Tag: Bulgaria

  • România urcă trei poziţii în clasamentul libertăţii economice, pe locul 59, sub Albania şi înaintea Bulgariei

    România ocupă locul 59 în ediţia de anul acesta al clasamentului privind libertatea economică realizat de presti­gioasa instituţie americană Heritage Foundation, în creştere cu trei poziţii faţă de 2012. România a înregistrat “îmbunătăţiri în gestionarea cheltuielilor bugetare şi în privinţa libertăţii pieţei muncii, ceea ce compensează reducerea libertăţii în faţa corupţiei”, explică Heritage Foundation ascensiunea din clasament. România a obţinut un punctaj de 65,1, cu 0,7 puncte mai mare decât anul trecut.

    Alte stiri pe zf.ro

  • Bulgaria are de la începutul anului un salariu minim lunar cât cel din România, stat pe care-l întrece la investiţii străine. Va deveni România cea mai săracă ţară din UE?

    Cu toate acestea, Bulgaria rămâne cel mai sărac stat din Uniunea Europeană, dar politicienii au planuri mari, într-un an electoral. “Bulgaria era complet falimentară la sfârşitul anului 1996 şi se confrunta cu hiperinflaţie, care în punctul de maxim, în februarie 1997, a atins 242%, devastând băncile şi ţara”, povesteşte Steve Hanke, economistul care a proiectat consiliul monetar introdus de Bulgaria în anii ’90, prin care moneda naţională leva a fost ancorată la început de marca germană şi apoi de euro. Prin urmare, cursul levei nu fluctuează, ceea ce aduce siguranţă monetară. Hanke scoate de mult timp acest stat în evidenţă ca exemplu de disciplină fiscală. “Premiantul ar trebui să fie Bulgaria”, a afirmat economistul la o emisiune BBC unde s-a discutat despre cea mai bună cale de rezolvare a problemei datoriilor uriaşe pe care le au multe dintre băncile europene.

    Mai multe pe zf.ro

  • Bulgaria: Preţuri mai mici la gaze şi energie termică, de la 1 ianuarie

    Sofia va înregistra cele mai importante scăderi ale preţurilor la încălzire, cu reduceri mai mici în Varna, Burgas şi Plovdiv, potrivit Novinite.com.

    Ieftinirea cu 9,8% a gazelor, aprobată la sfârşitul lunii decembrie de DKEVR, conduce la un preţ de 656,47 leva (335,6 euro) pe 1.000 metri cubi de la 1 ianuarie 2013, cu 71,89 leva (36,7 euro) mai puţin decât înainte.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Grup Feroviar Român concurează cu ruşii pentru preluarea companiei naţionale de marfă din Bulgaria

    Directorul executiv al PPCA, agenţia de privatizare din Bulgaria, a declarat pentru cotidianul Standard, preluat de Novinite, că documentaţia pentru licitaţie a fost deja cumpărată de şase investitori, RZD fiind de asemenea interesată de achiziţie. Cinci dintre investitorii care au cumpărat documentaţia sunt reprezentaţi de firme de consultanţă sau case de avocatură, cu excepţia Bulgarian Railway Company (BRC), controlată de Grup Feroviar Român. Oficialul PPCA a precizat că grupul rus a solicitat o prelungire a termenului până la care pot fi depuse oferte deoarece sărbătorile de iarnă au întârziat pregătirea documentelor necesare.

    Mai multe pe mediafax.ro

  • Din cauza viscolului, Bulgaria închide drumurile şi frontiera cu România

    Zonele cu restricţii de circulaţie sunt următoarele:
    – în zonele Razgrad şi Shumen toate drumurile sunt închise pentru toate tipurile de autovehicule;
    – în zonele Veliko Tarnovo, Gabrovo, Stara Zagora, Haskovo, Kardjali, Yambol , Sliven , Targovishte, Dobrich, Silistra, Ruse, Varna şi Burgas s-a instituit restricţie de circulaţie pentru autovehiculele de peste 3.5t;
    – în zonele Sliven şi Stara Zagora este interzisă circulaţia autovehiculelor de peste 3.5t pe toate drumurile de clasa I şi de clasa a II-a;
    – în zonele Ruse, Targovishte, Dobrich, Silistra, Varna, Burgas, Sliven şi Stara Zagora toate drumurile de clasa a III-a sunt închise pentru toate tipurile de autovehicule.

    În plus, Bulgaria a închis frontiera la Ruse. Lanţurile sunt obligatorii pentru toate vehiculele. Numărul de locuri de parcare este limitat în zona Giurgiu. UNTRR atenţionează că zilnic, prin frontiera Giurgiu -Ruse trec peste 1000 autovehicule transport marfa iar numarul de locuri de parcare in zona de frontiera este sub 100 locuri.

  • Podul Calafat-Vidin va fi inaugurat în luna mai a anului viitor

    Ministrul a menţionat că infrastructura rutieră şi feroviară care deserveşte podul a fost deja construită, atât în România cât şi în Bulgaria. Podul dintre Calafat şi Vidin este al treilea din ultimii 2.000 de ani care face legătura peste Dunăre între România şi Bulgaria.

    Mai multe pe zf.ro

  • Bulgaria îşi pierde cea mai mare topitorie de metale neferoase din cauza unor afaceri dubioase

    În luna septembrie, uzina OTzK, situată în oraşul Kardzhali din sudul ţării a fost vândută cu 8,6 milioane leva (4,4 milioane euro) unei companii offshore nou-înfiinţate numite Harmony 2012, aceasta fiind de altfel şi singurul participant la licitaţie, scrie Novinite. La acea dată, conducerea Harmony 2012 şi ministrul bulgar al economiei Delian Dobrev au declarat că fabrica va fi repusă pe picioare.

    Mai multe pe zf.ro

  • Bulgaria este mai prosperă decât România, deşi salariile vecinilor sunt mai mici decât ale românilor

    Deşi România depăşeşte Bulgaria în ceea ce priveşte PIB-ul per capita şi salariul mediu, în realizarea studiul s-au luat în considerare şi alţi indicatori nu numai cei economici. “În multe studii similare se iau în calcul domenii dincolo de economie, iar asta face să existe astfel de discrepanţe între ţări”, a explicat analistul financiar Aurelian Dochia, adăugând că şi în ţările dezvoltate securitatea este o problemă, acesta fiind un alt indicator care face diferenţa între ţări. Indicele de prosperitate este calculat pe baza a opt indicatori precum starea economiei, educaţia, sănătatea, securitate sau libertatea individuală, iar anul acesta studiul este realizat în 142 de ţări, cu 32 mai multe decât anul trecut, pe un eşantion de 1.000-5.000 de persoane, în funcţie de ţară. Dintre cei opt indicatori, doar în cazul a doi România ocupă o poziţie mai bună decât vecinii de la sud. Stăm mai bine decât bulgarii la educaţie (care ia în considerare printre altele şi numărul profesorilor la numărul total de elevi) şi guvernare, deşi România a schimbat câteva guverne în ultimii ani.

    Mai multe pe zf.ro

  • “Bulgarii o duc deja mai bine decât românii”. Cine a făcut această declaraţie surprinzătoare

    “Bulgaria a depăşit deja România în privinţa veniturilor pe cap de locuitor şi prinde, treptat, din urmă alte state UE. În numai câţiva ani vom fi la acelaşi nivel cu Grecia”, a spus Djankov. Oficialul pare să nu ia în considerare statisticile oficiale, care arată că Bulgaria este cel mai sărac stat din UE în privinţa PIB pe cap de locuitor şi a salariilor – printre cele mai reduse din blocul comunitar, notează Novinite. Ministrul a făcut declaraţia în parlamentul de la Sofia, care a aprobat, vineri, proiectul de buget pentru anul următor.

    Mai multe pe mediafax.ro

  • Al doilea “pod al prieteniei”, inaugurat până la sfârşitul anului: Ponta şi premierul bulgar vor fi primii care se vor plimba pe podul Calafat-Vidin

    Borisov a anunţat că miercurea viitoare, pe 24 octombrie, va parcurge alături de Ponta cel de-al doilea pod peste Dunăre între România şi Bulgaria. “Podul este aproape finalizat, astfel că poate fi parcurs (de la un capăt la altul – n.red.), şi am decis să facem acest lucru alături de premierul Ponta”, a declarat Borisov. Cel de-al doilea pod peste Dunăre între România şi Bulgaria va fi deschis până la finalul acestui an, mai scrie Novinite. Borisov a fost ieri la Bucureşti pentru a participa la congresul Partidului Popular European. Premierul bulgar a anunţat că la evenimentul de miercurea viitoare va fi prezent şi Johannes Hahn, comisarul european pentru politică regională. Podul Calafat-Vidin, construit în parteneriat de statul bulgar şi statul român, este în întârziere cu circa doi ani faţă de termenul de finalizare estimat iniţial.

    Realizarea acestui pod este extrem de importantă în special pentru transportatorii de mărfuri, care vor reuşi astfel să ajungă din statele din vest mult mai repede către parte de sud-est a Europei, în Peninsula Balcanică, economisind timp şi resurse. Costul construcţiei podului este estimat la circa 273 de milioane de euro, din care partea bulgărească plăteşte circa 225 de milioane de euro, iar restul revine statului român, potrivit informaţiilor care apar pe site-ul oficial al podului.

    Mai multe pe zf.ro