Tag: eveniment

  • Negocierile între cele două Corei: Seulul şi Phenianul nu şi-au desemnat încă negociatorii, cu doar o zi înainte de eveniment

     Seulul încă mai aştepta marţi la prânz (6.00, ora României) identitatea şi funcţia negociatorilor nord-coreeni ce urmează să traverseze frontiera miercuri pentru a se prezenta la Hotelul Grand Hilton din Seul, ales să găzduiască reuniunea.

    “Nu ştim când va transmite (Coreea de) Nord lista delegaţilor săi”, a declarat pentru AFP o purtătoare de cuvânt a Ministerului sud-coreean al Unificării.

    “Aşteptăm de (marţi) dimineaţa”, a adăugat ea.

    După luni de tensiuni punctate cu ameninţări cu o adevărată apocalipsă nucleară, Coreea de Sud şi aliaţii săi, dar şi puteri regionale, cu China şi Japonia în frunte, şi-au exprimat satisfacţia faţă de faptul că Phenianul doreşte să reia un dialog.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Întâlnirea secretă a miliardarilor lumii: “Localnicii trebuie să-şi arate paşapoartele pentru a ajunge acasă”

    “Este un spectacol remarcabil – una dintre minunile naturii – şi cel mai interesant lucru care s-a întâmplat în localitatea Watford de la introducerea semafoarelor în sensul giratoriu de pe drumul A412. Zona din jurul hotelului este complet blocată: localnicii trebuie să-şi arate paşapoartele pentru a ajunge acasă“, scrie ironic cotidianul britanic The Guardian.

    Evenimentul este captivant şi pentru delegaţi. Conferinţa este apogeul din anul fiecărui plutocrat începând încă din 1954. Singurul an în care Bilderberg nu s-a organizat a fost 1976, după ce preşedintele fondator al grupului, Prinţul Bernhard al Olandei, a fost prins luând mită de la producătorul american de armament Lockheed Martin. Poate părea ciudat, în contextul scandalurilor legate de activităţile de lobby din Marea Britanie ca o serie de politicieni importanţi să stea ascunşi mai multe zile, înconjuraţi de lux, împreună cu preşedinţi şi directori de fonduri de hedging, corporaţii din IT şi multinaţionale, fără su-pravegherea riguroasă a presei.
    „Este în contradicţie cu angajamentul din 2010 al ministrului de finanţe George Osborne privind «cea mai radicală agendă de transparenţă văzută vreodată de Marea Britanie»“, afirmă parlamentarul britanic Michael Meacher. Conferinţa este, în opinia acestuia, „o cabală antidemocratică privată a liderilor capitalismului occidental, care se întâlnesc în secret pentru a-şi menţine puterea şi influenţa departe de atenţia publică“.

    Dar, ca să fim cinstiţi, este „vigilenţa publică“ necesară atunci când politicienii sunt ascunşi bine cu atât de mulţi membri ai conducerii băncii americane JP Morgan? Întotdeauna directorul general al grupului petrolier BP este prezent ca să se asigure că reprezentanţii poporului nu sunt supuşi la prea mult lobby. Iar dacă acesta nu este prezent, atunci se află la faţa locului măcar un preşedinte al Novartis, Zürich Insurance, Fiat sau Goldman Sachs, notează The Guardian.

    Anul 2013 a adus însă un pic mai  multă „atenţie“ pentru Bilderberg. La presiunea jurnaliştilor şi activiştilor au fost făcute concesii: pentru prima dată în 59 de ani a existat un birou de presă – neoficial, format din „voluntari“. În 2009, când conferinţa a fost organizată în Grecia, au fost doar câteva zeci de privitori, hărţuiţi şi arestaţi de poliţie. Anul acesta a adus o zonă special amenajată pentru presă, persoane de legătură din partea poliţiei, toalete portabile, o camionetă cu gustări, un colţ pentru vorbitori – toate ingrediente ale unui altfel de Bilderberg.

