BusinessMagazin

Tag: viziune

  • Cum îşi închipuiau liderii URSS, în urmă cu 60 de ani, că va arăta lumea în 2017. FOTO DOCUMENT

    O serie de 45 de diafilme care ilustrează modul în care propaganda sovietică îşi imagina că va arăta lumea în anul 2017, a fost recent făcută publică. Diapozitivele demnostrează o viziune care glorifica Uniunea Sovietică şi care arăta nivelul de dezvoltare al acesteia, mult peste cel al Vestului capitalist. Acestea sunt realizate în 1960 şi dezvăluie o perspectivă intrigantă în care reţeaua de infrastructură se află în centrul civilizaţiei, la 100 de ani după Revoluţia din Octombrie. 

    „În anul 2017″, o serie de diapozitive produse  la studiourile Diafilm din Moscova în 1960 dezvăluie o lume în care Siberia şi Alaska sunt conectate printr-o linie feroviară de mare viteză care să se întindă peste Strâmtoarea Bering, folosind un pod cu două punţi. Diafilmele urmează, de fapt, călătoria unui băiat pe nume Igor care se bucură de toate realizările URSS-ului la aproape un secol de la constituirea sa, mai ales de posibilităţile de călătorie. 

    Vezi aici cum îşi închipuiau liderii URSS, în urmă cu 60 de ani, că va arăta lumea în 2017. FOTO DOCUMENT

  • Transportul conectat în viziunea Daimler

    La Internationale Automobil-Ausstellung (IAA) 2016 Hanovra, cel mai mare eveniment din lume dedicat vehiculelor comerciale, toate discuţiile s-au învârtit în jurul unui concept: conectivitatea.

    În condiţiile în care „ameninţarea“ IoT (internet of things – n.red.) este din ce în ce mai evidentă, transportatorii de pretutindeni încearcă să adapteze modelele de lucru la noua eră digitală: flote conectate, servicii de asistenţă pentru şofer sau chiar maşini autonome.

    Lanţul logistic se sprijină astfel pe mai mulţi participanţi, precum producători de camioane, depozitari, clienţi şi mulţi alţii; conectivitatea şi crearea unei reţele inteligente de transport par să devină temele centrale pentru aceştia. Companiile de renume precum Daimler, Scania, Volvo sau Iveco au prezentat modele care ies în evidenţă în special prin soluţiile tehnologice adoptate; este posibil ca unele dintre acestea să nu ajungă niciodată pe drumuri, fiind în multe cazuri vorba de prototipuri, dar intenţia producătorilor este de a se concentra mai mult pe conectarea maşinilor între ele; la un sistem central inteligent preocuparea este evidentă.

    Tot în cadrul IAA 2016 s-au acordat, în cadrul unei ceremonii, distincţiile camionul anului, autobuzul anului şi van-ul anului. Poate că e mult spus „ceremonie“, pentru că deşi evenimentul a fost destul de bine regizat, premiile acordate nu au adus mari surprize; câştigătorii categoriei autobuzul anului, spre exemplu, colantaseră deja maşina premiată cu ore bune înainte de acordarea titlului. La fel şi în cazul camionului laureat, unde producătorii ofereau la stand brelocuri incripţionate cu „Truck of the Year 2017“.

    Vizitatorii au avut însă ce admira, pentru că şi unele companii care nu produc decât subansambluri, aşa cum este Bosch, au pus în scenă viziunea lor despre cum ar trebui să arate camionul ideal. Desigur, este din nou vorba despre un prototip care nu va intra niciodată în producţie. Prin lansarea în premieră mondială a Urban eTruck, divizia de camioane a Daimler a legat practic principalele două trenduri de la Hanovra: digitalizare şi e-mobilitate (concept care se referă la maşini electrice). Este vorba de un vehicul care produce zero emisii locale şi este extrem de silenţios, dar care asigură performanţele unui camion cu motor pe combustie în ceea ce priveşte capacitatea de încărcare.

    Urban eTruck este mai greu cu 1,7 tone decât un camion de dimensiuni similare pe diesel, iar bateriile susţin o autonomie de 200 de kilometri. Un aspect interesant este modul în care şoferul este asistat de sistemul de operare, prin intermediul a două displayuri care ocupă locul destinat, în mod obişnuit, instrumentelor standard. Displayul central afişează mai multe informaţii de bază, precum cele despre drum, dar şi diferenţa dintre autonomia estimată şi cea reală. Iar aici apare, potrivit celor de la Daimler, adevărata inovaţie: în vreme ce traseul definit iniţial se bazează pe un consum mediu al bateriilor, evenimentele din trafic pot influenţa semnificativ acele date. În acel moment, sistemul central sugerează mai multe opţiuni pentru a reduce consumul şi pentru a obţine o autonomie mai mare.

    Grupul Daimler este prezent pe piaţa locală prin Star Transmission, care a finalizat recent o nouă investiţie de 13 milioane de euro într-o hală de producţie din cadrul fabricii companiei din Cugir, judeţul Alba. În noua unitate au fost angajaţi 150 de oameni, iar aceştia vor produce conducte de înaltă presiune pentru motoarele pe benzină.

  • A opta minune a lumii? Temple secrete săpate în pământ de un excentric italian. Galerie Foto

    În nordul Italiei, la poalele Alpilor, la 30 de mile depărtare de oraşul antic Turin, se află valea Valchiusella. Îngropate adânc în roca antică de aici sunt ascunse cele mai mari minuni ale acestei regiuni.

    Aici, la aproape 300 de metri adâncime, se află un secret surprinzător- unul care se aseamănă cu legendarul oraş Atlantis şi care a fost numit de către Guvernul italian A Opta Minune a Lumii. Sub deal, aflate pe cinci nivele, sunt nouă temple ornate a căror mărime şi opulentă iţi taie răsuflarea. Ele povestesc despre istoria umanităţii şi sunt legate intre ele prin sute de metri de tunele decorate care ocupă o suprafaţa de aproape 90.000 de metri cubi. Spre comparaţie, Big Ben ocupă doar 4.500 de metri cubi.

    Guvernul Italian nu a ştiut mult timp de existenta lor, despre care a aflat recent. Dar Templele Damanhur nu sunt opera vreunei civilizaţii antice dispărute, ci a unui fost agent de asigurări din nordul Italiei care, inspirat de o viziune din copilărie, a început să sape în rocă. Totul a început în anii 60 când Oberto Airaudi avea 10 ani şi, spune el, a avut o viziune a unei vieţi anterioare în care existau nişte temple extraordinare. Acolo locuia o comunitate evoluată care se bucura de o existenţă idilică, în care toţi oamenii munceau pentru binele lor comun. „Dorinţa mea era să recreez templele din viziunea mea,” a spus el.

    Cititi mai multe pe www.cunoastelumea.ro

  • A opta minune a lumii? Temple secrete săpate în pământ de un excentric italian. Galerie Foto

    În nordul Italiei, la poalele Alpilor, la 30 de mile depărtare de oraşul antic Turin, se află valea Valchiusella. Îngropate adânc în roca antică de aici sunt ascunse cele mai mari minuni ale acestei regiuni.

    Aici, la aproape 300 de metri adâncime, se află un secret surprinzător- unul care se aseamănă cu legendarul oraş Atlantis şi care a fost numit de către Guvernul italian A Opta Minune a Lumii. Sub deal, aflate pe cinci nivele, sunt nouă temple ornate a căror mărime şi opulentă iţi taie răsuflarea. Ele povestesc despre istoria umanităţii şi sunt legate intre ele prin sute de metri de tunele decorate care ocupă o suprafaţa de aproape 90.000 de metri cubi. Spre comparaţie, Big Ben ocupă doar 4.500 de metri cubi.

    Guvernul Italian nu a ştiut mult timp de existenta lor, despre care a aflat recent. Dar Templele Damanhur nu sunt opera vreunei civilizaţii antice dispărute, ci a unui fost agent de asigurări din nordul Italiei care, inspirat de o viziune din copilărie, a început să sape în rocă. Totul a început în anii 60 când Oberto Airaudi avea 10 ani şi, spune el, a avut o viziune a unei vieţi anterioare în care existau nişte temple extraordinare. Acolo locuia o comunitate evoluată care se bucura de o existenţă idilică, în care toţi oamenii munceau pentru binele lor comun. „Dorinţa mea era să recreez templele din viziunea mea,” a spus el.

    Cititi mai multe pe www.cunoastelumea.ro

  • Business Magazin organizează astăzi gala 100 tineri manageri de top 2016

    Gala Premiilor Business Magazin pune în scenă, de unsprezece ani, viziunea celor care reprezintă “valul nou”, a celor care transformă vizibil România prin energia şi creativitatea lor.

    Anul acesta punem spune cu siguranţă că “Vin Milenialii!”. Noua generaţie tehnologizată, generaţia de tineri născută în 1989 vine puternic din spate. Tinerii care reprezintă schimbarea reală a societăţii şi a economiei în bine! 11 generaţii de tineri care reprezinta deja prezentul României. Şi mai au multe de făcut şi demonstrat.

    Business Magazin premiază în fiecare an managerii şi antreprenorii cu vârsta de până în 40 de ani care au atins performanţa în afaceri şi s-au remarcat în domeniul în care activează. 1.100 de tineri manageri de succes au fost prezentaţi de-a lungul a unsprezece ani în cataloagele 100 de Tineri Manageri de Top.

    Prin această iniţiativă echipa de profesionişti Business Magazin selectează şi promovează tinerii managerii care conduc astăzi unele dintre cele mai importante afaceri din România şi care vor reprezenta cel mai bine mediul de business în următorii zece ani.

    Evenimentul va avea loc azi de la ora 19, la hotelul Fratelli Social Club din Bucureşti. Accesul se face numai pe bază de invitaţie.

  • Cum va arăta lumea în 2100 în viziunea NASA – GALERIE FOTO

    În august 1975, agenţia spaţială americană a însărcinat o echipa NASA să-şi imagineze cum ar arăta coloniile spaţiale în 2100, scrie news.com.au

    Astfel profesorul de la Princeton Gerard O”Neil a condus o echipă formată din arhitecţi, cercetători, ingineri şi oameni de ştiinţă pentru a încerca să găsească concepte fiabile pentru o colonie spaţială. Cercetătorii au găsit trei posibile scenarii: Bernal Sphere ( în formă sferă), Toroidal Colony şi Cylindrical Colony (în formă de cilidru).

    În toate design-uri, câmpul gravitaţional era generat de către o forţă centrifugă, care ar funcţiona pe baza de energie solară. Cel mai mare dintre cele 3 concepte a fost cel cilindric, care avea potenţialul să ofere adăpost pentru 1 milion de oameni.

    O”Neil spera să înceapă lucrul efectiv la aceste proiecte în anii 90, dar nu s-a întâmplat acest lucru şi chiar şi în 2016 aceste concepte sunt futuristice.

  • Staţiunea din România care s-a transformat în 5 ani dintr-o baltă de nămol în care se scăldau bivolii într-o atracţie turistică de top

    În doar cinci ani de când şi-a deschis porţile, o staţiune din România a reuşit să atragă sute de mii de turişti. Anul trecut peste 200.000 de turişti din Ardeal dar şi din Moldova au trecut pragul complexului balnear. Cum a reuşit unul dintre cei mai apreciaţi primari din ţară să transforme în mai puţin de cinci ani, o baltă de nămol unde se scădau bivolii în una dintre cele mai apreciate şi de succes staţiuni din România? Simplu! „Cu încredere şi viziune”, spune edilul. Istoria staţiunii a început 2008 când zona a fost inclusă într-un proiect, finanţat din fonduri PHARE – „Creşterea valorii potenţialului balnear al lacurilor sărate din regiunea de Nord-Vest”, proiectul în valoare de 4,2 milioane de euro vizând amenajarea a trei staţiuni unde au existat resurse de apă sărată. 

    Află aici care este staţiunea din România care s-a transformat în doar 5 ani dintr-o dintr-o baltă de nămol într-o locaţie de top

     

     

     

    Vezi aici cum arată actorii din serialul Game of Thrones în realitate – GALERIE FOTO

     

  • Opinie Liria Themo: Sintagma cea bună

    Deseori, când vorbim despre un subiect şi alegem sintagme precum „nu pot“, „aş vrea, dar“, „dacă s-ar întâmpla (x), ar fi mai bine“ sau „trebuie să“, ne programăm, ne setăm o neputinţă personală, ne condiţionăm propriul succes sau propria fericire de altceva sau de altcineva, ne convingem că nu avem libertatea de a acţiona altfel, când, de fapt, noi trăim alegerile noastre. Prin felul cum vorbim ne creăm propria realitate. Tot ceea ce ne iese pe gură îi face pe cei din jur să ne perceapă exact atât de lipsiţi de putere cum ne proiectăm noi înşine prin vorbele noastre.

    Actul de cioplire continuă: prin alegerile lingvistice, tot noi ne setăm şi propriul comportament, orientându-ne către eşec.

    „Stop and think.“

    Eleanor Roosevelt a spus odată că „nimeni nu mă poate face să mă simt inferioară fără acordul meu“. Cam aşa şi cu neajutorarea. Trezirea conştientului ne-ar arăta dacă neputinţa este reală. Dar asta cere punerea în practică a unui proces, ca în Design Thinking. În sectorul afacerilor şi al dezvoltării produselor există metodologia de Design Thinking, unde succesul constă în găsirea soluţiilor pentru satisfacerea unor nevoi din procesul de creaţie. Mai întâi sunt definite cerinţele, ţintele sau obiectivele. Apoi se urmăresc diverşi paşi, precum empatie pentru înţelegerea problemei, definiţia obiectivelor, crearea ideilor, formarea prototipului şi testarea.

    Deseori putem extrage din ştiinţă şi din lumea afacerilor procese care se pot translata şi pe platforma umană; s-ar potrivi, în acest caz, resursele dedicate de a căuta soluţii care ne pot îmbunătăţi comunicarea umană, interpersonală, dar şi intrapersonală. Când decidem să construim o frază şi să o rostim, formăm realitatea în care trăim şi, în funcţie de modul cum o facem, deturnăm responsabilitatea. E mai uşor să spui că nu POŢI. Bineînţeles că POŢI lăsa copilul afară în faţa blocului! Bineînteles că POŢI lăsa copilul să se uite la televizor toată ziua în weekend! Bineînţeles că POŢI pleca în concediu sau să alergi dimineaţa înainte de a pleca la muncă. ALEGEREA nu are legătura cu PUTINŢA. ALEGI să limitezi expunerea copilului la poluarea şi eventualele pericole ale străzii. Nu VREI să te împrieteneşti cu vecinul, deoarece asta poate însemna efort, vulnerabilitate, deranj.

    Lumea nu s-a schimbat atât de mult, ne mai şi complacem într-o stare soră cu neputinţa şi frate cu vulnerabilitatea. Dacă tot am vorbit de vecini: familia mea trăieşte o experienţă pe care multe dintre cunoştinţele noastre o exprimă întocmai atunci când povestesc din nostalgia copilăriei lucruri care NU MAI POT exista în lumea noastră de astăzi, a celor care locuim la bloc. Multă lume spune că oamenii nu mai sunt cum erau, că lumea este schimbată; îşi înclină capul, oftează, iar privirea pleacă în alt loc, cu ochii mijiţi, clar, a resemnare. Ascult cu răbdare şi urmăresc cuvintele alese şi metodologia prin care oamenii îşi explică ceea ce ei trăiesc şi ceea ce ei percep şi simt ca pe o realitate: că nu mai este, că nu mai poate fi, că vremurile s-au schimbat. Cohabitaţia, de fapt favorabilă, mă îndeamnă la conversaţii, impromptu, sprijinită pe tocul uşii şi cu piciorul sprinten care opreşte animalul Fifi, dar şi cu zâmbetul la purtător, şi mă ajută să observ arta comunicării umane.

    O recentă conversaţie la hotar s-a petrecut pe tema programelor extracurriculare pentru copii, iar eu m-am străduit să nu comentez prea mult, pentru că persoana era convinsă de neputinţa sa în a schimba situaţia proprie. În acea seară am adormit comentându-mi nevoia de a rămâne înrădăcinată în realitate şi de cât de important este să îţi păstrezi conştiinţa alertă. Pac! A doua zi, călare pe destin, m-am rostogolit, fără să vreau, peste un articol care povestea despre un studiu de la Stanford şi care reflecta exact experienţa mea de cu o seară mai devreme, incredibil! Când alarmele se declanşează, urmează şi sirena. Cercetătorii de la Stanford îmi confirmau ceea ce gândisem şi asimilasem din link în link, din postare în postare, like şi share, informaţii achiziţionate pe şablonul şotronului!

