Tag: tablete

  • Microsoft a lansat o tabletă Surface cu ecran mai mare. Ce dotări are şi cât costă dispozitivul care va concura pe piaţa laptopurilor

     Noua tabletă, Surface Pro 3, foloseşte, precum toate modelele Pro anterioare chipuri produse de Intel, scrie cotidianul Wall Street Journal.

    Diagonala ecranului este de 12 inci (30,5 centimetri), faţă de 10,6 inci (27 centimetri) la precedentele tablete ale companiei.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Românii pe internet: mai puţini, dar mai mobili

    Studiul a fost realizat de IIBR, online, în cadrul proiectului “Internetul în viaţa de zi cu zi”, care a inclus cinci ţări: Polonia, Republica Cehă, Slovacia, Ungaria şi România. În fiecare ţară, studiul a cuprins 1.000 de respondenţi în vârstă de cel puţin 15 ani, care folosesc internetul în mod regulat.

    Potrivit acestui studiu, românii apreciază tabletele şi smartphone-urile mai mult decât polonezii şi maghiarii, vor să fie online chiar şi atunci când se află pe o insulă pustie, au început să urmărească mai mult videoclipuri de pe internet decât programe TV, dar sunt încă reticenţi în privinţa plăţilor online. Însă numai 32% dintre români folosesc internetul aproape în fiecare zi (în medie), cel mai scăzut procent dintre cele cinci ţări incluse în studiu, aproape jumătate faţă de Ungaria (62%) şi Slovacia (61%). Aproape jumătate dintre români (45%) intră pe internet cel puţin o dată pe săptămână, potrivit datelor Eurostat.

    De asemenea, 67% folosesc smartphone-uri sau telefoane mobile pentru a se conecta la internet, iar 32% folosesc tabletele, procente mai mari decât în celelalte cinci ţări analizate în cadrul studiului. Românii par să fie foarte deschişi faţă de noutăţile tehnologice, cum ar fi căutarea vocală: 60% dintre respondenţi sunt deschişi la acest tip de inovaţii, cel mai mare procent dintre toate cele cinci ţări.

    În plus, 75% accesează paginile de socializare şi 72% comunică online prin mesaje text, însă femeile socializează mai mult pe internet decât bărbaţii.

    Conform studiului, dacă ar ajunge pe o insulă pustie, jumătate dintre femei ar alege să ia cu ele un calculator sau un smartphone conectat la internet. În cazul bărbaţilor, prima opţiune este un cuţit (36%), însă la o distanţă foarte mică de dispozitivul conectat online (34%). Laptopurile şi calculatoarele personale sunt cel mai des folosite pentru căutări online, în timp ce smartphone-urile şi tabletele se folosesc pentru accesarea reţelelor de socializare.

    În plus, românii sunt cei mai împătimiţi autori de bloguri dintre toate ţările participante în studiu: 12% deţin bloguri, în timp ce în celelalte ţări procentul abia ajunge la 7%. Facebook este lider incontestabil – 97% dintre românii care folosesc mediile de socializare au un cont pe această reţea. De asemenea, potrivit studiului, peste trei sferturi dintre românii conectaţi urmăresc videoclipuri online sau le descarcă de pe internet. Mai mult, televizorul nu este cel mai important mijloc de divertisment video pentru aproape jumătate dintre aceştia: 46% petrec mai mult timp urmărind videoclipuri în mediul online (sau obţinute online) decât programe TV.

    În ceea ce priveşte divertismentul video, YouTube este principala sursă: peste două treimi (68%) dintre utilizatorii de internet urmăresc videoclipuri pe YouTube. Femeile şi bărbaţii au obiceiuri diferite privind folosirea internetului în viaţa de zi cu zi – femeile folosesc internetul mai des decât bărbaţii pentru a comunica, iar bărbaţii descarcă aplicaţii şi urmăresc programe TV online ceva mai des decât femeile. Atunci când îşi petrec timpul liber online, bărbaţii citesc mai multe ştiri şi informaţii decât femeile (63% faţă de 53%), în timp ce femeile preferă să interacţioneze social şi comunică online mai mult decât bărbaţii (47% faţă de 36%).

    Majoritatea românilor îşi caută numele pe Google (60%).
     

  • Profitul Samsung a crescut cu 7% în primul trimestru, la 7,2 miliarde de dolari

     Afacerile companiei au fost sprijinite în primul trimestru de cererea mai ridicată pentru smartphone-urile şi tabletele ieftine din gama Galaxy şi de vânzările mai mari de televizoare înainte de Cupa Mondială la fotbal, potrivit Bloomberg.

    Profitul raportat de companie depăşeşte semnificativ media estimărilor analiştilor, care indica un rezultat de 6,5 miliarde de dolari.

    Gama diversificată de smartphone-uri, cu preţuri de la sub 150 de dolari la peste 900 de dolari, şi extinderea ofertei de tablete au ajutat Samsung să compenseze pentru scăderea cererii în zona smartphone-urilor scumpe înainte de lansarea navei amiral Galaxy S5.

    De asemenea, vânzările de televizoare au fost susţinute de lasnarea unor noi modele şi de evenimentele sportive din acest an.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • ABC Data intră pe piaţa românească a tabletelor

    “O estimare realistă pentru anul acesta este o cotă de 7-8% pe piaţa de tablete. Optimist, pot să mă gândesc şi la 12%, dar depinde foarte mult de ce se va întâmpla de Black Friday. De obicei, Black Friday dictează ritmul volumului în retail”, a declarat Alexandru Gheorghiu, directorul de vânzări al ABC Data, adăugând că în prezent se lucrează la creşterea notorietăţii brandului Colorovo pe plan local.

    Anul trecut în România s-au vândut peste 500.000 de tablete, valoarea întregii pieţe fiind de circa 100 de milioane de euro, potrivit estimărilor din piaţă. Tabletele Colorovo vor intra în competiţie în principal cu brandurile locale, precum Allview, E-Boda şi Evolio, care deţin aproximativ jumătate din piaţa de profil.

    În prezent, portofoliul de tablete Colorovo include trei game – Lite (entry level), Vision (medium) şi Supreme (premium). Tabletele din gama premium au procesoare Intel, urmând să fie lansată şi o tabletă care rulează sistemul de operare Windows 8 de la Microsoft. “Urmează să extindem gama de tablete cu procesor Intel, ceea ce este foarte important pentru piaţa de aici pentru segmentele corporate şi guvernamental. În curând va fi lansată şi o tabletă cu sistemul de operare Windows 8 de la Microsoft. Tableta va avea un ecran de 10 inchi şi va veni complet accesorizată, cu husă şi tastatură”, a precizat Gheorghiu.

    Pe lângă tablete, sub brandul Colorovo se regăsesc şi consumabile pentru industria de printing şi echipamente de birotică, iar în curând vor fi introduse în portofoliu şi smartphone-uri.

  • Profitul Microsoft a întrecut aşteptările, ajungând la 5,6 miliarde dolari în primele trei luni

     Profitul net a scăzut cu 6% faţă de nivelul de 6 miliarde de dolari înregistrat în perioada corespunzătoare a anului trecut, în timp ce veniturile au stagnat, potrivit unui comunicat publicat de Microsoft.

    Directorul general al Microsoft, Satya Nadella, care a preluat conducerea companiei în acest an, a accelerat extinderea în zona software-ului şi serviciilor livrate clienţilor prin internet, şi a pus accentul pe zona smartphone-urilor şi tabletelor, aflată încă în ascensiune în timp ce piaţa PC-urilor continuă să se restrângă.

    Două dintre dintre schimbările majore aduse de noul CEO, care a preluat funcţia în luna februarie, au fost lansarea produselor Office pentru Apple iPad şi o nouă strategie de preţuri în zona produselor mobile, oferind gratuit sistemul de operare Windows pentru smartphone-urile şi tabletele cu ecrane mai mici de 9 inci.

    Creşterea vânzărilor de software şi servicii livrate pe cloud a ajutat Microsoft să compenseze declinul cererii în zona computerelor personale şi să continue eforturile pe segmentul smartphone-urilor şi tabletelor, unde compania încearcă încă să prindă din urmă concurenţii şi să impună Windows drept al treilea jucător major.

    Acţiunile Microsoft au crescut cu până la 3% în şedinţa extinsă de tranzacţionare de joi de la New York după publicarea rezultatelor, după ce au închis în urcare cu mai puţin de 1%.

    Titlurile companiei au câştigat aproape 10% în primele trei luni ale anului, faţă de un avans de numai 1,3% al indicelui S&P 500 al bursei de la New York.

    Vânzările platformei Office 365, suita de software de business disponibilă pe bază de abonament, au crescut de peste două ori în perioada analizată, ca şi veniturile generate de platforma de cloud Azure.

    Citiţi mai multe pe www.zf.ro

  • Tablete noi de la Lenovo

    Cel mai mic model dintre cele patru anunţate este A7-30, o tabletă care oferă un procesor quad-core nespecificat, un ecran cu o diagonală de 7″ şi rezoluţie de 1.024 x 600 pixeli, un sistem audio stereo frontal care foloseşte procesare Dolby şi un modem 3G. A7-50 şi A7-40 sunt două versiuni îmbunătăţită ale modelului anterior, ecranele lor de 7″ oferind un panou IPS cu o rezoluţie de 1.280 x 800 pixeli.

    Aceste două tablete folosesc un procesor quad-core MediaTek MT8382 cu o frecvenţă de tact de 1,3 GHz, o baterie cu o capacitate de 3.500 mAh, procesare Dolby, difuzoare stereo şi un modem radio opţional.

    Singura diferenţă dintre aceste modele este numărul de camere foto: A7-50 oferă două module cu senzor de 2 MP, în timp ce A7-40 păstrează doar camera frontală. Tabletele vor fi disponibile începând cu acest trimestru, preţurile urmând să evolueze între 166 şi 283 de dolari.

  • Cel mai bun trimestru pentru electro-IT de la debutul crizei

    De altfel, trimestrul patru a fost pentru piaţa de profil cel mai bun din ultimii cinci ani marcaţi de criză, vânzările avansând cu aproape 11%, la 626 mil. euro, potrivit studiului Temax realizat de compania de analiză GfK.

    Datele GfK Temax arată că piaţa bunurilor de folosinţă îndelungată – electronice, electrocasnice, IT, foto, telecom, echipamente pentru birou şi consumabile – a crescut susţinută de toate categoriile, cu doar două excepţii – aparatele foto şi imprimantele. Celelalte segmente au avansat în special în ultimul trimestru, astfel că la finalul lui 2013 vânzările de electrocasnice mari creşteau cu 5,3%, electrocasnicele mici cu 9,2%, iar IT-ul cu 1,6%.

    Piaţa electronicelor a crescut la nivelul întregului an după trei trimestre de scăderi consecutive. În ultimele trei luni din an avansul a fost de circa 8%, compensând astfel evoluţia slabă din prima parte a anului.

  • Noul orizont pentru tranzacţiile mobile: un milion de plăţi

    “În prezent, numărul tranzacţiilor online de pe smartphone sau tabletă se află într-o creştere puternică, semn că utilizatorii nu numai că s-au obişnuit cu efectuarea de plăţi online, dar şi că tot mai mulţi dintre aceştia preferă să facă acest lucru de pe un dispozitiv mobil. Pentru acest an, apreciem că rata medie a cumpărăturilor online de pe dispozitive mobile se va dubla, la peste 12% la nivelul întregii pieţe”, a declarat Eram.

    Anul trecut, piaţa locală de plăţi online s-a situat la aproximativ 7 milioane de tranzacţii, din care 400.000 de tranzacţii (circa 6% din total) au fost realizate de pe dispozitive mobile. Din totalul plăţilor efectuate de pe dispozitivele mobile, 60% au fost realizate de pe smartphone-uri, iar restul de pe tablete.

  • Spre piaţa de 1 milion de tablete

    Brandurile romÂneŞti precum Allview, Evolio, Serioux sau E-Boda au reuŞit anul trecut să acapareze peste 50% din vÂnzările de tablete PC de pe piaŢa locală, însă preţurile mici cu care aceste produse şi-au făcut loc pe rafturi nu au dus la răsturnări spectaculoase de ierarhii. Sud-coreenii de la Samsung şi americanii de la Apple au fost în 2013, în această ordine, jucătorii care au avut cele mai mari venituri din vânzarea de tablete PC din România – o piaţă cu o valoare aproximată la 75-90 milioane de euro, după cum arată datele obţinute de Business Magazin din industrie.

    Care au fost exact cifrele celor doi giganţi pe piaţa din România? Samsung ar fi obţinut anul trecut în jur de o treime din veniturile de pe piaţa de tablete în condiţiile în care compania a vândut 20% din numărul de unităţi, potrivit datelor preliminare obţinute de BM. Cu tablete care costă aproape 1.000 de euro, dar care totuşi dispar de pe stoc, Apple a reuşit performanţa de a obţine aproape o cincime din banii cheltuiţi de români pe tablete anul trecut, chiar dacă a avut o cotă de doar 6-7% din punctul de vedere al numărului de unităţi livrate.

    Datele se confirmă şi privind în oferta retailerilor: săptămâna trecută, în topul celor mai scumpe 40 de tablete PC aflate în oferta eMag, cel mai mare retailer online IT&C, 3 dintre produse erau marca Samsung, una era Acer, iar 36 (!) erau produse ale Apple.

    Ce spun cei doi giganŢi despre rezultatele pe anul precedent? „Datorită portofoliului bogat de produse, (…) Samsung  a fost lider de piaţă atât din punct de vedere valoric, cât şi cantitativ„, a răspuns Sorin Manea, Telecom Division Manager în cadrul Samsung România, întrebărilor legate de vânzările pe anul precedent, fără a oferi însă niciun detaliu exact privind cota de piaţă a companiei. „Piaţa a avut o evoluţie bună anul trecut.

    Utilizatorii din România au început să aprecieze tot mai mult mobilitatea şi flexibilitatea pe care le oferă o tabletă, astfel că, până la finele anului, s-au vândut pe plan local între 500.000 şi 600.000 unităţi„, a adăugat el.

    Consecvenţi strategiei de comunicare de a nu oferi date despre vânzările din România, reprezentanţii Apple şi distribuitorii companiei americane pe piaţa locală nu au răspuns întrebărilor legate de acest subiect.Datele avansate de Samsung coincid şi cu estimările jucătorilor locali, care văd piaţa de tablete PC de anul trecut la 550.000-600.000 de tablete.

  • Facebook, venituri mai mari din reclamele afişate pe smartphone-uri şi tablete

    Facebook a avut venituri totale de 2,6 miliarde dolari în trimestrul patru din 2013, în creştere faţă de perioada similară a anului 2012 când a raportat venituri de 1,6 miliarde dolari. Veniturile generate de publicitate au crescut cu 76% faţă de anul precedent, relatează Nyt.com.

    Numărul spaţiilor publicitare vândute a scăzut cu 8%, însă preţul pentru fiecare spaţiu a fost aproape dublu, astfel încât reprezentanţii companiei s-au arătat încântaţi de rezultatele financiare obţinute.

    Facebook continuă să îşi mărească baza de utilizatori, având peste 1,2 miliarde de membri care accesează reţeaua de socializare cel puţin o dată pe lună.