BusinessMagazin

Tag: drept

  • Opinie Ioana Mihai, redactor şef Business Magazin: E normal să fii nemulţumit

    Săptămâna trecută, ceva discuţii în redacţie s-au iscat pe marginea unui subiect care în sine nu e surprinzător şi, în opinia mea, nici măcar nu constituie o ştire. Era vorba despre nişte americani, total nemulţumiţi de experienţa lor în România. Am primit reacţii cum că, de fapt, cei mai mulţi străini se declară încântaţi de România.

    Nu numai că informaţiile sunt complementare şi adevărate, fiecare în parte. În egală măsură cred că România nu este cea mai rea ţară în care să trăieşti (desigur, nici cea mai bună, să nu ne îmbătăm cu apă rece!), şi nici toate experienţele mele de peste hotare nu au fost încântătoare, în cazul meu, de la A la Z.

    Pentru a le răspunde punctual americanilor, care se plângeau de mirosul neplăcut din tren, pot să spun răspicat că pe aeroportul din Atlanta am întâlnit o sumediene de miasme. E drept, în România sunt locuri care put. În zona Cocor, în Piaţa Unirii din Capitală, se simte atunci când nu plouă vreme îndelungat, un miros pestilenţial. Dar pute şi în piaţa Omonia din Atena. Şi am constatat că într-un resort all-inclusive din Antalya, un fel de PeCeleMaiÎnalteCulmiAleServiciilor, chelnerii pot fi acri.

    Oricine ştie că o călătorie cu mijloacele de transport în comun în plină vară este o veritabilă aventură olfactivă. Dar asta nu se întâmplă doar în România, ci mai peste tot în lume. În Egipt e multă mizerie, ignoranţă şi sărăcie. În Grecia nu primeşti decât arareori un bon fiscal şi mai niciodată nu pricepi ce scrie pe nota de plată, dacă nu cumva ai translatorul cu tine.
    E drept că atunci când suntem în vacanţă, când vrem să ne resetăm sistemul pentru a munci alte 51 sau poate 52 de săptămâni până la următorul concediu, avem pretenţia să ne simţim bine, iar acreala unei chelneriţe, mizieria de la hotel sau neplăcerile din mijloacele de transport capătă valenţe mai puternice decât într-o zi obişnuită.

    Şi am remarcat că avem tendinţa de a ne exprima vocal nemulţumirile – legate de experienţe cu medici, chelneriţe, administratorul de bloc, vecini sau întârzierile de salariu. Şi că mai nimeni nu urlă în gura mare ce bine şi frumos a fost în hotelul de la mare. Poate am fost surprinşi, dar nu vocali. Şi e normal să fie aşa. E normal să întâlneşti doctori competenţi, chelneriţe serviabile şi trenuri curate. Iar nemulţumirea este firească.

    La fel de firesc este să ne putem exprima pe marginea a ceea ce ne place şi ceea ce nu ne place. În esenţă, avem acest drept, de a ne exprima. Că altcineva nu este de acord cu o părere exprimată, este, în egală măsură, îndreptăţit să-şi expună propriile argumente. Recent, într-o discuţie, cineva mi-a spus că „Libertatea mea se termină acolo unde intervine asupra libertăţii tale”. Adevărat.

    Poate că părerea americanilor nu a fost subiect de ştire naţională. Dar experienţa mea de jurnalist arată că oamenii nu sunt interesaţi strict de ştiri. E suficientă o zapare, la ceas de seară, pentru a vedea că subiectele care captează naţiunea nu reprezintă ceea ce am învăţat la facultate că ar trebui să suscite interesul naţional. Nici măcar nu contează ce i-a îndemnat să fie curioşi pe cei care au dat click pe link-ul care prezenta nemulţumirea americanilor. Important este că au putut să citească, să vadă ce spun acei americani. Şi să le dea dreptate, sau, dimpotrivă, să-i critice. Şi e normal să se poată exprima şi ei.

    Până la urmă, este o doar o opinie. Şi cred că nici măcar nu are putea de a afecta imaginea României. Ceea ce face Prinţul Charles este mai important. Mai importante sunt părerile expaţilor, care se îndrăgostesc de ţara care le produce surprize mai plăcute decât se aşteptau. Sunt oameni care au preferat să renunţe la carierele în multinaţionalele care îi aduseseră în România ca să nu plece din această ţară. Aşa cum mulţi expaţi fac PR ţării, determinând prietenii să vină aici în concedii sau pentru afaceri. Dovadă şi Emmanuelle Valentin, general manager al Sanofi, a cărei poveste o puteţi citi pe larg în materialul de copertă din această săptămână.

    Sau străini care vin în România şi-şi cumpără teren, case, şi se declară foarte fericiţi.

    Iar dincolo de păreri stau cifre. Conform datelor de la Institutul Naţional de Statistică, în luna iulie a acestui an au intrat în ţarp peste 272.000 de străini, mai mulţi decât în aceeaşi lună a anului trecut (258.000).

    Părerile sunt de multe feluri. Şi bune, şi foarte bune, şi proaste. Şi e firesc nu numai să fim nemulţuniţi, atunci când este cazul, ci să şi spunem asta. Poate că iese ceva bun din asta. Poate trenul în care au călătorit americanii va fi mai curat, poate chelneriţele vor învăţa să fie serviabile (ar fi bine, bacşişul lor depinde de asta), poate camerele de hotel vor străluci, toate, de curăţenie.

    Oamenii sunt avizi de sânge, lacrimi şi scandal. Nu e lăudabil, dar e un fapt. Iar publicarea declaraţiei americanilor nemulţumiţi nu este un manifest al redacţiei. Dimpotrivă, de-a lungul anilor ne-am asumat o politică editorială extrem de optimistă.

    Când firmele picau în faliment sau insolvenţă ca muştele în oţet, noi am mers contra curentului, scriind despre cei care izbuteau să menţină creşteri, să inventeze afaceri, aveau curaj să renunţe la slujbe bine plătite în multinaţionale pentru a risca pe cartea antreprenoriatului.

    De 11 ani publicăm în fiecare an 100 Tineri manageri de top, cel mai optimist produs media. Dar miza noastră pe optimism nu înseamnă că suntem rupţi de realitate, că trăim într-un glob de sticlă sau că nu suntem conştienţi că există şi oameni nemulţumiţi.
     

  • Terorismul – un termen tot mai confuz

    Instituţiile internaţionale au propriile lor definiţii. Statele lumii au şi ele definiţiile lor, astfel încât ceea ce e înfierat ca terorism într-o ţară e elogiat ca mişcare de rezistenţă sau de eliberare într-alta.

    Sintagma “război contra terorii”, lansată de preşedintele Statelor Unite imediat după tragedia din 11 septembrie 2001 – simplă retorică bombastică – urma să transforme lumea în iad.

    La sfârşitul lui 2007, într-un editorial din Washington Post, Zbigniew Brzezinski, fostul consilier pe probleme de securitate naţională al preşedintelui Carter, realiza o analiză necruţătoare, anticipând multe dintre nenorocirile cu care ne confruntăm astăzi:

    ”Aşa-numitul război contra terorii a creat o cultură a fricii în America.

    Ridicarea acestor trei cuvinte, de către administraţia Bush, la rang de mantră naţională, începând cu oribilele evenimente din 11 septembrie a avut un impact nefast asupra democraţiei americane, asupra psihicului Americii şi asupra reputaţiei Statelor Unite în lume. Folosirea acestei expresii ne-a subminat, de fapt, capacitatea de a ne confrunta eficient cu provocările reale ale unor fanatici ce folosesc terorismul împotriva noastră. Prejudiciul cauzat de aceste trei cuvinte – un caz clasic de rană autoprovocată – este infinit mai mare decât orice coşmar sălbatic întreţinut de fanatici ai atacurilor din 11 septembrie, când complotau împotriva noastră în peşterile din îndepărtatul Afganistan. Sintagma în sine este lipsită de sens. Nu defineşte nici un context geografic şi nici presupuşi inamici.

    Terorismul nu este un duşman, ci o tehnică de luptă, de intimidare politică prin uciderea unor neînarmaţi, non-combatanţi (…). Lipsa de precizie a sintagmei a fost deliberat calculată de cei care au gândit-o. Referirea constantă la un război contra terorii a atins un singur obiectiv major: a stimulat apariţia unei culturi a fricii. Teama obnubilează motivul, augmentează emoţiile şi înlesneşte manipularea  publicului de către politicieni demagogi. Decizia legată de războiul din Irak n-ar fi câştigat sprijinul Congresului fără legătura psihologică dintre şocul 9/11 şi existenţa postulată a  armelor irakiene de distrugere în masă. Sprijinul pentru preşedintele Bush la alegerile din 2004 a fost, de asemenea, obţinut în parte graţie ideii că o naţiune în război nu-şi schimbă comandantul în mijlocul conflagraţiei.  Pericolul omniprezent dar imprecis a fost astfel canalizat în direcţia unui tertip politic, prin recursul mobilizator la faptul de a fi în război”.

    Cititi mai multe pe www.gandul.info

  • Cele mai impresionante 10 oraşe dispărute. Multe au devenit subiect de film

    Unele dintre acestea au fost într-adevăr regăsite, iar celelalte au devenit adevărate legende despre nu se ştie dacă au existat, vreodată, cu adevărat. Oraşele din această listă au captat imaginaţia multor istorici, arheologi şi aventurieri.

    1. Oraşul Patagoniei

    Cunoscut şi ca “oraşul plimbător”, Oraşul Patagoniei s-ar fi aflat în cel mai sudic punct al continentului american, în regiunea cunoscută astăzi drept Patagonia. Se spune că ar fi fost construit de către supravieţuitorii unui vas spaniol şi că ar fi avut resurse mari de aur şi bijuterii.

    2. Troia

    Făcut celebru de scrierile lui Homer, Troia este un oraş legendar aflat pe teritoriul actual al Turciei. Cunoscut mai ales datorită războiului ce îi poartă numele, Troia era o aşezare fortificată aflată pe malul mării.

    3. Oraşul pierdut Z

    Se presupune că acest oraş se afla în jungla braziliană şi că adăpostea o civilizaţie evoluată, cu o vastă reţea de poduri, drumuri şi temple. Zvonurile despre acest oraş au început atunci când un navigator portughez a spus că a vizitat locul în 1753. Relatarea acestuia rămâne singura dovadă legată de existenţa oraşului.

    4. Petra

    Oraşul Petra se află în Iordan, în apropierea Mării Moarte, şi se remarcă prin arhitectura unică în lume. Oraşul a intrat în declin după ce romanii au cucerit întreaga regiune în anul 363 î.e.n.

    5. El Dorado

    El Dorado este, poate, cel mai inportant oraş legendar din lume. Aşezarea ar fi fost un imperiu aflat în junglele sud-americane, iar numele înseamnă “cel de aur”. De-a lungul anilor au fost efectuate numeroase expediţii de căutare, cele mai multe în Evul mediu.

    6. Memphis

    Fondat în anul 3.000 î.e.n., Memphis a fost capitala Egiptului antic şi a servit ca un centru administrativ pentru sute de ani. Se spune că Memphis a avut chiar şi 30.000 de locuitori, primind astfel titlul de cel mai mare oraş al antichităţii.

    7. Angkor

    Regiunea Angkor din Cambodgia a fost un centru al puterii în timpul imperiului Khmer pentru mai bine de 2.200 de ani. Oraşul a fost abandonat în urma unui atac al armatei tailandeze în 1431.

  • A găsit o perlă de 34 de kg ce valorează 100 de milioane de dolari. Ce a făcut cu ea este incredibil

    Pescarul a găsit perla într-o scoică uriaşă în urmă cu zece ani pe coasta Insulei Palawan, Filipine. El nu s-a gândit că ar fi valoroasă şi a ţinut-o sub pat drept talisman norocos, scrie Daily Mail

    De fapt perla pescarului este cea mai mare din lume, de cinci ori mai mare decât cea care deţinea recordul până atunci şi descoperirea ei a fost o întâmplare pentru că o parte din casa lui a luat foc şi a fost forţat să-şi mute lucrurile. Pescarul a mers cu perla la un agent de turism din Puerto Princesca care a rămas uimit când a văzut perla de 34 de kg, 66 de cm lungime, 30 de cm.

    “Am fost uimit când a adus-o la noi. Aşteptăm certificările oficiale, dar noi credem că Puerto Princesca va câştiga probabil un alt titlu prestigios, oraşul care are cea mai mare perlă naturală din lume”, a spus Aileen Cynthia Amurao. “O vom păstra în Filipine şi sperăm să atragem mai mulţi turişti”, adaugă Amurao.

  • Acest pescar a găsit o perlă de 34 de kg ce valorează 100 de milioane de dolari acum zece ani. A păstrat-o sub pat drept talisman norocos

    Pescarul a găsit perla într-o scoică uriaşă în urmă cu zece ani pe coasta Insulei Palawan, Filipine. El nu s-a gândit că ar fi valoroasă şi a ţinut-o sub pat drept talisman norocos, scrie Daily Mail

    De fapt perla pescarului este cea mai mare din lume, de cinci ori mai mare decât cea care deţinea recordul până atunci şi descoperirea ei a fost o întâmplare pentru că o parte din casa lui a luat foc şi a fost forţat să-şi mute lucrurile. Pescarul a mers cu perla la un agent de turism din Puerto Princesca care a rămas uimit când a văzut perla de 34 de kg, 66 de cm lungime, 30 de cm.

    “Am fost uimit când a adus-o la noi. Aşteptăm certificările oficiale, dar noi credem că Puerto Princesca va câştiga probabil un alt titlu prestigios, oraşul care are cea mai mare perlă naturală din lume”, a spus Aileen Cynthia Amurao. “O vom păstra în Filipine şi sperăm să atragem mai mulţi turişti”, adaugă Amurao.

  • Cum a ajuns acest român de 35 de ani să conducă o firmă cu 1350 de angajaţi în India

    Clujeanul Tudor Marchiş administrează 2 milioane de metri pătraţi din clădirile de birouri din Bangalore, localitate cunoscută drept echivalentul indian al Silicon Valley-ului. Firma pe care o conduce are 1.350 de angajaţi, iar planurile vizează creşterea personalului la nivelul de 2.000 de oameni până la 1 aprilie 2017 şi până la 3.000 în 24 de luni.

    La 35 de ani, Tudor Marchiş coordonează activitatea unei firme cu 1.350 de angajaţi, care asigură întreţinerea a 62 de clădiri de birouri, două fabrici şi o şcoală. Cea mai mare parte a contractelor sunt concentrate pe clădiri din parcul IT Manyata din Bangalore, cel mai mare din India, ocupând o suprafaţă de 34 hectare. Într-o ţară în care contrastele se întâlnesc la tot pasul, cu mentalităţi radical diferite de ale europenilor, românul a crescut de la zero o afacere în care a avut drept asociaţi un indian, un norvegian şi un ungur. Contractele şi personalul firmei au fost cedate recent către o firmă din Orientul Mijlociu, iar românul a rămas la conducere.

    Firma pe care o conduce, Thermo Control Services and Expertise, asigură activităţi de facility, property şi energy management pentru Embasy Group, un dezvoltator care deţine în lume milioane de metri pătraţi de birouri închiriate firmelor din industria IT din Bangalore, oraş denumit şi Silicon Valley de India. Parcul IT se întinde pe o suprafaţă de 34 hectare, cât 68 de terenuri de fotbal. Oraşul cu peste 8 milioane de locuitori are peste 10.000 de milionari în dolari şi 60.000 de oameni cu averi cuprinse între 800.000 şi 1 milion de dolari.

    Parcul IT din Bangalore asigură o treime din exporturile IT ale Indiei, ţară cu un PIB de 2,1 trilioane de dolari şi creştere economică neîntreruptă în ultimele două decenii. Marchiş povesteşte că în ultimii cinci ani, de când a ajuns în India, „e un mic boom pe partea de outsourcing“ şi îşi susţine ideea dând ca exemplu faptul că Huawei se mută în India, unde dezvoltă un centru mare de servicii. În plus, apar „parcurile industriale şi logistice. Acum cererea internă e enormă şi India are un program menit să reducă importurile din China şi să producă în ţară cât mai mult din ceea ce e necesar pentru propriul consum. Automat, China va pierde prin asta influenţa pe o piaţă enormă“, arată românul.

    Povestea clujeanului a apărut pentru prima dată în Business Magazin în anul 2013. Citiţi aici cum s-a adaptat la viaţa din India, cum lucrează cu oamenii de-acolo, cât de mari sunt contrastele.

    Planurile sale vizează o extindere accentuată: numărul de angajaţi ar urma să ajungă la 2.000 în primăvara anului viitor şi la 3.000 în 24 de luni. Principalul motor al creşterii aşteptate sunt contractele care intră în portofoliul firmei după preluarea ei de investitorii din Orientul Mijlociu: suprafaţa de clădiri gestionată de firma de property şi facility management condusă de român va creşte cu 1,4 milioane mp, ajungând la 3,4 milioane mp. „Ca idee, eu administrez 2 milioane de metri pătraţi de birouri, iar toată piaţa de profil din Bucureşti se apropie de 3 milioane mp“, spune Marchiş, care estimează că gestionează circa 10% din piaţa de birouri din India, deşi firma este mică la nivelul ţării.

    Cu noul acţionariat al firmei, firma condusă de român va avea acces la noi contracte, pentru clădiri şi parcuri logistice. „După ce fac bani «în casă», ies pe piaţă şi mă extind, estimez că în 12-24 luni. Solidific cash-flow-ul şi apoi muşc din piaţă. Vreau să schimb mentalitatea: aduc sânge proaspăt şi o nouă mentalitate de property management“. Şi vede tehnologia drept aliat valoros: „În viitor, oameni pregătiţi şi bine plătiţi, cu ajutorul tehnologiei smart touch vor administra clădirile“. În capul listei cu planuri de investiţii a pus anul acesta cheltuielile pentru software şi trainingul angajaţilor. „Am pus la punct toate procedurile şi am pregătit echipa pentru creştere“, pentru că ştia ce va urma, de vreme ce detaliile tranzacţiei au fost stabilite încă din 2015.

    Românul vine în ţara natală în fiecare an de două ori, de fiecare dată câte o lună; la ultima vizită însă, în iulie, se grăbea să se întoarcă în India, având o sumedenie de planuri de pus în practică. Chiar şi aşa, nu ar putea să conducă de la distanţă firma dacă nu ar fi adept al delegării: „Practic coordonez activitatea. Nu urmăresc greşeala, caut progresul. Privesc şi conduc în ansamblu sistemul, nu mă pierd în detalii şi le urmăresc doar în cazul în care într-o anumită zonă lucrurile se poticnesc“. Preferă o structură simplă pentru firmă, cu departamente clare: finanţe, resurse umane, operaţional, IT, procurement, legal. „Stabilim strategia şi tragem toţi să o atingem. Nu există scuze în sistemul meu. Nu accept scuze, ci doar soluţii. Nimeni nu are voie să scrie vreun mail de justificare a unei întârzieri sau pierderi de contract sau bani. Mailul este o soluţie la problemă sau demisie. Nu angajez oameni să le spun ce să facă, angajez oameni să ne spună cum să facem“, sumarizează el stilul de management pe care îl are într-o cultură care diferă radical de Europa.

    Mai mult, dacă în trecut şi-ar fi dorit să lucreze şi alături de români, mai nou spune că nu vrea să mai convingă conaţionali să meargă în India: „Muncesc pe pământ indian şi prefer să lucrez cu oamenii de acolo. După cinci ani am înţeles cum să-i motivez, cum să-i pregătesc, cum să îi ţin înfometaţi de performanţă“. Iar adaptarea unui român la cultura indiană presupune mult efort, „spun asta după două tentative eşuate. E mult efort şi statistica arată că în India doar 1,5 din zece expaţi pot rezista mai mult de un an. E o societate frumoasă, dar dacă aterizezi cu ideea că valorile societăţii tale sunt absolute, te arzi singur. Trebuie să fii dispus să înveţi valorile lor şi să te adaptezi la ele pentru a fi acceptat de sistemul de business“. Altminteri, în ţara care ocupă locul doi după China în ce priveşte numărul de locuitori, expaţii sunt foarte bine trataţi.

     

  • Ţara în care angajaţii muncesc atât de mult încât este ilegal să nu îţi iei concediu

    La Tokyo se discută o lege care să-i oblige pe angajaţi să stea departe de muncă măcar cinci zile pe an. Nu e doar o încercare de a creşte productivitatea lucrătorilor, e o problemă naţională: oamenii nu mai au timp pentru viaţa personală, se nasc tot mai puţini copii şi se înregistrează tot mai multe cazuri de suicid şi morţi prin epuizare, relatează Digi24.ro, citând publicaţia Russia Today.

    Legislaţia japoneză e penultima în lume la capitolul zile legale de concediu. Un debutant are dreptul la doar 10 zile pe an, iar după fiecare an în plus de experienţă se mai adaugă încă o zi de concediu.Deşi numărul e foarte scăzut, japonezii nu iau nici jumătate din numărul de zile la care au dreptul, astfel încât în Japonia ar putea deveni ilegal să nu îţi iei concediu.

    Refuzul concediului e doar o parte a problemei, cealaltă fiind orele suplimentare realizate în exces. Studiile arată că japonezii lucrează chiar şi 14 ore pe zi. Motivul principal pentru acest stil de viaţă este teama japonezilor că şi-ar putea pierde locul de muncă, mai scrie Digi24.ro.

    Piaţa muncii a apucat-o în direcţia orelor lungi şi a anilor fără concediu în anii ’70, în plin boom economic, când a explodat numărul celor care lucrau peste 60 de ore pe săptămână. Tot atunci în limba japoneză a apărut cuvântul „karoshi” – moarte prin epuizare. Presiunea psihologică lasă şi altfel de urme asupra societăţii. Japonia cunoaşte de ani buni o epidemie a sinuciderilor. 30.000 de cazuri au fost înregistrate doar în 2011, iar anchetatorii susţin că o treime se datorează stresului la muncă. Cultura muncii însă dă o lovitură societăţii în ansamblu. Oamenii nu mai vor familii, nu mai vor copii fiindcă oricum nu au timp. Natalitatea scade rapid, an de an, iar în 2014 a atins un nou record, asta în vreme ce rata deceselor urcă rapid.

    Se estimează că, până în 2050, populaţia Japoniei va fi mai mică cu 30 de milioane de oameni. Deja un sfert din populaţie are peste 65 de ani, iar proporţia ar putea urca la 40% în 2060 – ritmul de îmbătrânire îl depăşeşte cu mult pe cel al economiilor dezvoltate din occident, mai scrie sursa citată.

  • Ţara care le interzice şefilor să îşi mai deranjeze angajaţii după orele de program

    Ar trebui guvernul să intervină şi să reglementeze modul în care angajaţii sunt obligaţi să răspundă la mail-uri?
     
    În Franţa, răspunsul la această întrebare pare să fie da; Partidul Socialist al lui Francois Hollande e pe cale să voteze o lege care va da angajaţilor, pentru prima oară, “dreptul de a se deconecta”, scriu cei de la BBC.
     
    Companiile cu mai mult de 50 de angajaţi vor fi obligate să prezinte un plan care să conţină orele (în special seara şi în weekend) în care angajaţii nu sunt obligaţi să răspundă la mesajele electronice.
     
    Chiar dacă reacţiile din alte state membre UE nu au fost cele aşteptate, guvernul francez insistă că ideea de conectare permanentă reprezintă o problemă tot mai mare, asupra căreia trebuie luate o serie de măsuri.
     
    “Toate studiile arată că există mult mai stres legat de muncă în ziua de azi, şi acest stres este constant”, a declarat parlamentarul socialist Benoit Harmon. “Angajaţii părăsesc fizic biroul, dar nu îşi părăsesc munca. Ei rămân ataşaţi printr-un fel de lesă electronică, exact ca un câine. Mesajele, email-urile colonizează viaţa angajaţilor până la punctul la care aceştia cedează nervos.”

  • Cum arată vilele fabuloase din satul cunoscut în lume drept capitala neoficială a romilor – GALERIE FOTO

    Şi la noi în ţară, romi au construit clădiri impresionante, însă satul moldovean Soroca se poate lăuda cu imobile fabuloase care au ca inspiraţie Capitolul american, Bazilica Sfâtul Petru din Roma sau Teatrul Balşoi din Moscova.

    În Soroca există un cartier numit dealul ţiganilor şi este cunoscută în lume drept capitala “neoficială” a romilor şi a devenit un punct de atracţie turistică pentru străini.

    Palat cu turnuri sau personaje din antichitate. Pereţi şi garduri construite din piatră scumpă şi gard din metal preţios. O lume în care opulenţa se îmbină cu kitchul (vezi interiorul palatelor)

     

  • Fotografie controversată cu prinţul George. Părinţii lui, calificaţi drept „monştri monarhişti”

    Recent, Prinţul George a împlinit 3 ani, ocazie pentru Palatul Kensington să dea publicităţii 4 noi fotografii cu micul prinţ.
     
    Acestea au fost realizate la Norfolk, la jumătate lunii iulie de către fotograul Matt Porteous si îl surprind pe micul prinţ dându-se în leagăn, dar şi stând pe o păturică cu o îngheţată în mână alături de Lupo, câinele familiei.
     
    Citiţi mai multe pe www.one.ro