Tag: Dacia

  • Înmatriculările de autoturisme Dacia în Franţa au scăzut cu 31,5% în primul trimestru

    În martie, înmatriculările de autoturisme Dacia s-au prăbuşit cu 57,2%, de la 12.204 unităţi cu un an în urmă la 5.224 unităţi. Cota Dacia pe piaţa franceză a scăzut de la 4,74% în martie 2011 la 2,65%. Pe segmentul autovehiculelor comerciale uşoare, Dacia a înregistrat în primul trimestru o scădere de 7% a înmatriculărilor, la 1.307 unităţi, iar cota de piaţă s-a menţinut la 1,27%. În martie, înmatriculările Dacia pentru aceste vehicule au coborât cu 37,8%, la 383 unităţi, iar cota de piaţă s-a redus de la 1,48% la 1,05%.

    Mai multe pe mediafax.ro

  • Dacia lansează în România seria limitată Sandero Stepway2

    La interior, noua versiune propune materiale noi şi două tipuri de ambianţe, care se diferenţiază prin culorile dominante – gri sau roşu. Astfel, consola centrală, conturul indicatoarelor şi ornamentul volanului pot fi de nuanţă “gris brilliant” sau “rouge métallisé satiné”. Se vor personaliza cromatic şi centurile de siguranţă faţă şi spate, broderiile tapiţeriei (alcătuită din material textil şi piele ecologică), cele de pe covoraşe, precum şi tetierele. Clienţii pot opta gratuit pentru unul dintre cele două interioare disponibile.

    Opţional, se poate adăuga pachetul Piele, pentru o tapiţerie mai elegantă din piele/Tep (include piele naturală pe partea centrală a scaunului, combinată cu piele ecologică) şi volan îmbrăcat în piele. Tot la interior se remarcă noul radio CD cu MP3 şi satelit de comandă pe volan, priză jack, USB şi Bluetooth.

    La exterior, paleta de culori disponibilă pe Stepway2 se îmbogăţeşte cu nuanţa lansată iniţial pe modelul Duster, care s-a bucurat de un mare succes în rândul clienţilor: brun cajou. Gama de motorizări se extinde şi ea cu o nouă motorizare benzină mai puternică: 1.6 16 V 105 CP.

    Preţurile seriei limitate Sandero Stepway2 sunt de 9 700 euro (TVA inclus) pentru motorizarea 1.6 85 CP, 10 250 euro (TVA inclus) pentru motorizarea 1.6 16V 105 CP şi 11 700 euro (TVA inclus) pentru 1.5 dCI 90 CP. Prin oferta Dacia Avantaj, clienţii pot beneficia de o reducere de 600 euro TVA inclus faţă de preţul de listă.

  • Dacia Lodgy, lansată la Salonul Auto de la Geneva – LIVE

    Automobile Dacia va lansa Lodgy în România în luna iunie, modelul urmând să fie produs la fabrica Renault din Maroc.

    VEZI LIVE LANSAREA DACIA LODGY

    Salonul auto de la Geneva, care va fi deschis marţi pentru presă iar joi pentru marele public, va fi dominat de problema supracapacităţii de producţie şi presiunile asupra preţurilor din Europa, dar şi de alianţele dintre constructori, precum cea dintre General Motors şi PSA Peugeot Citroen.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Reportaj: O casă nouă pentru Dacia

    De la înălţime, Marocul e mai verde decât îmi imaginam. Ce-i drept, e un verde mai uscat, însă nimic care să-mi amintească de deşert. Noduri şi pasaje rutiere cum nu cred că sunt în România şi orăşele şi sate la tot pasul. Am trecut în zbor Gibraltarul în câteva minute, distanţa dintre Spania şi Maroc fiind de puţin peste zece kilometri în locul unde ţărmurile se apropie cel mai tare. Aterizarea la Tanger, un aeroport similar celor din Iaşi, Craiova sau Arad, pentru cei care cunosc locurile, se face dinspre Ocean, atât de aproape de plajă încât poţi să vezi ce branduri poartă pe tricou pasionaţii de jogging pe nisip.

