Tag: posibilitate

  • ERUPŢIE violentă a unui VULCAN din Filipine: Cinci persoane au murit, iar şapte au fost rănite

     Oficiali locali au anunţat că pe versanţii Muntelui Mayon se aflau aproximativ 20 de ghizi şi turişti, inclusiv străini, în momentul în care vulcanul a intrat în erupţie, a declarat Eduardo del Rosario, directorul Consiliului pentru gestionarea catastrofelor naturale.

    “Potrivit ultimelor informaţii, cinci persoane au murit, iar şapte au fost rănite”, a anunţat del Rosario, adăugând că echipele oficiale de intervenţie nu au confirmat încă numărul victimelor.

    “Nu avem identitatea celor care ar fi fost ucişi sau răniţi şi nu ştim dacă sunt filipinezi sau străini”, a precizat el.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Obama: Poziţia SUA faţă de situaţia din Siria va fi revizuită dacă au fost utilizate arme chimice

     “Nu pot fi luate decizii pripite până nu se va dovedi că au fost utilizate arme chimice; dar, dacă se va dovedi că au fost utilizate arme chimice, vom revizui pozţia” privind o posibilă intervenţie militară, a declarat Obama într-o conferinţă de presă organizată la Casa Albă.

    Secretarul american al Apărării, Chuck Hagel, a declarat săptămâna trecută că regimul din Siria probabil a utilizat arme chimice de mică putere, subliniind că informaţiile nu sunt sigure. “Serviciile de informaţii americane au concluzionat, cu un anumit nivel de exactitate, că regimul sirian a utilizat arme chimice, în special gaz sarin”, a spus Hagel. Însă, conform experţilor, informaţiile furnizate de Statele Unite privind presupusa utilizare a armelor chimice de către regimul din Siria nu se ridică la nivelul standardelor probelor luate în considerare de Naţiunile Unite, care vor trimite o echipă pentru evaluarea situaţiei. Preşedintele Barack Obama a cerut o evaluare definitivă privind utilizarea sau nu a armelor chimice de către regimul din Siria înainte de a lua o decizie privind noi măsuri în acest dosar.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Bilete pentru acces rapid, în weekend, la expoziţia “The Human Body” de la Antipa

     Suplimentele “acces cu prioritate” permit accesul din oră în oră, începând de la ora 10.00 până la ora 18.00, în zilele de sâmbătă şi duminică, când se înregistrează cei mai mulţi vizitatori. Ele pot fi achiziţionate exclusiv prin reţeaua Eventim, la preţul de 10 lei – nu la casa de bilete de la intrarea in muzeu -, cu minimum două ore înainte de vizitarea expoziţiei.

    Sistemul poate emite un număr maxim de 20 de tichete “acces cu prioritate” pe oră, iar valoarea suplimentului este de 10 lei de persoană, indiferent de vârsta posesorului biletului.

    Suplimentele “acces cu prioritate” sunt incluse, la cerere, în biletul adecvat categoriei de cumpărător – adult, pensionar, student, copil, pachet de familie, bilet de grup.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • George W. Bush este mulţumit de decizia de a invada Irakul: “Istoria va judeca acest lucru”

     “Sunt mulţumit de modul în care această decizie a fost luată. Cred că îndepărtarea de la putere a lui Saddam Hussein era decizia bună nu doar din punctul de vedere al securităţii noastre, ci şi pentru a le da irakienilor posibilitatea de a trăi într-o societate liberă”, a declarat fostul preşedinte pentru ABC News.

    “Însă istoria va judeca acest lucru, iar eu nu voi mai fi acolo să văd”, a adăugat Bush. “În ceea ce mă priveşte, dezbaterea este închisă. Am făcut ceea ce am făcut. În definitiv, istoricii sunt cei care vor judeca această decizie”, a continuat fostul şef de stat.

    Invazia americană, justificată în 2003 prin ameninţarea unor arme de distrugere în masă care nu au fost găsite niciodată, a condus rapid la îndepărtarea de la putere a lui Saddam Hussein, însă americanii s-au confruntat, ulterior, cu o insurecţie prelungită.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Vodafone ar putea primi o ofertă de 100 miliarde dolari pentru o participaţie la o companie din SUA

     Verizon Wireless este cel mai mare operator de telefonie mobilă din SUA.

    Oferta de 100 de miliarde de dolari ar trebui să includă bani şi acţiuni, citată scrie CNBC.

    Verizon Communications, cu o participaţie de 55% în compania mixtă, nu a transmis încă o propunere, dar a angajat consultanţi juridici şi bancheri pentru o posibilă ofertă, au spus sursele.

    Nu există garanţii că grupul britanic ar fi interesat de ofertă sau că aceasta se va materializa, au spus sursele.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • CONFERINŢA MEDIAFAX – Constantin: E posibil că din 2015 să avem o infuzie de lapte ieftin din alte state europene

     “La cota de lapte nu a fost posibilă o prelungire, astfel că din 2015 cotele de lapte în toate statele membre vor fi eliminate”, a afirmat Constantin.

    Ministrul a spus că industria din România trebuie să se pregătească să facă faţă competiţiei din ce în ce mai grele din 2015.

    “Atunci este posibil să avem o infuzie de lapte ieftin din alte state europene. Distanţa astăzi nu mai reprezintă un impediment atât de mare în competiţie, chiar dacă vorbim de lapte din Danemarca sau din alte ţări îndepărtate. Acesta poate ajunge la costuri relativ mici pe toate pieţele din UE”, a adăugat Constantin.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • CONFERINŢA MEDIAFAX – Constantin: E posibil că din 2015 să avem o infuzie de lapte ieftin din alte state europene

     “La cota de lapte nu a fost posibilă o prelungire, astfel că din 2015 cotele de lapte în toate statele membre vor fi eliminate”, a afirmat Constantin.

    Ministrul a spus că industria din România trebuie să se pregătească să facă faţă competiţiei din ce în ce mai grele din 2015.

    “Atunci este posibil să avem o infuzie de lapte ieftin din alte state europene. Distanţa astăzi nu mai reprezintă un impediment atât de mare în competiţie, chiar dacă vorbim de lapte din Danemarca sau din alte ţări îndepărtate. Acesta poate ajunge la costuri relativ mici pe toate pieţele din UE”, a adăugat Constantin.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Duşa: MApN şi MAI au posibilitatea de a plăti pensiile militare recalculate din bugetul pe 2013

     “Ministerul Apărării şi Ministerul de Interne, aşa cum spune domnul ministru Stroe, au posibilitatea ca, din bugetul acestui an, dacă legea va intra în vigoare pentru cei 10 la sută pe care i-au pierdut la pensii, să plătim aceste pensii încă începând din anul 2013, sau diferenţa”, a declarat, duminică, ministrul Duşa.

    El a precizat că Legislativul urmează să dezbată proiectul de lege care se referă la pensiile militare, care a fost analizat în şedinţa de guvern de săptămâna trecută.

    “Premierul a spus că există premise ca, juridic, această problemă să se rezolve de la 1 ianuarie 2014, dar tot dânsul a precizat că, dacă proiectul de lege va fi adoptat de Parlament, Ministerul Apărării şi Ministerul de Interne, care au majoritatea pensionarilor, vor găsi resursele necesare ca legea să fie aplicată din momentul în care va fi adoptată şi publicată în Monitorul Oficial”, a arătat el.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • CRIZA NORD-COREEANĂ: Trei date posibile la care Phenianul ar putea să efectueze un tir de rachetă

     Potrivit serviciilor de informaţii sud-coreene, Phenianul a mobilizat recent pe coasta de est lansatoare şi rachete cu o rază de acţiune variabilă, capabile să atingă, în opinia unora, Coreea de Sud, Japonia şi insula americană Guam.

    Anumiţi experţi credeau că regimul stalinist urma să efectueze unul sau mai multe tiruri de rachetă în jurul datei de 15 aprilie, pentru a marca 101 ani de la naşterea fondatorului regimului, Kim Il-sung.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Noi incidente la BOSTON: Un poliţist a fost ucis la universitatea MIT. Posibilă legătură între incident şi atentatul de la maraton

     Focuri de armă şi explozii au fost auzite în districtul Watertown situat la nord de universitate. “Au fost auzite explozii şi ar putea fi grenade”, a declarat pentru AFP un locuitor, Adam Brown.

    Potrivit procurorului districtului Middlesex, Michael Pelgro, poliţistul grav rănit a fost transportat la spital, unde a fost constatat decesul. Nu există nicio altă victimă, a precizat Pelgro într-un comunicat.

    Televiziunea NBC-WJAR a difuzat imagini cu un bărbat culcat la pământ pe stradă, înconjurat de poliţişti.

    Cu două ore înainte, un bărbat înarmat a ucis un poliţist în campusul prestigiosului Massachusetts Institute of Technology, potrivit autorităţilor locale. O urmărire a fost lansată ulterior pentru găsirea suspectului. Numeroşi poliţişti se află la faţa locului, iar elicopterele survolează MIT.

    MIT este situat în Boston, unde un dublu atentat a provocat moartea a trei persoane şi rănirea altor aproximativ 180, luni, la linia de sosire a maratonului.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro