Nu vreau să dezvinovăţesc pe nimeni, să ne înţelegem, vreau doar să prezint fapte. Iar faptele sunt aşa: doi analişti ai companiei de consultanţă Sanford Bernstein au studiat peste 10.000 de articole de presă şi comunicate ale companiilor, din ultimii cinci ani, adică tocmai perioada de criză. Cei doi au vrut să determine modul cum limbajul şi termenii folosiţi de către companiile petroliere în privinţa noilor descoperiri de zăcăminte au influenţat preţul acţiunilor la bursă. Cei doi au remarcat că până în 2009 foarte puţine companii făceau tam-tam pe marginea noilor lor descoperiri: patru din cinci comunicau destul de reţinut în această privinţă, iar restul de 20% îşi anunţau succesele cu termeni ca „important„, „excelent„ sau „semnificativ„.
Peste patru ani, două din trei companii se dovedesc mult mai libere în exprimare şi îşi anunţă descoperirile mult mai emfatic, iar companiile care anunţau descoperiri „uriaşe„ înregistrau creşteri duble ale preţului acţiunilor faţă de companiile care anunţau descoperiri „majore„ şi creşteri triple faţă de companiile care au folosit termenul „semnificativ„.
În procente, nu pare mult, este vorba de o creştere a preţului de 0,4% pentru descoperiri „semnificative„, 0,6% pentru cele „majore„ şi de 1,1% pentru „uriaşe„; dar trebuie să spun că o creştere de 1%, dacă eşti persoana potrivită şi ştii despre ce este vorba, îţi poate asigura o bătrâneţe liniştită cumpărând pe „semnificativ„ şi vânzând pe „major„. Termenul „high-impact„ nici nu apărea în comunicate până în 2011, dar de atunci folosirea sa s-a dublat şi mai bine de la an la an.
Presa de specialitate de unde am luat datele pune dorinţa companiilor de a uimi piaţa pe seama presiunilor impuse de acţionari, dar şi a justificării costurilor din ce în ce mai mari ale lucrărilor de explorare şi exploatare, care au crescut cu o rată anuală de peste 13%.
N-ar mai fi prea multe de spus. La fel ca şi companiile petroliere, şi presa are motivele ei pentru a fi „uluitoare„, şi nu sunt eu persoana potrivită pentru a judeca asta. Mă mulţumesc să constat că trăim într-o perioadă când oamenii simt nevoia de a epata în orice fel, iar abordările enervante sunt doar simptomul şi nu cauza.
Şi nici măcar nu facem noi primii asta. Henri Matisse, autorul minunatului „Dans„ pe care vi-l prezint, este un fauvist, un pictor care a supărat la culme, alături de colegii săi, pe criticii oficiali, unul dintre aceştia numindu-i fiare sălbatice, de unde şi denumirea curentului. Şi ce a fost la începutul secolului trecut o cuşcă cu fiare sălbatice este astăzi artă, iar artificiile folosite atunci de artişti, culori violente, o anume lipsă a perspectivei sau o abordare temperamentală, nu mai înseamnă astăzi mare lucru.
La fel se va întâmpla, peste ani, cu un amărât de titlu de articol sau cu o descoperire majoră a unei companii petroliere.