Tag: Site

  • ATENŢIE maximă când cumpăraţi o maşină second hand. Cum au ajuns maşinile postate pe site-urile de anunţuri să aibă şi 400.000 de km daţi înapoi

    Pentru studiu, InspectorAuto.ro a luat în calcul 1.589 de maşini second-hand la vânzare pe Internet în luna noiembrie 2019 cu VIN-ul (seria de şasiu) afişat în anunţ. Studiul a constat în verificarea kilometrajului acestor maşini în baza de date InspectorAuto.ro.
     
    Dintre cele 1.589 de maşini la mâna a doua verificate, 259 de maşini (16,3%) aveau daţi înapoi între 399.617 km şi 5.067 km , 509 de maşini (32%) aveau daţi înapoi sub 5.000 KM, iar 821 de autoturisme (51,6%) aveau KM reali.
     
    “În urma verificărilor, am constatat că 259 de maşini rulate şi aflate la vânzare pe piaţa auto din România aveau daţi înapoi peste 7,5 milioane de KM în total. VIN-ul era la vedere, tocmai pentru a întări credibilitatea că aceste maşini au KM reali şi că vânzătorii nu au ce să ascundă. 
     
  • Vrei să faci bani de acasă fără să mai mergi la muncă? O tânără povesteşte cum reuşeşte să câştige bani de acasă după ce a renunţat la siguranţa unui job într-o corporaţie

    Ruth Hinds, o tânără de 30 de ani din Durham, Marea Britanie, a renunţat la siguranţa unui job într-o corporaţie pentru a încerca să facă bani online, de pe urma unor site-uri precum eBay.

    Înainte de a deveni liber profesionist, Hinds lucra în rolul de consultant în resurse umane, petrecând mult timp în deplasări. “Am presupus că o carieră de succes înseamnă să obţii o diplomă şi ai un job decent. Însă m-am trezit într-o bună zi şi m-am întrebat: <cum va fi viaţa mea peste 40 de ani>?”, a declarat tânăra într-un interviu acordat celor de la DailyMail.

    Ea spune că în prezent obţine între 6.500 şi 10.000 de euro pe lună din activităţi precum blogging sau intermediere de produse. Vara trecută, Hinds a câştigat 12.500 de euro dintr-un curs online în care îi învăţa şi pe alţii să îi urmeze “reţeta”.

    “Am mai mult timp liber”, a declarat ea pentru DailyMail. “Există o parte constantă a veniturilor, ceea ce înseamnă că pot genera bani şi fără a munci.”

    Deşi sunt mii de site-uri care oferă sfaturi de economisire, Ruth Hinds spune că vrea să ajute femeile oferindu-le diverse sfaturi.

     

  • Lista celor 5.000 de proprietari acceptaţi pentru voucherele auto a fost publicată pe site-ul PMB

    Primăria Municipiului Bucureşti anunţă că a publicat pe site lista celor 5.000 de proprietari acceptaţi în ”Programul de stimulare a eliminării traficului bucureştean a autovehiculelor cu grad ridicat de poluare, prin acordarea de eco-vouchere” .

    Lista celor 5.000 de proprietari acceptaţi cuprinde, pentru fiecare persoană în parte, codul primit la înregistrare, iniţialele numelui şi prenumelui sau denumirea persoanei juridice, precum şi ora înregistrării. De asemenea, pe adresa de e-mail personală, fiecare participant (proprietar) va primi un link pe care va putea încărca documentele obţinute ulterior, în vederea intrării în posesie a eco-voucherelor.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Drumul invers în design – VIDEO

    Am cliente care vin la mine, iar când le întreb de unde mă ştiu îmi spun: «Eram în facultate/liceu când mă uitam pe site-ul tău». Îmi descriu şi rochiile care le-au impresionat”, spune Elena Perseil, care a intrat în domeniul designului vestimentar în urmă cu aproximativ două decenii.
    Ea a absolvit în anii 2000 Universitatea Esmod din Paris, iar apoi a început să lucreze la câteva case de modă de acolo. Designerul a acumulat cunoştinţe în domeniu călătorind în India, unde a învăţat să lucreze cu mătasea şi a studiat broderia realizată manual. „De la vârsta de 14 ani mi-am dat seama de această pasiune. Cred că este genul de meserie pe care dacă nu o cauţi, te caută ea pe tine, nu prea poţi să scapi”, spune ea.
    Timp de cinci ani, şi-a concentrat activitatea în Paris şi pe alte pieţe internaţionale; în urmă cu 15 ani, a pus bazele brandului Elena Perseil, atunci când a hotărât că trebuie să se stabilească într-un loc, doarece stilul de viaţă plin de călătorii nu se mai mula cu viitorul ei şi cu faptul că era însărcinată.
    „Lucram la Paris, pentru mai mulţi designeri, şi când am aflat că urmează să am un copil am hotărât să mă stabilesc în România, am hotărât că nu mai pot călători la fel de mult şi am zis că trebuie să mă opresc cumva şi să fac ceva mai stabil. Iar acest lucru mai stabil s-a materializat în brandul Elena Perseil.”
    Fiindcă clienţii o ştiau din facultate, spune că i-a fost uşor să înfiinţeze şi să dezvolte pe piaţa locală brandul propriu de design: „Aveam piaţă şi cunoştinţe. Eram deja cunoscută şi în România, drept urmare avem anual o cifră de afaceri de aproximativ 300.000 de euro, iar anul acesta sperăm să ne ducem spre 500.000 de euro”.
    În prezent, designerul se concentrează asupra showroomurilor din România şi din Paris, în cadrul cărora pune accent pe rochiile de seară de lux.
    Cele mai multe dintre creaţiile sale iau drumul exportului, ajungând mai ales în magazine din Italia, Franţa, Japonia, Qatar, Dubai, care, potrivit ei, sunt mari consumatori de rochii de lux.
    „Dar îmi doresc să fiu puţin mai prezentă pe piaţa europeană şi pe piaţa din România”, îşi descrie Perseil obiectivul pentru următoarea etapă a afacerii ei de design. Spune că numărul articolelor create într-un an se apropie de 8.000 – rochii de seară (3.000 pe an), rochii de mireasă (30 pe an), rochii casual şi ţinute casual (5.000 pe an).
    „Numărul acestora este influenţat de mai mulţi factori, pentru că facem şi rochii la comandă şi multe cliente vin şi îmi spun evenimentul la care urmează să meargă şi lasă totul în grija mea apoi, eu trebuie să concep rochia perfectă pentru ele”, explică designerul.
    Preţurile articolelor produse sub brandul Elena Perseil pleacă de la 300 de euro şi ajung la 2.000 de euro, pentru rochiile de seară. Rochiile de mireasă sunt făcute de obicei la comandă, iar preţul lor se încadrează între 1.000 şi 2.000 de euro, a spus designerul.
    „În general, am investit mult în produs şi mai puţin în marketing, m-au interesat mai puţin umeraşele şi husele şi mai mult materialele. Am considerat tot timpul că rochia trebuie să vorbească de la sine şi dacă vrei să faci un business stabil atunci trebuie să ai un produs bun.”
    Materia primă folosită pentru crearea produselor este adusă din China şi din Italia. Astfel, designerul a spus că în China toate mătăsurile şi materialele sunt mai speciale şi mai fumoase, iar la Italia îi place creativitatea materialelor şi faptul că au designeri buni de material.
    Elena Perseil lucrează cu o echipă permanentă care este alcătuită din 10-12 persoane, care au grijă ca noile colecţii prezentate la Paris Fashion Week să fie perfecte, iar rochiile la comandă să fie ireproşabile.
    „Nu suntem toţi «in house» şi nu se face toată producţia «in house», dar lucrez pe social media cu o firmă, pentru site cu o altă firmă, pentru promovare cu o firmă. Echipa mea permanentă este alcătuită din 10–12 persoane.”
    Ea sesizează că criza de pe piaţa forţei de muncă nu a ocolit domeniul în care activează, lipsa croitorilor cu experienţă fiind un dezavantaj.
    „În România este foarte greu să găseşti forţă de muncă, faţă de acum 5-10 ani. Este foarte greu şi oamenii nu prea mai vor «să-şi bată capul», mai ales că genul acesta de muncă poate părea complicată.”
    Din punctul ei de vedere, o astfel de meserie poate oferi numeroase satisfacţii, inclusiv materiale. „Sunt meserii care pot fi foarte bine plătite, liniştite şi satisfăcătoare, mai ales dacă lucrezi cu un designer, pentru că ai oportunitatea de a lucra cu materiale noi, cu un design nou. Nu este nimic plictisitor dacă lucrezi cu un designer; problema este că nu avem cultura muncii, vrem să obţinem lucruri dar nu vrem să facem nimic pentru ele.”
    Referitor la dezvoltarea afacerii, Elena Perseil nu are de gând să deschidă şi un magazin fizic, comenzile fiind făcute în prezent doar prin intermediul site-ului propriu.
    „Nu vrem magazin fizic pentru că suntem destul de ocupaţi cu producţia şi ar însemna să fim concentraţi în două părţi. Noi lucrăm mai ales cu comenzi în avans, nu sunt închisă la nimic, dar momentan nu m-am gândit să deschid un magazin fizic”, spune ea.

  • Operaţiunea de evacuare a unor pacienţi către alte zone din ţară, la Baza 90 Transport Aerian din Otopeni, judeţul Ilfov, în cadrul exerciţiului Seism 2018.

    Seism 2018 este cel mai amplu exerciţiu medical din cadrul unui program al Mecanismului de Protecţie Civilă al UE. Acesta a avut loc în România până la data de 18 octombrie. Simularea a implicat 1.000 de persoane şi echipe medicale din Austria, Germania, Italia, România, Slovacia, Suedia, Norvegia şi Israel, precum şi experţi din alte state care participă la acest mecanism.
    Exerciţiul a simulat răspunsul la un cutremur de gradul 7,5 pe  scara Richter în Capitală, când capacităţile naţionale de salvare sunt depăşite, iar România activează Mecanismul de Protecţie Civilă al UE. Exerciţiul este al cincilea şi ultimul din perioada 2017-2018. Exerciţii similare au avut loc în Regatul Unit, Danemarca, Bulgaria şi Austria. Acestea sunt organizate de ţările participante, cu o contribuţie financiară de la Comisia Europeană, potrivit informaţiilor publicate pe site-ul Comisiei Europene.

  • Povestea designerului vestimentar care a lăsat Parisul pentru Bucureşti

    “Am cliente care vin la mine, iar când le întreb de unde mă ştiu îmi spun: «Eram în facultate/liceu când mă uitam pe site-ul tău». Îmi descriu şi rochiile care le-au impresionat”, spune Elena Perseil, care a intrat în domeniul designului vestimentar în urmă cu aproximativ două decenii.


    Ea a absolvit în anii 2000 Universitatea Esmod din Paris, iar apoi a început să lucreze la câteva case de modă de acolo.

    Designerul a acumulat cunoştinţe în domeniu călătorind în India, unde a învăţat să lucreze cu mătasea şi a studiat broderia realizată manual. „De la vârsta de 14 ani mi-am dat seama de această pasiune. Cred că este genul de meserie pe care dacă nu o cauţi, te caută ea pe tine, nu prea poţi să scapi”, spune ea.

    Timp de cinci ani, şi-a concentrat activitatea în Paris şi pe alte pieţe internaţionale; în urmă cu 15 ani, a pus bazele brandului Elena Perseil, atunci când a hotărât că trebuie să se stabilească într-un loc, doarece stilul de viaţă plin de călătorii nu se mai mula cu viitorul ei şi cu faptul că era însărcinată.

    „Lucram la Paris, pentru mai mulţi designeri, şi când am aflat că urmează să am un copil am hotărât să mă stabilesc în România, am hotărât că nu mai pot călători la fel de mult şi am zis că trebuie să mă opresc cumva şi să fac ceva mai stabil. Iar acest lucru mai stabil s-a materializat în brandul Elena Perseil.”

    Fiindcă clienţii o ştiau din facultate, spune că i-a fost uşor să înfiinţeze şi să dezvolte pe piaţa locală brandul propriu de design: „Aveam piaţă şi cunoştinţe. Eram deja cunoscută şi în România, drept urmare avem anual o cifră de afaceri de aproximativ 300.000 de euro, iar anul acesta sperăm să ne ducem spre 500.000 de euro”.

    În prezent, designerul se concentrează asupra showroomurilor din România şi din Paris, în cadrul cărora pune accent pe rochiile de seară de lux.Cele mai multe dintre creaţiile sale iau drumul exportului, ajungând mai ales în magazine din Italia, Franţa, Japonia, Qatar, Dubai, care, potrivit ei, sunt mari consumatori de rochii de lux.

    „Dar îmi doresc să fiu puţin mai prezentă pe piaţa europeană şi pe piaţa din România”, îşi descrie Perseil obiectivul pentru următoarea etapă a afacerii ei de design. Spune că numărul articolelor create într-un an se apropie de 8.000 – rochii de seară (3.000 pe an), rochii de mireasă (30 pe an), rochii casual şi ţinute casual (5.000 pe an).„Numărul acestora este influenţat de mai mulţi factori, pentru că facem şi rochii la comandă şi multe cliente vin şi îmi spun evenimentul la care urmează să meargă şi lasă totul în grija mea apoi, eu trebuie să concep rochia perfectă pentru ele”, explică designerul.

    Preţurile articolelor produse sub brandul Elena Perseil pleacă de la 300 de euro şi ajung la 2.000 de euro, pentru rochiile de seară. Rochiile de mireasă sunt făcute de obicei la comandă, iar preţul lor se încadrează între 1.000 şi 2.000 de euro, a spus designerul.
    „În general, am investit mult în produs şi mai puţin în marketing, m-au interesat mai puţin umeraşele şi husele şi mai mult materialele. Am considerat tot timpul că rochia trebuie să vorbească de la sine şi dacă vrei să faci un business stabil atunci trebuie să ai un produs bun.”
    Materia primă folosită pentru crearea produselor este adusă din China şi din Italia. Astfel, designerul a spus că în China toate mătăsurile şi materialele sunt mai speciale şi mai fumoase, iar la Italia îi place creativitatea materialelor şi faptul că au designeri buni de material.
    Elena Perseil lucrează cu o echipă permanentă care este alcătuită din 10-12 persoane, care au grijă ca noile colecţii prezentate la Paris Fashion Week să fie perfecte, iar rochiile la comandă să fie ireproşabile.
    „Nu suntem toţi «in house» şi nu se face toată producţia «in house», dar lucrez pe social media cu o firmă, pentru site cu o altă firmă, pentru promovare cu o firmă. Echipa mea permanentă este alcătuită din 10–12 persoane.”
    Ea sesizează că criza de pe piaţa forţei de muncă nu a ocolit domeniul în care activează, lipsa croitorilor cu experienţă fiind un dezavantaj.
    „În România este foarte greu să găseşti forţă de muncă, faţă de acum 5-10 ani. Este foarte greu şi oamenii nu prea mai vor «să-şi bată capul», mai ales că genul acesta de muncă poate părea complicată.”
    Din punctul ei de vedere, o astfel de meserie poate oferi numeroase satisfacţii, inclusiv materiale. „Sunt meserii care pot fi foarte bine plătite, liniştite şi satisfăcătoare, mai ales dacă lucrezi cu un designer, pentru că ai oportunitatea de a lucra cu materiale noi, cu un design nou. Nu este nimic plictisitor dacă lucrezi cu un designer; problema este că nu avem cultura muncii, vrem să obţinem lucruri dar nu vrem să facem nimic pentru ele.”
    Referitor la dezvoltarea afacerii, Elena Perseil nu are de gând să deschidă şi un magazin fizic, comenzile fiind făcute în prezent doar prin intermediul site-ului propriu.
    „Nu vrem magazin fizic pentru că suntem destul de ocupaţi cu producţia şi ar însemna să fim concentraţi în două părţi. Noi lucrăm mai ales cu comenzi în avans, nu sunt închisă la nimic, dar momentan nu m-am gândit să deschid un magazin fizic”, spune ea. 


    Cum şi cât durează să pregăteşti o colecţie pentru Paris Fashion Week
    În colecţia de vară 2019 care a avut loc la Paris Fashion Week, Elena Perseil a prezentat aproape 40 de articole – mai ales rochii. Potrivit ei, durează aproximativ şase luni să pregăteşti o colecţie nouă fiindcă durează primirea materialelor comandate; coaserea lor propriu-zisă poate să se întindă pe parcursul a trei săptămâni – o lună. Conceperea aticolelor durează aproximativ şase luni.

  • „Google it“: 20 de ani de la lansarea motorului de căutare

    O întâmplare recentă m-a făcut să îmi dau seama de un lucru aparent banal: am ajuns să folosesc Google de câteva sute de ori pe zi, de cele mai multe ori fără să-mi dau seama. Actualizând unul dintre browserele pe care le folosesc, am primit următorul mesaj: „Choose the default search engine to use in the address bar and search bar“ („Alege motorul preferat de căutare“ – n.red.). Am selectat Google, desigur, încercând în acelaşi timp să-mi amintesc cum arăta internetul înainte de sistemul dezvoltat de Page şi Brin.

    Primul birou al companiei era format din cele două camere de cămin în care locuiau cei doi la Stanford. Numele de „BackRub”, folosit ca primă variantă de lucru pentru motorul de căutare, nu a fost utilizat prea mult timp, aşa că s-au gândit că „googol” sau numărul unu urmat de 100 de zero-uri după el ar reflecta mai bine baza de date pe care încercau să o pună la dispoziţie. Numele „Google” este un joc de cuvinte de la googol, neologism englezesc pus în circulaţie de către americanul Milton Sirotta în anul 1938, prin care acesta desemna numărul uriaş format dintr-un 1 urmat de 100 de zerouri.

    Primul server Google creat vreodată a fost construit într-un loc personalizat făcut din piese de Lego şi găzduit în campusul Universităţii Stanford. La început, era doar google.standford.edu, dar domeniul Google.com a fost înregistrat pe 15 septembrie 1997. Cam în aceeaşi perioadă în care s-au mutat într-un garaj, Brin şi Page au primit o finanţare de 100.000 de dolari de la fondatorul companiei americane Sun Microsystems, Andy Bechtolsheim. Cu banii în mână, cei doi au transformat garajul în care îşi desfăşurau activitatea în sediu central, în septembrie 1998.

    La sfârşitul anului 2007, motorul Google a fost cotat drept cea mai puternică marcă globală, după criteriul valorii în miliarde de dolari dar şi după modul de percepţie al utilizatorilor, următoarele locuri fiind ocupate de companiile General Electric, Microsoft, Coca-Cola, China Mobile, IBM, Apple, McDonald’s, Nokia şi Marlboro. De asemenea, conform unui sondaj realizat de compania Harris Interactive, Google a fost declarată, la sfârşitul lui 2007, ca fiind compania americană cu cea mai bună reputaţie, mai ales datorită modului în care îşi tratează angajaţii.

    În luna octombrie 2015, Google Inc a format un nou conglomerat, Alphabet Inc, care a încorporat unităţile tot mai diversificate de afaceri şi de investiţii, ce aduceau totuşi mai puţin profit imediat decât motorul de căutare pe internet. La momentul respectiv, Larry Page, cofondatorul şi directorul general al Google, a anunţat că Alphabet este o „colecţie de companii“, în care Google este cea mai mare dintre ele.

    Redefinirea ideii de video
    Timp de 11 ani, Google a rămas în topul celor mai puternice branduri; achiziţiile pe care le-a făcut de-a lungul anilor, precum Applied Semantics, Android, DoubleClick, Motorola sau Nest au transformat Google într-un lider mondial al inovaţiei şi dezvoltării tehnologice. Una dintre cele mai importante achiziţii rămâne însă cea din 2006, atunci când compania condusă de Page şi Brin a plătit 1,6 miliarde de dolari pentru YouTube.
    Domeniul youtube.com a fost activat de Valentine’s Day, în 2005, dar primul video nu a fost descărcat până pe data de 23 aprilie a aceluiaşi an. Filmul l-a avut ca subiect pe unul dintre cofondatorii site-ului, Jawed Karim, la grădina zoologică din San Diego, fiind intitulat Me at the zoo. Lumea divertismentului este plină de staruri care au ajuns celebre după ce au fost remarcate pe YouTube, iar cântăreţul Justin Bieber este probabil cel mai bun exemplu, acesta începând să posteze clipuri cu el însuşi pe acest site la vârsta de 12 ani. Un agent de talente i-a văzut clipurile şi l-a ajutat să obţină un contract de înregistrare.
    Astăzi, peste 600 de ore de conţinut video sunt urcate pe YouTube în fiecare minut, iar 8 miliarde de ore sunt urmărite lunar. Există peste 1 miliard de utilizatori unici pe site în fiecare lună, care provin din peste 140 de ţări.
    Începutul antreprenoriatului pe YouTube datează din mai 2007, atunci când Google, după ce a achiziţionat platforma pentru 1,65 miliarde dolari, a introdus serviciul Partner Program. Acesta a schimbat complet faţa YouTube, oferind utilizatorilor posibilitatea de a fi plătiţi pentru clipurile care devin virale; tot în 2007, compania a ataşat pentru prima oară publicitate clipurilor. Cinci ani mai târziu, înţelegând potenţialul platformei, cei de la Google au pus la dispoziţie creatorilor de conţinut original burse în valoare de 100 de milioane de dolari prin programul YouTube Original Channel Initiative.
    În 2016, Google a anunţat şi lansarea YouTube Go, o aplicaţie menită să facă mai accesibil conţinutul celebrului serviciu de video sharing, permiţând vizionarea clipurilor YouTube chiar şi în lipsa unei conexiuni active la internet.
    Dincolo de contribuţia companiei la dezvoltarea tehnologică, gigantul creat de Larry Page şi Sergey Brin a avut parte însă şi de numeroase momente controversate de-a lungul celor 20 de ani de existenţă. Unul dintre acestea s-a numit „experimentul Google Glass”.
    Încă de la lansarea din 2012, Google Glass a avut o mare problemă: cei care purtau dispozitivul arătau cel puţin ciudat. În scurt timp, cei mai mari contestatari ai Glass au devenit chiar posesorii produsului. Mulţi dintre cei care au plătit 1.500 de dolari s-au arătat dezamăgiţi, aşteptările lor fiind peste ceea ce puteau ochelarii hi-tech să facă. „Am descoperit că nu erau foarte utili“, spune James Katz, director de studii al Massachussettes Institute of Technology. „Mai mult, aveam impresia că cei din jur erau deranjaţi atunci când purtam ochelarii.“ Unul dintre cei care nu au dat mari şanse produsului a fost Phil Schiller, şeful departamentului de marketing de la Apple. Într-un email din 2012, acesta scria: „Nu pot să cred că cineva normal va purta vreodată aşa ceva“.
    O altă explicaţie pentru eşecul Google Glass pare să fie faptul că multe companii nu au văzut beneficii în dezvoltarea de software pentru ochelarii inteligenţi. Twitter, spre exemplu, a renunţat la aplicaţia proprie în luna octombrie. Conform celor de la Reuters, 9 din 16 companii de software contactate au spus că au oprit dezvoltarea pentru că nimeni nu cumpăra produsul celor de la Google. Mai mulţi designeri au încercat să promoveze Glass ca un produs fashion, la fel ca Apple Watch, însă acest lucru era greu de făcut când costul iniţial se ridica la 1.500 de dolari.
    Un alt moment dificil pentru companie a venit chiar anul acesta: Alphabet, compania mamă a Google, a primit în luna iulie o amendă record de 5 miliarde de dolari din partea Uniunii Europene, din cauza unui posibil abuz de poziţie dominantă pe sectorul sistemul de operare Android. Autoritatea de Concurenţă a Uniunii Europene a verificat posibilitatea unui abuz de poziţie dominantă din partea Google prin sistemul său de operare – Android, care este folosit de peste 80% din smartphone-urile din întreaga lume. Concurenţa acuză Google că şi-ar fi promovat propriile aplicaţii şi servicii mobile, în mod special motorul său de căutare. Telefoanele Android vin la pachet cu aplicaţii Google preinstalate, incluzând aplicaţia Search. Concurenţa s-a plâns de faptul că Google se foloseşte de acest avantaj pentru a domina piaţa şi că foloseşte datele utilizatorilor pentru crearea de noi strategii de advertising.
    Un lucru pe care puţini dintre noi îl realizează este asocierea dintre Google şi sistemul politic (fără să mă refer aici la alegeri sau alte tipuri de campanii electorale). Un material publicat însă de Wall Street Journal în 2015 a stârnit numeroase controverse pe acest subiect.


