Tag: Udrea

  • Elena Udrea solicită instanţei supreme permisiunea de a merge la Parlament, unde se va vota o nouă cerere de arestare. Udrea: Precizez, nu am contestat măsura arestării la domiciliu

    Solicitarea Elenei Udrea, care este de marţi arestată la domiciliu, urmează să fie analizată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sâmbătă dimineaţă.

    “Este o cerere adresată judecătorului de drepturi şi libertăţi de la Secţia penală a Înaltei Curţi, prin care doamna Udrea solicită să i se încuviinţeze deplasarea la Parlament pentru ziua de luni”, a declarat avocatul Elenei Udrea, Marius Striblea.

    Udrea: Nu am contestat măsura arestării la domiciliu, am cerut să mi se permită să merg la Parlament

    Elena Udrea a precizat, vineri, într-o postare pe pagina sa de Facebook, că nu a contestat măsura arestării la domiciliu, iar avocaţii au solicitat judecătorului de la ICCJ să îi permită să meargă luni la Parlament.

    “Precizez, pentru că văd că se face confuzie. Nu am contestat măsura arestării la domiciliu. Avocaţii au solicitat judecatorului de drepturi şi libertăţi de la ICCJ să îmi permită să merg, luni, la Parlament. Iar cererea se va judeca mâine, înţeleg”, a precizat Udrea.

    Fostul ministru Elena Udrea a fost în arest din seara zilei de 10 februarie, când a fost reţinută de procurorii DNA, în ziua următoare ea fiind arestată prin decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în dosarul “Microsoft”.

    Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, care a judecat contestaţia deputatei la arestarea preventivă, a decis marţi ca aceasta să fie cercetată în arest la domiciliu. Arestul la domiciliu a fost dispus pentru perioada 17 februarie – 17 martie inclusiv, pentru fapta de trafic de influenţă, în legătură cu denunţul lui Dinu Pescariu.

    Potrivit deciziei, Udrea nu are voie să vorbească cu Dorin Cocoş, Dinu Pescariu şi cu Ana Maria Topoliceanu sau membri ai familiilor acestora, în mod direct sau indirect, şi nici să divulge sau să redea în presă sau pe reţelele sociale informaţii din cauza penală.

    Comisia juridică a Camerei Deputaţilor va discuta, miercuri, cererea DNA de arestare preventivă a Elenei Udrea pentru noi acuzaţii în dosarul “Gala Bute”.

    Camera Deputaţilor a avizat, în 9 februarie, urmărirea penală, reţinerea şi arestarea preventivă a Elenei Udrea atât în dosarul Microsoft, cât şi în dosarul Gala Bute.

  • CSM discută despre interzicerea afirmaţiilor publice în cazul celor cercetaţi sub control judiciar

    În contextul analizării raportului Inspecţiei Judiciare în cazul deputatului Elena Udrea, procurorul Gheorghe Muscalu, membru al CSM, a declarat că este necesară modificarea Codului de procedură penală, astfel încât suspecţilor implicaţi în dosare penale, care sunt cercetaţi sub control judiciar, să le fie interzis să facă declaraţii publice, atât prin intermediul presei, cât şi prin cel al reţelelor de socializare.

    Muscalu a subliniat că persoanele cercetate sub control judiciar şi care fac afirmaţii în spaţiul public pot transmite mesaje în mod indirect celorlalţi suspecţi din dosar.

    Fostul vicepreşedinte al CSM a precizat că această propunere de schimbare a Codului de procedură penală se analizează în cadrul Comisiei numărul 1 a CSM.

    Inspecţia Judiciară (IJ) a decis că declaraţiile publice făcute în ultima perioadă de Elena Udrea au afectat independenţa sistemului judiciar în ansamblul său, dar şi independenţa magistraţilor, raportul IJ în acest caz fiind analizat în şedinţa de joi a Consiliului Superior al Magistraturii.

    La începutul lunii februarie, Consiliul Superior al Magistraturii a decis sesizarea Inspecţiei Judiciare în cazul afirmaţiilor făcute de deputatul PMP Elena Udrea, în urma începerii urmăririi penale pe numele ei, de către procurorii anticorupţie.

    După ce Direcţia Naţională Anticuropţie (DNA) a cerut aviz pentru începerea urmăririi penale în cazul Elenei Udrea, deputatul PMP a declarat că implicarea sa în dosarul “Gala Bute” este legată de declaraţiile pe care le-a făcut la adresa directorului interimar al SRI, Florian Coldea, arătând că este o încercare de “intimidare” şi de “decredibilizare” a sa.

    “Mi se pare evident în acest dosar (“Gala Bute”, n.r.) că apariţia lui este legată de declaraţiile pe care le-am făcut la adresa generalului Coldea. Nu se poate să faci percheziţii la patru ani şi ceva de la eveniment, ce mai poţi să găseşti după patru ani şi ceva? Consider că este o încercare de intimidare şi de decredibilizare a mea, într-un dosar de acum patru ani”, afirma Udrea.

    De asemenea, Elena Udrea declara, în 30 ianuarie, într-un interviu acordat Hotnews, că a intervenit la Victor Ponta pentru numirea Codruţei Kovesi la conducerea DNA şi că actualul şef interimar al SRI Florian Coldea a fost cel care a propus revenirea lui Kovesi de la Bruxelles, afirmând că cei doi au “o foarte bună relaţie”.

  • Avocatul Elenei Udrea, la Comisia juridică a Camerei, fiind mandatat să-i susţină poziţia

    Striblea a precizat că la această oră Elena Udrea este la DNA, unde dă declaraţii în legătură cu denunţul pe care l-a făcut şi, în consecinţă, nu poate fi prezentă la şedinţa Comisiei juridice.

    El a spus că va cere Comisiei juridice o amânare a discuţiei pentru a fi prezentă şi Elena Udrea şi că, dacă acest lucru nu va fi acceptat, atunci va prezenta poziţia acesteia, fiind mandatat în acest sens.

    „Sunt mandatat să susţin poziţia dânsei în comisie, şi anume că dosarele seamănă izbitor de mult cu celeleate, nu se bazează pe probe şi sunt doar chestiuni de imagine, probabil făcute în grabă, la momentul în care era preziua judecării constestaţiei”, a spus Striblea.

    El a arătat că în acest moment Udrea nu are voie să dea date din cauza penală.

    „Nu are voie să părăsească imobilul, să ia legătura cu părţi din dosar, iar instanţa supremă a specificat exact: Dorin Cocoş, Dinu Pescariu, Alina Topoliceanu, rude ale acestora, direct sau indirect. Poate primi orice vizită cu excepţia celor menţionaţi”, a spus Striblea.

    El a arătat că Udrea va cere de fiecare dată aprobare de la procuror să vină în Parlament pentru a fi prezentă la Comisia juridică sau la plen, în speţele care o vizează.

    „Acum e la DNA, dă declaraţii în denunţ. A spus că va cere aprobare procurorilor să vină la Parlament. Are voie să-şi apere poziţia, dar trebuie să respecte decizia judecătorilor. Nu are voie facă direct trimitere la cauza penală în care e cercetată”, a spus Striblea.

    La ora transmiterii acestei ştiri, şedinţa Comisiei juridice a început în absenţa Elenei Udrea.

  • Elena Udrea, la DNA, unde a fost citată pentru denunţul împotriva lui Coldea

    Elena Udrea a ajuns la sediul DNA în jurul orei 9.30, ea precizând că a venit pentru a face declaraţii legate de denunţ.

    Udrea anunţa, în 30 ianuarie, că a depus la DNA un denunţ împotriva directorului interimar al SRI Florian Coldea, pe care îl acuză că a instrumentat campania împotriva sa. Udrea preciza că în denunţ este amintit şi procurorul şef al DNA, Codruţa Kovesi.

    Udrea declara atunci, într-un interviu acordat Hotnews, că a intervenit la Victor Ponta pentru numirea Codruţei Kovesi la conducerea DNA şi că actualul şef interimar al SRI Florian Coldea a fost cel care a propus revenirea lui Kovesi de la Bruxelles, afirmând că cei doi au “o foarte bună relaţie”.

    În acelaşi interviu, Elena Udrea afirma că fostul său soţ, Dorin Cocoş, i-ar fi spus că, la solicitarea lui Florian Coldea i-a dus 500.000 de euro lui Sebastian Ghiţă, pentru a-şi finanţa televiziunea.

    Udrea mai spunea că Sebastian Ghiţă i-a spus că Florian Coldea că o urăşte. “La o cafea cu domnul Sebastian Ghiţă, undeva în vara trecută, vă spun şi unde – la cafeneaua Sofa de pe Barbu Văcărescu, domnul Sebastian Ghiţă, un apropiat al SRI-ului şi o persoană care se vede des cu domnul Florian Coldea, mi-a spus că domnul Coldea mă urăşte. Am întrebat de ce şi mi-a spus un lucru pe care eu apoi l-am spus public, dar bineînteles nu am citat, la vremea aceea: pentru că am fost permanent o sursă alternativă de informaţii la preşedinte”, susţinea Udrea.

    Ulterior, în 3 februarie, Elena Udrea spunea, după ce a fost la Secţia 2 Poliţie, că a cerut o întâlnire cu cei de la SRI şi că este dispusă să meargă în orice moment la DNA pentru a da o declaraţie.

    “Merg, nu e nicio problemă. Faptul că de patru ani nu m-a chemat nimeni să dau o declaraţie şi la două zile după ce am făcut afirmaţiile la adresa domnului Coldea se trece la percheziţii. După patru ani să faci percheziţii, se trece la acuzarea mea pentru că aş fi avut beneficii electorale prin faptul că am încercat să promovez România la această gală (Gala Bute, n.r.), mie îmi arată că este o legătură clară între declaraţiile mele şi ceea ce s-a întâmplat luni (2 februarie, n.r.). Mă şi gândeam ieri, marţi dimineaţă ce dosar mai urmează? Eu aş fi dosarul”, declara Udrea.

    Procurorii anticorupţie nu au început urmărirea penală în cazul faptelor reclamate de Elena Udrea referitoare la directorul interimar al SRI, Florian Coldea, întrucât fostul ministru nu a respectat procedura privind denunţul pe care l-a formulat, arăta DNA într-un răspuns transmis MEDIAFAX.

    În răspunsul oficial al Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) transmis la solicitarea MEDIAFAX se arăta că Elena Udrea a fost chemată de procurori în 5 şi 6 februarie, pentru a preciza cu exactitate care este denunţul pe care doreşte să îl facă, însă fostul ministru al Dezvoltării Regionale şi Turismului nu s-a prezentat.

    “În denunţul formulat de Udrea Elena nu sunt indicate faptele în sensul art. 290 Cod procedură penală raportat la art. 289 Cod procedură penală. În acest context, conform normelor de procedură penală, doamna Udrea Elena a fost citată să-şi precizeze denunţul formulat, pentru data de joi – 5 februarie, respectiv pentru data de vineri – 6 februarie, dar nu s-a prezentat”, potrivit DNA.

    Articolul 289 din Codul de procedură penală se referă la “plângere” şi prevede că aceasta trebuie să cuprindă: numele, prenumele, codul numeric personal, calitatea şi domiciliul petiţionarului, descrierea faptei care formează obiectul plângerii, precum şi indicarea făptuitorului şi a mijloacelor de probă, dacă sunt cunoscute. Conform aceluiaşi articol, plângerea se poate face personal sau prin mandatar. Mandatul trebuie să fie special, iar procura rămâne ataşată plângerii.

    Articolul 290 din Codul procedură penală se referă la “denunţ”, care este definit ca “încunoştinţarea făcută de către o persoană fizică sau juridică despre săvârşirea unei infracţiuni”. Denunţul se poate face numai personal.

    În acest context, procurorii anticorupţie arată că, până în acest moment, nu a fost începută urmărirea penală cu privire la fapte, deoarece nu au fost îndeplinite cerinţele articolului 305 din Codul de procedură penală, care stabileşte modul de începere a urmăririi penale.

    Potrivit articolului 305, organul de urmărire penală dispune începerea urmăririi penale cu privire la faptă “când actul de sesizare îndeplineşte condiţiile prevăzute de lege şi se constată că nu există vreunul dintre cazurile care împiedică exercitarea acţiunii penale prevăzute la art. 16 alin. (1)”, printre care lipsa plângerii prealabile sau a sesizării organului competent, inexistenţa faptei sau lipsa probelor referitoare la săvârşirea unei infracţiuni de către o persoană.

    Elena Udrea va fi cercetată în arest la domiciliu a decis, definitiv, marţi, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, care a judecat contestaţia deputatei la arestarea preventivă dispusă în 11 februarie în dosarul “Microsoft”.

    Potrivit deciziei, Udrea nu are voie să vorbească cu Dorin Cocoş, Dinu Pescariu şi cu Ana Maria Topoliceanu sau membri ai familiilor acestora, în mod direct sau indirect, şi nici să divulge sau să redea în presă sau pe reţelele sociale informaţii din cauza penală.

    Instanţa îi atrage atenţia că în caz de încălcare a oricăreia dintre aceste obligaţii, se poate dispune din nou arestarea ei preventivă.

    Arestul la domiciliu a fost dispus pentru perioada 17 februarie – 17 martie inclusiv, pentru fapta de trafic de influenţă, în legătură cu denunţul lui Dinu Pescariu.

    Fostul ministru Elena Udrea a fost în arest din seara zilei de 10 februarie, când a fost reţinută de procurorii DNA, în ziua următoare ea fiind arestată prin decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în dosarul “Microsoft”.

    Comisia juridică a Camerei Deputaţilor va discuta, miercuri, cererea DNA de arestare preventivă a Elenei Udrea pentru noi acuzaţii în dosarul “Gala Bute”.

    Camera Deputaţilor a avizat, în 9 februarie, urmărirea penală, reţinerea şi arestarea preventivă a Elenei Udrea atât în dosarul Microsoft, cât şi în dosarul Gala Bute.

  • Udrea, citată la DNA, miercuri dimineaţă, pentru a oferi lămuriri suplimentare privind denunţul împotriva şefului SRI

    Anunţul a fost făcut după ieşirea Elenei Udrea din arest.

    Elena Udrea a declarat la rândul său, la ieşirea din Arestul Poliţiei Capitalei, că nu ar vrea să spună nimic în acest moment şi că probabil va merge miercuri în Parlament, unde Comisia juridică a Camerei discută o nouă cerere de arestare pe numele ei.

  • Elena Udrea a fost plasată în AREST LA DOMICILIU

    UPDATE 20:15 – Udrea, la ieşirea din arest: Probabil că voi merge mâine în Parlament

    Elena Udrea a declarat, marţi seară, la ieşirea din Arestul Poliţiei Capitalei, că nu ar vrea să spună nimic în acest moment şi că probabil va merge miercuri în Parlament, unde Comisia juridică a Camerei discută o nouă cerere de arestare pe numele ei.

    Elena Udrea a părăsit, cu puţin timp în urmă, Arestul central al Poliţiei Capitalei.

    La întrebările jurnaliştilor, ea a răspuns doar “N-aş vrea să spun nimic la momentul acesta”. Ulterior, întrebată dacă va merge miercuri la Parlament, ea a răspuns “Probabil că voi merge mâine în Parlament”.

    Comisia juridică a Camerei Deputaţilor va discuta, miercuri, cererea DNA de arestare preventivă a Elenei Udrea pentru noi acuzaţii în dosarul “Gala Bute”.

    Potrivit deciziei, Udrea nu are voie să vorbească cu Dorin Cocoş, Dinu Pescariu şi cu Ana Maria Topoliceanu sau membri ai familiilor acestora, în mod direct sau indirect, şi nici să divulge sau să redea în presă sau pe reţelele sociale informaţii din cauza penală.

    Instanţa îi atrage atenţia că în caz de încălcare a oricăreia dintre aceste obligaţii, se poate dispune din nou arestarea ei preventivă.

    Arestul la domiciliu a fost dispus pentru perioada 17 februarie – 17 martie inclusiv, pentru fapta de trafic de influenţă, în legătură cu denunţul lui Dinu Pescariu.

    Fostul ministru Elena Udrea se află în arest din seara zilei de 10 februarie, când a fost reţinută de procurorii DNA, în ziua următoare ea fiind arestată prin decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în dosarul Microsoft.

    Camera Deputaţilor a avizat, în 9 februarie, urmărirea penală, reţinerea şi arestarea preventivă a Elenei Udrea atât în dosarul Microsoft, cât şi în dosarul Gala Bute.

    Udrea este acuzată, în dosarul “Microsoft”, de trei fapte de trafic de influenţă – în legătură cu încheierea şi derularea acordului cadru de licenţiere Microsoft din anul 2009, a contractelor subsecvente şi a actelor adiţionale la acestea, în legătură cu derularea contractului e-România şi în legătură cu pretinderea şi primirea a 500.000 de euro. Procurorii o mai acuză şi de spălare de bani (în forma dobândirii şi utilizării de bunuri cunoscând că provin din infracţiuni), şi fals în declaraţii de avere.

    Potrivit anchetatorilor, fostul soţ al Elenei Udrea, Dorin Cocoş, ar fi pretins şi primit 9.000.000 de euro de la Claudiu Florică şi Dinu Pescariu, pentru ca, prin intermediul Elenei Udrea, la acea vreme ministru al Dezvoltării Regionale şi Turismului şi vicepreşedinte PDL, să asigure firmelor susţinute de Florică încheierea şi derularea contractului de licenţiere Microsoft cu Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale.

    Totodată, potrivit anchetatorilor, în anul 2010, Dorin Cocoş, în baza înţelegerii cu Udrea, ar fi pretins de la Gabriel Marin, administrator al societăţii Omnilogic, suma de circa 3.000.000 de euro, pentru a debloca plăţile aferente contractului e-România. Gabriel Marin a făcut un denunţ la DNA, arătând că i-a plătit lui Dorin Cocoş prin intermediul lui Dinu Pescariu, suma de 3.050.000 de euro.

    La rândul său, Dinu Pescariu, vizat în dosarul “Microsoft”, a denunţat-o pe Udrea, arătând că aceasta i-a cerut 500.000 de euro “pentru a-i rezolva problemele din justiţie”.

    “La data de 5.11.2014, Pescariu Dinu-Mihail a formulat denunţ cu privire la săvârşirea unor fapte de corupţie de către Udrea Elena Gabriela. Din denunţul formulat rezultă că, în anul 2013 pe fondul cercetărilor efectuate de Direcţia Naţională Anticorupţie ca urmare a plângerii formulată de Fujitsu Siemens Computers în legătură cu derularea contractului de licenţiere Microsoft şi a măsurilor asigurătorii dispuse de autorităţile austrice pe conturile sale din Eleveţia, Udrea Elena Gabriela a pretins suma de 500.000 de euro pentru a-i rezolva problemele din justiţie. Există indicii în sensul că remiterea sumelor de bani a avut loc în mai multe tranşe în perioada iulie 2013 – februarie 2014”, potrivit procurorilor.

    Anchetatorii susţin că aceste fapte sunt dovedite cu declaraţia martorului, extrasele de cont şi înscrisuri olografe ridicate la percheziţii, în care sunt indicate sume de bani plătite.

    Dorin Cocoş este arestat preventiv în dosarul Microsoft, alături de primarul suspendat al municipiului Piatra Neamţ, Gheorghe Ştefan. În arest preventiv au fost, până în 25 ianuarie, şi fostul ministru al Comunicaţiilor Gabriel Sandu şi omul de afaceri Dumitru Nicolae, aceştia fiind în prezent în arest la domiciliu.

    În dosarul “Gala Bute”, Direcţia Naţională Anticorupţie a cerut luni un nou aviz de la Camera Deputaţilor pentru urmărirea penală şi arestarea preventivă a Elenei Udrea, pentru trei noi fapte de luare de mită, privind contracte încheiate de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului cu mai multe firme.

    În această cauză, Camera Deputaţilor a încuviinţat, în 9 februarie, urmărirea penală şi arestarea preventivă a Elenei Udrea pentru abuz în serviciu, tentativă la folosirea de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete pentru obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul Uniunii Europene, folosire a influenţei în scopul obţinerii de foloase necuvenite şi luare de mită.

    DNA a precizat că, ulterior, au apărut noi elemente “ce au conturat suspiciunea săvârşirii unor alte fapte, care nu erau cunoscute la momentul sesizării Camerei Deputaţilor”.

  • Comisia juridică a Camerei va discuta miercuri cererea DNA de arestare preventivă a Elenei Udrea

    Avocatul Marius Striblea a declarat la final că probele lipsesc cu desăvârşire şi că o să vină şi miercuri pentru a studia dosarele.

    “O să venim şi mâine (miercuri – n.r.), timpul nu a fost suficient, din păcate la 16,30 programul s-a încheiat, vom reveni şi mâine şi vom completa studiul dosarului. Pe de altă parte, strategia pentru mâine va fi făcută exclusiv pe decizia de astăzi a Instanţei supreme”, a arătat Striblea.

    Întrebat dacă va veni Elena Udrea la Parlament, el a spus că este dreptul ei să vină şi la Comisie şi la plen şi speră ca miercuri aceasta să vină în calitate de cetăţean liber.

    Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a rămas în pronunţare marţi în procesul în care deputatul Elena Udrea contestă arestarea sa preventivă în dosarul “Microsoft”.

    Biroul Permanent al Camerei a trimis, luni, la Comisia juridică noile cereri ale DNA privind încuviinţarea urmăririi penale şi arestării preventive a Elenei Udrea pentru săvârşirea de noi infracţiuni în dosarul “Gala Bute”. Comisia are la dispoziţie trei zile pentru raport, iar plenul încă 5 zile pentru a se pronunţa.

    Preşedintele Camerei, Valeriu Zgonea, a declarat, luni, referitor la noua cerere a DNA de arestare preventivă, că Elena Udrea, fiind încă deputat, nu poate intra cu cătuşe în plenul Camerei şi nici în comisie, arătând că este o situaţie delicată şi va solicita ministrului Justiţiei o soluţie.

  • Udrea, pe Facebook: Noua cerere de arestare preventivă, un exces. E o situaţie fără precedent în România

    ”Noua cerere formulată de DNA către Parlament pentru arestarea preventivă a Elenei Udrea reprezintă un exces. Avem de-a face cu o situaţie fără precedent în istoria juridică a României ca, pe numele aceleiaşi persoane, să se ceară atâtea mandate de arestare”, se precizează în postarea Elenei Udrea, semnată, în premieră, ”Echipa de comunicare”.

    Udrea mai afirmă că ”spectacolul generat astăzi ( luni, nr), prin noua cerere de arestare, face parte dintr-o strategie de a pune presiune pe completul de judecată de la Înalta Curte care va judeca mâine ( marţi, nr) contestaţia depusă de avocaţii Elenei Udrea, în contextul în care există şanse foarte bune ca aceasta să fie aprobată”.

    ”În absolut toate cazurile în care s-a cerut arestarea preventivă – o măsură cu caracter excepţional –, există doar denunţuri, nicio probă concretă. Mai mult, absolut toţi cei care fac denunţuri împotriva Elenei Udrea sunt liberi, mulţi având doar calitatea de martor – denunţător (nici măcar de suspecţi). Ceea ce poate crea impresia că, dacă faci declaraţii împotriva lui Udrea (indiferent dacă sunt adevărate sau nu), eşti scutit de a răspunde în faţa Justiţiei”, se mai menţionează în postare.

    ”Pare evident că se doreşte „îngroparea Elenei Udrea în dosare”, iar această morişcă s-a pus în funcţiune după denunţul făcut la DNA pe 30 ianuarie împotriva generalului Florian Coldea şi după interviul acordat la Hotnews. Nu există nicio altă explicaţie pentru această desfăşurare abruptă a evenimentelor în condiţiile în care faptele imputate s-ar fi produs în urmă cu mai mulţi ani”, se mai afirmă în postarea de pe Facebook a Elenei Udrea.

    Direcţia Naţională Anticorupţie cere un nou aviz de la Camera Deputaţilor pentru urmărirea penală şi arestarea preventivă a Elenei Udrea, pentru trei noi fapte de luare de mită, în dosarul Gala Bute, privind contracte încheiate de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului cu mai multe firme.

    Procurorul şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Codruţa Kovesi, a transmis procurorului general al Parchetului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie referatul cauzei, în vederea sesizării Camerei Deputaţilor, pentru formularea cererii de efectuare a urmăririi penale faţă de deputatul Elena Gabriela Udrea, pentru trei infracţiuni de luare de mită, în perioada în care era ministru al Dezvoltării Regionale şi Turismului (MDRT).

    De asemenea, referatul cauzei a fost trimis şi ministrului Justiţiei, pentru a cere preşedintelui Camerei Deputaţilor încuviinţarea arestării preventive a Elenei Udrea, pentru cele trei noi fapte de luare de mită.

    Cererea a fost formulată în dosarul Gala Bute, în care procurorii fac acte de urmărire penală în legătură cu atribuirea şi folosirea, presupus ilegale, a fondurilor din patrimoniul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului în perioada 2010 – 2012.

    În dosarul Gala Bute, Camera Deputaţilor a încuviinţat, în 9 februarie, urmărirea penală şi arestarea preventivă a Elenei Udrea pentru abuz în serviciu, tentativă la folosirea de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete pentru obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul Uniunii Europene, folosire a influenţei în scopul obţinerii de foloase necuvenite şi luare de mită.

  • Zgonea, despre cererea privind-o pe Udrea: Un parlamentar nu poate intra în cătuşe în comisie sau plen

    Zgonea a precizat, după şedinţa Biroului Permanent al Camerei în care s-au discutat cele două solicitări de arestare preventivă şi începere a urmăririi penale a Elenei Udrea pe alte trei noi acuzaţii în dosarul “Gala Bute”, că va cere un punct de vedere de la ministrul Justiţiei şi procurorul general, deoarece nu există în Regulament o procedură pentru un deputat deja arestat preventiv.

    El a arătat că Biroul a trimis cererea DNA la Comisia juridică, aceasta având 3 zile termen de dezbatere, raportul putând fi apoi discutat în plen luni sau marţi.

    “Cea mai importantă decizie este că un parlamentar aflat în exerciţiul funcţiunii nu poate intra în cătuşe într-o comisie pemanentă, la fel şi în plen. Parlamentele democratice au structura lor de securitate, niciun alt organ de securitate al statului sau de siguranţă naţională neputând intra decât în anumite condiţii. Din punct de vedere juridic, doamna deputat este încă deputat, la comisie şi în plen avem această situaţie inedită pe care nu ştim să o rezolvăm şi atunci vom discuta cu ministrul Justiţiei să vedem cum să rezolvăm blocajele legale şi constituţionale şi, în acelaşi timp, să respectăm şi domnului deputat dreptul. Dacă domnia sa va accepta prezenţa în plen, nu ştim cu ce personaje nu trebuie să se vadă, pot apărea asemnea cazuri, atât în plen trebuie să limităm accesul unor membri ai grupurilor parlamentare, angajaţi ai Camerei Deputaţilor, s-ar putea să aibă interdicţie şi pentru a se vedea cu alţi parlamentari”, a spus Zgonea.

    El a arătat că, procedural, Elena Udrea sau avocatul său pot veni la comisie să citească dosarul şi să-şi exprime poziţia, la fel şi în plen.

    “Noi nu avem în Regulamentul Camerei o procedură pentru un parlamentar care este în arest preventiv şi care trebuie totuşi să beneficieze de citirea dosarului de prezenţa la comisie. Avem trei etape extrem de importante: prima – citirea dosarului, care este trimis, nu se discută fondul, ci motivarea, în 72 de ore până la comisie domnul deputat sau avocatul pot citi dosarul. Biroul Permanent m-a mandatat să trimit ministrului Justiţiei şi procurorului general această informare că în următoarele 3 zile putem să permitem avocatului doamnei Udrea sau doamnei Udrea, pe procedurile stabilite de către instanţă, nu de către noi, pentru a citi doasarul. Cu ministrul Cazanciuc rămâne să găsim o soluţie cu privire la prezenţa doamnei deputat. Avem o situaţie un pic delicată, pe care nu ştim să o rezolvăm în acest moment şi numai prin procurorul general şi ministrul Justiţiei să găsim o soluţie. Avem în acest moment un deputat care este în mandat şi care este în arest preventiv şi trebuie să găsim o soluţie, astfel încât domnul deputat să vină la comisie să-şi susţină argumentaţia în faţa comisiei. La comisie dosarul poate fi citit şi de către un deputat. Când se face votul secret poate veni deputatul şi, este dreptul său constituţional, sau poate veni avocatul şi să susţină punctul de vedere. Noi nu ştiu care sunt dezbaterile de fond din instanţă şi trebuie să discutăm cu ministrul Justiţiei şi cu procurorul general ca să vedem care sunt condiţionalităţile accesului în sală. Există poate interdicţie din partea instanţei ca doamna deputat să se vadă cu anumite persoane şi atunci noi trebuie să limităm accesul în sală”, a mai spus Zgonea.

    El a mai arătat că “poliţiştii care însoţesc un arestat preventiv în afară de arestul poliţiei nu pot intra nici în plen, nici în comisii”.

    “Orice altă supoziţie nu ştiu până nu discut cu ministul Justiţiei. Doamna deputat, fiind încă în mandat, nu poate intra cu poliţie şi încătuşată în comisie”, a adăugat Zgonea.

    Direcţia Naţională Anticorupţie cere un nou aviz de la Camera Deputaţilor pentru urmărirea penală şi arestarea preventivă a Elenei Udrea, pentru trei noi fapte de luare de mită, în dosarul Gala Bute, privind contracte încheiate de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului cu mai multe firme.

    Elena Udrea se află în arest din seara zilei de 10 februarie, când a fost reţinută de procurorii DNA, în ziua următoare ea fiind arestată pentru 30 de zile prin decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în dosarul “Microsoft”.

  • DNA cere un nou aviz pentru arestarea Elenei Udrea, pentru luare de mită, în dosarul Gala Bute

    Procurorul şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Codruţa Kovesi, a transmis procurorului general al Parchetului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie referatul cauzei, în vederea sesizării Camerei Deputaţilor, pentru formularea cererii de efectuare a urmăririi penale faţă de deputatul Elena Gabriela Udrea, pentru trei infracţiuni de luare de mită, în perioada în care era ministru al Dezvoltării Regionale şi Turismului (MDRT).

    De asemenea, referatul cauzei a fost trimis şi ministrului Justiţiei, pentru a cere preşedintelui Camerei Deputaţilor încuviinţarea arestării preventive a Elenei Udrea, pentru cele trei noi fapte de luare de mită.

    Cererea a fost formulată în dosarul Gala Bute, în care procurorii fac acte de urmărire penală în legătură cu atribuirea şi folosirea, presupus ilegale, a fondurilor din patrimoniul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului în perioada 2010 – 2012.

    În dosarul Gala Bute, Camera Deputaţilor a încuviinţat, în 9 februarie, urmărirea penală şi arestarea preventivă a Elenei Udrea pentru abuz în serviciu, tentativă la folosirea de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete pentru obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul Uniunii Europene, folosire a influenţei în scopul obţinerii de foloase necuvenite şi luare de mită.

    DNA a precizat că, ulterior, în această cauză au apărut noi elemente “ce au conturat suspiciunea săvârşirii unor alte fapte, care nu erau cunoscute la momentul sesizării Camerei Deputaţilor”.

    “Unele dintre aceste fapte intră în conţinutul infracţiunii de luare de mită pentru care a fost obţinut avizul Camerei Deputaţilor şi completează latura obiectivă a acesteia, iar celelalte fapte întrunesc elementele constitutive a două noi infracţiuni de luare de mită”, arată DNA.