BusinessMagazin

Tag: talent

  • Scene şocante la o emisiune TV. Ce a păţit frumoasa prezentatoare

    Prezentatoarea unui show de la o televiziune din Polonia a ajuns la spital în urma unui joc de ruletă rusească care a decurs foarte prost.

    Prezentatoarea show-ului matinal “Question for Breakfast”, Marzena Rogalska, a avut invitat săptămâna trecută într-o emisiune un magician, semifinalist al show-ului “Poland’s Got Talent”.

    Acesta a convins-o să îi fie asistentă pentru un truc de magie care îi reuşise la repetiţii.

    Vezi aici scenele şocante de la emisiunea TV. Ce a păţit frumoasa prezentatoare – VIDEO

  • Cu un show inteligent şi diferit, un român i-a uimit pe britanici. ”Un pământean nu ar fi capabil să facă aşa ceva” – VIDEO

    Românul Flavian Glonţ a impresionat juriul şi publicul la Britain’s Got Talent, rezolvând trei cuburi Rubik legat la ochi.

    Imediat după ce a intrat pe scenă tânărul Flavian Glonţ, originar din Câmpulung, o parte din public a început să râdă când a auzit că este din România.

    Întrebat de unul dintre juraţi în ce va consta spectacolul lui, Flavian a spus că va fi ”un show inteligent, ceva diferit”. Juraţii au glumit pe seama acestei afirmaţii.

    Vezi aici cum i-a uimit românul pe britanici. ”Un pământean nu ar fi capabil să facă aşa ceva” – VIDEO

  • Povestea ardelencei Andrada-Paula Vecleniţ, antrenorul de fitness care în timpul liber pictează tablouri incredibile

    Cu siguranţă aţi mai auzit de cântăreţi care şi-au descoperit vocea mai târziu, despre persoane care au dat neaşteptat peste arta culinară, sau chiar despre fotbalişti care s-au făcut remarcaţi abia după ani de zile de exerciţiu pe teren. Însă despre pictori care să-şi afle talentul din pură întâmplare, fără studii specifice, mai rar ne e dat să auzim. Poate vă întrebaţi cum este posibil ca o persoană fără studii într-un anumit domeniu, să stăpânească la „degetul mic” tehnici pe care doar un profesionist le poate dobândi. Ei bine, Andrada-Paula Vecleniţ este exemplul viu că „se poate”.

    Tânăra originară din oraşul Beclean, judeţul Bistriţa-Năsăud, impresionează la cei 26 de ani ai săi cu tabourile pe care le realizează cu o pasiune desăvârşită, cu un talent incredibil.

    Dacă în 2009 Andrada-Paula, studentă pe atunci la Drept la Cluj-Napoca încerca să profite de frumuseţea ei naturală ca să îţi îndeplinească visele, încercând în paralel o carieră de modelling, iată că aproape şase ani mai târziu visele ei au luat o cu totul altă traiectorie. Acum, la fel de frumoasă, este antrenor de fitness la Cluj-Napoca, dar pe deasupra este artist. Tablourile sale sunt fascinante, o spun toţi cei care le văd, dar mai ales cei cărora le dăruieşte.

    Cititi mai multe pe www.voceatransilvaniei.ro

  • Nişte alegeri triste, care se pot înveseli

    15 miliarde de euro, mai mult de un miliard de euro pentru fiecare lună a anului, bani din care să tot plăteşti; pe de altă parte mă gândesc că nici dacă ar rămâne cu toţii în administraţie, grupul interesant (eufemism, da?) de care vorbeam mai sus şi care îşi are, sunt convins, corespondenţi în mai toate localităţile din ţară nu ar mai putea schimba mersul lucrurilor în bine.

    Spun asta pentru că un mic sondaj pe care l-au făcut colegii mei arată că 44% dintre oameni, un procent destul de important, spun că localitatea lor s-a schimbat în bine, iar 47% cred că lucrurile se vor schimba în mai bine şi după alegerile locale. Mă gândesc că dincolo de figurile aparte ce caută să iasă în faţă, urcă şi un val de schimbare, menit să primenească kakistocraţia.

    Un sociolog pe nume Diego Gambetta a scris o carte numită Codes of the Underworld: How Criminals Communicate, în care analizează multele faţete ale fenomenului mafiot şi ajunge la o concluzie interesantă, o confirmare pentru mine: este vorba de incompetenţa criminalilor, de faptul că mafioţii nu se pricep la nimic, în afara faptului că inspiră şi guvernează prin teamă. Mai mult, aşa cum unele specii de animale comunică prin culoare sau mirosuri sau zgomote, mafioţii comunică prin incompetenţa lor. Incompetenţă care inspiră încredere: „iată-mă, sunt bătut în cap, deci nu o să fac nimic pentru a-mi depăşi poziţia, o să fac orice şi o să îmi plătesc datoriile la timp“, iar grupul îl adoptă şi îl apără pentru aceste aşa-zise calităţi.

