BusinessMagazin

Tag: serial

  • Cronică TV: Silicon Valley

    Silicon Valley e un serial care spune povestea (nefericită, de cele mai multe ori) lui Richard Hendricks, un tânăr programator care visează să schimbe lumea. Alături de alţi patru prieteni, Richard încearcă să revoluţioneze tot felul de tehnologii şi să pună pe picioare o companie de succes. Lucrurile nu ies însă niciodată aşa cum îşi imaginează echipa, ducându-i pe tinerii programatori în situaţii cel puţin penibile. Numele companiei e Pied Piper, iar ceilalţi membri ai echipei sunt Jared, Bertram, Dinesh şi Erlich.

    Mike Judge, creatorul serialului, are la activ producţii memorabile ca Idiocracy sau Office Space; el semnează şi regia mai multor episoade.

    Poate să nu vi se pară mare lucru ce urmează să spun, dar Silicon Valley e un serial de comedie care te face să râzi. E important, pentru că găsesc tot mai greu poante bune în producţiile de azi. Silicon Valley prezintă cu umor toate problemele pe care le întâlnesc antreprenorii la început de drum. Şi nu e vorba doar de cei din domeniul tehnologiei, pentru că situaţiile pot fi întâlnite cu siguranţă şi în alte zone.

    Unul dintre personajele principale a fost eliminat din poveste la finalul sezonului 4 şi recunosc că am avut îndoieli vizavi de succesul următoarelor episoade. Nu e cazul, pentru că echipa de scenarişti e într-o formă de zile mari. Primul episod continuă seria glumelor bune, iar asta mă face să sper că HBO va mai prelungi cu câteva sezoane producţia.

    Serialul aduce în discuţie şi modul în care micile start-up-uri trebuie să îşi croiască loc printre giganţi ca Facebook, Google sau Microsoft. Compania care ”face legea“ în serial e Hooli, un soi de combinaţie între Google şi Apple şi care încearcă să fure fiecare idee bună a lui Richard. Se intră repede într-un joc de-a şoarecele şi pisica, iar lupta pentru supravieţuire îi aduce pe cei de la Pied Piper în cele mai neaşteptate situaţii.

    Un alt element de apreciat este că producătorii nu se feresc de tema stereotipurilor, ci o tratează pe larg, ironizând modul în care programatorii asiatici sunt apreciaţi mai mult decât cei europeni sau modul în care antreprenorii veniţi din Orientul Mijlociu trebuie să explice, de nenumărate ori, că nu toţi pakistanezii sunt terorişti.

    Dacă mai aveţi nevoie şi de alte argumente, ajută poate să amintesc că Silicon Valley a fost nominalizat în 2015 şi 2016 la Globul de Aur pentru cel mai bun serial de televiziune, comedie sau muzical.

    Subliniez faptul că Silicon Valley nu e un serial pentru cei pasionaţi de tehnologie, ci unul pentru oamenii care caută umor de calitate. Nu trebuie să fii expert ca să înţelegi glumele, pentru că ele sunt explicate pe înţelesul tuturor. Vorbim, fără doar şi poate, de unul dintre cele bune seriale de comedie produse de HBO.


    NOTA: 9/10

  • Cronică: Stranger Things, un serial de referinţă

    Povestea puştilor din Hawkins, o mică localitate din Indiana, Statele Unite, continuă la un an după evenimentele din 1983, prezentate în primul sezon. Pentru cei care nu au urmărit prima parte, o foarte scurtă recapitulare: Will Byers, un puşti de 12 ani, dispare în timp ce se întorcea spre casă. Prietenii săi încep să îl caute, convinşi că e încă în viaţă, în timp ce şeriful Hopper încearcă să o împace pe mama băiatului cu ideea că acesta a murit. Apariţia unei creaturi ciudate ridică însă mai multe semne de întrebare, iar personajele amintite mai sus încep să descopere lucruri incredibile despre oraşul Hawkins.

    Stranger Things a fost unul dintre cele mai bune seriale pe care le-am urmărit în ultimii ani – referindu-mă aici la primul sezon – iar partea a doua mi-a confirmat acest lucru dincolo de orice bănuială. Totul s-a aşezat aşa cum trebuie pentru cei de la Netflix, care par să le fi dat mână liberă celor doi fraţi Duffer. Aceştia sunt responsabili pentru serial: ei au creat întreaga poveste, semnând scenariul, şi au şi regizat majoritatea episoadelor.

    Un lucru evident încă de la primele episoade e respectul pe care ei îl poartă filmelor fantasy din anii ’80, în special celor semnate de Steven Spielberg. Veţi regăsi postere din filme precum E.T. sau întâlnire de gradul III pe pereţi, dar şi scene care evocă o temă aproape omniprezentă în acel deceniu cinematografic: cea a adolescenţei. Spre exemplu, mulţi vor recunoaşte scena în care puştii se plimbă de-a lungul şinelor de tren, scenă inspirată din filmul Stand by Me. Exemplele sunt multe şi nu se rezumă doar la imagini, ci şi la muzică sau chiar modul în care sunt concepute creaturile.

    Stranger Things nu ar trebui privit însă ca un elogiu adus acelor vremuri, ci ca o reuşită de sine stătătoare. Serialul atinge culmi înalte atât în ceea ce priveşte suspansul, cât şi în dezvoltarea personajelor şi a legăturilor din cadrul grupului. Mi-e greu să cred că cineva ar putea să urmărească mai multe episoade fără să aibă sentimente contradictorii faţă de personaje. Şi pentru că am ajuns la interpretări, sunt sincer impresionat de modul în care actori atât de tineri – 13, 14 ani – reuşesc să iasă din umbra unor nume precum Winona Ryder sau David Harbour. Sunt actori tineri care nu prea au credite pe pagina de IMDB, dar reuşesc să susţină perfect scenariul gândit de Matt şi Ross Duffer. Acum câteva luni, Netflix a dat o veste bună fanilor, comandând alte două sezoane ale serialului, pentru 2018 şi 2019.

    În concluzie, Stranger Things e un serial care are toate premisele să devină un element de referinţă în industria filmului. Spun, ”film“ şi nu ”serial“ pentru că secvenţele de credite de la începutul fiecărui episod reprezintă singurul element care îţi aminteşte că a mai trecut o oră de când te uiţi la ecran şi că e poate timpul să iei o pauză.
    NOTĂ: 9,5/10

     

  • Cronică: Stranger Things, un serial de referinţă

    Povestea puştilor din Hawkins, o mică localitate din Indiana, Statele Unite, continuă la un an după evenimentele din 1983, prezentate în primul sezon. Pentru cei care nu au urmărit prima parte, o foarte scurtă recapitulare: Will Byers, un puşti de 12 ani, dispare în timp ce se întorcea spre casă. Prietenii săi încep să îl caute, convinşi că e încă în viaţă, în timp ce şeriful Hopper încearcă să o împace pe mama băiatului cu ideea că acesta a murit. Apariţia unei creaturi ciudate ridică însă mai multe semne de întrebare, iar personajele amintite mai sus încep să descopere lucruri incredibile despre oraşul Hawkins.

    Stranger Things a fost unul dintre cele mai bune seriale pe care le-am urmărit în ultimii ani – referindu-mă aici la primul sezon – iar partea a doua mi-a confirmat acest lucru dincolo de orice bănuială. Totul s-a aşezat aşa cum trebuie pentru cei de la Netflix, care par să le fi dat mână liberă celor doi fraţi Duffer. Aceştia sunt responsabili pentru serial: ei au creat întreaga poveste, semnând scenariul, şi au şi regizat majoritatea episoadelor.

    Un lucru evident încă de la primele episoade e respectul pe care ei îl poartă filmelor fantasy din anii ’80, în special celor semnate de Steven Spielberg. Veţi regăsi postere din filme precum E.T. sau întâlnire de gradul III pe pereţi, dar şi scene care evocă o temă aproape omniprezentă în acel deceniu cinematografic: cea a adolescenţei. Spre exemplu, mulţi vor recunoaşte scena în care puştii se plimbă de-a lungul şinelor de tren, scenă inspirată din filmul Stand by Me. Exemplele sunt multe şi nu se rezumă doar la imagini, ci şi la muzică sau chiar modul în care sunt concepute creaturile.

    Stranger Things nu ar trebui privit însă ca un elogiu adus acelor vremuri, ci ca o reuşită de sine stătătoare. Serialul atinge culmi înalte atât în ceea ce priveşte suspansul, cât şi în dezvoltarea personajelor şi a legăturilor din cadrul grupului. Mi-e greu să cred că cineva ar putea să urmărească mai multe episoade fără să aibă sentimente contradictorii faţă de personaje. Şi pentru că am ajuns la interpretări, sunt sincer impresionat de modul în care actori atât de tineri – 13, 14 ani – reuşesc să iasă din umbra unor nume precum Winona Ryder sau David Harbour. Sunt actori tineri care nu prea au credite pe pagina de IMDB, dar reuşesc să susţină perfect scenariul gândit de Matt şi Ross Duffer. Acum câteva luni, Netflix a dat o veste bună fanilor, comandând alte două sezoane ale serialului, pentru 2018 şi 2019.

    În concluzie, Stranger Things e un serial care are toate premisele să devină un element de referinţă în industria filmului. Spun, ”film“ şi nu ”serial“ pentru că secvenţele de credite de la începutul fiecărui episod reprezintă singurul element care îţi aminteşte că a mai trecut o oră de când te uiţi la ecran şi că e poate timpul să iei o pauză.
    NOTĂ: 9,5/10

     

  • A fost lansat primul trailer al noului serial al lui George R.R Martin, autorul “Game of Thrones” – VIDEO

    Pe măsură ce echipajul se apropie de destinaţie, cei de la bordul navei descoperă că The Nightflyer şi căpitanul acesteia, pe care nu l-au văzut niciodată, ar putea să îi îndrume către pericol, în necunoscutul şi întunecatul spaţiu.

    Gretchen Mol (Boardwalk Empire) interpretează rolul lui Dr. Agatha Matheson, Eoin Macken (The Night Shift) îl interpretează pe Karl D’Branin, David Ajala (Fast & Furious 6) pe Roy Eris, Sam Strike (EastEnders) pe Thale, Maya Eshet (Teen Wolf) este Lommie, Angus Sampson (Fargo) – Rowan, Jodie Turner-Smith (The Last Ship) joacă rolul lui Melantha Jhirl, iar Brían F. O’Byrne (Million Dollar Baby) interpretează rolul lui Auggie.

    Nightflyers va fi în curând disponibil pe Netflix.

  • Sumele incredibile pe care le câştigă copii din serialul “Stranger Things”

    Potrivit The Hollywood Reporter, copiii din serial primesc salarii de 12 ori mai mari pentru sezonul trei comparativ cu primele două sezoane. Actorii erau plătiţi în funcţie de experienţă şi actori consacraţi precum Winona Ryder sau David Harbour câştigau 100.000 de dolari, respectiv 80,000 de dolari pe fiecare episod. Acum ambii câştigă 350.000 de dolari pentru fiecare episod.

    Cei mai tineri actori, Finn Wolfhard (Mike), Gaten Matarazzo (Dustin), Caleb McLaughlin (Lucas) şi Noah Schnapp (Will), incasează 250.000 de dolari pe fiecare episod. La început aceştia câştigau în jur de 20.000 de dolari/episod. De asemenea, toţi actorii din serial au primit un bonus de 60.000 de dolari datorită popularităţii serialului. 

    Noul sezon va fi lansat fie la sfârşitul anului 2018 sau la începutul lui 2019.

  • Cronică TV: Mai există şi umor de calitate

    Last Week Tonight a lansat recent al cincilea sezon, dar serialul pare la fel de proaspăt ca în ziua în care a ieşit pe piaţă. John Oliver este un britanic stabilit în Statele Unite care a lucrat ani buni ca scenarist la emisiunea Daily Show with Jon Stewart; HBO i-a oferit apoi şansa de a avea propria emisiune, iar el a profitat la maximum de ea.

    Episoadele sunt împărţite de obicei în 3-4 segmente, legate mai mult sau mai puţin de evenimente recente, iar Oliver nu face altceva decât să ia la mişto, simplu spus, personajele sau faptele aflate în prim-plan.

    Pare o reţetă simplă, dar e una cu care e destul de greu să ieşi în evidenţă, mai ales dacă vrei ca în spatele umorului să existe şi informaţii folositoare publicului. John Oliver are însă ajutorul unei echipe numeroase – scenarişti, reporteri şi alţii care transformă câteva minute de umor într-o lecţie de cultură generală. Ce impresionează la Last Week Tonight e lista subiectelor abordate: de la locurile de stocare a arsenalului nuclear şi starea deplorabilă în care acestea au ajuns până la scandalurile de corupţie din interiorul FIFA, falşii predicatori din Statele Unite care au adunat averi de zeci de milioane sau celebrele studii derulate de cercetători britanici.

    Cele mai multe scheciuri din sezonul trecut l-au avut în centru pe Donald Trump; mi s-a părut memorabil episodul în care Oliver descoperă că adevăratul nume de familie al lui Trump fusese cândva Drumpf (atunci când străbunicii acestuia imigraseră în Statele Unite) şi oferă o extensie pentru browserul Chrome care să înlocuiască numele pe fiecare pagină pe care acesta apare. A fost, de altfel, şi cel mai de succes episod al serialului, generând zeci de milioane de vizualizări pe canalele online.

    Trebuie spus că imparţialitatea, cel puţin în ceea ce priveşte politicul, lipseşte cu desăvârşire din Last Week Tonight; Oliver e un democrat convins şi nu ratează nicio ocazie de a mai arunca nişte săgeţi în direcţia republicanilor. O face însă cu umor, iar asta l-a adus în situaţia de a fi urmărit de oameni care votează cu ambele partide.

    Insist asupra ideii că Last Week Tonight atrage prin diversitatea subiectelor şi prin corectitudinea informaţiilor prezentate, pentru că acesta e de fapt punctul forte al emisiunii. Majoritatea emisiunilor de satiră tratează superficial evenimentele, iar asta nu mi se pare corect; atunci când vrei să ironizezi o persoană, asigură-te măcar că o faci bazându-te pe lucruri reale.

    E unul dintre puţinele seriale pe care le urmăresc, în mod constant, de mai mulţi ani. Mai mult, e printre singurele la care mă uit şi în reluare atunci când am ocazia; inutil să mai precizez că vă recomand acelaşi lucru şi vouă.

    Nota: 9/10

  • Cronică TV: Mai există şi umor de calitate

    Last Week Tonight a lansat recent al cincilea sezon, dar serialul pare la fel de proaspăt ca în ziua în care a ieşit pe piaţă. John Oliver este un britanic stabilit în Statele Unite care a lucrat ani buni ca scenarist la emisiunea Daily Show with Jon Stewart; HBO i-a oferit apoi şansa de a avea propria emisiune, iar el a profitat la maximum de ea.

    Episoadele sunt împărţite de obicei în 3-4 segmente, legate mai mult sau mai puţin de evenimente recente, iar Oliver nu face altceva decât să ia la mişto, simplu spus, personajele sau faptele aflate în prim-plan.

    Pare o reţetă simplă, dar e una cu care e destul de greu să ieşi în evidenţă, mai ales dacă vrei ca în spatele umorului să existe şi informaţii folositoare publicului. John Oliver are însă ajutorul unei echipe numeroase – scenarişti, reporteri şi alţii care transformă câteva minute de umor într-o lecţie de cultură generală. Ce impresionează la Last Week Tonight e lista subiectelor abordate: de la locurile de stocare a arsenalului nuclear şi starea deplorabilă în care acestea au ajuns până la scandalurile de corupţie din interiorul FIFA, falşii predicatori din Statele Unite care au adunat averi de zeci de milioane sau celebrele studii derulate de cercetători britanici.

    Cele mai multe scheciuri din sezonul trecut l-au avut în centru pe Donald Trump; mi s-a părut memorabil episodul în care Oliver descoperă că adevăratul nume de familie al lui Trump fusese cândva Drumpf (atunci când străbunicii acestuia imigraseră în Statele Unite) şi oferă o extensie pentru browserul Chrome care să înlocuiască numele pe fiecare pagină pe care acesta apare. A fost, de altfel, şi cel mai de succes episod al serialului, generând zeci de milioane de vizualizări pe canalele online.

    Trebuie spus că imparţialitatea, cel puţin în ceea ce priveşte politicul, lipseşte cu desăvârşire din Last Week Tonight; Oliver e un democrat convins şi nu ratează nicio ocazie de a mai arunca nişte săgeţi în direcţia republicanilor. O face însă cu umor, iar asta l-a adus în situaţia de a fi urmărit de oameni care votează cu ambele partide.

    Insist asupra ideii că Last Week Tonight atrage prin diversitatea subiectelor şi prin corectitudinea informaţiilor prezentate, pentru că acesta e de fapt punctul forte al emisiunii. Majoritatea emisiunilor de satiră tratează superficial evenimentele, iar asta nu mi se pare corect; atunci când vrei să ironizezi o persoană, asigură-te măcar că o faci bazându-te pe lucruri reale.

    E unul dintre puţinele seriale pe care le urmăresc, în mod constant, de mai mulţi ani. Mai mult, e printre singurele la care mă uit şi în reluare atunci când am ocazia; inutil să mai precizez că vă recomand acelaşi lucru şi vouă.

    Nota: 9/10

  • Revine Seinfeld. Care e planul pentru reluarea serialului

    Actriţa în vârstă de 57 de ani a fost diagnosticată cu cancer la sân în septembrie 2017 şi a început imediat un agresiv tratament. La începutul lunii ianuarie, aceasta a anunţat că a încheiat chimioterapia, iar, în februarie, a fost supusă unei intervenţii chirurgicale, actriţa fiind în perioada de recuperare.

    “Jerry i-a spus Juliei, în perioada în care era bolnavă, că trebuie să se vindece şi să facă o reuniune ‘Seinfeld’. Acum, ei cred că a venit timpul”, a spus o sursă.

    Şi ceilalţi actori principali, Michael Richards şi Jason Alexander, vor să îşi reia rolurile, cel al vecinului ciudat al lui Seinfeld, Cosmo Kramer, şi cel al prietenului acestuia, George Costanza. Julia interpreta în acest serial rolul fostei iubite a lui Seinfeld, Elaine Benes.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Donald Trump îşi ia ideile din South Park: vrea ca profesorii poarte arme la cursuri pentru a preveni atacurile armate

    Preşedintele american Donald Trump a spus că înarmarea profesorilor ar putea preveni atacurile armate din şcoli, precum cel din Florida de săptămâna trecută în urmă căruia au murit 17 persoane, potrivit BBC.

    Un membru al staff-ului cu o armă ar putea încheia o astfel de acţiune „foarte rapid”, a transmis Trump.

    Donald Trump a lansat în spaţiul public această variantă de soluţionare după ce supravieţuitorii masacrului din 14 februarie i-au cerut să ia măsuri pentru a preveni astfel de evenimente.

    De asemenea, preşedintele republican a susţinut opiniile publice care au cerut controale de fond mai amănunţite a persoanelor care achiziţionează arme. Alte voci ale opinii publice îi cer preşedintelui să interzică armele în rândul civililor.

    Citeşte mai multe pe www.zf.ro

  • Câţi bani are vestita actriţa Jennifer Aniston

    Care este însă averea actriţei şi cum a câştigat ea banii?

    Jennifer Joanna Aniston s-a născut pe 11 februarie 1969 în Sherman Oaks, California; părinţii ei s-au mutat la New York când viitoarea actriţă avea doar câţiva ani.

    Deşi a fost descurajată să urmărească programe TV în copilărie, Aniston a descoperit pasiunea pentru film în timp ce urma cursurile şcolii Waldorf. Ulterior, ea a absolvit Şcoala de Muzică şi Arte Fiorello H. LaGuardia, din Manhattan.

    Cel mai important moment al carierei sale a venit atunci când ea a fost aleasă în distribuţia serialului Friends; succesul de care s-a bucurat serialul i-a adus actriţei un salariu de un milion de dolari pe episod, pentru ultimele două sezoane.

    Pentru rolul interpretat, ea a primit premiul Emmy şi un Glob de Aur.

    Au urmat mai multe roluri pentru marele ecran, iar până în 2010 filmele în care a jucat generaseră venituri de peste 1 miliard de dolari.

    Averea sa, potrivit site-ului Celebrity Net Worth, este de aproximativ 220 de milioane de dolari. Jennifer Aniston câştigă în jur de 20 de milioane de dolari anual din rolurile în film, apariţii televizate şi contracte de publicitate.