Tag: surpriza
-
Dăncilă s-a RĂZGÂNDIT. SURPRIZĂ de proporţii de la Guvern fix înainte de sărbători. Ce se întâmplă cu salariile românilor
Potrivit surselor citate, rămâne variantă de lucru majorarea venitului minim pentru cei cu studii superioare, aşa cum a fost pus în discuţie în ultimele luni.Sursele politice spun că se ia în considerare scoaterea din hotărâre a majorării salariale pentru cei cu 15 ani vechi tocmai pentru ca măsura să nu nască măsuri negative din partea angajatărilor faţă de cei care ating acest prag.Ministrul Muncii, Marius Budăi, a declarat, luni, că anticipează că salariul minim pe economie va creşte de la 1 ianuarie, săptămâna aceasta urmând a avea loc noi discuţii. Ministrul a mai spus că proiectul va fi aprobat la finele acestei săptămâni în şedinţa de Guvern. -
Al doilea ORAŞ din România care va avea METROU. Surpriza ABSOLUTĂ legată de felul în care va fi construit. Va fi metroul VIITORULUI
Primarul Clujului, Emil Boc, a anunţat că municipalitatea se află în procedură pentru a transmite la SEAP validarea licitaţiei privind studiul de prefezabilitate la viitorul metrou din Cluj-Napoca, document care va stabili costurile investiţiei şi traseul, transmite corespondentul MEDIAFAX.Emil Boc a declarat, joi, la şedinţa Consiliului Local Cluj-Napoca, că metroul viitorului nu va avea captatoare de curent cum are azi, ci va avea baterii electrice.„Suntem în procedură pentru a transmite pe SEAP, instituţia naţională care se ocupă de licitaţii, validarea licitaţiei pentru studiul de prefezabilitate, asta înseamnă că după validare, se vor depune oferte privind acest studiu pentru metrou. Orice investiţie publică peste 75 de milioane de euro presupune două etape, studiu de prefezabilitate, urmat de cel de fezabilitate. Am angajat un consultant care ne-a ajutat la redactarea caietului de sarcini, echipa tehnică a făcut o vizită la Bucureşti pentru a vedea situaţia metroului de acolo, iar ceea ce noi propunem ţine cont de evoluţia viitoare a tehnologiei, şi nu pe situaţia existentă a metroului din Bucureşti, deoarece metroul viitorului nu va avea captatoare de curent cum are azi, ci va fi cu baterii electrice”, a spus Boc.Potrivit acestuia, tehnologia va ajuta autorităţile locale să reducă din costurile unui astfel de proiect, iar tunelul nu va mai fi atât de mare precum în cazul tunelurilor actuale de metrou. -
SURPRIZĂ majoră. Ce se întâmplă cu aripioarele de pui de la KFC
Maximul ultimelor 52 de săptămâni, 44,8 lei. Minimul, 20 de lei, adică un declin de 55%.
Acţiunile Sphera Group (SFG), primul operator din domeniul food service listat la Bucureşti, afişează una dintre cele mai mari scăderi de la bursă de la începutul anului 2018 încoace, de 44%. -
Florin Godean, country manager Adecco România: “Succesul pentru mine înseamnă atingerea unor obiective, iar obiectivele nu sunt niciodată solitare.” – VIDEO
De fapt reflectă activitatea colegilor mei pentru că sunt foarte activi, cu rezultate foarte bune. Avem studii de satisfacţii ale candidaţilor, ale clienţilor. Nu este ceva întâmplător, este pur şi simplu rezultatul muncii echipei din care fac şi eu parte. Succesul pentru mine înseamnă atingerea unor obiective, iar obiectivele nu sunt niciodată solitare. Un obiectiv poate să fie o titulatură, poate să fie o anumită frază, dar până la urmă tot ce este în spatele acestei titulaturi sunt priorităţi strategice pe care le stabilim, sunt anumite activităţi pe care vrem să le facem şi în măsura în care reuşim să atingem aceste priorităţi strategice, ne atingem şi obiectivul şi acela este succesul. Am călătorit destul de mult şi asta cred că este principalul meu hobby. Orientul Mijlociu l-am descoperit ca fiind cea mai interesantă regiune prin prisma culturii specifice de acolo. Cea mai mare realizare este familia mea. Cea mai mare provocare a fost în momentul când am fost ales ca şi country manager al Adecco România. Mă aşteptam la cu totul şi cu totul altceva, dar când am început să lucrez cu oamenii pot să spun că am făcut toate greşelile posibile în ultimii trei ani de zile. După care am început să repar, iar la ora actuală am început să formez o echipă. Sfaturi pentru viitorii antreprenori: foarte mare atenţie la oamenii cu care lucrează, de a le acoperi nevoile pe care le au, de a le crea mediul de lucru în care aceştia îşi pot desfăşura activitatea şi de a le maximiza competenţele pe care le au.
-
Se ÎNGROAŞĂ gluma. Sectorul imobiliar din România se PRĂBUŞEŞTE. Scăderi fără precendent în Bucureşti. Care este factorul SURPRIZĂ
La nivelul Bucureştiului, luând în calcul numai locuinţele individuale, numărul tranzacţiilor a scăzut luna trecută la 2.205 unităţi, valoare cu aproape 50% mai mică faţă de septembrie anul trecut.Este pentru a doua lună consecutiv când vânzările de locuinţe scad considerabil. Dacă în august scăderea putea fi pusă pe seama concediilor şi a tichetelor de vacanţă acordate de guvern, în septembrie, când dezvoltatorii se aşteptau la o reluare a vânzărilor, piaţa a continuat să scadă puternic. Mai mult, o scădere puternică a avut loc şi în Cluj, de la aproape 1.300 de imobile tranzacţionate anul trecut în septembrie, la sub 600 anul acesta.În luna august 2018, la nivelul întregii ţări, 40.576 de imobile au fost vândute, o scădere de 29% comparativ cu aceeaşi lună a anului trecut.Mai exact, numărul caselor, terenurilor şi apartamentelor care au făcut obiectul contractelor de vânzare-cumpărare la nivel naţional în cea de-a opta lună a acestui an este cu 16.410 mai mic faţă de luna august 2017.În luna octombrie a acestui an o analiză a Asociaţiei Evaluatorilor (ANEVAR), făcută pe baza evaluărilor de apartamente necesare pentru finanţare bancară, piaţa imobiliară din Cluj-Napoca dădea primele semne de slăbiciune după ce a avut o viteză dublă de creştere a preţurilor faţă de Bucureşti în ultimii trei ani.Astfel, valoarea medie de piaţă a unui metru pătrat de apartament din Cluj a înregistrat în trimestru doi din 2018 prima scăderea de 0,1%, după creşteri consecutive din 2016 încoace. -
Referendumul pentru familie: De câte voturi este nevoie pentru revizuirea Constituţiei. Cum votează Diaspora. SURPRIZĂ majoră la primele date despre prezenţa la vot
Biroul Electoral Central anunţă că prezenţa la vot la ora 10.00, în cadrul referendumului pentru redefinirea familiei, a fost de 0,97.
Potrivit datelor BEC, din totalul de votanţi aflaţi pe listele permanente, adică 18.278.496, au votat 177.941, reprezentând 0,97%.Cea mai mare prezenţă este în judeţul Bihor: 1,61%, Dâmboviţa- 1,35% şi Caraş Severin- 1,35%/.Cea mai slabă prezenţă a fost înregistrată, la ora 10.00, în Harghita- 0,34% şi Covasna 0,47%.În Capitală, prezenţa la vot a fost de 0,85%.Referendum pentru familia tardiţională. UPDATE 9.38 Prima raportare BEC privind prezenţa la vot, la ora 11.30Biroul Electoral Central va oferi primele informaţii privind prezenţa la vot la ora 11.30, aceste date fiind valabile pentru prezenţa înregistrată la ora 10.00.
Raportările Biroului Electoral Central, în cele două zile de referendum sunt:-11.30 pentru ora 10.00-14.30 pentru ora 13.0017.30 pentru ora 16.0020.30 pentru ora 19.0022.30 – pentru ora 21.00 -
PREMIERĂ mondială de la Dacia. Surpriza COLOSALĂ cu care vrea să îşi şocheze competiţia
Francezii de la Renault nu au anunţat oficial, însă cel mai probabil mâine Dacia va prezenta SUV-ul Duster cu noul motor de 1,3 litri TCe şi 130 CP care înlocuieşte vechiul 1,2 TCe, scos din producţie în prima jumătate a acestui an.
-
SURPRIZĂ: Unul dintre cele mai cunoscute lanţuri de fast-food din România a fost preluat de un grup arab. Ce se va întâmpla
Lanţul de restaurante Calif-Condimental numără astăzi şapte unităţi sub cele două branduri – toate în Bucureşti. Până la finalul anului, oficialii companiei vorbesc de cel puţin 16 unităţi, adică dublarea reţelei.„Ne vom extinde în Bucureşti şi localităţile limitrofe. Vrem să deschidem 11 unităţi noi până la finalul anului, însă depindem de spaţii. Cel puţin vom dubla reţeaua însă“, spune Sachin Arora, cel care conduce businessul local al Peeraj şi care este de altfel şi unul dintre acţionarii grupului. Calif-Condimental a fost fondat în 2010 de către trei antreprenori locali – Radu Tănase (de profesie jurist), Bogdan Jantea (arhitect) şi Alexandru Stoichiţoiu.Viteza mare a deschiderilor vine în contextul în care grupul Peeraj are fondurile pentru a finanţa acest business în contextul în care compania a cedat franciza retailerului de încălţăminte CCC către compania-mamă în schimbul sumei de 33 mil. euro. Aceasta a fost cea mai mare tranzacţie din moda locală şi a implicat un business de peste 50 de magazine de încălţăminte. -
SURPRIZĂ DE PROPORŢII: O altă companie a depăşit valoarea de 1.000 de miliarde de dolari
Acţiunile retailului online au urcat, la Bursa de la New York, până la 2.050,50 dolari, înainte de a scădea şi de a încheia sesiunea de tranzacţionare de marţi la 2.039,51 dolari, dar în creştere cu 1,3% şi puţin peste nivelul de referinţă de 2.050,2677 dolari.
În cazul în care acţiunile online ale Amazon îşi menţin ritmul de creştere recent ar fi o chestiune de când, nu de dacă, valoarea de piaţă a Amazon o va eclipsa pe cea a Apple, care a ajuns la nivelul de 1.000 de miliarde de dolari la 2 august, subliniază analiştii Reuters.
Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro
-
Surpriză în sudul ţării: Unul dintre cele mai sărace oraşe din ţară vrea transport public exclusiv cu autobuze electrice
„În cadrul proiectului sunt prevăzute pe lângă achiziţia autobuzelor electrice şi amenajarea infrastructurii de transport – staţii de călători, autobază, depou aferent, staţii de încărcare şi parcare de tip park&ride, piste de biciclete, staţii de bike sharing şi reabilitarea traseelor pietonale. Sunt prevăzute a fi achiziţionate 10 autobuze electrice care vor intra în dotarea operatorului de transport local.
În prezent în Alexandria operatorul de transport local face parte din ADI (Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară) de transport local care operează inclusiv pe teritoriul comunelor limitrofe. În perspectiva accesării fondurilor nerambursabile în vederea realizării investiţiilor privind transportul local de călători, acesta se va desfăşura doar pe traseele aferente municipiului Alexandria”, a spus Augustin Ioan, viceprimarul municipiului Alexandria.
Demararea procedurilor de achiziţie publică a mijloacelor de transport şi de amenajare a infrastructurii serviciului de transport local se va face după semnarea contractelor de finanţare. În acest moment primăria colectează sugestiile cetăţenilor cu domiciliul în Alexandria şi este în faza de elaborare a documentaţiilor tehnico-economice şi studii de fezabilitate.„Valoarea prealocărilor pentru Alexandria, în vederea realizării investiţiilor privind transportul local de călători, transportul nemotorizat şi infrastructura aferentă – piste de biciclete – reabilitarea şi modernizarea zonelor pietonale, se ridică la 17,07 mil. euro – conform acordului de negociere privind alocările financiare pentru Axa Prioritară 4 a POR 2014-2020, ceea ce reprezintă fonduri europene nerambursabile şi reprezintă maxim 98% din valoarea eligibilă a proiectului la care se vor adăuga 2% cofinanţarea solicitandului cât şi valoarea cheltuielilor neeligibile aferente proiectului”, a spus viceprimarul municipiului Alexandria.