Tag: united

  • Jurgen Klopp, antrenor Liverpool: Nu aş cheltui 100 de milioane de lire pentru un jucător

    Managerul echipei FC Liverpool, Jurgen Klopp, a mărturisit că preferă să transfere jucători cu potenţial decât să irosească sume mari de bani pe cei mai buni fotbalişti din lume.

    Klopp face astfel referire la internaţionalul francez Paul Pogba, fotbalist disputat în această vară de Manchester United şi Real Madrid, pentru care Juventus Torino a refuzat deja o ofertă de 100 de milioane de euro de la United.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Surpriză de proporţii în Marea Britanie: cel mai activ susţinător al Brexit-ului se retrage din lumina reflectoarelor

    Nigel Farage, liderul UKIP şi cel mai activ membru al mişcării pro-Brexit, a anunţat că se retrage de la şefia UKIP (United Kingdom Independence Party).

    Potrivit celor de la Bloomberg, Farage a declarat că “mi-am făcut partea de treabă. Am spus că vreau să ne luăm ţara înapoi, iar acum vreau să îmi iau viaţa înapoi. Iar asta începe de acum.”

    Farage este cea de-a doua figură importantă a mişcării care face un pas în spate, după ce Boris Johnson, creditat cu prima şansă la fotoliul de prim-ministru, a anunţat că nu îşi va asuma responsabilitatea negocierilor cu UE. Schimbările recente de pe scena politică de la Londra arată cât de nepregătiţi au fost susţinătorii Brexit-ului în faţa unui vot favorabil.

  • După război, toţi vitejii dispar: Nigel Farage, liderul mişcării pro-Brexit, se retrage de la şefia UKIP

    Nigel Farage, liderul UKIP şi cel mai activ membru al mişcării pro-Brexit, a anunţat că se retrage de la şefia UKIP (United Kingdom Independence Party).

    Potrivit celor de la Bloomberg, Farage a declarat că “mi-am făcut partea de treabă. Am spus că vreau să ne luăm ţara înapoi, iar acum vreau să îmi iau viaţa înapoi. Iar asta începe de acum.”

    Farage este cea de-a doua figură importantă a mişcării care face un pas în spate, după ce Boris Johnson, creditat cu prima şansă la fotoliul de prim-ministru, a anunţat că nu îşi va asuma responsabilitatea negocierilor cu UE. Schimbările recente de pe scena politică de la Londra arată cât de nepregătiţi au fost susţinătorii Brexit-ului în faţa unui vot favorabil.

  • Jose Mourinho a semnat cu Manchester United

    Antrenorul portughez José Mourinho este începând de vineri noul manager al clubului englez de fotbal Manchester United, după ce a semnat un contract valabil pentru următoarele 3 sezoane, cu opţiune de prelungire până în anul 2020, informează site-ul oficial al clubului.

    În vârstă de 53 de ani, Jose Mourinho este unul dintre cei mai de succes antrenori din ultimii ani, având în palmares 2 trofee ale Ligii Campionilor, cu Porto în 2004 şi cu Inter Milano în 2010 dar şi titluri de campion în patru ţări diferite: Portugalia, Anglia, Italia şi Spania.

    “José este pur şi simplu cel mai bun manager din fotbalul de astăzi. A câştgat trofee şi a creat jucători importanţi în europa şi bineînţeles cunoaşte foarte bine fotbalul britanic, unde a câştigat de trei ori titlul Nu puteam rata oportunitatea de a-l aduce la Manchester United. Modul său de a câştiga este ideal pentru viitorul acestui club.” a spus Ed Woodward, preşedintele clubului Manchester United.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • A pornit de la un atelier vechi de bărci şi a ajuns unul dintre cei mai mari producători de avioane

    William Edward Boeing este pionierul din industria aviaţiei care a pus bazele companiei americane producătoare de aeronave Boeing, cu venituri de peste 90 de miliarde de dolari. Boeing s-a născut la data de 1 octombrie 1881 în Detroit, Michigan, în familia unui bogat inginer minier.

    Tatăl său, Wilhelm Böing, originar din Hagen-Hohenlimburg, s-a îmbogăţit prin exploatarea minieră, deţinea numeroase terenuri şi avea şi o afacere secundară de comercializare de cherestea. Boeing şi-a anglicizat numele în William Boeing după ce s-a întors de la studiile în Elveţia în 1900 pentru a se înscrie la Universitatea Yale. Trei ani mai târziu, a părăsit universitatea pentru a intra în afaceri. A cumpărat păduri şi a intrat şi el în afacerea cu cherestea.

    În timp ce era preşedinte la Greenwood Timber Company, Boeing a călătorit la Seattle, unde, în cadrul expoziţiei Alaska-Yukon-Pacific din 1909, a văzut prima „maşinărie“ zburătoare pilotată de om. A fost fascinat de aceasta, iar în scurt timp şi-a cumpărat un avion de la compania Glenn L. Martin şi a luat lecţii de zbor de la Martin însuşi. Boeing a lovit însă aeronava şi, când i s-a sps că vor trece mai multe luni până când piesele pentru repararea acesteia vor fi disponibile, i-a spus prietenului său George Conrad Westervelt: „Am putea construi un avion mai bun noi înşine şi am putea să-l construim mai rapid“.

    William Boeing a decis astfel să intre în industria aviaţiei. A cumpărat un atelier vechi de bărci din apropiere de Seattle, unde şi-a construit fabrica. A fondat afacerea în 1916 alături de prietenul său George Conrad Westervelt, denumind-o Pacific Aero Products Co., iar primul avion produs de companie a fost Boeing Model 1. Odată cu intrarea Americii în primul război mondial, în aprilie 1917, Boeing a schimbat numele companiei în Boeing Airplane Company. Compania a livrat Marinei Americane 50 de aeronave. La sfârşitul războiului, William Boeing a început să se concentreze pe aeronavele comerciale şi a construit o operaţiune de servicii poştale de succes, iar ulterior una de zboruri de pasageri ce a evoluat în United Airlines.

    În 1934, guvernul SUA l-a acuzat pe Boeing de practici monpoliste. În acelaşi an, Poşta Aeriană a obligat companiile aviatice să îşi separe operaţiunile de zbor de cele de dezvoltare şi producţie. Compania lui William Boeing a fost spartă în trei companii diferite: United Aircraft Corporation (în prezent United Technologies Corporation), Boeing Airplane Company (devenită Boeing Company), United Airlines pentru zboruri. În consecinţă, William Boeing şi-a vândut acţiunile şi a părăsit compania. După ce s-a retras din industria aviaţiei, şi-a petrecut restul vieţii pentru a dezvolta proprietăţi şi a creşte cai. A murit pe 28 septembrie 1956, la 74 de ani, cu un an înaintea zborului primului avion comercial cu reacţie Boeing 707.

  • Care este cea mai sigură companie aerienă din lume?

    În fiecare an publicaţia airlineratings.com realizează topul celor mai sigure companii aeriene din lume. Ca şi în anii trecuţi şi anul acesta primul loc este ocupat de compania australiană Qantas, potrivit The Mirror.

    Compania australiană a fost înfiinţată în 1920, iar din 1951 niciunul dintre avioanele sale nu a avut accidente în care să se înregistreze fatalităţi.

    Clasamentul realizat de către publicaţie nu este unul tradiţional, iar restul companiilor au fost aranjate în ordine alfabetică:  Air New Zealand, Alaska Airlines, All nippon Airlines, American Airlines, Cathay Pacific Airways, Emirates, Etihad Airways, EVA Air, Finnair, Hawaiian Airlines, Japan Airlines, KLM, Lufthansa, Scandinavian Airline System, Singapore Airlines, Swiss, United Airlines, Virgin Atlantic şi Virgin Australia.

     

  • Mai multe activităţi cibernetice suspicioase au fost înregistrate ieri în Statele Unite.

    Totul a început la 8 dimineaţa când compania United Airlines şi-a oprit toate zborurile, acuzând o problemă de conectivitate de reţea. Nu mai puţin de 4,900 de avioane au fost afectate de aceasta problemă, perturbând întregul program de zbor al United Airlines. Peste o oră zborurile au fost reluate.

    La  trei ore distanţă tranzacţiile s-au oprit pe Wall Street. Situaţia la bursa le-a dat o mare bataie de cap angajatilor care au trebuit să anuleze manual aproximativ 700.000 de tranzactii, conform New York Times. În timpul haosului, platforma de tranzacţionare NASDAQ era operatională, dar acţiunile se aflau în scădere.

    Bursele au închis  şedinţele de tranzacţionare în scădere. Indicele Dow a scăzut cu 1,47%,  S&P 500 cu 1,65% şi Nasdaq cu 1,75% . „Problema cu care ne confruntăm este o problema tehnică internă, nu rezultatul unui atac cibernetic”, au scris reprezentanţii bursei pe contul de twitter. Imediat după suspendarea tranzacţiilor de la New York Stock Exchange site-ul publicaţiei Wall Street Journal a picat că să revină online în jurul prânzului.

    În acelaşi timp, undeva lângă Washington DC, în Adams Morgan, peste 2.500 de oameni au rămas fără curent electric. Reprezentanţii companiei electrice nu au declarat care a fost cauza oficială a penei de curent.

  • Un tânăr de 37 de ani câştigă 700.000 de euro din amenajări interioare

    Din 2013 până în prezent, compania a fost aleasă să livreze proiecte de amenajări interioare pentru Nepi, Monsson Pay Point, United Bank Libia, Honda Trading, Generali, Piperea şi Asociaţii, Floreasca Tower, Tenaris, Marsh, Ubi France, Ferrero Rocher, Levi’s, Huawei etc. Cezar Gămulescu are în subordine, în momentul de faţă, în jur de 20 de angajaţi, iar compania sa a înregistrat în anul 2014 o cifră de afaceri de peste 700.000 de euro.

    A absolvit ASE în 2001 şi Romanian-Canadian MBA în 2007. Înainte de a-şi porni propria afacere a lucrat pentru Cascade Group şi pentru Corporate Office Solutions, în domeniul amenajărilor interioare, arhitecturale şi de construcţii.
    Spune că se ghidează după câteva principii, printre care cel că că nu există probleme, există numai rezolvări, că este bine să fii consecvent şi că este bine ca atunci când toată lumea aleargă într-o direcţie tu să te întorci şi să alergi în sensul opus.

    Nu se poate detaşa de problemele de la birou: „Nu poţi face chestia asta în momentul în care ai businessul tău. Am fost şi angajat şi acum sunt şi manager. Nu te vei putea detaşa niciodată, nici când ieşi din businessul tău. Este crucea pe care o porţi în permanenţă cu tine“.

    Şi îi sfătuieşte pe ceilalţi să renunţe la lucrurile şi activităţile care nu aduc beneficii: „Personal am îndepărtat din viaţa mea tutunul, dulciurile, mâncarea chinezească, junkfood-ul, bicicleta, baschetul, litoralul românesc, televizorul. Faptul că le-am îndepărtat nu înseamnă că nu le mai accesez, dar asta se întâmplă din ce în ce mai rar. Nu aş putea să renunţ niciodată la familie, care te propulsează enorm, şi la pescuit. Pescuitul este ceva ce reuşeşte să mă detaşeze, pentru o scurtă vreme, de probleme şi de toată presiunea din jur“.

  • Compania care îţi dă o sută de mii de dolari ca să demisionezi

    Înţelegerea vine la şase ani după ce compania, ce angajează peste 23.000 de însoţitori de bord, a retras mai multe aeronave, rămânând astfel cu un surplus de personal, relatează Business Insider.

    Sindicatul însoţitorilor de bord din Statele Unite a lăudat măsura, numind-o “fără precedent” în istoria recentă a aviaţiei. “Găsirea unei modalităţi care să fie corectă pentru ambele părţi este un pas înainte în relaţia noastră cu uniunea”, a declarat Mike Bonds, directorul de resurse umane al United Airlines.

    Acţiunile United Airlines s-au tranzacţionat, luni, la preţul de 49,56 dolari pe acţiune.

  • Manchester United îşi schimbă sponsorul tehnic după 13 ani: Adidas le ia locul celor de la Nike

    Producătorul de echipament sportiv Nike a anunţat că nu va reînnoi contractul cu gruparea engleză Manchester United, înţelegerea urmând să expire la finalul sezonului 2014/2015.

    Manchester United a folosit echipamente Nike începând cu sezonul 2002/2003. Compania americană a sperat să rămână sponsorul tehnic al clubului care şi-a păstrat popularitatea la nivel mondial în ciuda rezultatelor slabe din ultimul sezon.

    Cititi mai multe pe www.prosport.ro