Tag: transferare

  • Românul de 29 de ani care a inventat un produs care valorează zeci de milioane de euro şi este folosit în 130 de ţări

    „De la microtranzacţii între studenţi până la transferurile expaţilor către familiile care depind de ei sau împărţirea notei de plată între colegi de birou, am văzut, de atâtea ori, componenta socială a acestor tranzacţii şi fricţiunile sociale la care aceste transferuri pot duce. Practic, atunci când vorbim despre transferuri regulate între prieteni apropiaţi sau familie, inevitabil ne referim la mult mai mult decât plăţi sau împrumuturi”, descrie Mihai Ivaşcu, fondator şi CEO al Moneymailme, filosofia din spatele aplicaţiei lansate în urmă cu nouă luni.

    Încadrată în nişa produselor FinTech, Moneymailme este o aplicaţie de transfer internaţional de bani în valute diferite ce oferă, în acelaşi timp, posibilitatea de comunicare între utilizatori prin text, audio şi video; este de altfel prima aplicaţie din lume ce permite transfer de bani în timpul unui apel video. Aplicaţia asigură realizarea de tranzacţii fără costuri între utilizatori, suma minimă de transfer fiind de 1 cent, lucru posibil datorită sistemului de parteneriate cu instituţii financiare autorizate la nivel global. Infrastructura tehnică permite în prezent utilizarea acesteia în 130 de ţări şi posibilitatea de a dona cauzelor din lista inclusă în aplicaţie, într-un mod rapid şi fără costuri suplimentare, potrivit lui Mihai Ivaşcu. După nouă luni de la lansare, Moneymailme a ajuns la 100.000 de utilizatori, a primit finanţări private de 2,5 milioane de euro, iar acum este evaluată la aproximativ 30 de milioane de euro, potrivit antreprenorului.

    Mihai Ivaşcu are 29 de ani şi spune că a avut mereu un spirit antreprenorial; a încercat să caute noi metode de a rezolva probleme sociale simple, motiv pentru care a studiat în acelaşi timp în Bucureşti Relaţiile Economice Internaţionale, Diplomaţia, dar şi Ştiinţele Politice. După două licenţe şi două mastere în ţară, a decis să meargă la un MBA în străinătate, continuat acum printr-un doctorat în Administrarea Afacerilor în cadrul Universităţii din Monaco, cu activităţi de cercetare la Harvard, INSEEC Paris şi Londra. Este şi membru al Silicon Valley Innovation Center, absolvent al HIVE Global Leaders Program la Harvard şi, recent, a fost admis la două programe executive organizate de Massachusetts Institute of Technology (MIT), unul în Boston, axat pe internet of things şi altul în Brisbane, Australia pe Global Leadership. Se autodescrie drept un antreprenor social – a avut în ultimii zece ani proiecte multiple, pe care le-a grupat în fondul Ambra Ventures Monaco. Acesta include în prezent dezvoltare de software, cibersecurity, digital media, publishing, presă, FinTech, turism, consultanţă; fondul are ca scop dezvoltarea unei reţele de investitori profesionişti activi care investesc în proiecte de perspectivă, atât în faza iniţială, cât şi în creştere, pe care – cu expertiză şi reţeaua creată – le pot creşte. Participă frecvent ca speaker la evenimente de FinTech şi antreprenoriat şi spune că încearcă să-i ajute pe tineri cu idei inovatoare, pe care să şi le transpună în produse şi businessuri funcţionale.

    De la creionarea ideii Moneymailme în cadrul MBA-ului în Innovation Management şi până la lansarea oficială a trecut mai bine de un an, iar dezvoltarea platformei a presupus o serie de paşi complicaţi; unul dintre motive este că Mihai Ivaşcu a ales Londra drept domiciliu pentru firma sa, legislaţia financiară din Regatul Unit fiind una foarte strictă, potrivit observaţiilor sale.  

    Din punctul lui de vedere, schimbul de valoare monetară reprezintă, de fapt, o metodă de comunicare, într-o mare măsură un activator al relaţiilor sociale. Ivaşcu spune că păstrează în prezent pachetul majoritar de acţiuni şi a cooptat experţi în echipa de investitori; aceştia au contribuit activ la dezvoltarea produsului, nu doar pasiv. „Există capital românesc în acest proiect, având în vedere investiţiile personale, dar şi ale companiilor româneşti în care sunt activ, însă nu există momentan alţi investitori români în Moneymailme. Cu siguranţă vor fi în următoarele luni, când vom lansa campania de crowdfunding unde suma minimă investită poate fi 10 lire sterline, deschizând proiectul pentru orice investitor. Chiar m-aş bucura să avem şi alţi români implicaţi”, explică el.

    În proiect sunt implicaţi peste 30 de ingineri, experţi financiari şi specialişti în marketing şi comunicare, la birourile companiei din Bucureşti, Monaco şi Londra. „Combinarea celor două nevoi majore, cea de comunicare şi cea de schimb de valoare monetară, duce la un nou comportament de consum, neexplorat până acum în zona micro-tranzacţiilor, din cauza costului foarte mare de transfer internaţional, dar şi accesului rapid la o astfel de funcţionalitate”. Antreprenorul spune că a creat produsul pornind de la nevoia simplă de a avea posibilitatea oricând, oriunde, doar cu ajutorul telefonului mobil, să trimită şi să primească instantaneu sume mici de bani; totul cu costuri minime. „Conectarea acestei forme de comunicare cu metodele convenţionale – text, audio, video – a venit ca o completare naturală, întărind produsul şi oferind o metodă sigură, eficientă şi inovatoare de transfer internaţional de bani, dar şi de comunicare”, explică Ivaşcu. Din punctul său de vedere, principalele sale realizări au fost parteneriatele financiare ce facilitează funcţionalitatea unui produs pe cât de simplu de utilizat, pe atât de complex din punct de vedere tehnic, şi formarea unei echipe tehnice cu programatori avansaţi şi experţi în securitate la Bucureşti.

    Pasul următor pentru Moneymailme este atragerea unei noi finanţări, în aprilie, la o evaluare superioară pe cea mai mare platformă de crowdfunding din Regatul Unit, precum şi o serie de finanţări private ce vor permite extinderea la nivel global. Finanţarea va permite totodată dezvoltarea platformei de plăţi, care se va adăuga celei de transferuri internaţionale.
    Iar dacă multe din proiectele din zona FinTech funcţionează pe pierdere sau pentru a oferi costuri zero, Moneymailme are un model de business cu direcţii clare de monetizare, potrivit lui Mihai Ivaşcu. În prezent, monetizarea se face prin costurile asociate urcării de bani în portofelul virtual sau schimburilor valutare, însă de îndată ce banii sunt în sistem, pot fi transferaţi oricărui utilizator din cele 130 de ţări imediat şi fără vreun cost adiţional. „Modelul stabilit oferă profituri marginale, nu pierderi marginale, fapt ce ne permite să putem creşte sănătos, investind în marketing şi nu pierzând pentru că pe termen scurt să cucerim un procent din piaţă, total nesustenabil.”

    De altfel, Ivaşcu consideră că investitorii profesionişti şi fondurile de investiţii se feresc de astfel de modele de business nesustenabile. Platforma de plăţi pentru magazine online va genera venituri datorită politicii de preţ care poziţionează Moneymailme sub competitorii din piaţă, potrivit lui tânărului antreprenor. „Ne dorim cu toţii un număr mult mai mare de utilizatori şi tranzacţii pentru a putea ajunge la profitabilitate, însă monetizarea reală pentru investitori vine în momentul în care un astfel de produs este vândut către un fond de investiţii sau o bancă pentru a fi dus la nivelul următor”, descrie el obiectivele în ce priveşte platforma.

    Mihai Ivaşcu este optimist în ce priveşte atingerea acestui nivel; potenţialul de creştere este mare, crede el, într-o piaţă de transferuri digitale evaluată la peste 10 mii de miliarde de dolari la nivel global. Crede că suprizele în lumea finanţelor abia acum încep să apară, iar ritmul accelerat de dezvoltare, prin prisma evoluţiei tehnologice, va crea probleme de adaptare anumitor sisteme financiare. „Aplicabilitatea inovaţiei e vizibil facilitată de noile dezvoltări tehnologice, iar viitorul e deja aici, doar că unii jucători au o capacitate mai rapidă de adaptare – FinTech – iar alţii o rigiditate evidentă şi de multe ori neînţeleasă – băncile”, descrie Ivaşcu perspectiva sa asupra lumii financiare.

    El nu consideră că se derulează o luptă a companiilor de FinTech cu băncile; mai mult decât atât, e vorba despre o colaborare clară şi eforturi comune de a realiza un sistem mult mai sănătos. „Trăim cea mai mare tranziţie din ultimii 30 de ani în domeniul financiar, iar tehnologia va înlocui o mare parte a angajaţilor din sistemul financiar. În cele din urmă, beneficiar va fi consumatorul final al produselor financiare, oferite la tarife mult mai competitive, într-un mod cu totul adaptat cerinţelor fiecăruia, prin prisma flexibilităţii oferite de noile sisteme digitale introduse”, explică el. În ceea ce priveşte poziţionarea instituţiilor bancare din România în raport cu inovaţia, observă că majoritatea deciziilor nu se iau aici.

    Din cauza acţionariatului străin majoritar al băncilor din România, deciziile strategice de implementare a unor sisteme informatice inovatoare nu se iau la nivel local. Majoritatea propunerilor venite din România sunt votate în şedinţe de board în alte ţări, pentru ca apoi să fie preluate de tot grupul, la nivel mondial. „Inovaţia în sistemul bancar românesc se loveşte de greutatea şi inflexibilitatea sistemului decizional specific băncilor; idei sunt, la nivel de implementare apar dificultăţile. Prin prisma schimbărilor către digitalizarea cash-ului din zona nord-europeană, Suedia, Danemarca, Norvegia fac paşi importanţi în trecerea la valută digitală.

    România e departe de acest trend, avem încă o serie de realităţi şi probleme structurale de rezolvat până să facem un astfel de pas important.” În contextul în care România este o societate de consum, tânărul antreprenor spune că sunt de urmărit metodele occidentale de acces la microcreditare rapidă prin lanţuri de magazine, sau noile metode inovatoare de transfer internaţional de bani, prin sisteme de portofele virtuale, având în vedere sumele considerabile trimise acasă de românii din străinătate.
     

  • ”Prima Casă”: 175,5 milioane de lei, bani neutilizaţi în 2016 pentru garantare, transferaţi în 2017

    Din plafonul de 2,94 miliarde de lei alocat în 2016 programului ”Prima Casă” au rămas neutilizaţi 175.507.153,88 lei, disponibili pentru emiterea de garanţii în anul 2017. Acest plafon de garantare neutilizat permite finanţatorilor să acorde credite ”Prima casă” în valoare totală de 351.014.307,76 de lei, se arată într-un comunicat la Ministerului de Finanţe.

    Pentru garanţiile care se acordă în semestrul I al anului 2017, nivelul comisionului este de 0,45% pe an, în scădere de la 0,49% cât a fost anul trecut, aplicat la soldul garanţiei acordate de FNGCIMM în numele şi în contul statului.

    Ministerul Finanţelor Publice a elaborat proiectul de Hotărâre de Guvern prin care propune un plafon de garantare în valoare de 2,5 miliarde de lei pentru anul 2017. Proiectul se află în consultare publică şi urmează să fie supus aprobarii Guvernului.

    Cititi mai multe pe www.medaifax.ro

  • Un parlamentar britanic cere transferul deţinuţilor străini în ţările de origine, inclusiv România

    “Este un mister pentru mine cum de 12% din populaţia penitenciarelor noastre se întâmplă să fie naţionalitate străină. Jumătate din cele 12 procente – peste 4.000 de deţinuţi – sunt din state UE.”

    “Ar trebuie să fie o prioritate pentru Guvern să se asigure că, în cei doi ani disponibili înainte de Brexit, cetăţenii din alte state, precum Polonia şi România, care sunt în fruntea listei în ceea ce priveşte numărul, vor fi transferaţi în ţările lor de origine”, a adăugat parlamentarul, care şi-a motivat cererea pe baza cheltuielilor cauzate de întreţinerea miilor de deţinuţi străini aflaţi în penitenciarele britanice.

    Keith Vaz s-a remarcat drept un susţinător al dreptului la muncă pentru cetăţenii români în Marea Britanie. El le-a transmis românilor că sunt în continuare bineveniţi în Marea Britanie, chiar dacă Regatul va părăsi Uniunea Europeană. Keith Vaz s-a alăturat campaniei „Why don`t you come over?” şi i-a aşteptat pe români la aeroport în prima zi în care piaţa muncii din Marea Britanie s-a deschis pentru ei.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Restaurantele cu cele mai uimitoare privelişti din lume – GALERIE FOTO

    Restaurant Le 3842, Aiguille du Midi, Franţa

    Situat la 3.842 de metri deasupra nivelului mării, pe vârful Mont Blanc (Chamonix) se află Restaurant Le 3842, un restaurant cu specific franţuzesc ce oferă o privelişte incomparabilă a munţilor din împrejurimi. Locul izolat poate fi accesat doar cu o telecabină, iar în jurul său nu mai există nimic altceva. 

    El Diablo, Timanfaya National Park, Spania

    La restaurantul cu specific barbecue El Diablo, situat în Parcul Naţional Timanfaya, Lanzarote, vizitatorii au oportunitatea de a se bucura de o masă lângă un vulcan. Înainte de a mânca, aceştia pot face şi turul vulcanului, care a devenit inactiv din 1824. 

    The Green Dragon Inn, Matamata, Noua Zeelandă

    Restaurantul este situat în imediata vecinătate a spaţiului unde a fost filmată seria Hobbitul. În jur nu întâlneşti nimic altceva decât terenuri agricole, până când ajungi la locul cu pricina. Acolo eşti brusc transferat în alt peisaj, în lumea hobbiţilor, unde iarba de un verde luxuriant se reflectă uşor în largul apelor.

    Suhail, Abu Dhabi, UAE

    Restaurantul în aer liber, care oferă o privelişte asupra pantelor blânde ale deşertului arab, serveşte mâncare la cea mai bună calitate, inclusiv carne provenind din întreaga lume. Experienţa este una completă doar atunci când prinzi aici şi apusul soarelui.

    Piz Gloria, Lauterbrunnen, Elveţia

    Acest restaurant a devenit cunoscut datorită apariţiei sale în filmul James Bond, în 1969. După filmări, locaţia s-a transformat într-un restaurant şi acum reprezintă un punct de atracţie pentru turişti, în principal pentru pasionaţii sporturilor de iarnă.

    Ithaa Undersea Restaurant, Rangali Island, Maldive

    Ithaa Undersea Restaurant aflat în resortul Conrad din Maldive este, probabil, cel mai cunoscut restaurant subacvatic din lume. A primit nominalizarea de „cel mai frumos restaurant din lume” din partea ziarului New York Daily. Punctul de atracţie constă în faptul că oaspeţii au posibilitatea de a-şi lua masa înconjuraţi de creaturile oceanului, fără a-i atinge nicio picătură de apă.

    Faviken, Jarpen, Suedia

    După părerea unora, acesta este cel mai bun restaurant din lume. Situat în Jarpen, la o oră de zbor de Stockhom, acesta este total înconjurat de natură. În apropiere există un lac şi, în rest, pădure fără sfârşit. Din fericire, dacă vrei să înnoptezi aici, există şi camere unde poţi rămâne.

    Stratosfare, Queenstown, Noua Zeelandă

    Restaurantul Stratosfare oferă o privelişte incredibilă asupra oraşului Queenstown şi asupra lacului Wakatipu. Cu toate că priveliştea este spectaculoasă în timpul zilei, este cu mult mai frumoasă la apus de soare. Şi, datorită designului restaurantului, fiecare masă are se bucură de peisajul deosebit.

     

  • S-a trezit cu 4 milioane de dolari în cont. Ce a urmat seamănă cu un scenariu de film

    O tânără de 21 de ani a fost arestată pe aeroportul din Sidney în timp ce se pregătea să plece din Australia; numele ei este Christine Jiaxin Lee, iar povestea ei este uluitoare.

    În urmă cu 4 ani, Christine a descoperit că în contul său Westpac se găsesc nu mai puţin de 4,6 milioane de dolari. Problema era că aceste fonduri erau transferate sub formă de overdraft, dintr-o evidentă greşeală a băncii; tânăra a ignorat acest lucru şi a început să cheltuie banii pe genţi, haine sau călătorii.

    Când a fost arestată pe aeroportul din Sidney, i s-a adus la cunoştinţă faptul că trebuie să returneze 3,3 milioane de dolari.

    Judecătorii i-au setat o cauţiune de 1.000 de dolari, cu condiţia ca ea să se prezinte de două ori pe zi la o secţie de poliţie de lângă Sidney. Avocatul său a explicat forţelor de ordine că banii au fost cheltuiţi pe articole vestimentare şi că acuzaţia de fraudă este una exagerată: “Ei i-au virat banii în cont”, a explicat avocatul. “Ea trebuie fără doar şi poate să returneze, dar faptul că i-a cheltuit nu reprezintă o infracţiune.”

    Procesul Christinei Jiaxin Lee va începe pe data de 21 iunie la Sidney.

  • BCR, o nouă opţiune de a ridica bani prin MoneyGram

    Banca Comercială Română (BCR) a lansat un canal adiţional pentru a facilita transferurile venite din străinătate prin intermediul MoneyGram, furnizor global de servicii  inovatoare pentru transferuri de bani. Astfel, clienţii au opţiunea să-şi transfere banii trimişi de peste hotare prin MoneyGram, direct în contul lor BCR. 

    Destinatarul banilor poate suna la Contact Center-ul băncii pentru a-şi direcţiona banii în contul BCR. Preluarea unui transfer din străinătate nu mai depinde, în acest mod, de programul bancar, în condiţiile în care Contact Centerul BCR este disponibil non-stop, 24/7. Singura condiţie pentru beneficiar este să dispună de un cont curent la BCR.

    „Clienţii care folosesc serviciile MoneyGram pentru a primi bani din străinătate îşi pot transfera banii în contul deschis la BCR printr-un simplu apel la Contact Center şi apoi îi pot folosi imediat. Pentru a beneficia de această funcţionalitate, clienţii MoneyGram îşi pot deschide conturi curente la BCR cu costuri zero, atât în ceea ce priveşte administrarea, cât şi retragerea de numerar de la ATM-urile BCR. ”, a declarat Marian Ignat, Director Executiv Digital Banking în cadrul BCR.

    Conform Băncii Mondiale, aproximativ 3,2 miliarde de dolari au fost trimise către România în 2015, prin intermediul transferurilor de bani, echivalentul a 1,7% din PIB-ul României. Peste 930 milioane au fost trimise din Italia, 740 milioane din Spania şi 422 milioane din Germania. Valoarea medie a unui transfer din străinătate este de 330 de dolari. 

  • Un duel al telefoanelor de buget cu pretenţii – VIDEOREVIEW

    Două noi serii de smartphone-uri au intrat pe piaţa din România recent. Lenovo a adus Moto G4 şi pe fratele mai mare G4 Plus, iar TP-Link şi-a făcut debutul pe piaţa telefoanelor inteligente cu o serie de smartphone-uri Neffos C5l, C5 şi C5 Max, ultimul fiind modelul de top şi cel testat de mine.

    Moto G4 are un ecran de 5,5 inchi, 2 GB RAM, 16 GB memorie internă, cameră de 13 MP şi se vinde cu un preţ plasat în jurul a 1.000 de lei. Neffos C5 Max are un ecran de 5,5 inchi, 2 GB RAM, o capacitate de stocare de 16 GB şi o cameră de 13 MP şi se vinde cu un preţ estimat de 900 de lei. Specificaţii asemănătoare şi preţuri apropiate, dar care este mai bun?

