Tag: aplicatie

  • Un client din Bucureşti mănâncă de 200 de ori pe an în aceleaşi restaurante

    Programul a fost dezvoltat special pentru Grupul City Grill şi în premieră pentru domeniul HoReCa din România.

    Elementul de noutate:

    Programul este o inovaţie pentru România şi pentru HoReCa prin mecanismele pe care le include, dar şi prin valoarea beneficiului şi diversitatea oferită membrilor (16 restaurante, puncte de fidelizare, vouchere cadou cu diverse ocazii, invitaţii la evenimente, tombole etc.). La fiecare 6 luni se face un update aplicaţiei şi se includ noi mecanisme de fidelizare şi interacţiune cu cei înrolaţi.


    Efectele inovaţiei:

    În 2 ani compania a ajuns la 35.000 de clienţi înrolaţi, iar numărul lor creşte în fiecare lună cu aproximativ 1.000 de noi membri. Tranzacţiile derulate prin program au ajuns la 10.555.000 lei şi au fost acumulate 986.000 de puncte. Clienţii care folosesc programul de fidelizare revin mai des, recordul de vizite al unui client fiind de 400 în 24 de luni. 

    În ultimele 24 de luni, efectele Out4Food au putut fi cuantificate per unitate, iar rezultatele arată că un client fidelizat vine mai des şi cheltuie mai mult.


    Descriere:

    În 2006, restaurantele City Grill ofereau 10% discount pentru 800 clienţi, direct la nota de plată, dar nu aveau nicio informaţie despre acei clienţi şi nici mecanisme prin care să comunice cu ei. În noiembrie 2012, grupul a lansat noul program de fidelizare, care include şi aplicaţie pentru smartphone. Out4Food a costat 60.000 de euro şi a fost dezvoltat pentru grupul Trotter Prim de către Expremio Marketing. Principalul beneficiu al clienţilor este că 10% din nota de plata se întoarce în contul clientului sub formă de puncte: 1 punct ă 1 leu.

    Programul de fidelizare funcţionează prin card magnetic sau prin card virtual ataşat aplicaţiei Out4Food: clientul oferă cardul la finalul mesei şi acumulează puncte sau le consumă (plăteşte parţial sau total cu punctele câştigate) sau scanează codul de bare de pe prenotă şi acumulează sau consumă punctele acumulate.

    Aplicaţia mai oferă: vouchere lunare în reţeaua City Grill trimise în contul de e-mail, voucher aniversar pentru zi de nume şi pentru zi de naştere (toate direct pe telefon), balanţa contului lunar, informaţii despre cont, tranzacţii şi traseul până la cel mai apropiat restaurant din reţea, rezervări rapide, feedback după fiecare vizită (rezultatele se centralizează şi se interpretează pentru fiecare restaurant în parte), participare la sondaje, bonusare prin puncte. Informaţiile de pe bonul fiecărui client sunt stocate, ulterior putând fi prelucrate pentru targetarea clienţilor care nu au avut vizite în ultimele 3 luni şi pentru targetarea clienţilor care preferă o anumită locaţie şi un anumit produs.

    Business Magazin a lansat în 24 noiembrie prima ediţie a catalogului “Cele mai inovatoare companii din România”.

  • Cele mai inovatoare companii din România: Policolor a dezvoltat primul consultant virtual de design

    Aplicaţia a fost lansată de divizia Policolor Arhitectural în 2014 şi permite alegerea şi testarea pe loc a oricărei nuanţe de vopsea decorativă. Policolor este prima companie de profil din România care a investit într-un astfel de instrument.

    Elementul de noutate:

    Aplicaţia le permite consumatorilor să vizualizeze în timp real întreaga paletă de nuanţe, în vederea alegerii variantei optime. Clientul îşi poate „vedea“ propria cameră redecorată în diverse variante înainte de a cumpăra vopseaua. Nu în ultimul rând, consumatorul poate beneficia de sfatul asistentului virtual, dacă nu se poate decide în privinţa nuanţelor potrivite. În plus, aplicaţia ajută consumatorii să găsească cel mai apropiat showroom Policolor.


