Tag: Voiculescu

  • Ce spune Vlad Voiculescu, despre carantinarea Bucureştiului

    Ministrul Sănătăţii a declarat, duminică seară, că nu poate fi exclusă carantinarea Bucureştiului, pentru că numărul de infectări creşte foarte repede.

    Vlad Voiculescu a precizat că incidenţa în Capitală este mai mare decât cea din cifrele prezentate în raportările zilnice, după calculele ministerului Sănătăţii.

    Vlad Voiculescu a precizat că dintre închiderea şcolilor şi închiderea mall-urilor, cel puţin în weekend, preferă închiderea centrelor comerciale.

    „Nu putem exclude acest lucru (carantina – n.r.) şi după 6 la mie – şi senzaţia mea este că vom ajunge acolo în câteva zile -, nicio măsură nu poate fi eliminată şi atunci o să revizuim toate criteriile pentru impunerea carantinei şi o să vedem”, a spus ministurl Sănătăţi.
    Acesta a spus că între închiderea centrelor comerciale peste weekend şi închiderea şcolilor, preferă închiderea centrelor comerciale.

    Ministrul a mai spus că este convins că „Bucureştiul are, astăzi, o cifră mai mare (de infectare – n.r.)”, atunci când a fost întrebat dacă rata de infectare de duminică, din Bucureşti, este de 5,33 sau 5,46 la mie.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Barna: Preşedintele Iohannis ne-a cerut să-l susţinem pe Vlad Voiculescu

    „În discuţia de ieri (mieruri – n.r.), de la Cotroceni, cu premierul Cîţu, cu liderii celorlalte partide din coaliţie, preşedintele a fost foarte clar – e nevoie de o susţinere pentru Ministerul Sănătăţii şi ne-a cerut să-l susţinem pe Vlad Voiculescu, tocmai pentru că prima linie a temei sociale în momentul acesta în România este această pandemie şi lupta cu Covid. Ori, în acest context, este foarte clar că guvernul şi coaliţia suntem aliniaţi pe acest mesaj foarte clar – România are nevoie de sprijin şi de înţelegea cetăţenilor că vaccinul e soluţia necesară, iar până atunci măsurile de distanţare, purtatul măştii, spălatul pe mâini rămân valabile şi necedsare pentru a nu avea o perspectivă de măsuri mai dure”, spune la Digi24, Dan Barna

    Liderul USR neagă existenţa unor neînţelegeri între premierul Florin Cîţu şi ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu.

    Întrebat care va fi poziţia sa dacă Florin Cîţu va cere remanierea ministrului Sănătăţii, Barna a răspuns: „Această temă nu există decât în presă. Nu s-a verbalizat acest senariu în nicio discuţie din coaliţie sau guvern”.

    Florin Cîţu i-a cerut, miercuri, lui Vlad Voiculescu să preia modelul lui Valeriu Gheorghiţă şi să prezinte un raport al activităţii desfăşurate din luna decembrie pentru pregătirea pentru valul 3 al pandemiei şi planurile pentru perioada viitoare.

    „Am cerut Ministerului Sănătăţii ca până săptămâna viitoare să prezinte un raport al activităţii desfăşurate din luna decembrie în vederea pregătirii pentru valul 3 al pandemiei şi planurile pentru perioada viitoare”, spunea premierul Florin Cîţu.

  • Florin Cîţu îi cere lui Vlad Voiculescu să preia modelul lui Valeriu Gheorghiţă

    Ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu, trebuie să-i prezinte premierului Florin Cîţu, până săptămâna viitoare,  un raport al activităţii desfăşurate din luna decembrie pentru pregătirea pentru valul 3 al pandemiei şi planurile pentru perioada viitoare.

    „Am cerut Ministerului Sănătăţii ca până săptămâna viitoare să prezinte un raport al activităţii desfăşurate din luna decembrie în vederea pregătirii pentru valul 3 al pandemiei şi planurile pentru perioada viitoare”, spune premierul Florin Cîţu.

    El precizează că aşteaptă şi responsabililor CNCAV acelaşi lucru.

    De asemenea, el precizează că a cerut ministrului Sănătăţii să organizeze conferinţe săptămânal, pe modelul celor organizate de col. Valeriu Gheorghiţă la CNCAV.

  • Liberal, către Vlad Voiculescu: Nu vă interesează sistemul sanitar românesc, ci doar imaginea

    „A fost găsit Acarul Păun! Domnule Vlad Voiculescu, nu cred că din cauza unui funcţionar din Ministerul Sănătăţii, de două luni, nu au fost plătite obligaţiile financiare pentru personalul medical din centrele de vaccinare care stă în prima linie de combatere a pandemiei. Sistemul de vaccinare a funcţionat datorită acestor eroi care zi de zi au fost acolo şi nu datorită faptului că Ministerul Sănătăţii este condus. Dacă opinia publică nu ar fi tras un semnal de alarmă asupra acestei grave greşeli, personalul medical din centrele de vaccinare risca să nu fie plătit multe luni de acum înainte Domnule ministru, acest lucru nu arată faptul că e o bulibăşeală în instituţia pe care o conduceţi, ci că nu vă interesează bunul mers al ministerului, decât atunci când presa semnalează neregulile de acolo”, transmite Gigel Ştirbu.

    Deputatul PNL îl acuză pe Vlad Voiculescu, ministru USR al Sănătăţii, că nu îl poreocupă sistemul sanitar.

    „Acest aspect, pe lângă multe altele, cum ar fi, de exemplu, atitudinea d-voastră vizavi de cele întâmplate la spitalul Matei Balş, ne demonstrează faptul că nu vă interesează sistemul sanitar românesc, ci doar imaginea şi postările de pe reţelele social-media! Este grav că un înalt demnitar al României are un asemenea comportament în momentele dificile cu care se confruntă România. Cred că ar trebui să vă intereseze mai mult sistemul sanitar românesc decât postările pe reţele! În speranţa că aceste cuvinte vor fi un semnal de alarmă pentru d-voastră, vă urez succes şi spor la treabă, sper”, conchide liberalul.

    Ministrul Sănătăţii Vlad Voiculescu a declarat marţi că de vină pentru întârzierea plăţilor medicilor din centrele de vaccinare este un funcţionar public.

    „Banii au fost ceruţi ieri (luni – n.r.). Plăţile au început să se facă. Astea nu sunt lucruri pe care le face ministrul. Există o întârziere, am evaluat. Cine este de vină? Un funcţionar public este de vină. Câteodată există întârzieri şi luăm măsuri să nu mai fie aceste întârzieri. Trebuia să completeze o hârtie. Eu am aflat ieri”, susţinea ministrul Sănătăţii.

    Premierul Florin Cîţu a criticat marţi întârzierea „nepermisă” a plăţilor pentru personalul medical din centrele de vaccinare.

  • Ion Cristoiu: USRPLUS s-ar sinucide politic dacă ar accepta remanierea lui Vlad Voiculescu

    Redăm integral editorialul publicat pe cristoiublog.ro:

    Am o lungă experienţă de gazetar a şiretlicurilor prin care sunt ascunse conflictele din interiorul unui partid, din interiorul unei coaliţii şi chiar din interiorul unui guvern. Am fost primul jurnalist care a scris – în ianuarie 1991 – despre conflictul surd, deocamdată, dintre Palatul Cotroceni şi Palatul Victoria, dintre Ion Iliescu şi Petre Roman. După articolul scris pe această temă, bazat pe surse chiar din interiorul Puterii, cei doi au dezminţit violent informaţiile prezentate de mine, ba mai mult, au ieşit la o acţiune în public, braţ la braţ, pentru a dovedi naţiunii şi cititorilor mei că ei sunt mai prieteni ca niciodată. Conflictul exista. Şi nu doar între cele două persoane, dar şi între cele două Grupări FSN: Perestroikist şi Occidental. Pe parcursul lui 1991 el s-a dezvoltat şi a explodat în mineriada din septembrie 1991.

    De ce ascund politicienii conflictele?

    Răspunsul ni-l poate da o simplă raportare la viaţa de cuplu. Sunt multe cupluri care afişează, atunci când ies în lume, o iubire nezdruncinată. Asta în timp ce relaţia dintre cei doi este în vecinătatea divorţului. Şi cu cât îşi dau cu tigăile în cap, cu atât se iubesc mai mult în public.

    Am făcut această introducere pentru a semnala că nu m-au surprins declaraţiile date atît de Florin Cîţu, cât şi de Vlad Voiculescu în chestiunea conflictului dintre ministerul Sănătăţii şi premier, de fapt dintre Vlad Voiculescu şi premierul Florin Cîţu ca expresie a conflictului mai larg dintre USRPLUS şi PNL. Cei doi au susţinut şi susţin că între ei nu există nici un conflict. Asta în timp ce în chestiunea publicării datelor privind pandemia şi vaccinarea discordia a fost făţişă. După publicarea datelor de către Vlad Voiculescu, premierul Florin Cîţu a anunţat trimiterea Corpului de Control la ministerul Sănătăţii. Asupra lui Vlad Voiculescu s-au năpustit Lucian Bode, de la Interne şi alţi lideri PNL, precum şi Alina Gorghiu. Ca sub puterea unei baghete de dirijor din Păduri toţi l-au acuzat c-a produs o breşă de Securitate. Conflictul dintre Florin Cîţu şi Vlad Voiculescu e mai larg şi cuprinde conflictul dintre Vlad Voiculescu şi Valeriu Gheorghiţă, conflictul dintre Vlad Voiculescu şi Raed Arafat.

    Din câte se vede, spaţiul acestui conflict îl reprezintă Pandemia şi Vaccinarea.

    Domenii care au fost şi sunt spaţiile celor mai mari afaceri dubioase din Istoria modernă a României. Teroarea stârnită de Cioclii apocaliptici în legătură cu virusul n-a urmărit, cum s-ar putea crede, instaurarea unui regim de autoritate sub pretextul pericolului întruchipat de Pandemie, ci instaurarea unui climat de panică în care orice întrebare despre cum s-au făcut contractele, despre cine şi cum a beneficiat de achiziţiile uriaşe făcute de stat să treacă drept o blasfemie. Cum, adică, îndrăzneşti să întrebi dacă nu cumva achiziţiile făcute de stat cu o largheţe incredibilă au fost tot atâtea afaceri, când e vorba de efortul făcut de stat pentru a ne feri de virusul ucigaş? Vaccinarea, dinadins scoasă de sub autoritatea lui Vlad Voiculescu şi dată în grija unui militar care nu crâcneşte când e vorba de ordin, se dovedeşte şi ea teritoriul unor afaceri uriaşe. Seringi de unică folosinţă, teste, vată, dezinfectant, sunt achiziţionate de stat fără cea mai mică grijă de a nu risipi banul public. Cine să se mai întrebe de ce seringile au fost cumpărate de la un anume om de afaceri şi la un preţ impus de acesta când Vaccinarea e prezentată în presa miluită drept un fel de înaintare a ţării pe drumul socialismului multilateral dezvoltat?

    Sunt convins că din motive care-mi scapă Vlad Voiculescu, le strică ploile celor care au văzut în Pandemie şi în Vaccinare cele mai lăptoase vaci de muls din istoria corupţiei româneşti. De ce nu se poate trata cu Vlad Voiculescu? Habar n-am. Poate că e chiar politicianul care nu pune botul, ca să mă exprim aşa. Sau poate are şi el cercul lui de interese. Sigur e că Vlad Voiculescu trebuie înlăturat de la conducerea ministerului. Până mai ţin Pandemia şi Vaccinarea, cele două surse însemnate de afaceri dubioase.

    Deja apar pe surse informaţii, plasate evident de PNL-işti, că s-ar pregăti scoaterea lui Vlad Voiculescu.

    Eu nu cred într-o asemenea posibilitate.

    Dacă s-ar întâmpla aşa ceva, adică dacă Florin Cîţu ar cere public plecarea lui Vlad Voiculescu Coaliţia ar fi pe cale să se destrame. Vlad Voiculescu nu e un oarecare în cadrul USRPLUS, dar mai ales în PLUS. E un personaj de o rară ambiţie, un politician care, aşa cum se vede acum, pus într-un post, e o bombă cu neutroni. Se ne reamintim că USRPLUS a cerut şi a obţinut ca în schimbul sprijinirii de către PNL a lui Nicuşor Dan la şefia Bucureştiului să se înfiinţeze un post de viceprimar cu puteri speciale numai şi numai pentru Vlad Voiculescu. Vlad Voiculescu urma să fie un viceprimar în afara razei de acţiune a primarului general, un fel de stat în stat pe Sănătate, pe Educaţie, pe Cultură la nivelul Bucureştilor. Au venit însă alegerile generale. Coaliţia a câştigat scrutinul şi Vlad Voiculescu a renunţat rapid la locul de viceprimar, pe care-l obţinuse deja prin alegerile locale, şi a devenit ministrul Sănătăţii. Nu printr-o întâmplare, printr-un joc al negocierilor, ci printr-un război dus de USRPLUS ca el să fie la Sănătate.

    Avem de-a face, aşadar, cu un politician de forţă, un politician care îşi urmăreşte interesul cu o străşnicie ieşită din comun. Este greu să scoţi din guvern un asemenea personaj, care pare a se fi pregătit toată viaţa ca să fie ministrul Sănătăţii. Mult mai important, după ce-a ajuns ministrul Sănătăţii, prin tot ceea ce a făcut, Vlad Voiculescu a câştigat un capital enorm în rândurile electoratului de Dreapta şi nu numai. Asta deoarece a promovat spectaculos un altfel de politică. A abordat Pandemia cu luciditate, recunoscând şi greşelile, în timp ce Florin Cîţu a abordat-o în chip sărbătoresc. Nu-i exclus ca Dan Barna şi Dacian Cioloş să se simtă ameninţaţi, în stil tipic românesc, de ascensiunea colegului de partid. Ăsta ar fi un argument că USRPLUS şi-ar putea permite să renunţe la Vlad Voiculescu. Dar chiar dacă ar fi aşa, din punct de vedere electoral, USRPLUS nu poate să-şi permită să accepte o remaniere a lui Vlad Voiculescu. Din mai multe motive:

    1. Ar însemna în faţa electoratului USRPLUS evidenţierea unei uriaşe slăbiciuni. Dacă ar fi o remaniere să spunem mai largă, în care şi PNL ar schimba vreo trei miniştri, cât mai au ei, şi UDMR unu, am putea spune că impactul asupra electoratului ar fi mai mic. Dar ca să-l schimbi pe Vlad Voiculescu şi în urma unor conflicte făţişe, în care el s-a manifestat sub semnul transparenţei, având dreptatea de partea lui, pentru că şi Valeriu Gheorghiţă, şi Raed Arafat apelează şi la decizii obscure, ar însemna să te compromiţi total ca partid în ochii electoratului.

    2. Ar fi un semn de slăbiciune în confruntarea formidabilă dintre USRPLUS şi PNL. USRPLUS ar arăta că e în subordinea lui Florin Cîţu şi deci şi în subordinea PNL.

    3. Vlad Voiculescu e în USRPLUS o personalitate. A câştigat prin tot ceea ce a făcut până acum la Ministerul Sănătăţii şi mai ales prin ultima decizie de transparenţă un capital însemnat. Şi-a căpătat un capital însemnat ca adeptul unei altfel de politică şi chiar ca un concretizator al unei altfel de politică. Cum să accepţi darea lui afară?

    De altfel şi pentru PNL ar fi un dezastru. În ochii electoratului de Dreapta, electorat care în mare parte se uită cu un ochi suspicios la PSD-izarea PNL, ar reprezenta o concesie uriaşă făcută Mafiei din Sănătate şi Mafiei din România.

    Deja, după opinia mea, costurile sunt enorme pentru PNL. Admiţând că PNL vrea să-l dea gata pe Vlad Voiculescu în planul imaginii trebuia să caute şi să găsească fapte comise de Vlad Voiculescu menite a convinge electoratul că trebuie dat afară.

    Vlad Voiculescu a dezvăluit public existenţa unor centre de vaccinare peste rând şi departe de ochii românilor a ofiţerilor din instituţiile de forţă şi a neamurilor lor. În replică, PNL a răspuns punând sergenţii majori din presă şi din politică să-l acuze pe Vlad Voiculescu de atentat la Siguranţa naţională. Cum să creadă electoratul, sedus de politica transparenţei, într-o asemenea gogomănie miliţienească?