    Amândouă terminalele arată destul de bine din punctul meu de vedere, cu un plus mic pentru Neffos C5 Max, care atunci când l-am scos din cutie mi-a dat impresia că este construit dintr-o bucată din metal, dar m-am înşelat. Are o carcasă policarbonată ce imită destul de bine metalul. Pe de altă parte, carcasa de plastic a Motorolei este frumos finisată şi se simte plăcut la atingere.

    Ambele ecrane IPS de 5,5 inchi, full HD arată bine şi au aproape aceeaşi densitate de pixeli per inchi, iar diferenţele sunt inexistente. Deosebiri apar la capitolul performanţă: deşi ambele telefoane vin cu 2 GB de RAM, procesorul Snapdragon 617 de 1,5 GHz al Moto G4 este ceva mai rapid decât  MediaTek-ul de 1,3 GHz al lui Neffos C5 Max. Dacă la Moto nu am întâlnit poticniri în utilizarea normală (navigare, mesagerie şi jocuri ce nu necesită resurse multe), la Neffos am observat unele întârzieri sau poticniri (un lucru deranjant la C5 Max este faptul că are un lag între apăsarea butonului şi aprinderea ecranului). Totuşi, să nu vă aşteptaţi să rulaţi fără probleme jocuri şi aplicaţii grafice pentru care sunt necesare multe resurse – şi este cazul ambelor telefoane. Testele de benchmarking clasează cele două telefoane departe de top, însă nu poţi să ceri prea multe cu un asemenea preţ de vânzare. Plusul de performanţă al lui Moto poate vine şi din faptul că rulează Android 6.0, spre deosebire de Neffos, care vine cu Android 5.1. Vorbind de sisteme de operare, este bine de ştiut că ambele telefoane sunt livrate fără aplicaţii în plus, inutile, cum preferă alţi producători să-şi vândă telefoanele. Ambele telefoane m-au dus cu uşurinţă o zi de muncă şi au rezistat chiar şi două zile pe perioada de weekend, când stau mai mult timp departe de ele. Totuşi, aici trebuie să atribui un punct în plus terminalului celor de la Tp-Link, datorită faptului că se încarcă mai repede (în jur de o oră şi treizeci de minute), pe când Moto G4, cu încărcătorul din cutie, ajunge de la 0 la 100% în cam şase ore! Asta deoarece Lenovo, nu ştiu de ce, a decis să doteze utilizatorii cu un încărcător foarte prost, iar cablul nici măcar nu poate fi folosit pentru a transfera datele. Acest lucru se poate rezolva prin achiziţionarea separată a unui alt încărcător (cu încărcatorul de la Samsung am redus timpul de încărcare la circa trei ore). Însă mi se pare absurd să faci asta în 2016.

    Camerele sunt decente pentru categoria în care se încadrează şi sunt ok pentru imortalizarea unor amintiri, dar nu vă aşteptaţi la foarte multe. Fotografiile arată destul de bine pe ecranul telefonului, însă transferate pe un ecran mai mare, limitările devin vizibile. Nicio cameră nu m-a impresionat şi n-aş putea alege vreuna dintre ele: pe de o parte mi-a plăcut modul HDR al lui Neffos, pe de altă parte camera frontală a lui Moto reţine mai multe detalii şi are o claritate mai bună. Spaţiul de stocare este destul de mic (16 GB) în cazul ambelor telefoane, dar poate fi extins cu un card microSD. Iar la capitolul sunet se comportă aproape la fel, cu un minus pentru Neffos, care are difuzorul în spate şi se poate acoperi cu uşurinţă.

    Per total, mi-a fost greu să diferenţiez cele două produse; telefoanele celor de la Tp-Link şi-ar putea găsi fanii, însă eu aş alege Moto G4 datorită lucrurilor mici – de pildă dacă-l aşez cu faţa în jos intră în modul silent şi nu mai sunt deranjat, sau dacă ridic telefonul de pe masă nu mai sună, ci doar vibrează. Trebuie să adaug că m-am îndrăgostit de feedbackul tactil al lui Moto şi m-am îngrozit de cel al lui Neffos. Ah, şi Neffos C5 Max nu are limba română disponibilă, dacă interesează pe cineva.

    Plusuri pentru Moto G4 – mai rapid, memorie extensibilă până la 256 GB, scurtăturile prin intermediul gesturilor

    Plusuri pentru Neffos C5 Max- se încarcă mai repede, aduce mai mult cu un telefon premium

  • SUA îşi mută armele nucleare din Turcia în România

    SUA a început să-şi transfere armele nucleare staţionate în Turcia către România, din cauza deteriorării relaţiilor dintre SUA şi Turcia, potrivit unei surse citate de EurActiv.com

    Potrivit surselor, nu este uşor să transferi asemenea armament. “Nu este uşor să transferăm peste 20 de focoase nucleare”, a declarat o sursă.

    În jur de 50 de focoase nucleare au fost staţionate în Turcia de la începutul Războiului Rece, potrivit unui raport al Simson Center.

    Se pare că americanii nu mai au încredere în turci pentru a le păstra armele în siguranţă aşa că au decis să le mute la baza Deveselu din România. Stationarea unor astfel de arme sigur va tensiona şi mai mult situaţia şi ar putea duce la un război, potrivit EurActiv. Publicaţia compară această nouă situaţia cu cea din timpul Războiului Rece când Rusia deţinea arme nucleare în Cuba.

    Ministerul de Externe al României neagă în schimb orice informaţie cum că Statele Unite îşi aduc armele nucleare pe teritoriul ţării noastre.

     

  • SUA îşi mută armele nucleare din Turcia în România

    SUA a început să-şi transfere armele nucleare staţionate în Turcia către România, din cauza deteriorării relaţiilor dintre SUA şi Turcia, potrivit unei surse citate de EurActiv.com

    Potrivit surselor, nu este uşor să transferi asemenea armament. “Nu este uşor să transferăm peste 20 de focoase nucleare”, a declarat o sursă.

    În jur de 50 de focoase nucleare au fost staţionate în Turcia de la începutul Războiului Rece, potrivit unui raport al Simson Center.

    Se pare că americanii nu mai au încredere în turci pentru a le păstra armele în siguranţă aşa că au decis să le mute la baza Deveselu din România. Stationarea unor astfel de arme sigur va tensiona şi mai mult situaţia şi ar putea duce la un război, potrivit EurActiv. Publicaţia compară această nouă situaţia cu cea din timpul Războiului Rece când Rusia deţinea arme nucleare în Cuba.

    Ministerul de Externe al României neagă în schimb orice informaţie cum că Statele Unite îşi aduc armele nucleare pe teritoriul ţării noastre.

     

  • A fost realizat cel mai scump transfer din istoria fotbalului. Manchester United a plătit 105 milioane de euro pe acest jucător

    Manchester United a anunţat, târziu în noapte, că jucătorul francez a semnat un contract pe cinci sezoane cu gruparea de pe Old Trafford, informează Prosport

    “Vă anunţăm cu entuziasm că transferul lui Paul Pogba de la echipa italiană Juventus a fost realizat. Paul a semnat un contract pe cinci sezoane cu opţiune de prelungire pentru încă un an”, se arată în comunicatul postat pe site-ul oficial de Manchester United.

    Preţul de transfer al lui Pogba este de 105 milioane de euro. Astfel, tânărul mijlocaş devine cel mai scump transfer din istoria fotbalului. United va plăti însă mult mai mult, per total.

    În primul rând, Mino Raiola, agentul lui Pogba, va primi 20% din suma de transfer drept comision. Salariul lui Pogba la United va fi de 300.000 de lire săptămânal, pachet salarial ce va include şi anumite bonusuri. Pogba va deveni, alături de Rooney, cel mai bine plătit jucător al lui United. Asta înseamnă că în cei cinci ani de contract, francezul va încasa 78 de milioane de lire sterline dacă va reuşi să primească şi toate bonusurile de performanţă.

    Adunând toate aceste sume rezultă că Manchester United cheltuieşte, per total, 223 de milioane de euro pentru întreaga “afacere Pogba”.