Tag: lipsa

  • De ce nu au evoluat bateriile la fel de repede ca şi alte tehnologii? De ce nu avem un smartphone care să meargă o săptămână sau maşini electrice ieftine care să meargă peste 300 km cu un “plin”

    „Bateriile sunt cele mai dramatice obiecte. Spre deosebire de alte obiecte, ele nu încetează să mai funcţioneze sau să se strice. Bateriile mor”, spunea un comedian în anii ’90. Apoi şi-a continuat show-ul, explicând de ce nu a mai putut să asculte muzică la walkman. Subiectul este în continuare actual, ba chiar importanţa bateriilor a crescut exponenţial, devreme ce am ajuns o societate dependentă de „energia înmagazinată”, indiferent că e vorba de smartphone-uri, laptopuri, aparate foto-video, aparate de bărbierit, maşini de tuns, periuţe de dinţi, drone ori automobile. Totuşi, dacă mobilele şi computerele ne-au schimbat radical viaţa, bateriile nu au evoluat la fel de spectaculos.

    Cel care a dat numele unităţii de măsură pentru forţa electromotoare şi a potenţialului electric, fizicianul italian Alessandro Volta, a realizat prima baterie electrică din istorie, aşa-numita „pilă voltaică”, în urmă cu mai bine de 230 de ani. Italianul a realizat în 1800 echipamentul, strămoşul bateriilor electrice, care permite transformarea energiei chimice în energie electrică. De-a lungul celor peste 200 de ani care au trecut de atunci, oamenii au creat baterii de diferite forme, mărimi şi putere, însă în acest domeniu schimbările nu au fost comparabile cu avansul tehnologic din alte domenii.

    Un român, Nicolae Vasilescu-Karpen, este cel care a inventat o baterie care funcţionează de 66 de ani; pila Karpen se află la Muzeul Naţional Tehnic din Capitală, fiind o realizare uluitoare pentru că emite, neîntrerupt, o tensiune de circa 0,55 V. Pila Karpen este formată din doi electrozi – unul din aur şi altul din platină, iar electrolitul este acid sulfuric de puritate ridicată, iar în presă au existat de-a lungul anilor afirmaţii cum că NASA a folosit tehnologia inventată de român.

    Electricitatea este acum un punct central al existenţei noastre moderne, iar bateriile sunt folosite pentru stocarea acesteia; altminteri, am fi dependenţi de cabluri. Chiar şi aşa, progresul ştiinţific în acest domeniu a fost lent: încă avem baterii care „mor”, gadgeturile noastre încă sunt dependente de baterii, iar automobilele electrice bat pasul pe loc din pricina bateriilor.

    Litiu-ion, vârful de lance

    Bateriile cu litiu-ion se regăsesc în multe ramuri alte tehnologiei din prezent, de la telefon şi laptop la aeronave şi automobile electrice. Însă acestea sunt diferite de clasicele baterii AA pe care dăm vina de fiecare dată când telecomanda nu mai funcţionează cum trebuie. Sunt folosite mai ales în cazul gadgeturilor, deoarece se încarcă repede, au o densitate de energie destul de bună, şi se consumă lent. Tehnologia a fost descoperită prin anii ’70, însă avea să fie comercializată abia două decenii mai târziu. Litiu-ion este una dintre cele mai bune tehnologii în domeniul bateriilor; aceste baterii şi-au crescut densitatea de energie cu 5% în fiecare an iar costurile s-au redus cu 8% anual, conform unui raport al firmei de cercetare IDTechEx.

    „Cu bateriile Li-ion ai parte de mai multă putere comparativ cu alte tehnlogii mai vechi”, este de părere Stephen Hackney, a profesor la Michigan Technological University.

    Recent, acest tip de baterii a câştigat multă celebritate; mai multe telefoane Samsung Galaxy Note 7 au luat foc sau au explodat, la doar câteva săptămâni de la lansare. Reprezentanţii companiei au oprit vânzările, apoi au retras produsul de pe pieţele existente şi le-au cerut clienţilor care le cumpăraseră deja să le restiuie.

    Compania coreeană a demarat o investigaţie, în urma căreia a descoperit o problemă izolată la celulele bateriei; câteva săptămâni mai târziu, Samsung a reluat producţia şi vânzările. Spre ghinionul reprezentanţilor companiei, în presă şi social media au apărut deja informaţii cum că şi telefoanele înlocuite deja explodează, iar potrivit Reuters compania coreeană a stopat din nou producţia, care ar putea fi ultimul cui în sicriul lui Note 7.

    Compania şi-a redus estimările de profit pentru trimestrul al treilea cu o treime din această cauză. Astfel bateria buclucaşă va costa compania nu mai puţin de 2,3 miliarde de dolari în materie de profituri.

    Potrivit lui Hackney, principala cauză pentru care bateriile explodează este legată de greşelile din timpul procesului de încărcare. „Software‑ul dispozitivelor decide cât de mult şi cât de repede să fie încărcate bateriile. Dacă aceste protocoale sunt setate incorect, pot duce la o destabilizare a unor elemente chimice din interiorul bateriei”, spune el. Alte elemente enumerate de profesor sunt supraîncălzirea telefonului, dar şi greşeli în cadrul producţiei  – de exemplu reziduuri de metal care pot ajunge în interiorul bateriei.

  • Când banii nu au nici o valoare. Viaţa copiilor super bogaţi din Dubai – GALERIE FOTO

    Cei mai bogaţi copii din Emiratele Arabe Unite duc o viaţă de poveste, scrie Business Insider. Ne putem da seama de acest lucru urmărindu-i pe Instagram după numele “Rich Kids of Dubai.”

    Ei postează imagini din excursii, yachturi private, apartamente luxoase din diferite hoteluri somptuoase, dar şi fotografii cu lei, aceştia jucând rolul animalelor de companie.

    Chiar şi celebrităţi precum Kim Kardashian şi Paris Hilton apar pe contul acesta. “Rich Kids of Dubai” este urmărit de 21.900 de persoane. Contul distribuie imagini postate pe Instagram cu hashtagul #richkidsofdubai.

  • Punctul slab al civilizaţiei moderne

    „Bateriile sunt cele mai dramatice obiecte. Spre deosebire de alte obiecte, ele nu încetează să mai funcţioneze sau să se strice. Bateriile mor”, spunea un comedian în anii ’90. Apoi şi-a continuat show-ul, explicând de ce nu a mai putut să asculte muzică la walkman. Subiectul este în continuare actual, ba chiar importanţa bateriilor a crescut exponenţial, devreme ce am ajuns o societate dependentă de „energia înmagazinată”, indiferent că e vorba de smartphone-uri, laptopuri, aparate foto-video, aparate de bărbierit, maşini de tuns, periuţe de dinţi, drone ori automobile. Totuşi, dacă mobilele şi computerele ne-au schimbat radical viaţa, bateriile nu au evoluat la fel de spectaculos.

    Cel care a dat numele unităţii de măsură pentru forţa electromotoare şi a potenţialului electric, fizicianul italian Alessandro Volta, a realizat prima baterie electrică din istorie, aşa-numita „pilă voltaică”, în urmă cu mai bine de 230 de ani. Italianul a realizat în 1800 echipamentul, strămoşul bateriilor electrice, care permite transformarea energiei chimice în energie electrică. De-a lungul celor peste 200 de ani care au trecut de atunci, oamenii au creat baterii de diferite forme, mărimi şi putere, însă în acest domeniu schimbările nu au fost comparabile cu avansul tehnologic din alte domenii.

    Un român, Nicolae Vasilescu-Karpen, este cel care a inventat o baterie care funcţionează de 66 de ani; pila Karpen se află la Muzeul Naţional Tehnic din Capitală, fiind o realizare uluitoare pentru că emite, neîntrerupt, o tensiune de circa 0,55 V. Pila Karpen este formată din doi electrozi – unul din aur şi altul din platină, iar electrolitul este acid sulfuric de puritate ridicată, iar în presă au existat de-a lungul anilor afirmaţii cum că NASA a folosit tehnologia inventată de român.

    Electricitatea este acum un punct central al existenţei noastre moderne, iar bateriile sunt folosite pentru stocarea acesteia; altminteri, am fi dependenţi de cabluri. Chiar şi aşa, progresul ştiinţific în acest domeniu a fost lent: încă avem baterii care „mor”, gadgeturile noastre încă sunt dependente de baterii, iar automobilele electrice bat pasul pe loc din pricina bateriilor.

    Litiu-ion, vârful de lance

    Bateriile cu litiu-ion se regăsesc în multe ramuri alte tehnologiei din prezent, de la telefon şi laptop la aeronave şi automobile electrice. Însă acestea sunt diferite de clasicele baterii AA pe care dăm vina de fiecare dată când telecomanda nu mai funcţionează cum trebuie. Sunt folosite mai ales în cazul gadgeturilor, deoarece se încarcă repede, au o densitate de energie destul de bună, şi se consumă lent. Tehnologia a fost descoperită prin anii ’70, însă avea să fie comercializată abia două decenii mai târziu. Litiu-ion este una dintre cele mai bune tehnologii în domeniul bateriilor; aceste baterii şi-au crescut densitatea de energie cu 5% în fiecare an iar costurile s-au redus cu 8% anual, conform unui raport al firmei de cercetare IDTechEx.

    „Cu bateriile Li-ion ai parte de mai multă putere comparativ cu alte tehnlogii mai vechi”, este de părere Stephen Hackney, a profesor la Michigan Technological University.

    Recent, acest tip de baterii a câştigat multă celebritate; mai multe telefoane Samsung Galaxy Note 7 au luat foc sau au explodat, la doar câteva săptămâni de la lansare. Reprezentanţii companiei au oprit vânzările, apoi au retras produsul de pe pieţele existente şi le-au cerut clienţilor care le cumpăraseră deja să le restiuie.

    Compania coreeană a demarat o investigaţie, în urma căreia a descoperit o problemă izolată la celulele bateriei; câteva săptămâni mai târziu, Samsung a reluat producţia şi vânzările. Spre ghinionul reprezentanţilor companiei, în presă şi social media au apărut deja informaţii cum că şi telefoanele înlocuite deja explodează, iar potrivit Reuters compania coreeană a stopat din nou producţia, care ar putea fi ultimul cui în sicriul lui Note 7.

    Compania şi-a redus estimările de profit pentru trimestrul al treilea cu o treime din această cauză. Astfel bateria buclucaşă va costa compania nu mai puţin de 2,3 miliarde de dolari în materie de profituri.

    Potrivit lui Hackney, principala cauză pentru care bateriile explodează este legată de greşelile din timpul procesului de încărcare. „Software‑ul dispozitivelor decide cât de mult şi cât de repede să fie încărcate bateriile. Dacă aceste protocoale sunt setate incorect, pot duce la o destabilizare a unor elemente chimice din interiorul bateriei”, spune el. Alte elemente enumerate de profesor sunt supraîncălzirea telefonului, dar şi greşeli în cadrul producţiei  – de exemplu reziduuri de metal care pot ajunge în interiorul bateriei.

  • Broker credite: Românii ar trebui să îşi cumpere o casă doar dacă au un avans de 15-20% minim. Nu au educaţia de a economisi

    Românii nu au educaţia de a economisi, iar dacă ar reuşi să strângă un avans de 15-20% la credite şi rata de default ar fi mai mică, este de părere brokerul de credite Mircea Petrilă.

    “În ţara noastră oamenii nu au educaţia de a economisi. De exemplu să nu îşi cumpere o casă decât atunci când au un avans de 15-20%. În felul acesta fac şi un exerciţiu personal: «Sunt în stare să economisesc?», spune Petrilă.

    În prezent, un apartament de 60.000 euro necesită un avans de 12.000 euro, iar 48.000 euro este o sumă pe care o poţi obţine foarte uşor, explică brokertul. ”Deci este suficient să ai un venit de 2.000 lei, iar rata va fi în jur de 1.000 de lei“, spune el.

    În prezent, clienţii care solicită credite ipotecare sunt interesaţi ce fel de apartamente îşi cumpără, ce se întâmplă cu banii şi dacă merită să investească pe o perioadă de 20 sau 30 de ani.

    Luna aceasta a fost o nebunie cu programul Prima casă. Există deja două bănci, respectiv BCR şi Raiffeisen, care şi-au terminat creditele înainte de a primi bani. Am fost şi la ING, iar ei au deja o cerere de 2.000 de dosare, dintre care trebuie să accepte doar 400.“, a mai spus Petrilă.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Banca Mondială: Recruţii reţelei teroriste Stat Islamic au o educaţie peste medie

    Recruţii reţelei teroriste Stat Islamic au o educaţie peste medie în ţările lor de origine, contrar părerii generale că aceştia ar fi lipsiţi de educaţie sau chiar analfabeţi, potrivit unui studiu realizat de Bănca Mondială, citat de site-ul postului de televziune France 24.

    Studiul “Incluziune socială şi economică pentru prevenirea extremismului violent” a avut drept obiectiv să identifice caracteristicile socioeconomice care ar putea explica de ce unele persoane sunt atrase de gruparea extermistă Stat Islamic.

    Datele incluse în studiu relevă faptul că sărăcia nu reprezintă factorul principal care să explice radicalizarea şi adeziunea la o ideologie extremistă violentă.

    Din cei 331 de recruţi incluşi într-o bază de date a Stat Islamic, doar 17% nu terminaseră liceul, în timp ce un sfert dintre aceştia aveau studii superioare.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Un bărbat a inventat casa pe care o construieşti doar cu un ciocan, o cheie şi o bormaşină

    Piaţa imobiliară din Australia trece printr-o criză care s-a intensificat din cauza lipsei de noi proprietăţi şi terenuri disponibile, precum şi a preţurilor exorbitante. Arhitectul Alex Symes crede că a găsit soluţia rezolvării acesteia, potrivit unui articol al publicaţiei britanice Daily Mail.

    El a creat casele ce pot fi comandate în ambalaje plate şi care pot fi ulterior asamblate cu uşurinţă. Symes le descrie cu umor drept ”IKEA cu steroizi”. ”Vor schimba industria imobiliară într-un mod nemaivăzut”, spune el.

    Materialele acestor locuinţe pot fi comandate online şi livrate cu un camion, în locul în care cumpărătorii doresc să le ridice. Casele arhitectului australian au o dimensiune de 13,75 de metri pătraţi şi un dormitor.

    ”Tinerii angajaţi nu îşi vor permite niciodată un avans pentru achiziţia unei locuinţe”, spune el. Cu un ciocan, o cheie, o bormaşină şi doar 65.000 de dolari, ei ar putea să îşi asambleze propriile case, pe baza modelului creat de arhitectul din Sidney. Potrivit lui, casele pot fi asamblate de doar două persoane, în câteva zile.

    ”Este o variantă de locuit de tranziţie pentru persoanele care nu îşi permit o locuinţă obişnuită”.

  • Vânzările bune înregistrate de iPhone 7 Plus şi varianta Jet Black nu au fost suficiente pentru a opri declinul livrărilor de smartphone-uri Apple

    Analistul Ming-Chi Kuo de la KGI Securities a scris, într-o notă trimisă către investitori, că Apple a înregistrat comenzi mari pentru iPhone 7 Plus şi varianta iPhone de culoare Jet Black, dar că livrările totale nu au fost suficient de mari pentru a le depăşi pe cele înregistrate pentru seria iPhone 6s. Un alt analist a susţinut zilele trecute că livrările au fost cu 25% mai mici.

    Potrivit lui Kuo, Apple ar fi putut înregistra livrări totale şi mai slabe, dar incidentul Galaxy Note7 a determinat mulţi potenţiali clienţi Samsung să sară în barca Apple şi să cumpere modelul iPhone 7 Plus. Mai mult, sistemul dual-camera de pe phablet-ul Apple a fost bine primit de clienţi. 

    Citiţi mai multe pe www.go4it.ro

  • EPIDEMIA de rujeolă:Focarele au apărut în comunităţi de romi din Bistriţa, copiii nu au fost vaccinaţi/Arad: 17 persoane se află sub tratament

     Focarele de rujeolă identificate la graniţa dintre judeţele Bistriţa Năsăud şi Cluj au apărut în comunităţi de romi cu populaţie migratoare şi în care copiii nu au fost vaccinaţi, iar astfel s-a ajuns la îmbolnăvirea a peste 200 de copii din cele două judeţe.

    Directorul adjunct al DSP Bistriţa Năsăud, Doina Georgeta Petri, a declarat, joi, corespondentului MEDIAFAX, că la nivelul judeţului au fost înregistrate 124 de cazuri de rujeolă.

    ”Cele mai multe cazuri au fost înregistrate în comuna Petru Rareş, apoi în Ciceu-Mihăieşti, pe toată valea la graniţa cu judeţul Cluj şi în Parva, ca şi focare. În total am avut 124 de cazuri, până în luna mai. Rujeola au adus-o de undeva, este populaţie de etnie romă, cu mare potenţial migrator, de mişcare. De undeva au adus-o. A fost un caz internat la Cluj cu rujeolă, iar persoanele din satul Reteag, comuna Petru Rareş, s-au dus în vizită cu un copil de 7 luni şi a adus rujeola în comună. Apoi alte rude din Parva au fost în vizită în Reteag şi aşa am avut cele două focare pe care am reuşit să le stăpânim. Am încercat să stabilim ruta, s-au plimbat şi prin străinătate unde au fost cazuri de rujeolă, dar nu am reuşit să identificăm sursa iniţială”, a spus Petri.

    Mihaela Cătană, mediator sanitar în comuna Petru Rareş, a declarat, la rândul său, că în zonă este populaţie de etnie romă, iar cazurile de rujeolă au apărut din cauza migraţiei în Italia.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Omul care face bani din singurătatea altora. Acum a angajat şi alţi oameni pentru că nu făcea faţă cererii

    Cu toţii ştim că există persoane care plimbă câinii pentru alţii care nu au timpul pentru aşa ceva şi sunt plătiţi pentru asta. În Los Angeles a apărut primul serviciu de “plimbat oamenii”, scrie The Guardian. Chuck McCarthy a lansat un serviciu prin care acesta se plimbă şi vorbeşte cu străinii. Cine vrea să apeleze la serviciile lui trebuie să plătească 7 dolari pe milă.

    Ideea i-a apărut lui McCarthy în urmă cu câteva luni şi o vedea ca pe o modalitate de a face ceva bani în plus, având în vedere că bărbatul, care este actor, nu-şi găseşte de muncă. “Am făcut plimbări aproape în zilnic săptămâna trecută. Am avut şi clienţi care au revenit, ceea ce este de dorit”, a spus el. Acesta îşi promovează serviciul pe pagina de facebook, dar şi prin afişe lipite prin oraş.

    “Încerc să ascult mai mult, decât să vorbesc. Discutăm lucruri minore, de suprafaţă de cele mai multe ori. Chiar şi aşa cred că este terapeutică discuţia”, mărturiseşte el.

    Afacerea a început să înflorească şi chiar a angajat alţi oameni din diferite părţi ale oraşului pentru că nu făcea faţă cererii. Cu toate acestea, el nu opreşte un procent din veniturile celorlalţi “plimbători” până nu-şi stabileşte un business plan. Ideea lui deja s-a răspândit în Israel, Marea Britanie sau New York