Tag: trimitere in judecata

  • Horea Uioreanu, judecat pentru că ar fi cerut informaţii despre supravegherea sa de la un subofiţer SRI

     Procurorii militari din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie l-au trimis în judecată pe Horea-Dorin Uioreanu, arestat în altă cauză, la data faptelor preşedinte al Consiliului Judeţean Cluj, pentru instigare la săvârşirea infracţiunii de folosire în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite, săvârşită în formă continuată, se arată într-un comunicat de presă al DNA transmis luni agenţiei MEDIAFAX.

    În acelaşi dosar, procurorii au sesizat instanţa de judecată cu acordurile de recunoaştere a vinovăţiei de către Anca Elena Albu, la data faptelor subofiţer în cadrul Serviciului Român de Informaţii – Direcţia Judeţeană de Informaţii Cluj, acuzată de folosire în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite, săvârşită în formă continuată şi de către mama acesteia, Silvia Bălaj, acuzată de complicitate la această infracţiune.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Fostul şef al ANAF Sorin Blejnar şi soţii Nemeş, trimişi în judecată pentru evaziune fiscală

     Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie i-au trimis în judecată pe Radu Nemeş, în stare de arest preventiv, coordonatorul grupului infracţional organizat, pe soţia acestuia, Diana Nemeş, administrator la SC Excella Real Grup SRL, în stare de arest la domiciliu, şi pe George Giului, în stare de arest preventiv în altă cauză, asociat şi administrator la SC Excella Real Grup SRL Nicolae Bălcescu, judeţul Constanţa, toţi pentru săvârşirea infracţiunilor concurente de evaziune fiscală şi constituirea unui grup infracţional organizat.

    În acelaşi dosar au fost trimişi în judecată, în stare de libertate, Sorin Blejnar, preşedinte al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF) la data faptelor, pentru complicitate la evaziune fiscală şi constituirea unui grup infracţional organizat (în forma sprijinirii), Viorel Comăniţă, director la Autoritatea Naţională a Vămilor (ANV) la data faptelor, pentru complicitate la evaziune fiscală şi constituirea unui grup infracţional organizat (în forma sprijinirii) şi Florin Dan Secăreanu, ofiţer de poliţie în cadrul MAI – Direcţia Generale de Informaţii şi Protecţie Internă (DGIPI), pentru complicitate la evaziune fiscală, constituirea unui grup infracţional organizat (în forma sprijinirii) şi permiterea accesului unor persoane neautorizate la informaţii ce nu sunt destinate publicităţii.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Ruşanu, Carabulea, Mârzac, trimişi în judecată în dosarul “Carpatica”

     Ilie Carabulea, proprietar al firmelor SC Atlassib SRL şi SC Transcar SRL, societăţi prin intermediul cărora deţinea şi controla în mod indirect societatea de asigurări Carpatica Asig SA, a fost trimis în judecată pentru constituirea unui grup infracţional organizat, cumpărare de influenţă (două infracţiuni), dare de mită (două infracţiuni), folosirea în orice mod de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii în scopul obţinerii pentru sine de foloase necuvenite, în formă continuată (trei acte materiale), instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată şi instigare la uz de fals, a anunţat vineri Direcţia Naţională Anticorupţie, într-un comunicat de presă.

    Marian Mârzac, fost director general al SC Carpatica Asig SA, la data faptelor membru neexecutiv în Consiliul Autorităţii de Supraveghere Financiară, a fost deferit justiţiei pentru constituirea unui grup infracţional organizat, luare de mită (două infracţiuni), trafic de influenţă (două infracţiuni), permiterea accesului unor persoane neautorizate la informaţii care nu sunt destinate publicităţii, în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite, în formă continuată (trei acte materiale), abuz în serviciu contra intereselor publice contra intereselor publice, care a avut ca urmare obţinerea pentru sine sau pentru altul a unui folos necuvenit şi instigare la abuz în serviciu contra intereselor publice, care a avut ca urmare obţinerea pentru sine sau pentru altul a unui folos necuvenit.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Fiul lui Sorin Ovidiu Bălan, judecat pentru evaziune fiscală de un milion de euro

     Alături de Alexandru Ion Bălan, în acelaşi dosar au fost trimise în judecată mama acestuia, Eufrosina Bălan, şi Madălina Gabriela Bălan.

    Potrivit procurorilor, între 2009 şi 2012, Alexandru Bălan, în calitate de administrator al unei societăţi comerciale care presta servicii de pază, s-a folosit de 1.105 persoane, care au muncit la negru şi au fost plătiţi prin mai multe metode. Astfel, în cazul a 588 de persoane, nu au fost încheiate contracte individuale de muncă şi, în consecinţă, fiul fostului realizator TV nu a înregistrat în evidenţa contabilă aceste contracte şi nu a întocmit şi depus declaraţiile fiscale privind impozitele şi contribuţiile la CAS, CASS sau şomaj.

    De asemenea, pentru 305 persoane, au fost încheiate formal contracte de muncă, care însă nu au fost raportate sau declarate Inspectoratului Teritorial de Muncă, astfel încât nu au fost plătite impozitele şi contribuţiile la stat pentru acestea.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Fostul adjunct al IPJ Bihor, judecat pentru fapte de corupţie

     Brîndaş este acuzat de: luare de mită; efectuarea de operaţiuni financiare ca acte de comerţ incompatibile cu funcţia pe care o îndeplineşte, în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite; două infracţiuni de folosire în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii, în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite; două infracţiuni de favorizarea infractorului; fals în declaraţii, precizează Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA), într-un comunicat de sâmbătă.

    În acelaşi dosar, procurorii DNA – Serviciul teritorial Oradea l-au trimis în judecată pe Răzvan Mihai Andronache, administrator al unei societăţi comerciale, arestat în altă cauză. Acesta este acuzat de: complicitate la folosirea în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii, în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite; complicitate la favorizarea infractorului.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Deputatul PNL Grigore Crăciunescu, trimis în judecată pentru conflict de interese

     Procurorii Secţiei de urmărire penală şi criminalistică din Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au finalizat cercetările şi au dispus trimiterea în judecată a deputatului Grigore Crăciunescu pentru conflict de interese, dosarul urmând să se judece la instanţa supremă.

    Potrivit rechizitoriului procurorilor, Grigore Crăciunescu, în calitate de primar al municipiului Paşcani, a perfectat nouă acte juridice cu societăţi comerciale al căror reprezentant legal era fiul său, “realizându-se, astfel, un folos material pentru acesta, la diferite intervale de timp”. Grigore Crăciunescu a activat într-una dintre aceste firme până la momentul dobândirii calităţii de primar.

    Anchetatorii au stabilit că unul dintre cele nouă acte juridice a vizat concesionarea fără licitaţie a unui teren de 110 metri pătraţi, situat vizavi de Primăria Paşcani, la un preţ de aproximativ cinci ori mai mic decât cel stabilit într-un proiect iniţial, pentru construirea unei parcări care deservea laboratorul de analize medicale ce aparţinea familiei lui Crăciunescu

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Remus Borza, trimis în judecată pentru conflict de interese

     Procurorii Parchetului Curţii de Apel Bucureşti au finalizat cercetările şi i-au trimis în judecată pe avocaţii Remus Adrian Borza şi Nicoleta Munteanu, pentru conflict de interese, a anunţat instituţia, într-un comunicat de presă.

    Dosarul a fost trimis pentru soluţionare Curţii de Apel Bucureşti.

    Parchetul Curţii de Apel Bucureşti a înregistrat în 25 februarie 2013 dosarul în care Remus Borza şi Nicoleta Munteanu, avocaţi în Baroul Bucureşti, sunt suspectaţi de conflict de interese, iar în 8 iulie a început urmărirea penală în cazul acestora.

    Procurorii au stabilit, în urma verificărilor, că Nicoleta Munteanu, în calitate de reprezentant legal al Euro Insol SPRL, desemnată administrator judiciar al companiei Hidroelectrica, în perioada noiembrie 2012 – februarie 2013, a încheiat 34 de contracte de asistenţă juridică între firma de insolvenţă şi Societatea Civilă Profesională de Avocaţi “Borza şi Asociaţii”. Asistenţa juridică a constat în reprezentare, redactare, semnare şi depunere a actelor în mai multe procese civile aflate pe rolul Tribunalului Bucureşti, în care SC Hidroelectrica avea calitate de parte. Munteanu era asociat şi la SCP “Borza şi Asociaţii”.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Judecătoarele Viorica Dinu şi Antonela Costache rămân în arest

     Hotărârea instanţei, care a fost luată joi, nu este definitivă, ea putând fi atacată cu recurs la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ).

    Viorica Dinu a declarat joi, în faţa magistraţilor Curţii de Apel Bucureşti, că se simte “umilită” de condiţiile din închisoare, întrucât “persoanele cu studii superioare nu trebuie să stea în acelaşi loc cu analfabeţii.

    În opinia ei, închisorile din România nu sunt pregătite să încarcereze oameni cu studii superioare.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Daniel Constantin: Dragnea nu ar trebui să-şi dea demisia din Guvern, nu e vinovat

     “Domnul Dragnea este trimis în judecată, dar nu este vinovat în acest moment. Ca atare, cred că nu ar trebui să-şi dea demisia, din punctul meu de vedere, pentru că nu este vinovat. Dacă va fi găsit vinovat, atunci…”, a spus Constantin.

    El a arătat că gestul lui Varujan Vosganian de a-şi da demisia este “un gest care a tinut de el” şi l-a apreciat o dată în plus.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Vicepremierul Liviu Dragnea, TRIMIS ÎN JUDECATĂ în dosarul privind referendumul

     Dosarul a fost adus luni la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie de către procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie, urmând să fie înregistrat la instanţă şi să se stabilească un prim termen de judecată, după repartizarea aleatorie la un complet de la Secţia penală.

    Dosarul privind referendumul a fost instrumentat de procurorul Lucian Papici, acesta fiind retras, din 2  octombrie, din funcţia de şef al Secţiei I din DNA. Încetarea delegării lui Papici ca şef al Secţiei de combatere a corupţiei din DNA a fost dispusă de procurorul general, după ce tot Tiberiu Niţu, în 23 septembrie, dispusese delegarea acestuia pe aceeaşi funcţie.

    Surse judiciare declarau, în 3 octombrie, pentru MEDIAFAX, că dosarul a fost trimis şefului DNA Codruţa Kovesi, care va decide cu privire la soluţia ce urmează să fie luată, respectiv închidere sau trimitere în judecată.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro