BusinessMagazin

Tag: si

  • Despre zeite si gadget-uri

    In Nepal, comunitatea hindusa venereaza un soi de zeite contemporane, denumite kumari. Aceste kumari sunt de fapt fete tinere, alese de la varste foarte fragede, de trei – patru ani, dupa criterii extrem de stricte, pentru a sluji drept zeite. Mai mult, despre kumari se presupune ca ar fi incarnarea zeitei Taleju, iar Nepalul alege nu doar una, ci mai multe astfel de zeite. Fetele duc o viata extrem de linistita si sunt protejate de orice fel de activitate care le-ar putea rani, pentru ca se presupune ca odata ce sangereaza, spiritul zeitei Taleju paraseste respectiva kumari.
    Despre kumari exista foarte multe informatii, atat in diferite carti, cat si pe site-uri de pe Internet. Spre exemplu, la o cautare pe motorul Google dupa cuvantul cheie “kumari” sunt gasite peste 1,9 milioane de rezultate. In schimb, blogul Boing Boing este una dintre putinele surse de unde puteti afla ca Sajani Shakya (10 ani), kumari-ul din regiunea Bhaktapur a Nepalului, singura astfel de zeita care a vizitat teritoriul SUA, este pasionata de fotografie. Intrebata prin e-mail de catre unul dintre editorii blogului Boing Boing daca ii place sa faca poze, aceasta fiind vazuta cu un aparat digital in mana, Sajani Shakaya a raspuns ca “imi place fotografia pentru ca vreau sa ajung fotograf, ca Marc Hawker”, un renumit producator de documentare.

    Felia cu mesaj
    De asemenea, blogul “de curiozitati culturale si tehnologii interesante” desemnat de Tehnocrati ca fiind cel mai popular jurnal din lume, este printre primele care au prezentat un toaster ceva mai neobisnuit, care are capacitatea de a inscriptiona mesaje scrise de mana pe felia de paine pusa la prajit. Creatie a unui designer pe nume Sasha Tseng, prototipul nu pare a avea o utilitate foarte mare decat poate sa aminteasca utilizatorului in pauza de masa ca trebuie sa termine proiectul la care lucreaza cat mai repede, sa aminteasca de ziua de nastere a unei persoane cunoscute sau ca trebuie sa mearga la cumparaturi.
    Boing Boing este astazi o entitate de publishing care a inceput insa acum aproape 20 de ani sub forma unei reviste publicata in numai 15 editii pentru un public extrem de restrans, sub indrumarea lui Mark Frauenfelder si Carla Sinclair. Boing Boing a devenit site in 1995, continuand sa publice in principal pentru acelasi public. Iar cinci ani mai tarziu a luat forma de blog. In prezent, blogul are sase editori – Mark Frauenfelder, Cory Doctorow, David Prescovitz, Xeni Jardin, John Battelle si Joel Johnson, dintre care patru au fost colaboratori la revista Wired Magazine. Iar fiecare dintre ei are si cate un blog propriu, unde poate intra mai in detaliu privind anumite subiecte sau poate publica si informatii personale.
    Un element deja specific Boing Boing este unicornul, un concept adoptat de editorii blogului ca metoda de combatere a articolelor publicate pe bloguri continand subiecte si imagini socante. Prima poza cu un unicorn publicata pe Boing Boing a fost postata in 2003, iar de atunci editorii posteaza din cand in cand aceeasi poza cu unicornul considerat a fi o creatura mistica asociata notiunii de frumos si de bine.

    Un blog cu voci
    Dincolo de toate acestea, se poate spune ca Boing Boing a devenit un punct de referinta pentru multi cititori online. Blogul se dezvolta in permanenta pentru a putea furniza continut actualizat si de interes pentru publicul deja format. Astfel ca, la finalul anului trecut, pe site a fost adaugata o sectiune in care sunt publicate saptamanal podcasturi (jurnale audio). Sectiunea este denumita Boing Boing Boing, iar inregistrarile prezinta de fapt discutii intre unul dintre editorii blogului si un invitat, pe tema articolelor publicate in acea saptamana. Un concept similar este si Get Iluminated, adaugat pe blog tot la finalul anului trecut, unde utilizatorii pot asculta interviuri cu scriitori sau diferiti artisti cunoscuti.
    Cea mai recenta schimbare a Boing Boing este insa adaugarea sectiunii Gadgets, editata de Joel Johnson, fost editor la Gizmodo. Dupa cum ii spune si numele, tot ce veti gasi acolo sunt informatii despre diferite echipamente electronice si despre concepte si prototipuri de gadget-uri dintre cele mai neconventionale. Un exemplu ar fi veioza LULL care seamana cu o floare si care in functie de momentul zilei si de luminozitatea camerei se va deschide, exact ca o floare, si va lumina atat cat este nevoie.

  • Fondatorul Dinasty intra pe cafenele si hoteluri

    Oamenii de afaceri romani cauta noi oportunitati de business, chiar si in afara domeniilor in care s-au lansat initial ca antreprenori.
    Gabriel Muraru, fondatorul brandului de imbracaminte Dinasty, a intrat recent pe piata cafenelelor si vrea sa investeasca in industria hoteliera. Muraru si-a facut ucenicia de antreprenor in domeniul vestimentatiei masculine, dar a inaugurat recent Gatsby, prima cafenea conceptuala din Piatra-Neamt. Gatsby este prima locatie de acest gen care face parte dintr-un proiect nou al fondatorilor Dinasty, proiect ce presupune deschiderea de cafenele in incinta teatrelor. “Este un proiect important in care s-a investit serios. Este un loc linistit si foarte luxos. Spatiul va putea fi folosit la organizarea de int?lniri de afaceri, spectacole, precum si alte actiuni culturale”, spune Gabriel Muraru. Gatsby are statutul de cafenea, club si lounge, iar modul in care a fost organizat ca sali presupune doua locatii la parterul teatrului ce vor fi frecventate mai mult ziua. Dupa un proiect care este inca “cald”, Gabriel Muraru se gandeste serios la industria hoteliera, care pare a fi urmatorul boom investitional in zona. “In Piatra-Neamt se investeste foarte mult in tot ce inseamna infrastructura locala, posibilitati de agrement care vor duce la dezvoltarea turismului in acest oras.”

  • Sex, droguri si bloguri

    Jonathan Coulton sta in cafeneaua Gorilla Coffee din Brooklyn, cu notebook-ul Apple in mana pentru a-si citi e-mail-urile. Coulton are 36 de ani si arata destul de bine. In septembrie 2005, a renuntat la job-ul lui de programator si, cu sustinerea sotiei sale, a hotarat sa devina cantaret si compozitor cu norma intreaga. Coulton si-a stabilit un obiectiv destul de indraznet pentru anul urmator: sa compuna si sa inregistreze cate o melodie in fiecare saptamana, dupa care sa o posteze pe blogul personal. Pana la mijlocul anului trecut, proiectul sau a reusit sa atraga o audienta considerabila. Mai mult de 3.000 de oameni i-au vizitat zilnic site-ul si cele mai de succes melodii ale sale au fost descarcate de peste 500.000 de ori; Coulton a castigat cat sa duca “un trai decent pentru clasa de mijloc” – undeva intre 3.000 si 5.000 de dolari pe luna – prin vanzarea CD-urilor si a descarcarilor digitale ale melodiilor sale prin intermediul iTunes si prin intermediul propriului site. Pe parcurs, Coulton a descoperit un lucru pe care multi artisti mai mici incep sa-l constientizeze: fanii lui nu vor numai sa-i cumpere muzica, vor sa-i fie si prieteni. Acest lucru inseamna ca fanii vor sa interactioneze cu el online tot timpul. Acestia sunt atenti la fiecare intrare a lui Coulton pe blog si comenteaza cu simpatie si suport de fiecare data cand Coulton povesteste despre cat de greu este sa compui o melodie. Fanii ii trimit o multime de e-mail-uri zilnic, care pot fi simple mesaje precum “You rock!” sau scrisori emotionante, cum ar fi scrisoarea primita de la un barbat care povestea cum ii canta fiicei sale de numai 6 luni, in timp ce suferea o operatie pe cord, o melodie de dragoste compusa de artist. Coulton raspundea la fiecare scrisoare sau mesaj. Dar volumul de e-mail-uri a crescut la 100 de mesaje pe zi, iar raspunsurile lui au devenit atat de concise, incat a ajuns sa se simta vinovat pentru ca este nepoliticos.

    Promovare ad-hoc
    Fanii lui Coulton au devenit si departament de promovare, o armata de mii de oameni care fac cunoscuta munca lui peste tot in lume. Mai mult de 50 de fani au facut videoclipuri melodiilor sale pe care le-au postat pe YouTube. La un spectacol recent sustinut de Coulton, jumatate din oamenii din public cu care am vorbit i-au cunoscut muzica prin intermediul unuia din videoclipurile realizate de fanii lui Coulton. Artistul de 36 de ani nu tine concerte bazate pe principiul clasic dupa care se face un turneu.

    In mod normal, un artist debutant din Brooklyn, cum este Coulton, ar fi insistat cu spectacole in Nord-Est, vizitand si revizitand orase precum Boston, New York si Chicago astfel incat sa-si formeze un public pas cu pas – cantand intai pentru 3 oameni, apoi pentru 10, iar apoi (daca este norocos) pentru 50 de oameni. Dar Coulton a realizat ca este mult mai simplu sa aleaga dintre fanii deja existenti din mediul online, sa vada unde locuiesc acestia si sa organizeze un concert in fiecare oras in care are mai mult de 100 de fani, astfel incat sa obtina pe concert cel putin 1.000 de dolari.

    Social networking este viitorul
    In trecut – sa spunem pe la mijlocul anilor ’90 – artistii aveau contact cu fanii lor numai ocazional. Daca un muzician era mai prietenos, poate ca schimba cateva vorbe la bar cu oameni din public, dupa show. Apoi, a intrat in scena Internetul. Acum fanii trimit mesaje prin e-mail artistului preferat si au pretentia sa primeasca raspunsuri personalizate. Artistii din ziua de azi, in special cei noi sau care acum intra pe piata muzicala, sunt din ce in mai dornici, chiar disperati, sa stapaneasca noile reguli sociale ale faimei Internetului.

    Acesti artisti stiu ca multi tineri nu aud de anumite formatii de la MTV sau din diverse reviste; faima poate aparea si prin modalitatea “word-of-mouth”, cand un prieten da mai departe o adresa de site, face schimb de MP3-uri cu alt prieten, trimite prin e-mail link-ul unul fan blog sau posteaza pe YouTube un filmulet facut cu telefonul mobil la un concert.

    Astfel, muzicienii sunt luati de val – se confeseaza pe blogul lor, citesc comentariile fanilor si au grija sa le raspunda. Isi verifica paginile personale de pe MySpace, acea metropola virtuala in care cantaretii, actorii si scriitorii necunoscuti pot castiga recunoasterea globala in cateva zile, daca nu chiar ore. Membrii formatiei posteaza zilnic un “buletin” MySpace – un memo pentru publicul lor, explicand ce anume fac ei bine in acel moment -, iar apoi petrec alte ore aproband “friend requests” (cereri de prietenie) din partea adolescentilor care doresc sa fie pusi pe lista prietenilor din mediul online ai artistilor. Grupul pop Barenaked Ladies a organizat un concurs video, cerandu-le fanilor sa cante la “air guitar” (chitara imaginara), in timp ce fredoneaza melodia “Wind It Up”; cele mai bune filmulete au fost puse impreuna, formand videoclipul oficial al melodiei respective.

    Chiar si artistii care nu au avut habar de Internet au fost luati de valul social networking. Arctic Monkeys, o formatie britanica, nu stia ce este MySpace, dar cand fanii i-au creat o pagina pe acest site in 2005 – care acum se lauda cu 65.000 de “prieteni” – “primul lor single – “I Bet You Look Good on the Dancefloor” – a fost propulsat direct pe locul 1 in topurile britanice.

    Ecoul online
    Acest trend nu este specific numai muzicienilor; orice gen de efort artistic poate fi afectat de aceasta tendinta. Producatorii de filme precum Kevin Smith (“Clerks”) si Rian Johnson (“Brick”) posteaza trimiteri la filmele pe care le produc si asculta politicos sugestiile fanilor. Actorul de comedie Dane Cook si-a cultivat o baza de fani atat de mare prin intermediul site-ul sau, incat CD-ul “Retaliation”, lansat in 2005, a devenit primul album comedie care a urcat in top 5 Billboard de la 1978.
    Dar acesta nu este un trend care afecteaza starurile din categoria A.

    Cei mai renumiti artisti ai momentului – Justin Timberlake, Fergie, Beyonce – sunt inca produse ale “mass marketingului”, prin campanii piblicitare care implica foarte multi bani. Aceasta categorie de artisti nu are nevoie de mediul online pentru a-si gasi ascultatorii si fireste ca publicul unui astfel de artist este mult prea numeros pentru a-i pretinde o legatura mai stransa cu fanii sai. Trendul acesta vizeaza categoria B de artisti, adica aceia noi, necunoscuti publicului larg. Afacerea cu CD-uri este in cadere libera; vanzarile au scazut cu 20 de procente intr-un singur an.

    Numarul oamenilor care isi iau muzica online (fie ca platesc pentru ea sau nu) creste pe zi ce trece, si se pare ca artistii care au acces direct catre fanii lor au cea mai mare sansa de a-si da seama care va fi stiinta economiei businessului muzical.
    Traducerea si adaptarea de Victoria Bidea

  • Renasterea si masa de calcat

    Pentru Richard Smith, Campaign Director in cadrul Gripen International, calatoriile la business class sunt de departe cele mai frecvente din agenda. Spre deosebire de calatoriile de placere, cand scopul deplasarii sunt afacerile, majoritatea turistilor apreciaza cu totul alte facilitati la un hotel, fata de momentele de relaxare cand cauta un spa, o locatie mai aproape de plaja sau, dupa caz, de partia de schi.
    Business class inseamna, asadar, pentru oficialul Gripen, pe de o parte, zborul si, pe de alta parte, hotelul in care este cazat. “Hotelul inseamna ‘acasa’ pentru un business traveler”, spune Smith. “Am o parere aparte despre ranking-ul hotelurilor, in general, si asta vine din experientelor lungilor calatorii de afaceri pe care le-am facut. In opinia mea, (si trebuie sa mentionez ca toti colegii mei se tin de glume pe tema aceasta), hotelurile ar trebui evaluate in functie de fierul de calcat din dotare… daca au o masa de calcat, cu atat mai bine – in functie de masa de calcat din dotare! Imi place sa imi calc singur camasile, dar de cate ori le calcam acasa si le impachetam, ajungeam cu ele la destinatie la fel de sifonate ca inainte, asa ca am decis sa le iau sifonate si sa le calc la destinatie. Este evident deci motivul pentru care tin foarte mult la instrumentele de calcat”, povesteste Smith. El explica ca tinuta si eticheta este foarte importanta pentru un om de afaceri, deci pentru el conteaza detaliile care il ajuta sa aiba o prezenta business in timpul unui voiaj.

    Un alt indicator important in “notarea” unui hotel este, dupa parerea lui Smith, gradul de “pregatire” al camerei. “Unui prieten i s-a intamplat sa fie condus in camera si acolo a descoperit ca cineva tocmai dormise in pat. A cerut, bineinteles, o noua camera, iar majordomul i-a raspuns candid: ‘nicio problema, domnule!’. Spre uimirea clientului, in loc sa il conduca catre o alta camera, majordomul si-a suflecat manecile si a inceput sa faca patul.”
    Richard Smith crede ca diversi oameni isi pot califica in mod diferit experientele in hotelurile lumii, in functie de preferintele fiecaruia: cat este de bun un mic dejun, cat sunt de confortabile paturile, cat de pufoase sunt pernele, viteza si accesul la Internet, amabilitatea personalului, oferta barului din lobby si asa mai departe. “Totusi, raman la parerea mea ca hotelurile ar trebui sa primeasca drept calificative ‘mesele de calcat’ si nu stelele”, spune Smith cu amuzament.

    Smith spune ca cele mai bune hoteluri, care sa indeplineasca toate criteriile la capitolul calitate, de la celebra masa de calcat pana la serviciile personalului, le-a intalnit in calatoriile sale in Asia. “Imi plac si hotelurile mici, care nu apartin unor lanturi internationale si care se gasesc cel mai des in Europa. Este vorba despre genul acela de hotel in care personalul iti retine numele si ti se adreseaza ca atare”, spune Smith. Intr-un top ad-hoc al hotelurilor de pe continente, in functie de diverse criterii, Richard Smith isi aminteste ca cel mai prietenos personal l-a intalnit in hotelurile din Australia. Din vasta sa experinta de business traveler, Richard Smith alege cu greu un hotel preferat. “Cele mai confortabile perne le-am intalnit chiar in hotelul Marriott din Bucuresti, cea mai interesanta experienta a fost poate cea din luna de miere, intr-un hotel din Maldive, unde serviciile erau exceptionale.

    Aveam acolo chiar si conexiune iPod. Totusi, cel mai bun hotel business in care am fost cazat vreodata este un hotel din America de Sud. Este vorba despre Renaissance Hotel din Sao Paulo, Brazillia”, spune Smith. Hotelul ofera oaspetilor sai 445 de camere, dintre care 57 de apartamente de lux si este localizat in districtul financiar din Sao Paulo, printre restaurantele exclusiviste si gradinile luxoase ale centrului financiar brazilian.
    Camerele sunt dotate cu aer conditionat, ceas desteptator, conexiune la Internet, si conditii speciale pentru dormit: saltele si pilote cu puf, lenjerii din bumbac. “Mentionez aerul conditionat, pentru ca este foarte important pentru un hotel. Marea Britanie, de exemplu, desi are unele dintre cele mai scumpe spatii de cazare, are si reputatia unora dintre cele mai neobisnuite hoteluri din acest punct de vedere. Aparent, pentru britanici, conceptul de aer conditionat este atat de nou, incat nu a patruns inca in hoteluri”, explica Smith. “Daca vine cumva un val de caldura si esti cazat intr-un hotel mai vechi, trebuie sa fii pregatit sa intri intr-un fel de sauna in loc de camera de dormit, deoarece camerele pur si simplu nu sunt dotate cu aparate de aer condtionat.”

    La Renaissance exista si camere dotate cu semineu, cu bucatarii complet utilate, iar tacamurile sunt de argint, bai cu jacuzzi propriu, cada de baie, dar si dus in aceeasi incapere. In materie de relaxare, pe langa deja traditionalele sali de fitness, sauna sau terenuri de sport, hotelul brazilian ofera acces la spa, dispune de facilitati de golf, jet schi sau sailing. De asemenea, toate camerele au in dotarea standard masa de calcat si fierul de calcat.

  • Donald-ul si alte personaje animate

    Am auzit ca multe tipuri de bere nu sunt decat paine la sticla. Exista totusi cateva sortimente, si cei mai patimasi adoratori ai maltului pot confirma care sunt cu adevarat speciale, sanatoase, inspirationale, de legenda.

    Inca de la inceput, as dori sa imi asum o extrapolare a clasificarii berii, la oameni si branduri, sau, mai mult, la oameni care au creat branduri. Intalnim la tot pasul, fiecare dintre noi, nume de produse care exista doar pentru a mai umple niste rafturi, oameni care intra pe piete doar fiindca a mai ramas putin loc sau branduri care apun la fel de repede cum au rasarit.
    In oglinda, se afla produsele care nu numai ca au creat un brand, ci brandul a ajuns sa inlocuiasca produsul pe care il reprezinta. Este cazul copiatoarelor care au ajuns sa fie recunoscute, printre consumatorii romani, sub numele de Xerox sau al scotch-ului, care de fapt este banala si mult mai autohtona “banda adeziva”, ori al “rimelului” pentru gene, care deriva din numele marcii de cosmetice Rimmel, dar care se numeste, ca si produs, mascara.
    In afara de produsele care au nascut branduri, remarcabile si pline de talc sunt si povestile oamenilor care au construit brandurile respective sau, chiar mai incitant, povestile oamenilor care s-au transformat ei insisi in branduri. In coverstory-ul din numarul 11 al revistei TARGET apar povestile nespuse ale catorva dintre oamenii de afaceri din Romania care au construit branduri de necontestat pe piata locala. Le-au importat, le-au redesenat, le-au conceput, cert este ca ei se transforma, incet incet, in brand. Ma refer aici la Alina Gavrila, care conduce agentia de publicitate Gavrila & Asociatii si care este recunoscuta ca unul din promotorii boutique-ului de creatie in advertising, sau la Alexandre Eram, care a reinventat conceptul de magazin cu haine pentru copii prin reteaua Z, sau la Petru Berciu, care a deschis unul din primele cluburi exclusiviste in nightlife-ul bucurestean, The Office.
    Fara pretentia de a face comparatii, ci ca o nota de observatie, trebuie spusa povestea omului care a dat definitia personajului trade-mark in lumea de business, miliardarul american Donald Trump. Invariabil, se spune despre Donald Trump ca este una dintre cele mai amuzante celebritati putred de bogate din toata lumea. Si, cum anecdotele cele mai “bune” circula mai rapid si decat o stire, pranzurile de afaceri din State au fost dintotdeauna animate de catre istorioare cu si despre Trump, mogulul din real estate care a facut miliarde din diverse afaceri cu proprietati imobiliare, cazinouri, pariuri sau entertainment.
    Glumitele nu numai ca ii sporesc miliardarului american notorietatea, daca cumva acest lucru mai era necesar, dar mai produc si bani. Practic, de fiecare data cand acesta glumeste, ataca un concurent sau dezvaluie un plan de afaceri, toate gesturile sale se transforma in cash. Chiar el recunoaste, fara nicio urma de modestie, ca este un antreprenor care si-a construit averea, si-a pierdut-o si a recuperat-o intr-un stil unic. De-a lungul timpului, tatal lui Trump insusi, care l-a initiat in arta afacerilor imobiliare, spunea ca fiul sau are multe merite, dar cel mai mare este acela ca “pe orice pune mana se transforma in aur”. De altfel, Trump vorbeste extrem de apreciativ despre toate proiectele sau afacerile pe care
    le-a derulat vreodata, chiar daca multe dintre ele au ajuns in pragul falimentului.
    Intrebat candva care este piesa de arhitectura care l-a impresionat cel mai mult, Trump a raspuns senin: “Cea mai impresionanta piesa de arhitectura in opinia mea? Pe care sa nu o fi construit-o eu? Ei bine, sunt un mare fan al cladirii Empire State Building din cel putin cateva motive. Primul si cel mai important – am detinut pana de curand terenul pe care este construit imobilul si tocmai l-am vandut, obtinand un profit enorm”. Replicile sale de miliarde chiar produc miliarde sau, dupa caz, sunt rezultate ale unor miliarde care tocmai au fost produse. Mai graitoare este insa biografia “Donald-ului” (The Donald) care insoteste, pe DVD, numarul 11 al revistei TARGET. In ce priveste alte personaje care aspira la aura de legenda a lui Trump, putem doar sa apreciem si sa credem in potentialul trendsetter-ilor nostri.

  • Alicia si Esther in tara oglinzilor

    FCC (Fomento de Construcciones y Contratas) este grupul de constructii mostenit in anii ’70 de surorile Koplowitz. Cu cele doua femei la conducere, FCC a devenit una dintre cele mai importante companii de constructii din lume, cu o cifra de afaceri anuala de 12 miliarde de euro.

    Competitie constructiva

    Drumul surorilor Koplowitz, Esther (56) si Alicia (54), este foarte asemanator. Au mostenit compania FCC, fondata in anii ’40 de tatal lor, Ernesto Koplowitz, un evreu de origine poloneza. Inainte de cel de-al Doilea Razboi Mondial, acesta a fost nevoit sa fuga din tara natala pentru a scapa de persecutia nazista si a ales sa se refugieze in Spania. Pentru ca nu stapanea prea bine spaniola, dar limba germana era limba materna, Koplowitz s-a orientat inspirat spre marile corporatii germane prezente pe piata, cea mai importanta dintre acestea fiind furnizorul de energie AEG. A reusit in scurt timp sa-si formeze propria companie, pe care a dezvoltat-o pana in 1962, cand a incetat din viata. Mica firma de constructii devenise una dintre cele mai mari corporatii din Madrid si din peninsula.
    Esther si Alicia au mostenit averea, dar au amanat putin responsabilitatea. Si-au continuat studiile de management si au preluat conducerea executiva a companiei abia in 1979. De atunci insa, au condus si au dezvoltat impreuna grupul. In 1997, Esther a cumparat cota de 28% a Aliciei pentru aproape 900.000 de euro. Povestea acestei vanzari si a distantarii celor doua surori a fost urmarita cu infrigurare de intreaga tara, paginile de Economie din periodicele spaniole devenind atractia maxima pentru cititori, in detrimentul tabloidelor.
    Esther este in prezent presedinta unei fundatii ce ii poarta numele si care sustine batranii, persoanele cu handicap si minorii cu probleme de integrare in societate. In paralel, este membru in board-ul FCC si vice-presedinte al Portland Valderrivas Cement, alt important constructor din Spania. Are numeroase titluri de merit pentru actiunile sale de binefacere, dar si doua titluri nobiliare mostenite de la mama sa – Contesa de Pe?alver si Marchiza de Campo Florido.
    La randul sau, Alicia este Marchiza de Bellavista si conduce doua fundatii de binefacere. Ambele surori au studiat la Scoala Franceza din Madrid si au absolvit Facultatea de Psihologie.

    Doua picaturi de apa

    Chiar daca presa iberica puncteaza toate reusitele surorilor si le compara ca intr-un duel, acestea au negat mereu ca ar exista neintelegeri intre ele si se afiseaza impreuna la evenimentele mondene la care participa. Mai putine in ultima perioada. Dar echilibrul, atat in viata personala cat si in cea profesionala, este greu de pastrat. Cele doua surori ocupa primele doua pozitii in topurile celor mai bogate femei din Peninsula Iberica – Esther are o avere estimata la 4,1 miliarde de euro (5,6 mld. dolari), iar Alicia valoreaza 3,7 miliarde de euro (5 mld. dolari). Aceasta din urma si-a diversificat foarte mult investitiile, mizand pe real estate si petrol, insa cea mai importanta decizie de management a sa, dupa cum subliniaza si presa din Spania, este cooptarea intr-o functie executiva a lui Oscar Fanjul, fostul presedinte al Repsol, cea mai mare companie petroliera spaniola. Ajutata de acesta, ea lucreaza momentan la lansarea primului hedge fund din Spania.
    Cele doua marchize “rivalizeaza” si prin fundatiile filantropice pe care le conduc, dar se completeaza foarte bine prin actiunile acestora, fiecare ajutand persoane din categorii diferite. Si asemanarile nu se opresc aici.
    Surorile Koplowitz au fost maritate cu doi dintre mostenitorii unei familii de nobili cubanezi, ambele au divortat in acelasi an si au fiecare cate trei copii – trei fete pentru Esther si trei baieti pentru Alicia. Nici pasiunile nu reusesc sa le deosebeasca: atat Alicia, cat si Esther sunt mari iubitoare de arta. Alicia detine valoroase lucrari de Goya, Picasso, Modigliani sau Barcelo, iar Esther are la randul sau o colectie impresionanta. In 2001, peste 20 de picturi si sculpturi i-au fost sustrase din resedinta privata din Madrid, dar au fost ulterior recuperate.
    In oglind+
    Culoarea tenului si a parului, atat. Sunt singurele diferente dintre cele doua femei de afaceri. Esther este bruneta, cu tenul mai inchis la culoare, iar Alicia este blonda cu tenul deschis. Nicio alta diferenta majora nu mai exista intre surorile care au dus pana acum o existenta “in oglinda”.
    De la scolile urmate si pana la sotii alesi, vietile celor doua aproape se confunda.
    “Sotii Alberto”, asa cum ii numeste presa, erau verisori primari si mostenitori ai unei familii de nobili din Cuba. Ambele cupluri s-au casatorit in 1969 si au locuit o vreme in apartamente identice in aceeasi cladire de locuinte din centrul Madridului. “Los Albertos” au avut merite importante in dezvoltarea FCC; compania a fost impulsionata, ba chiar catapultata cu ajutorul lor pana pe primele locuri in industria spaniola de constructii. Din cauza infidelitatii sotilor, cele doua cupluri s-au destramat, iar Esther si Alicia au ajuns sa conduca singure afacerea familiei. Au ocupat prin rotatie functiile de presedinte si vicepresedinte al FCC, schimband anual locurile in ierarhie pana cand Esther a cumparat partea din afacere a Aliciei.
    Chiar daca au pierdut initial 100.000 de euro, atat cat le-a costat “pensionarea” fostilor soti, au condus compania la o cifra de afaceri de peste 12 miliarde de euro, de 10 ori mai mare decat la momentul cand au preluat-o si averile lor au crescut constant in fiecare an.

    100 de milioane de euro recuperati
    In august 2001, din resedinta madrilena a lui Esther au fost sustrase 20 de picturi si sculpturi de Goya, Pissarro si Foujita, piese care faceau parte si din patrimoniul national al Spaniei. La inceput au fost recuperate jumatate dintre operele de arta, evaluate la peste 50 de milioane de euro – una dintre cele mai mari recuperari de bunuri din istorie. Un an mai tarziu, politia spaniola ajutata de FBI a gasit si celelalte obiecte de arta intr-un apartament din Playa d’Aro, in nordul Spaniei.

    OBIECTIVE
    Esther si-a propus sa dubleze vanzarile FCC la peste 20 de miliarde de euro. Ultima sa achizitie dintr-un sir de cinci companii cumparate in ultimii ani este WRG, companie britanica de colectare a deseurilor. Alicia va lansa cat de curand primul mare hedge fund al Spaniei, proiect pentru care l-a cooptat alaturi de ea pe unul dintre cei mai prolifici manageri spanioli – fostul presedinte Repsol, Oscar Fanjul.

    Cei mai bine imbracati antreprenori
    Intr-un top alternativ al celor mai bogati oameni din lume, antreprenoarele ocupa primul loc la categoria “best dressed”, inaintea unor designeri ca Armani sau Ralph Lauren. Chiar daca afacerile in constructii sunt lipsite complet de glamour, acest lucru nu le-a impiedicat pe cele doua Koplowitz sa se afiseze intotdeauna in tinute deosebit de elegante.

  • Vine si Starwood

    Compania americana Starwood Hotels & Resorts, care detine brandul Sheraton, vrea sa intre pe piata romaneasca in urmatorii trei ani. Lantul are in vedere atat Bucurestiul cat si orase din provincie, precum Cluj-Napoca sau Timisoara. Grupul a specificat ca va intra pe piata cu un contract de management sau franciza, dar prefera totusi sa faca o investitie de tip greenfield. Si alte lanturi hoteliere de lux, ca Hyatt, Four Seasons sau Kempinski, prospecteaza Capitala. Starwood Hotels & Resorts este unul dintre cele mai importante companii hoteliere din lume, cu aproximativ 850 de locatii in peste 95 de tari si are 145.000 de angajati la nivel global. Compania este listata pe bursa de la New York, unde are o capitalizare de 11,4 miliarde de dolari. Lantul Starwood detine branduri precum Sheraton, Le Meridien, W Hotel, St. Regis sau The Luxury Collection. Starwood Hotels & Resorts a incercat, prin lantul W Hotels, sa dezvolte si el conceptul de boutique hotels, inventat de Ian Schrager, proprietarul Gramercy Park, si a angajat arhitecti special pentru a realiza designul in acest stil.

  • Tutorele de peste mari si tari

    Ce legatura poate avea un examen decisiv pentru care nu ai invatat nimic cu succesul in afaceri? Aparent, nici una. Multi ar spune ca cele doua sunt intr-o opozitie clara. Insa un examen decisiv al unui student american poate face un business de succes pentru un intreprinzator indian. Companiile de tutoring sunt pe val de ceva vreme in lume. Zeci de mii de studenti si elevi americani se bazeaza pe meditatorii lor pentru a-si mari mediile sau pentru a obtine un scor cat mai mare la testele SAT (bacalaureat). Tarifele meditatiilor online sunt cu mult mai mici decat cele fata-in-fata si sunt posibile la orice ora din zi si din noapte.Ceea ce nu stiu studentii este ca pe prietenul lor Mike care se pricepe la matematica ca nimeni altul il cheama de fapt Mahakali Murthy sau Cheng Ling. Companiile care asigura servicii de tutoring s-au gandit ca daca muncitorii low-paid din India si China pot sa coasa haine, sa faca software pentru computere sau sa vanda asigurari, de ce n-ar putea sa mediteze si copiii vesticilor? Cererea de meditatori ieftini provenita din Statele Unite este responsabila pentru crearea unei industrii infloritoare in Asia. Circa 80% din industria indiana de tutoring online este acaparata de elevii si studentii din Statele Unite, conform datelor Educomp Solution, o companie de tutoring cu sediul in New Dehli. “Cred ca pur si simplu in aceasta parte a lumii exista un talent imens in ceea ce priveste matematica si stiinta. India are cei mai buni meditatori si cei mai buni profesori din lume”, explica fenomenul Roy Bikram, fondatorul si directorul executiv al Studyloft.com, una dintre cele mai mari companii de tutoring.Iar acesta nu este decat inceputul. Colegiile din Kentucky au apelat la varianta outsourcing-ului pentru a rezolva o alta sarcina consumatoare de timp. Ei au delegat sarcina corectarii lucrarilor companiei Smarthinking, o companie care deja lucreaza cu 70.000 de elevi la 300 de scoli din toata America.

  • A scrie si a muri

    “Voi fi totusi curand mort de-a binelea, in sfarsit. Poate ca luna viitoare. Atunci ar fi aprilie sau mai. … Voi fi neutru si inert. Imi va fi usor. Singurul lucru important e sa fiu atent la tresariri””. Tot ce mai poate face este sa priveasca atent, acut, obiectele care il inconjoara si sa scrie. Pe pragul dintre nebunie si singuratate, la limita dintre a fi personaj si a se crea ca personaj, micul rege retraieste si agonizeaza, isi asuma neputinta si isi provoaca moartea scriind. Ca o ultima asteptare, o ultima iluzie si, in acelasi timp, o simpla victorie. “”Malone moare”” este cartea despre a scrie si a muri ca acte primare ale existentei, intr-un stil care imbina umorul si sarcasmul cu poeticul si tragicul. Si sa nu uitam ca in 1969, Samuel Beckett a primit Premiul Nobel pentru literatura.Samuel Beckett, Malone moare (Editura EST, 2005)”

  • Orezul dintre Yin si Yang

    Teoria alimentatiei macrobiotice s-a dezvoltat in Japonia la sfarsitul anilor ’60. In acea perioada, o serie de medici au promovat conceptul potrivit caruia bucataria traditionala asiatica are efecte benefice la nivelul sanatatii. George Oshawa, unul dintre initiatorii curentului, a popularizat impreuna cu discipolii sai conceptul de “dieta macrobiotica””. Reteta era foarte restrictiva, exigentele crescand in functie de stadiul dietei. Se consumau doar legume crescute organic, iar alimentele nu erau deloc preparate. Ultima faza a dietei era pentru stoici (sau masochisti): presupunea doar orez brun si apa. Nimic mai mult. Asa cum era de asteptat, din cauza extremismului sau, dieta Oshawa nu mai este recomandata astazi de catre nutritionisti.Insa Michio Kushi, unul dintre discipolii lui Oshawa, a extins (si a mai ajustat) “”reteta””, in Statele Unite, la Institutul Kushi din Boston. Stilul de viata macrobiotic se bazeaza, de fapt, pe stravechea teorie a dihotomiei Yin si Yang: ideea de a mentine echilibrul energiei spirituale prin regimul alimentar si cel de viata. Adeptii macrobioticii (mai ales fanaticii) sustin ca trebuie evitate (sau chiar excluse) produsele alimentare care se afla fie la extrema Yin, fie la cea Yang. De exemplu, alimentele foarte dulci si lactatele sunt considerate a fi prin definitie Yin, iar cele sarate si carnea rosie sunt vazute ca foarte Yang. Ce mai ramane in meniu? Orezul brun. Acesta este expresia “”echilibrului”” in macrobiotica, de aceea tot ceea ce este inrudit cu orezul brun se poate consuma fara probleme. Iar daca va e pofta de ceva dulce, exista solutii de compromis. S-au inventat siropul de orez sau chiar “”rice dream ice cream””. Dincolo de echilibristica intre Yin si Yang, macrobiotica se bazeaza pe tot ceea ce este natural. Adica alimente integrale (conceptul de “”wholefood”” – produse alimentare naturale crescute organic, fara ajutorul chimicalelor) si cat mai putin preparate. Chiar daca, in ultima vreme, retetele s-au mai “”liberalizat”” (permitand pregatirea mai simpla a mancarurilor), macrobiotica ramane vehementa in ceea ce priveste produsele animaliere, mai ales carnea.Macro-tendinteAstazi “”macrobiotica nu mai este o dietoterapie bazata numai pe alimente neprocesate sau foarte putin procesate. Metodele traditionale de preparat alimentele sunt prezente si chiar daca de regula (sau inevitabil) acestea ucid viata produsului vegetal sau animal in cauza, ele sunt destinate sa creeze o viata proprie a hranei, si anume una sistemica””, sustine medicul roman Alexandru Amarfei. In termeni mai putin specializati se poate lua exemplul lactatelor. “”Branza nu este un produs integral atunci cand metodele de procesare artificiale schimba complet structura produsului viu (laptele). In schimb, branza fermentata cu mucegaiuri capata o viata proprie, care schimba natura produsului, din simplu preparat lactat, intr-o intreaga colonie de microorganisme””, explica Amarfei.Filozofia macrobiotica are foarte multe in comun cu retetele dietetice moderne, pledand pentru consumul de legume proaspete si alte alimente fara grasimi, dar bogate in fibra (celule vegetale). Nu e de mirare ca a prins foarte repede in Statele Unite, mai ales in randul celor ingrijorati de obezitate si de bolile provocate de un stil de viata nesanatos. Gratie vedetelor care au adoptat-o, astazi macrobiotica a ajuns o moda si printre europeni.Gwyneth Paltrow pare a fi una dintre starurile cele mai atasate de trendul macrobiotic. De fiecare data cand merge intr-un restaurant, isi aduce mancarea de acasa, in caserole. Foarte mult orez brun, fara carne, zahar si alte alimente care sa provoace un dezechilibru. Alimentar, desigur. Actrita isi plateste soferul cu 1.000 de dolari de fiecare data cand are nevoie sa-i aduca (oriunde s-ar afla) mancarea macrobiotica gatita de cei trei bucatari ai sai. N-aveau cum sa rateze trendul macrobiotic nici cele doua prietene ale lui Paltrow – Stella McCartney si Madonna. Daca Gwyneth Paltrow a renuntat in timpul sarcinii la alimentele macrobiotice, Madonna a tinut mortis sa isi angajeze un bucatar japonez (Nishimura Mayumi) care sa-i gateasca macrobiotic. Insa macrobiotica a avut succes, la inceputurile sale, si in randul trupelor rock. Intr-un interviu acordat revistei Playboy in anul 1980, John Lennon si Yoko Ono isi dezvaluiau preferintele culinare. Lennon spunea ca “”suntem adeptii macrobioticii, dar din cand in cand imi mai scot familia la o pizza””. Un asemenea regim de viata presupune deopotriva informare atenta si evitarea marketingului agresiv – multi furnizori de pe internet cauta sa convinga pe oricine ca sarea dintr-o mare exotica sau un soi de alga bizara merita preturi exorbitante contra unor avantaje… “”macrobiotice””.Macro-medicinaDincolo de tendinte, unii sustin ca dieta macrobiotica este benefica in cazul unor boli grave, cum ar fi cancerul sau chiar SIDA, insa si la acest capitol exista controverse. Daca unii se bazeaza pe puterea exemplului (vezi http://www.macrobreastcancersurvivors.com), afirmand ca alimentele integrale au puteri curative, altii sustin ca asa-zisa “”dieta anticancer”” are carente. Ii lipsesc calciul, vitamina D, proteinele, iar aceste deficiente pot cauza dezechilibre la nivelul sistemului imunitar, prin urmare organismul nu va mai avea cum sa lupte impotriva bolii.Macro-afaceriImpresionati sau nu de zvonurile privind efectele acestei diete, afaceristii au profitat din plin. S-au lansat pe piata o serie de produse macrobiotice, s-au deschis lanturi de magazine si chiar restaurante cu “”specific””. In Tokio, spre exemplu, s-a inaugurat in anul 2005 “”piata de macrobiotice””, situata la primul etaj al unui complex comercial din apropierea garii Ebisu. Aici se gasesc tot felul de dulciuri si sandvisuri doar cu ingrediente organice. Tot aici s-au deschis o cafenea si un magazin alimentar, evident respectand aceleasi principii. La etajul doi al complexului comercial se afla Academia Macrobiotica unde se desfasoara cursuri de gastronomie din acelasi domeniu. Tot in Tokio s-a lansat si un lant de supermarketuri specializate in produse organice. In Romania, spun nutritionistii, dieta macrobiotica, desi este cunoscuta, nu a avut deocamdata succes. Este “”pretentioasa””, atat din punctul de vedere al informarii si consilierii in domeniu, cat si din punctul de vedere al eforturilor. In bucataria proprie se pot “”incropi”” cateva retete macrobiotice – suntem mai fericiti decat finlandezii, spre exemplu, care, din cauza climei sunt nevoiti sa importe legumele si fructele care, inevitabil, contin conservanti. Dincolo de toate acestea, pentru prepararea retetelor macrobiotice e nevoie de un specialist, un bucatar personal foarte bine instruit, chiar daca nu este neaparat japonez.”