    Efectele inovaţiei:

    Aplicaţia Policolor este un serviciu care a venit în întâmpinarea nevoilor clienţilor, tot mai deschişi către soluţiile tip DIY. Pentru companie, primele beneficii ţin de creşterea gradului de satisfacţie în rândul clienţilor şi fac parte din planul de optimizare a costurilor de promovare a sistemelor de nuanţare computerizată. Datorită aplicabilităţii online, este un instrument de comunicare şi promovare nepoluator şi cu eficienţă mare, iar costurile sunt relativ mici.


    Descriere:

    Aplicaţia Policolor a fost realizată de un furnizor extern, specializat, la comanda Policolor  Arhitectural.  Soluţia a fost aleasă ca urmare a numărului din ce în ce mai mare de posesori de smartphone, de faptul că gadgetul îi ajută pe aceştia să acceseze rapid orice informaţie, considerând că „există o aplicaţie pentru orice“. Creşterea exponenţială a gradului de penetrare a internetului în toate mediile de informare a fost un alt argument în favoarea implementării noii soluţii de comunicare şi promovare.

    Proiectul a fost dezvoltat de Paradox Conceps, Kreate Europe împreună cu Policolor într-un interval de un an. A urmat o perioadă de testare de 6 luni pe website-ul companiei, www.policolor.ro. În aprilie 2014, aplicaţia a fost publicată în magazinele online iTunes şi Google Play.  Actualizată pe baza observaţiilor oferite de clienţi, versiunea 1.2 poate fi descărcată gratuit pe orice smartphone IOS şi Android.

    Policolor este singurul producător de tradiţie în piaţa vopselelor din România. Compania fondată în 1965 şi privatizată în urmă cu aproape 20 de ani este unul dintre susţinătorii inovaţiei în domeniu: a fost prima companie de profil din România care, în urmă cu 15 ani, a produs în ţară prima vopsea lavabilă, comercializată sub brandul SPOR.

    Policolor produce vopsea şi tencuieli decorative în cadrul diviziei Policolor Arhitectural, vopsea auto în cadrul diviziei Klar Professional şi vopsea industrială.

    Business Magazin a lansat în 24 noiembrie prima ediţie a catalogului “Cele mai inovatoare companii din România”.

  • Programul Fill&Go de la Rompetrol a adus companiei peste 21.000 de clienţi şi a dus la dublarea numărului de benzinării

    Inovaţia constă în interconectarea acestor două componente. În segmentul de distribuţie, inovaţia adusă de Fill&Go este reprezentată de rezervoarele de incintă Fill&Go şi de staţiile relocabile Expres.

    Elementul de noutate:

    În vederea extinderii eficiente a reţelei de carburanţi, compania a dezvoltat staţiile mobile Expres, un produs care să acopere zonele rurale, şi ulterior a dezvoltat Fill&Go Fixed Unit, rezervoare amplasate în incinta companiilor care deţin flote auto. În contextul dezvoltării reţelei, Fill&Go a apărut ca o platformă IT şi ca o inovaţie în domeniul de management al alimentărilor cu carburant (Fill&Go Personal), cât şi al flotelor deţinute de companii (Fill&Go Business).


    Efectele inovaţiei:

    Fill&Go a fidelizat 21.000 de clienţi persoane fizice şi a atras sute de clienţi noi din zona de business, fapt care a condus la creşterea numărului de staţii de alimentare de la 400 la 800 şi a avut un impact semnificativ în creşterea cifrei de afaceri a companiei de la 1,2 miliarde de euro în 2008 la 1,9 miliarde de euro în 2013.


    Descriere:

    Componentele şi amploarea Fill&GO îl fac unic pe piaţa din România.

    Fill&Go Personal: a fost lansat în 2006, fiind primul serviciu din România care permite persoanelor fizice plata carburanţilor direct la pompă. În orice staţie Rompetrol, consumatorul alimentează cantitatea dorită, iar la sfârşitul lunii poate achita contravaloarea produselor, cardul funcţionând astfel ca un card de credit, fără dobândă, cu plata o dată pe lună. 

    Fill&Go Business: în categoria produselor pentru managementul flotelor auto intră Fill&Go Card, Fill&Go Ring şi Fill&Go Fixed Unit, iar în categoria serviciilor pentru flote – Fill&Go Fleet management – compania a dezvoltat programe IT care ajută la monitorizarea cantităţilor de combustibil alimentat, a traseului maşinilor şi a evidenţei serviciilor de mentenanţă: Fill&Go Fuel Control,  Fill & Go Vehicle Control, Fill&Go Service Control.

    Fill&Go Card: este un card de companie securizat cu cod PIN care permite achiziţionarea pe credit a carburanţilor şi a produselor din staţiile Rompetrol. Cardul este prevăzut cu un cip care permite înregistrarea informatizată a datelor tranzacţiilor. Înregistrările informatice sunt transmise şi prelucrate la serverul central rezultând rapoarte, grafice şi analize care facilitează controlul asupra alimentării flotei cu carburanţi. Cardul are inscripţionat numele companiei, numărul maşinii sau numele şoferului.

    Fill&Go Ring: este o soluţie care permite controlul complet al flotei prin identificarea automată a autovehiculelor care alimentează în staţiile Rompetrol. Această identificare este posibilă datorită unui dispozitiv montat pe autovehicul. Acest dispozitiv este format din două elemente: unitatea de identificare autovehiculului (UIA) – care înregistrează datele de identificare ale maşinii, dar şi kilometrii parcurşi, orele de funcţionare ale motorului şi alte evenimente dintre două alimentări – şi inelul emiţător-receptor montat în jurul orificiului de alimentare al rezervorului, care este conectat cu un cablu la UIA.  Cel mai util aspect al Fill&Go Ring este neimplicarea factorului uman în procesul autorizării alimentării şi al declarării datelor de la bordul autovehiculului, rezultând astfel o acurateţe de 100% a informaţiilor pe baza cărora se efectuează rapoarte, grafice şi analize de eficienţă a flotei comerciale.

    Fill&Go Fixed Unit 9 mc şi 20 mc: sunt rezervoare amplasate în incinta companiilor. Fill&Go Fixed Unit foloseşte componentele de bază ale serviciului Fill&Go Fuel Control – Fill&Go Ring şi aplicaţia Fill&Go Fuel Control.
    Fill&Go Fuel Control: instrument eficient de control al consumului de carburant. Componenta tehnică – culegerea de date necesare componentei informatice prin: card Fill&Go Business; Fill&Go EasyRing; Fill&Go Ring. Componenta informatică – aplicaţia online Fill&Go Fuel Control – culege informaţii precum: kilometri parcurşi, ore funcţionare motor, cantitate alimentată; efectuează transferul informaţiilor în baza de date Rompetrol; generează online rapoarte şi analize de consum mediu; accesul la aplicaţia Fill&Go Fuel Control se face prin intermediul site-ului www.fillandgo.ro, fiecare client având alocate un nume de utilizator şi o parolă.

    Fill&Go Vehicle Control: reprezintă un serviciu de monitorizare complexă a fiecărui autovehicul şi conducător auto, cu ajutorul tehnologiei GPS. Sistemul conţine două elemente: unitatea GPS, care determină poziţia autovehiculului şi transmiterea acesteia; aplicaţia online, care primeşte, centralizează şi procesează informaţiile obţinute.

    Fill&Go Service Control: ţine evidenţa, într-o singură aplicaţie, a tuturor activităţilor de mentenanţă a flotei.

    Business Magazin a lansat în 24 noiembrie prima ediţie a catalogului “Cele mai inovatoare companii din România”.

  • Zitec a dezvoltat aplicaţia Super Erou, destinată iubitorilor de bandă desenată, şi un marketplace unde orice desenator îşi poate publica benzile desenate

    Elementul de noutate:

    Aplicaţia este totodată prima din acest domeniu care utilizează sistemul de navigare asistată ce le permite utilizatorilor să citească povestea scenă cu scenă, oferindu-le o experienţă atipică.


    Efectele inovaţiei:

    Aplicaţia este disponibilă pe toate platformele mobile existente şi este user-friendly, deoarece utilizează sistemul de navigare asistată, ce le permite utilizatorilor să citească povestea scenă cu scenă. În plus, prin faptul că are şi rolul de marketplace unde orice desenator sau editură românească îşi poate publica benzile desenate, aplicaţia Super Erou le oferă autorilor de benzi desenate din România posibilitatea de a-şi face cunoscute creaţiile.


    Descriere:

    Dezvoltarea aplicaţiei Super Erou a implicat o echipă formată din cinci specialişti de la Zitec, care au acoperit cele mai populare platforme mobile: Android, iOS şi Windows Phone. Aplicaţia foloseşte ca serviciu central o aplicaţie scrisă în PHP găzduită în platforma de cloud computing Microsoft Azure. Aplicaţia a fost dezvoltată secvenţial, proces ce s-a întins pe durata unui an calendaristic, iar bugetul aferent dezvoltării este în jur de 50.000 euro.

    Business Magazin a lansat în 24 noiembrie prima ediţie a catalogului “Cele mai inovatoare companii din România”.

  • Cele mai inovatoare companii din România: Star Storage, Mobile Customer Enrollment (aplicaţie de business creată pentru a îmbunătăţi modelul clasic de vânzare şi de interacţiune directă a agenţilor de vânzări cu clienţii)

    Elementul de noutate:

    Mobile Customer Enrollment poate fi folosită pentru a semna documentele direct pe tabletă, validând automat autenticitatea semnăturii faţă de specimenul corespunzător, pentru a recunoaşte automat şi a extrage datele din cărţile de identitate. Aplicaţia poate fi folosită şi pentru a completa date în formulare specifice sau pentru a distribui informaţii personalizate.

    Semnătura electronică bazată pe certificat digital se obţine în condiţii de siguranţă prin aplicaţie. Mobile Customer Enrollment poate fi descărcată gratuit direct din Windows Store pentru demonstraţii, poate fi utilizată şi offline, este simplă şi se foloseşte uşor, fără să necesite training special.


    Efectele inovaţiei:

    Mobile Customer Enrollment răspunde nevoii de a mări mobilitatea forţei de vânzări. Aplicaţia permite vânzătorilor să colecteze şi să proceseze date direct în locaţia clientului, iar coordonatorilor să urmărească evoluţia acţiunilor din teren şi să configureze rapid noi pachete specializate. Cu Mobile Customer Enrollment, agenţii de vânzări ai unei organizaţii au acces de oriunde la toate informaţiile necesare în procesele de business şi pot colecta toate datele indispensabile în procesul de vânzare, fără erori şi într-un mod securizat.

    Compania îşi reduce costurile de înregistrare a clienţilor noi şi creşte viteza de procesare a datelor.


    Descriere:

    Mobile Customer Enrollment a fost dezvoltat în cadrul companiei. Dezvoltarea a implicat opt programatori şi analişti de business, care fac parte din echipa de dezvoltare Star Storage. Proiectul a început în 2012, iar produsul a fost lansat în 2014. Din punct de vedere tehnic, Mobile Customer Enrollment funcţionează pe orice dispozitiv mobil cu sistem de operare compatibil Windows 8.1, cu ecran mai mare de 6 inchi şi care are cameră integrată de minimum 5 MP cu funcţionalitate de autofocus sau dispozitiv fix.

    Business Magazin a lansat în 24 noiembrie prima ediţie a catalogului “Cele mai inovatoare companii din România”.

  • Cele mai inovatoare companii din România: Darian DRS, aplicaţia DarianX

    Elementul de noutate:

    Necesitatea dezvoltării unei astfel de platforme a apărut odată cu creşterea numărului de clienţi şi a numărului de rapoarte de evaluare realizate într-un an. DarianX este un produs informatic creat special pentru Darian DRS SA şi implementat de companie pentru a reduce semnificativ timpul de procesare a comenzilor şi rezultatelor acestora. Aplicaţia DarianX permite vizualizarea în orice moment şi din orice loc a stadiului unei lucrări. Aplicaţia este interconectată cu Google Maps pentru a identifica pe hartă cât mai precis obiectivul de evaluat.


    Efectele inovaţiei:

    Procesul de suport de urmărire şi gestiune contabilă se realizează cu economii importante în termeni de oameni, timp şi bani. În termeni de creştere a productivităţii, faţă de perioada de dinainte de implementare, numărul rapoartelor de evaluare realizate pe an a crescut de mai mult de două ori în condiţiile în care numărul celor care participă la realizarea lor a fost, în mare, acelaşi.

    În termeni de calitate, versiunea 2 a sistemului a fost upgradată în vara anului 2013 prin îmbunătăţirea modulului de verificare existent, prin trecerea la un sistem dedicat, mai riguros, de verificare a fiecărui raport de către o echipă dedicată de verificatori. Începând cu vara anului 2013 şi până în septembrie 2014 un număr de peste 11.000 de rapoarte au trecut prin filtrul de calitate al verificării utilizând noul modul de verificare a rapoartelor.

    Încă din prima versiune, aplicaţia deţine un modul de date de piaţă, care în momentul implementării versiunii 2 şi în anul care a urmat (2011) a fost dezvoltată, acumulând în acest moment un număr de 43.500 comparabile (tranzacţii şi oferte) de pe teritoriul întregii ţări, aferente perioadei 2010 – 2014. Ultimul, dar nu cel din urmă modul implementat în vara anului 2014, este modulul de evaluare asistată pentru apartamente, care oferă suport pentru întocmirea şi realizarea de rapoarte de evaluare pentru scopuri de garanţie bancară integrând informaţiile existente în baza de date cu cele culese de evaluator pe teren direct pe suport electronic şi generând o reducere substanţială a timpului de execuţie.


    Descriere:

    DarianX este locul unde solicitările clienţilor sunt preluate, prelucrate şi unde sunt generate ofertele. Odată acceptată oferta de către client, aceasta este alocată unuia dintre experţii, evaluatorii şi consultanţii companiei, în funcţie de specificul fiecăreia, astfel încât comanda este redirecţionată către expertul cel mai în măsură să îndeplinească cerinţele clientului.

    Programul numără 10 module interconectate, fiecare cu până la 10 proceduri sau rapoarte distincte, în care sunt conectaţi un număr de 130 de utilizatori din întreaga ţară. Sistemul informatic Darian permite clienţilor instituţii bancare interconectarea cu propriile sisteme, plasarea electronică a comenzilor, verificarea şi controlul lucrărilor proprii, urmărirea stadiilor, contactul cu echipa alocată proiectului precum şi rapoarte periodice.

    Business Magazin a lansat în 24 noiembrie prima ediţie a catalogului “Cele mai inovatoare companii din România”.

  • Un start-up româno-elveţian câştigă premiul “Newcomer Swiss ICT”

    Juriul concursului a apreciat sistemul patentat “OnAirCamera”, care combină camerele de filmat cu software-ul propriu dedicat evenimentelor sportive. Localizarea se realizează prin funcţiile unui smartphone, iar la final fiecare concurent primeşte un film cu parcursul său în competiţie, direct în aplicaţia mobilă. În România, iRewind™ a fost susţinută de Orange încă din 2012 şi este prezentă pe pârtiile Clăbucet din Predeal şi Cheile Grădiştei în timpul sezonului de schi.

    “Dezvoltarea pieţei video, creşterea conexiunilor la internet şi a numărului de smartphone-uri este exact direcţia în care ne îndreptăm. Considerăm că această soluţie are un mare potenţial de dezvoltare şi de a deveni un standard pentru sporturile cronometrate”, a explicat juriul, în motivare.

    Gala ICT Award este recunoaşterea activităţii companiilor elveţiene în materie de inovaţii în domeniul ITC. Juriul a ales câstigătorul din cei 5 finalişti care au trecut de probele preliminarii. Valoarea premiului este şi mai mare datorită faptului că în 2014 am avut parte de o ediţie aniversară, Swiss ICT Award împlinind zece ani de activitate. “Sunt mândru că la numai 7 luni după câştigarea marelui premiu la Salonul de Invenţii de la Geneva, iRewind™ primeşte cea mai mare recunoastere elveţiană în domeniul ITC. Acest lucru ma face încrezător că, la fel ca fiecare posesor de filmuleţ realizat de noi, suntem on track! Suntem aici să facem istorie şi nu ne ferim de pionerat. Mulţumim Orange pentru încrederea pe care a avut-o în noi de la început. Ne dorim să schimbăm lumea şi credem că, pas cu pas,  iRewind™ şi întreaga echipă care lucrează pentru acest produs fenomenal a început să o facă.” a declarat Bogdan Mănoiu – Fondator & CEO iRewind™.

     

    iRewind™ creează pentru paricipanţii la evenimente sportive din 8 ţări europene filme personalizate cu parcursul fiecăruia pe toata durata competiţiei respective. Evenimentele pe care le acoperă sunt din ce în ce mai diferite: maratoane, meciuri de golf, competiţii de schi. iRewind™ plasează camere de filmat pe traseul acestor evenimente şi generează automat filme în care participantul este vedeta. Filmele se pot distribui pe platforma web sau prin aplicaţia de smartphone. Compania iRewind™ este prezentă în 8 ţări din Europa şi are planuri de extindere până la sfârşitul anului 2014 în alte cel puţin 10.

  • Şi-a început cariera ca secretar, însă apoi i-a venit o idee ce i-a adus 50.000 de euro într-un singur an

    Adi Popescu a lansat în urmă cu un an Bucharest Shopping,  prima aplicaţie mobilă care reuneşte piaţa de retail din Bucureşti, un instrument de comunicare şi informare adaptat comportamentului cumpărătorului modern.  Lansată în noiembrie anul trecut, aplicaţia a devenit lider pe piaţa locală de mobile marketing în retail, reunind informaţii din 48 de magazine unice din Bucureşti pentru cei peste 13.000 de utilizatori şi generând venituri de 50.000 de euro.  

    Aplicaţia promovează exclusiv practicanţii de retail autentic, nu şi firmele ce practică import paralel sau distribuirea mărcilor care nu sunt agreate legal pe România. Este axată atât pe branduri de masă, cât şi pe branduri premium ale magazinelor multibrand sau monobrand de lux

    Adi Popescu  lucrează în industria textilă de mai bine de un deceniu. Şi-a început cariera la 20 de ani ca secretar în cadrul unui grup britanic  ce desfăşura activităţi de producţie în sistem lohn în România pentru piaţa britanică. La câteva luni după angajare, a învăţat procedurile vamale şi a fost promovat în funcţia de customs clerk, de unde în mai puţin de un an a fost delegat la Londra la firma mamă a companiei. A lucrat acolo  vreme de şase luni în departamentul de export import al grupului, iar apoi a fost recrutat de compania de logistică Dover, prin care s-a întors în România, odată ce firma şi-a deschis birouri în Bucureşti.

    După un an de funcţionare pe piaţa autohtonă, firma şi-a închis biroul, iar Popescu s-a reîntors în industria modei, de data aceasta ca director de achiziţii în cadrul producătorului de lenjerie de lux I.D. Sarrieri, de unde a fost avansat apoi în funcţia de procurement director pe tot grupul, la doar 26 de ani. 

    Ulterior, şi-a folosit experienţa de la I.D. Sarrieri pentru a-şi lansa propria marcă de haine, T-Shirt Couture, prin care  voia să transforme tricoul dintr-o piesă de bază, în una de lux. După aproape doi ani de activitate, a trebuit să renunţe la această afacere. „Cumpăram toate materialele din Franţa şi Italia, ceea ce aducea cu sine costuri logistice foarte mari, de multe ori mai mari chiar decât costul materialelor fiind transportul făcut pe avion”. Preţul mediu de retail pentru tricourile sale era de 200 de euro.

    Popescu şi-a continuat apoi cariera ca redactor de modă la o revistă specializată şi ca senior stylist pentru un post de televiziune. După trei ani în aceste funcţii, a simţit  lipsa mediului de business şi s-a concentrat în lansarea propriei afaceri. Aceasta s-a concretizat în aplicaţia Bucharest Shopping, pe care a lansat-o în urma unei investiţii de peste 10.000 de euro. Aplicaţia se monetizează prin magazinele care plătesc patru tipuri de abonament, care variază în funcţie de opţiunile incluse: meniu dedicat promoţiilor, push notifications, numărul de fotografii dedicate magazinului, zona de social media, s.a.. Costul mediu lunar plătit de un magazin pentru a beneficia de expunerea în aplicaţie este de 35 de euro. În prezent, Bucharest Shopping a ajuns la un număr de 300 de branduri listate şi îi aduce antreprenorului venituri de 50.000 de euro.

    Printre planurile sale  se numără mărirea  echipei de vânzări şi, odată cu aceasta, creşterea numărului de magazine listate cu 50% în următoarele şase luni. 

     

     

  • Ajutor pentru elevi: Cum funcţionează PhotoMath, aplicaţia care rezolvă rapid ecuaţii – VIDEO

    Prezentată în clipul de promovare drept “un calculator de cameră inteligent”, aplicaţia lansată în această săptămână funcţionează asemenea celor care scanează coduri de bare şi deschid apoi un link în browser. PhotoMath foloseşte camera din smartphone pentru a scana imaginea unei ecuaţii dintr-un manual, de exemplu, după care afişează imediat soluţia, scrie Mashable.

    Utilizatorul are la dispoziţie şi opţiunea de a primi instrucţiuni pas-cu-pas pentru rezolvarea problemei. PhotoMath poate rezolva operaţii aritmetice, fracţii, aflarea unui radical şi ecuaţii liniare simple.

    CEO-ul MicroBlink, compania croată care a conceput aplicaţia, consideră că PhotoMath nu se concentrează pe educaţie şi că poate fi folosită în “multe locuri în care aplicaţiile mobile trebuie să fie conectate la lumea reală prin recunoaşterea textului”.

    “Am avut un milion de vizite pe website şi mai mult de 110.000 de descărcări ieri (n.r. miercuri, 22 octombrie), iar traficul pare să crească. În ceea ce priveşte finanţarea, nu am primit nicio investiţie din exterior până acum, dar luăm în considerare şi această posibilitate”, a mai spus Damir Sabol, CEO-ul MicroBlink.

    MicroBlink a mai lansat până acum PhotoPay, o aplicaţie care le permite utilizatorilor să achite facturi doar prin scanarea lor cu ajutorul camerei din telefon.

    PhotoMath este disponibilă pentru dispozitive cu sisteme iOS, dar şi Windows, urmând să fie apară şi pentru Android la începutul lui 2015.

  • Ajutor pentru elevi: Cum funcţionează PhotoMath, aplicaţia care rezolvă rapid ecuaţii – VIDEO

    Prezentată în clipul de promovare drept “un calculator de cameră inteligent”, aplicaţia lansată în această săptămână funcţionează asemenea celor care scanează coduri de bare şi deschid apoi un link în browser. PhotoMath foloseşte camera din smartphone pentru a scana imaginea unei ecuaţii dintr-un manual, de exemplu, după care afişează imediat soluţia, scrie Mashable.

    Utilizatorul are la dispoziţie şi opţiunea de a primi instrucţiuni pas-cu-pas pentru rezolvarea problemei. PhotoMath poate rezolva operaţii aritmetice, fracţii, aflarea unui radical şi ecuaţii liniare simple.

    CEO-ul MicroBlink, compania croată care a conceput aplicaţia, consideră că PhotoMath nu se concentrează pe educaţie şi că poate fi folosită în “multe locuri în care aplicaţiile mobile trebuie să fie conectate la lumea reală prin recunoaşterea textului”.

    “Am avut un milion de vizite pe website şi mai mult de 110.000 de descărcări ieri (n.r. miercuri, 22 octombrie), iar traficul pare să crească. În ceea ce priveşte finanţarea, nu am primit nicio investiţie din exterior până acum, dar luăm în considerare şi această posibilitate”, a mai spus Damir Sabol, CEO-ul MicroBlink.

    MicroBlink a mai lansat până acum PhotoPay, o aplicaţie care le permite utilizatorilor să achite facturi doar prin scanarea lor cu ajutorul camerei din telefon.

    PhotoMath este disponibilă pentru dispozitive cu sisteme iOS, dar şi Windows, urmând să fie apară şi pentru Android la începutul lui 2015.