Tag: apa

  • De 100 de ani, la aceiaşi oră, în acest lac se întâmplă ceva extraordinar. Savanţii sunt extrem de derutaţi

    De peste 100 de ani un trunchi de copac pluteşte în poziţie verticală.

    Trunchiul de peste 9 metri lungime a devenit o celebritate a zonei de-a lungul anilor, acesta fiind cunoscut cu denumirea de ,,Bătrânul lacului”. Buşteanul a fost observat prima dată în 1902. Crăpat şi albit de soare, ,,Bătrânul” are un diametru de 70 de centimetri, plutind la un metru deasupra apei din lac.

    Vezi aici ce spun savanţii despre acest fenomen extraordinar

  • Românul care a mizat, în mijlocul crizei, pe un business destinat celor cu venituri peste medie şi a avut succes

    „Ideea businessului a plecat de la uzul propriu al produselor; practic, pe piaţa produselor premium de la noi, oferta nu era foarte mare”, povesteşte Răzvan Trapiel, managing partner la barbieritdelux.ro. „Din cele câteva branduri pe care le foloseam pe vremea aia, m-am gândit că în loc să le comand şi să le tot comand, ar fi mai bine să le aduc în ţară. Am luat legătura cu două dintre firme; Truefitt&Hill a răspuns pozitiv, am văzut care sunt condiţiile şi ne-am pus pe treabă.”

    Prin urmare, Răzvan Trapiel a devenit unic furnizor în România al companiei. Înfiinţată în 1805, Truefitt & Hill deţine cel mai vechi local de bărbierit din lume şi este, de asemenea, furnizor oficial al Casei Regale a Marii Britanii, prin mandatul regal al Ducelui de Edinburgh.

    Antreprenorul român de 40 de ani a pornit businessul în 2009, un moment în care apetitul general pentru riscul din sfera antreprenorială era la cote scăzute. „Am contat pe faptul că nu există acest gen de produse, am zis că e un mare atu pentru cineva care caută ceva mult mai bun decât oferta de pe piaţă. Criză sau nu, am mers pe ideea asta. Sigur, am început mai greu, dar am reuşit să avem an de an o creştere, indiferent cât de mică.” Investiţia iniţială în business a fost de 20.000 de euro în stoc şi alţi 10.000 în site şi promovarea acestuia.

    „Am pornit în acelaşi timp pe două direcţii: una cu magazinul nostru online, iar cealaltă cu partea de distribuţie către frizerii sau alte magazine. Iniţial, magazinul avea rolul de a susţine cealaltă parte a businessului, cu focus mai degrabă pe partea de distribuţie. Între timp, site‑ul a devenit o sursă de venit constant şi considerabil”, spune el. „Am avut un an şi ceva în care am tot investit, pentru că am încercat să ţinem preţurile la un nivel acceptabil pentru clienţi. Adaosul nu era chiar foarte mic, dar nici la nivelul practicat de alte companii, care marşau pe marje între 100 şi 300%. Şi atunci a trebuit să tot investim din propriile resurse.”

    Care este profilul clientului? Răzvan Trapiel l-a identificat ca fiind bărbat, peste 40 de ani, cu venituri peste medie, luând în calcul numărul şi valoarea comenzilor. „Faptul că bărbaţii sunt fideli unui produs reprezintă atât un avantaj cât şi un dezavantaj”, spune tânărul antreprenor. „Plusul este că atunci când ia contact cu un produs şi îl foloseşte, în general rămâne la acel produs. Pe de altă parte, este greu de convins să încerce produse noi. Chiar dacă apar argumente pentru un alt produs, în general bărbaţii rămân fideli unui anumit brand.” Cel mai bine vândute produse sunt after shave-urile, apa de colonie şi cremele de bărbierit. Un aspect interesant: în ultima vreme au crescut foarte mult vânzările de săpunuri de bărbierit.

    Românii au cheltuit în 2015 peste 3,5 miliarde de lei pe produse cosmetice, de îngrijire şi de parfumerie, cu 2,8% mai mult decât în 2014, potrivit datelor ZF. Creşterea a fost însă de circa trei ori mai mică decât a consumului per ansamblu, care a bifat un plus de circa 9% în aceeaşi perioadă. Avansul pieţei de profil a fost susţinut de aproape toate segmentele, mai puţin produse profesionale vândute prin intermediul saloanelor de cosmetică. Acest segment însă are o pondere mică în totalul pieţei dominate clar de produsele de masă şi de vânzările directe, care au împreună 75% din totalul de 3,5 miliarde lei. În prezent, piaţa cosmeticelor din România este una dintre cel mai puţin dezvoltate din Europa şi din regiune, în contextul în care la o populaţie de 20 de milioane de oameni şi o piaţă de 780 de milioane de euro, cheltuiala medie per capita este de nici 40 de euro pe an, respectiv 3,3 euro pe lună.

    Răzvan Trapiel a luat în considerare şi ideea de a avea un punct de desfacere, dar a decis că nu ar fi oportun. Ceea ce ia însă în calcul este să dezvolte şi partea a doua a contractului cu Trueffit&Hill, mai exact partea de exclusivitate a distribuţiei în frizerii şi magazine. „Până acum nu a fost cazul, pentru că de-abia de vreo doi ani au început să apară şi frizerii dedicate exclusiv bărbaţilor. Când am început afacerea, exista o singură frizerie de acest gen, undeva prin Dorobanţi.” Astfel, antreprenorul intenţionează să deschidă şi o frizerie sub umbrela companiei până la finalul toamnei. Investiţia iniţială ar urma să fie în jur de 60.000 de euro, iar recuperarea acesteia ar lua în jur de 18 luni. „Un singur scaun de frizerie pleacă de la 3.000 de euro, dar poate ajunge şi la 7-8 mii de euro, depinde de calitate. Există pe piaţă şi scaune de 500 de euro, dar apoi încep problemele. În plus, noi avem mai multe criterii de respectat, impuse de cei de la Trueffit&Hill – de aici şi costurile ridicate. E important şi cum arată, cât spaţiu ai, unde e localizată frizeria; sunt multe lucruri pe care ei trebuie să îşi dea acceptul.” Truefitt&Hill deţine un lanţ de frizerii în Marea Britanie, Statele Unite şi Canada, iar în ultimii ani a deschis o serie de unităţi în Asia.

    Frizeria optimă pentru specificul pieţei locale ar fi cea de patru posturi, opinează antreprenorul, dar mai sunt diverse impedimente precum investiţia iniţială: „Una e să o faci de 3-4 posturi şi alta de 8-9 posturi. Un post de lucru costă foarte mult, mai ales dacă iei unul de calitate”.

    În România, principala problemă este dată de faptul că au dispărut şcolile de frizerie, explică Răzvan Trapiel. „Acum pot fi urmate nişte cursuri de profil, apoi fiecare capătă experienţă lucrând. Cea mai mare problemă în astfel de afaceri este forţa de muncă, pentru că nu există personal calificat. Cursurile de frizer sau de stilist nu sunt suficiente, ieşi de acolo doar cu diplomă şi cam atât, iar formarea se face ulterior la locul de muncă. Asta înseamnă o investiţie de timp, de resurse până se formează omul şi poate să ofere serviciul la calitatea la care o oferă şi colegii lui.”

    Cât despre planurile de extindere a afacerii, el se rezumă la a vorbi despre România. „Am avut mai multe solicitări de a deschide reprezentanţe în afara ţării, mai ales din Bulgaria şi din Republica Moldova, dar mai întâi vrem să ne aşezăm cât mai bine pe piaţa de aici.”

  • Apa de la robinet – ar trebui să renunţăm de tot la ea?

    Ştim cu toţii că majoritatea fructelor şi legumelor cumpărate sunt crescute cu ajutorul pesticidelor şi fertilizatorilor chimici. Majoritatea acestora se regăsesc în coaja fructelor, dar şi în legume, iar cum multe dintre acestea se consumă cu totul este vitală îndepărtarea reziduurilor de pe ele, informează CSID.

    La riscul produs de pesticide se adaugă cel al contaminării cu bacterii gen E. Coli, Listeria, Salmonella, toate cu efecte serioase asupra sănătăţii.

    Cum spălăm corect fructele şi legumele?

    Iată câteva reguli:

    spălaţi-vă întotdeauna pe mâini înainte să spălaţi vegetalele

    spălaţi şi vegetalele pe care le curăţaţi de coajă sau pe care le tăiaţi (cum ar fi pepenele), deoarece prin intermediul cuţitului bacteriile pot ajunge de pe coajă în interior

    spălaţi vegetalele sub un jet de apă rece, preferabil frecându-le suprafaţa cu mâna sau cu un burete aspru

    puteţi folosi o soluţie din o parte oţet şi trei părţi apă filtrată în care să ţineţi vegetalele timp de o oră

    legumele cu suprafaţă neregulată trebuie ţinute obligatoriu câteva minute în apă filtrată (ex: salata, broccoli, conopida)

    De asemenea, luaţi în considerare utilizarea unui filtru special pentru apă, pentru că altfel nu faceţi decât să îndepărtaţi nişte substanţe chimice şi să le înlocuiţi cu altele. Dintre cele care pot rămâne pe vegetale şi pe care le introducem astfel în organism mai periculoase sunt azbestul şi plumbul (provenite din ţevile vechi), clorul aflat în cantităţi mari în apa potabilă, dar şi pesticidele aflate în pământul în care sunt îngropate ţevile de apă potabilă şi care ajung în acestea prin micile spărturi pe care le are orice ţeavă veche. Ajungem aşadar să spălăm fructele pentru a îndepărta pesticidele… tot cu pesticide.

    Aceiaşi contaminanţi se regăsesc şi în mâncarea gătită pentru care este folosită apă de la robinet, deoarece prin fierbere nu se elimină decât cisturile de Giardia; clorul, sedimentele, metalele grele, azbestul, pesticidele si insecticidele NU se elimină prin fierbere şi ajung să fie introduse în organism împreună cu mâncarea gătită, ceaiul sau cafeaua la care este folosită apa de la robinet. 

     

  • Sistemele de tratare a apei pot genera economii de 80% la costul utilităţilor

    „Ne bucurăm să observăm că multe companii au început să investească în implementarea unor soluţii de tratare a apei şi să înţeleagă beneficiile aduse de acestea. Analizăm împreună cu echipa beneficiarului, nevoile şi procesele sale specifice şi oferim soluţii tehnice analitice cu date financiare, perioade de amortizare şi economiile obţinute pe termen scurt, mediu şi lung. Beneficiile sunt vizibile încă din prima lună pe facturile de utilitati (apă, gaz) precum şi în costurile de întreţinere, acestea putând ajunge şi la 85%. În prezent, noile tehnologii sunt mai accesibile, iar costul investiţiei nu este mare. Cu toate acestea, oferim soluţii de finanţare durabile, astfel încât clientul să se bucure de beneficiile implementarii sistemelor încă din prima zi, fără a afecta cash-flow său”, a declarat, pentru MEDIAFAX, Kostas Koutsomitros, Sales & Marketing Manager al ELISO.

    Potrivit datelor transmise, „ELISO a semnat recent un contract cu un producător important din industria alimentară având ca scop tratarea apei pentru întreaga fabrică. Noul sistem va oferi 1.000 m3 de apă tratată zilnic pentru toate nevoile fabricii şi va aduce economii de peste 300.000 de euro anual. Costul apei în cadrul fabricii se va reduce cu peste 80%, iar economii adiţionale vor fi realizate prin consumul redus de gaz la cazanele de abur”.

    Citiţi continuarea pe www.mediafax.ro

  • Cum îţi dai seama ce conţine apa. Dezvăluirile somelierului de apă, una dintre cele mai rare meserii din lume

    John Zu este unul dintre puţinii somelieri de apă din China. A făcut o profesie din degustarea apei şi din a oferi expertiza sa valoroasă restaurantelor şi hotelurilor din întreaga Asie. 

    Un pionier în această industrie de nişă, Zhu povesteşte că atunci când se prezintă şi spune ce meserie are este adesea privit cu scepticism. 

    “Gustul este atât de puternic. Vezi cât de mari sunt bulele?”. Zhu nu degustă şampanie, nici Prosecco, ci ROI, apă minerală importată din Slovenia. ROI este un brand sloven de apă despre care se spune că are cea mai mare concentraţie de magneziu din orice apă la nivel mondial, fiind recunoscută pentru gustul său metalic. Deşi pentru unii apa poate avea acelaşi gust, Zhu spune că diferitele minerale îi dau caracteristici unice.

    “Apa este exact ca vinul. Sursa, izvorul, mineralele, toate determină gustul”, explică el. 

    Cum îţi dai seama ce conţine apa şi cum o potriveşti corect cu vinul află pe www.gustarte.ro

  • Cum arată prima maşină sport care funcţionează cu apă sărată – GALERIE FOTO

    Start-up-ul NanoFlowcell a debutat în 2014 la Salonul Auto de la Geneva, prezentând o maşină electrică denumită Quant e-SportLimousine. Lăsând la o parte designul ce merită toate laudele, maşina în cauză a promis ceva ce pare dintr-un film: că poate să ruleze cu apă sărată.

    Quant foloseşte o tehnologie dezvoltată iniţial de NASA, mai exact o baterie alimentată de lichid ionic: mai simplu, apă sărată. Sigur, procedura nu se rezumă doar la turnarea apei în rezervor, dar tehnologia e mult mai prietenoasă cu mediul înconjurător decât oricare alta.

    Maşina, care a primit deja undă verde pentru drumurile din Europa, este dotată cu două rezervoare de 159 de litri. Unul este umplut cu lichid electrolitic încărcat pozitiv, iar celălalt cu acelaşi lichid având sarcină negativă. Rezervoarele sunt separate de o membrană, iar interacţiunea dintre lichide este ceea ce produce electricitate.

    Motorul dezvoltă 136 de cai putere, iar maşina poate ajunge de la 0 la 100 de kilometri pe oră în 5 secunde. Viteza maximă, spun producătorii, este de 200 de kilometri pe oră. Destul de bine, spunem noi, pentru o maşină care merge pe apă.

    Sursă foto: BBC

  • DECLARAŢIA ZILEI Cătălin Rădulescu, PSD:”Nu putem să transformăm un loc în maidan. Să stea ca proştii în fiecare seară?

    ”Nu putem să transformăm un loc în maidan. Să stea ca proştii în fiecare seară? N-au de lucru, n-au copii, n-au familii? N-au nimic de făcut”, a mai spus Rădulescu.
     
     
     
     
     
     
     
  • DECLARAŢIA ZILEI Cătălin Rădulescu, PSD:”Nu putem să transformăm un loc în maidan. Să stea ca proştii în fiecare seară?

    ”Nu putem să transformăm un loc în maidan. Să stea ca proştii în fiecare seară? N-au de lucru, n-au copii, n-au familii? N-au nimic de făcut”, a mai spus Rădulescu.
     
     
     
     
     
     
     
  • Aşa să tot faci afaceri. Au cumpărat o casă cu un dolar iar acum este evaluată la 2,4 milioane de dolari – GALERIE FOTO

     Era o construcţie în stil victorian, dar condiţiile din Palmetto nu permiteau reabilitarea completă a casei; cei doi au decis, astfel, să plătească 250.000 pentru a muta casă în Tampa Bay, Florida.

    Cei doi au plătit urcarea casei pe un bac, transportul pe apă şi descărcarea ei la 32 de kilometri distanţă. Soţii Corbett s-au apucat apoi de renovare; ei au estimat că pot readuce frumuseţea vilei în trei ani, dar au subestimat munca necesară.

    A durat astfel şapte ani pentru ca vila să fie gata, iar investiţia s-a ridicat la 1,9 milioane de dolari. Ei au listat-o apoi la preţul de 5 milioane de dolari, dar puţini s-au arătat interesaţi.

    Casa s-a vândut în cele din urmă în 2014 pentru 1,15 milioane de dolari şi a reapărut recent pe site-urile de imobiliare din Tampa Bay, Florida la un preţ de 2,4 milioane dolari.

    Vila are 650 de metri pătraţi, lift interior şi chiar o piscină de tip lagună, cu propria cascadă artificială.

    Sursa: Daily Mail

  • Aşa să tot faci afaceri. Au cumpărat o casă cu un dolar iar acum este evaluată la 2,4 milioane de dolari – GALERIE FOTO

     Era o construcţie în stil victorian, dar condiţiile din Palmetto nu permiteau reabilitarea completă a casei; cei doi au decis, astfel, să plătească 250.000 pentru a muta casă în Tampa Bay, Florida.

    Cei doi au plătit urcarea casei pe un bac, transportul pe apă şi descărcarea ei la 32 de kilometri distanţă. Soţii Corbett s-au apucat apoi de renovare; ei au estimat că pot readuce frumuseţea vilei în trei ani, dar au subestimat munca necesară.

    A durat astfel şapte ani pentru ca vila să fie gata, iar investiţia s-a ridicat la 1,9 milioane de dolari. Ei au listat-o apoi la preţul de 5 milioane de dolari, dar puţini s-au arătat interesaţi.

    Casa s-a vândut în cele din urmă în 2014 pentru 1,15 milioane de dolari şi a reapărut recent pe site-urile de imobiliare din Tampa Bay, Florida la un preţ de 2,4 milioane dolari.

    Vila are 650 de metri pătraţi, lift interior şi chiar o piscină de tip lagună, cu propria cascadă artificială.

    Sursa: Daily Mail