Tag: cautare

  • Oraşele cu cea mai ieftină băutură din Europa

    Fiecare când călătoreşte într-o ţară străină are propriile opinii în legătură cu ce să facă acolo sau ce să viziteze. Unii caută cele mai frumoase peisaje, alţii muzee şi unii cea mai ieftină băutura.

    Potrivit, BigPicture.ru, Poşta britanică a realizat un top al oraşelor cu cea mai ieftină băutură din Europa. Topul se bazează pe costul mediu a 12 băuturi alcoolice: o sticlă de bere, un pahar de vin, şampanie, cocktail etc. Noi am zice că şi Bucureştiul ar fi meritat să fie menţionat în clasament. Topul după cum urmează:

    10.Londra – O bere 5.48 de dolari. Costul total al celor 12 băuturi – 88.4 de dolari

    9. Barcelona- un pahar de vin te costă 4.5 dolari, iar costul total al băuturilor ajunge la 88 de dolari

  • Uitaţi de Maldive: acesta este uimitorul sat plutitor aflat la doi paşi de România – GALERIE FOTO

    În apropierea satului se află o centrală electrică care foloseşte apa din lac pentru răcire, acest proces asigurând o temperatură constantă a apei de-a lungul celor 12 luni.

    Bungalourile au fost construite drept case de vacanţe, iar localitatea a devenit cunoscută în urmă cu doi ani, atunci când motorul de căutare Bing a afişat un wallpaper cu “satul plutitor” pe una din paginile cu rezultate.

  • Ce făceau aceste fete pentru câţiva fulgi de aur. Povestea ÎNFIORĂTOARE ţinută ascunsă zeci de ani

    La începutul anilor ’80, fotograful brazilian Sebastião Salgado s-a deplasat către minele din Serra Pelada, unele dintre ele fiind la 430 km la sud de gura de vărsare a fluviului Amazon. Câţiva ani mai devreme, un copil a găsit o pepită de 6 grame de aur în malul unui râu local, declanşând una dintre cele mai mari curse de căutare a aurului din istoria modernă. Motivaţi de visul unei îmbogăţiri fulgerătoare, sute de mii de oameni au coborât în căutarea preţiosului metal.
     
  • Cronică de film: Fate of the furious (Fast and Furious 8)

    Rar mi-a fost dat să văd atât de mulţi actori buni (sau cel puţin decenţi) într-un film lipsit de orice fel de logică. Sigur, când te duci să vezi un nou episod din franciza Fast and Furious nu ai aşteptări foarte mari în ceea ce priveşte credibilitatea scenelor; dar acum parcă au dus totul prea departe.

    |nainte de a demonta filmul, trebuie să recunosc că scenele de acţiune sunt spectaculoase – total nerealiste şi destul de stupide, dar spectaculoase. Dacă asta căutaţi, atunci poate că Fate of the Furious nu va fi o experienţă atât de dezamăgitoare. Dar trebuie să vă avertizez că al optulea episod se îndepărtează destul de mult de ideea de bază, şi anume cursele de maşini: nu cred că maşinile apar mai mult de 20-25 de minute în film.

    Revenind la soarta furioşilor, regizorul F. Gary Gray ne aruncă de la început pe străzile din Cuba, acolo unde Dom Toretto (Vin Diesel) a devenit un fel de vedetă în lumea ilegală a maşinilor tunate. Consumăm 5 minute din cele 25 alocate curselor.

    O întâlnire cu Cypher (Charlize Theron) îl face pe Dom să se întoarcă brusc împotriva tuturor celor pe care îi cunoaşte şi să înceapă să fure diverse arme care mai de care mai letale.

    Fără alte explicaţii, trecem apoi în Statele Unite, unde Hobbs (The Rock) antrenează o echipă de fotbal de copii. O altă întâlnire, de data asta cu un agent guvernamental pe care îl cheamă dl Nimeni (serios, nu e o glumă), îl convinge pe Hobbs să plece în Germania, la Berlin, pentru a recupera de la terorişti o armă de distrugere în masă.

    Probabil vă gândiţi acum: ”Ia uite şi la ăsta, ne-a povestit tot filmul“; nu vă temeţi, pentru că nu am dezvăluit decât primele 10 minute ale filmului. Celelalte 2 ore şi 5 minute aduc un fel de alergătură prin tot felul de ţări, culminând cu o confruntare undeva prin Rusia.

    Franciza Fast and Furious a început în 2001, atunci când filmul cu acelaşi nume a făcut o radiografie cel puţin interesantă a curselor ilegale de maşini de pe străzile din Los Angeles. Nu a fost un film cu buget mare, dar reacţia publicului a făcut ca studioul de producţie să dea undă verde unei continuări. Din păcate însă pentru fani, franciza s-a transformat uşor-uşor într-una de acţiune fără prea mare legătură cu maşinile.

    Furious 7 s-a întors puţin spre tema centrală, poate şi pentru a găsi o formulă acceptabilă de a-l scoate din poveste pe Paul Walker (care şi-a pierdut viaţa într-un accident de maşină, în timpul filmărilor); a fost un film primit bine atât de critici, cât şi de fani şi mi-e greu să înţeleg de ce producţia de anul acesta a luat-o pe alt drum. Dincolo de dilemele mele, sunt convins că banii vor curge şi de data asta.

    Revin la concluzie: Fate of the Furious e un film lipsit de orice fel de logică, pe care nu l-aş recomanda decât în locul unui show prezentat de Dan Negru.

    Notă: 4/10

     

  • Mihaela Feodorof, executive coach & business consultant: Care-i treaba?

    Pe de o parte sunt angajatorii care-şi caută cei mai potriviţi coechipieri, împărtăşindu-şi reuşitele, dar şi experienţele care au eşuat. De cealaltă parte sunt candidaţii prospecţi, cei care se gândesc sau chiar au făcut demersuri pentru a se alătura unei noi echipe.

    De fiecare dată ajungem la aceeaşi temă. Alegerea. Căutarea aceasta formală are însă şi aspecte care merită o atenţie sporită, pe lângă un proces de introspecţie rafinat. Şi aici mă refer, desigur, la procesul individual, indiferent de care parte ne aflăm.

    Un CTO îmi povestea de curând păţaniile profesionale generate de alegeri care au ţinut cont, în principal, de competenţele profesionale, acele ”hard skills“ mult căutate. |ntr-un domeniu care suferă de o lipsă acută de resursă umană specializată, cum este cel tehnic-IT, e tare greu, spunea el. Şi are dreptate. Să cerni candidaţii care au competenţe şi îţi acceptă oferta după criterii ”soft“ este ca şi cum ţi-ai tăia craca de sub picioare. Dar ce te faci când lipsa de implicare, demotivarea şi egocentrismul angajatului decompensează tot setul de cunoştinţe şi abilităţi pentru care ai ales să-l aduci în echipă? Cât de mult costă, cât durează şi cu ce şanse de reuşită se produce o aliniere a valorilor personale? De ce nu faci acest sondaj din procesul de selecţie şi recrutare?

    Această întâmplare, replicată în diverse contexte, mi-a amintit de o experienţă din procesul de recrutare. Proiectul deschis era la nivel de top management. Mi-am ales ajutoare externalizate pentru a mă asigura de identificarea tuturor candidaţilor potriviţi profilului din piaţă şi obiectivitatea primei etape de selecţie a aplicaţiilor. Am întâlnit toţi candidaţii de pe lista scurtă, alături de colegii de echipă. Următoarea etapă a procesului era propunerea candidaţilor către echipa de management tehnic, care urma să lucreze cu cel ales pentru angajare. Doi dintre cei cinci candidaţi au primit avizul tehnic şi s-au întors către noi, cei din HR, pentru propunerea finală care însemna ofertarea. Urma decizia de angajare care, pentru acest nivel, era de mandatul comitetului executiv al companiei.

    Prima propunere a echipei manageriale se potrivea perfect la nivel de competenţe tehnice. Avea cunoştinţele şi le aplicase, cu rezultate foarte bune, în proiecte similare din alte companii, ceea ce îl poziţiona ca preferat pe lista finală. Celălalt candidat nu avusese parte de experienţe similare, dar îşi convinsese interlocutorii specializaţi prin potenţialul său de adaptare şi integrare a diferitelor contexte în care îşi punea la lucru cunoştinţele. Diferenţele majore de abordare între un departament tehnic şi cel de HR sunt bine cunoscute şi încercate de toţi cei care joacă roluri profesionale.

    A fost nevoie să fac câţiva paşi înapoi pentru a vedea cât mai clar contextul. Aveam specialiştii, aveam nivelul de expertiză, aveam nevoie să găsesc un argument solid care să susţină funcţionalitatea competenţelor menţionate în profil. Omul, valorile lui, atitudinea, stilul personal. Un pachet de abilităţi pe care desigur cei din rolurile tehnice nu-l luaseră prea mult în seamă. Maşina trebuie să funcţioneze, nu are suflet.

    Am pariat pe a doua propunere. M-am gândit la fiecare dintre viitorii interlocutori, care ocupau deja roluri manageriale majore în organizaţie. Mi-am imaginat ”deranjul“ produs de atitudinea primului candidat, preferat din punctul de vedere al experienţelor anterioare. De regulă, astfel de aspecte sunt cele care ar trebui soluţionate de HR. Ca şi cum responsabilul de bunăstarea departamentelor respective ar putea să facă pace între managerii lor ca un părinte între copiii săi. Am rămas pe gânduri. Cât avea să mă coste o decizie greşită pe termen lung? Dar, mai ales, cum să argumentezi propunerea către comitetul director?

    Am ales împăcată cu mine, dar şi provocată de toţi cei cărora a trebuit să le explic opţiunea mea, candidatul situat pe poziţia secundară din lista finală. L-am propus pentru angajare datorită modului diplomat şi argumentat prin care îşi susţinea deciziile cele mai inconfortabile. L-am selectat pentru liniştea pe care o aducea prin simpla lui prezenţă, acel echilibru interior care transpărea prin disponibilitatea sa de a se face înţeles. Am dat credit unor relaţii armonioase Am crezut că prezenţa acestei persoane o să ajute la decongestionarea discuţiilor într-un mediu care stătea mereu să explodeze din opinii puternic argumentate – pe teme de interes, urgente şi importante, care deseori degenerau în situaţii conflictuale. Nu este niciun secret dacă vă spun că multe din întâlnirile de lucru, brainstorming sau de proiect, se transformau într-un câmp de luptă pe care fiecare membru sau reprezentant de departament căuta să convingă şi să se declare învingător. Mi-a fost la îndemână să susţin candidatura persoanei care nu va sfârşi prin a alimenta astfel de situaţii atât de bine cunoscute în orice companie cu o cultură competitivă. Acest tip de comportament organizaţional, până să se manifeste în industrie faţă de ceilalţi jucători, este antrenat vehement în interiorul companiei.

    Am câştigat pariul cu  această propunere. Tocmai din acest motiv mi-am permis să-i sugerez CTO-ului trist să-şi pregătească echipa de recrutori astfel încât să aprecieze un candidat mai mult decât din punct de vedere tehnic. Să aloce în egală măsură timp pentru a intervieva persoana încercând să pună în lumină aspectele umane, valorile sale, principiile care-i ghidează modul de a acţiona. Atunci când echipa din care face parte se confruntă cu situaţii neaşteptate, înţelegi cât de bine îi prinde un membru care, pe lângă competenţe, lasă în urma sa şi o vorbă bună pentru colegi. Un model de determinare şi entuziasm reuşeşte să suplinească disconfortul creat. Până la urmă tot la această vorbă ajungem, anume că oamenii fac diferenţa prin modul în care aleg să-şi pună la dispoziţie competenţele. Alegerea individului potrivit comunităţii din care o să facă parte ţine, în egală măsură, dacă nu chiar preponderent, de calităţile lui umane.

  • Una dintre staţiunile uitate ale României a revenit la viaţă. Numărul turiştilor este în creştere iar şomajul în oraş a scăzut semnificativ

    De la o staţiune aproape uitată, Ocna Sibiului s-a transformat în una din cele mai căutate locuri din România. În perioada weekendurilor de vară, când mii de oameni vin să facă baie în lacurile sărate naturale din judeţul Sibiu, populaţia oraşului oraşului creşte semnificativ, pentru că numărul turiştilor veniţi aici la sfârşit de săptămână poate ajunge şi la 16.000.

    Înainte de Revoluţie, Ocna Sibiului era foarte căutată. Funcţiona OJT-ul, care aducea sportivi în cantonament şi turişti la băi şi la baza de tratament. În acea perioadă „motorul” era reprezentat de „Staţiunea Ocna Sibiului”, care, de fapt, era baza de tratament, unde veneau turişti tot timpul anului. Şi lacurile naturale erau căutate, dar doar vara.

    „Erau multe unităţi de cazare. Cred că erau zece vile. Cel mai mare, fostul hotel, Pavilionul, era Vila 10. Erau poate 500 – 1.000 de locuri de cazare. Mai erau căsuţe în camping. Dar a venit revoluţia. OJT-ul s-a desfiinţat. La un moment dat, o firmă privată a cumpărat „Staţiunea”. Când spun „Staţiunea” mă refer la baza de tratament cu fostul ştrand. A fost totul pus la punct, a funcţionat câţiva ani, apoi, nu ştiu de ce, afacerea a intrat în declin, s-a vândut, cel care a preluat-o a dat faliment. În clipa de faţă s-a vândut la licitaţie, iar firma de acum renovează. Deocamdată e închis. Staţiunea ca denumire e fostul complex balnear”, povesteşte primarul oraşului Ocna Sibiului, Claudiu Predescu.

    Claudiu Predescu spune că Ocna Sibiului a redevenit „staţiune” odată cu o investiţie masivă, începută în 2009, prin accesarea de fonduri Phare şi guvernamentale. În ultimii ani, în oraş şomajul a scăzut semnificativ, devenind aproape inexistent. Numărul turiştilor este în creştere, iar bugetul local este asigurat în mare parte din taxele şi impozitele, toate din turism.

    „În 2009 s-a început implementarea a două proiecte, unul pe fonduri guvernamentale, altul pe fonduri Phare. În 2011 s-au finalizat lucrările şi s-au deschis lacurile. A fost poate cea mai bună investiţie de până acum. S-au amenajat aleile dintre lacuri, s-au consolidat malurile, s-au construit scări, pontoane, plaje, tot ce ţine de o mai bună exploatare a Complexului lacurilor sărate. S-au creat parcări. Nu s-a lucrat doar în incinta lacurilor. Oraşul avea nevoie de reabilitări de străzi, mai ales în zona de jos a oraşului care este cea mai vizitată în timpul verii”, a declarat Claudiu Predescu, primarul oraşului Ocna Sibiului, care atunci era consilier local.

    Investiţia de 5 milioane de euro ar fi fost zaradnică dacă administratorii Complexului nu ar fi înţeles valoarea lacurilor şi faptul că fără întreţineri anuale pot pierde tot ce au câştigat.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Un primar din Bucureşti caută opt pui de lebădă furaţi din parcul IOR din Capitală

    Primarul Sectorului 3 al Capitalei, Robert Negoiţă, a făcut un apel, pe pagina sa de Facebook, pentru găsirea a opt pui de lebădă, care ar fi fost furaţi din parcul IOR.

    “Ştiţi cei 8 puişori de lebădă? Sigur i-aţi văzut, dacă aţi trecut recent prin Parcul IOR. Din păcate, unii nu au înţeles că locul acestor pui este în parcul nostru, alături de părinţii lor, şi… i-au furat. Cine are informaţii despre asta, cine a auzit sau văzut ceva, este rugat să ne transmită toate detaliile. Poliţia Locală Sector 3 face verificări, dar, orice ajutor, orice informaţie contează. #iLoveS3 #ParculIOR #iLoveIOR. PS: Fotografia este realizată de domnul Adi Rusanda şi îi mulţumim, dat fiind că este printre puţinele fotografii în care apar cei 8 pui”, a scris primarul Robert Negoiţă, pe pagina sa de Facebook.

  • Cum a reuşit un cuplu să câştige 1 milion de dolari lucrând doar o oră şi jumătate pe zi

    În septembrie 2012, Shane şi Jocelyn Sams erau profesori şi fiecare câştiga 38.000 de dolari pe an. Shane spune că munca de profesor nu era una tocmai uşoară şi lucra cam în fiecare zi 12-14 ore. În plus, nu vedea oportunităţi de a face mai mulţi bani în aceast domeniu.

    A căutat oportunităţi online şi a dat peste Pat Flynn, creierul din spatele afacerii “Smart Passive Income”. S-a gândit că poate şi el şi Jocelyn vor putea face asta.

    “Primii bani pe care i-am făcut au fost 11 cenţi. Un vizitator al site-ului meu a dat click pe o reclamă. Săream în sus de bucurie pentru că mi-am dat seama că se pot câştiga bani online.”, povesteşte Shane pentru Forbes

    Doar un an mai târziu, cuplul câştia 15.000 de dolari pe lună. În august 2013 au ajuns la suma de 36.000 de dolari. “Era un salariu de profesor într-un an şi banii aceştia i-am primit pentru un produs pe care l-am creat şi la care nu mai lucram”, a spus Shane. Şi toate acestea lucrând doar part-time la site, în timpul liber.

    Au decis să facă un pas important şi să renunţe la joburi pentru a se dedica full-time site-ului.

    Din 2013 până în 2015 au reuşit să câştige 1 milion de dolari cu trei site-uri: ElementaryLibrarian.com, cursuri pentru librari, UShistoryteachers.com, cursuri pentru profesori de istorie şi FlippedLifestyle.com, unde învaţă oamenii cum să facă bani online. În 2015 au avut un venit constat de 40.000 de dolari pe lună, iar în 2016 au ajuns cam la 50.000 de dolari pe lună.

    Poate te-ai gândit că pentru banii ăştia lucrează zi şi noapte, dar potrivit Forbes, cei doi lucrează 10 ore pe săptămână, ceea ce înseamnă că obţin cam 625 de dolari pe oră.

    Cum au reuşit?

    “Primul site l-am făcut în mai sau iunie 2012 şi în iulie am luat primii bani, cei 11 cenţi. Atunci şi-a făcut şi Jocelyn site-ul Elementary Librarian şi şi-a lansat primul produs digital în iulie sau august care s-a vândut cu 2700 de dolari.”, povesteşte Shane

    “Un an mai târziu, amândoi vindeam produse digitale pe site-uri şi am reuşit să trecem de la câştiguri de 15.000 pe lună la 36.000 pe lună. Atunci am decis să ne dedicăm full time afacerii. Pe 29 septembrie 2013 a fost ultima zi în calitate de profesori”, adaugă Jocelyn.

    “Frumuseţea este că lecţiile mele de istorie nu sunt produse ce se modifică sau expiră. Abraham Lincoln va fi pentru totdeauna al 16-lea preşedinte al Statelor Unite. Investim timp şi bani o singură dată, iar produsul în vindem ani de zile, 24 din 24 de ore.”, spune Shane.

    “La început ne dedicam fiecare minut liber afacerii până când am definitivat produsele şi am automatizat procesul. Acum am trecut la un sistem de abonare şi este mai uşor, avem cam 1500 de membri care plătesc 50 de dolari pe lună, de exemplu, la site-ul Elementary Librarian. Am automatizat procesul de marketing şi reclamă cu ajutorul Facebook. Oamenii plătesc pentru conţinut, dar rămân pentru comunitate. Avem forumuri unde oamenii pot întreba tot felul de lucruri- cum ar trebui să formulez un mail pentru un potenţial investitor, de exemplu”

     

  • Una dintre staţiunile uitate ale României a revenit la viaţă. Numărul turiştilor este în creştere iar şomajul în oraş a scăzut semnificativ

    De la o staţiune aproape uitată, Ocna Sibiului s-a transformat în una din cele mai căutate locuri din România. În perioada weekendurilor de vară, când mii de oameni vin să facă baie în lacurile sărate naturale din judeţul Sibiu, populaţia oraşului oraşului creşte semnificativ, pentru că numărul turiştilor veniţi aici la sfârşit de săptămână poate ajunge şi la 16.000.

    Înainte de Revoluţie, Ocna Sibiului era foarte căutată. Funcţiona OJT-ul, care aducea sportivi în cantonament şi turişti la băi şi la baza de tratament. În acea perioadă „motorul” era reprezentat de „Staţiunea Ocna Sibiului”, care, de fapt, era baza de tratament, unde veneau turişti tot timpul anului. Şi lacurile naturale erau căutate, dar doar vara.

    „Erau multe unităţi de cazare. Cred că erau zece vile. Cel mai mare, fostul hotel, Pavilionul, era Vila 10. Erau poate 500 – 1.000 de locuri de cazare. Mai erau căsuţe în camping. Dar a venit revoluţia. OJT-ul s-a desfiinţat. La un moment dat, o firmă privată a cumpărat „Staţiunea”. Când spun „Staţiunea” mă refer la baza de tratament cu fostul ştrand. A fost totul pus la punct, a funcţionat câţiva ani, apoi, nu ştiu de ce, afacerea a intrat în declin, s-a vândut, cel care a preluat-o a dat faliment. În clipa de faţă s-a vândut la licitaţie, iar firma de acum renovează. Deocamdată e închis. Staţiunea ca denumire e fostul complex balnear”, povesteşte primarul oraşului Ocna Sibiului, Claudiu Predescu.

    Claudiu Predescu spune că Ocna Sibiului a redevenit „staţiune” odată cu o investiţie masivă, începută în 2009, prin accesarea de fonduri Phare şi guvernamentale. În ultimii ani, în oraş şomajul a scăzut semnificativ, devenind aproape inexistent. Numărul turiştilor este în creştere, iar bugetul local este asigurat în mare parte din taxele şi impozitele, toate din turism.

    „În 2009 s-a început implementarea a două proiecte, unul pe fonduri guvernamentale, altul pe fonduri Phare. În 2011 s-au finalizat lucrările şi s-au deschis lacurile. A fost poate cea mai bună investiţie de până acum. S-au amenajat aleile dintre lacuri, s-au consolidat malurile, s-au construit scări, pontoane, plaje, tot ce ţine de o mai bună exploatare a Complexului lacurilor sărate. S-au creat parcări. Nu s-a lucrat doar în incinta lacurilor. Oraşul avea nevoie de reabilitări de străzi, mai ales în zona de jos a oraşului care este cea mai vizitată în timpul verii”, a declarat Claudiu Predescu, primarul oraşului Ocna Sibiului, care atunci era consilier local.

    Investiţia de 5 milioane de euro ar fi fost zaradnică dacă administratorii Complexului nu ar fi înţeles valoarea lacurilor şi faptul că fără întreţineri anuale pot pierde tot ce au câştigat.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Una dintre staţiunile uitate ale României a revenit la viaţă. Numărul turiştilor este în creştere iar şomajul în oraş a scăzut semnificativ

    De la o staţiune aproape uitată, Ocna Sibiului s-a transformat în una din cele mai căutate locuri din România. În perioada weekendurilor de vară, când mii de oameni vin să facă baie în lacurile sărate naturale din judeţul Sibiu, populaţia oraşului oraşului creşte semnificativ, pentru că numărul turiştilor veniţi aici la sfârşit de săptămână poate ajunge şi la 16.000.

    Înainte de Revoluţie, Ocna Sibiului era foarte căutată. Funcţiona OJT-ul, care aducea sportivi în cantonament şi turişti la băi şi la baza de tratament. În acea perioadă „motorul” era reprezentat de „Staţiunea Ocna Sibiului”, care, de fapt, era baza de tratament, unde veneau turişti tot timpul anului. Şi lacurile naturale erau căutate, dar doar vara.

    „Erau multe unităţi de cazare. Cred că erau zece vile. Cel mai mare, fostul hotel, Pavilionul, era Vila 10. Erau poate 500 – 1.000 de locuri de cazare. Mai erau căsuţe în camping. Dar a venit revoluţia. OJT-ul s-a desfiinţat. La un moment dat, o firmă privată a cumpărat „Staţiunea”. Când spun „Staţiunea” mă refer la baza de tratament cu fostul ştrand. A fost totul pus la punct, a funcţionat câţiva ani, apoi, nu ştiu de ce, afacerea a intrat în declin, s-a vândut, cel care a preluat-o a dat faliment. În clipa de faţă s-a vândut la licitaţie, iar firma de acum renovează. Deocamdată e închis. Staţiunea ca denumire e fostul complex balnear”, povesteşte primarul oraşului Ocna Sibiului, Claudiu Predescu.

    Claudiu Predescu spune că Ocna Sibiului a redevenit „staţiune” odată cu o investiţie masivă, începută în 2009, prin accesarea de fonduri Phare şi guvernamentale. În ultimii ani, în oraş şomajul a scăzut semnificativ, devenind aproape inexistent. Numărul turiştilor este în creştere, iar bugetul local este asigurat în mare parte din taxele şi impozitele, toate din turism.

    „În 2009 s-a început implementarea a două proiecte, unul pe fonduri guvernamentale, altul pe fonduri Phare. În 2011 s-au finalizat lucrările şi s-au deschis lacurile. A fost poate cea mai bună investiţie de până acum. S-au amenajat aleile dintre lacuri, s-au consolidat malurile, s-au construit scări, pontoane, plaje, tot ce ţine de o mai bună exploatare a Complexului lacurilor sărate. S-au creat parcări. Nu s-a lucrat doar în incinta lacurilor. Oraşul avea nevoie de reabilitări de străzi, mai ales în zona de jos a oraşului care este cea mai vizitată în timpul verii”, a declarat Claudiu Predescu, primarul oraşului Ocna Sibiului, care atunci era consilier local.

    Investiţia de 5 milioane de euro ar fi fost zaradnică dacă administratorii Complexului nu ar fi înţeles valoarea lacurilor şi faptul că fără întreţineri anuale pot pierde tot ce au câştigat.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro