Tag: capital

  • 40 mil. euro pentru creditarea IMM-urilor

    Până când va fi disponibil noul produs de creditare, poate fi accesat actualul instrument financiar în derulare sub umbrela JEREMIE, activ din aprilie 2011, prin intermediul căruia au fost acordate peste 1.500 de credite, în valoare totală de peste 110 milioane de euro.

    “Continuarea colaborării cu FEI va susţine acordarea de împrumuturi în condiţii preferenţiale către IMM-uri, permiţându-ne să creştem capacitatea de creditare. Raiffeisen Bank va continua şi în 2014 strategia de creştere a volumului de business pe acest segment, acordul menţionat fiind un pas important în acest sens”, spune Monica Udrescu, director executiv pe segmentul IMM în cadrul Raiffeisen Bank.

    FEI, instituţie deţinută în majoritate de Banca Europeană de Investiţii şi Comisia Europeană, susţine IMM-urile europene, sprijinind accesul acestora la finanţare. Fondul dezvoltă instrumente de capital de risc, de garantare şi microfinanţare specifice acestui segment de piaţă.

    JEREMIE (“Joint European Resources for Micro to Medium Enterprises”) este o iniţiativă comună a Comisiei Europene şi a Băncii Europene de Investiţii, care are ca obiectiv îmbunătăţirea accesului la finanţare pentru IMM-uri.

  • Sterling vrea să vândă până la jumătate din participaţiile deţinute la perimetrele din Marea Neagră

     “Având în vedere mărimea, complexitatea, riscul şi capitalul necesar pentru a dezvolta aceste perimetre offshore, este prudent din partea Sterling să-şi reducă participaţiile la aceste perimetre până la, probabil, aproximativ jumătate din nivelurile actuale”, a declarat pentru MEDIAFAX vicepreşedintele pentru România al Sterling Resources, Mark Beacom.

    Perimtrele la care Sterling intenţionează să vândă participaţii sunt Midia şi Pelican (la care deţine 65%), respectiv Luceafărul (unde are 50%).

    Compania şi-a anunţat în luna noiembrie a anului trecut intenţia de a vinde unele participaţii, fără să ofere detalii.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Asirom vrea să-şi majoreze capitalul cu 17,8 mil. euro

    Sumele atrase vor fi alocate în exclusivitate pentru activitatea de asigurări generale a societăţii, potrivit informaţiilor publicate în convocatoarele şedinţelor extraordinare ale acţionarilor Asirom.

    “Capitalul social al societăţii se majorează cu suma maximă de 80 milioane de lei. Majorarea capitalului se realizează prin emisiunea de noi acţiuni nominative, cu o valoare nominală de 0,1 lei fiecare. Acţiunile nou emise vor fi oferite spre subscriere în cadrul exercitării dreptului de preferinţă al acţionarilor existenţi ai societăţii, înregistraţi în Registrul Acţionarilor la data de referinţă 31 decembrie 2013 (…). Preţul de subscriere al acţiunilor noi (…) este de 0,1 lei/acţiune. Orice nouă acţiune rămasă nesubscrisă la sfârşitul perioadei de subscriere va fi anulată. Majorarea de capital va fi alocată în exclusivitate pentru activitatea de asigurări generale a Asirom”, se arată în convocatorul şedinţei AGEA programată pentru 30 ianuarie.

    Asirom are un capital social de 157,9 milioane de lei, controlat de grupul financiar Vienna Insurance Group (Austria) – 85,9676% şi LVP Holding GmbH (Austria) – 5,4%, alături de mai multe persoane juridice – 0,3045% şi fizice – 0,6007%, potrivit datelor de la Registrul Comerţului.

    Asirom este al cincilea jucător pe piaţa asigurărilor generale şi de viaţă, după Astra, Allianz-Ţiriac Asigurări, Groupama şi Omniasig, în funcţie de primele subscrise în 2012, veniturile companiei totalizând 596,4 milioane de lei, în scădere cu 5% faţă de 2011.

    În primele nouă luni ale anului 2013, subscrierile companiei au însumat 403,1 milioane de lei, în scădere cu 9,9% faţă de septembrie 2012, când veniturile au atins 447,74 milioane de lei, potrivit datelor asociaţiei naţionale a asigurătorilor (UNSAR).

    La nivelul anului 2012, Asirom a consemnat un profit net de 14,88 milioane de lei, dublu faţă de 2011.

    VIG mai deţine în România societăţile Omniasig şi BCR Asigurări de Viaţă.

    În cazul BCR Asigurări de Viaţă, acţionarii vor discuta la 20 ianuarie creşterea capitalului social cu 120,52 milioane de lei (27 milioane de euro), la 153,5 milioane de lei, prin aport în numerar, fondurile urmând să fie alocate în exclusivitate pentru activitatea societăţii de asigurări de viaţă.

    BCR Asigurări de Viaţă are un capital social de 32,97 milioane de lei, deţinut de grupul financiar Vienna Insurance Group – 92,4% şi BCR – 5,4%.

    Compania este al doilea jucător pe piaţa de profil, după ING, în funcţie de primele subscrise în 2012, veniturile companiei totalizând 425,2 milioane de lei, în creştere cu 23,4% faţă de 2011.

    În primele nouă luni ale anului trecut, subscrierile societăţii au însumat 184,6 milioane de lei, în scădere cu 33% faţă de septembrie 2012, când veniturile au atins 275,4 milioane de lei, potrivit UNSAR.

    La nivelul anului 2012, BCR Asigurări de Viaţă a consemnat un profit net de 24,99 milioane de lei, de la 19,62 milioane de lei în urma cu un an.

  • Capital Economics: România este într-o situaţie relativ sigură, în contextul deciziei Fed

     Rezerva Federală a Statelor Unite (Fed) a redus cu aproape 11,7% programul de achiziţii de obligaţiuni, de la 85 miliarde dolari la 75 miliarde dolari pe lună, făcând primul pas spre renunţarea la pachetul neconvenţional de stimulare a economiei americane, prin care a introdus lichidităţi semnificative în sistemul financiar, cu impact pozitiv asupra pieţelor emergente şi burselor la nivel global.

    “Eventual, politicile monetare mai restrictive ar putea conduce la o încetinire a intrărilor de capital în România. Dar România pare a avea acum o situaţie relativ sigură. Deficitul de cont curent s-a redus semnificativ în ultimul an, ceea ce înseamnă că este mai puţin dependentă de intrările de portofoliu. Merită menţionat şi că leul a trecut destul de bine în vară prin vânzarea semnificativă de active emergente”, a declarat pentru MEDIAFAX William Jackson, analist la Capital Economics.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Reducerea programului Fed de achiziţii de obligaţiuni nu a afectat marile burse emergente

     Fed a redus cu aproape 11,7% programul de achiziţii de obligaţiuni, de la 85 miliarde dolari la 75 miliarde dolari pe lună, făcând astfel primul pas spre desfiinţarea pachetului neconvenţional, fără predecent, de stimulare a economiei. Lichidităţile masive introduse de banca centrală americană în sistemul financiar au susţinut în ultimii ani pieţele de capital la nivel global.

    Semnalele precedente că Fed ar putea începe să reducă programul au cauzat turbulenţe pe pieţele emergente. Calmul relativ de joi sugerează că Fed a pregătit bine terenul în ultima jumătate de an, scrie cotidianul britanic Financial Times.

    Analiştii avertizează, însă, că începutul sfârşitului pentru lichidităţile masive de la Fed ar putea cauza unele dificultăţi în viitor.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Instituţiile de credit, obligate să dispună de fonduri proprii care să acopere amortizoare de capital

    Ordonanţa introduce, totodată, prevederi referitoare la o guvernanţă corporativă eficace în cadrul instituţiilor de credit, menită să contribuie la evitarea asumării de riscuri excesive.

    Cititi mai multe pe www.meidiafax.ro

  • Erste reduce fondul comercial cu aproximativ 350 milioane euro, în special la BCR

     Grupul bancar austriac a mai anunţat o măsură similară în luna ianuarie a acestui an, când a operat o scădere cu aproximativ 300 milioane euro a fondului comercial, în special pentru amortizarea fondului comercial al BCR.

    De asemenea, Erste a amortizat la jumătatea anului trecut fondul comercial al BCR cu 210 milioane euro, după ce în octombrie 2011 a efectuat o amortizare cu 700 milioane euro a fondului comercial al subsidiarei din România.

    Astfel, ar putea rezulta o amortizare totală de aproximativ 1,5 miliarde euro a fondului comercial al BCR în ultimii doi ani şi două luni.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Raport al Băncii Naţionale a Austriei: atenţie la riscurile din Est

    Banca centrală este însă optimistă în privinţa modului cum cele şase bănci austriece incluse în testul UE de soliditate financiară din 2014 (BAWAG, Erste, Volksbanken, Raiffeisen Zentralbank cu cei doi acţionari ai săi – Raiffeisenlandesbank Niederoesterreich-Wien şi Raiffeisenlandesbank Oberoesterreich) vor face faţă cerinţelor calitative şi cantitative de capital ale testului.

    Rata capitalului de rang 1 la nivelul sistemului bancar austriac era în iunie de 11,5%, în creştere cu 0,5% faţă de finele lui 2012. Guvernatorul OeNB, Ewald Nowotny, atrage atenţia însă că băncile au nevoie în continuare de consolidarea bazei de capital, având în vedere profilul de risc generat de expunerea lor în Europa Centrală şi de Sud-Est şi aşteptările pieţelor financiare ca băncile să performeze mai bine decât le-o impun autorităţile europene de reglementare.

    În prima jumătate a anului, conform raportului OeNB, profitabilitatea băncilor austriece a fost influenţată negativ de condiţiile dificile de piaţă – dobânzi mici, venituri mai mici din dobânzi şi înrăutăţirea calităţii creditului, în special în Europa Centrală şi de Sud-Est, ceea ce a menţinut ridicat costul creditării. În acelaşi timp, băncile a trebuit să facă faţă unor cheltuieli operaţionale mai mari, a căror reducere va necesita renunţarea la activităţi neesenţiale şi axarea pe zonele esenţiale de activitate, respectiv un efort de reanalizare a structurii costurilor.

  • Infuzie de capital chinezesc pentru Peugeot

    Cei doi producători de automobile discută încă detaliile parteneriatului, dar acordul urmează să includă majorarea capitalului Peugeot cu 3-4 miliarde de dolari şi dezvoltarea şi fabricarea în comun a unor automobile compact low-cost destinate pieţelor Asiei de Sud-Est.

    Peugeot speră să poată anunţa oficial acordul în primul trimestru al anului viitor, au declarat două surse apropiate situaţiei. Grupul francez are o nevoie disperată să îşi reducă dependenţa de piaţa auto europeană. Peugeot a închis în acest an o fabrică mare, pentru prima oară în ultimii 30 de ani, şi a redus forţa de muncă, în condiţiile în care anul trecut a cheltuit 3 miliarde de euro din resurse proprii.

    Grupul are deja o companie mixtă de succes cu Dongfeng în China, dar este încă în urma unor companii concurente precum Fiat şi Volkswagen pe pieţe ca America de Sud şi Renault-Nissan pe pieţele din Asia de Sud-Est.

  • Cap compas peste hotare: câte companii vor să se extindă în străinătate

    “Observăm că din ce în ce mai multe companii încep să evalueze oportunităţi de dezvoltare în afara graniţelor. Considerăm că acest fapt oferă o imagine pozitivă asupra României şi asupra celor cinci industrii în care se observă un interes crescut pentru expansiune: industria manufacturieră (31%), cea tehnologică (21%), cea a produselor de larg consum (19%), cea energetică şi chimică (7%)”, a declarat Vlad Ponta, directorul departamentului Companii Mici şi Mijlocii la Citibank România.

    Cele mai populare zone pentru expansiune sunt Orientul Apropiat, Europa şi Statele Unite. Studiul Citi a fost efectuat pe 1.416 respondenţi, din care 83% sunt specialişti de top din domeniul financiar, în timp ce 61% ocupă poziţii de CEO, CFO sau Managing Partner în cadrul companiilor din România, Cehia, Polonia, Ungaria, Rusia, Turcia, Bahrain, Iordania şi Emiratele Arabe Unite. La nivel regional, 58% dintre companiile mijlocii care fac obiectul studiului au în plan să îşi extindă operaţiunile pe plan internaţional în următorul an, în timp ce peste o treime dintre firmele mici au acelaşi obiectiv, potrivit raportului.

    Patru dintre cele mai comune provocări cu care se confruntă firmele mijlocii din regiune sunt creşterea vânzărilor sau gestionarea scăderii volumelor de vânzări, expasiunea internaţională, schimbările din mediul economic şi managementul capitalului de lucru. La nivelul diferitelor ţări, impredictibilitatea din mediul economic este principala îngrijorare pentru 23% dintre firmele din România, Turcia şi Iordania, 21% dintre firmele din Cehia, Polonia şi Emiratele Arabe Unite şi 26% din cele din Rusia sunt de părere că expansiunea internaţională este cea mai importantă provocare, 22% dintre companiile din Turcia şi Emiratele Arabe Unite resimt presiunea cauzată de nevoia de a creşte vânzările şi 21% dintre companiile ruseşti se confruntă cu dificultăţi în managementul capitalului de lucru.