Tag: televizoare

  • Profitul Samsung a crescut cu 7% în primul trimestru, la 7,2 miliarde de dolari

     Afacerile companiei au fost sprijinite în primul trimestru de cererea mai ridicată pentru smartphone-urile şi tabletele ieftine din gama Galaxy şi de vânzările mai mari de televizoare înainte de Cupa Mondială la fotbal, potrivit Bloomberg.

    Profitul raportat de companie depăşeşte semnificativ media estimărilor analiştilor, care indica un rezultat de 6,5 miliarde de dolari.

    Gama diversificată de smartphone-uri, cu preţuri de la sub 150 de dolari la peste 900 de dolari, şi extinderea ofertei de tablete au ajutat Samsung să compenseze pentru scăderea cererii în zona smartphone-urilor scumpe înainte de lansarea navei amiral Galaxy S5.

    De asemenea, vânzările de televizoare au fost susţinute de lasnarea unor noi modele şi de evenimentele sportive din acest an.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Cel mai bun trimestru pentru electro-IT de la debutul crizei

    De altfel, trimestrul patru a fost pentru piaţa de profil cel mai bun din ultimii cinci ani marcaţi de criză, vânzările avansând cu aproape 11%, la 626 mil. euro, potrivit studiului Temax realizat de compania de analiză GfK.

    Datele GfK Temax arată că piaţa bunurilor de folosinţă îndelungată – electronice, electrocasnice, IT, foto, telecom, echipamente pentru birou şi consumabile – a crescut susţinută de toate categoriile, cu doar două excepţii – aparatele foto şi imprimantele. Celelalte segmente au avansat în special în ultimul trimestru, astfel că la finalul lui 2013 vânzările de electrocasnice mari creşteau cu 5,3%, electrocasnicele mici cu 9,2%, iar IT-ul cu 1,6%.

    Piaţa electronicelor a crescut la nivelul întregului an după trei trimestre de scăderi consecutive. În ultimele trei luni din an avansul a fost de circa 8%, compensând astfel evoluţia slabă din prima parte a anului.

  • Flanco derulează o campanie cu o valoare de 11 milioane de lei

    Flanco a introdus în campanie oferte atractive la o gamă largă de produse din gamele electronice, electrocasnice şi IT. Astfel, o tabletă Samsung Galaxy Tab3 costă 699,9 de lei (după aplicarea unei reduceri de 22%), o cameră foto Ultra Zoom Smart Samsung, de 16 megapixeli şi 10X zoom, are un preţ de numai 399,9 (după aplicarea unei reduceri de 43%) de lei, iar un laptop Acer Aspire E1-522 AMD cu procesor Dual Core ajunge la 999,9 lei (după aplicarea unei reduceri 23%).

    Cea mai mare reducere în valoare absolută este de 20.000 de lei, pentru televizorul smart de ultimă generaţie Samsung UHD 3D TV, cu diagonala de 214 cm. Oferta la categoria electronice include şi televizoare cu diagonale de peste 100 cm, cum ar fi Smart TV 3D Samsung cu diagonala de 102 cm, la preţul de 2.699,9 lei  (după aplicarea unei reduceri de 500 de lei).

    Din categoria electrocasnice mari şi mici, maşina de spălat Whirlpool, clasa A++, capacitate 7 kg, 1200 de rotaţii pe minut, are un preţ de 1.199,9 de lei (după aplicarea unei reduceri de 17%), iar fierul de călcat Philips, cu putere de 2000 W, este la 127,9 lei (după aplicarea unei reduceri de 20%). Reducerile la produsele de sezon includ, printre altele, caloriferul electric Heinner, putere 2500 W, la preţul de 183,9 lei şi radiatorul Vortex, la preţul de 55,9 lei (după aplicarea unui discount de 20%).

    În plus, pentru toate laptopurile HP din ofertă, clienţii primesc o imprimantă cadou, pe lângă reducerea de preţ care ajunge până la 400 de lei.

    Cu un număr de 900 de angajaţi, Flanco deţine o reţea de 81 de magazine, aflate în cele mai importante zone comerciale din 50 de oraşe. Oferta Flanco, disponibilă în magazine şi pe site-ul www.flanco.ro, include produse, pachete de creditare – prin intermediul mai multor parteneri financiari, servicii pentru întreaga familie şi pentru companii. Flanco a înregistrat la sfârşitul anului 2012 o cifră de afaceri de 137 de milioane de euro şi deţine o cotă de piaţă de 13% din vânzările realizate în magazine, fiind al doilea mare jucător din piaţă.

  • Vedetele CES 2014: maşinile care se conduc singure, Michael Bay, Steam Machines, Marissa Mayer, dronele şi computerele care vă ghicesc starea de spirit

    Ca la fiecare Început de an, CES a dat tonul pentru pasionaŢii de tehnologie, prezentând cele mai interesante tendinţe din următorul an. Cea mai mare expoziţie de electronice şi IT a adus în lumina reflectoarelor cele mai noi produse şi tehnologii pe care pariază în acest an industria de pro-fil, de la televizoare cu ecran flexibil la automobile care conduc singure, ceasuri, ochelari şi alte ac-cesorii „smart“, drone, computere care se vor a fi revoluţionare, sisteme biometrice şi servicii cloud.
    Tabloid.

    Dincolo de televizoare, maşini şi gadgeturi, CES 2014 a fost marcat de o gafă de proporţii a regizorului Michael Bay („Transformers“), de atacurile directorului general al T-Mobile USA John Legere la adresa rivalilor de la AT&T, dar şi de numeroasele vedete chemate de companii pentru a le promova produsele şi pentru a le anima conferinţele.

    Michael Bay, angajat de Samsung să prezinte noile televizoare cu ecrane flexibile ale companiei sud-coreene, a plecat nervos de pe scenă, nereuşind să improvizeze după defectarea prompterului. Gafa s-a viralizat imediat pe reţelele sociale şi ar putea fi în final pozitivă pentru Samsung, deoarece a atras probabil mai multă atenţie asupra produselor sale decât o prezentare bine regizată, fără inci-dente.

    Conferinţele susţinute de diverşi CEO, precum Marissa Mayer (Yahoo), John Chambers (Cisco) şi Kazuo Hirai (Sony), au fost condimentate cu intervenţii ale unor vedete şi personalităţi, ca realiza-toarea de comedie Sarah Silverman sau creatorul serialului „Breaking Bad“, Vince Gilligan.
    CEO-ul T-Mobile USA, John Legere, a ironizat AT&T atât pe Twitter, cât şi în timpul unei confer-inţe de la CES, după ce fusese dat afară, cu câteva zile înainte, de la o petrecere a companiei.

    Directorul general al Dish Networks, Joe Clayton, a urcat pe scenă însoţit de cinci mascote în costume de canguri, pentru a sublinia eforturile de protecţie a mediului ale companiei sale.
    Salon auto. CES a servit, din nou, şi ca minisalon auto, mărci precum BMW, Audi şi Toyota prezentând tehnologii de pilot automat, maşini conectate la internet, cu aplicaţii inspirate de smart-phone-uri, dar şi alte concepte prin care speră să definească automobilul viitorului.

    După cum au subliniat companiile, tehnologiile automate au mai degrabă rolul de a prelua de la şofer, în anumite condiţii, sarcinile obositoare sau complexe, precum menţinerea direcţiei la drum drept sau parcarea laterală, iar „maşina care conduce singură“ este încă departe de a deveni reali-tate, având în vedere atât raţiuni tehnice, cât şi obstacole de natură legală.

    BMW a atacat pe două flancuri. Pe de o parte, compania a prezentat un nou sistem de parcare automată, laterală sau cu spatele, care nu necesită contribuţia conducătorului auto dincolo de apăsarea unui buton. Tehnologia, cuminte şi conservatoare în raport cu cealaltă demonstraţie a BMW, ar putea fi disponibilă ca opţiune cu modelul electric i3 în numai câteva luni.

  • TP Vision anunţă lansarea televizoarelor Philips cu sistem de operare Android

    “Din 2014, vom începe sa lansăm pe piaţă televizoare cu sistem de operare Android, pentru început la modelele high end, urmând ca ulterior să extindem oferta şi la celelalte segmente de televizoare. Ne aşteptăm ca aprecierea consumatorilor să crească rapid. Până în 2015, majoritatea modelelor de televizoare Philips vor avea sistem de operare Android”, a spus Maarten de Vries, CEO TP Vision.

    În prezent, Android este principalul sistem de operare pe piaţa dispozitivelor mobile. TP Vision face primul pas către televizorul viitorului combinând capabilităţile sistemului Android cu un ecran de mari dimensiuni şi oferta actuală Smart TV. Timpii de răspuns, utilizarea eficientă a resurselor, interoperabilitatea şi accentul pe aplicaţii şi conţinut vor transforma televizorul în centrul de divertisment al oricărui cămin. “Credem că Android aduce un adevărat beneficiu pe piaţa televizoarelor, pentru că va îmbunătăţi semnificativ experienţa de utilizare al unui Smart TV, aducând viteza şi uşurinţa în utilizare al Smart TV-ului pe picior de egalitate cu experienţa pe care utilizatorul o are pe device-urile inteligente mobile de astăzi”, a spus Scott Housley, Global Head of Product and Strategy TP Vision.

    Televizoarele Philips cu Android vor îmbogăţi oferta de aplicaţii disponibile pe portalul Philips Smart TV. Acestea vor combina aplicaţiile pentru Android disponibile în magazinul virtual Google Play cu aplicaţiile Smart TV existente, incluzând servicii video on demand, catch-up TV, ghiduri electronice de programe (EPG) şi streaming pentru muzică.

    Odată cu introducerea Android, televizoarele Philips vor funcţiona mai simplu în tandem cu smartphone-uri şi tablete cu acest sistem de operare, păstrând în acelaşi timp conectivitatea şi uşurinţa în partajare de conţinut cu dispozitivele ce rulează Apple iOS.

    TP Vision este un jucător pe segmentul divertismentului video digital. TP Vision proiectează, produce şi comercializează modelele de televizoare Philips în Europa, Rusia, Orientul Mijlociu, Brazilia, Argentina, Uruguay, Paraguay şi anumite ţări selectate din regiunea Asia-Pacific. Având sediul central în Amsterdam, Olanda, TP Vision este reprezentatul exclusiv pentru televizoare Philips în ţările şi regiunile menţionate mai sus. Compania este deţinută în proporţie de 70% de TPV şi de 30% de Royal Philips Electronics, cu sediul central în Olanda. TP Vision are aproximativ 2.000 de angajaţi în întreaga lume.

  • ProTV la vârsta majoratului

    Andreea Esca a lansat în eter o nouă poveste, frumoasă, adevarată şi fără sfârşit prin cuvintele: „Bună seara, România, bună seara, Bucureşti!„. Acestea au marcat începutul ProTV, un post pentru toţi românii, care avea să revoluţioneze termenul de televiziune comercială în România, apropiindu-l încă din start de profesionalismul practicat în acest domeniu în ţările occidentale.

    Mereu atent la dorinţele privitorilor, preocupat de dorinţa de a asigura libertatea de gândire a acestora, ProTV şi-a propus să informeze, să distreze, dar şi să responsabilizeze. 18 ani au însemnat sute de mii de minute în direct, la ştiri, mii de filme, sute de seriale, sute de emisiuni şi evenimente speciale. 18 ani de ProTV au însemnat milioane de români mai informaţi, mai conectaţi la adrenalina realităţii şi alte milioane care au petrecut aici clipe încântătoare. Totodată, milioane de români au fost mobilizaţi de campaniile de suflet iniţiate de ProTV, al căror impact incredibil rămâne fără precedent în istoria ultimilor ani.

    În urmă cu 18 ani se năştea nu numai cel mai vizionat post de televiziune, ProTV, ci şi un vis. Visul de a schimba lumea şi de a o transforma într-un loc mai bun. Acum, la vârsta majoratului, când românii gândesc mai liber ca oricând, ProTv construieşte o nouă mentalitate, un context cât se poate de proaspăt şi de inovator, care să-i motiveze pe români să trăiască aici, în ţara lor. ProTV dă glas Visului Românesc şi devine el însuşi vocea care-l îndeamnă pe fiecare român să spună: „Eu fac România!„.

    La 18 ani de la lansare, ProTV rămâne singurul post de televiziune din Europa de Est care se poate mândri cu un prestigios premiu Emmy câştigat de redacţia Ştirilor ProTv, dar şi cu cele mai mari cifre de audienţă înregistrate vreodată de o televiziune din România cu emisiuni precum „Românii au talent„, „Vocea României„, „Ştirile ProTV„ şi multe altele.
     

  • Secretul vânzătorului de gadgeturi: miza pe video online

    “Anul acesta în România vom avea peste 4 milioane de smartphone-uri capabile să redea conţinut video. Va fi o explozie a vânzărilor de tablete anul acesta şi la anul, iar la sfârşitul acestui an 750-800.000 tablete vor fi conectate online, ceea ce înseamnă mai mult de o dublare faţă de 2012. Estimăm că vor fi în jur de 330.000 de televizioare inteligente conectate la internet anul acesta”, a declarat Pantazescu. “Investiţiile în reţele mobile vor duce şi la creşterea penetrării internetului mobil. Estimăm că se vor depăşi 8 milioane de conexiuni mobile de bandă largă până la sfârşitul lui 2013”, a adăugat el.

    Direct One este un furnizor de servicii de comunicaţii “en gros” către marii operatori din telecom care a lansat şi Seenow – un serviciu de video on demand propriu, disponibil pe computere, TV-uri inteligente, smartphone-uri şi tablete, cu afaceri de 10 milioane de euro în 2012.

    În prezent, în România circa 200.000 de utilizatori plătesc pentru a accesa servicii video online, dar numărul acestora va creşte până la un milion într-un interval mai scurt de cinci ani, a estimat Pantazescu. El a adăugat că în prezent în România circa 60% din traficul de pe internet este reprezentat de conţinutul video, la fel ca la nivel global, iar evoluţia continuă să fie puternic ascendentă.

    Direct One a realizat investiţii de aproape 40 de milioane de euro în reţeaua de fibră optică naţională, care are peste 6.000 de kilometri. Pantazescu a precizat că instalarea unui kilometru de fibră optică poate varia între 10.000 şi 20.000 de euro. “Vor fi cerinţe în zone noi din ce în ce mai mari şi care vor necesita un upgrade de la transmisiuni radio la fibră optică. Reţelele de fibră optică se vor dezvolta în continuare”, a spus Pantazescu la ZF Live.

    El apreciază că dezvoltarea infrastructurii va fi alimentată de creşterea consumului de conţinut video, sporirea numărului de utilizatori de smartphone-uri şi tablete, dar şi datorită comerţului electronic şi gaming-ului.

  • Flanco a vândut 25.000 de produse până la ora 10.00 în prima zi de Black Friday

    Cele mai căutate categorii de produse au fost tabletele, televizoarele smart şi ultrabook-urile, pentru care Flanco s-a pregătit cu stocuri de trei ori mai mari faţă de anul trecut.
    Dintre cele 2000 de repere incluse în oferta de Black Friday, la patru dintre acestea s-au epuizat stocurile.
    Stocurile disponibile pentru Black Friday au crescut cu 80% faţă de anul anterior, potrivit Violetei Luca, CEO al Flanco.

    Dintre cele 3500 de televizoare vândute, 57% au fost televizoare Smart, iar dintre camerele foto vândute, 33% au fost DSLR. Clienţii s-au orientat pentru produse performante şi pe segmentul de telefoane – dintre acestea, 92% au fost smartphones.

    .

     

  • Arme de panoplie, televizoare şi biciclete, găsite la persoane fără adăpost, în zona Gării de Nord

     Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliţiei Capitalei, Emilia Mihai, poliţiştii Sectorului 1, împreună cu echipe ale Poliţiei Locale, RADET, Enel, Administraţiei Domeniului Public, Protecţiei Copilului Sector 1 şi Poliţiei Animalelor, au descins joi în canalizarea din zona Gării de Nord.

    În urma raziei au fost ridicate 35 de persoane fără adăpost, acestea fiind duse la sediul Secţiei 3 Poliţie, unde li s-au luat amprente şi au fost fotografiate.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Arme de panoplie, televizoare şi biciclete, găsite la persoane fără adăpost, în zona Gării de Nord

     Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliţiei Capitalei, Emilia Mihai, poliţiştii Sectorului 1, împreună cu echipe ale Poliţiei Locale, RADET, Enel, Administraţiei Domeniului Public, Protecţiei Copilului Sector 1 şi Poliţiei Animalelor, au descins joi în canalizarea din zona Gării de Nord.

    În urma raziei au fost ridicate 35 de persoane fără adăpost, acestea fiind duse la sediul Secţiei 3 Poliţie, unde li s-au luat amprente şi au fost fotografiate.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro