Tag: tunel

  • Tunel rutier prăbuşit în Japonia: cel puţin cinci persoane au murit – VIDEO

    Compania care gestionează tunelul, Nippon Expressway Co. (NEXCO), a reuşit să introducă un dispozitiv video în tunel, iar imaginile au arătat piloni de beton căzuţi peste maşini. Cel puţin două femei au fost rănite în momentul prăbuşirii unui segment de 50 de metri al tunelului Sasago, care are 4,7 kilometri.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Jaf ca-n filme: au săpat un tunel de 30 de metri ca să spargă un bancomat

    Construcţia tunelului a fost începută într-un canal, în spatele unui magazin. Hoţii au săpat un tunel de peste 30 de metri, cu diametrul de circa 1,3 metri, care trecea pe sub o parcare şi pe sub fundaţia unei clădiri, în Greater Manchester, informează Sky News.

    Potrivit poliţiei, lucrările au durat cel puţin şase luni; la capătul tunelului, hoţii au trebuit să perforeze şi un perete de beton de circa 40 de centimetri, pentru a ajunge la bancomat.

    Mai mult pe www.mediafax.ro.

  • Tunelul drogurilor: 14 tone de canabis, confiscate la graniţa americană

    Agenţi de vamă au confiscat 14 tone de canabis în tunelul care asigură legătura între nişte depozite de droguri din oraşul mexican Tijuana şi nişte hangare din Otay Mesa, la periferia San Diego (California), a anunţat o purtătoare de cuvânt a Administraţiei americane a Vămilor şi Imigraţiei (ICE).

    “Este vorba despre un important tunel transfrontalier destinat transportului drogurilor”, se arată într-un comunicat al agenţilor vamali.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Aproape 500 de detinuti talibani au evadat din inchisoarea Kandahar, dupa ce au sapat un tunel de 360 de metri

    “Un tunel de cateva sute de metri a fost sapat intre partea de
    sud a inchisorii si interiorul acesteia, iar 476 de «detinuti
    politici» au evadat”, a afirmat generalul Ghulam Dastageer Mayar.
    Autoritatile ii considera “detinuti politici” pe pe responsabilii
    talibani care nu au fost arestati in zonele de razboi. Surse din
    serviciile de securitate afgane au afirmat ca tunelul prin care au
    evadat detinutii avea o lungime de 300 de metri. Comandantul
    adjunct al politiei din provincia Kandahar a confirmat evadarea,
    dar nu a putut preciza numarul detinutilor care au fugit. “Noaptea
    trecuta, «detinuti politici» au sapat o trecere si au evadat”, a
    spus el.


    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Multe luminite la capatul a multe tuneluri

    Tot conform cu teoriile darwiniene pot fi interpretate
    evolutiile de pe scena romaneasca, politica si economica in egala
    masura; pradatorii s-au extins pana la limita superioara a
    resurselor, au atins-o si acum, impinsi de foame si de amintirea
    traiului bun, se incaiera. La mijloc, speciile nevinovate s-au
    lasat antrenate in harmalaia generala si tipa, fiecare, dupa
    putere. Inainte de orice, o explicatie pentru fotografiile care
    insotesc acest text: le-am luat dintr-un studiu al National Bureau
    of Economic Research, o organizatie particulara de studiu
    economic.

    Cei de acolo au avut ideea sa apropie si sa incerce sa coreleze
    evolutia economica a statelor lumii cu intensitatea luminii pe care
    o emit acestea in spatiu (orice ins conectat la internet a vazut,
    desigur, acele fotografii celebre din satelit cu “constelatiile” si
    “caile lactee” generate noaptea de asezarile umane, de diferentele
    dintre coasta de est a Statelor Unite si continentul african).
    Poate mai graitoare decat orice si oriunde este evolutia estului
    Europei si a spatiului ex-sovietic in intervalul 1992 – 2002. In
    1992, Ucraina si Republica Moldova erau niste feerii in comparatie
    cu Romania (este gaura aceea neagra din josul fotografiei facuta in
    1992), Ungaria si Polonia se apropie de lumina rasaritului (acesta
    e un joc de cuvinte chiar interesant, nu?).

    Zece ani mai tarziu, Romania s-a inviorat intr-o oarecare masura,
    dar feeriile s-au mutat in Ungaria si Polonia; un Chisinau palid
    mai lumineaza gloria trecuta, cam in aceeasi masura cu Kievul.
    Amatorilor de statistici le dau si cateva cifre concludente:
    scaderea luminilor in Moldova si Ucraina indica o reducere a
    veniturilor per capita cu 30%, respectiv 35%, o reducere a
    populatiei cu 3%, respectiv 8% si o reducere a intensitatii
    luminoase cu 68% in cazul Moldovei si cu 47% la ucraineni. In cazul
    Ungariei, Poloniei si Romaniei veniturile au sporit cu 41%, 56% si
    23%, iar intensitatea luminoasa a crescut cu 46%, 80% si 112%.
    Cercetarea, empirica, desigur, spune multe, este un “joc grafic”
    care depaseste simpla interpretare matematica, seaca.

    Ce vreau sa spun in acest text ar trebui sa ajunga la stabii
    Romaniei. Am inceput saptamana trecuta acest mesaj, cu un text
    bazat pe studii serioase, sociologice, care stabilesc cum ajung, in
    societatea umana, puternicii sa fie puternici: catarandu-se pe un
    intreg sistem de incompetente, de natafleti, care se sprijina unii
    pe altii, se ajuta si se sustin. Exemplele din studiile invocate nu
    tineau numai de sistemul mafiot, ci si de evolutii in lumea
    elitelor. Spuneam la inceput ca pradatorii s-au inmultit in
    asemenea masura incat acum se lupta deschis intre ei. Spre
    nefericirea mea, nu cred ca pradatorii in cauza citesc revista
    aceasta; dar daca intalniti vreunul, bine ar fi sa ii aratati
    pozele de mai sus si sa le spuneti ca ar fi bine sa incerce sa-si
    modifice comportamentul pentru o perioada.



    Sa fure mai putin. Sa permita Romaniei sa creasca in mod sanatos.
    Explicati-le ca scaderea din Moldova si Ucraina tine nu numai de
    trecerea de la comunismul cotropitor la capitalismul necrutator, ci
    si de o (in)volutie sociala. Ca in Ungaria sau Polonia sistemul a
    fost mai orientat spre insul comun, iar insul comun a raspuns
    corespunzator. Secretul cresterii economice a Romaniei sta, cred,
    chiar in evolutia cifrelor – este zona unde veniturile au crescut
    cel mai putin in cei zece ani marcati de cele doua fotografii, dar
    raspunsul, cresterea intensitatii luminoase, a fost cel mai
    intensa. Tine aceasta de “nebunia” nativa a natiei romane, de modul
    in care intelege sa evolueze, sa cheltuie, sa se distreze.

    Acesta este si secretul cresterii viitoare. Dar ar trebui ca stabii
    Romaniei sa fure mai putin. Sa inteleaga ca multe luminite aprinse
    noaptea inseamna mai bine si pentru ei, o lume mai civilizata, mai
    linistita, mai prospera. Sa inteleaga ca Polonia si intensitatea sa
    luminoasa de acum a inceput cu un Leszek Balcerowicz pe care il
    scuipa lumea pe strada pentru masurile economice dure si nepopulare
    pe care le-a luat. Ca taxe mai reduse inseamna incasari mai mari.
    Ca multe companii prospere inseamna incasari si mai mari. Ca ordine
    si curatenie in orase inseamna ca vor putea fura si mai mult. Ca
    vor putea fura cat se poate de mult, dar numai daca vor lasa
    luminitele sa se aprinda.