BusinessMagazin

Tag: probleme

  • Fotografiile din tinereţe l-au costat nominalizarea pe Andrei Baciu; ciudat, americanii nu au astfel de probleme, chiar dacă este vorba de un oficial de rang înalt – GALERIE FOTO

    Sfânta ipocrizie românească a făcut ca numele lui Andrei Baciu să fie scos de pe lista cabinetului Cioloş, pentru fotografiile făcute în perioada în care a fost model. Ciudat, americanii nu au nicio problemă cu fotografiile pe care ambasadorul lor în Finlanda le face; este vorba de Bruce Oreck, un domn lipsit de inhibiţii şi mându de felul în care se menţine din punct de vedere fizic, pentru că ambasadorul are 60 de ani. Felicitările sale de Crăciun sunt vestite pentru nonconformismul lor. Oreck este ambasador în Finlanda din 2009.

  • Abandonul maşinilor de lux, o nouă modă în Dubai – GALERIE FOTO

    Dacă în alte oraşe sunt probleme legate de curăţenie, criminalitate sau de poluare , în Dubai a apărut o problemă mai neobişnuită, din ce în ce mai multe maşini sport sunt abandonate pe străzile sau în parcările oraşului arab.

    Ferrari, Porsche, BMW sau Mercedes adună praf în parcările din Dubai. Proprietarii nu le-ar fi abandonat doar de dragul artei, ci datorită faptului ca au rămas faliţi, cu datorii la bancă şi au fugit din ţară. De când a lovit criza, mii de maşini sunt abandonate deoarce expaţii din Dubai nu au mai avut bani să plătească, iar datoriile neplătite sunt considerate infracţiune. Astfel datornici riscă să fie condamnaţi la ani de închisoare, potrivit Business Insider.

    Printre aceste autoturisme a fost găsit şi unul rar, un Ferrari Enzo, ce valorează peste 1 milion de dolari, doar 400 fiind produse. Acesta a fost luat de poliţie şi scos la licitaţie alături de alte automobile de lux. Poliţia recuperează în jur de 3.000 de maşini pe an.

  • Tânărul de 17 ani care a învăţat să vorbească la două luni şi a dezvoltat o teoremă care are ar putea fi cheia rezolvării unora dintre cele mai mari mistere din univers

    Ivan Zelich are un IQ de 180, iar primele cuvinte le spus la vârsta de doar două luni şi la 14 ani a primit o invitaţie de a învăţa la Universitatea Queensland, dar mama sa a insistat să termine liceul în pas normal, ca toată lumea, informează Daily Mail.

    Adolescentul australian a făcut o descoperire importantă în domeniul matematicii, a dezvoltat o teoremă care ar putea fi cheia rezolvării unora dintre cele mai mari mistere din univers. După şase luni de cercetări, Ivan împreună cu un alt tânăr de 17 ani, Xuming Liang, a dezvoltat teorema care avea să fie cunoscută ca Teorema Liang Zelich. Cei doi au comunicat şi lucrat online. Când australianul dormea, americanul continua munca pentru o perioadă de şase luni.

    “Ne-am găsit pe un forum de matematică şi am aflat că amândoi lucram la aceeaşi problemă, însă el tinde mai mult spre partea geometrică, iar eu mai mult în partea de algebră”, a spus Zelich. Şi-a prezentat descoperirile la o conferinţă din Washington DC unde s-au strâns unele dintre cele mai bune minţi din matematică. “Aplicaţia principală a teoremei o să fie în înţelegerea structurilor din univers. Practic, este o parte din Teoria Corzilor, teorie pe care încercăm să o înţelegem”, spune tânărul.

    Teorema liceeanului din Brisbane, Australia, ar putea fi crucială pentru cunoaşterea universului şi călătoriei intergalactice.

    Ivan este un matematician talentat, încă de la 3 ani învăţând ce sunt numerele negative. Totul a pornit de când i-a întrebat pe părinţii lui “ce se întâmplă dacă datorez bani cuiva?”.

    Ivan Zelich vorbeşte şase limbi, iar pentru viitor se uită la universităţi precum MIT, Harvard, dar şi la căteva universităţi din Australia.

     

  • Educaţie pentru noua lume

    Pentru oricine este familiarizat cu conferinţele TED, Sir Ken Robinson nu mai are nevoie de nicio prezentare, pentru că speech-ul său „Do schools kill creativity?“, înregistrat în 2006, este cel mai vizionat, cu 35,5 milioane de accesări. În ultimul deceniu, Robinson a devenit o voce influentă în educaţia mondială, insistând pentru modificarea sistemului de învăţământ, astfel încât creativitatea, însuşire de bază a omului, de oriunde ar fi acesta, din Nordul bogat sau Sudul sărac, să devină principalul pilon al pregătirii elevilor.

    Aceasta într-o perioadă în care sistemul educaţional este dominat de standardizare şi de un soi de mecanicism care duce la apariţia de roboţei pentru complexul financiar şi industrial. „Şcoli creative“ vorbeşte despre schimbarea necesară a acestui sistem, o schimbare bazată pe pe credinţa în valoarea individualului, pe dreptul la autodeterminare, pe potenţialul oamenilor de a evolua şi de a trăi o vaţă decentă şi pe importanţa responsabilităţii civice şi a respectului pentru alţii. Pentru că toate cele enumerate sună prea sec, iar stilul lui Robinson este unul mult mai vioi şi mai degajat, cartea conţine istorioare din care poţi trage concluzii şi care pot fi folosite drept exemple, dar conspectează şi rapoarte guvernamentale sau studii academice legate de evoluţia şi problemele sistemului educaţional.

    Sigur, lumea roboţeilor nu este obişnuită cu astfel de abordări, aşa că am văzut şi critici: pe goodreads.com, de exemplu, domnului Sean cartea i se pare o adunătură de „anecdote şi idei şi nu de cercetări şi rezolvări“, şi o ţine tot aşa, cu toate că la urmă de tot recunoaşte că şi-a însuşit ideea lui Robinson cum că sistemul educaţional trebuie să creeze oameni care ştiu ce să facă atunci când nu ştiu ce să facă. Sigur că numărul celor care nu sunt foarte încântaţi de carte este mult mai redus decât al celor care o apreciază, ceea ce înseamnă că sub metalul roboţeilor se află, totuşi, materie cenuşie şi sânge cald, omenesc.

    Pentru Robinson predatul este o artă şi spune undeva în carte că educaţia este un proces viu, comparabil cu agricultura: grădinarii ştiu că nu ei fac plantele să crească şi nu ei prind rădăcinile, nu lipesc frunze şi nu colorează petale; planta creşte singură, iar un grădinar bun creează doar condiţiile cele mai bune pentru aceasta. Pare ceva simplu, logic şi elementar, dar vom putea lesne constata că în sistemul educaţional numărul profesorilor care creează condiţii propice pentru învăţare este muuult mai redus decât al celor care lucrează „la bandă“, încercând să lipească rădăcini, frunze şi petale. Programa convenţională se bazează pe un număr de materii distincte, despre care se crede că sunt, în mod evident, importante, iar aceasta este una dintre probleme şi un punct de plecare pentru schimbare: ce anume învăţăm şi cum folosim ceea ce învăţăm?

    Ken Robinson vorbeşte de crearea de competenţe fundamentale, opt la număr: curiozitatea – abilitatea de a pune întrebări şi de a explora felul în care funcţionează lumea, creativitatea – abilitatea de a genera noi idei şi de a le pune în aplicare, critica – abilitatea de a analiza informaţii şi idei şi de a formula argumente şi raţionamente logice, comunicarea – abilitatea de a exprima gânduri şi sentimente, clar, într-o varietate de medii şi forme, colaborarea – abilitatea de a lucra constructiv cu alţii, compasiunea – abilitatea de a fi empatici cu alţii şi de a ne comporta în consecinţă, calmul – abilitatea de conectare cu viaţa interioară a simţirii şi dezvoltarea unei stări de armonie personală şi echilibru, dar şi spirit civic  – abilitatea de implicare constructivă şi societate şi de participare la procesele care o susţin. O astfel de ordonare mi se pare esenţială, deşi greu de realizat, pentru că anii de domnie şi ecuaţiile şi anatomia mi se par incompatibile cu cele enumerate mai sus, iar a încadra astfel de principii într-o curriculă se poate dovedi o acţiune extrem de anevoioasă. Dar măcar şi încercăm, şi să cerem şi sistemului de învăţământ asta.
     

  • Cum transformi familia din jurul unei afaceri într-o instituţie?

    Transformarea unei afaceri de familie într-una rezistentă peste veacuri se leagă de o anumită cultură familială şi de modul cum aceasta este alimentată. Este de ajutor să vă întâlniţi regulat cu membrii familiei, să aveţi legi sau modalităţi de organizare clare, care să clarifice pentru fiecare membru al familiei care îi sunt obligaţiile. Este extrem de important de asemenea să aveţi aceleaşi valori de bază, iar aceasta este o chestiune de educaţie”, sunt sfaturile pe care Alteţa Sa Serenisimă Prinţul Philipp von und zu Liechtenstein, preşedintele LGT Group, le-a dat antreprenorilor români, în cadrul întâlnirii anuale Family Business Network, organizată de Asociaţia Family Business Network Romania, în parteneriat cu compania de consultanţă şi audit EY.

    LGT este un grup internaţional specializat în private banking şi administrarea averii private, deţinut de peste 80 de ani de Casa Princiară de Liechtenstein. În iunie anul curent, acesta gestiona active de 125,7 miliarde de franci elveţieni pentru clienţi privaţi şi instituţionali. Prinţul a avut o lungă carieră în cadrul LGT şi a lucrat şi în cadrul altor companii – unele tot de familie – printre care banca specializată în managementul activelor Banque Rothschild din Paris. Casa Princiară de Liechtenstein are un arbore genealogic întins pe sute de ani şi este de fapt cea a cărei nume a dat numele statului şi nu invers, potrivit Alteţei Sale Serenisime. Arborele familiei s-a ramificat, odată cu membrii acesteia, o dată cu afacerile micului stat cu aproximativ 40.000 de locuitori şi cu un PIB de aproximativ 5 miliarde de franci elveţieni.

    În prezent, membri ai familiei de Liechtenstein lucrează în cadrul grupului corporate al Casei Princiare de Liechtenstein – printre acestea numărându-se, alături de LGT, administrarea a 1.500 de hectare agricole şi forestiere din Austria Inferioară şi Stiria, ce includ peste 40 de hectare de viţă-de-vie administrate de Cramele Prinţului de Liechtenstein (Hofkellerei). Stat sărac în timpul războiului, Liechtenstein a devenit foarte bogat tocmai prin intermediul afacerilor de familie care s-au transmis de-a lungul generaţiilor. În timp ce Constituţia Familiei a luat naştere în cadrul familiei Alteţei Sale în urmă cu sute de ani – aceasta stabilind chiar şi excluderea membrilor familiei şi schimbarea numelui acestora în cazul în care nu îi respectau cerinţele –, în România ideea de listă de drepturi şi libertăţi, de  îndatoriri şi obligaţii pe care fiecare dintre membrii familiei trebuie să le respecte este încă neîmpământenită.

    3% din afacerile de familie româneşti au o astfel de constituţie, comparativ cu 19% la nivel mondial, potrivit ediţiei din 2015 a studiului realizat de compania de consultanţă şi audit EY ”Barometrul Afacerilor de Familie din România”, în urma consultării a 699 de oameni de afaceri. De fapt, 67% din companiile de familie locale nu au niciun fel de guvernanţă familială, indiferent că vorbim despre birou de familie – termen care acoperă toate formele de organizare şi serviciile implicate în managementul marilor averi – (15%), declaraţia misiunii familiei (5%) ori un cod de conduită (9%). Motivele sunt legate mai ales de „tinereţea” afacerilor de familie, majoritatea aflate la prima generaţie, aspect ilustrat şi de procentul scăzut al firmelor antreprenoriale ce au un consiliu de administraţie (24%). Succesul pe termen lung al afacerilor de familie este asigurat de valorile familiei şi de o guvernanţă corporativă bine pusă la punct, iar aceasta presupune – pe lângă forme de organizare precum consiliul de administraţie – problema succesiunii, nouă pentru antreprenorii locali, aflaţi în procent de 71% la prima generaţie în conducerea afacerilor lor. Procentul este însă chiar mai mare la nivelul întregii regiuni: în Europa Centrală şi de Est, 91% din afaceri sunt conduse de generaţia fondatoare.

     

  • Noi probleme pentru McDonald’s. Ce produs al companiei este aspru criticat

    McDonald’s a prezentat un nou model de burger în China, iar reacţia publicului este extrem de negativă. The Modern China Burger foloseşte un tip de pâine cu cereale care are o culoare gri şi va fi disponibil până pe 3 noiembrie, scriu cei de la Business Insider.

    Şi alte companii au experimentat în trecut, un exemplu fiind hamburgerul negru al celor de la Burger King, numit kuro burger, care a fost destinat pieţei din Japonia.

    “Pe lângă faptul că are o culoare asociată cu plictiseală, feliile de pâine seamănă cu două pietre”, au scris cei de la Grub Street.

    Cu toate acestea, cei de la Time Out Beijing au apreciat calitatea şi gustul produsului.

    În luna septembrie, McDonald’s a anunţat că va lansa în Germania primul său hamburger cu carne de vită 100% organică, în încercarea de a se adapta cerinţelor în creştere din partea consumatorilor privind mâncarea naturală şi mai puţin procesată, potrivit Reuters.

    Acest hamburger cu carne de vită organică, intitulat “McB”, va fi disponibil în reţeaua de restaurante McDonald’s din Germania pentru o perioadă limitată, respectiv între 1 octombrie şi 18 noiembrie.

    Hamburgerul “McB” va fi preparat din carne de vită provenită de la ferme din Germania şi Austria, care sunt certificate pentru produsele organice pe care le furnizează.

    Lansarea acestui hamburger face parte din strategia noului director executiv al celui mai mare lanţ de restaurante din lume în funcţie de venituri, Steve Easterbrook, de a transforma McDonald’s într-o companie “modernă şi progresivă” în privinţa produselor pe care le oferă clienţilor săi.

  • De necrezut! Un nou avion a avut probleme cu unul dintre piloţi, la o zi distanţă după ce comandantul unei curse a murit

    Copilotul unui avion al companiei United Airlines a leşinat marţi, în cursul unui zbor pe o rută internă, în Statele Unite, la o zi după ce pilotul principal al unei aeronave a murit la manşă, informează ABC News.

    Incidentul a avut loc la bordul unui avion care zbura între oraşele americane Houston şi San Francisco.

    De necrezut! Un nou avion a avut probleme cu unul dintre piloţi, la o zi distanţă după ce comandantul unei curse a murit

  • Despre clişeu, în teorie şi în practică

     Au fost câţiva fericiţi care au putut cumpăra totuşi single-ul, printre care şi semnatarul acestor rânduri; şi această istorioară mi-a venit în minte în momentul în care am decis să scriu despre clişee. Pentru că Dan Andrei Aldea, astăzi stabilit în Germania, a parodiat pe Noi nu ne temem“ tocmai clişeele muzicale ale momentului – cântecele patriotice pline de îndemnuri şi elanuri, muzica folk tânguitoare sau refrenele rock mai dure. Versurile cântecului sunt compuse de Marin Sorescu, iar povestea este a cea a luptei sătenilor din satul Derdeluş cu omizile care le ameninţau recolta. 

    Să ne înţelegem, nu înseamnă că toată producţia muzicală a momentului era clişeistică, pentru că atunci au apărut, indiferent de regim sau poate în ciuda sa, melodii, formaţii şi cântăreţi care sunt ascultaţi şi în ziua de astăzi, după zeci şi zeci de ani. Dar au fost destui inşi, ca şi în prezent de altfel, care au făcut carieră din câteva acorduri; în plus, ritmurile corurilor patriotice erau în stare să te scoată din minţi, la propriu, şi probabil cu acest tip de creaţie, dacă o putem numi aşa, a avut treabă Aldea. Pentru curioşi, piesa există pe YouTube şi merită, în mod sigur, mai mult decât cele 4.600 de ascultări de acum. Iar poezia lui Sorescu va despărţi capitolele acestui text; cititorii vor decide dacă omizile au sau nu legătură cu clişeele.

    Omizi, voi ultimi luciferi,  /  Cu peri băloşi pe trupul hâd,  /  V-aud prin pomii fructiferi,  /  Croncănitoare ca şi ieri,  /  Cum paşteţi frunza, cât de cât.

    Corporatist sau antreprenor, şef sau subaltern, angajat sau angajator, consumator de prelegeri de dezvoltare personală sau profesională, nu veţi putea să nu remarcaţi o standardizare a replicilor, a discursurilor sau a termenilor folosiţi în numai în afaceri, dar şi în cotidian. De câte ori nu v-a informat un CV că veţi avea de-a face cu o persoană proactivă? De câte ori aţi auzit că oamenii sunt cea mai importantă resursă a unei companii, de câte ori aţi citit îndemnul „think outside the box“, de câte ori aţi fost înştiinţat că “schimbarea începe cu tine“ şi de câte ori un vorbitor motivaţional v-a îndemnat “să treceţi la următorul nivel“? Câte melodii moderne apar în formula fată/băiat cu doi băieţi/fete dansatori în spate, cu recitativ rap la refren dacă avem o fată cântăreaţă şi cu o frază muzicală lentă cântată de o fată dacă interpretul este băiat? Câte serii de supereroi trecând prin aceleaşi confruntări cu forţele întunericului am văzut, vedem sau vom vedea pe ecranele cinematografelor? Câte cărţi, de la Codul lui DaVinci încoace, create pe şablonul misterului cu tentă religios-(pseudo)ştiinţifică, menit să răstoarne valorile întregii lumi, să mai citim? De câte ori oamenii „au luat cu asalt supermarketurile“, de câte ori a coborât sau a urcat “mercurul din termometre“, câte “fiare contorsionate“ pe şosele sau câte autorităţi au fost “luate prin surprindere de venirea iernii“? Asta ca să nu mai vorbim de replicile standard de care este plin Facebook, de cugetările cu poză like‑uite şi share-uite, de subiectele standard ale reţelelor sociale şi de focurile de paie iscate de acestea.

    Rodica Zafiu, profesor universitar doctor la Facultatea de Litere a Universităţii din Bucureşti, defineşte clişeul drept o asociere de cuvinte, o sintagmă care începe prin a fi o inovaţie, care se banalizează apoi, intră în uz şi începe să se repete supărător. Clişeele sunt inevitabile şi, spune Rodica Zafiu, odată preluate de presă, nu trebuie musai condamnate, fiind un fel de rău necesar pentru a face comunicarea mai comodă; pot supăra pe cei atenţi la eleganţa exprimării, dar, în cazul persoanelor mai puţin atente sau mai puţin cultivate, activează o înţelegere rapidă şi minimală. Devin supărătoare atunci când se transformă în automatisme fără rost.

    Totuşi, cu îngăduinţă sau fără în privire, să facem nişte calcule: în limba română sunt în jur de 70.000 de cuvinte, din care în jur de 1.500 fac parte din fondul principal. Pentru a avea încă un reper, să spunem că Eminescu a folosit în opera sa literară cam 5.000 de cuvinte, din care 3.000 pot fi socotite “de bază“. Cu o asemenea bogăţie lingvistică, de ce apar, totuşi, clişee, şi de unde vine nevoia de standardizare a discursului?

    Psihologul Claudiu Ganciu spune că este vorba despre anumite concepte care, la un moment dat, ocupă piaţa şi gândirea. “Este cazul «inteligenţei emoţionale», care a fost şi este un termen în vogă. În sine, termenul este o descriere a ceva ce există deja şi care nu presupune nicio dinamică. Termenul în sine, din punct de vedere psihologic, este, practic, inutilizabil, este ca şi cum ai spune despre cineva că este o fiinţă umană. Dar a prins. Faptul că atrage atenţia este în sine un rol pozitiv, de genul «Haideţi să ne gândim la faptul că omul are o inteligenţă şi are şi emoţii». În spatele stereotipului este ceva ce există, care are sens. Dar totul este îmbrăcat într-o mişcare de marketing“, explică Ganciu. 

    Şi, adaugă el, mai apare un aspect, al multiplicării; de exemplu, cu cât sunt mai multe boli, cu atât sunt mai multe medicamente. “Şi atunci se urmăreşte o diversitate a bolilor, din motive preponderent economice. Cam toţi copiii suferă acum de ADHD, înainte sufereau de autism, sunt mode care vin, trec şi ocupă gândirea şi piaţa. La fel este în zona clişeului. Mişcarea este spre o nivelare de genul «Avem puţine cuvinte şi le folosim pe acelea».“ O mare parte din clişee sunt traduceri mai mult sau mai puţin forţate din engleză, pe care le facem împinşi fiind de globalizare. “Limba engleză este de referinţă, indiferent de naţionalitate ne înţelegem în engleză când nu ştim limba localnicilor. Nu avem încă, după 25 de ani, oameni suficient de creativi, care să creeze cuvinte în limba română, mai ales cuvinte tehnice în limba română. Nu există o gândire românească care să fie promovată, care să folosească termeni autohtoni cu un mare potenţial filosofic şi social. Dacă ar fi o gândire în limba română, ar există şi o utilizare a vocabularului român“, spune Ganciu.

    Clişeele sunt la îndemână, ne vin uşor, sunt primele pe limbă, iar uneori dau impresia de profesionalism sau de credibilitate, pentru că sunt cuvinte pe care le auzi des şi sunt acceptate, spune Sandra Jitianu, manager în cadrul firmei de consultanţă în management Ensight Management Consulting. „Pot fi folosite din prudenţă. În anumite împrejurări te acoperi cu un clişeu, nu sari în ochi ca vorbitor sau emiţător de păreri, sau poate vrei să fii convenţional, să te menţii într-o zonă neutră, în care nu poţi fi atacat. Poate să fie şi din lene – «Nu stau să caut un cuvânt românesc, nu stau să caut un cuvânt mai cu miez sau cu sens, spun ce îmi vine primul lucru, pentru că este cel mai indicat». Aceasta pentru că vreau să proiectez o imagine de credibilitate, de importanţă proprie, sau din neştiinţă, dar şi, uneori, pentru că sunt cele mai potrivite. Într-o situaţie tipică foloseşti un şablon“, adaugă Sandra Jitianu.

    Şi mai este vorba şi de rutină. Rutina este bună, nu strică şi creează disciplină, dar devine dăunătoare în momentul în care începe să ştirbească din autenticitate, când abate individul de la potenţialul său, crede Iuliana Stan, managing partner la compania de consultanţă Human Synergistics România. “Îţi poţi urma visul şi dacă nu-ţi spune cineva, dar dacă îţi spune, te stimulează. «Urmează-ţi visul» nu ar trebui să fie un stimul, ci un rezultat. «Dezvoltarea personală», un alt clişeu corporatist, este bună, dar trebuie făcută în mod discret. Toată lumea se dezvoltă într-un mod sau altul, dar dacă fac o lozincă din asta nu ştiu dacă obţin ceva.“

     

     

  • Mentalitatea viermişorului din balegă

    Sincer, nu încerc sentimente prea confortabile faţă de faptul că România nu este socotită o ţară „bună“ de refugiaţi, deşi am văzut destui explicători care foloseau acest argument şi alţi destui inşi care jubilau din această cauză; Este aici o mentalitate asemănătoare cu aceea a viermişorului dintr-un banc, care trăia într-o balegă, dar care era mulţumit aşa şi nu aspira deloc la un măr.

    Într-un film oarecare, realizat în 2006 de un cineast italian, un personaj, specialist în probleme islamice, îl invocă pe Ernest Renan, un expert real în problemele Orientului Mijlociu, care a trăit la sfârşit de secol XIX, dar care a spus nişte lucruri cât se poate de valabile în plin secol XXI: „Musulmanii sunt primele victime ale Islamului. A-i elibera de propria religie este cel mai bun serviciu pe care Occidentul li-l poate face“. Are această frază o încărcătură mult mai adâncă decât pare, şi nu cred că este o negare a principiilor religiei islamice, ci a modului în care unii oameni înţeleg să folosescă şi să aplice aceste principii.

    Înainte de a comenta, priviţi câteva numere: peste cinci ani, în 2020, cele mai mari 15 economii ale lumii, responsabile pentru 70% din PIB mondial şi cu ramificaţii incalculabile în consumul, comerţul şi economia planetei, vor începe să înregistreze oarecare deficite pe piaţa forţei de muncă; la prima vedere nu pare prea grav, doar Germania, Rusia, Brazilia şi Coreea de Sud, cu minusuri cuprinse între 4 şi 7 procente. Unele par a sta chiar bine, Spania, de exemplu, cu un surplus de 16% pe piaţa forţei de muncă, sau SUA, cu 10%. Ceea ce înseamnă competiţie, adică e de bine.

    În 2030, situaţia se va schimba dramatic, pentru că nicio ţară din cele 15 mari economii nu va mai avea surplus, trei dintre ele vor fi cumva la limită, iar 12 vor avea deficite pe piaţa muncii, unele incredibile:  minus 23% în Germania, minus 24% în Rusia, minus 33% în Brazilia, minus 11% în Canada şi minus 26% în Coreea de Sud. China va culege şi ea roadele politicii „un copil pe familie“, iar alte naţii – Franţa, Italia, Spania, sau Japonia – vor înregistra deficite de 1 până la 5 procente. Scenariul îi aparţine lui Rainer Strack, senior partner şi managing director la Boston Consulting Group, şi este cât se poate de plauzibil, date fiind evoluţiile demografice de până acum.
    Un amănunt: totul se va petrece într-o lume în care populaţia urmează să crească de la 7,3 miliarde de oameni în prezent la 8,4 miliarde în acelaşi 2030.

    Unii se vor întreba care va fi situaţia la noi; în acea perioadă va ieşi la pensie prima cohortă de decreţei, natalitatea este pe o tendinţă clară de scădere, iar raportul de pensionari la lucrători, acum unu la unu, nu are altă cale decât în jos, cel puţin în baza evoluţiilor de până acum şi în condiţiile unui dezinteres total şi ale lipsei oricărei ţinte mai îndepărtat de „Să câştigăm alegerile viitoare!“.
    În plus, trebuie să menţionez şi cifra incredibilă a momentului: au apărut rapoarte oficiale care stabilesc numărul românilor plecaţi peste hotare la cinci milioane, aproape o dublare a trecutei valori cumva oficiale, de trei milioane de oameni. Un calcul simplu arată că România a fost părăsită de un om la fiecare două minute şi jumătate; dacă aş fi politician şi m-aş numi Ion Iliescu, Petre Roman, Emil Constantinescu, Adrian Năstase, Nicolae Văcăroiu, Theodor Stolojan, Victor Ciorbea sau Crin Antonescu, şi am luat doar câtva nume la întâmplare, aş avea, la auzul acestui calcul, un moment de buimăceală, un fel de „da’ eu ce am făcut?“.
    Sau poate nu. Sigur nu, în cazul celor mai sus menţionaţi.

    Şi tot în ceea ce se numeşte criza refugiaţilor am auzit tot soiul de voci, dar nu am receptat niciun mesaj din partea, poate, a celei mai interesate părţi, a companiilor. Ştiţi, companiile lucrează cu oameni, şi fac tot felul de produse pentru care oamenii dau bani, bani cu care companiile fac mai multe produse pe care oamenii dau mai mulţi bani. Se cheamă capitalism.

    Problema e că opţiunile companiilor se micşorează; iniţial au zis că în Asia este raiul şi acolo se vor dezvolta. Un amestec de politică şi de râvnă umană face în prezent din China o pilulă din ce în ce mai amară, iar alternativele – ţările din spaţiul cornului Africii şi din sud-estul Asiei sau Oceania – dau destule bătăi de cap. În aceste condiţii o întoarcere la bătrâna Europă, civilizată, educată, conştiincioasă au fi mult mai logică. Dar ne lovim de problema anului 2030 şi de evoluţia demografică.

    Cum va arăta lumea împinsă de miliardul acela de oameni în plus care va apărea în următorul deceniu, ce nevoi vor avea şi cum vor fi ele astâmpărate, ce va însemna atunci sărăcie sau bogăţie, cum vor arăta oraşele atunci, care vor fi valorile acelor oameni, cum va arăta o Europă îmbătrânită?

    Dacă toate cele pomenite până acum le mai asezonăm şi cu naţionalism stupid, cu logica viermişorului de balegă şi cu reacţii umorale, plus ceva ambiţii ruseşti sau chinezeşti sau iraniene, o să iasă o treabă grozavă. Aş fi ironic dacă n-aş fi trist.
    Uite ceva teme de analiză pentru orice consiliu de administraţie care este în stare să privească puţin peste cifrele de vânzări ale trimestrului precedent şi poate gândi în alţi termeni decât „Să punem un dispozitiv care să înşele aparatele de măsurat!“.

  • Circa 75% din medicii SJ Buzău au semnat pentru demisia în bloc, caz în care spitalul s-ar închide

    Potrivit preşedintelui Sindicatului Independent al Medicilor Buzău, Victor Ioniţă, circa 75 la sută dintre medicii de la Spitalul Judeţean Buzău au semnat pentru demisia în bloc, nemulţumiţi că revendincările lor, între care creşteri salariale mai mari, condiţii bune pentru pacienţi, alocarea a cel puţin 7 la sută din PIB pentru Sănătate, plata corectă a orelor de gardă, nu au fost soluţionate.

    “Sindicatul a analizat situaţia în care ne aflăm, faptul că veniturile ne sunt insuficiente la nivelul societăţii, că fiecare medic trebuie să mai aibă unu, două joburi pentru a-şi putea asigura traiul, faptul că majorările de 25 la sută anunţate de la 1 octombrie sunt insuficiente, sunt perdea de fum care ascund realitatea. De foarte multă vreme suntem singurii care protejăm interesele cetăţenilor, dacă cerem condiţii mai bune în spitale, cerem pentru pacienţi, faptul că suntem din ce în ce mai puţini – nu vorbesc de centre universitare, deşi şi ele au lipsă de personal -, migraţia generată de veniturile mici, dar şi de îndemnurile politicienilor ca medicii cărora nu le convine ceva să plece. Toate astea ne-au adus aici. E o lipsă de respect pentru anii noştri de pregătire, pentru pacienţi, nu se mai poate continua aşa, mai jos statul nu ne poate împinge. Vrem să recurgem la un protest care să fie perceput acut de guvernanţi, ar putea fi grevă generală sau demisia in bloc, pentru care au optat circa 75 la sută din medicii Spitalului Judeţean”, a declarat, corespondentului MEDIAFAX, dr. Victor Ioniţă.

    El a adăugat că Spitalul Judeţean Buzău are 93 de medici, iar, dacă şi-ar da demisia şi 10 la sută din ei, unitatea ar fi pe punctul de a fi închisă. În cazul în care 75 la sută din medici şi-ar da demisia, spitalul va fi în mod cert închis, a spus Ioniţă.

    El a afirmat că nu se ştie deocamdată ce formă de protest va fi, dacă va fi grevă generală sau demisie în bloc, această decizie urmând a fi luată într-o întrunire a sindicatului.

    “Sunt unii care încearcă să ne culpabilizeze şi să arunce repercusiunile asupra unui gest ca demisia în bloc în spatele nostru, dar noi suntem singurii care apărăm interesul pacienţilor. Cei care ne-au adus în această stare nu suntem noi, ci sistemul de asigurări, ministerul, Guvernul, la nivel local Casa de Asigurări, care nu e o prietenă a spitalului, aşa cum e în alte judeţe, unde responsabilii caselor de asigurări se luptă să atragă fonduri. Nu am înştiinţat oficial spitalul, vom face o listă cu revendicări punctuale, după care în două săptămâni va fi o adunare generală pentru validarea acestei liste, vom vedea atunci ce facem, dacă optăm pentru demisia în bloc”, a spus preşedintele Sindicatului Medicilor din Buzău.

    La rândul său, directorul medical al Spitalului Judeţean Buzău, Stanciu Paraschiv, a spus că, dacă toţi medicii care au semnat pentru demisia în bloc vor recurge în final la acest gest, unitatea medicală va fi închisă.

    “Demisia în bloc a medicilor din unitate este o opţiune a Sindicatului Medicilor. Problema direcţiei e să avem totuşi un dialog cu sindicatul, să explicăm că la momentul actual creşterea de 25 la sută a salariilor e un efort deosebit pe care unitatea trebuie să-l facă. La acest moment, şi creşterea de 25 la sută este un efort deosebit. Dacă îşi vor da demisia, spitalul se va închide, nu se pune problema să funcţioneze la cota de avarie pentru că nu va fi posibil”, a declarat, joi, directorul medical al Spitalului Judeţean Buzău, Stanciu Paraschiv.

    Directorul spitalului, economistul Claudiu Damian, a declarat, la rândul său, că nu este de acord cu intenţia cadrelor medicale superioare de a-şi da demisia în bloc.

    “Eu nu sunt de acord cu această măsură radicală, vor suferi pacienţii şi tot Buzăul. Este o formă radicală, dacă îşi vor da demisia, trebuie să iau act în 20 de zile lucrătoare, apoi vor înceta contractele de muncă şi atunci, dacă se ajunge la această formă, spitalul va trebui închis, nu putem funcţiona fără medici”, a spus Damian.

    Sursa citată a adăugat că, până în prezent, sindicaliştii nu au prezentat conducerii un act oficial privind intenţia de a demisiona în bloc, prezicând că a avut discuţii cu liderul sindical căruia i-a transmis să se “gândească bine” la oportunitatea demisiei în bloc a medicilor.