Tag: Birou

  • ALEGERI ÎN UNGARIA: Peste 34% dintre alegători au votat până la ora 14.00

    Un număr de 2.753.211 persoane s-au prezentat la urne în primele şapte ore de vot, potrivit Biroului Naţional ungar pentru Alegeri.

    Cea mai mare prezenţă s-a înregistrat în judeţul Pest (centru), unde au votat 36,7% dintre alegători, iar cea mai scăzută în Szabolcs-Szatmar-Bereg (nord-est), unde şi-au exprimat opţiunile 30,1% dintre alegători.

    La Budapesta, prezenţa la vot era de 39,01%, potrivit aceleiaşi surse.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Kickstarter: Cum a reuşit o platformă online de finanţări să strângă un miliard de dolari

    DACĂ KICKSTARTER AR FI FOST UNA DIN INSTITUŢIILE MEDIA CARE AU DOMINAT SECOLUL XX, precum editurile, studiourile de film sau companiile de înregistrări, încasările ar fi venit probabil din câteva afaceri de succes.

    Cu alte cuvinte, fondurile necesare pentru a suporta cei 79 de angajaţi, biroul din Manhattan şi infrastructura serverelor ar fi venit din cele 50 de proiecte care, de la lansarea site-ului în 2009, au primit fiecare finanţări mai mari de un milion de dolari. Însă Kickstarter este un produs al erei internetului, astfel încât un număr oricât de mare de proiecte propuse nu necesită fonduri mult mai mari sau modificarea infrastructurii.

    Astfel, mare parte a încasărilor Kickstarter, cea mai cunoscută platformă de finanţare a proiectelor, vine nu din proiectele mari, ci din sutele sau chiar miile de proiecte mici propuse oamenilor simpli. Aceasta este concluzia unei analize a Quartz.com, care a luat în considerare toate proiectele publicate pe site-ul de finanţări.

    Finanţarea în grup reprezintă o colecţie de finanţări, menită să permită dezvoltarea unei idei, venită din partea mai multor susţinători – grupul. Kickstarter este una din platformele care leagă iniţiatorul unui proiect de cei care îi pot finanţa ideea.

    Cel mai bine finanţate o mie de proiecte din istoria Kickstarter (aproape toate proiectele care au primit mai mult de 100.000 de dolari) reprezintă 35% din miliardul de dolari obţinut din toate finanţările. Promisiunile de finanţare se validează doar în cazul în care ţinta proiectului e atinsă, astfel încât, dintr-un miliard, doar 859 de milioane de dolari au ajuns la autorii proiectelor. Toate cele 1.000 de proiecte menţionate mai sus şi-au atins însă ţinta, reprezentând astfel în mod real 43% din finanţările de succes ale Kickstarter.

    Restul încasărilor provin dintr-un număr de peste 56.000 de proiecte cu o finanţare medie de 6.743 dolari. Kickstarter obţine 5% din fiecare finanţare de succes, astfel încât a obţinut 43 de milioane de dolari de la lansare. Pentru un start-up IT, această sumă nu este impresionantă pentru o perioadă de patru ani.

    „Mărimea unei afaceri este ceva relativ„, a spus Yancey Strickler, cofondator al platformei. „Suntem unul dintre numele cunoscute pe internet, iar asta ar trebui să spună ceva. Cred că vom schimba vieţile mai multor oameni decât alte companii cu valori mult mai mari decât a noastră.„

    Kickstarter a trecut printr-o singură rundă de finanţare proprie, din partea fondului de investiţii Union Square, iar Yancey subliniază că nu intenţionează să vândă compania sau să o listeze la bursă. „Avem 79 de angajaţi, un birou pe măsura necesităţilor şi am reuşit, ani la rând, să fim o afacere în continuă creştere. Investitorii care vor să schimbe lucrurile nu au fost parte din viaţa noastră şi nu vor fi niciodată. Asta ne dă posibilitatea să facem lucrurile aşa cum vrem noi, să încercăm să facem lucruri bune pentru lumea în care trăim. Kickstarter este un produs, înainte de toate, ideologic.„

    Puterea Kickstarter, după cum declară cei care conduc compania, stă în faptul că toate proiectele (fie ele filme, muzică sau produse fizice) sunt privite ca fiind la fel de creative. Cu toate acestea, privind la acele proiecte care au primit cele mai mari finanţări, există anumite tendinţe. Mare parte sunt gadgeturi pentru tineri, precum căşti wireless, imprimante 3D, accesorii pentru calculatoare şi foarte multe jocuri. „Faptul că mai multe jocuri sau invenţii tech sunt finanţate cu succes arată de fapt cât de multă lume e interesată de aceste lucruri„, crede cofondatorul.

  • Patru reguli de care trebuie să ţii cont dacă nu vrei să îmbătrâneşti în funcţia în care munceşti astăzi

    1. Sunteţi cu adevărat buni la ceea ce faceţi?

    Pare o întrebare simplă, dar a fi bun în cadrul locului de muncă ocupat este un aspect critic în câştigarea dreptului de a avansa. Întrebaţi-vă dacă sunteţi unul dintre angajaţii cu cele mai bune performanţe în funcţia ocupată şi dacă acest lucru este recunoscut de colegii dvs.. Doar faptul că dvs. credeţi că sunteţi foarte bun nu înseamnă că şi ceilalţi au observat performanţele dvs.. Urmăriţi semne evidente precum complimentele, indicatorii de performanţă, bonusurile şi clasamentele interne din cadrul companiei care să arate unde vă plasaţi în ochii managerului.  Dacă din acestea rezultă că nu aveţi încă reputaţia dorită, căutaţi modalităţi de a vă demonstra valoarea: oferiţi-vă voluntar pentru proiecte importante, petreceţi mai mult timp la birou, dobândiţi rezultate mai bune în clasamentele interne.

    2. Sunteţi mai eficient?

    Gândiţi-vă cât de mult timp obişnuiaţi să petreceţi în momentul în care v-aţi ocupat poziţia  pentru a rezolva diverse sarcini şi comparaţi-le cu perioada pe care o petreceţi în prezent pentru a duce la bun sfârşit aceste sarcini. Angajaţii care excelează devin mai eficienţi la locul de muncă pentru a avea mai mult timp în realizarea de sarcini mai complexe şi a proiectelor mai valoroase.

    3. Vă asemănaţi celor aflaţi în poziţiile la care aspiraţi?

    Despre acest lucru nu se vorbeşte deseori, dar angajaţii „promovabili” se comportă asemeni celor la rolurile cărora aspiră. Evaluaţi trendurile în îmbrăcăminte, spre exemplu sau orele peste program petrecute ale celor aflaţi superioare şi oglindiţi-le asupra propriilor abilităţi. Nu trebuie să fiţi o clonă, dar există posibilitatea ca managerii să caute pe cineva care să se încadreze în anumite tipare. 

     4. Există cineva care să acopere locul de muncă pe care îl ocupaţi în prezent în cazul unei promovări?

    Existenţa unei persoane pregătite pentru preluarea jobului pe care îl aveţi este deseori unul dintre cele mai importante aspecte care ţin de promovare. Bineînţeles, un angajat care să vă fie loial şi care ar vrea să continue să lucreze în locul dvs. este de asemenea un plus. În general, cel mai bun mod de a arăta că sunteţi potriviţi pentru a avansa este de a asigura o rezervă pentru propriul job. Astfel, economisiţi timpul managerului pentru recrutarea şi pregătirea celui care vă va ocupa locul.

    Dacă îndepliniţi cele patru criterii, este momentul să cereţi o promovare. În cazul în care există o poziţie spre care ţintiţi în cadrul companiei, revizuiţi cerinţele cheie astfel încât să vă asiguraţi că sunteţi potriviţi. Chiar dacă nu există o poziţie liberă în acest moment, este important  să arătaţi că sunteţi interesat de dezvoltarea profesională.

  • Francezul care a facilitat tranziţia biroului românesc

    Christophe Weller, 46 de ani, este de origine franceză, iar după patru ani petrecuţi în Arabia Saudită şi alţi doi în Rusia, a ajuns în România, unde s-a simţit apropiat de cultura franceză şi a avut impresia că este mai aproape de casă.

