Tag: vanzare

  • Vindea sandwich-uri colegilor de clasă, iar acum deţine un imperiu hotelier

    Spiritul antreprenorial al lui Sharan Pasricha a devenit pentru prima oară evident când avea doar şase ani.
     
    El a crescut în Mumbai, India; când era în clasa întâi, el a început să vândă colegilor sandvişurile pe care i le făcea mama sa.
     
    “A fost un profit bun, aşa că am decis să-i spun mamei să-mi facă mai multe sandwich-uri pentru prânz”, îşi aminteşte antreprenorul ajuns acum la 38 de ani.
     
    Prima sa experienţă antreprenorială serioasă a fost la 22 de ani, când a co-fondat compania britanică Rush Media, o agenţie media şi de marketing studenţească, pe care a condus-o timp de trei ani după ce a părăsit universitatea la Londra.
     
    În 2012 a înfiinţat Ennismore Holdings, şi susţinut de investitori privaţi a cumpărat hotelul Hoxton din estul Londrei, pentru suma de 65 de milioane de lire sterline.
     
    Prima sa mişcare a fost aceea de a reînnoi hotelul cu sediul în Shoreditch, al cărui brand devenise “obosit”, petrecând aproape un an de zile prin camerele hotelului.
     
    În 2014, compania condusă de Sharan Pasricha a mai deschis un hotel la Londra; ulterior, el s-a extins în Amsterdam, Paris şi Statele Unite, deschizând hoteluri la New York, Portland şi Chicago.
     
    Potrivit ultimelor date disponibile, Ennismore Holding a avut o cifră de afaceri de 20,7 milioane de lire sterline în 2017.
  • Şase fermieri din judeţul Alba s-au asociat sub umbrela cooperativei Bovis Alba Transilvania şi produc 7.500 de litri de lapte zilnic, pe care îl vând către Prodlacta şi Hochland

    Şase fermieri din judeţul Alba s-au asociat în 2012 sub umbrela Cooperativa Agricolă Bovis Alba Transilvania, iar din 2016 au început să-şi vân­dă producţia de lapte prin aceas­tă cooperativă, ajun­gând în 2018 la o cifră de afaceri de 4 mi­lioane de lei, în creştere cu 8% faţă de anul precedent, potrivit datelor de la Ministerul de Finanţe.

    „Prin această formă de asociere putem ne­gocia mai bine o cantitate mai mare de lapte decât una mai mică. Preţul laptelui a crescut cu 20-30% de când vindem centra­li­zat. Sun­tem şase fermieri şi producem apro­xi­ma­tiv 7.500 de litri de lapte/zi, pe care îl vin­dem în mare parte către Prodlacta din Braşov şi o mi­că parte către Hochland“, spune Radu Mol­do­van, unul dintre asociaţii companiei Co­ope­rativa Agricolă Bovis Alba Transilvania.

    Cititi mai multe pe www.zf.ro

  • Ce avere ar deţine Gheorghe Dincă, presupus criminal din Caracal / Bărbatul a vândut mai multe terenuri în oraş

    Gheorghe Dincă, bărbatul de 66 de ani care susţine că le-a ucis pe Alexandra Măceşanu (15 ani) şi Luiza Melencu (18 ani), are o avere cu multe zerouri în bancă.

    Dincă ar fi vândut mai multe terenuri în oraşul Caracal, pentru care ar fi luat sume frumoase. Astfel, bărbatul ar avea în conturi nu mai puţin de două miliarde de lei.

    În 2017, Dincă a vândut un teren de 700 mp, care face parte din aşa-numita „casă a groazei”, unde s-ar fi petrecut faptele respective. Pentru acest teren, Dincă a luat 22.000 lei.

    Gheorghe Dincă a fost arestat preventiv şi susţine că le-a ucis pe Alexandra Măceşanu şi Luiza Melencu, două fete luate „la ocazie”.

    Cititi mai multe pe www.gandul.info

  • Istorie de film, la vânzare

    Construit în 1836 şi trecut printr-o amplă renovare în 2017, conacul cu 12 dormitoare, 13 băi, cu peste trei acri de grădină, o sală mare de recepţii şi piscină, situat la circa 60 de kilometri de Atlanta, a funcţionat în ultimii ani ca pensiune turistică şi spaţiu de evenimente, iar proprietarii săi l-au scos la vânzare ca să se poată dedica altor afaceri. Licitaţia pentru impunătoarea reşedinţă va avea loc la finalul lunii, cei interesaţi putând însă depune oferte online mai devreme.

  • Când va începe Samsung vânzarea telefonului pliabil Galaxy Fold

    Compania precizează într-un comunicat că a îmbunătăţit ecranul pliabil şi că efectuează testele finale.

    Cel mai mare producător mondial de smartphone-uri a întârziat punerea în vânzare a dispozitivului, în valoare de 1.980 dolari, după ce cei ce au testat aparatele au semnalat probleme.

    În aprilie, Samsung a oferit mai multe dispozitive Galaxy Fold pentru recenzii. Unii dintre cei ce au testat aparatul s-au confruntat cu distrugerea ecranului pliabil după doar câteva zile.

    Samsung a amânat evenimentele de lansare care trebuiau să aibă loc în Hong Kong şi Shanghai. Galaxy Fold urma să fie lansat în Statele Unite pe 26 aprilie, iar în Marea Britanie pe 3 mai.

    Companiile chineze Huawei şi Xiaomi dezvoltă, de asemenea, smartphone-uri pliabile.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Nemţii aruncă în aer una dintre cele mai mari tranzacţii ale anului şi resping oferta de 5,8 miliarde de euro lansată de miliardarul Daniel Kretinsky pentru Metro

    Board-ul de supraveghere al retailerului german Metro a votat unanim, cu o singură abţinere, pentru a recomanda acţionarilor să respingă preluarea lanţului de magazine de către EP Global Commerce – vehiculul controlat de miliardarul ceh Daniel Kretinsky.  

    Miercuri, board-ul a respins oferta lui Daniel Kretinsky şi a partenerului său de afaceri, slovacul Patrik Tkac, susţinând că oferta de 5,8 miliarde de euro subevaluează lanţul german.

    În acelaşi timp, vehiculul de investiţii controlat de proprietarul Europa FM susţine că oferta reprezintă „o oportunitate unică” pentru acţionari în condiţiile actuale de piaţă.

    Metro transmite că atât board-ul de management cât şi cel de supraveghere au recomandat ca acţionarii să nu accepte oferta.

    „Credem că oferta EP Global Commerce este inadecvată şi subevaluează semnificativ Metro şi, chiar şi după ce am revăzut condiţiile, le-am recomandat acţionarilor să nu accepte oferta”, transmite Olaf Koch, CEO-ul Metro.

     

  • Companiile americane vor relua businessul cu chinezii de la Huawei în două săptămâni

    Washingtonul ar putea permite firmelor americane să reînceapă vânzările produselor Huawei peste două săptămâni, potrivit unui oficial american de rang înalt, citat de Reuters.

    Huawei, cel mai mare producător de echipamente de telecomunicaţii din lume, a intrat în luna mai pe aşa-numita „listă neagră” a Departamentului de Comerţ, care interzice companiilor americane să facă business cu anumite companii.

    Însă la finalul lunii iunie, după o întâlnire cu preşedintele chinez Xi Jinping, preşedintele american Donald Trump a anunţat că firmele americane vor putea vinde în continuare produse chinezilor de la Huawei.

    În ultimele zile, Wibur Ross, secretarul pentru Comerţ, a anunţat că licenţele pentru a face business cu Huawei vor fi emise în zonele în care nu există îngrijorări cu privire la Securitatea Naţională.

    Schimbarea rapidă de poziţie a lui Donald Trump şi anunţul neîntârziat al Departamentului de Comerţ cu privire la implementare, sugerează un lobby puternic din partea producătorilor de chipuri, corelată cu o presiune politică ridicată exercitată de chinezi, ar putea readuce la normal vânzările Huawei.

     

     

     

  • Povestea puştiului de 13 ani care la fiecare prăjitură pe care o vinde, donează una oamenilor săraci

    Un reportaj realizat de CNN îl prezintă pe Michael Platt, un băiat în vârstă de 13 ani caree oferă brioşe oamenilor străzii de câteva ori pe lună în cadrul unor adăposturi aflate în zona Washington. Potrivit CNN, el nu oferă doar prăjituri: este un amestec al pasiunilor sale – cofetăria şi lupta împotriva inegalităţii.

    „M-am gândit că era o modalitate uşoară de a construi o afacere din pasiunea ta. Ştiam că sunt mai norocos decât alţii, astfel că am vrut să ofer ceva înapoi”, a spus Michael.La doar 11 ani, a început afacerea Michaels Desserts. De fiecare dată când vinde o brioşă, oferă o alta săracilor şi o livrează el însuşi. Modelul de business înregistrează un profit modest – dar nu este vorba doar despre bani.”
    „Ştiu că o brioşă nu ţine de foame, dar toată lumea merită ceva dulce.”

    Preia comenzi prin Facebook şi prin intermediul Michaels Desserts. În fiecare lună, vinde aproximativ 100 de prăjituri, astfel că alte 100 de brioşe sunt oferite nevoiaşilor.Michael este asociat cu organizaţii guvernamentale precum No Kid Hungry în care studenţii sunt încurajaţi doneze 30 de dolari.
     

  • Noi probleme între China şi SUA: Chinezii le cer americanilor să anuleze „imediat” o tranzacţie gigant prin care Washingtonul vinde arme de 2,2 miliarde dolari Taiwanului

    China a cerut Statelor Unite să anuleze orice vânzare de arme pe care o plănuieşte în parteneriat cu Taiwan, acuzând Washingtonul că interferează cu afacerile interne ale Beijingului, potrivit Bloomberg.

    Luni, Pentagonul a anunţat că este posibil să finalizeze o vânzare de arme masive către statul din estul Asiei, reprezentând o tranzacţie de 2,2 miliarde de dolari pentru furnizarea de tancuri, rachete anti-aeriene şi alte echipamente militare.

    Taiwanul este cunoscut oficial drept Republica Chinei, în timp ce principalele teritorii controlate de Beijing sunt cunoscute în Vest drept Republica Populară a Chinei.

    Politica Beijingului este de a refuza relaţii diplomatice cu orice ţară care recunoaşte insula drept stat suveran.

    Pe lângă tensiunea istorică, vânzarea de armament vine într-un moment dificil în care relaţiile dintre Washington şi Beijing sunt deficitare pe fondul conflictului tarifelor comerciale.

    Geng Shuang, un purtător de cuvânt al Ministerului de Externe le-a spus săptămâna aceasta reporterilor că vânzările de armament „încalcă principiul unui singur stat chinez”, şi „interferează major cu afacerile interne ale Chinei, subminând suveranitatea Chinei şi interesele de securitate”.

    Purtătorul de cuvânt a mai adăugat că statul chinez a formulat deja o poziţie oficială în care se opune vânzării pe toate „canalele diplomatice” şi a cerut Washingtonului să evite perturbarea stabilităţii, „anulând imediat vânzarea de arme şi întrerupând relaţiile militare cu Taipei-ul (n.r: capitala Taiwanului)”.

     

  • Schimbarea vine din Nord: Aproape jumătate din totalul maşinilor noi vândute în Norvegia în 2019 sunt electrice

    Circa 45% din totalul maşinilor noi vândute în Norvegia în 2019 sunt maşini electrice, pe fondul vânzărilor puternice ale Tesla cu Model 3 în regiune, potrivit Bloomberg.

    Acest nivel a crescut faţă de o pondere de 31% în 2018.

    Model 3 lansat de Tesla reprezintă 13,5% din totalul maşinilor noi înregistrate în primele şase luni ale anului, potrivit datelor furnizate publicaţiei americane de autoritatea norvegiană responsabilă cu traficul.

    În acelaşi timp, vânzările maşinilor pe bază de combustibili clasici au scăzut cu 29% de la an la an.