BusinessMagazin

Tag: aplicare

  • Sistemul zombi: cum a sărit capitalismul de pe şine?

    UN NOU CUVÂNT DE ORDINE CIRCULĂ ÎN ULTIMA PERIOADĂ ÎN SĂLILE DE CONFERINŢĂ ŞI REUNIUNILE INTERNAŢIONALE. S-a făcut auzit la Forumul Economic Mondial de la Davos şi la reuniunea anuală a Fondului Monetar Internaţional. Bancherii îl strecoară în prezentările lor, iar politicienii îl folosesc pentru a face impresie. Cuvântul este ”incluziune„ şi se referă la o trăsătură pe care naţiunile occidentale par să fie pe cale să o piardă: capacitatea de a permite cât mai multor categorii sociale să beneficieze de progresele economice şi să participe la viaţa politică, se arată într-o analiză realizată de publicaţia Der Spiegel.

    Termenul este folosit şi la reuniuni cu un caracter mai exclusivist, aşa cum s-a întâmplat în luna mai, la Londra, unde 250 de personalităţi cu averi mari şi foarte mari, de la preşedintele Google, Eric Schmidt, la directorul general al Unilever, Paul Polman, s-au strâns într-un venerabil castel de pe malul Tamisei pentru a deplânge faptul că, în capitalismul de astăzi, oferta pentru cei cu venituri mici este insuficientă. Fostul preşedinte american Bill Clinton a remarcat ”distribuţia inegală a oportunităţilor„, în timp ce directorul general al FMI, Christine Lagarde, a criticat numeroasele scandaluri din lumea financiară.

    Gazda reuniunii, investitoarea Lynn Forester de Rothschild, a spus că este îngrijorată în legătură cu coeziunea socială, remarcând faptul că oamenii şi-au pierdut încrederea în guverne.

    Nu este necesar, desigur, să participi la o conferinţă la Londra pe tema incluziunii pentru a realiza că ţările industrializate au o problemă. La căderea Zidului Berlinului, acum 25 de ani, ordinea economică şi socială liberală occidentală părea că se află într-un marş triumfal de neoprit. Comunismul se prăbuşise. Politicienii de pretutindeni lăudau pieţele dereglementate, iar specialistul american în ştiinţe politice Francis Fukuyama invoca sfârşitul unei ere.

    Astăzi, nimeni nu mai vorbeşte despre efectele capitalismului liber. Subiectul zilei este ”stagnarea seculară„, aşa cum a numit-o Larry Summers, fost secretar al Trezoreriei SUA.

    Economia americană nu creşte nici la jumătate faţă de anii 1990. Japonia a devenit bolnavul Asiei, în timp ce Europa se afundă într-o recesiune care a început să încetinească maşinăria de export a Germaniei, punându-i în pericol bunăstarea.

    Capitalismul secolului XXI este unul al incertitudinilor, aşa cum a devenit evident în această lună, când a fost nevoie doar de câteva date dezamăgitoare din comerţul SUA pentru a provoca scăderea puternică a burselor la nivel global, de la piaţa americană a obligaţiunilor şi piaţa petrolului şi până la obligaţiunile mult încercatei Grecii.

    Politicienii şi liderii din afaceri cer noi iniţiative de creştere, dar arsenalele guvernelor sunt goale. Miliardele de dolari cheltuite pe pachete de stimulare economică, în urma crizei financiare, au creat munţi de datorii în majoritatea statelor industrializate, care duc acum lipsă de fonduri pentru noi programe de cheltuieli.

    Băncile centrale rămân şi ele fără muniţie. Au coborât dobânzile aproape de nivelul zero şi au cheltuit sute de miliarde pentru achiziţia de obligaţiuni guvernamentale. Cu toate acestea, sumele uriaşe de bani pompate în sistemul financiar nu îşi fac loc în economie.

    În Japonia, Europa şi Statele Unite, companiile abia dacă mai investesc în echipamente sau fabrici. În schimb, preţurile explodează pe pieţele de acţiuni, obligaţiuni şi imobiliare, un boom periculos generat de banii ieftini şi nu de creşterea economică durabilă.

    Pe lângă crearea unor noi riscuri, politicile occidentale de criză amplifică conflictele din interiorul naţiunilor industrializate. În timp ce salariile muncitorilor stagnează, iar formele tradiţionale de economisire aproape nu aduc câştiguri, clasele bogate, formate din cei care îşi pun banii să lucreze pentru ei, profită din plin. Potrivit celui mai recent Raport al Bunăstării Mondiale (Global Wealth Report) realizat de Boston Consulting Group, averea privată la nivel mondial a crescut cu circa 15% în 2013, aproape de două ori mai rapid faţă de anul anterior.

    Datele ilustrează o disfuncţie periculoasă a motorului capitalismului. Băncile, fondurile mutuale şi companiile de investiţii erau folosite pentru ca economiile cetăţenilor să fie transformate în progres tehnic, dezvoltare şi noi locuri de muncă. În prezent, aceste entităţi organizează redistribuirea bunăstării sociale de jos în sus. Clasa de mijloc a fost şi ea afectată. În ultimii ani, mulţi membri ai clasei de mijloc au văzut că prosperitatea lor scade în loc să crească.

    Larry Kats, economist la Harvard, spune că societatea americană seamănă cu o clădire de apartamente deformată şi instabilă, în care penthouse-ul din vârf devine tot mai mare, în timp ce nivelurile inferioare sunt supraaglomerate, cele de mijloc sunt pline de apartamente goale, iar liftul nu mai funcţionează.

    Nu este de mirare că oamenii nu mai înţeleg prea multe din acest sistem. Potrivit unui sondaj realizat de Allensbach Institute, doar unul din cinci germani consideră că actualele condiţiile economice din Germania sunt echitabile şi aproape 90% simt că decalajul dintre bogaţi şi săraci se amplifică din ce în ce mai mult.

    În aceste condiţii, criza capitalismului s-a transformat într-una a democraţiei. Mulţi consideră că ţările lor nu mai sunt guvernate de parlamente, ci de lobby-urile bancare, care aplică logica bombelor suicidale pentru a-şi asigura privilegiile, cu alte cuvinte fie sunt salvate, fie trag după ele, până la moarte, întreg sistemul.

  • Opinie Cătălin Olteanu: Unităţi de măsură fără rost

    CĂTĂLIN OLTEANU (Director general al FM România)

    Comentam într-una din poveştile mele despre faptul că la aceeaşi viteză, pe o linie de producţie mai scurtă, produsul ajunge la capăt mai repede decât pe una lungă. Nu pare mare scofală dacă o gândeşti logic. Dar viaţa bate filmul…

    Asa că să discutăm despre LMSSBB… sau oricum s-o chema, care a venit de la instruirea pe linie de Lean Manufacturing cu o idee simplă şi fixă: spaţiul liber e Muda (pierdere, în japoneză) şi trebuie eliminat! Fără să se întrebe o secundă care ar fi de fapt câştigul şi care e obiectivul îmbunătăţirii, a mai pus un metru la indicatorul de măsură şi în loc să măsoare câţi metri are de parcurs produsul ca să ajungă la capătul liniei, a început să câştige metri pătraţi de shop floor!

    A făcut omul nişte heijunka, care nu este altceva decât o tehnică pentru reducerea Muda.

    După câteva heijunka am reuşit să ne lăudăm cu aproape 40% spaţiu câştigat în metri pătraţi. Nici nu mai conta faptul că liniile de producţie erau atât de înghesuite încât în loc să câştige productivitate operatorii se înghionteau la greu!
    În momentul în care unul dintre ei ridica mâna ca să facă vreun tip de operaţiune, de cele mai multe ori îi administra un cot vecinului, făcându-l pe celălalt să scape ce avea în mână. Astfel în zona de lucru s-a instalat o veselie totală pigmentată cu vânătăi, produse scăpate pe jos, ciobite etc.

    Uneori se iscau certuri, alteori cereri în căsătorie temporară adresate mamei adversarului din ringul… de la serviciu.

    În înghesuiala generală, singurii care se bucurau erau băieţii, care aveau norocul unui post de producţie pe lângă vreo fată drăguţă, pe care o pipăiau fără niciun fel de jenă, că deh!, linia de producţie ajunsese la un grad de intimitate greu de imaginat.

    Că metrii pătraţi câştigaţi nu foloseau la nimic, pentru că nu prea aveam ce pune pe ei, nici nu mai conta. Dar scăderea de productivitate era mai mult decât evidentă şi totuşi asta era o altă mâncare de peşte, o poveste separată despre cum se pictează indicatorii de performanţă ca să dea bine la raport.

    La un moment dat psihoza s-a numit U-shape. Că e benefic să pui nişte posturi de lucru în formă de U, astfel încât un operator care nu este foarte încărcat să poată presta operaţiuni la două staţii de lucru, sau că este util să aşezi staţiile de lucru în formă de U, astfel încât să câştigi acea viteză de care pomeneam scrie prin toate manualele. Dar să nu fii în stare să citeşti mai mult decât capitolul ăsta şi să începi să crezi că U-shape e un feng shui universal şi care se aplică la orice, deja e altă salată. Mai ales când descopeream că unele linii de producţie aveau tendinţa să se ducă înapoi spre magazia de materii prime în loc să se îndrepte spre magazia de produse finite şi docurile de livrare.

    Evident, dacă vreunul dintre cei neatinşi de virusul U-shape încerca să comenteze ceva, apărea instantaneu comentariul cu „rezistenţa la schimbare“. Se pare că Sensei avea o problemă cu capitolele lungi de prin cărţile de management.

    Astfel că la el orice proiect sărea partea de analiză, implementarea schimbărilor nu ţinea cont de comunicare şi influenţare, iar PDCA (plan–do–check–act) sărea partea cu check, care se înlocuia cu „nu forţa, ia un ciocan mai mare“.

    Probabil că o fi luat de bun bancul acela cu elefantul („Cum bagi un elefant în frigider? Deschizi uşa, bagi elefantul şi închizi uşa“). Noi reuşeam cu succes să băgăm linia de producţie în tramvaiul 2 barat şi mai rămânea loc şi pentru călători în orele de vârf.

    Şi n-ar fi fost aşa de rău, dacă măcar am fi avut cui să subînchiriem metrii pătraţi cu care ne-am ales în urma mirificelor implementări. Mai salvăm din banii cheltuiţi de-a proasta doar ca să batem recordul de popor îndesat pe metru pătrat. Doar că acţiunea nu a fost făcută de dragul de a face un lucru util, ci de a aplica un subcapitol dintr-o carte de management.
     

  • Doi tineri au pornit o afacere unică în Bucureşti în subsolul casei. Clienţii stau acolo ore în şir

    Cătălina Şuteu şi Andrei Stanciu, doi tineri de 29 de ani pasionaţi de jocuri, au aflat de conceptul Escape the Room în timpul unei vacanţe la Londra.

    „Nu am reuşit atunci să mergem, dar ideea ne-a rămas în minte“, începe Cătălina Şuteu povestirea. „Anul acesta am tot citit despre joc, aşa că i-am propus lui Andrei să încercăm şi noi ceva de genul ăsta, fără să ştim propriu-zis cu ce se mănâncă. Am cochetat o perioadă cu ideea, iar prin luna iunie am început să căutăm mai multe informaţii. Aşa am şi aflat că s-au deschis câteva şi în România, în Bucureşti şi la Cluj.“

    Înainte să pornească propriul lor business, Trapped, cei doi au mers în locaţiile deschise deja în Capitală. „I-am vizitat pe cei din Bucureşti, ni s-a părut şi mai interesant conceptul şi am decis să punem ideea în aplicare. Am deschis o primă cameră la noi acasă, în subsol, şi am chemat mai mulţi prieteni să o testeze. Le-a plăcut foarte mult, au venit şi ei cu diverse sugestii şi comentarii, aşa că în luna iulie ne-am apucat serios de treabă. Am terminat scenariul şi pentru o a doua cameră, iar în paralel am căutat spaţiul potrivit“, povestesc cei doi.

    „În luna august ne-am ocupat de amenajarea camerelor, am vrut să facem o treabă profesionistă de la început, fără jumătăţi de măsură. Ne-au vizitat, la rândul lor, cei care mai au astfel de spaţii în Bucureşti; ne recomandăm reciproc, pentru că nu este o piaţă pe care să existe concurenţă, este o afacere în care clientul, după ce intră, devine oarecum dependent. Odată ce termină camerele disponibile într-o casă, caută automat alte locaţii.“

    Investiţia a venit din fonduri proprii, dar businessul este, şi în cazul Trapped, unul profitabil. „Investiţia a fost de aproximativ 14.000 de euro. Foarte multe lucruri le-am făcut noi, dar în alte condiţii investiţia ar fi fost mai mare. Ne-am gândit şi la posibilitatea de a lua o franciză, dar din dorinţa de a face totul de la zero am ales să mergem pe drumul nostru de la început“, spune Andrei Stanciu. „Am deschis de o lună şi câteva zile, şi chiar din a doua săptămână am avut destul de multă lume. Au jucat mai mult de 300 de persoane de când am deschis camerele. Ne gândeam că vom ajunge cu încasările la nivelul cheltuielilor după două-trei luni, dar am reuşit asta din prima lună.“

    Cât despre promovare, tinerii antreprenori investesc în primul rând în social media. Un episod neaşteptat i-a ajutat să câştige notorietate: „S-a întâmplat ca o vedetă să vină aici de ziua ei şi a scris despre acest loc pe blog, şi asta a contat destul de mult“.

    Importantă, spun cei doi, este prezenţa sutelor de aplicaţii de mobil de la care a pornit, practic, acest tip de business. „În general, lumea vine gândindu-se la jocurile de pe telefon sau la cele de pe calculator. Cei mai mulţi sunt sceptici atunci când ajung la noi, dar toţi pleacă zâmbind. Avem un feedback mult mai bun decât ne-am fi aşteptat înainte să începem.“

    Escape the room este un joc în care într-o perioadă limitată de timp căutând indicii ascunse, descoperind camera şi secretele din ea, folosind inteligenţa, ingeniozitatea şi imaginaţia trebuie să scapi din cameră.

  • Dragoş Dinu, noul şef al afacerilor lui Ţiriac: Copiii aceştia, născuţi cu tableta în mână, vor fi cu totul altfel

    “Este interesant să schimbi industriile şi să foloseşti modelele specifice uneia în cea în care tocmai ai intrat; diferenţele sunt doar aparente, substanţa este aceeaşi. Când ai businessuri care sunt la interfaţa cu clientul, totul se aseamănă“, spune Dragoş Dinu, numit de aproximativ o lună CEO al Ţiriac Holdings, cu afaceri anuale cumulate de circa 500 de milioane de euro. Anterior, poziţia a fost ocupată vreme de circa un an de Leonard Leca.

    „Clienţii sunt aceiaşi, doar ocaziile de cumpărare sunt diferite. Uneori sunt doar ocazii de prospectare, nu de cumpărare şi «jocul» este să-ţi aduci clientul din zona de prospectare la cumpărare.“ Dinu spune că vede în piaţă o uşoară creştere a apetitului de consum iar în presă apare tot mai rar cuvântul „criză“. Este de părere că în nicio piaţă nu poate exista creştere exponenţială la nesfârşit, dar nici scădere continuă, cum nu există nici perpetuum mobile. Pe de altă parte, completează el, încrederea consumatorilor nu se restabileşte peste noapte, probabil că e nevoie de ani buni. Însă mediul economic nu-l poate ignora pe cel politic, completează CEO-ul Ţiriac Holdings. „Deopotrivă la nivel local şi global vedem influenţe. Când se bucură industria de armament celelalte stau şi se uită.“

    Dincolo de asemănările dintre experienţele lui Dragoş Dinu (cele mai importante fiind 14 ani la conducerea A&D Pharma şi circa un an la Domo) şi grupul de firme pe care îl conduce acum, există şi diferenţe. Anterior a lucrat ani de zile să crească o marcă, „iar aici am venit pe un teren unde brandul există deja şi este foarte puternic“. Sentimentul este diferit, povesteşte el: „A te ridica la nivelul reputaţiei este o provocare şi acesta a fost primul sentiment, de la prima întâlnire“, referindu-se la prima întrevedere cu Ion Ţiriac, despre care spune că nu-l cunoscuse anterior. Iar despre recrutare nu are nicio poveste, „pentru că nici eu şi nici domnul Ţiriac nu suntem oameni care să întârzie în luarea deciziilor, suntem destul de direcţi. Ca întotdeauna, totul începe cu un telefon. N-a fost un proces lung, ci unul normal, cu o serie de discuţii“.

    Dinu spune că îşi doreşte ca grupul să crească mai repede decât piaţa. Îşi doreşte ca afacerile să fie proiectate pe termen lung, iar despre planuri şi „new business“ poate povesti mai multe după procesul de bugetare din această toamnă, care va începe în curând. „Pentru mine, un manager, când se trezeşte dimineaţa, trebuie să uite ziua de azi, să se gândească la cea de mâine şi la ce urmează. Ăsta e rolul şi ăsta e mersul lucrurilor. Trebuie să proiectezi mereu businessul peste un an, doi, şapte.“ Acelaşi manager trebuie să se gândească şi la ce vrea consumatorul, iar Dinu face referire la revoluţia Apple, companie care a ştiut înaintea altora ce aşteaptă consumatorul. „De la asta trebuie să plecăm şi aici: ce vrea consumatorul de la orice companie sau serviciu din Ţiriac Holdings, în 2016, 2017, 2020. Şi totul pleacă de la profilul consumatorilor, iar copiii aceştia născuţi cu tableta în mână vor fi cu totul altfel.“ Pentru că viitorii consumatori sunt mult mai informaţi, iar accesul la informaţie schimbă totul; a schimbat lumea arabă, tot nordul Africii, exemplifică Dinu, într-o jumătate de an.

    „Este un business foarte divers şi cele mai mari divizii sunt cele de auto şi de imobiliare. Scopul este să performăm mai bine decât piaţa. Nu mă aştept ca vreo linie de business să nu crească în 2015, fără să spun vorbe mari, dacă nu se întâmplă ceva în zona politică.“ Pentru anul în curs se aşteaptă la o creştere marginală, cel mai probabil single digit, faţă de rezultatele anului trecut, când volumul total al afacerilor s-a plasat la 500 de milioane de euro, conform informaţiilor anterioare. „Diversitatea de firme din grup înseamnă foarte mult timp alocat. I-am cunoscut pe cei din managementul companiilor şi sper să ajungem să ne înţelegem foarte repede, dacă se poate din priviri.“ În prima sa zi în birourile din Şoseaua Nordului, lângă parcul Herăstrău, a făcut un tur complet; „evident că nu i-am reţinut pe toţi şi i-am rugat apoi să-mi amintească cine sunt“.
    Dinu lucrează în mod direct cu circa 30 de oameni din cele peste 15 firme active din grup şi spune că mai are încă multe de asimilat despre organizaţie şi oameni. Anterior, Dinu a fost până spre sfârşitul anului trecut CEO al retailerului electro-IT Domo, cu afaceri de 132 de milioane de euro în 2013. În perioada 1994 – 2008 a lucrat în cadrul A&D Pharma, ultimii şase ani în poziţia de CEO.  Aproape întreaga sa carieră a fost construită în companii antreprenoriale. „Culmea este că eu mă simt cel mai bine într-un mediu antreprenorial şi de-a lungul vieţii cele mai multe propuneri au venit dinspre multinaţionale.“ Soţia sa este antreprenoare, iar despre încercările de afaceri ale familiei Dinu spune că unele au reuşit, altele nu. Nu s-a gândit niciodată să renunţe la carieră, „în primul rând pentru că soţia mea este cea care se ocupă şi am convenit că nu are sens să ne călcăm pe picioare; este bine să venim acasă cu subiecte de discuţie diferite“.

  • Dezbaterile în dosarul ICA, reluate la ora 10.00. Procurorii au cerut 10 ani de închisoare pentru Dan Voiculescu

     Procurorul a cerut, luni seară, pedepse mai mari pentru toţi inculpaţii şi aplicarea legii mai favorabile în acest caz, şi anume a noului Cod penal. În cazul lui Dan Voiculescu pedeapsa maximă prevăzută de noua lege penală este de 10 ani de închisoare.

    Dan Voiculescu a cerut, la termenul de luni în dosarul ICA, recuzarea completului de judecată, pe motiv că aceeaşi judecători care au pus sechestru pe bunurile fiicelor lui au decis şi în cazul contestaţiei referitoare la această măsură, şi această solicitare fiind respinsă.

