Tag: august

  • Mercedes-Benz România a livrat 25 de camioane companiei de transport Luxorcomp

    În acest moment, mărimea flotei Luxorcomp este de 25 de autovehicule comerciale Mercedes-Benz, dintre care 20 de capete tractor cu înălţime de cuplare coborâtă şi 5 modele şasiu cu suprastructură şi remorcă, la care se adaugă încă 5 camioane de 7,5 tone şi 2 van-uri frigorifice.

    Luxorcomp este o companie de transport internaţional care şi-a început activitatea în 1997, cu un prim camion de 7,5 tone. În anul 2000, compania a ajuns la 5 camioane de 7,5 tone, iar în 2001 a apărut necesitatea achiziţiei unor camioane de tonaj mare, odată cu extinderea afacerii. În 2012, când flota Luxorcomp număra 18 camioane, s-a hotărât înlocuirea modelelor existente cu unele noi.

    “Eu sunt o persoană foarte receptivă la nou şi, deja de mai mulţi ani, am început să cumpăr diferite sisteme de monitorizare, GPS, debitmetre. În acel moment, nu mă mulţumeau consumurile şi eram sigur că se poate mai bine, dar nu puteam demonstra lucrul acesta. Drept urmare, anul trecut, în septembrie, Mercedes-Benz România ne-a livrat primul lot de 5 camioane. Nu am avut nevoie de mai mult de 2-3 luni să mă conving că ceea ce mi s-a promis este adevărat şi atunci am făcut deja demersurile pentru următoarele două loturi. Iar acum, după un an, camioanele noastre se comportă foarte bine”, spune Florin Popa, directorul companiei Luxorcomp, despre decizia alegerii camioanelor Mercedes-Benz, înlocuind astfel o flotă aparţinând integral unui alt brand.

  • Acţiunile Fondului Proprietatea au revenit la maximul istoric

     Piaţa a fost pe creştere uşoară încă din primele minute, însă la fel ca în precedentele şedinţe volumele de tranzacţionare au fost axate doar pe câteva acţiuni.

    Dacă în primele trei zile din această săptămână investitorii şi brokerii au acordat mai multă atenţiei subscrierilor pe tranşa micilor investitori la oferta de la Nuclearelectrica, interesul a fost îndreptat vineri mai mult către acţiunile Fondului Proprietatea, care s-au întors la maximului istoric atins pe 16 august.

    Începând din ultima săptămână a lunii august şi până la finalul săptămânii trecute, preţul acţiunilor FP a scăzut până aproape de 0,67 lei, însă de luni a reintrat pe creştere, îndreptându-se din nou către nivelul maxim atins în luna august.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Casa Albă a ripostat afirmaţiilor lui Putin: “Spre deosebire de Rusia, Statele Unite apără drepturile omului în ţară şi în lume”

     În contextul în care la Geneva începeau joi negocieri ruso-americane privind arsenalul chimic sirian, Jay Carney, un purtător de cuvânt al preşedinţiei americane, a dat asigurări că “Rusia este singură şi izolată” în privinţa acuzaţiilor potrivit cărora opoziţia siriană a recurs la un atac chimic pe 21 august.

    The New York Times (NYT) a publicat joi un articol al lui Putin, în care conducătorul rus afirmă că rebelii sirieni, ci nu armata regimului Bashar al-Assad, sunt cei care au folosit arme chimice luna trecută lângă Damasc, cu scopul de a provoca o intervenţie a Statelor Unite.

    Preşedintele rus îşi încheia textul cu un atac extrem de dur la adresa mândriei naţionale americane, afirmând că “nu este de acord cu argumentul dezvoltat (de către preşedintele american Barack Obama) privind excepţionalismul american”.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Preţurile de consum au scăzut în august cu 0,2% faţă de iulie. Ce produse au avut cele mai mari reduceri de preţ

     Preţurile mărfurilor nealimentare şi tarifele serviciilor au crescut, comparativ cu iulie, cu 0,1%, respectiv 0,3%, se arată într-un comunicat al INS.

    Cele mai mari scăderi de preţuri la alimente au fost înregistrate la fructe proaspete (12,3%) şi cartofi (8,1%).

    În prima parte a lunii august Banca Naţională a României a redus prognoza de inflaţie pentru acest an şi anul viitor, la 3,1%, de la proiecţia anterioară de 3,2%, respectiv 3,3%. Ţinta de inflaţie a băncii centrale este de 2,5% plus/minus un punct procentual

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Ieftinirea alimentelor a tras în jos inflaţia în luna august. Rata anuală a coborât la 3,67%

    Preţurile mărfurilor nealimentare şi tarifele serviciilor au crescut, comparativ cu iulie, cu 0,1%, respectiv 0,3%, se arată într-un comunicat al INS. Cele mai mari scăderi de preţuri la alimente au fost înregistrate la fructe proaspete (12,3%) şi cartofi (8,1%).