    Autorul şi profesorul Bernie Roth de la Stanford atrăgea atenţia în articol asupra alegerii cuvintelor. Un exemplu este că, în loc să spunem „vreau să merg la film, DAR trebuie să muncesc“, să spunem „vreau să merg la film ŞI trebuie să muncesc“. Diferenţa este că cea de-a doua construcţie a frazei deschide perspectiva soluţionării, dar prima creează un conflict. Într-adevăr, trebuie făcute ambele, aşadar hai să văd cum pot face să împac dorinţa cu responsabilitatea. Tendinţa care ne aruncă în capcana neputinţei este de a ne exprima spunând că „TREBUIE să fac“, în loc să spunem că „ALEG să fac“. Această autoconvingere se petrece în interiorul nostru şi indică o lipsă de libertate, dar este oare reală? Mai rău este că o proiectăm şi spre exterior.

    Felul cum îţi povesteşti povestea ţie însuţi contează cel mai mult. Strategiile prin care ne putem influenţa gândurile cer dedicaţie şi muncă, autoanaliză şi intenţia de a avea un rezultat mai bun şi asumarea responsabilităţilor pentru hotărârile pe care le luăm. Cartea profesorului de la Stanford, The Achievement Habit, stârneşte discuţii despre cum analizarea limbajului şi experimentarea vieţii cu un altfel de limbaj pot ajuta oamenii să realizeze că multe dintre probleme nu sunt atât de greu de rezolvat şi că de fapt există mult mai mult control asupra vieţii şi obiectivelor decât când îşi distorsionează povestea şi îşi construieşte percepţii greşite. E important să-ţi accepţi responsabilitatea pentru alegerile făcute. Caută în zonele de disconfort răspunsurile reale care îţi vor aduce forţa de a deveni mai bun şi poate vei vedea că şi vecinii sunt de fapt mai buni decât ţi-ai închipuit (măcar câţiva dintre ei) şi că şotronul încă se joacă în faţa blocului sau poate după colţ.

  • Lider în ţara buldoexcavatoarelor

    Liviu Neagu a fost primul angajat al Bergerat Monnoyeur în România, în anul 1991. După mai bine de 24 de ani de dezvoltare a pieţei şi de vândut buldoexcavatoare şi alte utilaje cu nume complicate, Liviu Neagu este convins de legătura indestructibilă dintre calitatea guvernării şi predictibilitatea mediului de business. În ultimii ani, s-a vehiculat intens ideea că mediul de business se poate dezvolta independent de politic şi că multe dintre investiţiile care s-au făcut în România pot acţiona independent de deciziile guvernanţilor. Dacă sunt unele segmente de piaţă în care cererea cu oferta s-au reglat (cum este cazul outsourcingului sau al lohnului), industriile de anvergură au nevoie de ceea ce Liviu Neagu numeşte viziune.

    Managerul care conduce vânzările utilajelor CAT în România, dar şi ADUC (Asociaţia Distribuitorilor de Utilaje de Construcţii) crede că ceea ce se întâmplă acum pe piaţa utilajelor are strictă legătură nu numai cu starea economică a Europei, dar mai ales cu lipsa de viziune a guvernelor care au condus până acum România. „Piaţa construcţiilor e un domeniu ciudat. Sunt realizări, în oraşele mari s-au făcut schimbări, dar foarte încet şi nu sunt duse până la capăt. Chiar dacă o parte din transformare a avut loc, ea nu este completă. Din păcate însă, calitatea pieţei construcţiilor şi viziunea din spatele ei sunt primele care se văd. Dacă ai autostrăzi, dacă ai parcări, dacă ai parcuri de birouri, dacă e frumos.“

    Piaţa construcţiilor a fost în creştere în 2015, anul fiind considerat cel mai bun de la debutul crizei economice încoace; creşterea s-a bazat însă aproape exclusiv pe investiţiile private, lucrările de infrastructură întârziind încă să genereze un avans important pentru această piaţă. În primele şapte luni ale acestui an, datele de la Institutul Naţional de Statistică arată că volumul lucrărilor de construcţii a crescut în total cu 11,6%, în contextul în care clădirile nerezidenţiale au înregistrat un plus de 17,7%, cele rezidenţiale – o creştere cu 11,5%, în timp ce construcţiile inginereşti, sau de infrastructură, au consemnat un plus de doar 2,4%.

    Efectul creşterii pieţei s-a văzut imediat şi în excelurile lui Liviu Neagu: piaţa de utilaje a crescut anul acesta cu 20% şi a ajuns până la 1.600 utilaje noi vândute – „Chiar dacă este cel mai bun an de după criză, suntem încă la jumătate faţă de ceea ce se întâmpla în perioada de vârf a pieţei (în anul 2008 s-au vândut 3.400 de utilaje noi). Problema nu este însă că nu se vând la fel de multe utilaje, pentru că trebuie să ne obişnuim cu noile date de piaţă, cu realitatea. Problema este că nu se vând utilaje pentru că România nu e pe harta investiţiilor mari şi pentru că nici măcar utilajele existente în piaţă nu lucrează la capacitate – un utilaj lucrează în medie 2.000 de ore pe an la nivel mondial, or în România media este sub 1.000 de ore“.

    Cifrele nu arată ca în vremurile bune, dar ar fi arătat şi mai prost dacă nu ar fi fost active subvenţiile din exerciţiul bugetar 2007-2013, pentru care România a avut o perioadă de graţie de doi ani. „Subvenţiile au aceelerat mult achiziţia de utilaje, ceea ce e bine pentru că este nevoie în piaţă de utilaje de construcţii, dar pe de altă parte ar trebui să le dăm şi de lucru“, spune Liviu Neagu, care precizează că impactul achiziţiilor pe baza subvenţiilor europene a fost undeva la 45% din piaţa totală de utilaje a acestui an, iar în tot acest exerciţiu bugetar subvenţiile au însemnat între 40 şi 70% din piaţă. Două treimi din utilajele vândute fac parte din brandurile  premium: Caterpillar, Komatsu, Volvo, Wirtgen, Liebherr sau Aman. Cumpărătorii sunt, conform lui Liviu Neagu, în proporţie de 90% companii româneşti, „oameni care au pornit cu un copiator şi vânzând telefoane mobile şi au făcut mai târziu construcţii, sau firme care au lucrat proiecte mici şi vor să se extindă“. 

    Din cele 1.600 de utilaje vândute anul acesta, 25% au plecat către clienţi de la Bergerat Monnoyeur, grup care va atinge astfel afaceri de 50 de milioane de euro în 2015. Bergerat Monnoyeur face parte din grupul Monnoyeur, care este prezent în România prin patru companii cu afaceri toate estimate pentru 2015 de 170 milioane de euro. Dintre acestea, cel mai mare business îl aduce IPSO (dealer oficial al tractoarelor John Deer şi axat în general pe utilaje agricole), care va atinge afaceri de 110 milioane de euro la finalul acestui an. Din grup mai fac parte Sitech şi Energia, specializate pe noi tehnologii, respectiv pe energie (motoare, power systems, cogenerare, energii convenţionale şi neconvenţionale). „Ca grup, suntem prezenţi doar în domenii cheie: agricultura, energia, construcţiile şi noile tehnologii. Suntem mereu prezenţi în acele segmente pe care le considerăm calde. În tot ceea ce facem, suntem lideri de piaţă, pentru că sloganul nostru este «game changers» şi trebuie să fim mereu capabili să schimbăm regulile jocului, să dăm un nou sens businessului în care activăm. Aceasta este cerinţa acţionarilor şi avem sistematic şedinţe în care ei ne cer să le dăm idei, să analizăm trenduri sau să le prezentăm studii de caz pe care să le exporte şi în alte ţări“, spune Liviu Neagu, care consideră că viziunea pe care grupul a avut-o pentru România (şi nu numai) i-a făcut lideri de piaţă.

    Managerul povesteşte că Bergerat Monnoyeur a intrat pe piaţa din România la începutul anilor ’90, când utilajele de construcţii erau un lux pentru o piaţă care trecea prin schimbări masive. „În primii 10 ani, nu s-a vândut nimic sau aproape nimic; era însă vorba de o strategie pe termen lung, era o piaţă care în sine se construia şi trebuia să fim aici, să avem răbdare, să educăm piaţa. Eu am fost primul angajat. În primii zece ani, vorbeam numai la viitor despre planurile şi vânzările de aici. Atunci, îi spuneam unui potenţial client că un Caterpillar costa cam 100.000 de dolari şi el îmi spunea că echivalentul rusesc al acelui utilaj era cam 10.000 de dolari. Cum să dea de zece ori mai mult? Dar lucrurile s-au schimbat. E nevoie de viziune şi proiecte pe termen lung. Este ceea ce se întâmplă în ţările foarte dezvoltate sau în ţările mai puţin dezvoltate, dar bogate, cum este China. Ne trebuie viziune nu ca să vindem utilaje, ci ca să putem lăsa ceva în urmă.“ 

    Pentru strategie însă, „e nevoie de jucători de şah care să vadă 20-30 de mutări înainte“, crede Liviu Neagu, care nu vrea să intre în politică, dar şi-ar oferi serviciile într-un grup de strategie care să ofere consultanţă guvernului. Unul dintre primele sfaturi pe care le-ar da ar fi ca statul să dea drumul la lucrările mari, de anvergură, care ar pune România pe harta marilor proiecte şi care ar impulsiona toate pieţele conexe. Ar impulsiona, desigur, şi vânzările de utilaje şi poate, astfel, România nu ar mai fi ţara unde vânzările de utilaje sunt dominate autoritar (cu 40% din vânzări) de buldoexcavator, utilajul multifuncţional pe care cunoscătorii îl numesc maşina săracului, deşi costă de la 60.000 de euro în sus. „Este o maşină polivalentă, dar nu este o maşină de productivitate. Când o ţară vinde predominant buldoexcavatoare, denotă că nu derulează proiecte mari. În alte ţări, utilajele de productivitate ajung să depăşească piaţa BSP“, explică Liviu Neagu. 

    Pentru 2016, directorul Bergerat Monnoyeur este optimist-realist-rezervat. Vorbeşte despre o creştere de 5% faţă de 2015, când vânzările au crescut cu 20% faţă de 2014, dar vorbeşte şi despre faptul că va fi primul an fără subvenţii şi încă nu poate estima ce efect va avea acest lucru asupra pieţei, indiferent de trendul pe care merge aceasta.


     

  • Cele mai inovatoare companii, conform Business Review Weekly

    Planet Innovation a câştigat onoarea de a fi cea mai inovatoare companie, dar şi cea mai inovatoare companie cu un număr mic de angajaţi (doar 90 de oameni lucrează pentru Planet Innovation). Blamey Saunders, care de zece ani se ocupă de soluţii pentru oameni cu deficit de auz, a încheiat un parteneriat cu Plannet Innovation pentru a dezvolta un dispozitiv pentru cei cu probleme de auz.

    În urma parteneriatului a rezultat Incus, un program cu ajutorul căruia pacientul poate regla dispozitivul de auz fără a fi nevoit să vadă un doctor. Utilizatorul poate ajusta volumul în funcţie de mediul în care se află printr-o aplicaţie pe telefonul mobil. Acest sistem ar fi redus preţul unui dispozitiv pentru auz de calitate de la un preţ de 10.000 de dolari la 3.000 de dolari, crescând astfel accesibilitatea produsului.

    MYOB este o companie care activează în domeniile IT şi telecom, iar în februarie 2015 a anunţat proiectul Smart Bills, o soluţie de contabilitate în cloud care se adresează afacerilor mici şi mijlocii. Companiile care au utilizat această soluţie au câştigat timp şi au devenit mai eficiente în administrare.

    Mirvac este o companie din domeniul construcţiilor care a încheiat un parteneriat cu CSR şi a dezvoltat o metodă de a construi mai repede şi mai eficient. Împreună au dezvoltat un program în care CSR construieşte pereţi şi podele într-un mediu controlat, apoi elementele sunt transportate şi ridicate la şantier. Potrivit publicaţiei, panourile de perete sau de podea sunt de calitate mai bună decât cele construite în mod tradiţional şi construcţia unei clădiri se face mult mai repede.

    Clasamentul Business Review Weekley este completat de companii precum Ivy College, Class, Seeing Machines şi Management Consultancy International. Ivy College a adus inovaţia în domeniul predării, Class a găsit o metodă de a spori eficacitatea de contabilitate a corporaţiilor, iar Seeing Machines a dezvoltat un produs pentru identificarea feţelor şi urmărirea ochilor (eye tracking). De exemplu, dacă acest software este instalat pe un tir, acesta poate detecta dacă şoferul este obosit sau nu doar după mişcarea ochilor.