    Preşedintele completului de la Curtea de Apel Bucureşti (CAB) care judecă dosarul ICA, Camelia Bogdan, a arătat că instanţa a decis, pe 1 iulie, impunerea măsurilor asiguratorii, iar contestaţia nu putea fi făcută decât cu privire la modul de aplicare a sechestrului.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Consiliul de Securitate al ONU îndeamnă la un ARMISTIŢIU IMEDIAT şi fără condiţii în Gaza

     Cei 15 membri ai Consiliului de Securitate al ONU, reuniţi la New York, îndeamnă Israelul şi mişcarea islamistă palestiniană Hamas să “aplice pe deplin” acest armistiţiu pe durata sărbătorii musulmane de Aid el-Fitr, care marchează sfârşitul lunii Ramadanului, dar “şi după aceea”.

    De asemenea, ei îndeamnă atât la “respectarea dreptului umanitar internaţional şi mai ales a celui cu privire la protecţia civililor”, cât şi la depunerea unor eforturi “de implementare a unui armistiţiu pe termen lung şi deplin respectat, bazat pe iniţiativa egipteană” de mediere.

    Ei “subliniază necesitatea de a furniza imediat o asistenţă umanitară populaţiei palestiniene în Fâşia Gaza”, prin creşterea contribuţiilor Biroului ONU pentru refugiaţi palestinieni UNRWA.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Turcia inaugurează prima legătură TGV Ankara-Istanbul

     Întârzierile succesive ale inaugurării au alimentat numeroase glume în ultimii ani. Dar vineri seara, glumeţii vor fi reduşi la tăcere când Erdogan va intra triumfător în Istanbul la bordul primului tren de mare viteză.

    Inaugurarea liniei are loc cu mai puţin de o lună înaintea alegerilor prezidenţiale din 10 august, la care Erdogan este candidat şi a cărui campanie s-a concentrat pe eforturile de ameliorare a transporturilor în Turcia.

    Din nefericire, trenul nu se va opri în centrul Istanbulului. El nu va ajunge decât pe malul asiatic al Bosforului, pentru a-şi încheia cursa în îndepărtata periferi Pendik, la două ore distanţă de malul european în timpul ambuteiajelor.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Modelul nuclear britanic: statul, industria şi facultăţile stau la aceeaşi masă pentru a dezvolta un sector de miliarde de euro, cu peste 60.000 de slujbe

    “Aproape că nu facem nimic în această clădire fără ca o companie să vină şi să plătească“, spune un domn cu ochelari şi cămaşă cu mânecă scurtă înainte să treacă la următorul slide din prezentarea PowerPoint. Ne aflăm într-un parc industrial de la marginea Sheffield-ului, în nordul Angliei. Este o zi caldă, cu mult soare, o vreme atipică pentru insulele britanice, dar un semn bun pentru Turul Franţei, care ia startul undeva în zonă, a doua zi. Afară o turbină eoliană cât un bloc cu şapte etaje se învârte încet. Din sala de conferinţe se văd, vizavi, siglele Rolls-Royce şi Boeing.

    „Avem şi cazuri în care companii concurente pe piaţă lucrează împreună aici pentru a rezolva probleme comune“, continuă domnul cu ochelari. Vorbitorul este Alan McLelland, directorul de operaţiuni al Centrului de Cercetare Industrială Avansată în domeniul Nuclear, sau NAMRC. Înfiinţat în 2009, la comanda guvernului britanic, pentru „a combina know-how-ul şi experienţa companiilor industriale cu competenţele universităţilor“, Centrul are o misiune simplă: să facă astfel încât, oriunde se construieşte o centrală nucleară, o parte din lucrări şi produse, de la şuruburi şi piuliţe la reactor, să fie livrate de firme britanice.

    Acest „mariaj“ între industrie şi mediul academic reprezintă acum nucleul programului atomic britanic, în care guvernul mai joacă un rol de emiţător de strategie, coordonator şi supraveghetor, după ce acum câţiva ani a privatizat aproape toate centralele nuclear-electrice. Practic tot ce mişcă în sectorul nuclear o face printr-un parteneriat între cel puţin două părţi, iar la NAMRC se întâlnesc toţi trei actorii.

    Centrul este deţinut de universităţile din Sheffield şi Manchester şi a fost creat printr-un grant de 30 milioane de lire sterline acordat de stat, plus alte fonduri de la Uniunea Europeană. O felie substanţială din veniturile centrului vine acum din „cotizaţii“ plătite de companii, printre ele numărându-se lideri ai pieţei mondiale, precum Wetinghouse, Areva sau Electricite de France. În schimb, cei 70 de angajaţi ai NAMRC sprijină întreg sectorul nuclear pe trei căi.

    Unu, prin activitatea de cercetare, orientată către obţinerea într-un orizont de timp apropiat a unei aplicaţii comerciale şi care se desfăşoară într-un atelier de 6.000 de metri pătraţi.

    Doi, dacă o companie nu are experienţă în domeniul nuclear, Centrul îi va oferi asistenţă şi informaţii pentru a o ajuta să îndeplinească standardele riguroase din sector şi să-şi facă intrarea pe piaţă. „Am lucrat cu Westinghouse şi Areva pentru a întocmi o listă completă cu firmele britanice care pot fi furnizori de componente pentru reactoarele nucleare, în ideea de a identifica oportunităţi globale concrete“, spune McLelland. În ultimul rând, în ideea de a menţine în ţară know-how-ul din domeniu, NAMRC organizează cursuri şi programe de ucenicie, orientate către nevoile industriei. Banii publici continuă să curgă către centrul de cercetare, dar statul îi trasează ţinte privind valoarea contractelor câştigate de firme, numărul de companii angajate în proiecte şi, mai ales, numărul de locuri de muncă create sau menţinute în ţară.

    Sectorul nuclear civil înseamnă pentru Marea Britanie mai bine de 62.000 de slujbe în centrale şi în industria de pe orizontală, adică fabrici şi laboratoare, dar şi birouri ale consultanţilor şi avocaţilor. Asociaţia Industriei Nucleare britanice susţine că cifra ar urma să crească cu încă 30.000 de joburi, dacă s-ar transpune în realitate planurile de a înlocui parcul atomic învechit al ţării cu centrale noi, cu puterea totală de 16.000 MW. Firmele britanice au capacitatea de a furniza echivalentul în produse şi servicii a 60% din valoarea programului de „new build“, potrivit aceleiaşi surse.

    BUSINESS CU URANIU
    În Marea Britanie, ciclul combustibilului nuclear începe la Capenhurst, un sat din nord-vestul Angliei cu nici 300 de locuitori. Pe o şosea încadrată de-o parte şi de alta de pădure şi care coboară din Chester, oraş înfiinţat în secolul I de romani, minereul de uraniu este adus la o fabrică de îmbogăţire pentru a fi convertit într-o formă cu potenţial energetic mai mare decât uraniul natural.

    „Filosofia noastră este să fim mereu cu stoc zero, nu să instalăm capacitate nouă de producţie înainte să existe piaţă“, spune Tony McCormick, director de marketing la Urenco, grupul căruia îi aparţine uzina. Urenco a fost înfiinţată în anii ‘70, printr-un tratat între Marea Britanie, Germania şi Olanda, iar acum furnizează combustibil îmbogăţit pentru majoritatea centralelor nucleare europene.

    Într-un discurs presărat cu termeni precum „cotă de piaţă“, „supraofertă“ şi „clienţi“, Tony McCormick vorbeşte despre o companie care în altă ţară ar fi declarată de interes strategic şi a cărei activitate ar fi secretă ca şi cum ar fi un business ca oricare altul. Urenco însă publică rapoarte financiare după modelul firmelor de pe bursă, din care aflăm că în 2013 a făcut afaceri de 1,5 miliarde de euro şi un profit net de 337 milioane de euro. Capitalul se împarte în trei: guvernul britanic are 33% din acţiuni, guvernul olandez deţine acelaşi procent, iar grupurile germane RWE şi E.ON împart în mod egal ultima treime.

    După propriile estimări, Urenco alimentează 31% din piaţa internaţională a uraniului îmbogăţit, în timp ce compania rusă Rosatom are o cotă de 27% şi francezii de la Areva au 15%. Pe lângă fabrica de lângă Chester, grupul mai deţine unităţi în Olanda, Germania şi Statele Unite.

  • Guvernul ar putea interzice autostopul. Amenzi de până la 5.000 de lei pentru transport în regim de taxi fără autorizaţie

    Autostopul poate deveni pasibil de amendă, în lumina unei modificări a legii 38/2003 pusă din nou în dezbatere publică de către Ministerul Transporturilor.

     Persoanele fizice sau juridice care efectuează transport public de persoane cu un autoturism, fără a avea autorizaţie de transport în regim de taxi emisă de autoritatea administraţiei publice locale, pot fi pasibile de amenzi între 1.000 şi 5.000 de lei, conform unei modificări aduse Legii 38/2003 (legea taximetriei) pusă în dezbatere publică pe site-ul Ministerului Transporturilor, anunţă Mediafax.

    Transportul public de persoane vizat este, evident, cel realizat contra cost, iar nu cel gratuit. Totuşi, spre deosebire de Europa de Vest, unde autostopul presupune în mod obişnuit luarea unei persoane în maşină fără a-i pretinde vreun ban, în România este ceva absolut obişnuit să „răsplăteşti” cu o sumă de bani şoferul care te ia cu maşina. Acest obicei riscă să te facă pasibil de amendă contravenţională, dacă noua prevedere a Legii 38/2003 este pusă în aplicare aşa cum a fost elaborată în acest moment.

    Este foarte greu de dovedit, pe de altă parte, că unui autostopist nu i s-au cerut bani – fie şi pentru că totul este „la mica înţelegere” între şofer şi autostopist. Tocmai din acest motiv, normele de aplicare a acestei noi prevederi ar trebui să distingă foarte clar între taximetriştii „la negru”, care vin cu maşini marcate în mod fals ca taxiuri (maşini galbene, de multe ori cu însemne care seamnănă cu cele ale taximetrelor autorizate), şi şoferii care iau „la ocazie” autostopiştii, altminteri legea ar lăsa loc unor abuzuri – în special în zonele rurale, unde foarte mulţi practică autostopul pentru a se deplasa între sate sau spre oraşe.

    De asemenea, tot normele de aplicare ar trebui să facă distincţia clară între autoturisme şi autovehicule de transport călători, fie şi pentru calificarea faptei şi stabilirea cuantumului amenzii. Pentru că una este să iei o persoană într-un autoturism, şi alta este să efectuezi transporturi „la negru” cu călători într-un microbuz.

    Pentru că legea este pusă în dezbatere, vă întrebăm şi pe voi: cum consideraţi că ar trebui să se intervină pentru a preveni fenomenul deplorabil al taximetrelor „pirat”, fără a afecta totuşi autostopul obişnuit?

  • Guvernul pregăteşte programul „PRIMA MAŞINĂ” pentru tineri. Cine poate cumpăra o maşină cu cea mai mică dobândă din România

    Tinerii cu vârste cuprinse între 18 şi 30 de ani ar putea avea o maşină nouă mai uşor ca până acum, dacă programul pregătit de Ministerul Economiei va fi pus în aplicare, scrie Promotor.

    Ministerul Economiei pregăteşte un program de garantare a creditelor pentru cumpărarea de maşini noi de către tineri, scrie stirileprotv.ro. Potrivit sursei citate, programul ar urma să se numească „Prima maşină”.

    „Generic i-am spus <Prima maşină>. Acest proiect se adresează tinerilor între 18 şi 30 de ani. Săptămâna viitoare vom avea prima întâlnire cu Fondul de garantare şi producătorii, bineînţeles”, a declarat ministrul economiei, Constantin Niţă.

    Dacă proiectul va fi pus în aplicare, acesta se va adresa exclusiv pieţei de maşini noi. Astfel, dacă programul „Prima maşină” va fi pus în aplicare, tinerii dornici să-şi cumpere o maşină nouă vor putea face asta prin intermediul unui credit garantat de stat, la fel ca în cazul programului imobiliar „Prima casă”.

    Paşii pe care viitorii proprietari trebuie să-i parcurgă sunt următorii: mai întâi se merge la o bancă acceptată în program, unde se depune un dosar cu toate actele necesare şi se obţine o ofertă de finanţare. Apoi, cu actele primite de la bancă se merge la un dealer, unde se plasează o comandă pentru maşina dorită. Dar asta nu e tot, fiindcă dosarul de la bancă şi confirmarea dealerului vor merge la Fondul de garantare, iar abia după ce instituţia va garanta creditul, maşina va putea ieşi din curtea dealerului.

    Conform ministrului economiei, programul ar putea începe din toamna lui 2014.

    În prezent, dobânzile pentru credite auto şi leasing se încadrează în medie între 10% şi 15% pe an, însă ar urma să scadă pentru achiziţia de maşini noi prin acest program guvernamental.