BusinessMagazin

Tag: universitate

  • Simbol cu mască

  • Fostul rector al Universităţii „Ovidius”, condamnat pentru corupţie, candidează pentru un nou mandat

     Fostul rector al Universităţii „Ovidius” din Constanţa, Dănuţ Tiberius Epure, condamnat definitiv, în 2015, la 3 ani de închisoare pentru luare de mită, a anunţat, marţi, că şi-a depus candidatura pentru un nou mandat în fruntea instituţiei academice.

    Dănuţ Tiberius Epure a anunţat, marţi, pe Facebook, că şi-a depus candidatura pentru un nou mandat de rector al Universităţii “Ovidius” din Constanţa, deşi acesta nu mai predă în instituţia de învăţământ superior.

    Epure a fost condamnat definitiv pentru luare de mită în anul 2015.

    Practic, în 30 iulie 2013, la un an şi jumătate de la preluarea mandatului de rector, Dănuţ Tiberius Epure a fost reţinut de procurorii DNA, sub acuzaţia de luare de mită. Rectorul a fost prins în flagrant şi acuzat că a luat bani în schimbul subiectelor pentru admiterea la Facultatea de Farmacie.

    Conform procurorilor DNA, „în perioada 27 iunie 2013 – 11 iulie 2013, inculpatul Epure Tiberius-Dănuţ, în calitate de rector al Universităţii „Ovidius” din Constanţa, prin intermediul inculpatului Tala Stere, a pretins de la o persoană suma de 4.000 de euro pentru a-i pune la dispoziţie, cu anticipaţie, subiectele la disciplinele de concurs la examenul de admitere la Facultatea de Farmacie astfel încât o candidată să fie admisă în mod fraudulos la această facultate”.

    Cititi mai multe pe www.medaifax.ro

  • Şi-a luat inima în dinţi şi şi-a deschis propria afacere în apartamentul în care locuia. I s-a alăturat şi fratele său în business, iar acum cei doi conduc în România o afacere de peste 100 de milioane de euro

    Teofil Mureşan, 53 de ani, a pus bazele grupului din energie Electrogrup în 1997, după ce a lucrat ca dispecer-şef la Dispeceratul Energetic Naţional; el era profesor asociat la Universitatea Tehnică din Cluj.

    Şi-a luat inima în dinţi şi şi-a deschis propria afacere în apartamentul în care locuia. Mureşan povestea că la momentul înfiinţării compania se ocupa cu consultanţă în domeniul energetic, investiţia în prima fază fiind destul de redusă. În anul 2000 i s-a alăturat în business şi fratele său Simion, în vârstă de 48 de ani.

    Electrogrup SA face parte E-INFRA, grup de cinci companii active în domeniul infrastructurii de energie şi telecomunicaţii, alături de Netcity Telecom SRL, Direct One SA, Nova Power & Gas SRL şi WESEE SRL, care reunesc, în prezent, peste 600 de angajaţi şi au generat o cifra de afaceri consolidată, la nivelul anului 2018, de peste 110 milioane de euro.

  • Nemţii cu studii superioare pleacă peste hotare să câştige mai mulţi bani, temporar

    Majoritatea emigranţilor nemţi sunt persoane cu studii superioare care găsesc locuri de muncă mai bine plătite peste hotare, relevă un nou studiu.

    Mulţi dintre ei aleg să se întoarcă, totuşi, potrivit Deutsche Welle.

    Nemţii care trăiesc peste graniţe câştigă în medie cu 12.000 de euro mai mult decât în Germania, relevă un studiu realizat de Federal Institute for Population Research şi Universitatea Duisburg din Essen.

  • Cine sunt „ăştia”: Profesorul român de la London Business School

    E român. A plecat din ţară acum aproape două decenii şi, după ce a studiat în Toronto, Canada, s-a stabilit în centrul financiar al Europei, la Londra. De mai bine de un deceniu este profesor la London Business School, una dintre cele mai prestigioase şcoli de business din Europa şi din lume, şi e totodată membru în boardul universităţii. Vine în ţară de câteva ori pe an pentru afaceri, fiind printre altele consultant al fondului local de investiţii Morphosis Capital. E Florin Vasvari.

    „Sunt profesor la London Business School, unde predau cursuri de private equity şi venture capital. Un al doilea curs pe care îl ţin este cel de distressed investing & financial restructuring (investiţii în active cu probleme şi restructurare financiară). Focusul este pe active alternative, opţiuni de investiţii mai puţin obişnuite.” Aşa îşi începe povestea Florin Vasvari, un român care îi învaţă pe executivii şi antreprenorii din toată lumea – unii tineri, alţii mult mai în vârstă ca el – despre business, economie şi fuziuni şi achiziţii.

    Era anul 2000 când românul pleca în Toronto, Canada, pentru studii. A luat drumul străinătăţii după ce a absolvit Facultatea de Cibernetică din cadrul ASE, universitate unde a studiat în paralel şi la Facultatea de Contabilitate. În timpul studiilor din România chiar a lucrat pentru o firmă din domeniul contabilităţii.
    „Provin dintr-o generaţie care a învăţat din greu. În plus, am avut oportunitatea să merg şi să mă dezvolt în străinătate. Credeam că voi reveni după 2-3 ani în ţară, dar nu s-a întâmplat asta.” După ce a absolvit masteratul în Toronto, a decis să continue în acelaşi oraş cu doctoratul, care s-a întins pe o durată de cinci ani. Între timp a devenit şi cetăţean canadian.

    După ce a terminat studiile şi-a dat seama că era supracalificat pentru ce oferea economia României la momentul acela, aşa că s-a mutat la Londra. „Nu am planificat să ajung la Londra, dar multe lucruri se întâmplă şi viaţa te ia prin surprindere.” I-a plăcut programul de doctorat, care a avut ca subiect managementul cu specializare în contabilitate şi finanţe. De regulă, cei care termină acest program urmează o carieră în educaţie ca profesori, ceea ce a făcut şi el.

    „Când am absolvit eu, în 2006, piaţa muncii erau bună la nivel mondial, aşa că am putut alege dintre mai multe universităţi din SUA şi Europa.” A optat pentru Marea Britanie deoarece era mai aproape de casă.

    Recunoaşte însă că primeşte în continuare oferte de a preda la universităţi din SUA, Singapore sau Hong Kong. „E o piaţă globală cea a educaţiei de top.” Alege să rămână însă la Londra, unde are deja o viaţă aşezată, după cum o descrie chiar el.

    „Mai mult, London Business School este în top cinci universităţi din lume şi este mai internaţională decât cele din SUA, unde majoritatea studenţilor sunt americani.” Aici, doar 8% din cursanţi sunt britanici, iar cei mai mulţi (11% din total) sunt americani.

    Încă de când a ajuns la Londra, în 2006, Florin Vasvari a lucrat pentru London Business School. A început ca asistent universitar (assistant professor), apoi lector (associate professor) şi ulterior profesor universitar. „London Business School (LBS) e o instituţie privată. Sunt membru şi în boardul director, astfel că mă implic şi în zona administrativă. O conducem ca pe un business în sensul că împreună decidem ce programe propunem, ce bugete aprobăm şi ce investiţii planificăm.” Sursele de venit ale şcolii sunt două: taxele de şcolarizare (35.000 de lire pe an per student) şi donaţiile pe care le fac absolvenţii. Spre exemplu, LBS a cumpărat o clădire lângă campusul propriu şi în renovare a investit 80 de milioane de lire, bani donaţi de către absolvenţi, după cum povesteşte Florin Vasvari. Donaţiile pot fi investite astfel sau pot merge către un fond care la rândul lui găseşte oportunităţi de business, acest model fiind practicat de mai multe şcoli de top din lume, mai ales de cele din SUA, dar nu numai.
London Business School primeşte anual 2.500 de studenţii care se înscriu pentru un program de MBA, executive MBA sau master in finance. Acestea sunt principalele programe ale şcolii. „Avem şi un master în management pentru absolvenţii unor facultăţi din Europa care nu au experienţă în business, program ce are o durată de un an. Suntem o şcoală care oferă doar cursuri postuniversitare.”

    Mulţi români vin să studieze la London Business School, după cum spune profesorul Vasvari. „Unul dintre foştii mei studenţi e Daniel Farmache, actualmente CEO-ul e-Infra Group, iar el e doar un exemplu.” În afară de studenţi însă, LBS are şi 12.000 de executivi care vin an de an pentru cursuri de specialitate, cursuri ce pot dura o săptămână, două, o lună sau care se pot întinde pe un an dar care au frecvenţă redusă. „Eu predau cursuri de private equity pentru studenţii şcolii, dar pot şi să comasez o parte din informaţie în 4-5 zile de lecţii intensive pentru executivi.”

    Florin Vasvari afirmă că nu s-a gândit să renunţe la profesorat pentru a se dedica exclusiv consultanţei, spre exemplu, pentru că îi place ce face. „Nu am un şef, plus că mereu am ce învăţa.”

    Mai mult, în mediul universitar din Marea Britanie şi SUA, cadrele didactice nu au vârstă de pensionare, aşa că poţi preda cât vrei sau cât poţi. „Îmi place jobul meu. Cunosc 500 de oameni noi pe an şi învăţ de la ei. Cursurile sunt interactive şi 80% sau chiar 90% dintre participanţi sunt executivi sau antreprenori. Mulţi dintre studenţi sunt chiar mai în vârstă ca mine. Este un job foarte ofertant.”

    La şcolile de top din lume, profesorii seniori lucrează în medie 80-90 de ore pe an, cadrele didactice ţinând lecţii pentru circa 70 de studenţi per curs. „În afară de profesorii universităţii avem şi experţi din business care vin să predea alături de noi.”

    La LBS spre exemplu, în departamentul lui Florin Vasvari, predau executivi de top din cadrul fondurilor de investiţii majore precum KKR sau Carlyle. Sunt cursuri practice, care au aplicabilitate imediată în business. „Astfel, oamenii care studiază la noi pot să se angajeze rapid după aceea.” Fondurile de private equity, spune el, au devenit tot mai atrăgătoare pentru tineri după ce acum 10 ani toată lumea voia să lucreze în cadrul marilor bănci. Astăzi, majoritatea vrea o componentă de antreprenoriat în carieră, iar private equity-ul este de fapt un fel de antreprenoriat financiar.

    „Pe lângă predatul efectiv, noi, profesorii, avem în spate şi multe ore de pregătire. Eu, spre exemplu, fac cercetare pe cont propriu pentru cursuri pentru că, în final, la ore, nu doar ofer informaţii, ci creez valoare adăugată şi dezvolt aptitudini.” Datorită jobului el călătoreşte mult în toată lumea, la conferinţe, la alte universităţi unde merge să predea sau să îşi prezinte cercetările. În Dubai şi Hong Kong, LBS oferă cursuri, aşa că ajunge mai des.

    „Suntem activi într-o piaţă unde educaţia e un proces continuu. Tot ce predăm noi este concret, nu teoretic, altfel ca şcoală nu am fi supravieţuit.”

    În afară de profesorat, Florin Vasvari e şi consultant pentru fondul de investiţii Morphosis Capital, fiind totodată membru în board. „Le ofer o perspectivă obiectivă şi îmi spun părerea dacă un business merită investiţia sau nu.” Fondul de private equity Morphosis Capital a fost înfiinţat de patru români cu experienţă peste hotare şi are ca focus investiţiile în IMM-urile româneşti.

    „Astăzi există fonduri de investiţii dispuse să parieze pe orice tip de business. Nu mai sunt doar investitorii financiari mari care caută afaceri pe măsură, ci au apărut şi jucători care se uită către IMM-uri, spre exemplu”, spune Florin Vasvari. El e de asemenea membru în trei alte consilii de administraţie – pentru o companie din Marea Britanie care investeşte în sectorul imobiliar, pentru o firmă din Dubai care îşi concentrează atenţia pe zona de tech şi pentru o a treia din zona de soluţii de hedging.

    „Revin în România frecvent, cam o dată la două luni, pe de-o parte datorită colaborării cu Morphosis, dar nu numai.” Recunoaşte că nu s-a gândit să se întoarcă definitiv în ţară, pentru că un job ca al său e greu replicat aici. Totuşi, revine periodic, fiind implicat în businessul local.

    „Mi-e dor de cultura românească, de prieteni. Nu pot spune că duc dorul gastronomiei însă. După ce călătoreşti mult şi munceşti peste graniţă, descoperi că ai o varietate mult mai mare în alte ţări sau oraşe, precum Londra spre exemplu. Bucătăria românească este dezvoltată în jurul cărnii de porc, pe care eu nu o mănânc.”

    Traficul, pe de altă parte, este teribil peste tot în lume. În România situaţia e înrăutăţită de lipsa de infrastructură, spune el. În Londra e trafic, dar bine organizat. Plus că, dacă e să fim sinceri, Bucureştiul e încă mic prin comparaţie cu Londra.”

    Dacă ar fi să aleagă trei lucruri care ar trebui îmbunătăţite la România, ar merge pe educaţie, educaţie, educaţie. Totul pleacă de aici, crede el. Educaţia e cheia dezvoltării unei naţii.

    „Ca ţară, nu putem concura în zona de valoare adăugată mică pentru că mereu se va găsi cineva mai ieftin. Trebuie să mergi pe lanţul valoric şi să ţinteşti mai sus.” Despre businessul local, Florin Vasvari mai adaugă că se observă un interes crescut din partea investitorilor.

    „Am venit în România cu o cursă British Airways şi am remarcat că mulţi din avion erau aici pentru business. Acum 10 ani situaţia era alta. Avantajul e că România e parte din Europa şi multe fonduri abia descoperă piaţa locală.” Vestul e deja foarte competitiv. Pe de altă parte, dacă o criză va lovi Europa, atunci tot capitalul ce a venit în România va dispărea, se va întoarce acasă în Occident.

    „Momentan însă, viaţa în România pentru persoanele cu educaţie medie, dar nu numai, e bună, e mai bună ca în alte ţări. Salariile cresc, serviciile devin mai bune. Nu văd de ce lumea pleacă în număr aşa mare.” În opinia sa cele mai mari riscuri pentru România sunt bomba demografică şi faptul că mulţi oameni încă pleacă şi puţini sunt cei care se întorc.

    Despre piaţa de M&A locală, pe care o studiază îndeaproape odată cu rolul de consultant al Morphosis Capital, el spune că este puternic polarizată. „Ai fondurile paneuropene care caută acorduri majore, dar aceste tranzacţii apar o dată pe an, asta dacă apar.” Sunt ani când nu ai megatranzacţii, adică deal-uri de peste 500 de milioane de euro, spre exemplu. Au apărut însă şi fondurile interesate de IMM-uri, cum e cazul Morphosis Capital. E vorba de un segment unde nu există competiţie din partea jucătorilor internaţionali, vorbim de pariuri de sub 10 mil. euro.” În prezent sunt trei jucători în domeniu, pe lângă Morphosis mai sunt Black Sea Fund şi Equiliant Capital, fond dezvoltat de fraţii Pavăl, fondatorii retailerului de bricolaj Dedeman, cel mai mare business antreprenorial românesc.

    „Există multe oportunităţi pe segmentul acesta. Noi vorbim cu o nouă generaţie de antreprenori, o generaţie care de regulă a studiat pe afară, care înţelege ce oferă un fond de investiţii, o generaţie care are nevoie de finanţare în business.”

    În ansamblul său, piaţa de M&A din România e dominată de capitalul străin, puţine fiind fondurile ridicate de investitorii locali. Asta o face să fie volatilă.
    „În alte ţări, cei mai bogaţi antreprenori ridică fonduri şi dau mai departe banii câştigaţi pentru a-i ajuta pe cei mai mici să se dezvolte. În România, fraţii Pavăl au o primă astfel de iniţiativă şi ar putea atrage şi altele de profil.”

    Piaţa locală de M&A trece de câţiva ani printr-o perioadă bună, mergând mână în mână cu economia şi cu consumul privat. Interesul investitorilor este de altfel direct proporţional cu creşterea PIB-ului şi a altor indicatori economici de bază. Dar e invers proporţional cu timpul liber al lui Florin Vasvari, care trebuie să prospecteze atent piaţa locală, dar nu numai. „După business îmi place să îmi dedic timp familiei şi fac, cât de des pot, mountain biking. Timpul liber e însă limitat.” 

  • Cine sunt „ăştia”: Românul care se distrează cu ideile

    De ce prăpastia dintre bogaţii şi săracii lumii trebuie să existe în continuare şi de ce timpul pare să treacă mai repede sunt doar câteva dileme, printre altele, la care legea constructală, lansată de fizicianul Adrian Bejan, răspunde. Profesor la Universitatea Duke din Statele Unite, a primit numeroase distincţii, inclusiv medalia Benjamin Franklin, acordată în trecut şi unor cercetători precum Stephen Hawking şi Nikola Tesla. Subliniază însă că nu aceste recunoaşteri îi aduc fericirea.

    „Sunt la fel ca şi înainte. Sunt fericit fiindcă mă distrez cu ideile”, răspunde Adrian Bejan în interviul acordat Business MAGAZIN, întrebat ce înseamnă distincţiile numeroase primite de-a lungul timpului pentru lucrările sale în domeniul fizicii. Profesor universitar de inginerie mecanică la Universitatea Duke din Carolina de Nord – specializat pe studiul termodinamicii, transferului căldurii, designului naturii, evoluţiei fizicii – Adrian Bejan s-a numărat, în 2001, în rândul primilor 100 cei mai citaţi autori în domeniul ingineriei din toată lumea. Este autorul a 30 de cărţi, a 600 de publicaţii, a primit 18 doctorate onorifice de la universităţi din 11 ţări, iar anul trecut i-a fost acordată şi medalia Benjamin Franklin pentru inginerie mecanică, pentru legea constructală, acordată anterior şi altor fizicieni celebri.

    Articolele din presa internaţională îl descriu pe profesorul Adrian Bejan drept un cercetător care „pune la îndoială convenţiile şi autoritatea şi crede în conexiunile dintre teme şi discipline diferite”.

    Popularitatea sa se leagă mai ales de invenţia unui principiu din fizică denumit „legea constructală a evoluţiei şi organizării”, despre care el spune că are o aplicabilitate vastă în viaţă şi societate şi oferă o mai bună înţelegere a funcţionării lumii. Legea constructală descrie un principiu de design din natură: sistemele de flux, de toate felurile – oameni, râuri, copaci, plăci tectonice, pieţe – toate funcţionează la fel, dintr-un anumit punct de vedere. Pentru a supravieţui, toate aceste sisteme trebuie să se adapteze liber şi să acomodeze curenţii care le traversează, iar toate evoluează urmând un tipar vascular.
    „Nu am idee, s-a întâmplat, iar pasiunea a crescut de-a lungul timpului”, răspunde Adrian Bejan la întrebarea legată de modul în care s-a născut pasiunea pentru fizică. A studiat timp de 11 ani la liceul Vasile Alecsandri din Galaţi – pe care îl descrie drept excepţional din punctul de vedere al atragerii şi producţiei de talente, profesori şi elevi. „Mă descurcam bine la ştiinţe, dar îmi plăceau şi botanica, zoologia, geografia şi istoria.” De ce? Explică, simplu: „Fiindcă îmi plăcea să desenez – copaci, animale, hărţi ale reliefului şi hărţi ale ţărilor”.

    „Cine sunt se datorează în întregime părinţilor (tatălui, de profesie veterinar, mamei, farmacistă – două minţi libere educate în anii 1920 şi 1930), brutalizaţi de regimul comunist dar care au stat neclintiţi în faţa acestuia”, îşi descrie el baza evoluţiei ulterioare. La 12 ani, mama i-a oferit drept cadou de Crăciun cartea „Istoria fizicii” de Max von Laue. „Încă am această carte, pentru că-mi aminteşte de adevărul că ideile bune sunt în continuă morfogeneză. Nu sunt fixe, ca marxismul. Dimpotrivă. Sunt atât de bune, că-l invită pe ascultător să le pună la îndoială, să le îmbunătăţească, să le schimbe.” Adrian Bejan a crescut în perioada comunismului în România şi a reuşit să scape de acest regim devenind jucător profesionist de baschet; a studiat însă şi arta.

    Despre experienţa lui anterioară, ca artist şi sportiv, spune: „Sunt cine am fost, cu excepţia faptului că acum sunt mai bun. Sunt creatorul teoriei fizicii legate de evoluţia sportivă, precum şi a evoluţiei designului (desen, arhitectură)”.

    Mai târziu, în Statele Unite a studiat la Massachusetts Institute of Technology. A început să lucreze la teoria care l-a făcut cunoscut în toată lumea după ce şi-a început cariera de profesor la Universitatea Duke, pe care o descrie drept „o oază de libertate şi, mai amplu vorbind, de talent”.

    În prezent, fizicianul Adrian Bejan lucrează în majoritatea timpului: 2/3 din timp – „muncă de toate felurile”, spune el –, 1/3 din timp doarme şi nu merge niciodată în vacanţă.

    O altă părere despre cei 1% cei mai bogaţi oameni ai lumii

    Aplicată economiei, legea constructală a fizicianului român este cuprinzătoare şi controversată în acelaşi timp. Aceasta spune că cei mai bogaţi oameni ai lumii şi diferenţele dintre ei şi săraci există nu din cauza unei erori a sistemelor economice, ci pentru că trebuie să existe.

    Potrivit celui mai recent raport al Credit Suisse, 1% cei mai bogaţi oameni deţin nu mai puţin de 47% din averea lumii, cu o avere individuală care porneşte de la 871.000 de dolari. Totodată, primii 10% dintre bogaţii lumii deţin 85% din averea globală.

    Chiar dacă mulţi ar vrea ca acest decalaj să fie redus şi să fie creată o societate bazată pe egalitate, potrivit lui Adrian Bejan, acest lucru este imposibil, din punctul de vedere al fizicii. După cum reiese dintr-un eseu al său, inegalitatea socială este inevitabilă, prin prisma legii constructale. Aceasta fiindcă mişcarea tuturor lucrurilor – atât sociale, cât şi politice şi economice – e determinată de sisteme ramificate, precum cele ale ramurilor de copaci sau ale sistemului vascular.

    Inegalitatea în funcţie de avere este una care a divizat din cele mai îndelungate timpuri specia umană. Existenţa acestei inegalităţi, explică profesorul, datează de la începuturile civilizaţiei moderne, cu origini în Egiptul Antic, Europa Renascentistă, secolul al XVIII-lea din Franţa, blocul estic sovietic şi chiar din perioada Statelor Unite moderne. „Nu există un subiect mai fierbinte în contextul politic actual, după cum ne reamintesc mişcările populiste de astăzi. Celebrăm progresul economic continuu, dar liderii de peste tot sunt preocupaţi că doar o mică parte din populaţie poate să se bucure de acesta.” Aşadar, observă Adrian Bejan, ne preocupă modul în care putem să oferim celor care nu au o oportunitate egală pentru a se alătura celor care au.

    „Totuşi, puţini realizează că evoluţia înspre inegalitate este un fenomen natural, la fel ca gravitaţia sau fluxul unidirecţional dinspre căldură înspre frig (a doua lege a termodinamicii), iar acest lucru creează o discuţie despre cum să lupţi împotriva inegalităţii sau dacă aceasta poate fi combătută.”

    Totodată, constată Adrian Bejan în eseul său, această inegalitate oferă o oportunitate. „Dacă ne gândim la inegalitate ca la un fenomen fizic, acesta poate să documenteze discuţia despre cum să ne deplasăm înspre evoluţia unei societăţi care să îi conecteze pe cei cu buzunare mici spre arhitecturile de flux mare care domină totul de la copaci la corpul omului, la livrare, înspre folosirea unor unelte precum libertatea, accesul la educaţie, regula legii, instituţii religioase şi asociaţii între colegi şi vecini.”

    Profesorul Adrian Bejan explică toate aceste lucruri astfel: legile fizicii guvernează modul în care lucrurile se mişcă şi nimic nu se mişcă dacă nu este împins. „Impulsurile vin din putere, puterea vine de la combustibil pentru maşini şi din mâncare pentru animale.”

    Odată ce un sistem natural se mişcă, trebuie să se mişte în continuare şi continuă să evolueze înspre o eficienţă energetică mai mare, înspre un set de obiective.

    Pe măsură ce sistemele evoluează şi devin mai eficiente, devin şi mai complexe. De ce? Fiindcă alăturarea şi mişcarea (fluxul) împreună necesită mai puţină putere decât mişcarea lor individuală. Aceleaşi legi ale fizicii explică motivele pentru care sistemele fluviale evoluează într-o serie de afluenţi care îşi varsă apele într-un râu principal. Organizarea se întâmplă, e naturală.

    Cu cât este mai mare curentul, cu atât animalul şi vehiculul sunt mai eficiente decât unul mai mic, chiar şi unul mai complex. Prin urmare, mişcarea de pe parcursul vieţii unei economii, de pildă, va deveni mai complexă pe parcursul timpului. Cantitatea de combustibil consumată de populaţie este direct proporţională cu averea anuală, respectiv cu PIB-ul.

    „Aşadar, fizica şi economia sunt două faţete ale aceleiaşi monede. Acelaşi flux ierarhic al sistemelor este responsabil pentru amândouă”, explică el. Astfel, îşi continuă profesorul explicaţia în eseul său, ierarhia – mai multe râuri mici tributare aceluiaşi râu  ale căror ape ajung în mări şi, în cele din urmă, în oceane – există fiindcă acesta este modul în care sistemul va prospera.

    Totuşi, pe măsură ce un sistem devine mai complex, apa nu va circula niciodată prin canale de aceeaşi mărime. La fel ca o albie sănătoasă de râu sau un copac bine nutrit, un sistem eficient de transport într-o societate populată va include câteva drumuri de pământ care conduc spre altele mai mari şi abia apoi înspre o autostradă. „Ierahia se întâmplă”, concluzionează profesorul.

    Câteodată însă, legile naturii determină sistemele să supravieţuiască în moduri pe care noi nu le dorim. O economie complexă în creştere, precum cea globală, în care trăim acum, produce inevitabil inegalităţi care cresc, pe măsură ce populaţia cere mai multă egalitate. Prin intermediul guvernelor reprezentative, putem să lansăm legi care să încline sistemul înspre egalitate. Educaţia, sistemul de sănătate şi filantropia ajută. Pe măsură însă ce timpul trece, inegalitatea va reapărea, la fel şi furia, constată profesorul.

    „Inegalitatea – după cum pare uneori – este imposibil să fie ştearsă, iar cele mai dramatice încercări de a o şterge, precum experimentele comuniste şi socialiste de atunci şi chiar şi de astăzi, conduc la cele mai tragice rezultate. Iar în câteva zile, ierarhia reapare.” Profesorul subliniază că acest lucru nu ar trebui să ne împiedice să acordăm fiecărui membru al societăţii oportunitatea să joace un rol într-un sistem economic care va deveni mai complex şi mai eficient de-a lungul timpului, doar că atunci când facem acest lucru ar trebui să ne amintim că legile fizicii guvernează mişcarea tuturor sistemelor.

    Ierarhii direct proporţionale cu complexitatea organizaţiei

    Legea constructală se aplică însă şi altor sisteme sociale şi economice. Un exemplu este organizarea socială, fenomenul organizării fiind unul care a stârnit curiozităţi ale oamenilor de secole întregi, fiind un fenomen complex cu o serie de manifestări diverse: de la oraşe, guverne, economie, business, alianţe, transport, comunicaţii şi aşa mai departe. Descrieri ale acestor manifestări sunt extinse şi utile, fiind responsabile pentru numeroase volume de literatură şi ale departamentelor academice care sunt devotate studiului organizării sociale.

    „Cu ajutorul legii constructale am arătat de ce ajung indivizii să trăiască (să se mute) împreună, să se organizeze. Organizarea este o reflecţie a realităţii fizice (bio şi nonbio) care necesită mai puţină putere (energie utilă, combustibil, mâncare) pentru a mişca o unitate dintr-o cantitate înspre o cantitate mai mare”, explică Adrian Bejan.

    El a ilustrat predictibilitatea organizării şi evoluţiei acesteia prin intermediul a două modele de mişcare într-o singură zonă, unele inanimate (albii ale râurilor, generate de numeroase reguli constructale) şi altele animate (distribuţia apelor încălzite pentru folosirea lor în aşezările umane).

    Concluzia la care a ajuns este că mişcarea devine mai ierarhică pe măsura creşterii mărimii şi complexităţii arhitecturii respective. Distribuţia poate fi făcută în mod uniform (cu mai multă egalitate) prin impunerea unor canale identice distribuite uniform într-o zonă. Fluxul arhitectural devine astfel o reţea ca o plasă, în loc de o arhitectură ramificată asemeni unui copac; totodată, chiar şi în modele de design cu o egalitate impusă ierarhia persistă. Această reţea teoretică dezvăluie de asemenea înţelesul inovaţiei din punctul de vedere al fizicii: „Este schimbarea unui tip de design local care facilitează curgerea pe parcursul unui teritoriu întreg locuit de cei care se mută în mod organizat”.

    S-ul şi noile tehnologii

    De la trenduri economice, creşterea populaţiei, răspândirea cancerului sau adoptarea de noi tehnologii, anumite configuraţii par în mod inevitabil să se răspândească.

    O nouă tehnologie, de pildă, începe cu o rată de acceptare mică, aceasta fiind urmată de o creştere explozivă, urmată de o încetinire, numai pentru a se opri înainte de a „lovi zidul”, explică profesorul Adrian Bejan. Ilustrată grafic, această curbă de creştere în timp ia forma unui „S”. Fenomenul este atât de răspândit încât a generat numeroase cercetări ce par a nu avea nimic în comun – răspândirea populaţiilor biologice, a reacţiilor chimice, a contaminanţilor, a limbilor, a informaţiilor şi activităţii economice. „Am demonstrat că acest tipar poate fi prezis în întregime ca un sistem de curgere natural.”

    Curba S – cunoscută şi drept funcţie sigmoidă – reprezintă designul natural al sistemelor de flux. În exemplul noilor tehnologii, după un ritm de acceptare încet la început, creşterea poate fi imaginată mişcându-se rapid înspre canale stabilite din piaţă.

    „Aceasta este ascensiunea abruptă a S-ului.” Pe măsură ce tehnologia se maturizează, şi ritmul de penetrare a acesteia încetineşte, orice creştere sau flux se mişcă în afara canalelor iniţiale de penetrare într-un mod mai scurt şi mai încet.

    „Mi-ar plăcea să folosesc metafora degetelor care se întind pentru a reprezenta creşterea iniţială invazivă cu plasarea unei mănuşi peste acele degete, ca reprezentare a etapelor laterale de consolidare mai lentă. E ca şi cum ar exista două vieţi – prima este lungă şi rapidă, în timp ce a doua este de distanţă scurtă şi înceată. Designul începe cu o invazie rapidă, urmată de o consolidare înceată. Apoi trendul se loveşte de un zid invizibil, dar previzibil”, explică Bejan.
    Această teorie arată că nu există o coincidenţă – ambele sunt manifestări ale tendinţei constructale naturale care caracterizează sistemele de flux pentru a genera tipuri de design aflate într-o evoluţie care le permite să curgă (să evolueze), să se răspândească şi să colecteze mai uşor.

    De ce unele zile trec mai greu decât altele?

    „De ce pare că timpul trece mai repede pe măsură ce îmbătrânim? Care sunt legile fizicii care stau la baza impresiei că unele zile trec mai greu decât altele? De ce avem tendinţa să ne concentrăm pe neobişnuit (pe surpriză) şi nu pe timpul prezent şi monoton?”, sunt alte câteva întrebări cărora legea constructală le oferă un răspuns.  Adrian Bejan spune că a descoperit elementele din fizică ce răspund la aceste întrebări, în urma unor observaţii simple: „Timpul măsurabil «pe ceas» nu reprezintă acelaşi lucru cu timpul perceput de mintea omului”.

    Astfel, spune Bejan, „timpul minţii” este alcătuit dintr-o secvenţă de imagini, reflecţii din natură, care hrănesc stimulii organelor senzitive. Rata la care sunt percepute schimbările imaginilor mentale descreşte odată cu vârsta, din cauza unor proprietăţi fizice care se schimbă odată cu vârsta: frecvenţa mişcărilor ochilor, dimensiunea corpului în acord cu acea curbă S, degradarea anumitor părţi ale corpului etc. O nealiniere între imaginile timpului mental şi timpul propriu-zis stă la baza explicaţiilor acestui fenomen din literatură care e trup şi suflet cu legea constructală şi cu fizica.

    Ce face în continuare cu timpul său omul care îl percepe atât de raţional? Planurile nu fac parte din viaţa sa: „Obiectivul meu este să continui”.

    Mai multe teorii, o singură lege

    Legea constructală este legea fizicii responsabilă de fenomenul evoluţiei (configuraţie, formă, design) în natură a sistemelor de curgere animate sau neanimate. Această lege, aparţinând profesorului Adrian Bejan, a fost formulată în anul 1996.

    Există mai multe teorii constructale – una pentru fiecare fenomen natural la care cineva se poate gândi. Spre exemplu, teoria constructală a locomoţiei animalelor, a arhitecturii albiilor râurilor, teoria constructală a creşterii fulgilor de zăpadă, a respiraţiei etc.

    „O lege, mai multe teorii, la care se adaugă faptul că manifestaţiile legii în natură (peste tot) acoperă tot spectrul, bio şi nonbio. Legea fizicii uneşte cele două teritorii ale observaţiilor umane – la fel ca legea mecanicii (dinamică, legea lui Newton)”, explică profesorul Adrian Bejan.

    Astfel, „legea constructală este legea fizicii responsabilă de fenomenul evoluţiei (configuraţie, formă, design) în natură, modul în care sisteme de curgere animate şi inanimate lucrează împreună“.

    Legea constructală a fost formulată în 1996, după cum urmează: „Pentru ca un sistem de o dimensiune finită să persiste în timp (să existe), trebuie să evolueze liber într-un astfel de mod în care să faciliteze accesul curenţilor care circulă în cadrul acestuia”.

    Legea constructală descrie astfel concepte ale vieţii, evoluţiei, designului şi performanţei în fizică, care este „cea mai amplă arenă ştiinţifică”, potrivit profesorului Adrian Bejan.

    * Mai multe detalii despre Legea Constructală oferă profesorul Adrian Bejan în cartea „Fizica vieţii”, 2016

     

  • Cine sunt „ăştia”: profesorul român care predă la Oxford o disciplină de care puţini au auzit: „De fiecare dată când mă întorc în ţară, descopăr lucruri bune”

    Marius Turda este membru al Facultăţii de Istorie a Universităţii Oxford – una dintre cele mai vechi şi prestigioase din lume. De anul trecut este şi profesor al Universităţii Oxford Brookes după ce, timp de 14 ani, a trecut – în cadrul aceleiaşi universităţi – prin toate etapele profesionale tipice disciplinei. Dar, înainte de a ajunge aici, în călătoria sa profesională el a avut mai multe „staţii”. A plecat din Maramureş, s-a oprit în Baia Mare, apoi Bucureşti, Budapesta şi ulterior la Londra, înainte de a se stabili într-un orăşel britanic cunoscut dincolo de toate pentru universităţile sale de prestigiu care au dat lumii unii dintre cei mai cunoscuţi politicieni, antreprenori şi executivi.

    „M-am născut şi am copilărit în Maramureş. Şcoala generală şi liceul le-am absolvit la Baia Mare, iar în 1992 am plecat la Bucureşti pentru studiile universitare, pe care le-am făcut la Facultatea de Istorie”, povesteşte Marius Turda. În 1994 a mers la Budapesta cu o bursă de cercetare care i-a facilitat contactul cu o serie de istorici maghiari de la Institutul de Istorie al Academiei de Ştiinţe Maghiare. „Aceştia m-au ajutat cu sfaturi profesionale în privinţa subiectelor de cercetare care mă interesau şi, poate şi mai important, m-au îndemnat să citesc şi să cunosc tradiţiile istoriografice maghiare.”

    Acest lucru a contat foarte mult în formarea sa profesională pentru că a putut să înţeleagă morfologia internă a două culturi, aparent opuse, cea română şi cea maghiară, după cum spune chiar el. După ce a terminat studiile de masterat şi doctorat, în 2002, a predat timp de un an la Londra, pentru ca apoi, în 2003, să primească o bursă post-doctorală de trei ani care l-a dus în Oxford şi care, în acelaşi timp, i-a oferit şansa să se ocupe de un domeniu complet nou, şi anume istoria medicinei – în sensul larg.

    „Aceasta este perioada când subiectele pentru care am devenit cunoscut pe plan profesional, mai ales istoria eugenismului şi a biopoliticii, au căpătat un contur clar.”

    Eugenismul este, conform definiţiei din DEX, o teorie care susţine ideea inegalităţii biologice şi intelectuale a raselor umane, care sunt împărţite în inferioare şi superioare.

    Conform altor definiţii, eugenismul este o teorie care urmăreşte îmbunătăţirea biologică (genetică) şi socială a populaţiei. Scopul ei principal este acela de a încuraja reproducerea indivizilor sănătoşi şi respectiv de a descuraja reproducerea celor consideraţi a fi „bolnavi.

    Termenul modern – eugenism (eugenics) – a fost propus de englezul Francis Galton în 1883. În perioada interbelică, mai ales, eugenismul a devenit partea principală a unei agende biopolitice mai largi, care includea, pe lângă controlul reproducţiei, şi igiena rasială, igiena socială, sănătatea publică şi planificarea familială, cercetarea rasială a minorităţilor sociale şi etnice, precum şi sterilizarea şi eutanasierea acestora. În secolul al XX-lea, eugenismul a creat un discurs ştiinţific cu scopul specific de a îmbunătăţi calităţile biologice ale populaţiei şi de a-i proteja sănătatea.

    Pe de altă parte, biopolitica se referă, potrivit DEX, la studiul influenţei factorilor biologici asupra politicii. Pentru Iuliu Moldovan, medic român şi membru corespondent al Academiei Române în 1920, biopolitica (titlul cărţii scrise de el în 1926) însemna politica naţională a unui stat care controlează şi administrează organismul etnic al naţiunii. În prima jumătate a secolului al XX-lea, biopolitica şi eugenismul au primit un larg şi entuziast sprijin din partea a numeroşi oameni de ştiinţă şi politicieni. La rândul său, Marius Turda a scris o serie de cărţi şi lucrări precum Eugenics and Nation in Early Twentieth Century Hungary, Crafting Humans: From Genesis to Genetics and Beyond, Religion, Evolution and Heredity sau Teleology and Modernity.

    Cum a ajuns Marius Turda să studieze şi să predea eugenismul şi biopolitica? „Am plecat din ţară în 1997, când am primit o bursă de masterat la Universitatea Centrală Europeană din Budapesta. Motivul (pentru care am plecat – n.red.) a fost dorinţa de a studia, dar a contat şi situaţia dificilă din România, atât în domeniul universitar, cât şi social şi economic.”

    Astăzi românul este membru al Facultăţii de Istorie a Universităţii Oxford – una dintre cele mai vechi şi prestigioase din lume – unde a organizat numeroase seminarii şi conferinţe în ultimii 15 ani. În 2012 şi 2013 a fost directorul Institutului Cantemir de la aceeaşi universitate, pe care de altfel tot el l-a fondat.
    „Din 2004 am început să predau şi la Universitatea Oxford Brookes, unde am trecut prin toate etapele profesionale tipice disciplinei, devenind profesor deplin în 2018. Tot la Universistatea Oxford Brookes am creat în 2006 Grupul pentru Studierea Rasei şi a Eugenismului, iar din 2015 conduc Centrul de Umanităţi Medicale la aceeaşi universitate.”

    Oxford Brookes, universitatea unde predă Marius Turda, are o istorie de circa 150 de ani, primele informaţii despre această şcoală publică datând de la 1865. La momentul acela se înfiinţa Oxford School of Art, o precursoare a celei care în 1992 a primit statutul de universitate şi şi-a luat numele de Oxford Brookes în memoria fostului său conducător John Henry Brookes. Prin comparaţie, University of Oxford (al cărei membru al Facultăţii de Istorie este Marius Turda) are o istorie de aproape un mileniu.

    Ce presupune jobul actual al profesorului român? „Predau la anii I, II şi III, precum şi la programul de masterat.” La această muncă se adaugă scrisul şi cercetarea, precum şi socializarea academică pe care o presupune jobul său. „O zi obişnuită conţine combinaţia între viaţă de familie, discuţiile cu studenţii şi pregătirea prelegerilor.”

    Recunoaşte că nu se gândeşte să se întoarcă în România, ba chiar afirmă că a luat această decizie acum mai multă vreme. Totuşi, vine des atât din motive profesionale, cât şi de familie.

    De altfel, cel mai dor îi e de oameni, de părinţi şi de prieteni, pe când cel mai puţin duce lipsa sistemului de transport, mai ales a trenurilor. „La fel (de puţin dor îmi e – n.red.) şi de căminele studenţeşti din Bucureşti în care am stat în anii ’90.” Ultima dată a fost în România în luna mai, la Cluj-Napoca, unde a adus expoziţia Ştiinţă şi Etnicitate II: Biopolitică şi Eugenism în România, 1920-1944, care acum poate fi văzută atât la Muzeul Minovici din Bucureşti, cât şi la Facultatea de Sociologie din Cluj. „De fiecare dată când mă întorc în ţară, descopăr lucruri bune şi mai ales întâlnesc oameni care fac lucruri minunate, în ciuda dificultăţilor administrative, politice sau economice. Mentalitatea oamenilor s-a schimbat foarte mult.”

    În contextul actual, consideră că dacă ar fi să aleagă trei lucruri care ar trebui îmbunătăţite la România, ar merge pe educaţie, corectitudine profesională şi respectul faţă de celălalt.

    „Spre exemplu, traficul este mai redus în România comparabil cu Anglia, însă este mult mai dezorganizat şi periculos. Cafeaua este la fel de bună, însă scena culinară cred că este mai diversă şi mai atractivă în Londra decât în Bucureşti sau Cluj, de exemplu.”

    Iar dacă totuşi ar fi să revină definitiv, i-ar plăcea să o facă din postura de antreprenor: „Mi-ar plăcea să deschid un restaurant, gătitul fiind una dintre pasiunile mele”. 

  • Bursele ANIS 2019: Cybersecurity, IoT, Machine Learning, Health Tech, FinTech, Big Data, tehnologii inovatoare introduse deja în curricula anului universitar 2019-2020

    ANIS, Asociaţia Patronală a Industriei de Software şi Servicii, a premiat joi, 21 noiembrie, în cadrul celei de-a doua ediţii a Galei Bursele ANIS, 12 proiecte inovatoare propuse de cadre didactice tinere, ce predau în cadrul unora dintre cele mai mari centre universitare din România, respectiv Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iaşi, Universitatea Tehnică din Cluj Napoca, Universitatea din Bucureşti, Universitatea Politehnică din Bucureşti (UPB), Universitatea Tehnică Gheorghe Asachi din Iaşi, UNATC I. L. Caragiale din Bucureşti, Universitatea Politehnică din Timişoara.

    Bursele ANIS reprezintă un parteneriat între industria tech şi mediul academic, care recompensează eforturile şi pasiunea cadrelor didactice tinere în adoptarea celor mai inovative cursuri şi metode de predare. La această ediţie au fost înscrise 27 de proiecte, 12 dintre acestea fiind numite câştigătoare, iar candidaţii au fost premiaţi cu câte 5.000 de euro.

    Iniţiativa Bursele ANIS a fost susţinută la această ediţie de 9 dintre cele mai puternice companii IT din Romania, organizaţii implicate activ în dezvoltarea calităţii sistemului educaţional românesc: Adobe Systems Romania, Atos, Bitdefender, Cornerstone Technologies, Deutche Bank Global Technology, Endava Romania, Enea Services Romania, Qualitance QBS, Wipro Technologies.

    „Educaţia reprezintă una dintre priorităţile ANIS la nivel naţional, un segment în care noi ne implicăm cu toate resursele, ştiind că performanţa industriei româneşti de tehnologie este strâns legată de rezultatele sistemului educaţional. Aflat la a doua ediţie, programul Bursele ANIS cunoaşte deja un real succes, drept dovadă numărul mare de proiecte înscrise în competiţie, şi ne propunem să-l dezvoltăm pe termen lung, să-l transformăm într-un exemplu de colaborare dintre companii şi mediul academic”, a declarat Gabriela Mechea, Director Executiv, ANIS.

    „Bursele ANIS sunt un stimulent extraordinar al iniţiativelor curriculare asumate de cadrele didactice din mediul viral al universităţilor româneşti. Viziunea ANIS de energizare a colaborării dintre mediul academic şi industrie, precum şi de promovare a învăţării profunde într-o eră a navigării rapide,  este cu adevărat transformativă. Este remarcabilă consolidarea acestui proiect, ce a adus un suflu nou în relaţiile dintre mediul academic şi industria IC&T. Felicitări tuturor participanţilor şi câştigătorilor!”, a menţionat Prof. Dr. Răzvan Rughiniş, Prodecan al Universităţii Politehnica Bucureşti, Facultatea de Automatică şi Calculatoare.
     
    Emanuel Onica şi Andrei Arusoaie, lectori în cadrul Universităţii Alexandru Ioan Cuza din Iaşi, au propus cursul Blockchain – Fundament şi Aplicaţii, pentru care au câştigat bursa FinTech oferită de Endava Romania, Ovidiu Stan, lector universitar la Universitatea Tehnică din Cluj Napoca, a câştigat bursa Cybersecurity oferită de Bitdefender, pentru cursul Securitate Digitală, Ruxandra Olimid, lector universitar la Universitatea din Bucureşti, al cărei curs Securitatea Reţelelor (SecRet) a primit bursa Cybersecurity, oferită de Enea Services Romania;

    Alexandru Radovici, lector universitar la Universitatea Politehnică din Bucureşti, a propus cursul Arhitecturi şi Servicii IoT, pentru care a câştigat bursa IOT oferită de Adobe Systems Romania, Marius Gavrilescu, lector universitar în cadrul Universităţii Tehnice Gheorghe Asachi din Iaşi, a fost premiat cu bursa Machine Learning pentru cursul Învăţare Automată oferită de Qualitance QBS, Grigore Burloiu, lector – cercetător în cadrul UNATC I.L. Caragiale din Bucureşti a primit bursa AI, oferită de Adobe Systems Romania, pentru cursul Creative Coding and Softeware Design 3 – Machine Learning, Sergiu Nisioi, asistent universitar în cadrul Universităţii din Bucureşti, a câştigat bursa Cybersecurity,  oferită de Atos, pentru cursul Laborator reţele de calculatoare. Codruţa Istin, lector universitar la Universitatea Politehnică din Timişoara, a pus bazele cursului Bioinformatica, pentru care a obţinut bursa Machine Learning, oferită de Wipro Technologies;

    Mădălin Frunzete, lector universitar la Universitatea Politehnică din Bucureşti, a câştigat bursa FINTECH, oferită de Deutche Bank Global Technology, pentru cursul Criptografie şi Protecţia Datelor (CPD), Mihai Badea, asistent universitar la Universitatea Politehnică din Bucureşti (UPB), a primit pentru cursul Ingineria Sistemelor cu Inteligenţă Artificială bursa Machine Learning, oferită de Bitdefender, Camelia Florea, lector universitar la Universitatea Tehnică din Cluj Napoca, a creat cursul Imagistică digitală pentru aplicaţii speciale (IDAS) şi a primit bursa Health Tech oferită de Cornerstone Technologies, iar Vlad Georgescu, lector universitar la Universitatea Politehnică din Bucureşti, a primit bursa IoT, oferită de Atos, pentru cursul Senzori şi circuite de condiţionare a semnalelor, prin intermediul căruia studenţii pot înţelege mai bine funcţionarea de ansamblu a unui sistem de tip IoT, în mod practic.

    20 ani de activitate în România. Înfiinţată în anul 1998, ANIS reprezintă interesele companiilor IT româneşti şi sprijină dezvoltarea industriei locale de software şi servicii, creşterea atât a companiilor implicate în proiecte de externalizare, cât şi a celor care generează proprietate intelectuală, prin crearea de produse.
    Peste 130 de membri. În cadrul ANIS sunt reunit atât companii cu capital românesc sau străin, mici sau multinaţionale, cu sedii în toate marile centre IT din ţară, ceea ce asigură asociaţiei reprezentativitate la nivel naţional.
    Peste 38.000 de angajaţi. Membrii ANIS generează un număr semnificativ de locuri de muncă înalt calificată în societate.
    Peste 2,5 miliarde de euro cifra de afaceri. Veniturile anuale cumulate ale membrilor, plasează ANIS în zona actorilor cheie în ceea ce priveşte amprenta economică în plan local.
     


     

  • Paul Janssen

    Paul Adriaan Janssen s-a născut pe 12 septembrie 1926, în Turnhout, Belgia, în familia lui Constant Janssen şi a Margritei Fleerackers. După terminarea liceului, a decis să calce pe urmele tatălui său, devenind medic. În timpul celui de-al doilea război mondial el a studiat fizica, biologia şi chimia la Facultés Universitaires Notre-Dame de la Paix din Namur, iar ulterior a urmat cursuri de medicină în cadrul Universităţii Catolice din Leuven şi la Universitatea din Ghent, din partea căreia a primit, în 1951, o diplomă magna cum laude. A obţinut, de asemenea, o diplomă postdoctorală în farmacologie din partea aceleiaşi instituţii, înscriindu-se apoi la Institutul de Farmacologie al Universităţii din Köln, unde a şi lucrat, în timpul serviciului militar.

    După întoarcerea în Belgia s-a angajat part-time la Institutul de Farmacologie şi Terapeutică al profesorului Corneille Heymans, câştigătorul premiului Nobel pentru medicină din 1938.

    În 1953 Janssen şi-a fondat propriul laborator de cercetare, la al treilea etaj din clădirea unde se desfăşura businessul familiei, cu ajutorul a 50.000 de franci belgieni împrumutaţi de la tatăl său. În acelaşi an, a produs primul său medicament, Neomeritine, un antispastic.

    La trei ani distanţă, după ce a activat o vreme în mediul universitar, el a pus bazele companiei Janssen Pharmaceutica. Pe 5 aprilie 1956, numele companiei a fost schimbat în NV Laboratoria Pharmaceutica C. Janssen (numită după după tatăl său, Constant Janssen). Un an mai târziu, compania a deschis o nouă unitate de cercetare, în Beerse. Pe 16 aprilie 1957 el s-a căsătorit cu Dora Arts, având împreună doi fii, trei fiice şi 13 strănepoţi. Pe 11 februarie 1958, Janssen a prezentat o nouă descoperire în tratamentul schizofreniei, haloperidolul. Ulterior, avea să dezvolte, alături de echipa sa, peste 80 de tratamente pentru o multitudine de afecţiuni, incluzând un medicament folosit în programul spaţial Apollo.

    Pe 24 octombrie 1961, compania a fost achiziţionată de corporaţia americană Johnson & Johnson. Negocierile cu aceasta au fost conduse de Frans Van den Bergh, şeful Consiliului de Administraţie. Pe 10 februarie 1964, numele a fost schimbat în Janssen Pharmaceutica N.V., iar sediul companiei din Turnhout a fost transferat la Beerse. Compania a fost condusă, de-a lungul anilor, de Paul Janssen, Bob Stouthuysen şi Frans Van den Bergh. În 1985 businessul fondat de Paul Janssen a devenit prima companie farmaceutică din vest care a primit permisiunea de a deschide o fabrică în China.

    În 1991, antreprenorul a intrat în familia nobiliară belgiană, în urma primirii titlului de baron din partea regelui Baudouin al Belgiei. Patru ani mai târziu el a fondat, alături de Paul Lewi, Centrul de Design Molecular, unde, cu ajutorul unui supercomputer, au încercat să dezvolte un tratament pentru SIDA.

    Între 1990 şi 2004, Janssen Pharmaceutica s-a extins la nivel mondial. Paul Janssen a murit în 2003, la Roma. Pe 22 octombrie 2008, în urma unei iniţiative a publicaţiei Eos, el a primit titlul de cel mai important om de ştiinţă belgian. În prezent, compania deţine 21 de centre de cercetare şi dezvoltare şi nouă unităţi de producţie pe plan internaţional şi activează în peste 100 de ţări, cu o echipă de circa 40.000 de angajaţi. 

  • Un copil-minune va absolvi facultatea la vârsta de 9 ani

    Un copil-minune din Belgia se pregăteşte să obţină diploma de licenţă de la facultatea de inginerie electrică, din Universitatea de tehnologie din Eindhoven, la vârsta de 9 ani, anunţă CNN.

    Laurent Simons studiază ingineria electrică la Universitatea de tehnologie din Eindhoven (TUE) şi este caracterizat de profesori drept ”pur şi simplu extraordinar”. În vârstă de 9 ani, copilul se pregăteşte să susţină lucrarea de diplomă în luna decembrie. Tânărul intenţionează să continue studiile în cadrul unui program de doctorat dar se gândeşte şi să înceapă să studieze pentru a obţine o diplomă şi în medicină.

    Părinţii copilului, Lydia şi Alexander Simons, au recunoscut că aveau impresia că bunicii lui Laurent exagerează atunci când spun că este extrem de înzestrat din punct de vedere intelectual, dar au fost convinşi atunci când profesorii au spus acelaşi lucru.

    Laurent a fost supus unui test prin care s-a încercat să se stabilească nivelul cunoştinţelor sale. “Ne-au spus că e ca un burete”, a mărturisit said Alexander Simons.

    Părinţii lui Laurent sunt medici dar nu au nicio explicaţie pentru talentul copilului lor şi pentru capacitatea acestuia de a învăţa foarte repede.

    Mama copilului are propria sa teorie: ”Am mâncat mult peşte în timpul sarcinii”, glumeşte ea. Cu toate că Laurent şi-a dovedit capacitatea de a învăţa rapid, părinţii insistă să îi ofere timp de joacă. ”Nu vrem să fie prea serios. Face orice îi place”, spune tatăl copilului. ”Trebuie să găsim un echilibru între talentul său şi copilărie”. Tânărul a declarat presei că îi place să se joace cu câinele familiei, Sammy şi să se joace pe telefon, aşa cum ar fi răspuns mulţi copii de vârsta lui. Spre deosebire de alţi copii, Laurent are planuri destul de exacte legate de ce vrea să facă în viaţă: să dezvolte organe artificiale.

    Până atunci, Laurent trebuie să încheie studiile universitare şi să obţină diploma de licenţă pentru a-şi putea alege instituţia cu care va colabora pentru următorul stadiu al carierei sale. Planul său este să petreacă o vacanţă în Japonia.