    Google şi agenţii de lobby
    În mai 2012, şcoala de avocatură de la Universitatea George Mason a găzduit un forum despre competiţia dintre motoarele de căutare de pe Internet. Majoritatea actorilor principali de pe piaţă au fost prezenţi, inclusiv membri ai agenţiilor de reglementare şi personalităţi din interiorul Congresului. Ceea ce oaspeţii nu au ştiut, însă, a fost că întâlnirea fusese pregătită de către Google, companie care la acel moment se afla în atenţia autorităţilor datorită unor acuzaţii de monopol aduse celebrului motor de căutare.
    În săptămânile premergătoare evenimentului, oficiali ai Google veniseră cu mai multe sugestii referitoare la vorbitori în timpul conferinţei, trimiţând liste cu membri ai Congresului, seniori de la Departamentul de Justiţie şi de la procuratură. „Dacă nu aţi trimis încă invitaţiile, vă rugăm să consultaţi listele ataşate, care conţin informaţii la zi“, îi scria Yang Zhang, asistent legal în cadrul Google lui Henry Butler, director executiv al şcolii de drept. „Dacă aţi trimis deja invitaţiile, este totuşi posibil să mai adăugăm câteva?“ Butler a răspuns prompt: „Ne ocupăm noi de asta!“ Informaţiile din schimbul de mailuri au fost obţinute de către Washington Post printr-o cerere publică de eliberare a transcriptelor.
    În timpul conferinţei, lideri în domeniul tehnologiei şi experţi în legea monopolului au respins ideea că guvernul ar trebui să ia măsuri împotriva Google, argumentându-şi părerea în faţa acelor oameni care ar fi urmat să dicteze sancţiunile. Compania a mai organizat încă două conferinţe similare în perioada de 18 luni în care a fost sub investigaţie, modelând astfel percepţia publică pentru ca, la final, să se considere că nu este nevoie de acţiuni legale împotriva sa.
    Toată această poveste, relatată de cei de la Washington Post, ilustrează perfect modul în care Google, fără a fi investit iniţial sume considerabile în lobby, a ajuns de-a lungul timpului să cunoască perfect modul de operare în Washington-ul zilelor noastre. Acest mod de operare înseamnă că tradiţia lobby-ului este astăzi concurată de un alt sistem, mai puţin vizibil, de influenţare a factorilor de decizie.
    Noile forme de influenţare a opiniei publice sau a factorilor de decizie includ finanţarea cercetărilor de la universităţi, a think tank-urilor, susţinerea financiară a unor grupuri de advocacy de-a lungul spectrului politic şi chiar a unor coaliţii de afaceri în folosul interesului public. Ascensiunea Google la rangul de jucător important în Washington arată shimbările evidente în filosofia companiei.
    În urmă cu nouă ani, Google ignora complet sistemul „pay-to-play“ de la Washington, investind sume modeste într-o singură persoană desemnată să apere interesele companiei. De atunci însă, compania a ajuns între cei mai agresivi participanţi la jocurile de culise, plasându-se doar în spatele General Electric în 2012 (din punctul de vedere al sumelor investite).
    Google finanţează aproape 140 de organizaţii comerciale şi de advocacy, fără a dezvălui însă valoarea donaţiilor. Datele, publicate pe site-ul Statista.com, arată că numărul este aproape dublu faţă de cel de acum patru ani. Intensificarea activităţii de lobby este corelată cu ambiţiile de dezvoltare ale companiei, în condiţiile în care gigantul IT trebuie să respingă tot mai multe atacuri ale rivalilor.
    Compania a dezvoltat de asemenea noi metode de a influenţa factorii de decizie, reprezentanţii acesteia fiind deschişi dialogului cu creatorii de legi din ambele partide şi oferind sesiuni de training pentru cei care lucrează în Capitol Hill despre cum se folosesc produsele Google şi cum pot acestea aduce mai multe voturi. Tineri profesionişti plătiţi de companie populează think tank-uri şi organizaţii de lucru, promovând interesele acesteia.


    Google: verb
    Aşa arată pagina Oxford dedicată cuvântului care a trecut de pe ecranul calculatorului în vocabularul de zi cu zi al multora dintre noi. În ultimii ani, Google a investit tot mai mult în sectoare străine de activitatea de bază, de IT, publicitate online şi servicii pe internet. Fondul de capital de risc al grupului, Google Ventures, a investit deja în mai multe companii din domeniul sănătăţii. Printr-o divizie de cercetare, compania este implicată şi în dezvoltarea de ochelari computerizaţi şi sisteme de navigaţie autonomă pentru automobile.
    Cu alte cuvinte, Google este şi va rămâne parte integrantă a internetului, dovedind de-a lungul anilor că se poate adapta la cerinţele tot mai mari ale utilizatorilor.
     

  • Angajatul din newsfeed

    Reţelele sociale şi „ecosistemul” creat în jurul apariţiei lor au schimbat o plajă largă de aspecte din viaţa de zi cu zi, printre ele numărându-se modul în care oamenii se angajează, cel în care îşi fac treaba şi chiar cel în care sunt monitorizaţi. Peste 90% dintre oamenii de HR, angajaţi în companiile din România, utilizează social media pentru a căuta posibili candidaţi, potrivit unui studiu al companiei de consultanţă My HR Lab. În plus, comportamentul unui angajat pe reţele sociale precum Facebook, LinkedIn sau Instagram îi poate afecta locul de muncă. 

    Studiul realizat de My HR Lab arată că peste 90% dintre oamenii de resurse umane de pe piaţa locală folosesc diverse canale de social media pentru a-şi găsi candidaţii potriviţi, în contextul în care trendul de digitalizare acaparează trendurile comportamentale.
    Datele arată că, atunci când vor să promoveze un anunţ de recrutare, 82% dintre oamenii de HR iau în considerare site-urile de joburi, 75% secţiunea de cariere din site-ul companiei, 37% utilizează LinkedIn, în timp ce 18% aleg Facebook.

    „Vedem cu toţii cât de repede se schimbă lumea din jurul nostru. Astăzi, paşii înainte se fac într-un ritm uluitor şi lucruri care ieri păreau aproape SF sunt acum adoptate cu o naturaleţe care, uneori, şi pe noi ne surprinde. În ceea ce priveşte piaţa muncii, nu este deloc de mirare că s-a ajuns la acest nivel, mai cu seamă în această perioadă, când ne confruntăm cu o criză reală de talente, iar angajatorii au dificultăţi tot mai mari în a găsi candidaţii potriviţi”, spune Bogdan Badea, CEO al eJobs.

    De aceea, oamenii din HR merg cu anunţurile de recrutare în toate locurile în care ştiu că îşi pot găsi audienţa. „Şi pentru că zona de tineri, aflaţi la experienţa primului job, este una foarte importantă pentru angajatori, vedem tot mai multe companii care duc recrutarea într-un mediu puternic, dacă nu exclusiv, digitalizat. Asta înseamnă platforme de recrutare, YouTube, reţele de socializare şi tot ceea ce poate capta atenţia tinerilor”.

    Şi pentru utilizatorii români, platformele pe care îşi petrec timpul liber au fost înţesate de anunţuri de angajare. Specialiştii în resurse umane utilizează fiecare reţea în parte pentru a căuta un anumit tip de candidat, în funcţie de poziţia dorită. Grupuri de Facebook precum „Vreau un job în Bucureşti” sau „Promoteri şi Promoteriţe” sunt asaltate zilnic de zeci de anunţuri de angajare, pe termen lung, scurt sau chiar anunţuri pentru locuri de muncă în regim zilier. În acelaşi timp, Instagramul şi chiar opţiunea de „story” de la acesta sunt utilizate frecvent de angajatori.

    „Instagramul la noi a crescut, însă nu este la nivelul Facebook şi LinkedIn. Şi nici LinkedIn-ul nu este atât de cunoscut de recruterii din piaţă, în sensul în care observăm la workshop-urile noastre că sunt destul de mulţi oameni din HR care nu folosesc platforma la capacitatea ei maximă. Cred că orice poate să devină un trend atunci când ai deficit de talente, însă recrutarea e despre personalizare şi trebuie să îţi cunoşti bine publicul ţintă. Înainte să faci un story pe Instagram este important să ştii cine stă pe Instagram”, spune Beatrice Galaţanu, Owner şi Trainer în cadrul companiei de consultanţă în resurse umane My HR Lab. „Dacă vrei să recrutezi oameni de peste 40 de ani pe poziţii blue collar (muncă manuală, de obicei în producţie – n.red.), poate sunt şanse mai mici să îţi funcţioneze un story de pe Instagram, fiind posibil ca aceşti oameni să utilizeze mai mult Facebook.”

    Pentru a recruta specialişti şi manageri, 79% dintre respondenţi consideră că LinkedIn este cel mai potrivit canal. Ceilalţi şi-au împărţit opţiunile între site-urile specializate în promovarea anunţurilor de recrutare, evenimente şi conferinţe, agenţii de recrutare şi networking, se arată în raportul studiului citat, care a fost realizat pe un eşantion de 456 de persoane de HR, care recrutează pentru companii din România cu până la peste 10.000 de angajaţi. Astfel, datele arată că LinkedIn este una dintre platformele unde se caută „profesioniştii” în România.

    „LinkedIn este încă important pentru că după primele două site-uri mari de job-uri din România – eJobs şi Bestjobs – a adunat cei mai mulţi profesionişti la nivelurile de specialist şi manager. Profilurile de pe această platformă profesională sunt destul de actualizate şi ajută la conectarea mai rapidă cu candidaţii prin mesaje scrise, întrucât platforma avea această facilitate încă de la început”, explică Beatrice Galaţanu.

    Cu toate acestea, dependenţa industriilor de platforme sociale şi anunţuri online variază în funcţie de industrie, la fel cum reţeaua socială perfectă variază în funcţie de poziţia care trebuie ocupată şi de publicul ţintă. Mai mult, oamenii de HR gândesc strategii de comunicare separate pentru paginile de recrutare, faţă de cele utilizate pentru a promova imaginea generală a companiei.

    „Cred că de departe IT-ul este cea mai dependentă industrie atunci când vine vorba de social media. Însă, în ultimii doi ani din ce în ce mai multe industrii au început să ia în considerare social media pentru a-şi acoperi poziţiile din companie. Şi ne uităm la cererile pe care le primim noi, pentru că cei din HR îşi doresc să îşi creeze pagini de angajatori pe Facebook, LinkedIn, Instagram, încercând să se depărteze de paginile care promovează brandul comerial pe reţelele de socializare”, notează Galaţanu.

    În acest „târg de joburi online” generat de diversele strategii ale oamenilor de HR se alătură, pe rând, jucători din toate industriile.

    „Banking-ul, BPO-ul, retailul şi automotive au început deja să fie destul de prezente, şi li se alătură încet, încet şi celelalte industrii. Trendul cred că este de a folosi cât mai mult Google Ads, Facebook Ads, Internet of Things (IoT) pentru a-ţi marketa poziţiile. Deja există spaţii de advertising în care companiile plasează anunţuri de recrutare. Poţi să fii în trafic, la volanul maşinii, cu locaţia activată pe telefon şi navigând cu Waze. Dacă treci prin faţa companiei X îţi poate apărea un mesaj «Hai la noi, avem un job fain»”, explică Beatrice Galaţanu.

    Şeful din newsfeed


    În spatele CV-ului şi a profilului profesional pe care îl aduce un candidat se află un profil de Facebook, de Instagram, de LinkedIn, Twitter, WeChat sau un playlist de YouTube ori Soundcloud. Pentru unii angajatori, această „persona” a candidatului în mediul online poate spune mai mult despre calităţile sale de viitor angajat decât studiile absolvite şi abilităţile dobândite. Îşi urmăresc şefii angajaţii pe reţele sociale?

    „Se întâmplă tot mai des”, spune Bogdan Badea, CEO-ul eJobs. „Şi asta în cazul angajatorilor care nu caută doar un profil profesional, un bagaj de pregătire academică şi de experienţe profesionale, ci un profil complet, rotund, care înseamnă, în bună parte, soft skills. Iar conturile de pe reţelele de socializare spun foarte multe despre ce se află în spatele unor înşiruiri dintr-un CV. Mai mult decât atât, sunt cazuri în care compania caută să angajeze un om care va avea şi rol de reprezentare publică, caz în care profilul personal trebuie să corespundă cu rigorile profesionale pe care le are organizaţia respectivă. Ce vreau să spun este faptul că recrutarea a ajuns la un alt nivel, în care atât companiile cât şi candidaţii sunt conştienţi de importanţa reputaţiei şi a brandingului personal şi organizaţional”.

    La ce se uită angajatorii atunci când intră pe contul personal de Facebook sau Instagram al angajatului sau candidatului? Un studiu realizat de platforma YouGov şi citat de platforma World Economic Forum arată că trei sferturi dintre angajatori ar renunţa la un candidat dacă acesta s-ar exprima într-un limbaj agresiv sau ofensator pe pagina proprie, în timp ce 71% ar renunţa la candidaţi dacă ar avea referinţe la consumul de droguri.

    În acelaşi timp, potrivit studiului, 56% dintre angajatori ar fi deranjaţi de o gramatică deficitară, iar 29% de poze cu respectivul candidat în stare de ebrietate – eşantionul pentru studiu fiind de 2.000 de manageri din SUA. Surprinzător, candidaţii pot fi respinşi chiar şi din cauza faptului că distribuie prea mult conţinut, 26% dintre angajatori fiind deranjaţi de vanitate.

    Pe de altă parte, sunt şi angajatori pe care nu îi interesează în mod special activitatea candidatului pe conturile personale de reţele sociale, cel puţin nu ca factor decizional.

    „Pentru mine nu ar conta mai deloc profilul de Facebook al angajatului. Sunt companii care au un cod de conduită în social media şi de regulă angajatul trebuie să adere la el. Nu postezi lucruri confidenţiale pe Facebook, nu promovezi discursul urii în online. Dacă ştii că urmează să iasă un nou produs, nu pui pe Facebook poza cu produsul înainte de lansare. Ştiu destul de multe cazuri în care profilul de Facebook poate să afecteze imaginea candidatului. Dar nu aş zice că e neapărat vina candidatului, ci este vina recrutorului sau intervievatorului pentru că ei etichetează. Din păcate, foarte mulţi dintre noi emitem judecăţi de valoare atunci când recrutăm, aplicând rapid etichete. (…) Am întâlnit situaţii în care, pentru poziţii de front office, se respingeau candidaţi pe baza profilurilor de Facebook – dacă aveau piercing, dacă erau tatuaţi, dacă aveau poze în costum de baie”, spune Beatrice Galaţanu.

    Sunt cazuri în care un angajat ar putea fi concediat pentru ce postează? „Este ilegal, cu siguranţă, să se întâmple aşa ceva”, spune Badea. „Situaţiile extreme, precum expunerea pe reţelele sociale a unor aspecte confidenţiale legate de job, spre exemplu, atrag consecinţe fireşti, iar concedierea poate fi una dintre ele. Însă este puţin probabil ca un angajat să fie concediat pentru că a făcut un selfie în costum de baie”.

  • A fost decernat premiul NOBEL pentru fizică pe 2018. Donna Strickland devine a treia FEMEIE din istorie care primeşte această distincţie

    Cercetătorul american Arthur Ashkin a primit premiul Nobel pentru “pensetele optice şi aplicaţiile lor în domeniul sistemelor biologice”. În vârstă de 96 de ani, Ashkin a inventat penseta optică în 1986.

    Cercetătorii Gérard Mourou şi Donna Strickland au primit premiul Nobel pentru metoda lor de a genera pulsuri optice ultrascurte şi de înaltă intensitate.

    Cercetătorul francez Gérard Mourou este considerat un pionier în domeniul ingineriei electrice şi al laserelor. A fost director al Laboratoire d’Optique Appliquee de la ENSTA din Palaiseau şi este profesor la École Polytechnique din Palaiseau. A fost directorul fondator al Center for Ultrafast Optical Science de la Universitatea din Michigan.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • La film ca pe vremuri

     Recent însă, ele au început să fie apreciate de tineri, mai ales la New York, scrie Wall Street Journal. În acest oraş există diverse organizaţii, cum ar fi Film Forum, care  oferă vizionări de filme mute cu acompaniament de pian ca la matineurile din cinematografele de altădată, iar înainte de proiecţie publicul are parte şi de un moment de istorie a cinematografului.

    Interesul pentru filmele mute, consideră cei implicaţi în domeniu, se datorează mai ales Internetului şi unor site-uri ca YouTube, care aduc în atenţia tinerilor titluri de care altfel n-ar fi aflat niciodată.