    Gambetta a descoperit aceeaşi schemă în sistemul academic italian, unde ierarhiile şi promovările se fac printr-un sistem asemănător. Şi, fireşte, cei mai puternici din sistem sunt cei mai puţin înzestraţi intelectual.  „O kakistocraţie academică, adică guvernarea celui mai prost“, spune Gambetta.

    Lumea ar trebui convinsă să înceapă, sau poate o fi început deja, să ignore politicul şi puterea aparentă pe care o are. Suntem tentaţi să credităm politicul ca fiind mult mai influent în afaceri decât este în realitate; la fel de adevărat este că în România politicul te poate pisa cu taxe, controale, idei absurde sau legi aiurite. Dar, eliminând bombardamentul media, perspectiva se poate schimba radical, în bine.

    România nu trebuie condusă asemenea unei companii. Asta o spun analiştii care vor să pară originali, că un stat poate fi condus numai după principii corporatiste, de eficientizare maximă şi de profit. Statul trebuie să folosească aşa ceva, dar nu trebuie să fetişizeze astfel de principii. Un stat trebuie să dovedească empatie şi să lucreze cu noţiuni precum cheltuieli sociale, persoane defavorizate, educaţie, egalitatea de şanse. Un stat ar trebui să comunice cu cetăţenii şi să se comporte asemenea unui administrator şi nu ca un stăpân. Trebuie să fie risipitor, dar trebuie să aibă o viziune pe termen foarte lung şi să accepte minusuri astăzi pentru a obţine plusuri peste ani.

    Putem fi tentaţi să confundăm apariţiile televizate sau comunicatele de presă pline de clişee şi emfază cu comunicarea efectivă, tot aşa cum putem crede că dacă ne adunăm periodic într-o sală şi vorbim unii cu alţii, ţinând ceea ce se cheamă şedinţe, asta înseamnă colaborare. Atâta vreme cât companiile sau statul se vor învârti în jurul unui lider autocrat – şi în general în România acesta este modelul, totul pe un fond agresiv şi gratuit-competitiv – iar entităţile nu vor învăţa să colaboreze şi să comunice, să caute idei care să se completeze şi să se împerecheze, rezultatul poate fi pozitiv, dar în niciun caz nu va fi favorabil. Concluzia firească este că un lider luminat şi o democraţie reală trebuie să încerce să amestece, în proporţii corecte şi bine determinate, autoritatea, comunicarea, presiunile şi empatia.

    Dincolo de cele 61.462.942.941 de lei, aceasta poate fi miza unor alegeri triste, care se pot înveseli.

    O compoziţie veselă de Kandinsky.

  • Românul s-a născut poet?

    “Nu cred ca talentul este un dar al popoarelor, ci un dar individual care, fireste, se dezvolta sau nu in cadrul unei tari sau comunitati. Nu cred ca romanii sunt mai talentati sau mai putin talentati decat ungurii, polonezii, rusii, bulgarii sau francezii. Sau, altfel spus, da, romanii sunt talentati. Ca si nemtii, francezii, americanii, rusii, bulgarii sau francezii”, crede Catrinel Plesu, directorul Centrului National al Cartii, institutie care se ocupa cu popularizarea si cu traducerile scriitorilor romani in strainatate. Acestea nu sunt atat de multe: 200 de carti au fost traduse de la infiintarea Centrului, insa urmeaza sa apara colectii de autori romani in Spania si Germania incepand cu 2011. Tendinta de recunoastere a scriitorilor romani este in crestere, apreciaza unanim scriitorii si criticii intervievati de BUSINESS Magazin, si asta din mai multe motive.

    Pro şi contra

    Unul ar fi primul Premiu Nobel pentru Literatura castigat de un scriitor roman în 2009, de Herta Müller. Un alt motiv ar fi ca romanii, ca natie de poeti, au poate o mai mare sansa acum, cand “limbajul vesticilor s-a rigidizat foarte mult, iar usurinta in exprimare a romanilor ne face mai lirici decat alte popoare”, dupa cum spune un poet roman. Pana la urma, cu greu se pot gasi instrumente de masurare a talentului unui popor, iar premiul Nobel poate fi sau nu un criteriu, dupa cum spune criticul literar Alex Goldis: “Nu stiu daca Nobelul e o garantie absoluta a valorii, de vreme ce criteriile social-politice le oculteaza adesea pe cele valorice. Pana la urma, Proust, Joyce, Kafka, V. Woolf, L-F. Cèline, Musil, Borges sau Cortázar nu au luat premiul Nobel”.

    “Nu, nu cred ca romanii sunt mai talentati, dar cred ca sunt la fel de talentati ca alte popoare care si-au creat o literatura scrisa destul de tarziu si care au avut nevoie de aparitia unui mare poet pentru a-si fixa limba literara”, crede Matei Visniec, unul dintre cei mai importanti dramaturgi contemporani. Visniec este stabilit in Franta si scrie in special in limba franceza, facand parte dintr-o elita a scriitorilor romani care traiesc si creeaza in afara tarii, de cele mai multe ori in alta limba decat romana. Din cauza faptului ca Romania “nu are o infrastructura care scoate elitele in evidenta si nu le permite sa intre intr-un circuit in care sa fie valorizate de public”, sociologul Alfred Bulai considera ca romanii nu prea exista in cultura universala. Tocmai de aceea cei mai cunoscuti si cei mai tradusi romani in strainatate sunt asa-zisii “scriitori exportati”. Unul dintre cei mai cunoscuti scriitori romani in strainatate, despre care se spune ca va fi propus si pentru premiul Nobel, este Norman Manea. Scriitorul, care traieste in SUA din 1986, este reprezentat de una din cele mai puternice agentii literare din lume, Wylie, si scrie inca in limba romana.

    Vorba ca “romanul s-a nascut poet” ii apartine lui Vasile Alecsandri si marcheaza, neoficial, aparitia unor generatii de scriitori care au construit literatura romaneasca. Generalizarile sunt insa periculoase, dupa cum spune Horia Garbea, presedintele Asociatiei Scriitorilor din Bucuresti, filiala a Uniunii Scriitorilor, iar Catrinel Plesu considera ca zicala s-a fixat atat de bine in mentalul colectiv din cauza altor “calitati” ale romanilor: “Poate ca din fudulie sau, mai curand, din auto-ironie, ca o consolare pentru faptul ca suntem lipsiti, in general, de seriozitate, de acribie, de mandria lucrului bine facut, sau dintr-o profunda frustrare, ca o justificare pentru lipsa de pragmatism pe seama careia romanul tinde sa-si puna esecurile”.

    Un alt scriitor roman, Alex Serbanescu, considera ca romanii au cateva dintre componentele talentului: dorinta de a comunica, imaginatie, nevoia de a sarbatori-consacra ceea ce li se intampla. Horia Garbea surprinde asadar ca “romanii sunt poate mai inclinati sa scrie ca amatori, asa cum italienii sa cante ca amatori. Dar profesionistii se aleg, dupa ce au talent, in masura in care au cultura, tenacitate, inteligenta”. 

  • Şapte mituri despre români şi România

    Avem momente de glorie cand vine vorba de afaceri, dar sunt conjuncturale si doar putine se transforma in businessuri de anvergura. Sunt franturi despre cum se descriu romanii, mai in gluma, mai in serios, iar BUSINESS Magazin si-a propus sa dezbata 7 mituri despre romani si Romania, despre defectele, dar mai ales despre calitatile care ne definesc.

    “Ca o consolare pentru faptul ca suntem lipsiti, in general, de seriozitate, de acribie, de mandria lucrului bine facut, sau dintr-o profunda frustrare, ca o justificare pentru lipsa de pragmatism pe seama careia romanul tinde sa-si puna esecurile”, s-au nascut aceste mituri despre Romania, considera Catrinel Plesu, directorul Centrului National al Cartii.

    Catrinel Plesu pleaca in aceste aprecieri de la sintagma “romanul s-a nascut poet”, ca fiind printre cel mai des folosite mituri dintre cele pe care BUSINESS Magazin si-a propus sa le dezbata. Pana la urma, nu e nimic rau in a fi poet si chiar n-ar fi nimic rau in a fi granarul Europei. Problema apare atunci cand vorba in cauza isi pierde esenta si devine un fel de proverb, o vorba de duh spusa ca sa umple o conversatie sau ca sa scuze o greseala.

    Asadar, ne reprezinta, ne onoreaza sau ne acuza faptul ca romanii se considera frumosi, inteligenti, ospitalieri? Sunt in Romania cele mai frumoase femei din lume si cei mai buni croitori si ingineri software? Pana la urma, fiecare popor are parerile lui, mai mult sau mai putin magulitoare, la adresa cetatenilor sai.

    Fiecare natie considera ca are cele mai frumoase femei si fiecare popor vorbeste despre placerea de a primi oaspeti. In valoare absoluta, cele mai multe dintre aceste ziceri despre Romania sunt adevarate – romanii sunt placuti la infatisare, scriu poezie, omenesc oaspetii si asa mai departe, dar totul e in regula atat timp cat nu ne comparam cu altii, dupa cum spune Paul Marasoiu, unul dintre analistii intervievati pentru acest articol: “De ce credem ca am fi noi mai ospitalieri decat japonezii, croatii, marocanii sau eschimosii?

    Fiecare dintre noi, ca indivizi sau ca natiune, avem propria proiectie a imaginii despre noi insine. Important este ca aceeasi perceptie sa o aiba si cei din exterior, esential este ca evaluarea acestora sa fie similara celei la care noi ne raportam mental. In general noi, ca romani, avem tendinta de a ne asuma merite care nu ne apartin in mod direct si ne vedem mai frumosi, mai isteti nativ, mai inzestrati de mama natura, dar niciodata mai punctuali, mai seriosi, mai constiinciosi”.

    Odata iesiti “in lume”, calitatile pe care si le atribuie romanii devin in mare parte cu adevarat mituri. Adica, asa cum spune DEX-ul, “povestire de origine populara, cu continut fabulos, care explica in mod alegoric originea lumii, fenomenele naturii si viata sociala”.

  • Black Mass, un regal actoricesc

    Black Mass este un film la care te uiţi cu plăcere, fascinat de talentul actorilor implicaţi. Este însă un film pe care îl uiţi repede, un film care nu şi-a atins adevăratul potenţial.

    Pentru început, trebuie spus că toţi actorii din Black Mass joacă impecabil, chiar şi cei cu roluri secundare. Din acest punct de vedere, recunosc că nu am mai văzut de ceva timp un film de o asemenea calitate. Regizorul Scott Cooper ar fi putut profita de actorii pe care i-a avut la dispoziţie, dezvoltând mai bine anumite personaje şi relaţia acestora cu publicul. Din păcate, Cooper a ales să prezinte mai multe evenimente similare, care dau falsa impresie a unui Whitey Bulger unidimensional. Depp îşi face treaba impecabil, dar are prea puţină treabă de făcut.

    Whitey Bulger este cel mai bun rol al lui Depp din ultimii zece ani, iar actorul avea nevoie de acest rol ca de apă. După filme precum Transcendence, Lone Ranger sau Mortdecai, Depp intrase într-un con de umbră din care numai un rol dramatic îl mai putea salva. Iar Black Mass pare să fie creat cu acest scop: este un film construit în jurul unui actor şi pentru acest actor.

    Iese în evidenţă Joel Edgerton, care pare să fi primit cea mai mare libertate de exprimare în rolul agentului John Connoly. Connoly pare să fie, de mai multe ori în film, personajul cu cel mai mult de pierdut, iar Edgerton speculează impecabil aceste momente.

    Benedict Cumberbatch nu se dezminte şi joacă perfect, chiar dacă timpul său pe ecran este destul de scurt. I-am mai remarcat şi pe Rory Cochrane şi Kevin Bacon; repet, toţi actorii joacă fără cusur.

    Black Mass putea deveni un film de referinţă, precum Goodfellas sau mai ales The Departed. Ceea ce lipseşte în filmul lui Cooper este un punct culminant: acţiunea se desfăşoară liniar, fără momente dramatice şi fără schimbări neaşteptate. Aflăm de la început că Whitey Bulger este informator al FBI, iar restul filmului prezintă modul în care ceilalţi află acest lucru sau încearcă să se obişnuiască cu ideea.

    În distribuţie îi regăsim pe Johnny Depp (Pirates of the Caribbean, What’s Eating Gilbert Grape, Blow), Joel Edgerton (Warrior, The Great Gatsby), Benedict Cumberbatch (The Imitation Game, Sherlock), Dakota Johnson (The Social Network, Fifty Shades of Grey), Rory Cochrane (Argo, Public Enemies) şi Kevin Bacon (Mystic River, Footloose, Sleepers). Regia este semnată de Scott Cooper, aflat la al treilea lung metraj după Crazy Heart şi Out of the Furnace.

    Scenariul are la bază cartea „Afaceri necurate: povestea adevărată a unei alianţe necurate între FBI şi mafia irlandeză“, semnată de Dick Lehr şi Gerard O’Neill. Black Mass relatează povestea adevărată a unuia dintre cei mai controversaţi mafioţi din America, „Whitey“ Bulger, care a devenit informator al FBI pentru a-şi elimina competitorii de pe străzile din Boston.

    În concluzie, Black Mass este un film ce trebuie văzut măcar pentru actorii care împart ecranul.
     

  • Ciclism artistic: acrobaţii incredibile pe bicicletă – VIDEO

    V-aţi fi gândit vreodată că gimnastica ar putea fi îmbinată cu ciclismul? Nici noi. Rezultatul este unul incredibil. Aceast domeniu de nişă al ciclismului se numeşte ciclism artistic, iar Nicole Frýbortová demonstrează un talent impresionant în manevrarea bicicletei. Ea reprezintă Slovacia la Campionatul Mondial de ciclism artistic.

  • Fără slujbă şi plină de datorii, această tânără era aproape de colaps. A făcut însă o descoperire care i-a schimbat radical viaţa

    Redd Horrocks, o tânără din SUA, a ajuns să câştige chiar şi 11.000 de dolari pe lună, oferind un serviciu inedit. Fata a renunţat la jobul pe care îl avea, pentru a putea, în schimb, să se ocupe de noua “pasiune”. Acum lucrează doar 30 de ore pe săptămână şi îşi stabileşte singură programul.

    O tânără din SUA a reuşit să-şi pună pe picioare o afacere inedită, după ce a accesat un site. Acolo a observat că talentul ei ar putea fi valorificat, aşa că a decis să încerce.

    Descoperirea care i-a schimbat radical viaţa acestei tinere

     

  • Un antreprenor de 33 de ani are o afacere de 3 milioane de euro şi vrea să ajungă la un milion de clienţi din lumea întreagă

    Au trecut patru sau cinci ani de când Business Magazin l-a premiat pe George Lemnaru, la Gala premiilor Tineri man-ageri de top. În acel moment antreprenorul dezvolta eRepublik, un joc care a strâns, la rândul său, circa cinci milioane de utilizatori. În 2015 George Lemnaru are 33 de ani, este matur, serios şi a devenit un antreprenor în serie, dedicat jocurilor; recent, start-up-ul său, Green Horse Games, a primit o investiţie din partea fondului Catalyst România, administrat de 3TS Capital, pentru a se extinde la nivel internaţional.

    Suma tranzacţiei nu a fost făcută publică, dar, conform estimărilor Ziarului Financiar, start-up-ul a fost evaluat la circa 3 milioane de euro. Catalyst a intrat în acţionariatul Green Horse printr-o majorare de capital, în urma căreia fondul de investiţii are o participaţie de 13%, acţionar majoritar rămânând în continuare George Lemnaru. La majorarea de capital a Green Horse Games a participat şi Mălin-Iulian Şte-fănescu, acţionar minoritar – 11,16% – şi primul investitor care a susţinut proiectul.
    Femeia şi microbistul

    Oficial, ce fac George Lemnaru şi colegii săi de la Green Horse se cheamă social gaming. În gaming s-au petrecut, de câţiva ani buni, schimbări: jocurile s-au mutat de pe desktop, de pe calculatorul deceniului trecut, care avea nevoie de upgrade cam la fiecare şase luni, în zona mobilă – smartphone şi tabletă, iar complexitatea poveştilor şi implicarea cerută jucătorului s-au redus într-o oarecare măsură. Aşa că oricine se uită în studiile despre social gaming poate trăi o mică surpriză, pentru că jucătorul tipic din această categorie este o femeie de 43 de ani.

    Lemnaru nu a ţintit însă această zonă, ci o cu totul alta, cu un public mult mai angajat şi loial. Microbiştii.
    „Atunci când vorbim de social gaming, vorbim de jocuri în care sunt implicaţi prieteni. Vorbim de jocuri casual, care sunt foarte uşor de înţeles, şi multe dintre ele nu creează o lume în care să pătrunzi. În ultimii opt ani, şi aceasta este o schimbare majoră, au apărut tipuri noi de jocuri. Avem de-a face cu o diversificare şi nu cu o scădere. Marele avantaj este că jocurile noi au atins un segment imens din populaţie care altfel nu s-ar fi jucat. Dacă nu ar fi uşor de pătruns în acele lumi, dacă nu ar fi uşor de înţeles, oamenii nu s-ar juca“, spune Lemnaru. Profilul jucătorului din Liga Ultras este microbistul, cel pasionat de fotbal. „Este o piaţă foarte mare, credem că există multe concepte şi idei care au un poten-ţial uriaş. Vorbim de pasiunea jucătorului. Liga Ultras este un joc în care cunoşti oameni. Unii merg la stadion în viaţa reală, dar când pleacă nu vorbesc despre meci, ci despre Liga Ultras. Se creează legături, ideea este de oameni care se organizează dar care au conflicte doar în lumea virtuală.“