BusinessMagazin

Tag: stabilitate

  • România este codaşă în ce priveşte volumul investiţiilor imobiliare în regiune

    Volumul investiţiilor imobiliare în Europa Centrală şi de Est a crescut în trimestrul al treilea din 2015 cu 14%, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut, până la un nivel record de 2.97 miliarde de euro. În total, s-a înregistrat o creştere anuală de 6%, conform celui mai recent raport al companiei de consultanţă imobiliară CBRE privind pieţele imobiliare din regiune.

    Dacă în 2014, segmentul de birouri a fost cel mai tranzacţionat (44% din total), în acest an, segmentul de retail domină piaţa, cu 41% din volumul total de investiţii. Mai mult de două treimi din tranzacţiile de retail au fost de Grad A, poziţionate în principal fie în capitalele ţărilor central şi est-europene, fie în oraşe regionale mari. Investitorii au fost atraşi de astfel de produse imobiliare, deoarece performanţa acestor produse este deja confirmată de istoricul de vânzări ale chiriaşilor şi de vadul comercial, asigurând astfel o stabilitate a veniturilor viitoare.

    Vedeta regiunii este Cehia, cu o creştere anuală extraordinară, de 130%, cu tranzacţii precum schema Palladium sau portofoliul rezidential RPG Byty. Doar aceste două tranzacţii însumează aproape un sfert din totalul investiţiilor din 2015 în regiune. Polonia îşi menţine de asemenea atractivitatea pentru investiţii imobiliare, cu un profil divers de tranzacţii deja încheiate şi multe altele în curs de finalizare în trimestrul al patrulea; volumul total al investiţiilor pe aceste trei trimestre este însă cu 15% sub cel al anului trecut.

    Rusia înregistrează o scădere a investiţiilor cu 13% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, economia resimţind astfel climatul de instabilitate politică. Totuşi, portofoliul de birouri este perceput ca o investiţie sigură; de aceea, acest sector a înregistrat diferenţe nesemnificative faţă de anii trecuţi.

    Pieţele din Romania şi Slovacia au înregistrat o oarecare scădere a volumului investiţional. Pentru ambele ţări, anumite tranzacţii strategice ar putea avea un impact pozitiv asupra rezultatelor anuale, până la finalul lui 2015, potrivit informaţiilor trimise de reprezentanţii CBRE.

    Pe ansamblul pieţelor central şi est-europene, preţurile continuă să crească pentru produse prime  iar interesul investitorilor pentru acest tip de produse este de asemenea pe un trend ascendent. Aceste spaţii sunt ocupate în general de chiriaşi din clasa A, care asigură stabilitate pe termen lung şi un randament pozitiv al investiţiilor.

     

     

     

  • Tripleta lui Toni Volpe: reţea, digitalizare, stabilitate

    Cu 11 ani în urmă, Toni Volpe s-a urcat într-un carusel din care încă nu a coborât şi care merge tot mai repede. Toni Volpe s-a urcat în caruselul Enel în Italia, unde a lucrat în divizia de strategie timp de doi ani, apoi a ajuns în SUA country manager la 32 de ani, în 2011 s-a întors la Roma şi a preluat o funcţie globală în HR, iar în 2014 a ajuns în România.

    Invitat la evenimentul Meet the CEO săptămâna trecută, Toni Volpe a rezumat cariera sa de până la 43 de ani, povestind că a ales să vină în România (putând să aleagă între două pieţe est-europene) deoarece businessul italienilor de pe piaţa locală conţine toate cele trei linii de dezvoltare vizate de compania-mamă.

    De când a intrat în echipa Enel, cariera lui Toni Volpe pare marcată de cifra trei: a schimbat trei joburi în cadrul Enel până să vină în România, a ales România pentru că aici este mixul considerat perfect de companie: distribuţie, vânzări şi producţie verde, iar anul când a venit în România a fost, pentru o persoană căreia îi plac provocările, unul marcat de trei provocări complicate. 2014, anul numirii lui Toni Volpe la cârma Enel în România, a fost anul când s-a anunţat (şi apoi retractat) vânzarea activelor Enel de pe piaţa locală într-o încercare de reducere a datoriilor acumulate la nivel de grup. 2014 a fost şi anul când Enel România a intrat în atenţia DNA pentru ceea ce a fost numit „scandalul facturilor dublate“, dar şi când Matteo Cassani, managerul care a supervizat procesul de achiziţie a companiilor Enel în România, s-a sinucis. 

    Toni Volpe preferă să nu comenteze despre evenimentele din 2014 şi să se raporteze la România ca la piaţa unde coordonează cel mai mare business din cariera sa de până acum. Enel are în România afaceri de peste un miliard de euro (în 2013, ultimul an când Enel a raportat indicatorii financiari locali, veniturile companiei ajunseseră la 1,12 miliarde de euro, cu o EBITDA de 289 milioane de euro). Pentru 2014, compania a raportat indicatorii doar la nivel de regiune, iar pentru primul trimestru din 2015 Enel România a raportat venituri de 265 de milioane de euro şi EBITDA de 64 de milioane de euro, în scădere cu 3,6%, respectiv cu 1% faţă de primul trimestru din anul trecut.
    Toni Volpe este al cincilea country manager al Enel România – după Brunello Bote, Matteo Codazzi, Claudio Zito şi Luca D’Agnese, italienii dominând bazinul de manageri din care Enel îşi alege reprezentanţii pe care îi trimite să îi conducă businessurile din toată lumea.

    „Eu sunt dintr-un oraş mic numit Montella, din Campagna, regiunea Napoli. Acolo am crescut, am mers la şcoală în oraş, până am terminat liceul, iar apoi familia mi-a dat două alegeri: să devin inginer sau doctor“, povesteşte Toni Volpe de unde a plecat şi a urmat Politehnica din Milano, urmând ca ulterior, în perioada 2001-2002, să meargă la Columbia Business School pentru a-şi completa studiile de management. În facultate a ales să facă inginerie economică, dar nu a lucrat niciodată ca inginer, mai ales că Bain, companie de consultanţă britanică, l-a recrutat pentru un internship încă de pe băncile facultăţii.

    „Nu ştiu de ce m-au ales pe mine. Norocul este o componentă importantă a vieţii. Reţeta lor era simplă: voiau oameni cu rezultate academice bune şi apreciau personalitatea, căutau oameni eclectici, care pot face trecerea uşor de la un domeniu la altul, deoarece într-o zi lucrezi în modă şi mâine în servicii financiare. Ei căutau oameni care să înveţe repede, iar eu sunt o persoană puternic orientată către detalii şi către învăţare accelerată, dar şi către înţelegerea aspectelor fundamentale a ceea ce se află în faţa mea. Caut lucrurile dificile, caut să îmbunătăţesc, să îmi las amprenta.“ A mers în armată după ce a terminat facultatea, iar, când a revenit, s-a angajat ca manager de logistică în Franţa, la Decathlon: „Decathlon era un loc unde mă gândeam că voi rămâne pentru mult timp: era un mediu dinamic, tânăr, unde oamenii tineri primeau responsabilităţi importante, învăţam şi limba franceză, dar Bain, care dispăruse din peisaj, m-a chemat înapoi la Milano şi m-a introdus într-un program pentru tineri consultanţi“.

    A revenit în Italia atras mai ales de ideea de a lucra în consultanţă, dar şi de salariul iniţial oferit de Bain, de 40.000 de lire anual (aproximativ 20.000 de euro). Povesteşte entuziast despre experienţa la Bain şi despre faptul că acolo a învăţat în primul rând metodologie („în consultanţă ajungi să înţelegi prin intermediul numerelor problemele cu care se confruntă compania şi modul cum poţi să îi oferi o soluţie clientului“), dar şi ce înseamnă cu adevărat lucrul într-o echipă: „Ce este important este că soluţia pe care o vei oferi e un proces consultativ – care se foloseşte de ideile tale, de ale clientului, de ale altor consultanţi, de ale unor experţi, e o pluralitate de surse care construiesc o soluţie. Oricât ai fi de deştept, nu ai cum să găseşti soluţia singur – cu cât înţelegi mai repede asta, cu atât este mai bine. Este important să valorifici ideile celorlalţi, la fel cum e important să îţi respecţi promisiunile“.

    Citiţi materialul integral în ediţia tipărită a Business Magazin, începând cu 18 mai.

  • Euro s-a depreciat constant faţă de dolar, reflectând divergenţa între economia SUA şi cea a zonei euro

    De la peste 1,35 dolari/euro la începutul lui iulie 2014, euro s-a depreciat constant faţă de dolar în fiecare dintre lunile următoare, reflectând atât divergenţa între economia SUA, în plină redresare, şi cea a zonei euro, ajunsă aproape de pragul recesiunii, cât şi divergenţa corespunzătoare între politicile monetare promovate de Rezerva Federală şi Banca Centrală Europeană. Fed tocmai se pregătea să încheie ultimul său program de stimulare monetară a economiei, în timp ce BCE se pregătea să lanseze în septembrie prima rundă de finanţări ieftine pentru bănci şi încă rezista cântecelor de sirenă ale pieţelor financiare care îi cereau să urmeze exemplul Fed şi să apeleze şi ea la tiparniţa de bani, spre a da un impuls mai consistent economiei din zona euro.

    După cum ştim, principala piedică în calea pornirii tiparniţei a fost rezistenţa Germaniei, care s-a temut mereu că o astfel de soluţie ar face toate statele cu probleme fiscale din zona euro să arunce la gunoi politicile de austeritate şi să se răsfeţe nemeritat pe nişte bani fictivi. Nici măcar argumentul stagnării economiei din zona euro n-a fost de ajuns spre a face BCE să treacă peste obiecţiile nemţeşti; decisiv însă a fost efortul coordonat de SUA de ieftinire treptată a petrolului în a doua jumătate a anului trecut, care n-a creat numai probleme economiei ruseşti, ci a reuşit să împingă în teritoriu negativ şi inflaţia din zona euro. Aceasta a permis compunerea în timp a unui argument tot mai convingător privind necesitatea ca BCE să pornească tiparniţa monetară spre a combate pericolul deflaţiei (ne amintim că nu mai departe de primăvara trecută, când preţul barilului era încă sus, iar războiul rece al Occidentului cu Rusia era abia la început, fostul bancher central polonez Leszek Balcerowicz încă putea spune cu temei la Bucureşti că pericolul deflaţiei este o poveste fabricată de guvernele ostile reformelor şi de speculatorii financiari).

    Aşa încât pieţele financiare au asimilat deja încă de anul trecut certitudinea că BCE va lansa până la urmă un program de cumpărare de obligaţiuni după modelul Fed (relaxare monetară cantitativă – QE, quantitative easing), singura discuţie fiind despre momentul când această lansare va avea loc. Acest efect de asimilare anticipată a silit BCE ca atunci când a făcut anunţul privind QE, luna trecută, să încerce să ia prin surprindere pieţele aruncând în joc o sumă mult peste aşteptările lor, respectiv 1.100 mld. euro faţă de o estimare în jur de 500 mil. euro. Iar consecinţa a fost că toate efectele pe care economiştii băncilor le aşteptau după lansarea QE, în privinţa deprecierii euro şi a scăderii randamentelor la obligaţiunile de stat din zona euro, să fie net depăşite în amploare. Spre exemplu, Danske Bank a admis că a subestimat efectul de „cartof fierbinte“ al QE (combinaţia dintre lichiditatea în exces din piaţă şi randamente negative la depozite, care împinge capitalurile volatile să iasă de pe euro şi să caute alte active cu riscuri mai mari, dar şi cu randamente mai bune), ajustându-şi în doar câteva zile previziunile privind cursul euro peste 6 luni de la 1,10 la 1,05 dolari.

    Efectul de „cartof fierbinte“ este ceea ce am văzut deja în ultimii ani la fiecare rundă de QE derulată de Fed: pe rând, aurul, monedele exotice, monedele economiilor emergente sau pieţele lor de acţiuni au fost luate cu asalt sau părăsite brutal, cu efecte nocive asupra economiilor respective (un exemplu a fost bula francului elveţian, stopată în 2011 de către banca centrală prin plafonarea aprecierii lui). Acesta e şi motivul pentru care încă de la finele lui 2013, Christine Lagarde, şefa FMI, avertiza guvernele din economiile emergente că e posibil ca apropierea de sfârşit a ultimei runde de QE a Fed (încheiată în octombrie 2014), să agite din nou capitalurile volatile şi să facă astfel necesară instituirea unor controale valutare. Anul 2014 a trecut însă cu bine, pentru că Fed şi-a dozat foarte exact mişcările de închidere a robinetului de bani, în funcţie de statisticile privind mersul economiei americane, şi a anunţat regulat şi din timp pieţele în privinţa a ceea ce va urma, tocmai spre a evita să fie iarăşi şantajată de acestea spre a lansa o nouă rundă de QE, aşa cum s-a întâmplat în vara turbulentă a lui 2011.

  • Scăderea preţului petrolului a fost ştirea anului 2014 după jumătate de deceniu de stabilitate

    O întâlnire a Organizaţiei Ţărilor Exportatoare de Petrol, care controlează 40% din piaţă la nivel mondial, a avut loc la Viena la sfârşitul lunii noiembrie, cei mai mulţi dintre participanţi având un interes legitim şi urgent de aşezare a preţului petrolului la un nivel similar ultimilor cinci ani.

    Rezultatul întâlnirii a fost însă surprinzător, OPEC luând decizia să men-ţină producţia la 30 de milioane de barili pe zi, ceea ce a ridicat multe sprâncene şi semne de întrebare în piaţă. Cu alte cuvinte, OPEC şi-a asumat riscul unei scăderi şi mai mari a preţului, care ar putea ajunge şi la 40-45 de dolari pe baril. Mulţi analişti cred că OPEC s-a angajat într-un adevărat război al preţurilor contra producătorilor din afara cartelului, în principal împotriva Statelor Unite şi Rusiei, ipoteză infirmată însă de şeful OPEC, Abdullah al-Badri: „Au fost voci care au afirmat că decizia a fost îndreptată către SUA şi gazele de şist. Nu este adevărat. De asemenea, nu este adevărat nici că ar fi fost îndreptată către Iran şi Rusia“.

    Cotaţiile petrolului au scăzut cu peste 45% anul acesta. Preţul petrolului Brent a scăzut în 12 decembrie la 62,83 de dolari pe baril, în timp ce petrolul West Texas Intermediate a coborât la 58,9 dolari pe baril, acestea fiind cele mai reduse niveluri din iulie 2009 până în prezent. OPEC a estimat că cererea mondială de petrol va scădea în 2015 la cel mai redus nivel din ultimii 12 ani în timp. La numai o zi diferenţă, Agenţia Internaţională pentru Energie (AIE) a redus, pentru a patra oară în ultimele cinci luni, prognoza privind creşterea de petrol de anul viitor, alimentând temerile privind intrarea în incapacitate de plată a unor companii şi chiar a unor state cu expunere ridicată pe sectorul petrolier.

    Dincolo de pierderile pe care căderea preţului petrolului le aduce ţărilor producătoare, precum Rusia, Nigeria, Iran sau Venezuela, preţul în scădere accelerată duce cu gândul la vara lui 2008, când preţul petrolului a scăzut brusc şi a fost urmat de cea mai profundă criză economică. Sunt motivele de scădere a preţului aceleaşi? Cât de mult din această scădere de preţ indică o scădere generalizată a economiilor lumii? Conform analiştilor de pe pieţele internaţionale, citaţi de Economist, motivele nu sunt aceleaşi, dar efectele ar putea fi similare. Cererea pentru petrol este scăzută deoarece activitatea economică este scăzută, o scădere dintr-o parte antrenând cealaltă parte. Un alt motiv este că ţări tensionate politic, precum Irak şi Libia, au continuat să producă în acelaşi ritm. În paralel însă, America şi-a îndeplinit visul de a deveni cel mai mare producător de petrol din lume, iar, în tot acest context, saudiţii şi aliaţii din Golf nu vor să cedeze din cota lor de piaţă pentru a restabili preţul sau pacea globală. În acest context, decizia OPEC de a păstra ritmul producţiei intact se explică prin faptul că, dacă ar produce mai puţin, preţul s-ar echilibra, dar din asta ar câştiga mai mult producători precum Rusia sau Libia. 

    Deşi ar trebui să fie o veste bună pentru pieţele consumatoare (net importatoare), scăderea de preţ nu se simte peste tot la fel.  În SUA, preţul benzinei reflectă constant evoluţia cotaţiei petrolului şi a ajuns la mijlocul lui decembrie sub 3 dolari galonul (1 galon are aproximativ 3,8 litri) pentru prima dată după 2010, iar în Franţa, a doua economie ca mărime din UE, benzina a continuat să se ieftinească în decembrie, ajungând la 1,4 euro pe litru, iar motorina, care reprezintă 80% din consum, a ajuns la 1,2 euro. 

    În România, preţurile la benzină şi motorină au scăzut la minimul ultimilor trei ani, preţul mediu la benzină fiind acum de 5,52 de lei, la fel ca în octombrie 2011, în timp ce motorina costă circa 5,63 lei. Americanii consideră că un preţ pe galon mai mare de 3 dolari (aproximativ 2,7 lei pe litru) este mult prea mare. Românii nu au o părere, iar faptul că vânzările de carburanţi au scăzut nesemnificativ atunci când benzina ajunsese la 6,5 lei înseamnă că preţul mare chiar nu este un motiv pentru români de a nu mai merge cu maşina.

  • Pulsul economiei pe şosele. Logistica are nevoie de specialişti şi investiţii în infrastructură

    Logistica este un domeniu ce ar putea fi asimilat unui barometru economic, atât pe domenii de activitate, cât şi la nivel macro“, spune Dragoş Geleţu, managing director la KLG Europe Logistics România. Companiile de logistică, explică el, sunt permanent în contact cu dinamica şi tendinţele din variate sectoare economice, fie creşterea sau căderea unor pieţe; „de aceea, în industria noastră nu se poate vorbi de inerţie. Şi tot de aceea, şi în 2014 piaţa de logistică va înregistra o creştere similară celei din 2013, când plusul a fost de 9%“, afirmă Geleţu.

    Şi chiar dacă economia nu înregistrează plusuri, reprezentantul KLG identifică o tendinţă care reprezintă încă un argument în susţinerea creşterii din acest an: externalizarea serviciilor de logistică. „Practic, tot mai multe companii au înţeles că o echipă externă de specialişti în logistică nu mai reprezintă un cost, ci un beneficiu“, spune reprezentantul KLG. Compania se aşteaptă ca anul aceasta să înregistreze un plus de 10% faţă de rezultatele anului trecut, când afacerile s-au plasat la 21 de milioane de euro.
    Într-un context mai larg, România rămâne o destinaţie destul de importantă pe harta logistică a Europei, atât prin poziţia geografică, cât şi prin costurile reduse cu forţa de muncă şi sectorul imobiliar, este de părere Christophe de Korver, general manager al Gefco România.

    El adaugă că o creştere importantă a acestei pieţe ar fi posibilă doar prin investiţii susţinute în infrastructură, „altfel putem pierde teren în faţa altor ţări din regiune, pe unde s-ar putea face tranzitul între Vest şi Est. Sperăm ca după alegerile prezidenţiale să fie o stabilitate mai mare şi să vedem proiecte pe termen lung sprijinite şi de stat“. 70% din afacerile Gefco sunt realizate prin contracte şi proiecte pe termen lung; conform previziunilor, compania ar urma să treacă anul acesta peste pragul de 50 milioane euro (faţă de 47 de milioane de euro în 2013), menţinând o rată de profitabilitate între 3 şi 5%. Numărul de clienţi a crescut şi în 2014, dar, punctează Christophe de Korver, „a fost un an în care ne-am concentrat pe dezvoltarea de proiecte noi cu clienţii mai vechi“.

    Volumele de mărfuri intermediate de logisticieni anul acesta nu sunt diferite faţă de 2013. „Există însă o diferenţă în modul în care companiile rulează această marfă: lucrurile se desfăşoară mult mai rapid, stocurile sunt la un nivel minim, se lucrează foarte mult în sistem cross-dock“, spune Sergiu Iordache, managing director la DSV Romania.

    El adaugă că în continuare se pune presiune pe costuri şi calitatea serviciilor. „Periodic sunt lansate licitaţii pentru găsirea celui mai profitabil furnizor, atât de către clienţii existenţi cât şi de către cei potenţiali“, arată Iordache. Or pentru a face faţă cerinţelor venite din partea clienţilor, companiile de logistică se concentrează pe creşterea calităţii serviciilor, investind în soluţii IT, echipamente şi proceduri de lucru pentru optimizarea serviciilor şi pentru a ţine pasul cu noile cerinţe. DSV a înregistrat anul trecut o cifră de afaceri de peste 141 de milioane de lei (circa 32 de milioane de euro) şi un profit de peste 6,5 milioane de lei, iar pentru 2014 „ne-am propus o creştere de 5-10% atât pentru cifra de afaceri, cât şi pentru profit“. Intersnack, Nestle Purina, Fabryo, Carpatina se numără între clienţii atraşi de DSV anul acesta.

  • Scoţia şi separatismul, ca simptom de epidemie geopolitică

    ANDREAS UTERMANN, DIRECTOR DE INVESTIŢII LA ALLIANZ GLOBAL INVESTORS, consideră că mişcările de independenţă s-ar putea extinde ca focul în Europa, unde vocile care susţin autonomia sau independenţa se fac auzite peste tot, din Spania, Franţa, Belgia sau Italia şi până în Bosnia şi Herţegovina, Cipru, România, Republica Moldova sau Georgia, fără să mai vorbim de estul Ucrainei, actuala zonă fierbinte a continentului.

    Marea Britanie a fost centrul gravitaţional al sistemului internaţional de la sfârşitul războaielor napoleoniene şi până la Al Doilea Război Mondial. Structura imperială construită de britanici a configurat nu doar sistemul internaţional, dar şi ordinea politică a unor state diverse, din Statele Unite şi până în India. Regatul Unit a creat şi a condus revoluţia industrială şi în multe privinţe a reprezentat un pivot al istoriei mondiale. Faptul că această uniune ar putea fi dizolvată este şocant şi dezvăluie informaţii importante despre direcţia către care se îndreaptă lumea, explică analistul politic George Friedman.

    Jeremy Warner, editor la publicaţia The Daily Telegraph, spune că ceea ce se întâmplă în Scoţia aparent este de mică amploare, având în vedere că economia regiunii are o contribuţie de sub 10% la PIB-ul britanic. Istoria este însă plină de evenimente aparent neimportante care au declanşat evenimente de un impact mult mai mare, unele cu consecinţe geopolitice şi economice catastrofale. Un astfel de exemplu este Primul Război Mondial, de la a cărui izbucnire s-au împlinit 100 de ani, declanşat de asasinarea la Sarajevo, la 28 iunie 1914, a arhiducelui Franz Ferdinand şi a soţiei sale Sophie.

    Alte evenimente iniţial minore au avut efecte pozitive majore, prin intermediul perestroikăi şi glasnostului, un exemplu fiind greva de la şantierul naval Gdansk din Polonia, care a culminat cu căderea zidului Berlinului şi reconfigurarea geopolitică a celei mai mari părţi a estului Europei.

    Pentru britanici, divizarea naţiunii ar fi în mod evident un eveniment de mare amploare. Indiferent de rezultatul referendumului, acesta pare destinat să modifice pentru totdeauna natura uniunii, iar rămânerea Scoţiei în Marea Britanie va fi aproape la fel de dificilă, din punctul de vedere al implicaţiilor constituţionale, ca şi separarea completă.
    Pentru a convinge scoţienii să rămână în uniune, liderii principalelor partide din Marea Britanie, conservator, laburist şi liber-democrat, David Cameron, Ed Miliband şi Nick Clegg, au promis alocarea mai echitabilă a resurselor şi menţinerea sistemului de finanţare Barnett prin care sunt distribuite fondurile publice la nivelul Regatului Unit. În opinia lor, formula Better Together (Mai Bine Împreună) este o viziune care poate fi îmbrăţişată de Scoţia.

    Pe de altă parte, Lordul Barnett, care a creat sistemul de finanţare în 1978, pe vremea când era şeful trezoreriei britanice, a afirmat într-un interviu pentru BBC Radio că acest sistem este ”incorect„ şi a reiterat apelul să fie eliminat.

    Angajamentul celor trei lideri politici a apărut pe prima pagină a publicaţiei Daily Record. Susţinătorii independenţei, în frunte cu prim-ministrul Scoţiei, Alex Salmond, consideră că planul, anunţat abia sfârşitul campaniei, este o insultă la adresa inteligenţei alegătorilor.

    Planul promite prerogative extinse pentru Parlamentul din Scoţia şi recunoaşte că uniunea există pentru a asigura oportunităţi şi securitate pentru toţi, prin distribuţia echitabilă a resurselor. O altă prevedere este faptul că ultimul cuvânt în finanţarea sistemului naţional de sănătate va reveni guvernului scoţian.

    ERSPECTIVELE ECONOMICE ALE UNEI SCOŢII INDEPENDENTE
    Să ne imaginăm o ţară cu populaţia statului american Colorado, cu suprafaţa Cehiei şi cu o industrie financiară de 10 ori mai mare decât restul economiei, care este dominată de petrol, alcool şi turism, avertizează preşedintele companiei de consultanţă Stratfor, George Friedman. Aşa ar porni Scoţia ca stat independent.

    Discuţiile despre împărţirea activelor şi a datoriilor şi asigurarea stabilităţii sectorului bancar ar putea schimba toate aceste lucruri. În acelaşi timp, companii ca Royal Bank of Scotland au avertizat deja că îşi vor transfera operaţiunile centrale din regiune.

    Analiştii, companiile şi politicienii iau în serios posibilitatea separării Scoţiei şi există dezacorduri privind performanţele economice ale noii naţiuni, unii prezicând austeritate bugetară şi preţuri mai mari, în timp ce alţii consideră că un plan de a reduce taxele pentru companii ar ajuta la atragerea unor noi afaceri.

    ”Pe termen scurt, standardul de viaţă ar scădea, existând un impact economic uriaş din cauza incertitudinilor. Pe termen lung, în lume există numeroase ţări de dimensiunea Scoţiei care sunt bogate şi prospere, dar depinde de cât de buni vor fi oficialii aleşi„, a arătat Rob Wood, economist la Berenberg Bank în Londra şi fost oficial al Băncii Angliei.

    Economia Scoţiei este de circa 130 de miliarde de lire sterline (211 miliarde de dolari), sau de 150 de miliarde de lire dacă este inclusă şi contribuţia activităţilor din Marea Nordului. PIB-ul este echivalent cu cel al Qatarului sau al Greciei.

    Între principalele probleme cu care s-ar confrunta premierul Alex Salmond va fi finanţarea statului şi anume să atragă creditorii fără să beneficieze de reputaţia Marii Britanii, care nu a intrat vreodată în default, de-a lungul secolelor.
    Oficialii de ambele părţi ale graniţei nou formate îşi vor disputa dreptul de proprietate asupra petrolului şi gazelor din Marea Nordului, dar Scoţia mai are şi whisky, cu exporturi anuale de circa 4,3 miliarde de lire, şi turism, vizitatorii cheltuind anul trecut în regiune 4,6 miliarde de lire.

  • Escaladarea crizei din Ucraina ar avea un impact limitat asupra sistemului financiar din Rusia

     “Posibilele consecinţe directe pentru sistemul financiar al Rusiei, dacă criza din Ucraina ar escalada, ar fi limitate. Investiţiile băncilor ruseşti în băncile afiliate din Ucraina şi împrumuturile acordate populaţiei din Ucraina nu depăşesc 1% din active”, se arată în raportul băncii centrale.

    Instituţia apreciază că situaţia economică din Ucraina este gravă, declinul producţiei şi creşterea datoriilor statului fiind însoţite de povara datoriilor organizaţiilor non-financiare, înrăutăţirea calităţii activelor şi reducerea lichidităţilor băncilor.

    “Există posibilitatea ca problemele economice din Ucraina să provoace un nou val de tensiuni geopolitice”, a notat banca centrală.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Ponta: Dăm un semnal de stabilitate confirmând în mare parte conducerile BNR, TVR, SRR, Curte de Conturi

     ”Astăzi vreau să dăm un semnal foarte clar tot în acelaşi sens de stabilitate numind sau mai bine zis confirmând în mare parte conducerea BNR, Curtea de Conturi, Televiziunea Română, unde rămâne o propunere făcută de foştii noştri colegi liberali. Ideea principală este de a arăta că vrem să avem independenţă şi la TVR, Radio România, celelalte instituţii”, a spus Ponta.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • ZF Bankers Summit’14 – Cercel, BRD: Trebuie să asigurăm stabilitatea dobânzilor dacă vrem să încurajăm creditarea în lei

     “Dacă vrem să stimulăm creditarea în lei e foarte important să asigurăm o stabilitate a dobânzilor în lei, pentru că altfel e foarte greu să-i explici unui client pe care-l inviţi să ia credite în lei că în luna asta Robor e la 2,5%, apoi se duce la 3,5%, sare la 4%, scade la 2,1%, e foarte greu”, a afirmat miercuri Cercel la conferinţa ZF Bankers Summit’14.

    El a precizat că dobânzile sunt determinate, în mare parte, de situaţia lichidităţii din sistemul bancar, aspect evidenţiat de ecartul între indicatorul Robor la 3 luni, spre exemplu, şi dobânda de politică monetară, respectiv între 2,58% şi 3,5% pe an.

    “Dacă în urma măsurilor pe zona de credite neperformante, banca centrală va decide o compensare pentru a susţine creditul, cum ar fi să reducă rezervele minime obligatorii – dacă se va decide reducerea, mai degrabă atunci se va face, după acest exerciţiu – atunci va exista în continuare o presiune de reducere a dobânzilor”, a explicat Cercel.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Isărescu susţine intrarea în Uniunea Bancară, întrucât va duce la întărirea stabilităţii financiare

     Mugur Isărescu a declarat, joi, la Constanţa, că există un consens politic atât în privinţa adoptării monedei unice, cât şi a aderării României la Uniunea Bancară.

    “De ce România chiar trebuie să intre în Uniunea Bancară? Prima motivaţie: 70 la sută din activele nete ale sistemului bancar din România sunt în mâinile unor entităţi bancare financiare din străinătate, majoritatea europene. Că e bine, că e rău, acuma este un fapt. Şi atunci, în timp ce aceste entităţi intră în Uniunea Bancară, ai două posibilităţi. Prima posibilitate este să afli de la aceste entităţi, deci de la BCR Viena, Austria, să vină Andreas Treichl şi să spună ce se discută la Frankfurt şi să-mi spună ce vrea el să-mi spună, îmi spune varianta dânsului şi eu să stau să ascult.

    Sau a doua, să am curajul să spun: aceasta este realitatea din România mai devreme sau mai târziu când voi intra în zona euro trebuie să intru în Uniunea Bancară şi să iau decizia de pe acuma. Ori la noi s-a ajuns la un consens politic şi preşedintele, şi premierul vorbesc despre intrarea României în zona euro”, a afirmat Mugur Isărescu.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro