Tag: pierdere

  • Un ieşean cere daune de 30.000 de lei Poştei Române pentru 2 scrisori care nu au ajuns la destinaţie

    În decurs de cinci luni ieşeanul a trimis, prin avocat, două recomandate în Marea Britanie, însă niciuna nu a ajuns la destinaţie, iar răspunsul din partea Poştei Române a fost că s-au pierdut la transport. Pentru că plicurile conţineau notificări prin care destinatarul era obligat să restituie 27.000 de lei, omul cere acum 30.000 de lei daune morale

    „Am trimis o scrisoare recomandată, cu confirmare de primire, conţinând titlu executoriu, o notificare prin care i-am pus în vedere ca în termen de 15 zile de la primirea prezentei scrisori să ne restituie suma de 27.000 de lei reprezentând împrumutul acordat de către clientul meu. Pe data 23 august, neprimind niciun răspuns de la Poşta Română, să ni se întoarcă fie plicul, fie confirmarea de primire, am mers personal la un oficiu poştal din Iaşi şi am depus o sesizare. Am cerut lămuriri cu privire la scrisoarea recomandată trimisă de noi.(…) Am primit şi un răspuns, mi s-a explicat, cu scuzele de rigoare, că nu ştie ce s-a întâmplat cu scrisoarea, că nu a ajuns la destinatar şi mi s-a pus în vedere să trimit un cont bancar unde să se ne trimită anumite despăgubiri”, a explicat avocata Mihaela Moraru, care îl reprezintă pe ieşeanul nemulţumit de serviciul prestat şi care cere daune morale Poştei Române.

    Mihaela Moraru a precizat că i s-a cerut, de către clientul său, să încerce pentru a doua oară să expedieze documentele către adresa din Marea Britanie. Cea de-a doua recomandată a fost trimisă în luna noiembrie a anului trecut şi a avut aceaşi soartă ca prima: nu a ajuns la destinaţie.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Studiu Creditinfo: companiile din România au pierdut 90.000 de salariaţi

    Majoritatea covârşitoare a companiilor din România (91,5%) o reprezintă micro-întreprinderile, adică au cel mult 9 angajaţi, 8,19% au între 10 şi 49 de angajaţi, 1,49% au între 50 şi 249 de angajaţi, iar 0,29% (puţin peste 1.600 de companii) au peste 250 de angajaţi. Totul, în contextul în care numărul companiilor înregistrate în România care au desfăşurat activitate a crescut cu 19.000 faţă de anul precedent, ajungând la 556.000, faţă de 537.000 în 2015. A scăzut în schimb cifra de afaceri, de la 1,2 mii de miliarde lei în anul 2015 la 1,195 mii de miliarde lei în anul 2016, se mai arată în studiul Creditinfo. Ponderea companiilor care au cifre de afaceri de până la 2 milioane lei este de 91%, într-o uşoară creştere faţă de anii precedenţi. A scăzut în schimb ponderea companiilor care au înregistrat cifre de afaceri de peste 49 de milioane lei, de la 0,53% în anul 2015 la 0,5% anul trecut. 

    Totuşi, deşi sunt mai puţine companii şi au mai puţini salariaţi, profitul înregistrat de ele se află pe un trend crescător: 96 de miliarde lei în 2016, faţă de 89 de miliarde în 2015 şi 83 de miliarde în 2014. Totodată, pierderile înregistrate de companiile româneşti au fost din ce în ce mai mici în ultimii trei ani: de la 54 miliarde lei în 2014, la 44 miliarde în 2015, respectiv 34 miliarde anul trecut.

    „Profitabilitatea companiilor din România înregistrează un trend pozitiv, atât în cazul în care se ia în calcul doar profitul obţinut de acestea, cât şi atunci când în ecuaţie este introdusă şi pierderea înregistrată la nivel naţional. Scăderea pierderilor înregistrate de companiile din România, coroborată cu creşterea profitului şi cu o relativă stagnare a cifrei de afaceri, a făcut ca profitabilitatea acestora să se dubleze în anul 2016 (5,15%) comparat cu anul 2014 (2,55%)”, explică Aurimas Kačinskas, CEO Creditinfo România.

  • Cum au reuşit trei oameni să piardă 6 miliarde de dolari într-o singură zi

    Huag Wenji a marcat cea mai mare prierdere, când pachetul său de acţiuni pe care îl deţine la China Jicheng Holdings Ltd. s-a devalorizat cu 1,9 miliarde de dolari pe parcursul a numai câteva ore. Acţiunile producătorului de umbrele plasat în provincia chineză Junjuang s-au prăbuşit, pierzând 95% din valoare, ca urmare a unor pierderi cascadate ale unei reţele de companii care au proprietari comuni. Astfel, estimează Bloomberg, pachetul de acţiuni deţinut de chinez mai valorează acum în jur de 115 milioane de dolari.
     
    Alte pierderi spectaculoase au fost înregistrate de Wong Wing-wah şi Wong Che-kwo, şi ei la rândul lor miliardari înainte de scăderile abrupte de la bursa din Hong Kong. Ambii sunt acţionari ai companiei de lucrări inginereşti Luen Wong Group Holdings Ltd., care este şi ea conectată cu aceeaşi reţea de companii care au fost implicate în deprecierea masivă.
     
    Atât producătorul de umbrele cât şi compania de lucrări inginereşti se numără printre cele 131 de companii care sunt sub supravegherea Securities and Futures Commission, fiind investigate pentru suspiciuni legate de activităţi ilegale de natură fiscală
     
  • Câte miliarde de euro ar pierde mediul de afaceri în urma crizei politice

    „Importurile din primele trei luni ale acestui an au însumat 20,8 miliarde de euro, iar dacă avem în vedere deprecierea monedei de la 4,55 la 4,59 lei/euro ajungem la concluzia că numai la acest capitol se pierd 20 de milioane de euro. În plus, suntem la jumătatea anului şi România nu a absorbit aproape nimic din cele 4,6 miliarde de euro. Foarte probabil, la sfârşitul anului vom avea 80% neabsorbiţi”, a declarat Florin Jianu, lider al CNIPMMR şi fost ministru pentru Mediul de Afaceri în Guvernul Ponta.

    Citiţi mai multe pe www.gandul.info

  • Ţi-e teamă că jobul tău ar putea fi luat de roboţi? Aceasta este abilitatea care te face de neînlocuit

    “Voi merge chiar mai departe”, scrie Yang, “şi voi spune că cel mai important lucru pe care îl poţi învăţa este cum să comunici efectiv. Boţii sau algoritmele nu pot oferi context, analiză sau nuanţe aşa cum un om o poate face.” În acest sens, Dennis Yang explică ce trebuie să facă cei care nu sunt experţi în acest domeniu.

    Exersează comunicarea scrisă

    Ai trimis vreodată un mail la care ai primit răspuns cu mai multe întrebări decât răspunsuri? Nu fiecare email trebuie să fie scris frumos, dar trebuie să fie clar. Încearcă să dai valoare conversaţiei şi asigură-te că destinatarul va înţelege exact ce ai vrut să transmiţi.

    Îmbunătăţeşte comunicarea verbală

    S-ar putea să nu ajungi niciodată pe o scenă, dar poţi beneficia de câteva lecţii de vorbit în public. În mod normal, ne pregătim doar pentru întâlnirile importante, dar orice şedinţă ar trebui să reprezinte un moment productiv pentru decizii sau rezolvarea unor probleme. Dacă nu poţi transmite esenţialul atunci când te adresezi altora, lucrează la acest aspect.

    Fii atent la tonul vocii tale

    Pentru a comunica în mod efectiv, trebuie să te rezumi la esenţial şi să adopţi un ton potrivit audienţei, mesajului şi contextului.

  • Reacţia emoţionantă a Simonei după ce a pierdut finala cu Ostapenko. Ce a declarat

    Jucătoarea antrenată de australianul Darren Cahill a fost întrecută la finiş de Jelena Ostapenko (47 WTA), letona care la 20 de ani şi 2 zile a jucat la totul sau nimic şi a câştigat pe cartea atacului, cu 54 de lovituri câştigătoare şi tot atâtea erori. Halep a început meciul de titlu cu serviciu pierdut, dar a ştiut că serviciul letonei este unul atacabil şi a gestionat perfect situaţia, profitând de fiecare eroare a Jelenei. Iar cadourile nu au fost puţine – 23 în primul set! Simona a fost condusă de două ori în primul set cu break de Ostapenko (1-0 şi 3-2), însă de fiecare dată a răspuns prompt, cu re-break în game-ul imediat următor. Finalul de manşă i-a aparţinut, pentru 6-4, dar după un start excelent de set doi, mingile letonei au început să prindă tuşele din ce în ce mai des. Iar constănţeanca nu a avut replică pe măsură.

    “Sunt tristă că nu am putut câştiga. Este o zi grea, pentru că nu am câştigat, dar hai să continuăm şi să credem… Felicitări Jelena, bucură-te!”, a declarat Simona, la ceremonia de premiere.

    Primele cuvinte ale Simonei au mwers către public.

    “Vă mulţumesc că aţi venit la meciurile mele. M-am simţit bine jucând aici”

  • Oamenii care şi-au dat demisia din cauza lui Donald Trump. Ce a făcut preşedintele SUA pentru a provoca o asemenea reacţie

     La câteva minute după ce a citit scrisoarea respectivă. Elizabeth Wood, un angajat al IBM, a decis să demisioneze. ”Simţeam că acesta este un semn legat de ceea ce avea să urmeze. Normalizarea unei persoane care a demonstrat atât de mult dispreţ faţă de oameni este iraţională. Cred că e iresponsabil”, spune Wood.
     
    Acum, tânăra de 31 de ani care locuieşte în New York este freelancer şi scrie pentru diverse site-uri, printre care şi Contently, unde speră să scrie mai mult despre modul în care tehnologia se intersectează cu cu tehnologia şi progresul social. Ea a călătorit şi la Washington, unde a protestat la ceremonia de inaugurare a preşedintelui Trump.
     
    Deciziile legate de schimbarea locului de muncă nu sunt neobişnuite la începutul unui nou mandat prezidenţial, sesizează jurnaliştii Fortune; dar aceasta este cauzată mai ales de personalul din administraţia prezidenţială care fac loc noilor angajaţi.
     
    De această dată, tranziţia lui Trump a adus schimbări în carieră pentru cetăţeni, câţiva dintre ei au folosit alegerea lui drept motivaţie pentru a demisiona şi a găsi alte locuri de muncă, renunţând la securitatea economică în favoarea valorilor sociale şi politice.
     
    ”Pentru mine, principiile nu sunt negociabile”, a spus şi Dex Torricke-Barton, care s-a opus campaniei lui Trump şi şi-a părăsit postul de şef de comunicare pentru compania SpaceX la scurt timp după alegeri cu scopul de a se concentra pe promovarea schimbării sociale. 
     
    El a anunţat că va călători între diferite comunităţi din Statele Unite şi din jurul lumii pentru ca învăţa despre diviziunile sociale şi, în cele din urmă, pentru a scrie o carte.  ”Am avut în jur de 1.000 de oameni pe care i-am urmărit şi care mi-au trimis e-mailuri spunând – Mi-ar plăcea să te găzduiesc în casa mea sau în grupul de la biserică şi vrem să vorbim cu tine despre motivele pentru care suntem îngrijoraţi în ceea ce priveşte viitorul şi de ce l-am votat pe Donald Trump”, a spus el. 
     
    George Polisner este un alt exemplu: el a decis să renunţe la locul de muncă pe care îl avea la Oracle după ce CEO-ul companiei, Safra Catz, a decis să se alăture echipei de tranziţie a lui Trump. În vârstă de 56 de ani, Polisner şi-a canalizat energie spre crearea civ.works, o platformă de networking dedicată conectării oamenilor din spectrul politici şi ghidarea lor spre schimbări tangibile. 
     
    Alte persoane au început să se gândească mai serios la începerea unei cariere politice: Molly Sheehan, cercetător în domeniul bioingineriei, vrea să dobândească o poziţie în Congres. ”Este în mod cert un risc. Nu este cel mai confortabil lucru pe care aş putea să îl fac acum. Mi-am plănuit cariera de profesor de când eram copil, dar acum îmi redefinesc ideile legate de locul în care aş putea avea cel mai mare impact.”
     
  • Jean-Claude Juncker, preşedintele Comisiei Europene: Limba engleză îşi pierde importanţa în Europa încet, dar sigur

    Juncker a participat la o conferinţă în Florenţa, a precizat că se va adresa în limba franceză şi apoi a zâmbit, stârnind râsete şi aplauze din jur.

    “Încet, dar sigur, limba engleză îşi pierde importanţa în Europa. În plus, în Franţa se desfăşoară acum alegeri…vreau ca ei să înţeleagă ce vorbesc”, a spus Juncker.

    Apoi, preşedintele Comisiei Europene a redevenit serios şi s-a referit la tensiunile dintre UE şi guvernul Marii Britanii în privinţa negocierilor pentru Brexit.

    “În ciuda succeselor şi a creşterii economice, Marea Britanie a decis să părăsească UE şi asta este o tragedie. Vom negocia corect cu prietenii noştri britanici, dar să nu uităm că nu Uniunea Europeană abandonează Marea Britanie, ci invers. Asta contează foarte mult, este o diferenţă care se va resimţi în următorii ani, nu e un eveniment minor”, a spus Juncker.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro