Tag: Klaus Iohannis

  • Iohannis, despre privatizarea CFR Marfă: Găsesc că e păcat că nu s-a realizat procesul

     Prim-vicepreşedintele PNL, Klaus Iohannis, a fost întrebat, joi, într-o conferinţă de presă, ce părere are despre eşecul privatizării CFR Marfă, el apreciind că “e păcat” că nu s-a realizat.

    “Cred că este vina celor care nu au reuşit să păstreze CFR Marfă într-o stare rezonabilă. Nu m-am implicat şi nu mă intersează foarte tare procedura. Găsesc că e păcat că nu s-a realizat procesul. Se va relua”, a declarat Iohannis.

    Potrivit acestuia, această situaţie este “neplăcută”, dar nu cântăreşte foarte mult pentru actuala guvernare.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Iohannis: Nu ştiu niciun caz în care problema câinilor comunitari să se fi rezolvat prin eutanasiere

     Primarul Sibiului, Klaus Iohannis, a fost întrebat, joi, într-o conferinţă de presă, care este opinia sa legat de adoptarea legii care prevede eutanasierea câinilor comunitari care nu sunt adoptaţi după 14 zile.

    “Eu cred că Parlamentul a fost luat un pic de val, dar, una peste alta, în Camera Deputaţilor a fost votat un text de lege. În măsura în care legea va intra în vigoare şi va fi publicată în Monitorul Oficial, bineînţeles că o vom aplica. Cred că este bine că s-a renunţat la ceea ce au vehiculat unii, să se treacă la eutanasierea masivă. Am citit textul adoptat în Camera Deputaţilor şi este o soluţie aplicabilă. Nu este soluţia noastră, este altfel decât am gândit noi rezolvarea problemei, dar, în măsura în care legea va deveni obligatorie, vom schimba şi noi procedurile”, a răspuns Iohannis.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Iohannis, întrebat despre conflictul Ponta-Antonescu: Nu e nici primul, nici ultimul. USL va continua

     Prim-vicepreşedintele PNL, Klaus Iohannis, a fost întrebat, joi, într-o conferinţă de presă, ce părere are despre ultimele controverse dintre Victor Ponta şi Crin Antonescu, el spunând că este o “lipsă de comunicare”.

    De asemenea, întrebat dacă USL va continua după acest conflict, Iohannis a spus: “Nu este nici primul, nici ultimul. Va continua”.

    Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a lansat, joi, un atac dur la adresa partenerului din USL, premierul Victor Ponta, pe subiectul Roşia Montană, acuzându-l că nu şi-a asumat responsabilitatea pe proiectul iniţiat de Guvern, că a fentat discuţia legată de exproprieri şi face un joc “parşivel”.

    Antonescu a spus că miercuri seară, într-o emisiune televizată, premierul Victor Ponta a făcut o “pledoarie” pentru proiectul Roşia Montană.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Iohannis: USL va deveni tot mai vulnerabilă. Este nevoie de multă înţelepciune politică pentru a o păstra

    Întrebat joi într-o conferinţă de presă dacă vede USL mai puternică sau mai vulnerabilă la un an de guvernare, prim-vicepreşedintele PNL, Klaus Iohannis, a apreciat că “USL va deveni din ce în ce mai vulnerabilă”.

    “USL va deveni din ce în ce mai vulnerabilă prin simplul fapt că apare eroziunea prin guvernare. Şi atunci este nevoie de foarte multă înţelepciune politică pentru a păstra USL ca şi o forţă care poate să mişte lucrurile în România”, a spus Iohannis.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Iohannis: Premierul Ponta a promis că va reevalua situaţia în privinţa Romgaz

     Prim-vicepreşedintele PNL, Klaus Iohannis, a fost întrebat, joi, într-o conferinţă de presă, ce părere are despre situaţia creată la Mediaş, referitoare la sediile celor două companii din industria de gaz.

    “Eu nu sunt de acord cu înfiinţarea de centre secundare, comerciale sau oricum s-ar numi, ale Romgaz şi Transgaz în Bucureşti. După părerea mea, cele două societăţi care sunt în Mediaş trebuie să rămână în Mediaş. Înfiinţarea de sedii secundare, comerciale sau oricum s-ar numi, în Bucureşti reprezintă, în realitate, doar începutul mutării acestor două companii în Bucureşti, lucru pe care nu îl agreez. Această poziţie este împărtăşită de conducerea PNL. Pot să vă spun că nu suntem de acord cu înfiinţarea de sedii şi mutarea celor două companii la Bucureşti. Am discutat această chestiune în şedinţa de conducere USL, am prezentat argumentele şi am rămas în stand-by. Primul-ministru a promis că va reevalua situaţia până săptămâna viitoare”, a răspuns Iohannis.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Iohannis despre pierderea Ministerului Justiţiei: PNL nu a vrut să înceapă un “demers de tip troc de piaţă”

     Prim-vicepreşedintele PNL, Klaus Iohannis, a fost întrebat, joi, într-o conferinţă de presă, ce părere are despre decizia PNL de a renunţa la Ministerul Justiţiei şi a răspuns că a participat la luarea acestei decizii, lucrurile fiind mai complicate decât la prima vedere.

    “Lucrurile sunt puţin mai complicate. Nu am dat şi nu ne-a fost luat. S-a hotărât în USL că, dacă tot a dorit primul ministru să preia interimatul la Ministerul Justiţiei şi dacă tot a dorit să facă nominalizările pentru procurori, atunci ar fi logic să-şi însuşească şi în continuare demersul pe justiţie. Nu ar avea nicio logică, după ce a scos esenţa din actualul ministeriat pentru această perioadă, să se dea ministerul înapoi la liberali, ca să continue ce? Să continue să dea explicaţii de ce a făcut primul ministru numirile pe care le-a făcut? Nu ar avea nicio noimă şi atunci USL, foarte înţelept, a hotărât să îi lase pe primul ministru şi PSD să-şi însuşească în continuare demersurile pe Ministerul Justiţiei”, a spus Iohannis.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Antonescu: Dacă nu câştig prezidenţialele în 2014 mă retrag

    Echipa de conducere propusă de Crin Antonescu este formată din prim-vicepreşedintele partidului, secretarul general, 15 vicepreşedinţi cu atribuţii executive şi alţi 16 vicepreşedinţi. Klaus Iohannis este prim-vicepreşedintele PNL, iar Eduard Hellvig secretarul general.

    “Este ultima oară când particip, cel puţin ca preşedinte al PNL, la un Congres al partidului nostru”, a spus Antonescu. “Nu am limitare la numărul de mandate, dar am avut în vedere faptul că în intervalul de până la următorul Congres, cel din 2016, vor fi alegeri prezidenţiale în 2014, pe care, dacă le voi câştiga, voi deveni preşedintele României, deci nu voi mai putea fi membru al PNL şi cu atât mai puţin preşedinte”.

    Mai mult pe www.mediafax.ro.

  • Şah cu sasul: metoda liberală de conservare a puterii

    Astfel de precizare, altminteri tautologică, este relevantă strict în perspectiva speculaţiilor neîncetate, venite din varii direcţii, despre încetarea funcţionării USL mai devreme de termenul oficial – 2016 – printr-o potenţială regrupare a dreptei (PNL, PDL şi oricine ar mai vrea să vină), în opoziţie cu PSD (aliat, la rândul lui, cu oricine ar vrea să mai vină).

    Iohannis, respins în 2009 de preşedintele Băsescu pentru postul de premier pe motiv că “soarta lui s-a decis la Grivco”, a fost însă până de curând un critic al guvernului Ponta şi e bine văzut de tabăra din PNL ostilă lui Antonescu (Tăriceanu-Chiliman). Ca atare, ar juca nu numai un rol de liant între facţiunile liberale, dar şi de contrapondere simbolică la dominarea PNL de către PSD şi a lui Antonescu de către Victor Ponta, din ce în ce mai supărătoare pentru suporterii liberali care se tem că PSD şi-ar putea desemna propriul candidat la prezidenţiale, de pildă în persoana lui Sorin Oprescu.

    Într-o asemenea logică, Antonescu şi-ar păstra şi el în mânecă asul unui tandem electoral cu Iohannis, care a şi admis că nu exclude pentru sine o funcţie de premier. Deocamdată, Antonescu şi Ponta au spus acelaşi lucru, anume că îl văd pe primarul Sibiului capabil să fie şi prim-ministru, şi preţedinte al ţării, fiindcă “a dovedit că este un foarte bun om politic”. Cum niciuna dintre cele două funcţii menţionate nu e liberă acum în proiectul USL, Antonescu a adăugat că Iohannis ar putea fi preşedintele viitoarei regiuni din care va face parte Sibiul.

  • Klaus Iohannis: Începând de astăzi sunt membru PNL. Antonescu: Nu aş vrea să ratăm ocazia de a-l avea în conducerea PNL

    El a spus că a acceptat să devină membru PNL în urma invitaţiei lui Crin Antonescu.

    “Această invitaţie m-a onorat, mi-a dat ceva de gândit şi rezultatul este cel de astăzi”, a spus Iohannis, într-o conferinţă de presă susţinută alături de preşedintele PNL, Crin Antonescu.

    Antonescu: Nu aş vrea să ratăm ocazia de a-l avea pe Iohannis în conducerea PNL

    Întrebat dacă este avută în vedere cooptarea lui Klaus Iohannis într-o funcţie de conducere în PNL, Crin Antonescu a răspuns: “Întotdeauna PNL a fost un partid deschis şi a vrut în rândurile sale oameni care să spună ceva. Avem un congres peste două zile şi nu aş vrea să ratăm ocazia ca un om de talia lui Iohannis să fie în conducerea partidului”.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Desi aeroportul Sibiu s-a crapat, primarul spune ca nu e grav

    “Nu mi se par probleme semnificative. Este mai mult un interes
    mediatic, pentru ca au aparut la un obiectiv nou, construit cu bani
    publici, si pentru ca s-a lucrat ca la noi. Pana la urma, pe mine
    nu ma surprinde ca s-a lucrat ca la noi. Indiferent ca facem un
    aeroport sau o strada, pana la urma tot apare o fisura acolo unde
    nu ar trebui sa apara”, a declarat primarul Sibiului, citat de
    Mediafax.

    Cititi mai multe pe www.gandul.info