Tag: Targu Mures

  • Soţii Apostu şi DNA au atacat cu recurs sentinţa Curţii de Apel Târgu Mureş

     Potrivit reprezentanţilor Arhivei penale de la Curtea de Apel Târgu Mureş, în urma sentinţei prin care fostul primar al municipiului Cluj-Napoca Sorin Apostu a fost condamnat la trei ani şi jumătate de închisoare cu executare, iar soţia sa, avocatul Monica Apostu, la trei ani de închisoare cu suspendare, s-au înregistrat mai multe recursuri.

    Astfel, au declarat recurs atât cei doi inculpaţi, cât şi DNA, au precizat sursele citate.

    Dosarul urmează să fie trimis la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, pentru judecarea recursurilor.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Prima misiune a avionului SMURD cumpărat din redirecţionarea a 2% din impozitul pe venit

     “Avionul a decolat în această dimineaţă şi va zbura timp de 50 de minute, aceasta fiind prima misiune a avionului SMURD. Medicii din Târgu Mureş ne-au cerut ajutorul întrucât starea pacientei este foarte gravă”, a spus secretarul de stat din Ministerul Sănătăţii Raed Arafat.

    În avionul care a plecat spre Târgu Mureş este un echipaj de la SMURD Bucureşti, care va monitoriza starea pacientei pe toată durata zborului, a precizat Arafat.

    Pacienta adusă de la Târgu Mureş la Bucureşti va fi transportată la Spitalul Fundeni, a mai spus Arafat.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Peste 10.000 de steaguri pentru încoronarea noului rege al Belgiei vor fi produse la Târgu Mureş

     Compania producătoare de steaguri Romflag a anunţat, joi, printr-un comunicat de presă, că va produce 5.000 de drapele ale Belgiei şi peste 5.000 de steaguri cu profilul şi numele noului rege al Belgiei, Philippe – ultimele având un design special.

    “Imediat după anunţul cu intenţia de abdicare a regelui Albert al II-lea al Belgiei, comenzile la Romflag au început să curgă, prin intermediul firmei-mamă Waelkens, din Belgia. Momentan sunt în producţie peste 5.000 de drapele ale Belgiei şi peste 5.000 de steaguri cu profilul şi numele noului rege, Philippe. Acestea vor fi expediate în Belgia pentru evenimentul de încoronare, din 21 iulie, Ziua Naţională a Belgiei. Tehnicienii şi echipamentele de la Romflag lucrează deja la capacitate maximă pentru a finaliza steagurile la timp”, se arată în comunicat.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Târgu Mureş: 18 persoane, între care 10 angajaţi BCR Asigurări de Viaţă, reţinute în cazul de evaziune

     Şeful DIICOT Mureş, Alin Lazăr, a declarat, joi, că în urma audierilor care au avut loc în ultimele două zile s-a luat măsura reţinerii pentru 24 de ore în cazul a 18 persoane, zece dintre acestea fiind angajate la BCR Asigurări de Viaţă.

    Potrivit lui Lazăr, în cazul tuturor celor 18 persoane a fost formulată propunere de arestare preventivă, care va fi judecată la Tribunalul Mureş joi după-amiază.

    De asemenea, procurorii au decis instituirea sechestrului pe conturile a zeci de firme din cele 112 implicate în acest caz de evaziune fiscală.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Şase judeţe din Transilvania ar putea dezvolta un proiect regional denumit “Dracula”

     Potrivit informaţiilor postate, miercuri, pe site-ul Primăriei Târgu Mureş, primarul oraşului, Dorin Florea, le-a propus edililor din localităţile şi judeţele învecinate să colaboreze pentru accesarea de fonduri europene în exerciţiul financiar 2014-2020 pentru mai multe proiecte, printre care se numără şi unul în domeniul turismului, care să exploateze mitul lui Dracula.

    Proiectul regional “Dracula” ar urma să fie dezvoltat împreună cu judeţele Braşov, Sibiu, Cluj, Bistriţa-Năsăud şi Alba, care ar putea fi “antrenate în valorificarea şi prezentarea miturilor şi legendelor locale”, fiecare judeţ putând să îşi aleagă şi dezvolte o temă.

    “Exploatarea mitului Dracula oferă posibilitatea dezvoltării unor proiecte importante având ca scop valorificarea zestrei culturale a Transilvaniei, context în care municipiile Târgu Mureş şi Sighişoara pot ocupa un loc esenţial”, afirmă reprezentanţii Primăriei, care susţin că dezvoltarea acestui proiect este “de interes regional, naţional şi internaţional”.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Lidl atacă din nou Ardealul

    Lidl va continua investiţiile în România în paralel cu crearea de noi locuri de muncă la nivel naţional. Lidl are în prezent mai mult de 3.000 de angajaţi în reţeaua de magazine, centrele regionale de distribuţie şi în sediul central.

    Lidl este unul dintre cele mai mari lanţuri de magazine din Europa, activând în peste 20 de ţări europene şi având peste 100 de centre logistice ce asigură aprovizionarea celor aproximativ 9.000 de magazine. Cu peste 170.000 de angajaţi, Lidl se numără printre primii 10 comercianţi de produse alimentare la nivel mondial.

    Lidl a intrat pe piaţa locală în 2011, prin preluarea celor 107 magazine Plus. În ultimele trei luni din 2011 compania a deschis primele 22 de unităţi proprii, construite de la zero, iar anul trecut au fost inaugurate alte 26 de magazine, comparativ cu cinci în prima jumătate a acestui an.

    Spre deosebire de alte supermarketuri locale, care pun accent în gama de produse pe branduri naţionale, completate cu mărci proprii, la Lidl domină mărcile proprii, o bună parte dintre acestea fiind produse în alte ţări în care compania este prezentă

  • Prinţul Charles, din nou în România: Moştenitorul coroanei britanice a aterizat la Târgu Mureş şi a plecat la domeniul contelui Kalnoki Tibor din Covasna

     Potrivit unor surse din cadrul Aeroportului “Transilvania” din Târgu Mureş, cursa charter privată care l-a adus pe Prinţul Charles în România a aterizat joi după-amiază, fiind întâmpinată de directorul aeroportului, Peti Andras, şi de oficialităţi de la ambasada britanică.

    Aeronava privată a venit de la Londra, Prinţul Charles fiind preluat de la aeroport de o maşină a oficialităţilor britanice.

    De la aeroportul mureşean, Prinţul Charles ar fi plecat spre Micloşoara, în judeţul Covasna, la domeniul contelui Kalnoki Tibor, unde înnoptează de obicei când vizitează România.

    Vineri, prinţul este aşteptat să facă o vizită privată în localitatea mureşeană Archita, din comuna Vânători.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Municipiul Târgu Mureş va avea centură de ocolire. Preşedintele CJ Mureş: “După 23 de ani, anunţăm oficial construcţia”

     Preşedintele Consiliului Judeţean Mureş, Ciprian Dobre, a declarat marţi, într-o conferinţă de presă, că în urma unei “decizii politice” urmează a se construi centura ocolitoare a municipiului Târgu Mureş, în care se vor investi fonduri europene nerambursabile, prin Programul Operaţional Sectorial Transporturi (POS-T, circa 90 la sută), şi de la bugetul public – prin cofinanţare guvernamentală.

    Dobre a arătat că această investiţie “deschide perspectiva intrării în judeţ a 56 de milioane de euro”, în timp ce 11 milioane de euro au fost alocaţi pentru consultanţă.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Peste 100.000 de bilete promoţionale de la 15 euro, puse în vânzare în România

     Compania irlandeză Ryanair, singurul transportator ultra low-cost din Europa, a început să opereze, de marţi, de pe Aeroportul “Transilvania” din Târgu Mureş, prima cursă, de la Bruxelles, cu 150 de pasageri la bord, sosind cu o jumătate de oră mai devreme decât era prognozat. Cursa retur a plecat în jurul orei 13.15, cu peste 100 de pasageri la bord.

    Următoarea destinaţie a Ryanair de pe Aeroportul din Târgu Mureş, către Pisa, va deveni operaţională începând de joi.

    Cele două rute, către Bruxelles şi Pisa, vor avea o frecvenţă de câte două zboruri pe săptămână.

    Pentru a marca lansarea primelor curse, reprezentanţii Ryanair au anunţat, printr-un comunicat de presă, introducerea, în perioada 30 aprilie – 2 mai, a 100.000 de bilete promoţionale, la preţuri începând de la 15 euro, pentru destinaţii din toată Europa.

    Toate stirile sunt pe zf.ro

  • Primar Târgu Mureş: Demiterea lui Benedek înseamnă o atitudine dictatorială şi un comportament de vechil

    Primarul municipiului Târgu Mureş, Dorin Florea (PDL), i-a recomandat, miercuri, într-o conferinţă de presă, ministrului Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, să se ocupe de reforma sistemului sanitar “şi nu să se comporte ca un vechil”, “biciuind oamenii pentru că spun adevărul”.

    Referindu-se la înlocuirea medicului Benedek Istvan din funcţia de coordonator al programului de transplant medular, Florea a spus că ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, a arătat “atitudini dictatoriale”, “un centralism înfiorător” şi un comportament “de vechil”.

    “Domnul ministru Nicolăescu trebuie să se ocupe în primul rând de reforma sistemului sanitar, de informatizarea sistemului, pentru că pe acolo se pierd banii noştri, să se ocupe de cardul de sănătate şi nu să se comporte ca un vechil – să umbli prin teritoriu şi să biciuieşti oamenii pentru că spun adevărul. Aceste atitudini dictatoriale pornite dintr-o răzbunare aduc mari prejudicii Târgu Mureşului, la fel ca şi de declaraţia dinainte, că sistemul privat de sănătate trebuie îngropat. (…) Ce voia (Nicolăescu) să spună doctorul Benedek? Să ne ducem la vraci, să începem să tratăm bolnavii cu incantaţii şi ceaiuri din nu ştiu ce rădăcini? Suntem în secolul XXI. I-a spus un adevăr dramatic de şase luni”, a spus Florea.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro