Tag: vanatoare

  • Două avioane de vânătoare ucrainene, doborâte în apropiere de locul prăbuşirii MH17

     Cele două avioane de tip Su-25 au fost doborâte deasupra regiunii Saur Mogila, o zonă înaltă din regiunea Doneţk, în apropiere de localitatea Snijne, a precizat Oleksii Dmitraşkivskii, la aproximativ 25 de kilometri distanţă de locul unde s-a prăbuşit zborul MH17, atins joi de o rachetă trasă dintr-o zonă controlată de către rebeli proruşi, în estul Ucrainei. Toate cele 298 de persoane aflate la bordul avionului malaysian au murit.

    “Nu ştim nimic despre piloţi”, a declarat Dmitraşkivskii.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Un american bogat a lansat o vânătoare de comori pe Twitter

     Peste 5.000 de dolari au fost astfel donaţi la San Francisco de o persoană anonimă, care se ascunde în spatele hashtagului @HiddenCash (bani ascunşi).

    Revista americană Time, care l-a găsit pe filantrop, fără să îi dezvăluie însă identitatea, precizează că acesta a făcut avere în domeniul imobiliar şi că are pur şi simplu intenţia “de a face să apară zâmbete pe chipurile oamenilor”, oferind bani acelora mai puţin norocoşi în viaţă.

    Într-un interviu acordat revistei Time, filantropul îi îndeamnă pe ceilalţi oameni bogaţi din lume să îi urmeze exemplul.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • La vânătoare de braconieri prin pădurile patriei

    În perioada 5 februarie – 30 martie, sub coordonarea Direcţiei Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase – I.G.P.R., poliţiştii au intensificat acţiunile, la nivel naţional, pentru prevenirea şi combaterea faptelor care aduc atingere fondului cinegetic naţional.

    Astfel, au fost constatate 560 de infracţiuni de braconaj cinegetic, 190 fiind constatate în flagrant.

    Pentru infracţiunile comise, poliţiştii cercetează 577 de persoane, dintre care 8 au fost reţinute sau arestate.

    De asemenea, poliţiştii au aplicat 447 de sancţiuni contravenţionale în valoarea de 230.190 de lei.

    Ca măsură complementară, poliţiştii au indisponibilizat 200 de arme letale, dintre care 190 de tir şi vânătoare şi 3 confecţionate artizanal, precum şi 19 arme neletale, 2.585 de bucăţi de muniţie, 7 autoturisme, 1 tractor, 19 câini ogari, 5 proiectoare, 126 de laţuri, 2 capcane şi 2.943,6 de kg de carne de vânat.

  • Un om de afaceri din Capitală a fost găsit împuşcat în cap, cu o armă de vânătoare

     Potrivit surselor citate, bărbatul se numeşte Cristian Paul Tudora, avea 44 de ani şi era administratorul firmei CT-Investment Imobiliare SRL.

    Sursele citate au precizat că bărbatul avea o puşcă cu lunetă, pe care o deţinea legal, acesta având permis de vânătoare.

    Bărbatul a fost găsit împuşcat în cap, cu o armă de vânătoare, în locuinţa acestuia de pe strada Clucerului, din Sectorul 1 al Capitalei, din primele informaţii rezultând că s-ar fi sinucis, au declarat pentru MEDIAFAX oficiali din Poliţia Capitalei.

    Incidentul a fost sesizat la numărul de urgenţă 112 în jurul orei 09.20, de către soţia acestuia, care l-a găsit mort, cu arma lângă el.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • NASA a descoperit 715 exoplanete noi: “Echipa Kepler continuă să ne uimească şi să ne fascineze cu rezultatele vânătorii”

     Graţie acestor noi descoperiri, numărul de exoplanete confirmate până în prezent a ajuns la aproape 1.700, iar cel al planetelor potenţiale, la peste 3.600, a precizat Agenţia spaţială americană într-o conferinţă de presă.

    Aproape 95% dintre aceste exoplanete sunt mai mici decât Neptun, o planetă care este totuşi de aproape patru ori mai mare decât Terra.

    Patru dintre ele sunt de 2,5 ori mai mari decât Terra şi se află într-o zonă locuibilă, la o distanţă potrivită de steaua lor şi au temperaturi care permit apei – şi potenţial, vieţii – să existe.

    Una dintre aceste noi planete potenţial locuibile, denumită Kepler-296f, se află pe orbita unei stele al cărei diametru este pe jumătate faţă de cel al Soarelui şi cu o strălucire de doar 5% din cea a acestui astru.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • EŞEC militar al Coreei de Nord: Un “submarin de vânătoare” s-a scufundat, provocând moartea unui număr neprecizat de marinari

     Presa de stat nord-coreeană a relatat despre vizita efectuată de Kim Jong-un la un cimitir naval, la un memorial dedicat membrilor echipajului “submarinului de vânătoare numărul 233”. Liderul nord-coreean apare în fotografii făcute în cursul vizitei, lângă aproximativ 12 pietre de mormânt pe care este inscripţionată data 13 octombrie, relatează BBC News online.

    Nava se afla într-o misiune de luptă, potrivit presei, care nu oferă informaţii suplimentare. “Submarinul de vânătoare numărul 233 a căzut la datorie în timp ce efectua misiuni de luptă, la jumătatea lui octombrie”, a anunţat agenţia de stat KCNA.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Tokyo afirmă că două bombardiere ruseşti au intrat în spaţiul aerian japonez

     Potrivit unui purtător de cuvânt al ministerului, aceste două avioane TU-95 au intrat în spaţiul aerian japonez în apropiere de insula Okinoshima, în largul Fukuoka (sud-vest), timp de două minute, la scurt timp după prânz (06.00 ora României).

    “Patru avioane de vânătoare F-2 ale forţelor aeriene de autoapărare (numele aviaţiei japoneze, n.red.) au decolat pentru a le face faţă”, a explicat acest oficial.

    Ministerul nipon de Externe a explicat, la rândul său, că a emis un protest oficial către ambasada Rusiei la Tokyo.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Cazul navei nord-coreene reţinute în Panama: Două avioane de vânătoare sovietice, descoperite la bord. Ce au mai găsit anchetatorii

     Avioanele supersonice au fost găsite alături de rachete şi alte piese de armament ascunse într-o încărcătură de zahăr, ceea ce ar putea constitui o încălcare a embargoului impus de ONU Coreei de Nord.

    Cuba a afirmat că încărcătura nu conţine decât arme “învechite” pe care ţara comunistă le trimite aliatului său nord-coreean pentru a fi renovate şi apoi trimise înapoi.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • ALERTĂ LA LONDRA: O aeronavă de pasageri pakistaneză, escortată de avioane militare

     Avionul aparţine companiei Pakistan Interntional Airlines şi decolase din Lahore (Pakistan) la ora locală 9.35 (7.35, ora României), având la bord 297 de persoane. Aeronava urma să aterizeze la Manchester la ora 14.00 (16.00, ora României), dar, potrivit autorităţilor britanice, la bord a avut loc “un incident” de securitate deasupra Mării Nordului.

    Ministerul britanic al Apărării a anunţat că au fost trimise cel puţin două avioane de vânătoare pentru escortarea aeronavei.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro