BusinessMagazin

Tag: obtinere

  • Cu această glumă poţi obţine un salariu mai mare la interviul de angajare

    Potrivit unui studiu realizat de Universitatea Columbia dacă faci această glumă în timpul interviului de angajare ai şanse mai mari să obţi un salariu mai mare decât ai fi obţinut altfel.

    Ce trebuie să faci? Atunci când te întreabă care este salariul dorit, tot ce trebuie să faci este să zici “Ei bine, aş vrea 1 milion de dolari” (n.r orice sumă ridicolă). Se pare că aceast lucru influenţează într-un mod inconştient ascultătorul. De aceea, un pulover de 50 de dolari va arăta mult mai rezonabil ca preţ atunci când este prezentat lângă un pulover de 150 de dolari. Aceeaşi strategie o aplică şi restaurantele în meniuri.

    Aceste sume mari se numesc “ancore” şi funcţionează şi când vine vorba de preţul unei maşini sau al unei case.

    Pentru a demonstra ca gluma funcţionează, Todd Thorsteinson, profesor de psihologie la Idaho University, a făcut o cercetare ce includea 200 de studenţi. Studenţii jucau rolul unor manageri ce trebuiau să facă o ofertă de salariu unor candidaţi aprobaţi. În unele cazuri li s-a spus că acei candidaţi au răspuns prin gluma – aş vrea 100,000 de dolari, dar sincer caut un salariu cinstit. Alt grup de studenţi a primit răspunsul – aş lucra pentru 1 dolar, dar sincer caut un salariu cinstit.

    De asemenea, exista si un grup de control care ştia doar cât câştiga candidatul înainte (29.000 de dolari)

    Aşadar, cei care au cerut 100.000 de dolari au primit un salariu de 35,383 de dolari, în timp ce studenţii din grupul de control au oferit 32,463 de dolari. Gluma cu 1 dolar nu a avut efect, studenţii find reticenţi să ofere un salariu mai mic decât cel din trecut.

     

     

  • Cine sunt cei 29 de oameni care conduc din umbră afacerile Americii. I-au dat deja prima lovitură lui Donald Trump

    Unul dintre cele mai importante acte legislative promovate în timpul campaniei electorale de către Donald Trump este American Health Care Act (AHCA), propria sa versiune a actului supranumit Obamacare, după fostul preşedinte al Statelor Unite.

    Cu toate cu republicanii deţin controlul asupra Congresului şi a Senatului, AHCA a căzut la vot. Mare parte din “vină” cade pe Freedom Caucus (sfatul libertăţii – n.red.), o grupare învăluită de mister, cu membri din partidul republican, care refuză să se alinieze în spatele ordinelor date de Trump şi de liderul partidului, Paul Ryan.

    Freedom Caucus a apărut în 2015, ca răspuns la încercarea fostului lider al Senatului John Boehner de a forţa adoptarea mai multor măsuri legislative.

    Grupul s-a format pentru a reda puterea republicanilor de rând şi ca o primă linie de opoziţie faţă de Obamacare. Printre idealurile declarate se numără balansarea bugetului şi micşorarea aparatului birocratic de la Washington.

    Este însă destul de greu de aflat cine face parte din acest grup elitist: calitatea de membru se obţine doar în urma unei invitaţii, iar apartenenţa trebuie ţinută secretă.

    Toate întâlnirile au loc în spatele uşilor închise, iar membri preferă de multe ori să se consulte unii cu alţii înainte de a decide asupra unui vot. Iar acesta e şi secretul puterii lor: Freedom Caucus are în jur de 35 de membri, adică puţin peste 15% din republicanii din Congres. În cazul unui vot unitar, aşa cum este de obicei cazul, ei pot răsturna avantajul deţinut de partid în această instituţie.

    Chiar dacă grupul nu şi-a asumat o poziţie oficială vis-a-vis de AHCA, majoritatea celor intervievaţi şi-au exprimat dorinţa ca Obamacare să fie eliminat cu totul, nu doar modificat în anumite puncte.

  • Noua generaţie priveşte profitul companiei ca pe o formă de exploatare

    Percepţia noii generaţii şi modul cum se raportează la o companie sunt surprinzător de socialiste, comuniste: firmele ne exploatează, ne muncesc, ne ţin peste program, directorii ţin cu cei din vârf, ne dau salarii de nimic, iar rezultatul final, profitul companiei, este făcut prin exploatarea noastră.

    În acest caz, companiile care raportează profit vor fi privite negativ, cu ură, şi mai puţin pozitiv.
    Când Petrom a raportat pentru anul 2014 un profit de un miliard de euro, cel mai mare din România, cred că 90% din cei care au interacţionat cu această ştire au înjurat compania, conducerea, acţionarul principal, OMV – austriecii scot profitul din România şi noi le-am dat petrolul ţării gratis.

    Dacă o bancă raportează profit, care până la urmă este şi o măsură a sănătăţii businessului, are parte numai de înjurături. Banca a făcut profit pe seama mea, pe dobânzile pe care le plătesc, pe comisioanele pe care ni le impun etc.
    Nimeni nu priveşte cu respect, cu admiraţie profitul, mai ales noua generaţie, care a intrat şi va intra în câmpul muncii.
    Într-o discuţie la ASE, profitul unei companii este văzut de studenţi ca formă de exploatare a lor. Surprinzător, nu? Pentru cei care sunt învăţaţi despre activitatea companiilor, despre bilanţ, despre contul de profit şi pierderi, despre sănătatea firmelor prin prisma unor indicatori de cash flow, lichiditate, solvabilitate etc.

    Dacă şi cei de la ASE se uită cu ură la profit, puteţi să vă închipuiţi cum se uită studenţii de la alte facultăţi care nu au treabă cu cifrele!

    Mă gândesc cum priveşte noua generaţie pierderile raportate de o companie. Cred că cu mai mare îngăduinţă, cu o înţelegere că viaţa e grea, că este greu de făcut afaceri în România.
    Acest lucru se duce mai departe atunci când se discută despre salarii. Poate companiile care raportează pierderi au şanse mai mari la recrutare, cine ştie? Iar acesta este un paradox.

    Mai degrabă ai înţelegere când nu ţi se măreşte salariul la o companie care are pierdere, şi poate te simţi vinovat că şi tu ai produs o parte din acea gaură, decât la o companie care obţine profit, pe care îl afli din ziare, şi lucrează cu marjă mare.
    Profitul este văzut de angajaţi în corelaţie cu salariile. Dacă firma obţine profit, încep cererile salariale. Dacă profitul este în creştere, revendicările sunt mai mari. Când câştigurile firmei sunt în scădere, cererile se mai temperează.
    De multe ori mă gândesc dacă nu sunt firme care deliberat raportează câştiguri mai mici pentru a nu înfuria angajaţii. Asta, bineînţeles, după optimizarea fiscală aferentă.

    Tema profiturilor obţinute de multinaţionale, deşi ele raportează câştiguri mai mici decât companiile româneşti, este adusă în discuţie de politicieni şi prinde la noua generaţie, care vrea să împartă tot, începând de la maşină, casă, mâncare, vacanţe.
    Va fi foarte greu pentru firme, pentru CEO, să jongleze între acţionari, profit şi noua generaţie de angajaţi, care vine cu alte pretenţii decât cea veche, care are alte aşteptări, care nu vrea să stea peste program, care vrea salarii mai mari an de an, care îşi schimbă jobul după culoarea birourilor, care consideră munca, jobul, o formă de exploatare.

    Probabil că noua generaţie – millennials sau Z – ar prefera un capitalism cu faţă umană în care să nu existe ţinte, targeturi, monitorizare, ierarhii, şefi, în care totul să fie o experienţă. Aşa cum se întâmplă acum, când jobul este văzut mai mult ca o experienţă şi mai puţin ca o necesitate sau ca o obligaţie.

    Însuşi faptul că pleacă mai târziu de acasă, de lângă părinţi, arată faptul că vor să aibă cineva grijă de ei, fie că sunt părinţii, statul sau companiile.

    Nu va trece mult timp în care solicitarea de apartament de serviciu să intre în cotidian, în cererile salariale frecvente, aşa cum sunt abonamentele la clinicile private, sălile de sport sau de dans.

    Deci, atenţie la profit, pentru că dacă este mare, s-ar putea să vă înfuriaţi angajaţii şi să considere că îi exploataţi şi ei nu câştigă nimic din acest lucru.

  • Doi puşti de 14 ani au venit cu o idee de afacere surprinzător de simplă. Au obţinut o finanţare de 50.000 de dolari

    Doi adolescenţi de 14 ani din SUA au găsit o soluţie ingenioasă la o problemă foarte stresantă pentru toate mamele, scrie Daily Mail

    Sam Nassif şi Oliver Greenwald din Denver au născocit un fel de farfurie de napolitană care se pune în jurul conului astfel încât îngheţata când se topeşte nu se va mai scurge pe mână sau pe haine. Potrivit cotidianului britanic, celor doi le-a venit ideea pentru această invenţie când aveau 10 ani. “Într-o zi am trecut pe lângă un magazin ce vindea îngheţată şi am văzut doi copii cu îngeţată curgându-le pe mâini şi pe haine, iar mama lor stătea lângă ei cu şerveţelul în mână. Ne-am gândit că ar trebui să facem ceva în privinţa asta”, au declarat cei doi.

    Au vorbit cu un producător pentru realizarea unui model 3D al lui Drip Drop şi potrivit lor au testat peste 100 de ingredinte până au găsit combinaţia câştigătoare.

    Au ieşit pe locul doi la un concurst de inveţii în 2011, iar anul trecut au impresionat juriul de la emisiunea de pitching de idei de afaceri, Shark Tank. Mai mult, cei doi au obţinut o finanţare de la Barbara Corcoran în valoare de 50,000 de dolari pentru 33% din afacere. 

  • Mihaela Feodorof, executive coach & business consultant: Suntem ceea ce avem spaţiu să devenim

    Prima experienţă care-mi vine în minte, despre care am mai scris într-un alt context, este a Roxanei. Nu o căutaţi în grupul de conexiuni de pe LinkedIn sau Facebook, mai importantă este povestea ei. A venit în relaţia de coaching din disperare de cauză. Cu doar şase luni în urmă făcuse o alegere profesională care valida valoarea la care ajunsese în piaţa de profil. Era în topul vânzătorilor, toate prilejurile în care se afla îi confirmau că se simţea ca peştele în apă cu ceea ce făcea, iar rezultatele ei erau mereu peste aşteptări. Oferta unui jucător mai mare de a se alătura echipei sale a gâdilat orgoliul profesional al Roxanei. După câteva discuţii a acceptat să treacă în ambarcaţiunea mai lustruită a concurenţei. Nu vă grăbiţi să o judecaţi, performerii au nevoie de provocări pentru a se antrena şi a-şi păstra forma. De data aceasta însă, provocarea a fost să vină dintr-o altă direcţie.

    Noul angajator şi mediul său profesional s-au dovedit atât de diferite de ceea ce avea nevoie Roxana încât, chiar punându‑şi toate abilităţile şi profesionalismul la bătaie, simţea cum zi după zi energia ei scădea, iar entuziasmul unui nou început se transforma într-o sumedenie de temeri, ezitări şi îndoieli. Persoana care-şi exprima opiniile asupra demersurilor Roxanei era chiar cea care conducea businessul şi care şi-o dorise în echipă. Aşadar, porţi de scăpare nu erau decat să-i citească pe chip, sau printre rânduri, nemulţumirea în raport cu acţiunile ei profesionale. Iniţiativele nu erau bune, fie timpul alocat pentru a obţine rezultate nu era alocat, mereu era câte ceva nepotrivit. Libertatea de acţiune a Roxanei era doar declarativă, în spatele ei simţea mereu răsuflarea şefului neîncrezător şi perfecţionist. Cum oare să funcţioneze la parametrii maximi comportamentele manifestate natural de un talent?

    Continuarea poveştii o găsiţi în volumul „O să mori de foame”, sub titlul „Talentul devine balast cand managementul este impropriu”.

    Ceea ce am vrut să reamintesc este importanţa alegerii mediului şi a relaţiilor profesionale, astfel ca ele să se acordeze firesc cu aşteptările şi nevoile noastre. Potenţialul de devenire al fiecăruia dintre noi este maximizat, sau blocat, de relaţiile pe care le dezvoltăm.   

    Un alt exemplu care-mi întăreşte crezul că aplicabilitatea acestor concepte este universală ţine de relaţia copiilor cu procesul de învăţare. Familia, şcoala, societatea sunt factorii care susţin sau deviază până la situaţii major conflictuale relaţia copilului cu sine însuşi. Când acesta nu mai vrea (să înveţe, să citească, să asculte etc.), avem tendinţa să ne apărăm şi să spunem că am pus la dispoziţia lui toate mijloacele ca el să performeze sau măcar să obţină rezultate optime. Le-am oferit, nimeni nu contestă asta, dar, cu siguranţă, doar din perpectiva noastră. Până să ajungem să ne punem cu adevărat „în papucii” copilului manifestând şi exersând empatia, comportamentul definitoriu în orice relaţie de suport, mai e drum lung.

    Cadrul în care fiecare dintre noi funcţionează, rafinându-şi acţiunile şi ajungând să obţină rezultate pe măsură, este cel mai important. Pe lângă acesta, cine populează acest spaţiu în relaţie cu noi defineşte calitatea relaţiilor pe care le trăim. Sunt ele în folosul devenirii noastre sau, în pofida bunelor credinţe, mai rău ne încurcă?

    Vin cu un alt exemplu real, doar protejând identitatea subiectului, pe care îl împărtăşesc aici. Bogdan este student la medicină. A muncit mult să ajungă aici, ştim că nu este cel mai facil examen şi demers educaţional pe care să-l practici. Vine însă la pachet cu satisfacţia că cei din jur vor aprecia alegerea ta şi reuşitele din anii de muncă care vor urma. Aparent, Bogdan funcţionează fără cusur, dar în interiorul lui se duce o luptă. Pe cine şi de ce vreau să mulţumesc? Îi este deja limpede că nu-i mai ajunge aprecierea celor din jur. „Woow, medicină, ce provocare, felicitări!“ Pentru cine fac acest efort dacă pe mine nu mă hrăneşte? se întreabă din ce în ce mai des Bogdan. Oare ce aş alege dacă nimeni şi nimic nu m-ar influenţa? Dacă aş da la o parte toate modelele de reuşită pe care părinţii, profesorii, prietenii, mi le aduc în prim-plan, ce ar rămâne la sfârşitul exerciţiului? Iată cum spaţiul de dezvoltare al lui Bogdan este brusc curăţat de impurităţi şi devine limpede că alegerea făcută nu a fost a lui. Nici să-i convingi pe ceilalţi nu este uşor, dar bine măcar că m-am lămurit cu mine însumi, îşi spune Bogdan împăcat.

    Relaţiile cu oamenii cei mai apropiaţi sunt şi cele mai delicate. Să nu-i rănim, dezamăgim, supărăm este miza implicării emoţionale. Pentru că ţinem la ele şi nu vrem să le deteriorăm, amânăm până la cronicizarea diagnosticului să le îngrijim. Dar experienţa ne dovedeşte că toţi cei dragi nouă ar fi mai fericiţi prin simplul fapt că noi suntem fericiţi. Rezultatul este la îndemână: alegerile noastre trebuie să răspundă unei singure condiţii: să fie în acord cu nevoile noastre şi să ne permită dezvoltarea armonioasă în mediul natural.

    Aici se încheie gândul meu despre importanţa relaţiei cu cel care contribuie la devenirea ta şi a terenului propice în care să sădeşti seminţele încrederii în sine, convingerilor şi valorilor fiecăruia dintre noi.

  • Tânăra de 23 de ani care este unul dintre cei mai buni cascadori pe motocicletă din lume. Ce poate să facă cu motocicleta este incredibil – VIDEO

    Franţuzoiaca de 23 de ani, Sarah Vignot, poreclită Lezito, controlează motocicleta cu o măiestrie şi cu uşurinţă uimitoare. Vignot este responsabilă şi pentru cascadoriile lui “Black Widow” (Scarlett Johnasson) din filmele Avengers.

    A început să facă cascadorii încă de la vârsta de 13 ani când avea un ATV, apoi şi-a transformat pasiunea în ceva mai serios când a început să facă motociclism de la vârsta de 16 ani. Ea spune că a învăţat să facă cascadorii de la alţii urmărindu-le trucurile.

    “Am făcut multe video-uri şi aşa am fost observată de producătorii filmului. Sunt multe fete care fac cascadorii cu motocicleta, dar nu atât de bine ca mine.”, mărturiseşte tânăra pentru publicaţia La Parisienne care spune că primul contact cu Hollywood a fost pentru filmul “Fast and Furious”, dar clipul ei a fost scos la montaj, însă a păstrat legătura cu producătorii.

    Ea a mai spus că vrea să facă o carieră la Hollywood şi spune că este nu este interesată să devină actriţă, dar vrea să joace în faţa camerei, dar cu casca pe cap.

  • Povestea celui mai mare falsificator de bani din istorie

    După cum povesteşte chiar el într-un interviu acordat revistei GQ, întreaga activitate criminală a lui Frank Bourassa a atârnat în balanţă într-o dimineaţă de decembrie, în 2009, când a petrecut ore întregi într-o parcare privind către portul din Montreal. El aştepta un transport aparent banal: cutii cu foi albe de hârtie.

    Amicii lui Bourassa, în două maşini separate, supravegheau parcarea de două zile şi nu observaseră nimic ieşit din comun; Frank Bourassa era totuşi neliniştit, pentru că în orice moment ar fi putut apărea câţiva poliţişti care să îl înhaţe. Şi avea dreptate să se teamă: într-o bună zi, câţiva poliţişti aveau să apară de nicăieri şi să îl aresteze; dar nu în acea dimineaţă friguroasă de decembrie.

    Simţind că marfa se apropie, Bourassa a sunat un alt prieten, un şofer pe care îl angajase, şi i-a spus să tragă camioneta mai aproape de locul de acostare. La scurt timp, camioneta încărcată deja a ieşit din port în mare viteză – o imagine pe care Frank o aştepta de mai bine de doi ani. Şi-o imagina, de fapt, încă din timpul adolescenţei, atunci când şi-a lansat „cariera“ de răufăcător; până la acel moment, CV-ul său includea furt din magazine, furt de maşini sau trafic de droguri. Dar acel transport din Montreal reprezenta începutul celui mai important moment din viaţa sa de infractor.

    Pe măsură ce camioneta se îndepărta, Bourassa şi complicii său au urmat-o. Şoferul a dus marfa până în Trois-Rivieres, oraşul natal al lui Frank, şi a lăsat-o acolo. El a sunat atunci un alt complice care a venit să se asigure că nu există microfoane sau camere de filmat între foile de hârtie; după ce s-a asigurat că totul e în regulă, Frank a răsuflat uşurat: „Nimeni nu mă mai poate opri de acum“.

    Foile albe nu erau însă simple foi de scris: realizate din acelaşi material folosit la tipărirea bancnotelor americane, ele aveau gravate faţa lui Andrew Jackson – principalul ingredient pentru producerea unor bancnote false de înaltă calitate. Bourassa avea acum lucrurile necesare pentru a falsifica sute de milioane de dolari în bancnote de 20 şi era pe cale să devină cel mai prolific falsificator din istoria modernă.

    Ambiţiile criminale ale lui Frank Bourassa, ajuns astăzi la 44 de ani, au început să se dezvolte când el era în clasa a VIII-a: „Am dezvoltat o reţea de hoţi din magazine“, povesteşte bărbatul. „Am început să fac bani, sute de dolari pe săptămână, era foarte mult pentru un puşti!“ La 15 ani s-a mutat din casa părinţilor, a renunţat la şcoală şi şi-a închiriat propriul apartament. Şi-a găsit chiar şi job cinstit, lucrând la un atelier auto; în acelaşi timp însă el vindea şi maşini furate. „Aveam câţiva băieţi pe care îi sunam, le spuneam de ce maşini am nevoie şi ei mi le aduceau. Câte maşini am furat? Nu ştiu, cred că vreo 500.“
    Când avea 28-29 de ani, Frank Bourassa a comis ceea ce descrie ca fiind cea mai mare greşeală a vieţii lui: a încercat să se îmbogăţească prin mijloace legale. În partea de vest a oraşului natal, el a deschis o mică fabrică specializată în producţia de pantofi şi plăcuţe şi frână. Unitatea a avut un oarecare succes, dar acest succes „cinstit“ nu i-a adus nicio satisfacţie. „Lucram douăzeci de ore pe zi, nici nu mai apucam să dorm. Era o nebunie“, povesteşte bărbatul în cadrul interviului pentru GQ. Nu după mult timp, el a fost diagnosticat cu o tulburare legată de stres şi a primit tratament. A vândut fabrica, dar experienţa l-a dus la o concluzie simplă: „La naiba cu asta, nu o să mai lucrez niciodată cinstit!“.

    Aşa că Frank Bourassa s-a întors la activitatea sa preferată: încălcarea legii. „Oamenii câştigau destul de mult din traficul de marijuana în acea perioadă, aşa că m-am gândit să încerc şi eu.“ Noul „business“ a mers destul de bine până în 2006, când poliţia a descoperit laboratorul unuia dintre distribuitorii săi; Frank a fost condamnat la 12 luni de închisoare, dar legile canadiene i-au permis să stea doar trei luni în arest la domiciliu.

    În acele luni, Bourassa a început să se întrebe ce se va alege de viaţa lui; ştia că afacerea cu marijuana nu poate rezista la nesfârşit, pentru că traficanţii mexicani aduceau marfă mult mai ieftină. Şi atunci i-a picat fisa: „Rezultatul final e întotdeauna acelaşi: faci tot felul de lucruri pentru a obţine bani. Aşa că la naiba cu asta – de ce să nu sari peste majoritatea paşilor şi să treci direct la obţinutul banilor?“

     

  • Doi români încearcă să convingă fermierii să folosească dronele în agricultură

    UAV Robotics este start-up dezvoltat de Florin Pompieru şi Cristian Bucur. Cei doi vor să aducă dronele în fermele din România pentru supravegherea inteligentă a culturilor agricole. Aceştia produc aeromodele echipate cu senzori pentru teledetecţie, un procedeu prin care fermierii pot monitoriza evoluţia culturilor cu ajutorul fotografiilor de mare rezoluţie.

    Pompieru face aeromodelism de 20 de ani, iar „sistemele relativ noi de stabilizare a zborului şi pilot autonom au deschis drumul către automatizarea zborului şi aplicaţiile în domenii precum agricultură, search & rescue, mapping. Sesizând aceste oportunităţi, am decis înfiinţarea companiei”, spune el. Primele prototipuri le-a dezvoltat încă dinainte de înfiinţarea firmei, iar cele mai importante provocări pentru român au fost dezvoltarea produsului, „zborul autonom al aripilor fixe”, dar şi „dezvoltarea soluţiilor de cloud processing”. În România, UAV Robotics are doar doi clienţi: Gothaer, asigurator în domeniul agricol, şi „încă o persoană care face cadastru”.

    În schimb, au găsit mai mulţi clienţi în Germania, Bulgaria, Ucraina, Austria sau Serbia. Un motiv pentru această situaţie poate fi reticenţa fermierilor români la serviciul oferit de companie. Survolarea cu drone este utilă agricultorilor pentru evaluarea daunelor. „Acum, inspectorii evaluează empiric, pe un eşantion pe care-l consideră relevant pentru toată cultura afectată, procedeu cu rată mare de eroare.” Potrivit lui Pompieru, rata de eroare folosind sistemul dezvoltat de UAV Robotics este de sub 0,5%. „În cazul asigurătorilor, evaluarea daunelor se face foarte precis, existând şi posibilitatea evaluării daunelor multiple (cultura afectată de mai multe calamităţi) folosind algoritmi de computer vision şi inteligenţă artificială”, adaugă el.

    Apoi, după asigurători şi fermierii care fac agricultură de precizie, de tehnologia lor se pot folosi şi companiile de chimicale care au loturi experimentale. „Sistemul poate genera hărţi VRA (variable rate prescription maps) pentru tratamentul eficient al culturilor”, spune Pompieru. După astfel de analize, fermierii ar putea doza corect tratamentul în concordanţă cu nivelul de sănătate al plantelor. Potrivit antreprenorului, investiţia s-a plasat în jurul a 15.000 de euro, iar amortizarea s-a făcut în trei luni de la înfiinţare. Soluţia de monitorizare oferită de români l-ar costa pe client 1 euro pe hectar pe an, iar investiţia ar urma să se recupereze încă din primul an, este de părere Pompieru.

    Pentru anul în curs, el vrea să deschidă un birou în Germania, să mute producţia tot acolo; a plănuit şi să dezvolte o dronă specială. cu autonomie mare, capabilă să împrăştie chimicale pe câmpuri.

  • Au strâns 5 milioane de dolari şi apoi au închis compania în mijlocul nopţii. 400 de angajaţi au fost concediaţi prin e-mail

    Start-up-ul Zirtual, care a obţinut în ultimii ani finanţări de peste 5,5 milioane de dolari, şi-a suspendat brusc activitatea  în mijlocul nopţii, trimiţând un e-mail celor 400 de angajaţi prin care îi anunţa că şi-au pierdut slujbele. Zirtual este o companie de IT care oferea servicii de asistenţă personală online.

    Odată cu e-mail-ul trimis la 1:34 dimineaţa, compania a şters pagina de Facebook, profilul de Twitter şi cel de Google+; pe site-ul Zirtual apare mesajul “operaţiuni în aşteptare.” A urmat un mesaj către clienţi, anunţându-i că start-up-ul suspendă operaţiunile pentru a reorganiza structura existentă, scrie Business Insider.

    Vestea a venit ca un şoc pentru angajaţi, care nu aveau nici cea mai vagă idee despre situaţia în care se află compania.  CEO-ul companiei, Maren Kate Donovan, nu a răspuns solicitărilor de a comenta situaţia.

    Cu 13 ore înainte de concedierea angajaţilor, site-ul Zirtual accepta încă noi clienţi şi plăţile făcute de aceştia, după cum arată mai multe postări de pe Twitter. Donovan, CEO-ul companiei, declarase recent pentru revista Fortune că transparenţa în relaţia cu angajaţii este extrem de importantă.

    Compania se afla într-un proces de creştere, mărindu-şi în ultimele 18 luni numărul angajaţilor de la 150 la 400. Cu toate acestea, se pare că cei peste 5,5 milioane de dolari strânşi în ultimele runde de finanţare erau destinaţi achitării unor datorii.

    Zirtual a început ca o companie oferind servicii de asistenţă online pentru persoane fizice contra unui abonament lunar de 99 de dolari.

  • In Romania se introduce cel mai greu examen auto din Europa

    Dacă legea trece de Parlament, cei care doresc să conducă pe drumurile publice vor fi nevoiţi să treacă patru probe, şi nu două ca până acum.Astfel, ei vor trebui să obţină punctaj de trecere la teorie, poligon, traseu ziua şi traseu noaptea.

    Poliţiştii speră că astfel, şoferii începători vor fi mult mai pregătiţi decât se întâmplă în acest moment, când, odată trecuţi de cele două probe ale examenului (teorie şi traseu ziua), ajung să fie implicaţi în accidente rutiere, multe cauzate chiar de ei.

    O altă prevedere legislativă spune că nu vor putea obţine permisul de conducere cetăţenii care nu au terminat 10 clase.

    Nouă strategie prevede schimbări şi pentru maşini. Peste câţiva ani autoturismele ar putea fi dotate cu sisteme inteligente care vor opri motorul, dacă şoferul a băut alcool scrie reporterntv.ro .