    Nu în ultimul rînd, Vlad Voiculescu a fost de la început ţinta de acţiune a PSD, a presei PSD-iste şi a presei considerate de către USRPLUS ca aparţinând mafiei din Sănătate. Până şi cererea în public ca Vlad Voiculescu să plece ar însemna din punct de vedere electoral un dezastru. Şi pentru Florin Cîţu, dar şi pentru preşedinte.

    Sunt date care spun că e practic imposibil să i se ceară lui Vlad Voiculescu demisia sau să fie remaniat.

    Cum se poate scăpa de Vlad Voiculescu?

    Forţându-l pe şest să plece, printr-o demisie argumentată cu motive cusute cu aţă albă şi refuzând să aducă amănunte în public. Pentru Vlad Voiculescu ar fi curată sinucidere ca om politic. Ar fi o pagubă şi pentru USRPLUS. Cine are crede că Vlad Voiculescu a demisionat de bună voie?

    Florin Cîţu să-l remanieze pe Vlad Voiculescu fără a ţine cont de opinia USRPLUS. Formaţiunea condusă de Dan Barna şi Dacian Cioloş n-ar avea încotro. Va trebui să plece din Coaliţia de Guvernare. Pentru PNL ar însemna formarea unui guvern minoritar sprijinit din Parlament de PSD. Ar fi un dezastru nu numai pentru PNL, dar şi pentru PSD.

  • Cioloş, despre scandalul Voiculescu: Nu poţi crucifica un om pentru că e transparent

    „E de văzut ce anume sunt date de care ţine securitatea naţională şi acolo evident, ai o legislaţie care protejează datele respective, dar haideţi să fim serioşi, datele privind vaccinarea, securitatea naţională din punctul meu de vedere e afectată când nu avem acele date şi când nu ştim ce se întâmplă pe teren şi luăm măsuri în necunoştinţă de cauză (…). Dacă un om a greşit, oricare ar fi el, fie că e premierul, sunt eu, e Vlad Voiculescu, oricare ministru, când ai făcut o greşeală, o recunoşti şi o corectezi, dar nu poţi să crucifici un om pentru că e transparent şi să vii cu tot felul de argumente că vai, e pus în pericol statul, pentru că lumea află despre cum se desfăşoară vaccinarea, când datele alea sunt publicate de ministrul Sănătăţii. Deci eu vreau să văd unde e legislaţia aia care îi interzice ministrului Sănătăţii să publice datele alea şi voi fi primul care va cere modificarea legislaţiei respective”, declară la RFI Dacian Cioloş..

    Liderul PLUS susţine că, în acest moment, nu există motive pentru care Vlad Voiculescu să fie demis.

    „Vreau să văd motivele. Deocamdată, nu văd motive să fie demis, pentru că aplică programul de guvernare şi pentru că e transparent. Dar nu o să intru în capcana asta să discutăm de demisia lui Vlad Voiculescu, pentru că nimeni nu a cerut-o (…). Deci cred că ar trebui mai uşor cu demiterea pe scări şi bine ar fi să ne apucăm de treabă, mai degrabă. Vlad Voiculescu e ministru al Sănătăţii, de la el sunt nişte aşteptări, inclusiv cele legate de transparenţă. Încă din primăvara anului trecut, noi, la USR PLUS am cerut Guvernului de atunci transparenţă, pentru că de acolo trebuia să pornim cu analiza şi atunci era firesc ca odată ajunşi la guvernare, să aplicăm noi ceea ce am cerut altora să facă”, adaugă Cioloş.

     

  • Voiculescu: nici Voiculescu, nici Cîţu nu au semnat vreodată pentru prioritizarea la vaccinare

    „Citesc din nou în publicaţii şi postări ale unor oameni altfel atenţi la nuanţe un titlu care sună cam aşa: “…rudele militarilor şi angajaţilor din sistem s-au vaccinat separat pentru că Guvernul a dat o hotărâre în ianuarie, semnată de premier şi de ministrul Voiculescu”.

    Haideţi să lămurim ceea ce a semnat premierul Cîţu şi cu mine, mergând direct la textul din Hotărârea de Guvern nr. 12 din 20 ianuarie 2021: “Ministerul Apărării Naţionale asigură prin centrele de vaccinare proprii, POTRIVIT CRITERIILOR DE ELIGIBILITATE STABILITE PRIN STRATEGIE, vaccinarea personalului propriu şi a membrilor familiilor acestora, precum şi a următoarelor categorii (…)”

    “Potrivit criteriilor de eligibilitate stabilite prin Strategie”. Cu alte cuvinte: nimeni nu ar fi trebuit să fie vaccinat în afara etapei definite de HG. Cum etapa a III-a nu a inceput încă, niciun membru al familiei vreunui membru a ceea ce se numeşte personal esenţial nu ar fi trebuit să fie vaccinat, altfel decât dacă este peste 65 ani, cu boli cronice sau… tot esenţial.

    Deci nu, nici Voiculescu, nici Cîţu nu au semnat vreodată pentru prioritizarea la vaccinare a vreunei familii al vreunui angajat al statului.

    PS Tot în acel HG am insistat şi premierul a acceptat ca 75% dintre cei vaccinaţi să fie persoane vulnerabile (peste 65 de ani şi persoane cu comorbidităţi), iar restul – toţi restul – să nu fie peste 25%”, a postat ministrul pe Facebook.

    În presă au apărut informaţii legate de vaccinarea a circa 7.000 de persoane mai devreme decât ar fi trebuit, unele din etapa a III-a. În plus, datele privind vaccinarea, comunicate de Ministerul Sănătăţii, într-un demers motivat prin transparenţă, l-au făcut pe premierul Florin Cîţu să anunţe că va trimite corpul de control, pentru că demersul nu a avut avizele necesare.

  • Barna: Voiculescu are susţinerea mea şi a USR PLUS în proporţie de 101 la sută

    Vlad Voiculescu are susţinerea Alianţei USR PLUS în proporţie de 101 la sută, iar lucrul ăsta nu se va schimba, pentru că transparenţa e o parte din buna guvernare, transmite liderul USR, Dan Barna, ca reacţie la dezbaterile privind publicarea datelor defalcate referitoare la vaccinare.

    „Când am promis o revoluţie a bunei guvernări, ne refeream inclusiv la transparenţa datelor publice. De altfel, din 2013 România este membră a iniţiativei internaţionale <Parteneriatul pentru o Guvernare Deschisă>, al cărui scop principal este tocmai transparentizarea datelor pentru reutilizare”, transmite Dan Barna.

    El susţine că este „un lucru normal” ca un ministru USR PLUS să acţioneze în baza ideilor pe care Alianţa le-a susţinut înainte de alegeri.

    „Vlad Voiculescu are susţinerea mea şi a Alianţei USR PLUS în proporţie de 101 la sută. Lucrul ăsta nu se va schimba. Transparenţa e o parte din buna guvernare”, conchide Barna.

    Florin Cîţu declara, miercuri, că susţine prezentarea zilnică a datelor defalcate privind vaccinarea şi cerea instituţiilor să se autosesizeze cu privire la suspiciunile că persoane din personalul militar s-au vaccinat, deşi nu aveau dreptul: „Întotdeauna am fost susţinător al transparenţei 100%”.

    Premierul a anunţat luni că a trimis Corpul de control la MS pentru a face verificări cu privire la existenţa avizelor necesare publicării unei raportări defalcate a datelor referitoare la pandemie.

    „Am avut o discuţie cu şeful Corpului de Control, în această dimineaţă, se autosesizează să vadă dacă au fost respectată toată legislaţia, avizele dacă au fost luate… Este vorba despre publicarea unor informaţii de care ţine mai multe instituţii atunci, natural, trebuia să existe şi avizul acelor instituţii”, afirma premierul Florin Cîţu.

    Ministrul Sănătăţii a cerut să i se aducă la cunoştiinţă sursa sesizării: „În spiritul transparenţei, aştept să aflu şi eu pe cine am supărat şi, mai ales, de ce”, conchide ministrul Sănătăţii.

  • Vlad Voiculescu, ţinta liberalilor. Nelu Tătaru: Voiculescu va fi chemat la audieri în Parlament, dacă nu se lămureşte lista testelor

    Vlad Voiculescu va fi chemat la audieri în Parlament, dacă Guvernul nu lămureşte problema listelor cu testarea pe judeţe, declară Nelu Tătaru.

    Demersul lui Vlad Voiculescu de a publica lista cu testele Covid-19 pe judeţe este corect pe fond, dar trebuie să existe unele avize, declară într-un interviu la RFI preşedintele Comisiei pentru Sănătate din Camera Deputaţilor, Nelu Tătaru.
    Fostul ministru PNL al Sănătăţii se referă pe de altă parte în interviu la dezvăluirile făcute de societatea civilă privind existenţa unui sistem paralel de vaccinare în Bucureşti şi precizează că a discutat cu reprezentanţii Comitetului Naţional de Coordonare a Activităţii de Vaccinare şi că urmează ca săptămâna viitoare să existe lămuriri, iar centrele respective de vaccinare „să intre în circuitul deschis”.

    Întrebat cum i se pare demersul lui Vlad Voiculescu de a publica lista cu testele pe judeţe, Nelu Tătaru a spus că, plecând de la principiul că populaţia trebuie să fie informată, numai că fiecare informaţie trebuie să fie asumată, avizată şi corectă: „Nu ştiu, nu am cunoştinţă în acest moment dacă acele informaţii care au ajuns către populaţie au fost avizate de structuri sau nu, cred că aici este treaba Guvernului şi a premierului să evalueze sau să verifice. Dar mă reîntorc, este absolut necesar, atât pentru o informare corectă, ca aceste date să vină şi să vină defalcat pe fiecare zonă, după cum şi evoluţia acestei pandemii o vedem diferită pe fiecare din zonele din ţara noastră”.

    Întrebat, de asemenea, dacă pe fond, demersul lui Vlad Voiculescu de a publica lista cu testele pe judeţe i se pare corect, Tătaru a răspuns: „Da, pe fond, mi se pare corect. O transparenţă trebuie să existe, informarea trebuie să existe, dar acele lucruri pe care noi le considerăm amănunte şi care înseamnă asumarea şi corectitudinea unor date cu avizarea de către instituţia respectivă trebuie să existe”.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Ce spune ministrul sănătăţii Vlad Voiculescu, despre noi restricţii

    Ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu, a spus, luni, că lucrurile devin pe zi ce trece mai îngrijorătoare în privinţa cazurilor de coronavirus şi nu exclude noi restricţii impuse odată cu prelungirea stării de alertă.

    Ministrul Vlad Voiculescu a fost întrebat, luni, de jurnalişti, dacă sunt posivile noi restricţii odată cu prelungirea stării de alertă, iar el a spus că nu exclude acest lucru.

    „Dacă lucrurile merg aşa în continuare, nu putem exclude alte restricţii. Vă invit să vă uitaţi pe cifrele care sunt publicate în fiecare zi. Lucrurile încep să devină îngrijorătoare. Devin pe zi ce trece mai îngrijorătoare”, a spus ministrul Sănătăţii.

    Întrebat dacă nu va mai creşte capacitatea de testare, Vlad Voiculescu a spus că atât testarea, cât şi raportarea arată „o imagine”.

    „Atât testarea cât şi raportatea ne arată o imagine. Consider că sunt mai mulţi indicatori pentru imaginea reală, indicatorul cel mai clar, care nu poate fi pus în niciun fel la îndoialăeste numărul de pacienţi în secţiile de Terapie Intensivă, iar acest număr creşte, a crescut în fiecare zi, aşa încât apelul nostru este ca oamenii să respecte regulile şi să se protejeze pe ei şi pe cei din jur”, a mai spus Voiculescu.

    Guvernul ia în calcul să limiteze circulaţia în timpul nopţii începând cu ora 22:00, în loc de 23:00, cum este în prezent, au declarat, luni, pentru MEDIAFAX, surse din Executiv. Măsura ar putea fi luată din cauza creşterii numărului de noi infectări cu Covid-19. De asemenea, o altă modificare a restricţiilor va fi şi reducerea programului restaurantelor, respectiv până la ora 22:00.