    „Primele contacte pe care le-am avut, în principal agenţii de real estate şi avocaţii, m-au ajutat foarte mult şi m-au încurajat să rămân„, spune el.

    Din 1 octombrie 1997 s-a mutat în România şi este unul dintre proprietarii COS, unde mai are alţi doi parteneri. Compania şi-a început activitatea ca dealer al Steelcase, cel mai mare jucător de pe piaţa mondială a mobilei de birou, pentru ca ulterior, pe măsură ce piaţa a evoluat, să dezvolte servicii conexe.

    Prima experienţă pe piaţa muncii pe care Weller a avut-o a fost în ianuarie 1992, când a început să lucreze ca reprezentant de vânzări pentru Steelcase în Arabia Saudită. Jobul a durat patru ani, iar din 1995 s-a mutat la Moscova, unde a fost director de vânzări al dealerului Steelcase. În iulie 1997 a renunţat la această poziţie şi a început să se gândească la propriul business, ca dealer Steelcase, şi la o ţară unde să pună bazele afacerii.

    „Intrarea în NATO şi apoi integrarea în Uniunea Europeană au încurajat mulţi investitori străini să vină în România, iar noi am beneficiat de toate aceste noi sosiri. Între timp, construcţia clădirilor de birouri de clasa A s-a intensificat, pentru a putea găzdui companiile de talie mare care doreau să aibă un spaţiu de lucru mai bun şi prin urmare mobilă de calitate.„

    În 1997, în momentul în care a pornit businessul din România, îşi aminteşte că spaţiile de birouri erau închise, fiecare manager având propriul birou iar fiecare departament propria sa cameră. Mobila de calitate nu era cerută, iar bugetele alocate de companii pentru aceasta erau foarte reduse. „Adesea angajaţii stăteau pe scaune fără să se ţină seama de confort sau ergonomie. Focusul era în principal pe design şi mai puţin pe funcţionalitate. Totodată, birourile erau semnificativ mai mari, deoarece costurile din real estate erau mai reduse.„

    Primul proiect major al Corporate Office Solutions, care a inclus peste 100 de posturi de lucru, a fost Banca Ţiriac, în momentul în care instituţia s-a mutat, la începutul anului 1998, din clădirea de lângă BNR. Printre primii clienţi s-au mai numărat Commerzbank şi Nokia.

  • Alianţa PSD-UNPR-PC poate candida la europarlamentare, ICCJ a respins contestaţia PNL

     Judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au aprecizat că cererea PNL de anulare a deciziei Biroului Electoral Central privind înregistrarea alianţei PSD-UNPR-PC pentru alegerile europarlamentare este nefondată, fiind astfel respinsă. Decizia ICCJ este irevocabilă.

    PNL a cerut instanţei supreme să anuleze decizia BEC privind înregistrarea alianţei PSD-UNPR-PC pentru alegerile europarlamentare, pentru că protocolul de constituire nu reprezintă protocolul unei alianţe electorale, ci al unei alianţe politice.

    Totodată, PNL mai arăta că protocolul de constituire a alianţei PSD-UNPR-PC a fost depus tardiv, după expirarea termenului prevăzut de lege şi, astfel, nu poate produce efecte juridice.

    Biroul Electoral Central a aprobat, miercuri, înregistrarea alianţei electorale PSD-UNPR-PC pentru alegerile europarlamentare, după ce iniţial BEC a respins solicitarea de înregistrare a alianţei Uniunii Social Democrate.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Cum arată un Boeing 777 de hârtie construit în cinci ani

    Iaconi-Stewart s-a îndrăgostit de acest avion în 2008. „Proporţiile erau atât de elegante,” spune acesta. „Am optat pentru un curs de arhitectură în liceu, însă acesta este primul avion pe care l-am construit până acum.” La început, s-a uitat la fotografii şi a folosit un manual de întreţinere găsit on-line. „Nu am avut la dispoziţie schiţe de montaj,” spune acesta.

    Totuşi, a reuşit să redea totul în cele mai fine detalii, de la trenul de aterizare şi bucătării la reversoarele de tracţiune mobile de pe motor. „A fost mai greu cu reversoarele de tracţiune,” spune el. „Nu înţelegeam cum funcţionau. Am fost nevoit să studiez înregistrări pe YouTube şi am găsit şi o fotografie făcută din spatele unui motor. Desenul meu arăta bine pe hârtie, aşa că am sperat că va ieşi.”

    Fiecare piesă a fost produsul unor desene pe calculator, desene pe care apoi le-a imprimat pe hârtie de dosar. A decupat formele cu ajutorul unui cuţit X-Acto, le-a luat cu o penseta şi le-a lipit unele de altele. Pare simplu, însă numai proiectarea motorului a durat o lună, iar asamblarea lui i-a luat patru luni.

    Se pare însă că i-a ieşit. „Modelul înfăţişează motorul GE90 cu o precizie uimitoare,” spune Căpitanul Richard Sowden, pilot de aeronave Boeing 777. „Este fascinant să urmăreşti procesul de construcţie prin secvenţele de imagini şi să vezi detaliile avionului făcut exclusiv din hârtie.”

    Realizarea lui Iaconi-Stewart este cu atât mai impresionantă cu cât acesta nu are studii tehnice. A urmat Colegiul Vassar timp de doi ani, dar a luat o pauză „pentru a schimba macazul şi a descoperi ce vreau să fac, de fapt.” Acum finalizează modelul acasă, în San Francisco. „Am noroc cu familia, care mă susţine foarte mult,” spune Luca.

  • Constantin: PC merge la euroalegeri alături de PSD şi UNPR. O propunem pe Grapini pentru loc eligibil

     “Biroul Politic s-a întrunit într-un format restrâns. Biroul Politic a validat propunerea ca la alegerile europarlamentare PC să participe, pe o listă comună, alături de PSD şi UNPR. Suntem consecvenţi ideii că ar trebui să avem liste comune şi la alegerile europarlamentare, înţeleg că există totuşi opinii divergente în partidul celorlalţi aliaţi şi din acest punct de vedere noi am validat această propunere, cel puţin pentru acest moment, vom vedea şi dacă PNL se va alătura sau nu acestei liste”, a precizat Daniel Constantin, după şedinţa Biroului Politic al PC.

    El a arătat că Biroul Politic al partidului a validat două propuneri pentru europarlamentare pentru un loc eligibil fiind propusă Maria Grapini, iar a doua propunere fiind preşedintele organizaţiei Prahova, Laureţiu Rebega.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Gabriel Baltă – eliberat din postul de prefect la Buzău, noul prefect este Maria Buleandră

     Schimbarea a fost decisă în şedinţa de miercuri a Guvernului.

    Marţi seara, premierul Victor Ponta a anunţat că Guvernul va numi, în şedinţa de miercuri, un alt prefect în judeţul Buzău.

    “Vreau ca şi în teritoriu toată lumea să îşi facă datoria şi vreau mai multă competenţă. Pe cei care nu s-au ridicat la înălţimea aşteptărilor îi înlocuim. La Buzău înţeleg că lucrurile nu au mers bine şi, la propunerea ministrului de Interne (post ocupat în prezent, ca interimar, de Gabriel Oprea – n.r.), mâine o să numim un alt prefect la Buzău, capabil să facă faţă la aceste încercări. E valabil pentru toţi ceilalţi reprezentanţi ai Ministerului de Interne şi ai Guvernului”, a spus Ponta, prezent, marţi seara, la Ministerul de Interne.

    Vicepremierul Liviu Dragnea anunţase anterior că nu sunt foarte multe şanse ca Gabriel Baltă să mai fie prefect, dar că decizia va fi luată săptămâna viitoare, după rezolvarea problemelor meteorologice, deoarece nu este normal ca schimbarea să fie efectuată acum.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Ce aplicaţii mobile te ajută la birou

    Aplicaţia gratuită ColorNote vine în ajutorul celor care au nevoie de o listă de activităţi şi remindere în legătură cu acestea, simplitatea fiind punctul ei forte. Pentru fiecare task sau reminder poate fi setată o culoare, în funcţie de importanţă, iar prin intermediul unui widget se poate vedea câte lucruri mai sunt pe listă. O aplicaţie similară este şi Any.Do, care are în plus şi o funcţie de recunoaştere vocală, astfel că utilizatorii nu mai sunt nevoiţi să tasteze înregistrările în agendă. „În cazul celor care lucrează în echipă, aplicaţia Wunderlist permite conectarea cu colegii de muncă şi împărţirea task-urilor prin intermediul acestui program”, a spus Radu Boancă – ThePhoneGeeks.

    Pentru partajarea de fişiere de mari dimensiuni există aplicaţii precum Dropbox sau Orange Cloud, care le oferă utilizatorilor posibilitatea de a stoca date, fotografii, videoclipuri, documente sau orice alt fişier din memoria telefonului într-un cont online, la care au acces permanent. Mai mult, se pot face setări astfel încât Dropbox să se sincronizeze automat de fiecare dată când este salvat ceva nou în telefon.

    „Există, de asemenea, şi aplicaţii care permit utilizarea telefonului mobil pentru a scana. Un exemplu în acest sens este aplicaţia CamScanner, care scanează documentele prin intermediul camerei foto şi le transformă apoi în fişiere .pdf ce pot fi procesate online pe un cont privat”, a precizat Adi Coman – ThePhoneGeeks.

    Iar pentru că toate aceste aplicaţii pot reduce performanţele telefonului mobil, aplicaţiile precum Super Booster sau Speed Booster măresc viteza procesorului, eliberează memoria RAM şi setează telefonul pentru a avea cel mai înalt nivel de eficienţă. De asemenea, aplicaţia Clean Master (Cleaner) curăţă memoria cache a telefonului şi şterge fişierele temporare, eliberând memoria RAM şi spaţiul de stocare şi sporind astfel performanţa telefonului mobil.

    Deoarece uneori avem nevoie şi de motivaţie din exterior, aplicaţia Simply The Best Motivation emană optimism şi pozitivitate şi ne poate determina să ne îndeplinim sarcinile de la serviciu mai rapid şi într-un mod mai eficient. „Motivaţia nu trebuie să vină neapărat din ascultarea unor mesaje motivaţionale, un simplu wallpaper pentru telefon, ca de exemplu cele oferite de aplicaţia Motivational Wallpapers, putând să ne ofere inspiraţia de care avem nevoie pentru a lucra mai eficient”, a spus Dan Badea – ThePhoneGeeks.

    „Înainte de a începe să căutăm un loc de muncă, trebuie să ne punem la punct CV-ul, iar aplicaţia How To Write a CV ne vine în ajutor cu sfaturi privind formatul corect de CV, precum şi modul în care trebuie redactată o scrisoare de intenţie”, a spus Radu Boancă – ThePhoneGeeks. Iar pentru cei care nu sunt siguri că se vor descurca la interviu, există aplicaţia Job Interview Q&A, prin care sunt simulate situaţii reale din timpul unui interviu, pregătind candidatul pentru întrebările ce îi pot fi adresate de către potenţialul angajator.

     

  • Aproximativ 60 la sută dintre olandezi consideră că în ţara lor sunt prea mulţi est-europeni

     Olandezii sunt îngrijoraţi în special de creşterea ratei infracţionalităţii, de tulburarea liniştii publice şi de accesibilitatea locurilor de muncă, potrivit SCP, citat de DutchNews.nl.

    Aproape şase din zece olandezi cred că est-europenii abuzează de sistemul de protecţie socială, iar 47 la sută cred că aceştia le fură locurile de muncă. Aproape jumătate afirmă că nou-veniţii din Polonia, Bulgaria şi România provoacă probleme şi sunt mai predispuşi să comită infracţiuni.

    Potrivit biroului naţional de statistică, în Olanda trăiesc aproximativ 600.000 de persoane venite din alte ţări membre UE, iar 20.000 dintre ele solicită indemnizaţii sociale.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro