“Ne-am dorit să facem lucrurile altfel, pentru că veneam dintr-un mediu închistat. Ca angajaţi eram bine plătiţi, dar nu puteam să facem lucrurile aşa cum ne doream”, spune Mihai Toma, care, la 38 de ani, este director general al firmei producătoare de mobilier pe comandă Theta. „Bine plătiţi” echivala cu un venit de 5.000 de euro pe lună şi alte beneficii în pachetul salarial. Iar în cazul asociatului său, Florin Gheorghe, veniturile erau şi mai mari: „dincolo de confortul financiar, avea bani de investit în imobiliare.” Cu sumele de pe vremea în care erau angajaţi „nu ne-am mai întâlnit, acum luăm din firmă sub 10% din cât câştigam pe vremea aceea, dar avem satisfacţia că noi construim ceva interesant, că alţii care sunt în branşă se uită – unii cu invidie, alţii cu plăcere -, că am reuşit să facem în cinci ani lucruri pe care firme care sunt de 15 ani nu le-au izbutit”.
Plecaţi la drum cu un singur angajat, au ajuns acum la 48 de oameni şi o cifră de afaceri previzionată pentru anul în curs de 12 milioane de lei, de două ori mai mult decât anul trecut (aproape 5,4 milioane de lei), iar de la o hală de producţie au ajuns la trei spaţii. Drumul până aici n-a fost însă facil.
În urmă cu cinci ani, Florin Gheorghe era director comercial al grupului Piritex, cu activităţi în comerţul de parchet, pardoseli, mochete şi covoare. Toma a fost director de vânzări al reţelei de magazine până în 2005, an în care a fost numit director al fabricii de mobilă dezvoltată de proprietarul Piritex, Fortismob, un proiect greenfield, care ajunsese la peste 400 de angajaţi în 2008. Când aveau 33 şi, respectiv, 34 de ani, amândoi au hotărât să plece. „La fel ca în cadrul piramidei lui Maslow, după ce ai ce-ţi trebuie, vrei recunoaştere. Am vrut să facem ceva pe cont propriu”, argumentează Toma, care povesteşte că în cadrul Piritex şi Fortismob se punea foarte mult accent pe opinia proprietarului.
În vara lui 2008, în plin boom, şi-au anunţat plecarea şi au mai rămas în funcţii până la finalul anului. „În septembrie ne-am dus la BIFE şi am comandat utilaje de 300.000 de euro, în leasing, iar în ianuarie 2009 ne-am trezit în plină criză că începem o afacere nouă. A fost extrem de greu. Eram obişnuiţi să stăm de vorbă cu manageri, iar noi am luat-o de la zero.„ Au avut un capital de pornire de 40.000 de euro, din bani proprii, care le-au ajuns doar în primele două luni, iar apoi, lună de lună, au mai adus bani în firmă, având şi activităţi de consultanţă de management. Au închiriat o hală la Ploieşti unde au instalat utilajele luate în leasing şi au început producţia, care s-a dovedit a fi complet diferită de ceea ce ştiau să facă. „La început am făcut mobilă pe comandă pentru clienţii rezidenţiali”, pe care i-au găsit greu.
Au făcut broşuri, în care au pus poze luate de unde au putut, şi au început, efectiv, să caute vile în construcţie în Bucureşti, deşi hala de producţie este la Ploieşti. „Cred că marele nostru noroc a fost că am intrat în afaceri la începutul crizei şi toţi concurenţii noştri aşteptau să le intre oamenii în showroom să caute produse. Noi însă am căutat clienţii.” Două luni mai târziu au angajat doi oameni de vânzări şi au înţeles că pentru segmentul pe care îl ţinteau, cu preţuri peste medie, aveau nevoie de materiale care nu existau pe piaţă la acea vreme. În primul an, ambii asociaţi au condus şi duba, au făcut montaje şi, în esenţă, s-au specializat în lucrul cu materiale speciale. După primul an au început să vină clienţi din zona rezidenţială, la recomandarea celor cu care lucraseră deja.
Mihai Toma, care este unul dintre fondatorii Asociaţiei Clubul Român de Mobilă, spune că nu există companii mari în producţia de mobilier pe comandă. „Sunt foarte puţine care trec de 2-5 milioane de euro cifră de afaceri pe an. Oamenii sunt închistaţi, nu ştiu cum să gestioneze afacerea, nu se gândesc la bugete mari. Noi am avut avantajul că veneam din două afaceri antreprenoriale, crescute frumos şi ajunse la niveluri înalte.„ Acum, în piaţă sunt prezente peste 2.000 de firme cu afaceri de până în 100.000 de euro pe an, în condiţiile în care în ultimii cinci ani s-au închis în jur de 20% din afaceri, estimează Toma, care precizează că date exacte nu sunt disponibile. Principalul „vinovat„ este consumul, care a ajuns la numai 60% faţă de nivelul din 2008. „Şi pentru că presiunile pe preţ sunt foarte mari, vânzările cresc în zona de produse standard, iar cele pe comandă scad în favoarea importurilor din Polonia şi China, de pildă. Nu e o perioadă uşoară„, spune fondatorul Theta. El apreciază valoarea importurilor la 30% din consumul local, în condiţiile în care marii producători de mobilă îşi susţin vânzările mai cu seamă din rulajele de peste graniţe.