţele vestice. „Acestea au ajuns la un grad de saturaţie. Clujul însemna o masă critică de specialişti care pot fi educaţi prin interacţiunea cu pieţele mature. Motivaţiile primare au fost secondate de factori precum preţuri convenabile, competenţele lingvistice, proximitatea geografică, avantajul unei culturi europene sau reducerile de taxe“, subliniază Călin Văduva, CEO al Fortech. „În primul rând, la nivelul României, Clujul deţine cea mai mare pondere de specialişti IT raportat la populaţia activă. Totodată, Clujul este caracterizat de o forţă de muncă preponderant tânără, orientată spre învăţare. Astfel, oraşul a împrumutat repede o cultură a standardelor şi a calităţii muncii, inspirată de experienţa colaborării cu clienţii internaţionali. Apoi, colaborarea dintre universităţi şi companii, dezvoltarea unui cluster de IT sau elanul antreprenorial pot constitui factori diferenţiatori, sporind capitalul de atractivitate al Clujului în comparaţie cu alte oraşe.“

  • Cum a ajuns un singur oraş să exporte 70% din produsele româneşti de software

    Prima oară când am fost la Cluj, în urmă cu vreo 11-12 ani, am rămas cu impresia plăcută a unui oraş civilizat, cu clădiri vechi şi monumente bine aşezate. Îmi aduc aminte de un loc curat şi destul de agitat. Anul acesta am petrecut o săptămână întreagă în oraşul de pe Someş, iar schimbările au fost evidente. Oraşul e în continuare curat, clădirile vechi sunt tot acolo, dar printre ele şi-au făcut loc coloşii de sticlă şi termopan care anunţă noua eră a Clujului, dominată şi generată de creşterea sectorului IT.

    Clujul a fost mereu un centru universitar cu tradiţie şi un oraş cu şomaj mic, dar în ultimii ani a devenit un magnet pentru companiile de IT şi outsourcing. Sursa succesului IT din oraşul transilvan are mai multe explicaţii, dar are la bază tradiţia antreprenorială a oraşului şi încercarea de a găsi o nişă în care oraşul să exceleze.

    Competiţia dintre Cluj şi Bucureşti i-a obligat pe specialiştii din institutele de cercetare de profil din Cluj‑Napoca să adopte rapid o atitudine antreprenorială, încercând să atragă comenzi din exteriorul ţării sau să dezvolte mici afaceri private capabile să furnizeze soluţii proprii pentru mediul economic local şi regional, spune Stelian Brad, preşedinte al Cluj IT. „S-a constatat că institutele de cercetare de profil din Bucureşti beneficiau de cele mai multe fonduri publice de cercetare (peste 60‑70% sau chiar mai mult). În timp relativ scurt, bazându-se pe un fond uman bun, deschis pentru învăţare şi adaptare, cu o atitudine adecvată pentru muncă şi calitate moştenită din tradiţia istorică transilvăneană, comunitatea de IT din oraş a învăţat bine lecţia afacerilor în domeniul software şi a proceselor tehnice aferente, a câştigat încrederea partenerilor externi, şi-a consolidat lanţul valorii şi şi-a dezvoltat şi diversificat reţelele internaţionale de afaceri. Beneficiind de un bazin constant de resurse umane tinere bine calificate şi motivate pentru afirmare profesională, firmele de IT locale şi-au putut creşte treptat-treptat afacerile – preponderent pe pieţele internaţionale (peste 90%). De la acest punct, evoluţia fenomenului de clusterizare în acest caz particular nu mai are rost să fie prea mult descrisă.“

    Industria de IT este cea care a determinat dezvoltarea rapidă a Clujului, transformând oraşul de pe Someş în al doilea „motor“ al economiei după Bucureşti. Iar acest lucru a fost posibil printr-o serie de oportunităţi de care clujenii au profitat, după cum remarcă Stelian Brad: „Dintre oportunităţile acelor vremuri aş menţiona deschiderea canalelor de comunicare cu occidentul, capacitatea specialiştilor IT din oraş de a comunica uşor cu colegii omologi din occident, nivelul redus al capitalului financiar iniţial necesar pentru a porni o afacere privată în domeniul dezvoltării software, raportul preţ/calitate al serviciilor prestate de specialiştii locali extrem de competitiv, evoluţia pozitivă a industriei IT pe plan internaţional, dezvoltarea accelerată a internetului, explozia tehnologiilor hardware şi software în domeniul comunicaţiilor care a facilitat globalizarea afacerilor IT, precum şi impactul IT asupra creşterii productivităţii şi competitivităţii altor sectoare economice“.

    De aici şi până la concentrarea geografică a companiilor de IT din Cluj a mai fost doar un pas, care s-a pliat perfect pe fondul cererii venite din pieţele vestice. „Acestea au ajuns la un grad de saturaţie. Clujul însemna o masă critică de specialişti care pot fi educaţi prin interacţiunea cu pieţele mature. Motivaţiile primare au fost secondate de factori precum preţuri convenabile, competenţele lingvistice, proximitatea geografică, avantajul unei culturi europene sau reducerile de taxe“, subliniază Călin Văduva, CEO al Fortech. „În primul rând, la nivelul României, Clujul deţine cea mai mare pondere de specialişti IT raportat la populaţia activă. Totodată, Clujul este caracterizat de o forţă de muncă preponderant tânără, orientată spre învăţare. Astfel, oraşul a împrumutat repede o cultură a standardelor şi a calităţii muncii, inspirată de experienţa colaborării cu clienţii internaţionali. Apoi, colaborarea dintre universităţi şi companii, dezvoltarea unui cluster de IT sau elanul antreprenorial pot constitui factori diferenţiatori, sporind capitalul de atractivitate al Clujului în comparaţie cu alte oraşe.“

  • Cinci grafice pentru a înţelege gravitatea situaţiei de pe bursele din Asia şi Europa

    Un val de panică a cuprins investitorii din lumea întreagă, după cu bursa din China s-a prăbuşit astăzi, alimentând temerile că o nouă criză financiară ar putea izbucni cât de curând.

    Investitorii din jurul lumii încep să facă pariurile după o deschidere dramatică a burselor europene şi americane, în condiţiile în care pieţele din Asia şi Orientul Mijlociu sunt în picaj.

    Indicele Nikkei al Japoniei a deschis în scădere cu 4,6%, în timp ce Shanghai Composite, indicele de referinţă al Chinei, s-a prăbuşit cu 8,5%, cel mai mult după 2007, după ce investitorii s-au îngrămădit să plece din cauză că guvernul de la Beijing nu a intervenit pentru a readuce piaţa pe linia de plutire sau pentru a reduce dobânzile.

    În continuare, vă prezentăm 5 grafice care încearcă să explice situaţia dramatică de pe burse.

    1. Evoluţia indicelui Shanghai Composite este cel mai grăitor – bursa a pierdut toate câştigurile înregistrate de la începutul acestui an

    sursa: Bloomberg

    2. Evoluţia indicelui Hang Seng din Hong Kong

    sursa: Quartz

    3. Evoluţia indicelui din Taiwan

    sursa: Quartz

    4. Evoluţia preţului cuprului pe bursa din Marea Britanie

    sursa: Quartz

    5. Evoluţia mai multor valute faţă de dolar

    sursa: Quartz

  • Un avocat şi un fost inginer zootehnist au dezvoltat un business în panificaţie, patiserie şi cofetărie de peste 1,6 milioane de euro

    Alexandru Dimofte şi Claudia Nicolae, respectiv un avocat şi un fost inginer zootehnist, au dezvoltat o afacere de producţie de produse de panificaţie, patiserie şi cofetărie de peste 1,6 milioane de euro, iar acum încearcă să o ducă la nivelul următor.

    “Scopul nostru este să devenim un brand naţional în producţia de produse de patiserie şi cofetărie“, descriu Alexandru Dimofte şi Claudia Nicolae pe site-ul Doi Pitici unul dintre obiectivele pe termen lung ale firmei Golf Trade, sub care operează acest brand.

    Firma are o unitate de producţie în Brăila, axată pe producţia şi comercializarea de produse de panificaţie, patiserie şi cofetărie, iar produsele sunt distribuite în toată ţara, atât în reţelele de hipermarketuri şi supermarketuri, cât şi în cadrul unor instituţii publice, precum spitalele şi închisorile din zona Brăilei. O parte dintre produsele comercializate au ca destinaţie şi pieţele din Spania şi Italia, unde sunt vândute  comunităţilor de români.

    Toate aceste activităţi au generat anul trecut venituri de 7,5 milioane de lei (circa 1,68 milioane de euro), iar estimările pentru următorii trei-patru ani vorbesc despre afaceri de circa 4 milioane de euro, potrivit lui Alexandru Dimofte. Dacă partenera sa, Claudia Nicolae, este de profesie avocat şi este implicată mai ales în aspectele legale ale firmei, Dimofte este cel care conduce operaţiunile de zi cu zi ale firmei.

    Antreprenorul a demarat afacerea Golf Trade în 2005, prin producţia de eclere şi amandine în piaţa Concordia din Brăila: „Aveam un prieten care mi-a spus: «Hai să facem o cofetărie» şi aşa am intrat în această industrie“. De profesie inginer zootehnist, nu mai lucrase anterior în acest domeniu: şi-a început cariera în cadrul unei ferme zootehnice din Brăila, unde a lucrat vreme de 10 ani, ulterior a lucrat doi ani în cadrul Campofrio ca director de aprovizionare, după care au urmat încă doi ani pe care i-a petrecut la firma de instruire managerială Codex. După aceste experienţe, a hotărât să se întoarcă acasă, unde a trecut de la producţia de eclere şi amandine proaspete la livrarea ambalată a acestora şi apoi la acoperirea întregii game de cofetărie şi patiserie.

    Concomitent cu diversificarea gamelor, Golf Trade s-a mutat din spaţiul iniţial, din piaţa din Brăila, mai întâi într-o fostă fabrică de pâine, iar ulterior într-o clădire ce găzduise anterior laboratoare de alimentaţie publică. Dimofte spune că au investit 1,6 milioane de euro, bani europeni, într-un proiect aflat în derulare pentru o hală de producţie, construită în proporţie de 90% şi pentru care estimează să finalizeze implementarea proiectului până la sfârşitul anului. „Căutăm un partener astfel încât să ducem mai departe proiectul“, explică antreprenorul, menţionând că mai are planuri în ce priveşte dezvoltarea Golf Trade.

    Prezenţa în reţelele de hipermarketuri este printre cele mai importante aspecte pe care le-a luat în calcul de la lansarea afacerii, aproximativ 300.000 de euro fiind investiţi doar în această direcţie. „Cred că la nivel naţional sunt jucătorul cu cele mai multe listări, am cele mai multe conturi în retail“, spune Dimofte. Antreprenorii brăileni şi-au direcţionat strategia spre creşterea prezenţei în reţelele de retail şi în creşterea volumelor de vânzări, dar şi în întărirea cotei de piaţă prin prezenţa în canale alternative – cum ar fi participarea la licitaţii publice, cu scopul de a livra produsele realizate în spitale şi închisori, prin distribuţie proprie.

  • Cum a reuşit un tânăr de 24 de ani din România să câstige peste 200.000 de dolari jucându-se

    Nimic din înfăţisarea lui Armand Pittner nu trădează faptul că la 24 de ani a strâns o mică avere, de 260.000 de dolari, doar din câştigurile de la turnee de jocuri video.

    În spatele meu, pe perete, se află panouri cu eroi desenaţi, creaturi fantastice cu arme impresionate şi cu puteri nebănuite, iar el este unul dintre cei care-i controlează, le înhămează puterile şi le pune în folosul echipei. Este ceva mai înalt decât mine, să aibă 1,80-90 m înălţime, şi poartă o pereche de blugi albaştri şi un tricou pe care scrie „Come and join the universe”. Îi urmez îndemnul şi vă invit în galaxia sportului electronic, în universul Dota, în microcosmosul lui Armand „b0ne7” Pittner.

    Armand Pittner este cel mai bine plătit român jucător profesionist de jocuri video, cu câştiguri de până la 260.000 de dolari, doar din turnee. Joacă de mic, iar Dota (Defence of the Ancients) încă de la începuturi. Părinţii au strâmbat din nas când vedeau că petrecea atât de mult timp în faţa calculatorului, dar nu i-au interzis să se joace. Odată cu primul turneu la care a participat în străinătate, părinţii s-au deschis mai mult spre jocurile video. Acum îi urmăresc meciurile pe internet de fiecare dată când au ocazia, şi, chiar dacă nu înţeleg total fenomenul, se bucură pentru fiecare victorie a fiului lor.

    Nu a existat un moment precis în viaţa lui Armand când a luat decizia de deveni jucător profesionist. „Pur şi simplu s-a întâmplat. Nu era nimic planificat. Totul a început ca un hobby.”  A jucat din ce în ce mai mult şi a devenit mai bun. Primul LAN (concurs local ce se joacă în reţea) l-a jucat într-o sală de jocuri din Bucureşti. Pe atunci nu erau spectatori, doar tineri entuziaşti ce iubeau jocul. „Am jucat şi într-un mall şi era distractiv cum oamenii se opreau şi se uitau la noi în calculatoare să vadă ce facem”, îşi aminteşte zâmbind b0ne7.

    Pare un tânăr obişnuit abia ieşit de pe băncile facultăţii, dar banii pe care i-a câştigat în turnee (aproximativ 260.000 de dolari) îl plasează pe locul 69 în topul celor mai bogaţi jucători profesionişti de jocuri video. Asta făcând abstracţie de salariul său lunar. Deşi nu-mi poate dezvălui câţi bani primeşte de la Cloud9, organizaţia la care este angajat, Pittner spune că salariul unui jucător dintr-o echipă de top variază între 2.000 şi 6.000 de dolari pe lună. Nu pare să-i pese foarte mult de banii câştigaţi, nu are de gând să-i investească deocamdată sau să-şi înceapă un business: „Banii aceia există şi apelez la ei dacă am nevoie de ceva”, mărturiseşte Armand Pittner. Ochii albaştri i se aprind când vorbim mai mult despre Dota şi intrăm în detalii, ceea ce arată că şi-a păstrat entuziasmul şi plăcerea de a juca, chiar dacă acum participă la turnee cu premii substanţiale şi îl urmăresc mii de fani.

    Drumul nu a fost uşor. Armand Pittner povesteşte că a trecut prin multe încercări şi a schimbat mai multe echipe până să ajungă la Cloud9, unde avea să-şi facă o casă. Dota este un joc de echipă foarte competitiv. „Trebuie să ştii când să renunţi la un jucător slab care trage echipa în jos. E important să nu ai relaţii puternice de prietenie cu coechipierii. Am întâlnit multe echipe care nu au evoluat tocmai pentru că nu voiau să renunţe la jucătorii mai slabi”, explică Armand din secretele jocului care i-a adus confortul financiar înainte de a împlini 25 de ani.

  • Şi-au vândut casa şi maşinile ca să se plimbe timp de un an în jurul lumii

    Unele familii strâng bani pentru o călătorie la Disneyland sau pentru un concediu la mare. Nu este însă cazul familiei Rivenbark; aceştia au petrecut ani de zile economisind pentru a călători în jurul lumii.  

    Nu a fost însă suficient, aşa că familia din Maryland, Statele Unite a pus la bătaie tot ce avea pentru o vacanţă de un an. Soţii Rivenbark şi-au vândut casa şi maşinile ca să-şi finanţeze aventura. Au decis să le predea ei carte copiilor, ca să nu rămână în urmă. Iar cei mici spun că au învaţat enorm umblând prin lume. Tatăl, mama şi cei doi copii au vizitat 60 de ţări şi teritorii din toată lumea şi nu s-au dat înapoi nici de la experienţe extreme, scriu cei de la Ştirile Pro TV. În total, cei patru au parcurs peste 140.000 de kilometri.

    Membri familiei Rivenbark se pot lăuda că au plimbat gheparzi în lesă în Africa ori că s-au împrietenit cu elefanţi în India şi au făcut bungee jumping în Noua Zeelandă.  În tot acest timp, şi-au împărtăşit aventurile cu publicul, scriind şi publicând imagini pe blog.

    “La sfârşitul vieţii, vrem să ştim că am avut parte de experienţe superbe împreună, în familie. Ce mod mai bun de a face asta decât să te duci să explorezi lumea?”, spune Tim Rivenbark. “Am fost incantata. Ideea de a calatori in jurul lumii era incredibila”, marturiseste Kara Rivenbark, notează sursa citată.

    Familia Rivenbark s-a întors de curând din călătorie şi încearcă să se readapteze la viaţa din Maryland.

  • Încercarea disperată a patronului unei firme de pe litoral să îi înduplece pe inspectorii ANAF. Mesajul lui a fost postat pe pagina de Facebook a instituţiei

    ANAF este tot mai activă pe Facebook, unde anunţă zilnic rezutatele controalelor, oferă consultanţă fiscală sau precizează, din când în când, că cea mai mare parte a activităţii sale este concentrată pe combaterea marii evaziuni.

    Primul mesaj postat marţi pe pagina de Facebook a ANAF este însoţit de o fotografie a unui caiet “lăsat strategic” pe o masă dintr-un local de pe litoral controlat de inspectorii ANAF. Mesajul din caiet a fost scris cu majuscule şi începe cu “nu ne nenorociţi”. Pe scurt, inspectorii ANAF sunt imploraţi să “închidă ochii” la neregulile găsite şi să nu suspende activitatea firmei.

    Cum a încercat patronul unei firme de pe litoral să îi înduplece pe inspectorii ANAF să nu-l amendeze pentru 5.000 de euro nefiscalizaţi. Mesajul lui a fost postat pe pagina de Facebook a instituţiei 

  • Cum se poate monetiza poezia?

    Se poate ca o comunitate online de mii de persoane care interacţionează zilnic să nu poată fi monetizată în mai bine de zece ani? Se poate, dacă vorbim despre o comunitate culturală. După mai bine de 15 ani de când a lansat în .ro primul site de poezie pentru amatori, Radu Herinean regretă încă faptul că nu a putut duce site-ul la pasul următor: „Din păcate, din lipsa unei posibilităţi de monetizare, demersurile pornite din pasiune pierd de multe ori prioritatea în faţa proiectelor care au clienţi cu prezenţă mai concretă”.

    Radu Herinean are la bază studii tehnice şi a lucrat în prima parte a carierei sale în marketing, specializându-se ulterior în managementul riscului şi în audit. A lucrat în Deloitte şi în BCR, dar din 2013 a renunţat la corporaţii” şi la cravată”, colaborează cu Cărtureşti ca CTO (în traducere personalizată „cool technology stuff”) şi şi-a dezvoltat propria firmă de dezvoltare soft, Evolution Labs.

    În paralel, numele lui Radu Herinean se leagă de cea mai cunoscută comunitate de poeţi amatori din online-ul românesc, site-ul poezie.ro, parte a portalului, dezvoltat ulterior, agonia.net. Conceput la începutul anilor 2000, poezie.ro are în povestea sa ceva din destinul dintotdeauna al poeţilor: lipsa banilor. În urmă cu mai bine de 15 ani, pe vremea când Radu Herinean lucra deja în IT (hardware, administrare reţele, sisteme de operare), a avut o perioadă mai liniştită în care a revenit la programare, pasiunea sa din liceu, şi a început să studieze limbajele de programare web utilizate pentru site‑uri dinamice, dat fiind că începuseră să apară site-urile web.

    „Prima versiune a poezie.ro a fost statică şi nu era încă pe domeniul poezie.ro. Exersasem acolo câteva idei de pagini web, iar, în lipsă de alt conţinut mai bun, am creat câteva pagini cu câteva poezii dintr-o agendă veche. Trebuie să ne aducem aminte (cei mai în vârstă dintre noi) că asta se întâmpla pe vremea când nu numai că nu aveam google.com, dar şi yahoo era într-o fază ultraincipientă. Ca să nu mai lungesc povestea, după o perioadă relativ scurtă am observat o creştere foarte rapidă la contorul paginilor, aşa că am pus o adresă de e-mail de contact. În câteva săptămâni, am ajuns să primesc mai multe texte literare pe e-mail, de la diverşi oameni care mă rugau să le public „undeva mai în spate, pe acelaşi site, fiindcă mă pricep la calculatoare şi ştiu cum se face”, povesteşte Radu Herinean începutul aventurilor sale online.

    Următorul pas a fost un site dinamic, pe care puteai publica singur, iar ulterior lucrurile au luat amploare, a creat alte facilităţi, de la comentarii pe texte până la motoare de organizare concursuri, galerii de fotografii şi alte idei conexe, cam toate dezvoltate la cererea comunităţii nou create. Tot la cererea comunităţii a început să organizeze evenimente: primul a fost un cenaclu de poezie/literatură, ţinut în diferite cluburi din Bucureşti, în cadrul căruia sute de participanţi îşi citeau pe scenă creaţiile, fiind urmat de diverse happening-uri, „inclusiv, dar fără a se limita la, concursuri de stand-up poetry, jam sessions cu cele mai trăsnite instrumente (de la chitară clasică la bongos şi saxofon sau platane de DJ), teatru, improvizaţie, expoziţii şi aşa mai departe. Tot comunitatea a organizat şi a produs trei festivaluri de poezie, în Staţiunea de Cercetări Marine de la Agigea şi la Mânăstirea Putna, iar ulterior a generat şi a publicat mai multe volume de poezie de autor, câteva antologii (de poezie şi de proză), „toate apreciate de criticii literari, chiar dacă fără vreun mare succes de casă”.

    Folosirea termenului de comunitate pare uzuală acum, în era Facebook, dar ceea ce făceau poeţii din online în urmă cu zece ani reprezenta una dintre primele comunităţi create în internetul românesc. Dezvoltarea din jurul poezie.ro l-a surprins şi pe creatorul acesteia: „Comunitatea s-a conturat şi s-a format de la sine. Eu nu am avut iniţial niciun plan de a crea o comunitate. Când lucrurile au început să ia amploare, singura decizie pe care aş putea zice că am luat-o eu a fost să păstrez site-ul cât mai deschis pentru orice amator de poezie, iar când spun amator îi atribui toate sensurile posibile. Alternativa ar fi fost să devină un site cu pretenţii elitiste, care să lanseze viitoarele mari talente ale literaturii române. Neinteresant! Am început site-ul cu câteva poezii mediocre scrise de mine, iar când unii autori au avut nevoie de o platformă elitistă s-au desprins de site şi au făcut-o, de cele mai multe ori pe aceeaşi reţetă, dar cu alte criterii. Acum există suficiente site-uri elitiste, dar un singur site important «popular», unde oricine îşi poate încerca talentul şi poate obţine reacţii care să îl ajute să evolueze”.

    Poezia nu a îmbogăţit niciodată pe nimeni. Online-ul însă a îmbogăţit pe mulţi dintre cei care l-au încercat. A reuşit aura online-ului să atragă finanţare şi pentru poezie? „Nu”, este răspunsul clar al lui Radu Herinean: „Nu am monetizat niciodată poezie.ro. Au existat câteva tentative de monetizare prin reclame sau sponsorizări, dar ele nu reuşeau să aducă nici măcar fondurile necesare găzduirii site-ului într-un data center, aşa că am renunţat la asta şi am recurs la cunoscuţi şi prieteni pentru găzduire”. Herinean a mai avut discuţii în diverse domenii adiacente, gen carte, film, publicitate, jocuri, care îşi doreau acces la comunitatea creată, „dar niciodată nu am primit o propunere care să merite, dat fiind că asocierea cu alte branduri nu ar fi adus mari beneficii majore şi ar fi generat mai degrabă o poluare a mediului pur literar”.