    Deşi februarie, la Tanger, oraş pe care localnicii îl numesc “cel mai european dintre urbe”, erau 15 grade. În cinci minute de la aeroport, drumul se transformă în autostradă cu două benzi pe sens, deşi din partea opusă maşinile trec rar, una la două-trei minute. De regulă, e vorba de un microbuz cu 15 locuri, în care stau unii peste alţii bărbaţi, femei şi copii, fluturând drapelul vişiniu. “Autostrada duce la port”, îmi explică un coleg jurnalist, elucidând repede misterul drumului nou-construit, dar necirculat. De port se leagă întreaga istorie a Tangerului, oraşul fondat de cartaginezi în urmă cu 2.500 de ani, cu o populaţie de 700.000 de locuitori, care are ieşire la Atlantic şi Marea Mediterană şi e unul din cele mai importante puncte geostrategice ale Marocului.

    Principalele argumente ale amplasării uzinei de automobile Renault-Nissan de la Tanger sunt proximitatea portului şi bazinul forţei de muncă, avea să spună mai târziu directorul uzinei, turcul Tunc Basegmez. Mai exact, alianţa Renault-Nissan a inaugurat uzina de autovehicule, o investiţie totală de un miliard de euro, unde va produce din 2012 modelul Dacia Lodgy, alături de o utilitară Renault de mici dimensiuni. Capacitatea maximă a fabricii va permite, după finalizarea tuturor investiţiilor în cele două linii de producţie, producţia a 400.000 de maşini anual. În 2012 Renault-Nissan va putea produce la Tanger, folosind o singură linie de producţie, circa 30 de vehicule pe oră, respectiv cel mult 170.000 de unităţi până la sfârşitul anului. Salariul mediu al unui angajat din uzina Renault-Nissan din Maroc va fi de aproximativ 250 de euro, potrivit directorului de comunicare al Renault, Florence de Goldfien, la jumătate faţă de cel de la Mioveni. La Tanger vor lucra, până în 2015, 6.000 de angajaţi, iar alte 30.000 de locuri de muncă vor fi create indirect.

    Autocarul nostru a fost condus tot timpul de antemergător, iar pe drumul de 30 de kilometri până la destinaţie am văzut cel puţin două sute de poliţişti care supravegheau circulaţia. În scurt timp aveam să aflăm şi de ce. Inaugurarea avea loc în prezenţa regelui Marocului, Mohammed al VI-lea, şi a preşedintelui Renault-Nissan, Carlos Ghosn. Relaţia dintre cei doi a devenit una strânsă în ultimii ani, tânărul rege punând la dispoziţia francezilor toate facilităţile necesare unei astfel de investiţii. Uzina este legată de portul Tanger printr-o autostradă cu două benzi pe sens şi de o linie de cale ferată, ambele construite de statul marocan pentru atragerea investitorului francez. Totodată, Renault şi statul marocan au înfiinţat un institut de formare în industria auto pentru pregătirea angajaţilor, finanţat în totalitate de autorităţile locale.

    Oricum, marocanii sunt extrem de ataşaţi culturii din Hexagon. Pe stradă, comercianţii sau localnicii te abordează în franceză, în timp ce engleza nu stârneşte nicio reacţie. Renault e prezentă pe piaţa din Maroc încă din 1928, iar maşinile lor se vând astăzi cel mai bine din regiune, ocupând primele două poziţii în clasamentul local, cu un total de circa 40.000 de unităţi livrate anul trecut. Mai exact, în 2011, grupul deţinea o cotă de piaţă de 37% în statul nord-african, din care 20% prin modelele Dacia, iar 17% prin cele ale Renault. Cealaltă uzină din Maroc a grupului, amplasată la Casablanca, va continua să producă modelele Kangoo VP, Kangoo VU, Logan şi Sandero.

  • Spania ia faţa României la furnizarea de componente pentru Lodgy

    Astfel, 60% din componentele noului model vor fi fabricate în Spania, România şi Franţa, “exact în această ordine”.

    Carvalho a ţinut să explice că mai ales părţile mecanice vor fi importate, o bună parte fiind produse la Valladolid, uzina Renault situată în nord-vestul Spaniei, la o distanţă de numai câteva sute de kilometri de portul din Tanger. Oficialul nu a precizat ponderea sau componentele exacte provenite din siturile grupului Renault din România. “Urmărim să ajungem la 85% din componente fabricate în Maroc, dar intervalul de timp e dificil de stabilit”, a mai precizat Carvalho.

    Având în vedere că în 2012, Renault-Nissan va avea o capacitate de producţie la Tanger, folosind o singură linie de producţie, de circa 30 de vehicule/oră, respectiv cel mult 170.000 de unităţi până la sfârşitul anului, “contribuţia furnizorilor români de componente ar fi de cel mult 500 mil. euro, luând în calcul un preţ mediu de 15.000 de euro per maşină şi un procent de 20% din valoarea componentelor acesteia.

    Un proiect de un miliard de euro

    Investiţia iniţială a francezilor la noua uzină este de 350 de milioane de euro, urmând să ajungă până la finalizarea proiectului la 600 de milioane de euro, la care se adaugă 200-400 de milioane de euro în funcţie de modelele construite.

    Alianţa Renault-Nissan a inaugurat, joi, uzina de autovehicule de la Tanger, o investiţie totală de un miliard de euro, unde va produce din 2012, modelul Dacia Lodgy.

    Capacitatea maximă a fabricii va permite, după finalizarea tuturor investiţiilor în cele două linii de producţie, fabricarea a 400.000 de maşini anual.

    În 2012, Renault-Nissan va putea produce la Tanger, folosind o singură linie de producţie, circa 30 de vehicule pe oră, respectiv cel mult 170.000 de unităţi până la sfârşitul anului.

    Uzina, situată la circa 30 de kilometri de ţărm, este legată de portul Tanger printr-o autostradă cu două benzi pe sens şi de o linie de cale ferată, ambele construite de statul marocan pentru atragerea investitorului francez.

    Totodată, Renault şi statul marocan au înfiinţat la Tanger un institut de formare profesională în industria auto pentru pregătirea angajaţilor, finanţat în totalitate de autorităţile locale.

    Ce se produce în Maroc

    La Tanger se va produce Dacia Lodgy, un monovolum cu un preţ de pornire de aproximativ 10.000 – 12.000 de euro, jumătate din cel al unui Renault Scenic produs la Douai în Franţa, unde lucrează în prezent aproape 4.900 de angajaţi.

    Pe lângă Lodgy, în Maroc Renault va pro duce şi o autoutilitară de mici dimensiuni, dar şi un vehicul recreaţional creat pe platforma utilitarei şi despre care nu s-a ştiut până în prezent.

    Noul sit de producţie este, totodată, primul la nivel mondial care funcţionează fără să producă emisii de dioxid de carbon sau alte reziduuri de ape industriale.

    Cealaltă uzină a grupului, amplasată la Casablanca, va continua să producă modelele Kangoo VP, Kangoo VU, Logan şi Sandero.

    Uzina de automobile de la Tanger este cea mai mare de acest fel dintre cele situate în sudul Mediteranei, oferind peste 6.000 de locuri de muncă, potrivit estimărilor pentru anul 2015.

  • Directorul uzinei Dacia de la Tanger: Atuurile sunt proximitatea portului şi bazinul forţei de muncă

    Potrivit oficialului de origine turcă, mare parte din producţia vehiculelor de la Tanger se adresează exportului, iar poziţia geostrategică a portului, cu ieşire la Oceanul Atlantic şi Marea Mediterană, facilitează accesul rapid către marile pieţe europene, dar şi către Africa şi America de Sud, pieţe tradiţionale pentru grupul Renault.

    Uzina, situată la circa 30 de kilometri de ţărm, este legată de portul Tanger printr-o autostradă cu două benzi pe sens şi de o linie de cale ferată, ambele construite de statul marocan pentru atragerea investitorului francez. Totodată, Renault şi statul marocan au înfiinţat la Tanger un institut de formare în industria auto pentru pregătirea angajaţilor, finanţat în totalitate de autorităţile locale.

    La Tanger, Renault va produce modelele Dacia Lodgy, dar şi o utilitară de mici dimensiuni care va fi anunţată ulterior. Momentan, nu se cunoaşte momentul în care Nissan va produce pe linia noii uzine.

    Alianţa Renault-Nissan a inaugurat, joi, uzina de autovehicule de la Tanger, o investiţie totală de un miliard de euro, unde va produce din 2012 modelul Dacia Lodgy. Potrivit oficialilor francezi, uzina va angaja peste 6.000 de oameni până în 2015. Salariul mediu al unui angajat din uzina Renault-Nissan din Maroc, care va produce şi modelul Dacia Lodgy, se va situa în jurul pragului de 250 de euro.

    Grupul Renault-Nissan mai deţine o fabrică în Maroc, la Casablanca, unde produce modelele Kangoo VP, Kangoo VU, Logan şi Sandero.

    Răzvan Mureşan, razvan.muresan@businessmagazin.ro

  • Un angajat Dacia din Maroc câştigă de două ori mai puţin faţă de cel din România

    Prin comparaţie, salariul mediu al unui angajat din uzinele Dacia din România ajunge la 2.000 de lei (circa 500 de euro), venitul mediu putând urca înspre 800 de euro, dacă se adaugă sporurile şi plata orelor suplimentare, creşterea din ultimii patru ani fiind de 70%.


    20% dintre angajaţii uzinei de la Tanger vor fi femei, potrivit estimărilor penru anul 2015. Considerentele religioase îngreunează accesul femeilor din Maroc în piaţa muncii, media naţională a angajaţilor de sex feminin fiind de 10%.

    Renault şi statul marocan au înfiinţat la Tanger un institut de formare în industria auto pentru pregătirea angajaţilor, finanţat în totalitate de autorităţile locale. “Graţie angajamentului Renault şi al partenerilor săi şi cu susţinerea fără rezerve a guvernului marocan, uzina de la Tanger va deveni un punct de referinţă în industria globală de automobile”, a declarat Carlos Ghosn, preşedintele alianţei Renault-Nissan.

    Oficialii Renault au ţinut să menţioneze că cei mai mulţi dintre angajaţii noii uzine au beneficiat de pregătire intensivă pentru dobândirea de competenţe, iar investiţia în programele de instruire este o altă modalitate de stimulare a personalului.

    Alianţa Renault-Nissan a inaugurat, joi, uzina de autovehicule de la Tanger, o investiţie totală de un miliard de euro, unde va produce din 2012 modelul Dacia Lodgy. Potrivit oficialilor francezi, uzina va angaja peste 6.000 de oameni până în 2015.

    Răzvan Mureşan, razvan.muresan@businessmagazin.ro

  • “Loganizarea”, un nou cuvânt inventat de sindicaliştii francezi, supăraţi că Renault va produce Dacia la fabrica uriaşă de maşini low-cost din Maroc

    Uzina Dacia din România livrează automobile pe 47 de pieţe din Europa şi regiunea Mediteranei, în timp ce fabrica din Tanger ar fi trebuit să aprovizioneze regiunea Africii, dar şi alte zone mai îndepărtate, potrivit AFP.

    Deschiderea fabricii din Maroc nu se face în detrimentul Franţei, a afirmat directorul general al Renault, Carlos Ghosn, în timpul ceremoniei, la care a participat şi regele Marocului, Mohammed al VI-lea.

    Fabrica din Tanger a atras critici puternice în Franţa din cauza declinului constant al producţiei grupului în ţara de origine. Capacitatea fabricii se va situa în primă fază la 150.000-170.000 de unităţi, cu o singură linie de producţie, şi circa 6.000 de angajaţi. Cutiile de viteze şi motoarele, precum şi alte componente, vor fi importate din Franţa, Spania şi România.

    “Nu este ceva făcut pe seama Franţei şi din contră va da de lucru în Franţa centrelor de inginerie, fabricilor de motoare şi furnizorilor. În acelaşi timp alocăm în Franţa producţie cu valoare adăugată mai ridicată, precum maşini electrice sau baterii”, a spus el.

    Producţia uzinei din Maroc face parte din categoria “low-cost”, astfel că grupul a fost nevoit să caute o ţară cu forţă de muncă suficientă, calificată, şi costuri competitive.

    Amplasarea unei astfel de fabrici în Europa de Vest şi mai ales în Franţa ar fi fost imposibilă, a spus el. Ghosn a subliniat de asemenea, că între Renault şi subsidiara Dacia a grupului nu există concurenţă.

    Europa va fi o importantă piaţă de desfacere pentru autovehiculele produse de Renault în Maroc, a declarat, directorul fabricii, Tunç Basegmez.

    “În primă fază, clienţii noştri importanţi vor fi ţările din Europa”, a spus Basegnec înaintea cremoniei de deschidere, adăugând că fabrica va ajunge eventual la o producţie de până la 400.000 de maşini “low cost”.

    Fabrica este situată în zona liberă din Melloussa, la 30 de kilometri de portul Tanger Med.

    “Este aproape de Europa, în Africa şi aproape de Orientul Mijlociu”, a spus el.

    Fabrica din Maroc va produce monovolumul Lodgy, care va fi urmat de un vehicul utilitar şi de un altul, ţinut încă secret, potrivit AFP. Renault beneficiază de mai multe avantaje ca urmare a amplasării fabricii într-o zonă liberă, între care scutire de taxa pe companii cinci ani şi un nivel redus ulterior, lipsa unei taxe de export şi formalităţi vamale acclerate.

    Lodgy, care va fi produs în Maroc, benficiază de succesul surprinzător al asutovehiculelor Dacia, fabricate în România, scrie Reuters. Modelul Logan din 2004 a avut mai mult succes în Europa decât în multe din ţările cărora a fost destinat iniţial, precum India. Între timp, Dacia Duster a devenit, de asemenea un succes în Franţa, potrivit Reuters.

    “Vedem această fabrică (din Maroc, n.r.) ca o dezvoltare periculoasă. Aceste vehicule sunt de fapt modele Scenic şi Kangoo «Loganizate». Vor lovi cu siguranţă în cota de piaţă a Renault”, a declarat Fabien Gache, un purtător de cuvânt al sindicatului dominant din Franţa, CGT.

    Autovehiculele produse în Maroc vor concura modele ale rivalilor, precum un vehicul comercial uşor fabricat de Fiat şi PSA în Turcia, a declarat Jean-Christophe Kugle, care supraveghează regiunea Euromed pentru Renault.

    Renault beneficiază însă şi de salariile din Maroc, mai scăzute decât cele din România, a explicat Kugler. În Maroc salariul mediu va fi de 250 de euro, faţă de 450 de euro în România.

    Oficialul Renault a recunoscut îngrijorarea cauzată, dar consideră “foarte importantă menţinerea competitivităţii fabricilor prin punerea lor în concurenţă”.

    Pe lângă România, Renault mai fabrică maşini low-cost în India, Africa de Sud, Iran, Brazilia, Rusia şi Columbia, pentru pieţele locale.

  • Vânzările Dacia în Franţa au scăzut cu 10,5% în ianuarie, de două ori mai lent ca piaţa

    Cota de piaţă a Dacia a urcat de la 4,18% în prima lună a anului trecut la 4,78%. Înmatriculările de autoturisme ale grupului Renault, care deţine Dacia, au scăzut cu 33%, la 32.887 de unităţi. Sandero s-a situat în prima lună a anului pe locul al 11-lea în topul celor mai vbine vândute mărci de autoturisme, cu 3.062 unităţi, iar Duster pe 12, cu 3.027 uniăţi înmatriculate, iar Logan pe 41, cu 849 unităţi. Pe segmentul autovehiculelor comerciale uşoare, Dacia a înregistrat în ianuarie un declin de 8,1%, la 431 unităţi.

    Mai multe pe mediafax.ro

  • Dacia ar putea relansa în 2015 numele Solenza. Cum va arăta noua maşină

    Portalul francez a postat inclusiv o imagine creată pe calculator de jurnaliştii săi, a viitoarei Solenza.

    Cu modelul Lodgy, care va fi lansat în martie la salonul auto de la Geneva, şi apoi cu Solenza, Dacia vrea să scape de imaginea unei mărci low-cost în favoarea celei de producător generalist de automobile, a grupului Renault.

    Potrivit Caradisiac, berlina de familie Solenza ar urma să aibă o lungime de 4,8 metri şi va fi dotată cu toate echipamentele cu care trebuie să fie prevăzută o astfel de maşină, respectiv accesorii multimedia, scaune încălzite, instalaţie de climatizare şi sisteme de navigaţie.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro