De la cele care recomandă o conduită preventivă pentru eliminarea oricărui pericol pentru participanţii la trafic, până la cele cu mesaje haioase. Unul dintre cele des-întâlnite e un peşte stilizat, pe care unii îl consideră simbolul unor secte sau al adpţilor vreunei religii obscure.
Tag: simbol
-
Ce înseamnă acest simbol pe care îl vedem tot mai des pe maşini. Aproape nimeni nu ştie ce înseamnă
De la cele care recomandă o conduită preventivă pentru eliminarea oricărui pericol pentru participanţii la trafic, până la cele cu mesaje haioase. Unul dintre cele des-întâlnite e un peşte stilizat, pe care unii îl consideră simbolul unor secte sau al adpţilor vreunei religii obscure.
-
Ce înseamnă acest simbol pe care îl vedem tot mai des pe maşini. Aproape nimeni nu ştie ce înseamnă
De la cele care recomandă o conduită preventivă pentru eliminarea oricărui pericol pentru participanţii la trafic, până la cele cu mesaje haioase. Unul dintre cele des-întâlnite e un peşte stilizat, pe care unii îl consideră simbolul unor secte sau al adpţilor vreunei religii obscure.
-
Ce înseamnă acest simbol pe care îl vedem tot mai des pe maşini. Aproape nimeni nu ştie ce înseamnă.
De la cele care recomandă o conduită preventivă pentru eliminarea oricărui pericol pentru participanţii la trafic, până la cele cu mesaje haioase. Unul dintre cele des-întâlnite e un peşte stilizat, pe care unii îl consideră simbolul unor secte sau al adpţilor vreunei religii obscure.
-
Povestea omului care a reinventat cafeaua
Ferencz Illy s-a născut în 1892 în Timişoara, când oraşul bănăţean făcea parte din Imperiul Austro-Ungar. Rădăcinile sale au fost mixte: tatăl – de naţionalitate maghiară, iar mama – de etnie germană. Illy a urmat studii economice la Timişoara, iar după liceu s-a mutat în Viena, unde a lucrat pentru două companii cu sediul în Transilvania până la 22 de ani, când a fost recrutat în armata austro-ungară şi a luptat pe aproape fiecare front din Primul Război Mondial.
După război, a rămas cu sora sa la Trieste, în Italia. La sfârşitul anilor 1920, îşi luase deja un nume cu aer italian – Francesco Illy – şi s-a căsătorit cu Vittoria, o localnică, cu care a avut doi copii: Ernesto şi Hedda.
Pe tărâmul italian a început şi povestea dintre Illy şi cafeaua ce avea să-i facă numele cunoscut şi peste secole. În primii ani a lucrat cu diverse companii ce se ocupau de vânzarea de cacao şi cafea, iar mai apoi s-a orientat către producţie şi antreprenoriat. În jurul anului 1930, Illy a inventat propria metodă de a menţine prospeţimea şi calitatea cafelei prăjite, astfel încât aceasta să fie transportată în condiţii optime către locaţii îndepărtate, în loc să fie prăjită la destinaţie. În acest timp, a stabilit chiar şi parteneriate cu fabricanţii locali de cafea.
Trei ani mai târziu, în 1933, antreprenorul înfiinţează Illycafe, companie care deţine titlul de inventator al maşinii automate de cafea, aparat ce funcţionează pe bază de abur pasteurizat. „Illetta“, după cum a denumit-o fondatorul său, este de fapt predecesorul espresorului din zilele noastre. Francesco (Ferencz) Illy s-a stins din viaţă la 1956, la Trieste.
După moartea sa, compania a fost preluată de fiul său, Ernesto, care a trăit până în 2008. Ernesto Illy, chimist de meserie, a moştenit şi pasiunea tatălui său pentru espresso; a lucrat într-un laborator de cercetare ce a devenit locul unde au fost descoperite peste 17 invenţii şi patente în domeniul cafelei, deţinute de compania Illy.
Aceste patente ating aspecte variate în domeniul procesării şi preparării cafelei. Illy deţine trei din cele mai importante şapte inovaţii din domeniul cafelei din ultimii 100 de ani: tehnica presurizării, sistemul E.S.E – easy serving espresso – şi invenţia Illetta.
În 2005, CEO şi preşedinte al Illycafe a devenit Andrea Illy, fiul lui Ernesto. Sub conducerea lui, compania s-a extins la nivel global de la 29 de ţări la peste 100 de ţări, iar veniturile au înregistrat o creştere de peste 130%. Andrea Illy a deţinut conducerea companiei până anul trecut, când Massimiliano Pogliani a fost numit CEO, iar Andrea Illy şi-a păstrat poziţia de preşedinte. Cea de-a patra generaţie a familiei Illy a făcut primii paşi în implicarea în afacere, fiii lui Andreea Illy – Andrea şi Ricardo – având diverse contribuţii în strategie, dezvoltare, vânzări sau comunicare. Ultimele date financiare ale firmei arată un venit consolidat de 437 de milioane de euro în 2015, în creştere cu 12% faţă de anul anterior, şi EBITDA de 66,4 milioane de euro, mai mare cu 7% faţă de 2014.
Espressorul modern este o invenţie revendicată de Ungaria, ţară care îl promovează pe Illy; steagul cu roşu, alb şi verde se află arborat pe clădirea companiei din Trieste. În România, brandul Illy se găseşte prin intermediul distribuitorilor şi puţini români ştiu că Francesco Illy s-a născut şi şi-a petrecut copilăria la Timişoara.
-
Olive Oatman, fetiţa mormonă care a trăit două vieţi consecutiv. Sclavă în triburi de aborigeni, a devenit mai târziu soţie de bancher
Din cauza unei tragedii, o adolescentă mormonă, ce călătorea împreună cu familia ei prin zona acelor triburi, a devenit un simbol al unei complicate vieţi duble.
După ce a renunţat la Biserica lui Iisus Hristos şi a Sfinţilor din Zilele de pe Urmă, familia Oatman a decis să călătorească prin sud-estul Californiei şi prin Arizona de vest, căutând un loc unde să se stabilească. După cum afirma pe atunci rebelul urmaş al mormonilor, James C. Brewster, California era cel mai potrivit şi adevărat loc de adunare a mormonilor.
-
Prinţesa Angeline, femeia amerindiană care a devenit un simbol al curajului: ”Eşti prea frumoasă pentru a avea un asemenea nume”
Fiica liderului de trib Seattle a refuzat a devenit o legendă
Edward S. Curtis, un fotograf american, a fotografiat pentru prima dată un amerindian, o femeie, plătind-o cu un dolar pentru deranj. Acest portret l-a făcut pe fotograf foarte celebru şi decorat, dar femeia din poză a fost cea care a stârnit interesul. Era Prinţesa Angeline, fiica cea mare a şefului de trib pe nume Seattle.
-
Povestea cifrei „zero”. Când a fost descoperită si cine au fost primii oameni care au folosit-o
Cu o poveste mai puţin cunoscută, matematiciana Hannah Fry dezvăluie faptul că cifra „zero” a fost „descoperită”, nu exista dintotdeauna alături de sistemul său de numeraţie. Astăzi nu ne putem închipui viitorul fără ea.
Cu toată strălucirea sa matematică, cifrei zero i-a luat două milenii să devină o cifră propriu –zisă, iar acest lucru s-a întâmplat în India. Potrivit specialistului Alex Bellos, India a fost cadrul perfect: „Ideea de nimic ce devine ceva este adânc înrădăcinată în cultura lor. Dacă te gândeşti că au o stare de spirit pentru <<a face nimic>> –<<nirvana>>, de ce nu ar avea şi un simbol pentru <<nimic>>?”. Simbolul numit „Shunya” este un cuvânt folosit astăzi pentru a desemna atât conceptul de „nimic”, cât şi numărul „zero”.
Odată ce a câştigat teren în Asia de Sud, a coborât Orientul Mijlociu, a fost încoronat de oamenii de ştiinţă islamici şi a devenit parte a sistemului numeric arab, pe care îl folosim şi astăzi. Unii istorici spun că originile indiene ale cifrei nu sunt corecte şi ar trebui să o considerăm a sistemului numeric indo-arabic. Iar după începuturile sale spirituale şi intelectuale, zero a a traversat Europa, la fel cum creştinii au traversat islamul. Totuşi, ideile arabilor în matematică au fost înconjurate mereu de scepticism şi neîncredere. De exemplu, în 1299 „zero” a fost interzis în Florenţa, odată cu toată numerologia arabă, considerându-se că încurajează frauda, dar a fost acceptat, în cele din urmă, abia în secolul al XV-lea.
Fără îndoială, de-a lungul timpului „zero” a ajutat la desoperiri matematice, metode ştiinţifice şi tehnologice pe care le utilizăm astăzi. Până în secolul al XVII-lea, zero apărea triumfător la baza coordonaelor Carteziene, un sistem folosit şi astăzi, de la inginerie la grafică pe calculator. În timpul Renaşterii „zero” a cunoscut cea mai mare putere, dovadă fiind astăzi diviziunea la el însuşi.
-
Simbolul unui mare oraş din România a ajuns UN FOCAR DE INFECŢIE. Altădată un loc select, zona este acum acoperită de gunoaie
Înfiinţat la jumătatea secolului al XVI-lea, la răspântia a patru drumuri principale, simbolul oraşului aproape că a dispărut. Pe vremuri, negustorii îşi aduceau aici mărfuri de tot felul, iar locul emana viaţă. Clientela era rafinată, datorită clădirilor din jur, precum restaurante, sedii de societăţi comerciale şi bănci.
Lucrurile s-au schimbat în urmă cu 10 ani, când terenul a fost retrocedat, iar construcţia, demolată. Multe dintre amenajări au rămas abandonate, într-o stare dezolantă, iar în zonă a rămas doar amintirea a ceea ce a fost.
Mai sunt câteva magazine pe o străduţă, dar şi aici, spun localnicii, vânzătoarele stau mai mult afară la „o ţigară sau o poveste”.
Află care este oraşul care şi-a lăsat simbolul să ajungă un focar de infecţie, plin de gunoaie