    În prima parte a lunii august Banca Naţională a României a redus prognoza de inflaţie pentru acest an şi anul viitor, la 3,1%, de la proiecţia anterioară de 3,2%, respectiv 3,3%. Ţinta de inflaţie a băncii centrale este de 2,5% plus/minus un punct procentual. “La sfârşitul lunii septembrie, poate chiar mai devreme, inflaţia va intra în intervalul de variaţie din jurul ţintei”, a declarat la 7 august guvernatorul BNR, Mugur Isărescu. În iulie preţurile de consum ale populaţiei au scăzut cu 0,34% faţă de luna anterioară, rata anuală a inflaţiei plasându-se la 4,41%.

  • Preşedintele CNA: Realitatea TV emite analogic terestru, în Bucureşti, fără licenţă, din 19 august

     Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) a reanalizat, în şedinţa de marţi, solicitarea societăţii Realitatea Media SA de prelungire a licenţei audiovizuale analogice terestre din Bucureşti a televiziunii Realitatea TV.

    Consiliul a analizat şi în şedinţa din 22 august solicitarea Realitatea Media SA, hotărând atunci să amâne discuţia pentru o şedinţă viitoare. De asemenea, membrii CNA au solicitat reprezentanţilor Realitatea Media să prezinte dovada achitării a două amenzi pe care Consiliul le-a aplicat în 2012 televiziunii Realitatea TV. Totodată, Realitatea Media, care este în insolvenţă, figura cu datorii la stat şi trebuia să facă CNA dovada aprobării de reeşalonare a datoriilor sale.

    Potrivit reprezentanţilor CNA, pe licenţa analogică terestră a Realitatea TV este retransmis integral programul ridicat la satelit de Realitatea TV. De altfel, CNA a prelungit, pe 28 octombrie 2010, cu nouă ani, licenţa de satelit a Realitatea TV.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • PIAŢA IMOBILIARĂ: Cu cât s-au redus CHIRIILE apartamentelor din Bucureşti

     Astfel, în luna august, pe piaţa închirierilor s-au înregistrat 2.889 de oferte noi, ceea ce reprezintă o creştere de 10,6% faţă de aceeaşi perioadă din 2012. Aşadar, luna trecută cele mai multe oferte noi au venit din partea proprietarilor de apartamente cu 2 camere – 1.219 oferte. Tot în luna august circa 1.043 de bucureşteni au scos la închiriere garsonierele. În cazul locuinţelor cu 3 camere, numărul ofertelor noi a fost de 513, în timp ce pe segmentul apartamentelor cu 4 camere numărul ofertelor a fost de 114 unităţi.

    În luna august 2013, chiriile medii solicitate de proprietari au fost mai mici decât în luna precedentă pe toate categoriile de apartamente. Cea mai mare reducere din ultima lună, dar şi din ultimul an, a fost aplicată de proprietarii apartamentelor cu 2 camere, care au cerut în luna august 2013 o chirie de 308 euro, cu 4% mai puţin decât în iulie 2013 sau august 2012.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Rezervele BNR au scăzut cu 1,2 mld. euro în august

     În luna august, BNR a consemnat intrări de 888 milioane euro, reprezentând modificarea rezervelor minime în valută constituite de instituţiile de credit, alimentarea contului Comisiei Europene, alimentarea conturilor Ministerului Finanţelor Publice şi altele.

    În acelaşi timp, ieşitile au totalizat 2,07 miliarde euro, rezultate din modificarea rezervelor minime în valută constituite de instituţiile de credit, plăţi de rate şi dobânzi în contul datoriei publice denominate în valută şi altele.

    La capitolul plăţi de rate şi dobânzi în contul datoriei publice denominate în valută se regăsesc a noua şi a zecea rambursare de capital şi dobândă din împrumutul de la Fondul Monetar Internaţional (pentru care Banca Naţională a României a rambursat 835 milioane echivalent euro, iar Ministerul Finanţelor Publice a rambursat 168 milioane echivalent euro), precum şi rambursarea emisiunii de obligaţiuni denominată în euro a Ministerului Finanţelor Publice scadentă pe data de 19 august 2013, în suma de 470 milioane euro, capital şi dobândă.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Millennium Bank România va fi pusă în vânzare

     Anunţul grupului BCP confirmă astfel informaţiile publicate de MEDIAFAX pe 21 august, conform cărora banca portugheză se va retrage din România prin vânzarea subsidiarei Millennium Bank, în urma angajamentelor asumate faţă de Comisia Europeană.

    Millennium Bank are o cotă de piaţă de sub 1% în România.

    Astfel, BCP trebuie să vândă mai multe active, printre care subsidiara din România şi participaţia pe care o deţine la grupul grec Piraeus Bank, şi să scadă cu 25% cheltuielile cu personalul până la finele anului 2015, raportat la nivelul din 2012, potrivit unui anunţ al băncii portugheze, citat de Jornal de Negocios. O parte din reducerile de costuri au fost deja îndeplinite.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro