BusinessMagazin

Tag: probleme

  • Fotografii suprarealiste din Istambul – GALERIE FOTO

    Mai ţineţi minte filmul “Inception” regizat de Christopher Nolan? Fotograful turc, Aydin Buyuktas reproduce tehnica din film într-un proiect intitulat “Flatland”. Imaginile incredibile au fost realizate în urma unui proces meticulos de planificare şi fotografie aeriană cu drona, potrivit Petapixel.

    Fiecare locaţie a fost fotografiată de mai multe ori, din diferite unghiuri şi de la diferite altitudini, apoi a creat un compozit digital în Photoshop. Pentru fiecare imagine în parte Aydin Buyuktas a lucrat zile întregi.

    “Am avut foarte multe zile când m-am întors cu mâna goală din cauza vremii, problemelor tehnice şi păsări care mi-au atacat drona”, a spus el.

    Foto: Aydin Buyuktas

  • Anul provocărilor macrofinanciare

    Singura certitudine este că tabloul macroeconomic stabil, care poate să stârnească invidia unor ţări importante din Europa, nu este lipsit de provocări. Motoarele economiei vor accelera în 2016 spre 4% sau chiar 5%, după cum indică estimările analiştilor, dar şi factori de risc – interni sau externi – pot apărea. The Economist vede România cu cel mai înalt ritm de creştere al economiei dintre ţările europene în anul 2016: de 3,9%. La nivel local, pesimiştii văd creşterea PIB sub 4% în 2016, în timp ce optimiştii anticipează o creştere a economiei chiar de 5%. Păstrarea macrostabilităţii câştigate în ultimii ani şi valorificarea ei au un loc rezervat pe lista provocărilor, creşterea spectaculoasă a deficitului bugetar în acest an spre 3% fiind un motiv de preocupare.

    Cel mai probabil consumul intern va rămâne cel mai important motor de creştere a PIB. Ascensiunea economiei urmează să fie susţinută în special de avântul consumului populaţiei, susţinut de creşterea veniturilor disponibile în urma majorării salariilor şi a reducerii fiscalităţii. Totodată, şi consumul public ar putea să crească, având în vedere că 2016 este an electoral, cu alegeri locale şi parlamentare. Serviciile vor susţine ascensiunea economiei, în principal sectoarele IT&C şi imobiliar.

    Exporturile ar putea să crească şi în acest an – continuând seria evoluţiilor bune din ultimii ani – şi să atingă un nou maxim istoric, unele estimări indicând un nivel de circa 60 miliarde de euro. Ritmul de creştere a exporturilor va fi însă probabil de o singură cifră şi va rămâne sub viteza importurilor, astfel că deficitul comercial s-ar putea adânci.

    Pe lângă efectele benefice, ascensiunea consumului dincolo de anumite limite poate să aducă şi presiuni inflaţioniste şi o creştere a deficitului extern. Pe măsură ce consumul va dudui, importurile vor creşte.

    Evoluţia economiei va fi influenţată atât de situaţia din zona euro, cât şi de politicile şi reformele aplicate pe plan intern. Partea fiscală a ajuns din nou în vizorul analiştilor şi a pieţelor, în condiţiile în care consolidarea fiscală din anii trecuţi se va transforma în acest an în relaxare fiscală, deficitul bugetar  urcând spre 3% din PIB. De multe ori în România, în anii electorali, cursul de schimb leu-euro devenea instrument electoral şi teren de luptă în războiul politic. Iar înrăutăţirea evoluţiei de pe scena politică creştea presiunile de depreciere a leului şi, concomitent, creştea şi tensiunea românilor cu credite în euro. Faptul că în acest an România va avea două seturi de alegeri nu ar trebui, de această dată, să pună presiune nici asupra cursului de schimb, având în vedere că există un guvern tehnocrat. Astfel, moneda naţională ar urma să rămână mai degrabă sub impactul evoluţiilor externe decât interne.

    Cursul de schimb leu/euro ar trebui să rămână stabil în acest an, cu o tendinţă dominantă de apreciere faţă de euro, având în vedere că banca centrală ar putea să urmărească o politică mai predictibilă şi o volatilitate mai redusă a ratelor de do-bân-dă. Analiştii se aşteaptă ca leul să câştige teren anul acesta în faţa euro şi previzionează un curs de 4,3-4,4 lei/euro. În privinţa do-larului american, părerile analiştilor sunt împărţite, optimiştii prog-no-zând întoarcerea cursului chiar sub pragul de 4 lei/dolar, în timp ce pesimiştii văd cotaţia avansând apre 4,4 lei/dolar. 2015 a fost un an tensionat pentru cei care au fost atraşi în trecut de mirajul francului elveţian, dar şi pentru cei cu credite în dolari. Pe parcursul anului trecut, moneda naţională s-a depreciat cu două cifre în faţa dolarului american, respectiv un minus de 13%, şi în faţa francului elveţian, minus 13%, în timp ce deprecierea faţă de euro a fost de doar 0,9%.

    După ce inflaţia a încheiat anul 2015, în premieră, în teritoriul negativ, la -0,9%, va continua să scadă şi în prima jumătate a acestui an pe fondul ajustării TVA de la 24% la 20%. Iar ulterior, este posibil ca inflaţia să reintre pe un trend pozitiv începând din vară şi poate încheia anul între 1% şi 2%, conform estimărilor unor analişti. În acest context, Banca Naţională ar putea să menţină în acest an dobânda-cheie la minimul istoric de 1,75%, dar există şi posibilitatea majorării ratei în situaţia în care vor apărea semne de supraîncălzire a economiei. În 2015, dobânda-cheie a fost redusă de patru ori, după ce a fost ajustată de cinci ori în 2014. Planurile ambiţioase de relaxare fiscală adoptate de guvern şi parlament pentru anul electoral 2016 au pus politica monetară „pe hold“.

    Procesul de relansare a creditării va continua în acest an, evoluţia fiind susţinută atât de accelerarea economiei, respectiv a  investiţiilor şi consumului, cât şi de dinamizarea ofertei bancare, ca urmare a scăderii costurilor de finanţare. Creşterea puternică a creditării în lei a reuşit anul trecut să contrabalanseze declinul împrumuturilor în valută, susţinând revenirea creditării totale în teritoriul pozitiv după trei ani de scădere. Împrumuturile în monedă naţională şi-au accelerat dinamica pozitivă, în condiţiile în care ratele dobânzilor la creditele noi acordate companiilor şi populaţiei au scăzut la minime record, odată cu programul de relaxare monetară derulat de BNR prin diminuarea ratei dobânzii de politică monetară. Ponderea creditelor în lei a devenit majoritară în anul 2015, ajungând la finele lunii noiembrie la 50,9% din totalul creditării faţă de un minim de 36,5% în luna mai din anul 2012.
     

  • Câştigul la loto, noroc sau blestem? Poveştile oamenilor care au câştigat la loto, dar cu toate astea au ajuns să trăiască mai rău ca înainte

    Să câştigi la loterie nu înseamnă rezolvarea tuturor problemelor şi o viaţă fără griji. Cel puţin, nu pentru persoanele menţionate mai jos.

    Lara şi Roger Griffiths au câştigat  2.7 milioane de dolari la loterie. Şi-au cumpărat casa visurilor lor şi un Porsche. Şase ani mai târziu mariajul lor s-a destrămat, casa a luat foc, iar întreaga avere s-a dus pe apa sămbetei.

    Bud Post a pierdut 16.2 milioane de dolari în doar un an după ce a câştigat la loto în 1988. “Mi-aş fi dorit să nu fi câştigat niciodată”, a declarat el. O fostă prietenă l-a dat în judecată pentru o parte din câştiguri şi a câştigat. În plus, fratele lui a angajat un asasin care trebuia să-l ucidă, în speranţa că o să moştenească o parte din câştig.
    În prezent, Bud trăieşte cu 450 de dolari pe lună.

    Martyn şi Kay Tott au câştigat 5 milioane de dolari, însă au pierdut biletul. Cei doi au ratat cele 5 milioane de dolari deoarce au pierdut biletul înainte de extragere şi nu au reuşit să convingă loteria că ei sunt posesorii biletului. “Să crezi că ai câştigat atâţia bani este un sentiment eliberator, însă pierderea banilor are un efect invers. Este o tortură inimaginabilă”, a spus Kay Tott.

    Merge cu autobuzul şi trăieşte cu chirie la 11 ani distanţă după ce a căştigat 10 milioane de dolari. În 2004 Sharon Tirabassi a încasat un cec de 10.569.000 de dolari de la loteria din Ontario. Şi-a cheltuit toţi banii pe “o casă mare, maşini de lux, haine, petreceri, călătorii etc”, iar acum ” merge cu autobuzul, lucrează part-time şi locuieşte cu chirie într-o casă modestă”.

    Evelyn Adams a reuşit să câştige de două ori la loterie, în 1985 şi în 1986, totalizând o sumă de 5.4 milioane. Bani pe care i-a cheltuit la cazinourile din Atlantic City. În prezent, Adams trăieşte într-un parc de rulote.

    În 1998 Gerald Muswagon a încasat 10 milioane de dolari de la loteria din Canada. În doar 7 ani a cheltuit toţi banii pe băutură şi petreceri. În 2005 Muswagon s-a spânzurat. În aceeaşi categorie intră şi Michael Carroll care a câştigat 15 milioane de dolari, însă i-a cheltuit şi mai repede, în doar cinci ani. Banii s-au dus pe cocaină, băutură şi femei, clasicul trio.

    Ibi Roncaioli a fost omorâtă de soţul ei după ce aceasta a risipit căştigul de la loterie. Roncaioli a căştigat nu mai puţin de 5 milioane de dolari, dar nu i-a spus soţului că a donat 2 milioane de dolari fiului ei pe care îl avea cu un alt bărbat. Când a aflat asta, soţul, Joseph Roncaioli, a otrăvit-o cu o doză mare de analgezice.

    Janite Lee a câştigat 18 milioane de dolari în 1993, iar în 2001 s-a declarat falimentară. Banii s-au dus către diferite organizaţii caritabile, dar şi către Partidul Democratic american.

  • Sfaturi pentru mine tânăr. Florin Talpeş, Bitdefender: O mare lecţie pe care viaţa mi-a dat-o este că învăţatul în echipă e mult mai important decât învăţatul individual

    Nu mă gândesc la „dacă aş fi făcut altfel“ decât pentru a învăţa. Parcursul din urmă nu poate fi schimbat, putem influenţa doar ce urmează. Eu am început ca întreprinzător la 34 ani, iar soţia mea la 27. În esenţă am un singur sfat pentru tinerii întreprinzători (cei care abia îşi termina studiile), iar sfatul meu e legat de „cunoştinţele profesionale“. Să mă explic.

    Când noi am început, în 1990, vreme de cinci ani, deci o bună parte din „cei şapte ani de acasă“ de formare ca întreprinzător, nu am avut echipă de vânzări proprie. Iar marketing nici atât. Aveam o singură idee de bază: să facem totul pentru ca serviciile noastre să mulţumească utilizatorii, clienţii noştri. Creşterea noastră în acei ani s-a bazat în primul rând pe referinţele clienţilor: numărul de proiecte cu un acelaşi client creştea, clienţii noştri vorbeau altor clienţi, sau la un moment cei cu care lucram la client se angajau într-o altă companie şi ne contractau din noua lor companie. Focusul nostru aproape 100% era pe ce se întâmplă după ce câştigi un client/utilizator nou, acela era ADN-ul nostru. E adevărat că, în acei ani, marketingul şi vânzările nu prea făceau parte din ADN-ul întreprinderilor româneşti, nu prea exista nici sistemul de educaţie orientat spre înţelegerea pieţei şi cum să o cucereşti. Iar accesul la surse de formare din Vest, acolo unde marketingul şi vânzările se dezvoltau ca discipline cheie pentru business, era limitat şi încă nu era clar. Am început să creăm o adevărată echipă de vânzări/marketing după 5 ani de antrepenoriat.

    Astăzi, pentru a reuşi,  trebuie să ai de la bun început atât un produs/serviciu bun (care să aducă cu adevărat valoare utilizatorului/cumpărătorului), dar mai ales un bun proces de marketing şi vânzare. Cred că, în competiţia acerbă de azi, şansele de reuşită scad simţitor daca nu le ai pe ambele în acelaşi timp.

    În România, în antreprenoriatul axat pe dezvoltarea de produse proprii (de obicei e vorba de absolvenţii de facultăţi tehnice), de obicei domină cultura „tehnică“, orientată pe produs/serviciu. Cultura de business (să înţelegi piaţa, să ştii cum să o cucereşti) e mai puţin prezentă. Când noi am început, nu am luat cărţi de referinţă în business/marketing (care existau în Vest dar nu prea erau cunoscute în România), nici nu am fost la cursuri în afara României, în consecinţă traseul nostru a fost mai lung, învăţarea s-a produs mai încet şi cred că şi dezvoltarea întreprinderilor nu a fost acolo unde ar fi putut să fie. Am avut însă şansa unei competiţii mai mici, a multor pieţe la început de drum, mediu care ne-a permis să învăţăm într-un timp mai lung. Astăzi nu mai ai acest lux. Astăzi trebuie să ai un bagaj minim de cunoştinţe pe un portofoliu întreg de teme de business, altfel la tot pasul ai şanse mari de a greşi fatal. Nu uitaţi că pe piaţă sunt aţintite multe priviri care au în spate forţă financiară, competenţe foarte competitive de marketing, sales etc. Cu ei concuraţi. Văd mulţi tineri care citesc mult literatură motivaţională (cum să fii de succes, cărţi despre mari întreprinzători etc.). E foarte bună, dar cel puţin la fel de importantă e învăţarea legată de profesie, pe materii care fac parte din business. Literatura motivaţională ajută prea puţin dacă nu ai cunoştinţe adânci profesionale.

    Cum poţi să îţi formezi azi, ca tânăr întreprinzător, un minim bagaj, dar competitiv, de cunoştinţe de business? Astăzi literatura accesibilă se găseşte din plin; uneori sunt şi cursuri bune în România; dar există o sumedenie de platforme cu cursuri pe internet gratuite şi foarte bune, gen Coursera, Edx, Udacity sau Udemy (ultimul nu e gratis, dar accesibil). Marketingul începe să devină o ştiinţă, fiind într-o evoluţie foarte rapidă, care reprezintă un atu foarte puternic în faţa competitorilor. Întrucât sunt multe teme care pot să pară că sunt 
într-un haos, greu de înţeles, şi încă nu am văzut o colecţie de cărţi scoasă de un editor care să umple aceste sertare, recomand tinerilor să folosească un framework pentru marketing, de exemplu pragmatic marketing (dar sunt şi altele), în care principalele probleme sunt puse ca într-o bibliotecă cu sertare, fiecare sertar adresând o temă-cheie, suma temelor-cheie acoperind în mare toate marile probleme legate de înţelegerea pieţei şi cum câştigi piaţa. Având imaginea de ansamblu, poţi identifica rapid o problemă din viaţa reală şi să treci repede la „cum o pot rezolva cât mai bine“.

    Recomand unui tânăr întreprinzător să citească rapid cărţi de bază de business, să aibă o mică bibliotecă (10-20 de cărţi) pe teme profesionale de business, câte o carte în fiecare mare sertar/temă de business. Cu o investiţie de 200 de dolari, poţi avea bibliotecă cu cărţile de bază de referinţă pentru business. Ca recomandări punctuale: cărţi de management ale clasicului Peter Drucker (de exemplu cartea Classic Drucker), de marketing ale clasicului Philip Kotler (de exemplu Marketing 3.0), cărţile lui David Meerman Scott (The New Rules of Marketing and PR sau The New Rules of Sales and Services); mai nou, literatura pe inbound marketing (de exemplu Inbound Marketing de Brian Hulligan), literatura de content marketing (cum să generezi leaduri de vânzări) şi mai ales pentru cei care se adresează pieţei de consumatori casnici, neuromarketing. Cartea despre cum să înţelegi piaţa de Anne Beall, Strategic Market Research. Biblia despre outbound sales a lui Ross & Tyler, Predictable Revenue. De asemenea, despre metrics şi analytics (de exemplu Paul Farriss et al, Marketing Metrics). Există deja foarte multă informaţie despre marketing şi vânzări, iar întreprinzătorii care nu au o vedere de ansamblu şi cunoştinţe de bază îşi cresc dramatic şansele de eşec.

    Tot legat de cunoştinţele de bază, o mare lecţie pe care viaţa mi-a dat-o este că, pentru un întreprinzător, învăţatul în echipă e mult mai important decât învăţatul individual. Iar în echipă înveţi mult mai repede.

    Când începi, deşi ar fi bine ca echipa de început să aibă pe cineva cu cunoştinţe avansate de marketing şi sales, de cele mai multe ori nu se întâmplă aşa. Dacă sunt mai mulţi întreprinzători în echipă, e nevoie ca cineva (poate fi întreprinzătorul, dacă e singur) să îşi asume rolul de „business“ (marketing şi sales) şi să fie cineva care are aptitudini pentru aşa ceva, chiar dacă încă nu are cunoştinte temeinice. De multe ori, când piaţa oferă cu zgârcenie oameni cu cunoştinţele şi competenţele de business de care ai nevoie şi recrutarea eşuează/patinează continuu, e mai rapid să creezi o echipă care să înveţe împreună cu tine acel domeniu (de exemplu cum generezi leaduri de vânzare prin inbound marketing).

    Cum accelerezi un asemenea proces de învăţare? Dezbateri regulate cu echipa pe problemele întâlnite, făcând apel la cărţi, articole, bloguri şi chiar la cei mai învăţaţi, în mod gratuit sau nu; un lucru de admirat la medici este mecanismul prin care ei învaţă continuu: în lumea lor, în echipa dintr-o tură, se discută cazurile pe care le au zi de zi şi soluţiile pe care le-au gândit; e de fapt un proces de învăţare în care e implicată întreaga echipă, zi de zi; oare de ce în celelalte meserii nu facem acelaşi lucru? E atât de simplu şi eficient, vă sfătuiesc să faceţi la fel.

  • Primul guvern de tehnocraţi, prima lună de probleme

    Ideea unui guvern de tehnocraţi a fost vehiculată de multe ori în România:de fiecare dată când un guvern performează sub aşteptări, prima soluţie este cea a unui guvern de specialişti neafiliaţi politic. De fiecare dată când membrii executivului au fost implicaţi într-un scandal, dată fiind apartenenţa lor politică, soluţia oferită este cea a unui guvern de tehnocraţi.

    Acesta a fost cazul şi în luna noiembrie, după ce Victor Ponta şi-a depus mandatul în urma tragediei din clubul Colectiv. Deşi PSD a cerut să rămână la guvernare, prin vocea lui Liviu Dragnea, preşedintele Iohannis a decis să îl nominalizeze ca premier pe Dacian Cioloş, comisarul european pentru agricultură. Ştirea a fost primită bine de români, care au văzut în Cioloş un profesionist neafiliat politic.
    Şi presa internaţională a primit bine vestea noului învestirii noului guvern, titrând că acesta vine pe fondul unor ample mişcări sociale. „România are un nou guvern de tehnocraţi proeuropeni“, au scris cei de la Agenţia France Presse, în vreme ce AFP a notat că „parlamentul României a acordat votul de învestitură guvernului fostului comisar european Dacian Cioloş, care are un an la dispoziţie pentru a-şi demonstra abilităţile în faţa cetăţenilor încă şocaţi de tragedia produsă într-un club de noapte, pe fondul corupţiei endemice“. Şi Bloomberg a amintit că este primul guvern tehnocrat al României.

    „Parlamentul României a acordat votul de încredere primului cabinet tehnocrat al ţării, condus de premierul Dacian Cioloş“, subliniază Bloomberg. „Predecesorul premierului Dacian Cioloş, Victor Ponta (de stânga), a demisionat pe 4 noiembrie, cedând furiei publice după incendiul într-un club de noapte soldat cu 56 de morţi, eveniment care a declanşat o campanie de proteste sub sloganul «corupţia ucide». Ponta este acuzat de fals în înscrisuri şi spălare de bani“, au comentat cei de la Reuters.

    Primele probleme pentru premierul Dacian Cioloş au apărut însă chiar de la momentul propunerilor sale pentru miniştri. Cioloş a decis să nu îl mai includă în cabinetul său pe Andrei Baciu, de 29 de ani, pe care îl propusese pentru postul de ministru al sănătăţii, decizia fiind luată în urma controverselor apărute în spaţiul public. Mai exact, după anunţul premierului desemnat privind nominalizarea lui Andrei Baciu, pe Facebook au început să circule fotografii în care viitorul ministru apărea în lenjerie intimă, ca model. De asemenea, medici şi manageri de spitale s-au declarat contrariaţi la aflarea veştii că Andrei Baciu ar putea fi ministru al sănătăţii, motivând că acesta nu are nici pregătirea şi nici experienţa necesare pentru a conduce o instituţie publică de dimensiunea şi cu greutatea celei pentru care a fost propus, care se ocupă de întreg sistemul sanitar.

    Nu a fost singura nominalizare retrasă, premierul luând aceeaşi decizie şi în cazul Ministerului justiţiei: „Pentru a nu vulnerabiliza în niciun fel încrederea în ministrul justiţiei din guvern, într-un an foarte important pentru menţinerea credibilităţii activităţii justiţiei, am hotărât să retrag propunerea doamnei Cristina Guseth pentru acest portofoliu“, a scris Cioloş pe contul său de Facebook. Motivul a fost prestaţia slabă a Cristinei Guseth din timpul audierilor parlamentare, când a ezitat la mai multe întrebări referitoare la sistemul de imunităţi.
    Programul de guvernare prezentat în faţa Parlamentului s-a concentrat, în mare parte, pe rezolvarea problemelor pe termen scurt. „În ceea ce priveşte politicile şi domeniile economice prioritare, obiectivul major al acestui guvern este acela de consolidare a parametrilor macroeconomici, a perspectivelor de dezvoltare durabilă a ţării”, notează documentul. Guvernul condus de Cioloş a luat în calcul şi faptul că în 2016 vor avea loc alegeri locale şi parlamentare, iar acest lucru duce, în mod tradiţional, la creşterea cheltuielilor; astfel, în programul de guvernare, unul dintre obiective este „evitarea derapajelor economice potenţiale într-un an electoral”.

    Numeroase controverse în mediul online au fost stârnite şi de prima fotografie de grup a guvernului, una dintre critici vizând faptul că doamnele care deţin funcţii de ministru au fost aşezate pe rândurile din spate. Premierul s-a declarat deranjat de fotografia de grup, dar a precizat că acesta a fost protocolul. Cioloş a adăugat că fotografia de grup a miniştrilor va fi refăcută. „Cu prima ocazie cu care îi voi avea pe toţi miniştrii la şedinţa de guvern, o să refacem poza şi, dincolo de orice regulă de protocol, o să-mi asum eu această responsabilitate să punem doamnele în faţă, pentru că oamenii care au făcut aceste observaţii au avut dreptate“, a spus el.

    Primul test al guvernului, realizarea bugetului pe 2016, a reprezentat un nou moment delicat. După ce în primă fază a anunţat căbiserica nu va mai primi fonduri suplimentare din vistieria statului, atrăgând o reacţie de aprobare din partea societăţii civile, Dacian Cioloş a discutat la telefon cu patriarhul Daniel, dându-i asigurări că salariile preoţilor vor creşte şi că statul va sprijini investiţiile importante ale Bisericii. Finanţele mai arată că guvernul finanţează în continuare lăcaşurile de cult româneşti de peste graniţe, doar Schitul Prodromu de la Muntele Athos urmând să primească 1,3 milioane lei.

    Guvernul Cioloş a programat bugetul astfel încât din acesta să fie cheltuiţi în 2016 cu 16 miliarde de lei (3,6 miliarde euro) mai mult decât în acest an, cea mai mare creştere nominală de cheltuieli, de la un an la altul, din 2008 încoace. Mizând pe o creştere economică de 4,1%, guvernul va cheltui în 2016 cu 21 de miliarde de lei peste ce adună la buget, rămânând un deficit lipit de pragul de sus al admisibilităţii, de 2,95% din PIB pe standardul european de contabilitate ESA, şi 2,8% din PIB pe lichidităţi.

    Prima lună de activitate a guvernului de tehnocraţi nu a fost, deci, lipsită de stângăcii sau decizii bizare. Provocările încep însă abia acum pentru Dacian Cioloş şi ceilalţi specialişti din cel de-al 17-lea guvern al României.
     

  • Cum să donezi 1 miliard de dolari

    În prezent pe glob se află 1826 de miliardari în dolari, iar mulţi dintre ei şi-au întors privirea înspre filantropie, dar se pare că este mai dificil să donezi o parte din avere decât ar părea la prima vedere, scrie Financial Times.

    În urmă cu câteva săptămâni Mark Zuckerberg, fondatorul Facebook, a devenit pentru prima oară tătic şi a împărtăşit acest moment pe reţeua socială. În plus, el a anunţat că-şi va dona 99% din averea sa către diferite cauze. Acest lucru a stărnit opinii şi dezbateri, în special în SUA, unde  filantropia a devenit o tradiţie a celor bogaţi. În prezent, societăţile încearcă să găsească echilibrul perfect între încurajarea filantropiei şi impozitarea averilor de către stat, pentru redistribuire.

    Însă pentru un filantrop în devenire apar următoarele probeleme: către ce organizaţii să doneze banii, către ce cauze, cât de rapid şi în ce fel să-şi doneze banii, la ce structuri legale ar trebui să apeleze. Până la urmă nu este chiar uşor să donezi 1 miliard de dolari.

    Chuck Feeney, fondatorul Duty Free Shoppers, este unul dintre cei mai cunoscuţi filantropi din lumea modernă. În 1984 şi-a transferat dreptul de proprietate al companiei către o fundaţie şi a impus ca toată averea sa să fie donată până în 2020. Astfel Feeney face parte dintre oamenii care preferă să doneze cât timp sunt în viaţă şi nu după moarte. Un astfel de model este opus celui tradiţional prin care miliardari pun bazele unor fundaţii prin care donează o parte din veniturile companiei de-a lungul anilor. Fundaţiile stabilite de oameni de afaceri precum Rockefeller, Henry Ford sau Andrew Mellon încă sunt printre cele mai mari fundaţii filantropice din lume, deşi fondatorii acestora au murit de mult timp. Feeney a înfiinţat The Atlantic Philanthropies în 1982, una dintre cele mai mari fundaţii private din lume, cu care sprijină diferite cauze, de la educaţie, ştiinţă şi sănătate până la respectarea drepturilor civile de-a lungul a mai multor ţări, precum Statele Unite, Australia, Vietman sau Irlanda. În ultimii 30 de ani, prin intermediul organizaţiei Feeney a donat 6,2 miliarde de dolari către diferite cauze.

    Pe lângă faptul că acest model de a face donaţii este mai “fun” potrivit lui Feeney, acest model îi oferă o satisfacţie celui care donează banii deoarece acesta poate vedea efectele donaţiei.
    În plus, unele probleme necesită finanţare imediată – problemele din mediu înconjurător pentru care trebuie găsită o soluţie cât mai rapid până nu este prea tărziu.

    Rămâne problema „unde îmi trimit banii?” Averea poate fi redirecţionată către cauze generale precum Mark Zuckerber care vrea „să avanseze potenţialul uman şi să promoveze egalitatea în rândul tuturor copiilor” sau către un scop precis. Dustin Moskovitz, co-fondator Facebook, a finanţat GiveWell, organizaţie condusă de foşti analişti, astfel încât să poată cuantifica cele mai eficiente tipuri de filantropie. Un alt investor Facebook şi-a redirecţionat atenţia către bătălia împotriva cancerului, investind în imunoterapie.

    Alţi filantropi s-au orientat către politică. Paul Singer, fondatorul Elliot Management, a declarat pentru Financial Times că un filantropist trebuie să se folosească de toate instrumentele care-i stau la îndemână pentru a realiza schimbarea dorită, chiar şi intrarea în politică, cum a făcut şi Singer când a miliatat pentru drepturile homosexualilor. John Paulson, managerul unui fond de hedging, a decis să doneze 400 de milioane de dolari către universitatea unde a studiat. Un mod mai puţin controversat de a dona.

    Schimbarea la nivel de sistem este un obiectiv al multor filantropi de azi – este mai la modă decât construirea de spitale sau de finanţarea  unor muzee – dar acestă schimbare este dificilă de realizat. Iar de multe ori este nevoie de implicarea în politică. Pentru a realiza ceva, de multe ori, este necesară atragerea atenţei publicului, dar şi a politicienilor asupra problemei în cauză.
    Bill Gates  nu este doar unul dintre cei mai bogaţi oameni de pe planetă, ci şi unul dintre cei care sunt dispuşi să-şi doneze averea către îmbunătăţirea umanităţii. Chiar şi Warren Buffet a fost impresionat de fundaţia lui Gates prin care a decis să doneze.

    Pierre Omidyar, fondatorul eBay, a refuzat modelul tradiţional de filantropie şi a renunţat la fundaţiile de caritate. El a decis să înfiinţeze Omiday Network, o societate cu răspundere limitată, fără privilegii fiscale, dar şi fără restricţii. Mai mulţi oameni i-au urmat exemplul printre care Laurene Powell Jobs şi, mai recent, Mark Zuckerberg. Pe scurt, Omidyar Network este o companie care investeşte în organizaţii non-profit, dar şi companii  pro-profit care prin produsele sau serviciile oferite îmbunătăţesc lumea.

    Rămâne de văzut care dintre metodele de filantropie sunt mai eficiente şi ce o să facă tinerii miliardari cu averile lor.

  • Al dumneavoastră, raţional şi cu umor

    Am auzit de Dan Ariely în urmă cu ceva ani, hoinărind printre clipurile de pe TED; m-a atras atunci ineditul speech-urilor sale, amestecul de umor, înţelepciune şi har pe care îl găsesşti destul de rar. Ariely este profesor de economie comportamentală şi de psihologie la Univesitatea Duke şi este autorul unor cărţi de care, dacă nu aţi auzit, probabil că aţi fost plecat undeva în junglă timp de cinci ani: „Iraţional în mod previzibil“, „Iraţionalitatea benefică“ şi „Adevărul (cinstit) despre necinste“.

    Ariely ţine şi o rubrică de întrebări şi răspunsuri în Wall Street Journal, „Ask Ariely“; întrebările primite de la cititori şi răspunsurile oferite au fost grupate în „Al dumneavoastră, iraţional“, volumul lansat în luna mai a acestui an pe plan internaţional şi tradus recent în româneşte. Pentru carte Ariely face echipă cu un alt nume important al presei, caricaturistul William Haefeli de la The New Yorker, licenţiat şi el în psihologie şi în arte.

    Nu vă lăsaţi induşi în eroare de titlul cărţii, „iraţionalul“ de acolo este doar marca lui Ariely şi nu are nicio legătură cu răspunsurile pe care le oferă, indiferent de cât de ciudată este întrebarea care i-a fost pusă. Şi a avut parte de destule astfel de întrebări; citind cartea veţi gândi, iniţial, că lumea e plină de nebuni care au tot soiul de probleme ciudate; dar după această spoială, veţi realiza că şi problemele dumneavoastră pot părea la fel de naive şi că, de fapt, toţi suntem cumva la fel de neajutoraţi, de îngrijoraţi şi de firavi în lumea cea mare şi rea. Fiecare întrebare la care Ariely răspunde, la modul cel mai serios şi documentat, este prefaţată de o caricatură a lui Haefeli, şi acest lucru nu poate fi decât un plus major de inteligenţă şi umor. Musai de citit.

  • Al dumneavoastră, raţional şi cu umor

    Am auzit de Dan Ariely în urmă cu ceva ani, hoinărind printre clipurile de pe TED; m-a atras atunci ineditul speech-urilor sale, amestecul de umor, înţelepciune şi har pe care îl găsesşti destul de rar. Ariely este profesor de economie comportamentală şi de psihologie la Univesitatea Duke şi este autorul unor cărţi de care, dacă nu aţi auzit, probabil că aţi fost plecat undeva în junglă timp de cinci ani: „Iraţional în mod previzibil“, „Iraţionalitatea benefică“ şi „Adevărul (cinstit) despre necinste“.

    Ariely ţine şi o rubrică de întrebări şi răspunsuri în Wall Street Journal, „Ask Ariely“; întrebările primite de la cititori şi răspunsurile oferite au fost grupate în „Al dumneavoastră, iraţional“, volumul lansat în luna mai a acestui an pe plan internaţional şi tradus recent în româneşte. Pentru carte Ariely face echipă cu un alt nume important al presei, caricaturistul William Haefeli de la The New Yorker, licenţiat şi el în psihologie şi în arte.

    Nu vă lăsaţi induşi în eroare de titlul cărţii, „iraţionalul“ de acolo este doar marca lui Ariely şi nu are nicio legătură cu răspunsurile pe care le oferă, indiferent de cât de ciudată este întrebarea care i-a fost pusă. Şi a avut parte de destule astfel de întrebări; citind cartea veţi gândi, iniţial, că lumea e plină de nebuni care au tot soiul de probleme ciudate; dar după această spoială, veţi realiza că şi problemele dumneavoastră pot părea la fel de naive şi că, de fapt, toţi suntem cumva la fel de neajutoraţi, de îngrijoraţi şi de firavi în lumea cea mare şi rea. Fiecare întrebare la care Ariely răspunde, la modul cel mai serios şi documentat, este prefaţată de o caricatură a lui Haefeli, şi acest lucru nu poate fi decât un plus major de inteligenţă şi umor. Musai de citit.

  • Terapia prin lectură. Ne poate face cititul mai fericiţi?

    Avem zeci de mii de formule farmaceutice, de tonice, de siropuri şi mai ştiu eu ce – dar nu s-a gândit nimeni să folosească tehnic această colosală energie sufletească, latentă în cărţi. Literatura poate însemna un stimulent uriaş. Cunosc cel puţin o duzină de tineri care şi-au întărit sufletele zdrenţuite de adolescenţă prin lectura Un om sfârşit al lui Papini“, scria Mircea Eliade în 1939 în cartea sa Fragmentarium.

    Cititul este unul dintre cele mai vechi obiceiuri de pe pământ, obicei solitar pe care-l practicăm şi în prezent. Prin intermediul lecturii ne îmbogăţim cunoştinţele, ne lărgim orizonturile şi putem experimenta situaţii la care nu am fi avut acces altfel. „Literatura este cel mai grozav simulator al realităţii, este o maşinărie care te pune în mai multe situaţii decât ai putea trăi vreodată“, spune Alain de Botton, filosof şi fondator al companiei School of Life. Însă, pe lângă acest fapt, cărţile mai au şi o valoare de vindecare, valoare pe care mai mulţi dintre noi o bănuiam, dar de care nu eram siguri. „Biblioterapia este, în sensul strict, terapie prin lectură. Dar ea nu se rezumă doar la asta“, spune Cristina Drăgulin, jurnalist şi psiholog clinician specialist, care practică şi promovează biblioterapia pe site-ul său stroke.ro.

    Cristina Drăgulin este una dintre persoanele din România care ghidează cititorii printre numeroasele titluri de pe piaţă. O navigare nu foarte uşoară având în vedere faptul că o carte este publicată la fiecare 30 de secunde, potrivit School of Life, o companie care oferă şi un serviciu de biblioterapie. De cele mai multe ori, oamenii se folosesc de criterii personale în alegerea cărţilor pentru lectură (recomandările prietenilor sau preferinţa pentru anumite genuri literare). „Biblioterapeutul, care este preocupat de psihologia cititorului, poate fi un ghid în clarificarea şi prioritizarea acestor criterii personale în selecţia cărţilor“, explică Drăgulin. Alain de Botton, într-o înregistrare prin care îşi motivează demersul de a face din lectură o cale spre vindecare, spunea că „tindem să tratăm lectura, literatura ca pe o distracţie, ca pe ceva cu care ne pierdem timpul la plajă, însă este mult mai mult decât atât. Este o formă de terapie, în sensul lărgit, ar trebui să învăţăm să tratăm lectura la fel cum medicii folosesc medicamentele, ca pe ceva pe care să-l prescriem pentru anumite probleme sau suferinţe. Este o unealtă care ne ajută să trăim şi să murim cu ceva mai multă înţelepciune, bunătate şi pace interioară“. Psihoterapeutul Bogdan Lucaciu spune că “chiar dacă nu e terapie propriu zisă, are o parte din caracteristicile ei: ”pacientului” i se dau ”remedii”, există un îndrumător (terapeut) şi se aşteaptă o modificare în bine a individului.”

    Fiecare dintre noi avem nevoi şi dorinţe diferite, personalităţi unice şi gusturi diferite. Topurile de cărţi şi listele de lecturi sunt prezente peste tot, dar asta nu înseamnă că acele cărţi sunt potrivite pentru toată lumea: „Biblioterapia cuprinde un ansamblu de tehnici care să-i ajute pe oameni să descopere cărţile potrivite lor şi să înveţe să le selecteze eficient pentru ei înşişi. Scopul biblioterapiei nu este doar să recomande cărţi, ci mai degrabă de a-i învăţa pe cititori să se cunoască îndeajuns de bine pentru a şti să găsească titlurile necesare lor“, afirmă Drăgulin. Vă  veţi întreba de ce aţi avea nevoie de un biblioterapeut care să vă spună ce să citiţi. Răspunsul este legat de profilul psihologic al fiecărei persoane, pe care biblioterapeutul îl analizează şi îl foloseşte ca suport în strategia pe care o va aborda. „Au venit la mine oameni care mi-au spus că sunt prinşi într-o rutină la muncă, că sunt deprimaţi de relaţia actuală sau că au suferit o pierdere ireparabilă şi caută o alinare“, a declarat Ella Berthoud, biblioterapeut în cadrul School of Life. “biblioterapia se pare că a fost considerată eficace în depresii, cu precădere a celor în urma unor pierderi existenţiale (doliu, post accident, etc.). Dar această potrivire între situaţie, persoană şi carte e adesea dificil de obţinut deliberat, ţintit.”, este de părere Lucaciu.

    Termenul biblioterapie a apărut pentru prima dată în 1916 într-un articol al publicaţiei „A literary clinic“ în care autorul descria un institut „bibliopatic“ ce era condus de un prieten de-al său numit Bagster. Acesta îi recomanda unui bărbat de vârstă mijlocie cu „opinii parţial osificate“ să citească mai multe romane, însă nu poveşti plăcute care să-l facă să uite de cotidian, ci poveşti dramatice, pătrunzătoare, usturătoare, se arată într-un articol din The New Yorker. De asemenea, după Primul Război Mondial, soldaţilor traumatizaţi li se prescria o listă de lecturi pentru a-i ajuta să se confrunte cu realitatea. „Trebuie ţinut cont de faptul că, indiferent de situaţie, cărţile nu ne vor oferi soluţii pe tavă, însă ele ne pot inspira să căutăm propriile soluţii la probleme cu care ne confruntăm“, punctează Drăgulin.

    „Am avut un client care era îngrijorat că nu poate avea grijă de bebeluşul lui. I-am recomandat cartea Room Temperature de Nicholson Baker, al cărei subiect vizează un bărbat care-şi hrăneşte bebeluşul cu biberonul şi contemplă noţiunea de tată. I-am recomandat, desigur, şi Să ucizi o pasăre cântătoare, deoarece Atticus Finch este figura ideală a tatălui în literatură“, a spus Berthoud. 

  • Vrei un nou loc de muncă? Află cum să treci cu brio de interviul de angajare

    Crezi că eşti destul de pregătit pentru a primi job-ul dorit dar de fiecare dată te blochezi la interviu? Bun venit în club. Stai liniştit, mai există foarte mulţi oameni în situaţia ta.

    Întrebarea pe care ţi-o pui cel mai probabil este  „Dar am exact ceea ce-mi trebuie pentru a activa pentru acest job”. Ei bine… asta variază, poate îţi faci doar iluzii despre asta, sau poate tu chiar eşti potrivit pentru acel post dar angajatorul nu vede asta.

    Iată factorii care probabil te-au descalificat din start când ai mers la interviu.

    1. Ai căutat pe internet cum trebuie să te prezinţi la interviu şi ai învăţat textele standard pe care le-ai găsit pe internet. Să ştii că şi angajatorii au acces la internet şi cu siguranţă şi ei pot vedea acele texte jalnice care par profesioniste şi care „îţi garantează că treci cu brio la interviu”. Titlurile pe internet par tentante dar de cele mai multe ori sunt înşelătoare şi false.

    2. Ai încercat să pari mai deştept decât eşti. Intervievatorul nu caută cel mai deştept om pe care îl poate angaja, îl caută pe cel mai potrivit pentru postul respectiv. Degeaba rezolvi ecuaţii de gradul patru în cinci secunde dacă job-ul respectiv cere să fii, de exemplu, creativ. Iar dacă încerci să pari mai deştept decât eşti de obicei o dai în bară, nu-ţi iese, n-ai cum, angajatorul vede că eşti fals şi te va descalifica din start deoarece el nu caută un astfel de angajat.

    3. Ai vorbit despre problemele tale.  Angajatorul nu dă doi bani pe problemele tale, degeaba te victimizezi în faţa lui pentru că tot ceea ce contează pentru el este cum să-şi rezolve problemele lui. Şi de asta te angajează pe tine. Nu vrea să audă ce greutăţi ai tu pentru că probabil şi el are probleme.

    4. Ai mers prea repede la interviu. Încercând să pari punctual o să faci doar rău. Angajatorul vede o uşoară disperare a ta de a primi neapărat acel job.Îi ştii pe copiii ăia insistenţi care te roagă mereu să-i laşi să se joace la tine pe telefon? Ei, exact aşa eşti tu în faţa angajatorului. Cel mai bine e să te prezinţi la fix.

    5. Ai vorbit de bani. Nici o problemă, poţi întreba de bani dar niciodată nu tine angajatorului teorii despre bani şi despre cum trebuie folosiţi. Angajatorul probabil are de 10 ori mai multi bani si experienta  decât tine in finante  şi nu are nevoie de teoriile  tale.

    6. Încerci să te faci pe plac angajatorului. De exemplu angajatorul spune că este vreme frumoasă afară şi tu îl aprobi chiar dacă afară vă vizitează uraganul Katrina. Total greşit. Angajatorul nu vrea mai mulţi linguşitori pe lângă el, pentru ca de cele mai multe ori are destui. Încearcă să îţi spui punctul de vedere, nu să-i faci pe plac, pentru că angajatorul apreciază omul care îşi poate exprima punctul de vedere mai ales dacă este susţinut de argumente pertinente.

    7. Pe reţelele de socializare ai postat ce nu trebuia. Să ştii că nu doar tu te documentezi pe internet despre angajator şi companie. Şi angajatorii se documentează in legatura cu posibilii angajati. Dacă tu pe reţelele de socializare ai postat numai poze prin cluburi, poze indecente sau poze în care te plângi că iar este luni şi nu ai chef de lucru sau glume despre şefi, poţi să-ţi iei adio de la postul mult visat pentru că angajatorul nu-si doreste  un om ca tine.