Tag: selectie

  • Salarii care încep de la 1.500 de euro. Cum poţi să te angajezi pe unul din zecile de posturi

    Agenţia Municipală pentru Ocuparea Forţei de Muncă Bucureşti oferă, prin intermediul reţelei EURES, 50 de posturi pentru lucrătorii calificaţi în domeniul hotelier – gastronomic, care doresc să desfăşoare o activitate sezonieră în Germania, pentru ocuparea cărora se va organiza selecţie la Bucureşti în luna octombrie 2015. Angajatori germani reprezentaţi de Serviciile de Plasare Internaţionala din cadrul Centralei de Mediere a Străinilor şi Specialiştilor ZAV Bonn oferă locuri de muncă pentru următoarele ocupaţii: bucătar/bucătar şef şi bucătar specialist (15 posturi), ospătar (15 posturi), barman (5 posturi) şi personal în industria gastronomiei de sistem (15 posturi).

    Pentru ocuparea posturilor de ospătar, barman şi personal în industria gastronomiei de sistem, sunt solicitate persoane care au calificare profesională încheiată, experienţă în domeniu şi cunoştinţe bune de limba germană (nivel B1/B2). Pentru posturile de bucătar/bucătar şef/bucătar specialist, angajatorii germani solicită persoane care au calificare profesională încheiată şi experienţă în domeniu, precum şi cunoştinţe de limba germană, cel puţin nivel A2.

    Angajarea se face pe o perioadă de cel puţin 6 luni, începând cu luna octombrie 2015, cu posibilitate de prelungire a contractului de muncă pe durată nedeterminată. Salariul oferit este de 1500 – 2200 euro brut/lună, pentru posturile de ospătar şi barman, 1700 – 2400 euro brut/lună, pentru posturile de bucătar/bucătar şef/bucătar specialist şi de 1450 euro brut/lună pentru personalul în industria gastronomiei de sistem.

    Cazarea poate fi asigurată de către angajator sau acesta poate oferi sprijin în vederea găsirii unei locuinţe.
    Persoanele cu domiciliul în Bucureşti, care corespund cerinţelor posturilor oferite, trebuie să se adreseze Consilierului EURES din cadrul Agenţiei Municipale pentru Ocuparea Forţei de Muncă Bucureşti, strada Spătarul Preda nr. 12, sector 5, telefon 021/316.55.08, interior 233, pentru a fi înregistrate în baza de date pentru munca în străinătate şi pentru a primi invitaţie de participare la selecţie. Înregistrarea în baza de date se realizează pe baza următoarelor documente:

    – cerere tip (se completează la sediul Agenţiei de Ocupare a Forţei de Muncă);
    – copie act de identitate sau paşaport (valabilitate minim 6 luni);
    – C.V model  Europass (cu fotografie)  în  limba germană (Lebenslauf);
    – cazier judiciar în original din care să reiasa că persoanele nu au antecedente penale (termen de valabilitate 6 luni);
    – adeverinţă de la medicul de familie, cu menţiunea „Clinic sănătos/Apt pentru muncă”.

  • Duminică 19 iulie va fi organizată extragerea bonurilor fiscale câştigătoare din iunie

    Ca şi în cazul ultimei extrageri ocazionale desfăşurate în cadrul Loteriei bonurilor fiscale, selecţia câştigătorilor va fi realizată în două etape. Astfel, duminică 19 iulie Loteria Română va organiza extragerea din urne a bilelor care vor desemna ziua şi valoarea bonurilor câştigătoare în prima etapă de selecţie. După centralizarea bonurilor câştigătoare, dacă numărul acestora este mai mare de 100, va fi organizată cea de a doua extragere, pentru  determinarea a maximum 100 de bonuri câştigătoare.