    Bilderberg – o operă caritabilă. Nota de plată a conferinţei şi măsurilor extreme de securitate sunt suportate în Marea Britanie de organizaţia de caritate, înregistrată oficial Asociaţia Bilderberg. Răspunsul la întrebarea privind finanţarea a venit într-un fişier PDF transmis de grupul de hackeri Anonymous. Asociaţia a acoperit „costurile considerabile“, inclusiv pentru cazare, iar în cazul unor delegaţi şi pentru transport, când conferinţa se desfăşoară în Marea Britanie. Este de presupus că organizaţia caritabilă plăteşte şi contractul uriaş cu firma de securitate G4S, scrie publicaţia britanică. Din fericire, asociaţia caritabilă primeşte donaţii consistente din partea unor binevoitori precum Goldman Sachs şi BP. Scopul caritabil al organizaţiei britanice este „educarea publicului“. Astfel, conducerea acesteia organizează conferinţe şi întâlniri în Marea Britanie şi în alte ţări, iar ulterior difuzează rezultatele acestora prin publicarea de rapoarte sau alte mijloace. „Într-un mod inteligent, organizaţia caritabilă difuzează aceste rezultate ţinându-le departe de opinia publică şi presă“, afirmă The Guardian.

  • Revista The One organizează, vineri, The One Shopping Night

    The One Shopping Night (Zona Dorobanţi) reprezintă o noapte de “sales & fun”, cu discounturi speciale şi multe surprize oferite de revista The One şi partenerii săi.

    Doar între orele 20.00 şi 24.00, participanţii la The One Shopping Night au reduceri speciale în peste 40 de magazine din zona Dorobanţilor: Beautik, Brunello Cucinelli, Caffe Pascucci Shop, Canali, Casara, Cellini, Cellulem Block, Cofetăria ANA, Danza Boutique, Distino, Elos Beauty Clinic, Galt, Farmaciile Help Net, Hip Nose, Loulou Boutique, Mario Plaza, Meli Melo, Moschino, My House, Oksana, PAUL, Pink & Blue, Plafar, Silhouette, Tartine et Chocolat, The Place, Venchi, Vinexpert, Victoria 46.

    La reducerile oferite de partenerii The One Shopping Night se cumulează beneficiile din cadrul programului anual MasterCard Elite.

    Participanţii la The ONE Shopping Night sunt aşteptaţi cu multe surprize: pot savura o delicioasă vată de zahăr, pot beneficia de şedinţe gratuite de make-up şi manichiură oferite de Melkior, iar la ora 20.00 sunt invitaţi în Piaţa Dorobanţi pentru a da împreună startul celui mai spectaculos eveniment de shopping.

    Cititi mai multe pe www.one.ro

  • ICEEfest începe mâine: ce e bine să ştiţi

     – 1.550 de participanţi înregistraţi pentru conferinţe şi workshopuri până azi la ora 09:00 [cifra finală, după închiderea vânzării de bilete,  va fi în jur de 1.800, estimează organizatorii]

    – Delegaţi din 10 ţări (Bulgaria, Turcia, Grecia, Cipru, Ungaria, Polonia, Croaţia, Serbia. La care se adaugă România şi Republica Moldova)

    – Peste 90 de speakeri şi invitaţi speciali în paneluri şi discuţii care reprezintă peste 50 de companii din regiune şi din lume

    – În total, pe cele 3 scene ale evenimentului (1, 2 şi VIP) se vor însuma peste 50 de ore de prezentări şi dezbateri

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • 20 de femei pe un şantier, în scop caritabil

    Proiectul pe care mişcarea ”Women Build” îl sprijină va asigura o locuinţă pentru şase persoane cu dizabilităţi mintale care acum locuiesc în centre rezidenţiale aparţinând Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului. Casa va fi complet accesibilizată şi se doreşte a deveni un model de incluziune şi valorizare socială a persoanelor cu dizabilităţi.

    Pentru a promova dreptul persoanelor cu dizabilităţi la o viaţă independentă şi integrată în comunitate, Habitat for Humanity Romania organizează o serie de evenimente sub umbrela Women Build. Această mişcare se adresează tuturor doamnelor şi domnişoarelor care nu se feresc să înlocuiască pantofii cu bocancii, pixul şi calculatorul cu ciocanul şi care au puterea de a schimba în bine lucrurile din jurul lor.

    Partenerii proiectului Casa Mihail sunt: Open Society Foundations – Iniţiativa de Sănătate Mintală, PRO ACT SUPORT, Lafarge România, Wienerberger Sisteme de Cărămizi şi Saint Gobain Initiatives Foundation.

    Habitat for Humanity România este o organizaţie non-profit, a cărei misiune este să elimine lipsa de adăpost şi locuirea precară a persoanelor din întreaga lume. La nivel global, Habitat for Humanity a construit şi reabilitat peste 600.000 de locuinţe pentru 3 milioane de persoane din 80 de ţări de pe întreg globul. Habitat for Humanity România a ajutat, până în acest moment, peste 4.000 de familii prin programele desfăşurate în ţară, prin intermediul celor 7 filiale active ale sale din judeţele: Argeş, Bacău, Bihor, Cluj, Dolj, Prahova şi Suceava. În România, Habitat for Humanity România a dezvoltat proiecte diverse pentru grupuri vulnerabile, construind case complet accesibilizate pentru persoane cu multiple dizabilităţi. În anul 2009, Iniţiativa pentru Sănătate Mintală şi Habitat for Humanity România şi-au unit pentru prima dată forţele alături de Fundaţia “Pentru Voi” pentru îmbunătăţirea condiţiilor de locuire pentru şase persoane cu dizabilităţi din Timişoara.

     

  • Cel mai important eveniment din industria jocurilor de noroc, în România

    Adunarea Generală Euromat 2013 este un eveniment european anual dedicat industriei jocurilor de noroc. Va fi organizat pentru prima oară în Bucureşti, prin intermediul l Romslot – Asociaţia Organizatorilor de Sloturi şi AOPJNR, Asociaţia Organizatorilor şi Producătorilor de Jocuri de Noroc din România.

    Unul dintre aspectele principale care vor fi luate în discuţie în cadrul întâlnirii este reglementarea jocurilor online la nivelul Uniunii Europene, acestea aflându-se în momentul de faţă în afara sistemului de licenţiere şi autorizare din România. Euromat evidenţiază răspunderea pe care o au guvernele naţionale de a asigura că regulile fiscale şi de reglementare a furnizării serviciilor de jocuri de noroc sunt aplicate în mod egal şi nediscriminatoriu indiferent de forma de exploatare a acestora. Reglementată şi controlată în mod corect, piaţa jocurilor online, estimată la circa 720 de milioane de euro, va aduce contribuţii substanţiale la bugetul de stat.

    Printre subiectele care se află pe agenda de discuţie ale evenimentului se mai numără rapoartele de ţară, susţinute de reprezentaţii asociaţiilor membre, raportul de activitate Euromat pentru perioada mai 2012 – mai 2013 şi prezentarea şi aprobarea bugetului EUROMAT. De asemenea în cadrul evenimentului vor avea loc şi prezentarea noutăţilor legislative la nivelul Uniunii Europene, prezentarea rapoartele comisiilor de specialitate Euromat şi anume Responsible Gambling Committee şi Legal Committee, dar şi prezentarea şi aprobarea planului de activităţi pentru perioada mai 2013 – mai 2014.

    Euromat – European Gaming and Amusement Federation a fost înfiinţat în 1978, iar în prezent numără 23 de membri, asociaţii naţionale din 17 ţări europene: Austria, Belgia, Bulgaria, Croaţia, Danemarca, Franţa, Germania, Grecia, Ungaria, Italia, Olanda, Polonia, România, Serbia, Spania, Suedia şi Marea Britanie. Misiunea generală a federaţiei este de a contribui la crearea unui cadrul legislativ şi a unui mediu de afaceri aplicabil şi echitabil la nivelul Uniunii Europene pentru industria jocurilor de noroc.

     

  • 1,5 milioane de dolari pentru un zbor în spaţiu cu Leonardo DiCaprio

    Un licitator anonim a plătit suma record de 1,5 milioane de dolari pentru un loc alături de personajul principal al filmului “Marele Gatsby” într-o călătorie în spaţiu a Virgin Galactic. Va fi prima călătorie turistică în spaţiu, organizată de CEO-ul Richard Branson. 

    La câteva minute după această ofertă neobişnuită, un cuplu a hotărât, în cadrul aceleiaşi licitaţii, să plătească 2, 3 milioane de dolari pentru două locuri în călătorie. Înainte de aceasta, cei trei îşi vor petrece trei zile într-un training în Texas, la care va participa, evident, şi DiCaprio.

    Un alt pachet care îl avea pe actor ca personaj central includea bilete la premiera şi petrecerea de după a celui mai recent film al său, “Wolf on Wall Street”, o cameră la hotelul Beverly Hills, un ceas Chopard, bilete la alte petreceri high-profile şi pe Heidi Klum ca parteneră. Acesta a fost licitat cu 1, 94 milioane de dolari, potrivit today.com

    Alte pachete includeau un ceas Bulgari care i-a aparţinut lui Adrien Brody (116. 613 dolari) şi un spectacol privat Duran Duran (518. 000 de dolari). AmFAR a comunicat un câştig de 25 de milioane de dolari pentru eveniment, dublu faţă de anul trecut, când s-au strâns 11 milioane de dolari. 
     

  • Varujan Vosganian, Titus Corlǎţean invitaţi la Simpozionul NucInfo’ Day 2013

    Simpozionul are loc la Bucureşti, la Palatul Parlamentului, în sala C.A.Rosetti, începând cu ora 9.00, la eveniment fiind aşteptaţi să participe lectori precum: Varujan VOSGANIAN – Ministru, Ministerul Economiei; Titus CORLǍŢEAN – Ministru, Ministerul Afacerilor Externe; Constantin NIŢǍ – Ministru Delegat pentru Energie; Jon Rowan PHILLIPS – INPRO, IAEA (Agenţia Internaţională pentru Energie Atomica de la Viena); Constantin POPESCU – Preşedinte, Comisia Naţionalǎ pentru Controlul Activitǎţilor Nucleare; Daniela LULACHE – Director General, Societatea Naţionalǎ Nuclearelectrica S.A.; Florin Constantin TǍTAR – Preşedinte, Agenţia Nuclearǎ şi pentru Deşeuri Radioactive; Iulian IANCU – Preşedinte, Comisia de Industrii şi Servicii a Camerei Deputaţilor.

    NucInfo’ Day este un eveniment tradiţional al domeniului nuclear din România, dedicat în principal diseminării informaţiei referitoare la beneficiile şi provocările specifice implementării aplicaţiilor energiei nucleare în slujba publicului larg, precum şi cu privire la principalele progrese tehnico-ştiinţifice din zona aplicaţiilor paşnice ale energiei nucleare. Totodată, simpozionul este un bun prilej pentru numeroşi reprezentanţi oficiali reprezentând mediul politic, administraţia publică centrală, institutele de cercetări, potenţialii investitori, operatorii industriali, ONG-uri din domeniu, mass-media, precum şi orice alte persoane interesate de a participa în mod constructiv la dezbateri pe marginea unor probleme de interes reciproc.

    În cadrul evenimentului de anul acesta se va dezbate implicarea stakeholder-ilor din acest sector, cooperarea internaţionalǎ şi acceptanţa publicǎ. De asemenea, se vor analiza cerinţele pentru investiţii nucleare sustenabile şi se va încerca găsirea de soluţii şi de strategii pentru implementarea acestora.

    Printre temele abordate vor fi proiectul DFDSMA (o modalitate fezabilǎ pentru izolarea definitivǎ a deşeurilor radioactive de activitate slabǎ şi medie), planificarea viitoarelor instalaţii nucleare, energetice si ne-energetice şi scenarii de dezvoltare a energeticii nucleare.

    Evenimentul este organizat de Agenţia de presă Mediafax, gandul.info şi Agenţia Nucleară şi pentru Deşeuri Radioactive. Partener: Comisia pentru Industrie şi Servicii a Camerei Deputaţilor.

    Simpozionul va reuni peste 300 de participanţi: reprezentanţi ai Guvernului României, reprezentanţi ai investitorilor din domeniu, reprezentanţi din cadrul primăriilor şi ambasadelor, reprezentanţi din sectorul medical şi reprezentanţi ai mass-media (TV, radio şi presă scrisă).

  • Marile nume ale Internetului se aduna din nou la Bucuresti

    Lista speakerilor deja confirmati anunta un eveniment de anvergura. De la Facebook, Google, Youtube, Skype, Yahoo, PayPal, Microsoft pana la BBC sau HBO, continuand cu reprezentanti de varf ai unor grupuri de comunicare majore din lume, precum Saatchi & Saatchi, Duval Guillaume Modem, Draftfcb, McCann Erickson, Grey Group, Mediabrands Worldwide, Lbi si altii.

    O atentie mult mai mare va primi, anul acesta, si zona dedicata jocurilor si internetului mobil, printre speakerii confirmati fiind deja reprezentanti ai Deezer, Orange, Ubisoft sau Gameforge.

    Evenimentul va avea si o parte de divertisment, care cuprinde momente de stand-up comedy, o seara dedicata filmelor virale si umorului online, un concurs al dezvoltatorilor de aplicatii mobile, ceremonia de decernare a premiilor IAB MIXX precum si intalniri inedite intre vedete de prin rang si fanii lor de pe Facebook.

    “Pe langa expozitia de tehnologie si evenimentele din cadrul festivalului, anul acesta vom avea practic doua conferinte care se vor derula in paralel. Una este dedicata zonei care tine de inovatie si creativitate, cea de-a doua este axata pe chestiuni mult mai practice, actuale. Fiecare va dispune de o scena si de o sala separata”, spune Dragos Stanca, managing director Thinkdigital, compania care organizeaza evenimentul.

    ICEEfest – prescurtare de la la Interactive Central and Eastern Europe Festival – este noul brand sub care evenimentul lansat local ca RoNewMedia in 2008 a atacat, incepand de anul trecut, piata marilor evenimente din domeniul tehnologiei si industriei digitale din regiune.

    Festivalul este organizat in parteneriat cuOrangesicu sprijinul Microsoft- prin Internet Explorer 10 si Windows 8 – si se va desfasura in 6 si 7 iunie la Grand Cinema Digiplex din cadrul Baneasa Shopping City. Biletele sunt disponibile pe site-ul oficial www.ICEEfest.comiar zona expozitionala a evenimentului este inca deschisa partenerilor.

    IMPORTANT! Cititorii bmag.ro beneficiaza de o reducere de 15% fata de orice pret afisate pe site, daca trimit un email cu subiectul BM ICEEfest la adresa tickets@thinkdigital.net pana cel tarziu vineri, 5 mai!

    In plus, cumparatorii biletelor Full Pass pentru cele doua zile ale festivalului primesc automat un abonament pe 1 an la publicatiile Ziarul Financiar si Business Magazin.

    Ziarul Financiar si Business Magazin sunt parteneri media la ICEEfest 2013.

  • Spotul de prezentare a Festivalului “George Enescu”, difuzat de CNN până pe 19 mai

     Festivalul “George Enescu” a fost prezent, de asemenea, şi pe site-ul televiziunii de ştiri Euronews, într-o primă etapă a campaniei de promovare internaţională, în perioada 15 februarie – 14 martie, informează un comunicat remis MEDIAFAX.

    Spotul de prezentare este difuzat de CNN începând cu data de 22 aprilie.

    De asemenea, bannerele festivalului de pe site-ul Euronews au însumat un număr total de peste 190.000 de accesări. În acelaşi timp, în perioada noiembrie – decembrie 2012, spotul Festivalului Internaţional “George Enescu” 2013 a fost difuzat de Euronews de 102 ori.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro