Tag: turisti

  • O nouă modalitate de a atrage turişti: Locul superb în care poţi sta pe GRATIS, cu o singură condiţie. Care este aceasta

    Oricine îşi ia o vacanţă pe insula Elba poate primi banii înapoi prin programul ”Elba No Rain” (”Elba Fără Ploaie”) dacă plouă mai mult de două ore în timpul zilei, în intervalul 10:00 – 20:00.

    Totuşi, este important de menţionat că nu toate hotelurile au fost de acord cu iniţiativa autorităţilor. Lista cu hotelurile partiipante la iniţiativă poate fi accesată online pe visitelba.info, în limba italiană. Totodată, iniţiativa o să ţină până pe 31 mai.

    Potrivit site-ului Lonely Planet, vremea pe Elba este imprevizibilă, aşadar este foarte probabil ca unii turişti să se bucure de cazare gratuită, în timp ce alţii nu.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Lumea ascunsă a Cavalerilor Templieri. Cum au ajuns cea mai puternică şi bogată ”corporaţie religioasă”

    Printre străzile aglomerate de turişti, studenţi, avocaţi, autobuze supraetajate, biciclişti şi taxiuri negre ale Londrei, se află o clădire care spune povestea Cavalerilor Templieri.

    Cunoscută drept Biserica Templului şi poziţionată în apropierea catedralei Sfântului Paul şi a Pieţei Trafalgar, clădirea  a fost cândva bastionul Cavalerilor Templieri. Reprezentanţi ai ordinului medieval cunoscut drept unul dintre cele mai puternice şi bogate culte religioase, ei au trăit, s-au rugat şi au muncit aici în intervalul 1185-1312, potrivit unui reportaj al BBC.

    În 1120, cavalerii creştini au cucerit Ierusalimul în Prima Cruciadă. Chiar dacă oraşul era sigur, rutele de pelerinaj până la acesta erau pline de pericole. Cei care voiau să ajungă la Ierusalim erau deseori atacaţi, tâlhăriţi sau chiar ucişi. Câţiva cavaleri s-au dedicat protejării pelerinilor şi rutelor pe care mergeau ei.

    CUM ARATĂ CLĂDIREA  CARE A FOST CÂNDVA BASTIONUL CAVALERILOR TEMPLIERI

    Drept răsplată, regele Ierusalimului le-a oferi un ”sediu central” pe Muntele Templului. Au primit numele de Caveleri Templieri şi au devenit renumiţi în toată lumea pentru curajul lor. Cavalerii Templieri au devenit şi foarte bogaţi. În 1139,  Papa Inocenţiu al II-lea a dat un ordin prin care Cavalerii Templieri deveneau şi mai puternici. Acest ordin permitea Cavalerilor Templieri să treacă liber graniţele, să fie excluşi de la plata taxelor, iar singura autoritate recunoscută rămânea doar Papa. Aceasta era o confirmare a puterii lor, care se pare ca a fost susţinută de patronul Ordinului, Bernard de Clairvaux, pentru că l-a ajutat pe Papa Innocentiu să conducă biserica Catolică.

    Deşi misiunea principală a Ordinului era militară, doar un număr mic de membri se afla efectiv pe frontul de luptă. Restul aveau un rol de sprijin (un fel de spate al frontului, “templier”) , atât pentru ajutorul individual al cavalerilor, cât şi pentru a asigura buna funcţionare a infrastructurii financiare. Templierii, deşi făcuseră un jurământ de sărăcie, în realitate în timp au ajuns să controleze bogăţii ce depăşeau cu mult donaţiile directe pentru cauza lor. Unii nobili participanţi la cruciade îşi depuneau averea în mâinile templierilor, pentru perioada cât erau plecaţi. Acumularea de bogăţii în acest mod în Europa şi Ţara Sfântă a dus la apariţia primelor scrisori de credit, pentru pelerinii ce călătoreau în Ţara Sfântă.

    Pe baza acestui amestec de donaţii şi de afaceri, templierii au stabilit o reţea financiară în întreaga creştinătate. Deţineau suprafeţe întinse atât în Europa cât şi în Orientul Mijlociu; cumpărau şi foloseau ferme şi podgorii; construiau biserici şi castele; erau implicaţi în manufactură, importuri şi exporturi; aveau propria lor flotă navală, şi, pentru un timp, deţineau întreaga insulă Cipru. Templierii au fost numiţi uneori ca prima corporaţie multinaţională.

    În prima jumătate a secolului al XII-lea, a intervenit nevoia unui sediu central mai mare pentru diviza lor londoneză, astfel că până în 1185 au construit Biserica Templului.

    În prezent, aceasta nu pare grandioasă, mai ales prin comparaţie cu Catedrala Sfântului Paul aflată în apropiere. Până în urmă cu aproximativ 13 ani, puţini turişti vizitau acest obiectiv, însă după publicarea romanului ”Codul lui Da Vinci” al autorului Dan Brown, unde una dintre principalele scene descrise era la Biserica Templieră, aici au început să vină circa 500 de vizitatori zilnic.

  • Staţiunea din România care s-a transformat în 5 ani dintr-o baltă de nămol în care se scăldau bivolii într-o atracţie turistică de top

    În doar cinci ani de când şi-a deschis porţile, o staţiune din România a reuşit să atragă sute de mii de turişti. Anul trecut peste 200.000 de turişti din Ardeal dar şi din Moldova au trecut pragul complexului balnear. Cum a reuşit unul dintre cei mai apreciaţi primari din ţară să transforme în mai puţin de cinci ani, o baltă de nămol unde se scădau bivolii în una dintre cele mai apreciate şi de succes staţiuni din România? Simplu! „Cu încredere şi viziune”, spune edilul. Istoria staţiunii a început 2008 când zona a fost inclusă într-un proiect, finanţat din fonduri PHARE – „Creşterea valorii potenţialului balnear al lacurilor sărate din regiunea de Nord-Vest”, proiectul în valoare de 4,2 milioane de euro vizând amenajarea a trei staţiuni unde au existat resurse de apă sărată. 

    Află aici care este staţiunea din România care s-a transformat în doar 5 ani dintr-o dintr-o baltă de nămol într-o locaţie de top

     

     

  • Câţi bani au generat turiştii care au vizitat regiunile în care s-a filmat Game of Thrones

    Dincolo de dragoni, cavaleri, regine sau nepătaţi, Game of Thrones şi lumea din Westeros au o componentă economică puternică, atât în lumea reală cât şi în lumea imaginaţiei lui George RR Martin.

    În lumea reală, serialul înseamnă nu numai audienţă, ci şi turism. Filmat în Croaţia, Irlanda de Nord şi Islanda a dus la o creştere importantă a încasărilor din turism. Este cazul Dubrovnik, care, după apariţia începând cu sezonul doi, a înregistrat 244.000 de turişti, care au cheltuit 126 de milioane de euro. Anul trecut numărul turiştilor a crescut la circa 2 milioane, într-un oraş cu 42.000 de locuito

    Citiţi mai mult pe mediafax.ro.

  • De ce nu mai au voie ghizii turistici să îi ducă pe vizitatori în Cartierul Roşu din Amsterdam

    „Nu mai este permis, în epoca aceasta, ca persoanele care oferă servicii sexuale să fie privite ca o atracţie turistică”, a declarat Udo Kock, consilier municipal.

    Rezultatele unui sondaj recent au arătat că 80% dintre persoanele care oferă servicii sexuale spun că faptul că turiştii se „holbează” la ele le afectează negativ afacerile, iar consilierii municipali au sugerat anul trecut să mute acest cartier în altă parte a oraşului.

    Numărul turiştilor care vin în Amsterdam – un oraş cu 850.000 de locuitori – a crescut la 19 milioane în 2018, iar primarul Femke Halsema spune că cifra va creşte la 29 de milioane până în 2025.

    Citiţi mai mult pe mediax.ro.

  • Autorităţile din Veneţia au aprobat taxa de intrare pentru turiştii de o zi, impusă din luna mai

    Veneţia devine primul oraş italian unde este impusă o astfel de taxă pentru turiştii de o zi.Începând din 2020, taxa va creşte la 6 – 10 euro, în funcţie de sezon.
     
    Oraşul este vizitat anual de aproximativ 25 de milioane de turişti, din care circa 14 milioane sunt vizitatori de o zi.Oaspeţii hotelurilor tradiţionale plătesc deja o taxă locală pe perioada şederii.
     
    Populaţia Veneţiei a scăzut dramatic în ultimele decenii, de la 175.000 după cel de-Al Doilea Război Mondial, la aproximativ 50.000 în prezent. Rezidenţii se plâng de faptul că oraşul este invadat de turişti, în timp ce ei trebuie să achite facturile pentru curăţenie şi servicii de securitate.
     
  • Autorităţile din Veneţia au aprobat taxa de intrare pentru turiştii de o zi, impusă din luna mai

    Veneţia devine primul oraş italian unde este impusă o astfel de taxă pentru turiştii de o zi.

    Începând din 2020, taxa va creşte la 6 – 10 euro, în funcţie de sezon.

    Oraşul este vizitat anual de aproximativ 25 de milioane de turişti, din care circa 14 milioane sunt vizitatori de o zi.

    Oaspeţii hotelurilor tradiţionale plătesc deja o taxă locală pe perioada şederii.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Antreprenori locali. Gheorghe Mărginean face afaceri de 12 mil. euro din aducerea de turişti străini în România. „Cei mai mulţi turişti vin din Germania, Austria, Elveţia.“

    „A fost un an bun, am avut creştere atât pe incoming, cât şi pe outgoing. Pentru acest an sunt programate mai multe vase de croazieră pe Dunăre, 1.376 de vase, faţă de 1.340 anul trecut, asta înseamnă aproape 206.000 de turişti“, a spus pentru ZF Gheorghe Mărginean, un antre­prenor discret care a pus bazele Karpaten Turism în 1996. Grupul Karpaten este format din agenţia Karpaten Turism (raportează la Ministerul de Finanţe comisionul ca şi cifră de afaceri), Karpaten Outgoing (raportează comisionul), Karpaten Hotels (două hoteluri) şi Karpaten Logistics&Tours, firmă ce operează 11 autocare, şapte pontoane de acostare, patru nave de pasageri.

    Cititi mai multe pe www.zf.ro

  • Unul dintre cele mai vizitate oraşe din lume vrea să taxeze turiştii care vin în concediu

    În anii ce vor urma, taxa ar putea să crească la 6 euro, respectiv chiar 10 euro în zilele cu trafic intens.
     
    Cei care aleg să se cazeze la hoteluri cu preţ redus (hostel) sunt exceptaţi de la plata acestei taxe. Oaspeţii hotelurilor tradiţionale plătesc deja o taxă locală pe perioada şederii.
     
    “Nu vrem să facem bani. Scopul este de a contribui financiar la administrarea şi curăţenia din oraşul istoric”, a declarat, luni, primarul Veneţiei.
     
    Proiectul de aplicare a acestei taxe trebuie să fie aprobat de consiliul local.
     
  • E cel mai mic oraş din România, dar l-au transformat intr-o atracţie mondială

    Aerul curat de la Băile Tuşnad este principalul atu al staţiunii situate la 32 de kilometri de Miercurea Ciuc. Dar şi curele de tratament cu ape minerale făcute la Tuşnad sunt renumite nu doar în România, fiind an de an căutate de sute de mii de turişti români şi străini. Despre apele minerale din zona Tuşnadului există dovezi scrise încă din a doua jumătate a secolului al XVIII-lea, în care se menţionează prezenţa unor izvoare de ape minerale cu efecte curative, folosite de către localnicii satelor din apropiere.


    În prezent, peste 450.000 de turişti înnoptează anual la Băile Tuşnad, iar numărul celor care doar vizitează staţiunea ajunge la 1,5 milioane în fiecare an. 80% din ei sunt români, iar restul, din ţări precum Ungaria, Israel, Germania, Olanda, Franţa.

    Mofetele scad tensiunea

    „La Tuşnad avem ca factori naturali de cură apa cu bioxid de carbon şi gazul sub formă de emanaţie naturală. Apa cu bioxid de carbon o folosim sub formă de baie individuală, emanaţia naturală de bioxid de carbon o folosim sub formă de mofetă. Mofeta este o încăpere sub formă de amfiteatru cu scări, iar în mijloc ies gazele acelea pe care pacienţii le inhalează.

    În locul în care Dumnezeu a lăsat această emanaţie de gaz omul a construit jur împrejur. În principiu, ca şi tehnică, se stă treptat. Se începe cu cinci minute şi se ajunge la o cură de 20 de minute. Tot treptat, pacientul face cura mai întâi sus în amfiteatru, apoi coboară progresiv în timpul curei. Atât baia individuală, cât şi mofeta, deci bioxidul de carbon, fac vasodilataţie arterială, scad tensiunea şi îmbunătăţesc circulaţia. Acestea sunt principiile pe care ne bazăm noi în tratamentul pe care îl facem la Băile Tuşnad“, explică Marieta Motricală, medic primar balneologie şi recuperare medicală în cadrul unuia dintre hotelurile dotate cu bază de tratament din Băile Tuşnad.

    Ce indicaţii au toate acestea? „Evident, având în vedere proprietăţile factorilor de cură, principalele indicaţii sunt bolile cardiovasculare, şi aici ar fi hipertensiunea arterială, în primul rând, arteriopatiile periferice, cardiopatiile ischemice, stările după infarctul miocardic acut, dar nu mai degrabă de şase luni de la externare, stările după accident vascular cerebral, la fel, nu mai degrabă de şase luni de la externare“, completează specialista.

    Cititi mai multe pe www.all4romania.eu