Tag: scoala

  • Şcoala de afaceri Branson

    “În stilul Virgin” grupează articole scrise de Branson, dar şi întrebări primite din partea publicului, cărora le răspunde dezinvolt, precis, cu umor şi cu înţelepciunea unui ins care nu a încetat nicio clipă să se distreze, chiar dacă a jonglat cu milioane, multe milioane; sfaturile sale despre afaceri încep acolo unde se termină manualele de business şi cunoştinţele consultanţilor. Branson mărturiseşte, de exemplu, că unul dintre cele mai bune sfaturi de afaceri pe care le-a primit este “Fă-te de râs, indiferent de ce se întâmplă”. Sfatul îi aparţine unui magnat al industriei aeronautice britanice, care îi atrăgea atenţia lui Branson asupra forţei sale reduse de marketing în lupta cu gigantul British Airways.

    “Asigură-te că apari pe prima pagină, nu pe ultima”, a adăugat magnatul, iar Branson chiar a respectat asta. Şi lupta sa cu marea companie aeriană, de tipul David împotriva lui Goliat, a devenit o permanenţă a modului său de a face afaceri: “Firmele mici, energice, au avantaje surprinzătoare atunci când înfruntă competitori mari şi greoi. Tot ce trebuie să facă este să descopere punctele slabe ale gigantului şi modul în care le pot specula”.

    Dacă s-ar opri aici, şeful Virgin nu s-ar diferenţia de marea masă a bla-bla-ului de tip “guru” de care este plină lumea. Dar el porneşte de la aşa ceva şi explică folosind propriile sale experienţe. De la importanţa lipsei de seriozitate la construirea notorietăţii unei mărci, de la secretele vânzărilor la investiţiile în angajaţi, de la problemele antreprenorului la traficul de droguri sau problemele planetei, de la repornirea economiei la atenţia acordată siluetei, cartea lui Branson este una dintre cele mai lucide şi plăcute cărţi de afaceri pe care le-am citit.

    Richard Branson – “În stilul Virgin. Secrete pe care nu le înveţi la nicio şcoală economică”, Editura Publica, Bucureşti, 2013

  • Oprescu: În Capitală sunt deschise 117 şantiere, la şcoli, grădiniţe, spitale, străzi, monumente

     Sorin Oprescu a spus că sunt deschise 26 de şantiere la unităţi de învăţământ, printre care şase corpuri de şcoală, 19 obiective şcolare unde se refac sau se construiesc anexe, respectiv săli de sport sau extinderi de corpuri noi, dar şi la ultima creşă din programul celor 13 realizate de Direcţia Generală de Asistenţă Socială a Municipiului Bucureşti.

    Printre şantierele deschise la şcolile din Capitală, Oprescu a amintit Grupul Şcolar “Edmond Nicolau”, Şcoala de Muzică şi Arte nr. 3, Şcoala nr. 173 şi Grădiniţa nr. 43.

    “Lucrăm la finalizarea Centrului social multifuncţional de pe strada Turnu Măgurele, din Sectorul 4 şi suntem în construcţie pentru încă două centre pentru persoane disponibilizate, cu destinaţia asistenţei sociale a şomerilor, unul în Sectorul 1 şi celălalt tot în Sectorul 4”, a declarat Sorin Oprescu, într-o conferinţă de presă în care a prezentat obiectivele unde se desfăşoară lucrări pe perioada verii.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Şcoala nu pregăteşte tinerii pentru poziţia de reprezentant medical, dar măcar au cunoştinţe ştiinţifice bune în acest domeniu

    „Cu siguranţă că Facultatea de Medicină nu pregăteşte absolvenţii pentru activitatea de repre­zentant medical, dar în ceea ce priveşte  cunoştinţele ştiinţifice medicale nu ne confruntăm cu dificultăţi la recrutare. Nu ne este greu să găsim oamenii potriviţi, dar cert este că ne ajută şi brandul companiei. Industria în care activăm este o lume mică şi cultura companiei, atmosfera de lucru, modul în care sunt trataţi oamenii transpar cu uşurinţă. Pe oameni nu îi poţi păcăli, iar dacă o faci este pe termen foarte scurt, curând se întoarce împotriva ta“, a spus Cîlţea.

    Criza din care România tot încearcă să iasă de câţiva ani a generat una dintre cele mai mari provocări cu care mediul privat se confuntă în prezent – schimbarea, astfel încât companiile, pe lângă încercarea de a-şi adapta strategiile de business la context şi oamenii pe care acestea îi caută trebuie să aibă deja şi alte calităţi decât cele tehnice.

    „Mediul în care ne desfăşurăm activitatea este provocator şi în continuă schimbare, astfel că este esenţial să ne putem adapta corespunzător şi, mai ales, rapid. Este vital ca angajaţii noştri să fie deschişi către schimbare, este important gradul de uşurinţă cu care nu numai că se adaptează la schimbare, dar o şi anticipează. Este crucial ca schimbarea să te găsească pregătit, cu toate armele potrivite. Pentru asta compania are nevoie de oameni care să fie promotori ai schimbării, care să dorească şi să poată ieşi cu uşurinţă din zona de confort a statu-quoului“, a mai spus Cîlţea.

     

    Pretenţiile „modeste“ sau dorinţa candidaţilor de a avea un loc de muncă nu trebuie să fie o capcană pentru angajator

    În industria farmaceutică din România, în prezent lucrează aproape 7.000 de reprezentanţi medicali, 8% fiind închiriaţi de firmele de recrutare şi muncă temporară de profil companiilor cu activităţi în comercializarea produselor farmaceutice. Costurile pe care le presupune un reprezentant medical se ridică la aproximativ 2.500 – 3.000 de euro net pe lună, sumă în care intră remuneraţia şi taxele aferente, dar şi pachetul de lucru (maşină, laptop etc.) sau bugetul de decontări, arată datele companiei Expand Health. Din numărul de peste 700 de angajaţi ai Sanofi România, puţin peste 50% lucrează în producţie, restul fiind repartizaţi în divizia comercială a companiei.

     

    Citiţi articolul integral pe www.zfcorporate.ro

    Acest articol a apărut în ediţia tiparită a Ziarului Financiar din data de 08.07.2013

    ZF Corporate este serviciul specializat de ştiri cu plată al Ziarului Financiar. Pentru a putea citi aceste ştiri trebuie să vă abonaţi la ZF Corporate sau la unul din cele 12 fluxuri ale sale, profilate pe sectoare de activitate (Bănci, Retail, Imobiliare şi altele). Detalii de abonare la ZF Corporate: Alexandru Matei (tel. fix: 0318.256.286, tel. mobil: 0766.606.994) sau trimiteţi un email cu datele dumneavoastră de contact prin care solicitaţi informaţii şi abonare la adresa alexandru.matei@zf.ro sau stefan.paraschiv@m.ro. Veţi fi contactat în maximum o oră.

     

  • EVALUAREA NAŢIONALĂ: Directoarea Şcolii 115, demisă după neconcordanţe între unele note puse şi cele afişate

     Corpul de control al Inspectoratului Şcolar al Municipiului Bucureşti (ISMB) a descoperit, la centrul zonal de evaluare pentru examenele din cadrul Evaluării naţionale de la Şcoala Gimnazială nr. 115, 18 lucrări care prezentau neconcordanţe în ceea ce priveşte nota pusă pe teze şi nota afişată la unităţile de învăţământ de unde aparţin elevii, informează inspectoratul într-un comunicat remis MEDIAFAX.

    Dintre cele 18 lucrări, în opt cazuri nota afişată era mai mică decât cea de pe teză, iar în 10 cazuri nota afişată era mai mare decât cea de pe teză. Unul dintre candidaţi a avut notele mărite la ambele probe, respectiv limba şi literatura română şi matematică.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Peste 70 de elevi şi profesori de la o şcoală din Satu Mare, la spital cu toxiinfecţie alimentară

     Potrivit purtătorului de cuvânt al Spitalului Judeţean Satu Mare, Constantin Demian, peste 70 de persoane, elevi şi profesori, au ajuns la Unitatea de Primiri Urgenţe joi noapte între orele 22.30 – 23.00, acuzând dureri abdominale, greţuri şi vărsături.

    El a precizat că simptomele au apărut la aproximativ o oră după ce elevii şi profesorii, care participau la banchetul de absolvire a clasei a VIII-a, au mâncat aperitivul.

    Conform sursei citate, din cele peste 70 de persoane care au ajuns la spital, 55 au rămas internate pe parcursul nopţii, iar dintre acestea 30 au fost externate vineri dimineaţă.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Antonescu: Copilul meu e la şcoală de stat. Protestez faţă de culpabilizarea celor la şcoli private

     Antonescu a fost întrebat dacă ar opta pentru o şcoală privată în cazul copilului său.

    “Copilul meu este la o şcoală publică, este în clasa a VI-a şi până la finalul ciclului gimnazial cu siguranţă va rămâne într-o şcoală publică. Nu ştiu ce se va întâmpla mai departe. Dar faptul că este la o şcoală publică nu-i vreun merit. Este o opţiune care are foarte multe elemente în care nu intru eu acum în discuţie.

    Eu protestez de principiu faţă de culpabilizarea cuiva pentru că are copilul la o şcoală privată. Deci, domnilor, dacă în această ţară s-a legiferat existenţa învăţământului public şi a învăţământului privat, mie mi se pare că indiferent ce opţiune fac cetăţenii acestei ţări, de la preşedintele şi primul-ministru al României şi până la fiecare cetăţean, sunt opţiuni egal legitime. Nu văd cum cineva poate fi acuzat pentru că are copilul la o şcoală privată”, a susţinut liderul PNL.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Ministrul Educaţiei nu mai vrea directori de şcoli numiţi politic

     Ministrul Educaţiei a spus, la dezbaterea cu tema “Aplicarea Strategiei de guvernare în educaţie a USL – o şansă pentru salvarea şcolii româneşti!” că politizarea este, din punctul său de vedere, boala cea mai gravă a sistemului, înainte de finanţare.

    “Ca ministru, o combat. În primele zile din luna ianuarie, vedeam că sunt schimbaţi directori de şcoli şi m-am întrebat de ce. Am cerut să-mi explice motivul educaţional pentru care sunt schimbaţi şi, din acel moment, nu s-au mai schimbat directori. Acest semnal trebuie trimis până la nivel de şcoală. Vom face concursuri pentru ocuparea posturilor de directori, dar nu cred că e fezabil să facem acest lucru până în noiembrie, pentru că, altfel, ne-am ocupa numai de de asta. Trebuie să facem acest lucru gradual, cred că într-un interval de un an, un an şi jumătate”, a explicat ministrul.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Peste 50 de naţionalităţi reunite la o şcoală din Bucureşti

    Festivalul a fost organizat de Şcoala Americană Internaţională din Bucureşti(AISB) cu scopul aniversării celor 50 de ani pe care împliniţi. Pe tot parcursul acestui an academic, studenţii, absolvenţii, profesorii, angajaţii şi părinţii AISB au celebrat aniversarea celor 50 de ani, iar  Festivalul Internaţional a marcat închiderea evenimentului.

    Atracţia principală a acestuia a fost îngroparea capsulei timpului 2013-2013. Capsula cu amintiri din 2012-2013 a fost închisă şi se va redeschide de către cei care vor face parte din comunitatea AISB în anul 2062-2063. Elevii au ales obiecte care să caracterizeze viaţa din 2012-2013, precum un CD cu fotografii ale vremii, un rucsac cu Spiderman, teme şi poveşti de-ale elevilor sau un CD cu cele mai populare clipuri video de pe Youtube. Pe lângă  îngroparea  capsulei, evenimentul a mai conţinut şi un fashion show internaţional, unde s-au prezentat costume şi haine tradiţionale din toată lumea, standuri cu specific naţionaş pentru a împărtăşi moştenirea culturală a familiilor din comunitatea AISB, degustări de mâncăruri internaţioanle, jocuri pentru toate vârstele.

    AISB este recunoscută de Ministerul Educaţiei din România şi este acreditată de New England Association of Schools and Colleges, de Council of International Schools, şi de Organizaţia de Bacalaureat Internaţional. AISB a înregistrat reuşite academice de excepţie iar absolvenţii AISB precum şi alţi foşti elevi au fost acceptaţi la universităţi de prim rang din lume.  Aceste rezultate deosebite ale Şcolii Americane Internaţionale din Bucureşti sunt rezultatul miilor de oameni care au făcut parte din comunitatea noastră şi a celor ce ne vor conduce către următoarea jumătate de secol.

  • MINIVACANŢA DE 1 MAI: Elevii merg la şcoală sâmbăta, pentru a recupera zilele libere de 2 şi 3 mai

     Ministerul Educaţiei arată, într-un comunicat de presă remis miercuri, că a stabilit modalitatea de recuperare a cursurilor care nu se efectuează în unităţile de învăţământ preuniversitar, în perioada 1-6 mai, ca urmare a cumulării prevederilor HG 79/6.03.2013 pentru stabilirea zilelor de 2 şi 3 mai 2013 ca zile libere şi a prevederilor articolului 3 din Ordinul Ministrului Educaţiei nr. 5635/ 31.08.2012 privind structura anului şcolar 2012-2013.

    Într-o notă transmisă marţi inspectoratelor şcolare judeţene şi Inspectoratului Şcolar al Municipiului Bucureşti, Ministerul Educaţiei Naţionale le-a solicitat să informeze toate unităţile de învăţământ preuniversitar din subordine că orele de curs neefectuate în 2 mai vor fi recuperate în 20 aprilie.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Guvernul şefilor de promoţie MBA – ce măsuri ar lua

    Ş I-AU „SACRIFICAT„, timp de doi ani, o mare parte din timpul liber (weekend-uri şi concedii) pentru a se întoarce la şcoală şi pentru a încerca să devină mai buni manageri. Cei peste 200 de executivi care au terminat anul trecut un program de MBA oferit de una dintre şcolile de afaceri locale completează o comunitate de afaceri de mai bine de 4.500 de manageri români.

    Pe Mircea Spinei, şeful de promoţie al programului de EMBA al ASEBUSS, cursurile programului l-au ajutat să îşi dezvolte într-un mod accelerat felul de a gândi şi de a judeca lucrurile. O altă componentă importantă a programului a fost crearea unui grup nou de prieteni, care lucrează în industrii diferite şi care sunt fie manageri, fie antreprenori, care l-au ajutat să îşi extindă aria de expertiză, ajutându-l să vadă lucrurile şi din alte unghiuri. De profesie inginer IT, Mircea Spinei spune că prin prisma acestui fapt nu este un „people’s person„, dar că programul l-a ajutat şi din acest punct de vedere.

    PROGRAMUL M-A AJUTAT SĂ DEVIN PRIETEN CU UN GRUP DE OAMENI DIN INDUSTRII VARIATE, permiţându-mi să văd acum şi în viitor economia şi, dacă vreţi, viaţa dintr-un număr de puncte de vedere mult mai mare decât până în acel moment şi, în acelaşi timp, mi-a creat o fundaţie formată din informaţii care permit unui manager să înveţe mai repede decât din ani de experienţă şi să aibă şanse mai mari să evite potenţialele eşecuri care creează, şi ele, experienţă„, a spus Mircea Spinei.

    Dacă ar fi la guvernare, şeful de promoţie de anul trecut al ASEBUSS spune că s-ar uita la o serie de măsuri care să îmbunătăţească calitatea învăţământului, chiar dacă în prezent se vorbeşte mai mult despre o accelerare a absorbţiei de fonduri europene sau de investiţiile în infrastructură.

    „Cred că învăţământul are nevoie de investiţii care să îi ridice nivelul de competitivitate şi care să prevină situaţii precum cea de anii trecuţi, când atât de mulţi elevi nu şi-au luat bacalaureatul. În fapt, printr-un învăţământ de calitate putem dezvolta indivizi care să adauge cât mai multă valoare muncii lor. Iar indivizii de valoare vor atrage investitorii străini care vor veni aici nu pentru că forţa de muncă este ieftină, ci pentru că este o forţă de muncă pentru care raportul valoare/remuneraţie este unul extrem de competitiv„, a mai spus Mircea Spinei.

    GEORGE BERAR, UNUL DINTRE CEI TREI ŞEFI DE PROMOŢIE AI PROGRAMULUI DE EMBA OFERIT DE TIFFIN UNIVERSITY (2012), antreprenor în serie şi cofondator al mai multor businessuri din domenii variate (de la produse de analiză a ADN-ului până la asigurări de viaţă, produse de îngrijire a pielii sau telecomunicaţii), spune că şi-a început cariera de antreprenor fără să aibă noţiuni de management. El admite că a simţit lipsa educaţiei în domeniul managementului mai ales când businessul a început să crească foarte mult, iar la problemele pe care le întâlnea existau deja soluţii dezvoltate de alţii. De asemenea, el adaugă că o parte din membrii echipei sale de management sunt deja înscrişi la cursurile MBA-ului pe care l-a urmat.

    „După absolvire am făcut multe schimbări în echipa de management, am schimbat mult în strategia de business, iar acum dacă mă uit înapoi, am aplicat multe concepte fără să îmi dau seama. Ca rezultat, 2012 a fost cel mai bun an de până acum atât din punct de vedere al venitului, cât şi din punct de vedere al organizării interne, a crescut eficienţa şi producem mai mult cu resurse mult mai puţine.

    Principalul câştig sunt cunoştinţele dobândite de la profesori şi de la colegi, dar şi faptul că am evoluat la un alt nivel în business în urma absolvirii„, explică George Berar, care este cofondator al companiei Benevolent Generation (un grup de investiţii care oferă sprijin financiar, îndrumare şi orientare pentru mai multe companii), dar şi cofondator şi CEO al AdNet Telecom (o companie cu venituri anuale de 4 milioane de dolari). În ultimii doi ani, din poziţia de CEO al Yum Software (o divizie a companiei Madrivo Media), el a pus bazele unei companii de marketing online, care a crescut de la 2 la 30 de angajaţi şi care a generat venituri anuale de peste 3 milioane de dolari.