    Rezultatele extragerii vor fi postate pe site-ul Ministerului Finanţelor Publice (MFP), al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF) şi al C.N. „Loteria Român㔠(CNLR) pentru o perioadă de minimum 30 de zile. La această extragere participă toate bonurile fiscale emise în perioada 1 – 30 iunie 2015, fără a fi necesară înregistrarea prealabilă a acestora într-o bază de date.

    Extragerea va fi realizată cu urnele şi bilele pe care Loteria Română le utilizează pentru tragerile loto. Totodată, extragerea va fi organizată în prezenţa unei comisii de tragere formată din câte un reprezentant al MFP, ANAF şi CNLR, iar bilele şi urnele vor fi verificate în prezenţa comisiei înainte de extragere.

    Depunerea cererilor de revendicare se realizează începând cu prima zi după efectuarea extragerii, timp de 30 de zile, prin depunerea în original a bonului fiscal câştigător, alături de copia actului de identitate şi de o cerere, la orice administraţie fiscală din structura ANAF, acest termen reprezentând termen de decădere din dreptul de revendicare a premiului. Formularul cererii poate fi obţinut gratuit de la administraţia fiscală la care se depune bonul fiscal sau descărcat de pe site-ul MFP – www.mfinante.ro. Un bon fiscal este considerat câştigător doar dacă îndeplineşte cumulativ condiţiile prevăzute de lege, având înscrise elementele obligatorii care arată că a fost emis cu un aparat de marcat  fiscalizat (de exemplu: logotipul şi seria fiscală ale aparatului de marcat electronic fiscal, data şi ora emiterii precum şi numărul de ordine). Fiecare unitate teritorială ANAF, la care se depun bonurile fiscale câştigătoare în prima etapă de selecţie, va elibera o copie a acestora cu menţiunea „conform cu originalul”, pe care va fi scris numărul unic de înregistrare. Pentru asigurarea transparenţei, lista cu numerele unice de înregistrare ale cererilor de revendicare va fi publicată pe site-urile MFP şi ANAF.

    În situaţia în care, după finalizarea perioadei de depunere a cererilor de revendicare, lista centralizatoare cuprinde cel mult 100 de cereri, premiul de 1.000.000 lei este împărţit persoanelor care le-au depus, după verificarea autenticităţii bonurilor câştigătoare. Dacă în urma centralizării listei bonurilor fiscale pentru care s-au revendicat premiile, se constată depăşirea numărului de maximum 100 de cereri de revendicare, va fi organizată a doua extragere în vederea determinării a 100 de câştigători.

    În cazul realizării celei de a doua etape de selecţie în cadrul Loteriei bonurilor fiscale, va fi extras un număr din lista numerelor unice de înregistrare acordate bonurilor pentru care au fost revendicate premii. Şi această extragere va fi realizată cu urnele CNLR şi va fi televizată, organizarea acesteia urmând să fie anunţată ulterior.

    Numărul extras în cadrul acestei trageri va fi primul câştigător şi, totodată, va reprezenta baza de referinţă la care se aplică crescător un pas care are valoarea egală cu ziua emiterii bonului fiscal câştigător. Dacă în urma aplicării acestei proceduri de selecţie se depăşeşte numărul unic maxim atribuit bonurilor fiscale din listă, următorul număr câştigător din listă este dat de diferenţa dintre suma determinată prin aplicarea pasului la baza de referinţă şi numărul unic maxim atribuit, continuând cu aplicarea pasului până la stabilirea numărului maxim de premii prevăzut de legislaţia în vigoare. În procesul de aplicare al pasului, numerele selectate ca fiind câştigătoare, sunt eliminate din listă.

    După stabilirea celor 100 de bonuri fiscale câştigătoare, acestea vor fi centralizate şi transmise în termen de două zile către ANAF în vederea încărcării rezultatelor în “Baza de date privind Loteria bonurilor fiscale”, respectiv pentru verificarea autenticităţii bonurilor fiscale câştigătoare de către Direcţia Generală Antifraudă Fiscală, prin direcţiile regionale antifraudă fiscală.

    Pentru selectarea bonurilor câştigătoarea din rândul celor emise în luna iulie a.c. extragerea va fi organizată în data de 16 august 2015.

  • Elena Itu

    Gestionează activităţile de recrutare şi selecţie de personal, de integrare a noilor angajaţi, de evaluare a performanţelor şi de motivare, gestionează şi mediază situaţiile conflictuale şi de criză. 

    „2008, anul în care începea să se pronunţe din ce în ce mai des cuvântul criză, a fost cel în care am ales să las în urmă siguranţa locului de muncă oferit de armată, pentru a-mi dezvolta cariera în mediul privat. Căutarea jobului a fost o oportunitate să traversez tot fluxul recrutării şi selecţiei şi să învăţ din experienţa plină de emoţii a candidatului în căutarea unui loc de muncă. Nu ştiam că voi ocupa postul de director resurse umane la FAN Courier, ştiam doar că sunt hotărâtă să fac o schimbare“, spune Itu.

    Anterior, Elena Itu a fost căpitan în rezervă în cadrul Ministerului Apărării Naţionale şi psiholog consilier expert de gradul I şi a participat la proiectul de evaluare psihologică postmisiune din Irak.

    În ultimii cinci ani, FAN Courier a înregistrat o fluctuaţie de personal de  sub 5%, ceea ce a determinat o creştere a profitabilităţii pe angajat. Itu a coordonat mărirea echipei prin organizarea procesului de recrutare şi selecţie pentru 300 de noi posturi. Proiectul său de suflet este sistemul de evaluare a performanţelor angajaţilor, aliniat la strategia şi viziunea acţionarilor companiei.

  • Ministerul Justiţiei a început procedura de selecţie a şefului DIICOT. Candidaturile se pot depune până în 16 martie

    Procurorii care doresc să ocupe funcţia de şef al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) trebuie să trimită, până pe 16 martie, CV-urile, însoţite de o scrisoare de intenţie, care să cuprindă o scurtă prezentare a candidatului, detalii relevante despre experienţa profesională şi calităţile care îl recomandă pentru ocuparea funcţiei.

    Conform legii, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prim-adjunctul şi adjunctul acestuia, procurorul şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, adjuncţii acestuia, procurorii şefi de secţie ai acestor parchete, precum şi procurorul şef al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism şi adjuncţii acestora sunt numiţi de Preşedintele României, la propunerea ministrului Justiţiei, cu avizul Consiliului Superior al Magistraturii, dintre procurorii care au o vechime minimă de 10 ani în funcţia de judecător sau procuror, pe o perioadă de trei ani, cu posibilitatea reînvestirii o singură dată.

    “Îi încurajez pe procurori să participe într-un număr cât mai mare la acest proces de selecţie şi îi asigur că toţi cei care prin rezultatele lor au dovedit capacitate de organizare, analiză şi sinteză, capacitate de comunicare şi anticipare, integritate şi imparţialitate în activitatea profesională, au disponibilitatea de a lucra în echipă, vor avea şanse egale în a conduce o structură de parchet cu performanţe apreciate deopotrivă în plan intern şi internaţional”, a declarat ministrul Justiţiei, Robert Cazanciuc.

    Ministrul justiţiei a solicitat Procurorului general al Parchetului de lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie informarea tuturor procurorilor cu privire la posibilitatea depunerii candidaturilor.

    Funcţia de procuror-şef al DIICOT a rămas vacantă după ce Alina Bica a fost arestată în dosarul de corupţie privind retrocedarea ilegală a unui teren supraevaluat cu peste 60 de milioane de euro.

    Funcţia de şef al DIICOT este asigurată interimar de procurorul şef adjunct, Giorgiana Hosu.

    Alina Bica a fost instalată la conducerea DIICOT în mai 2013, fiind numită la propunerea ministrului interimar al Justiţiei de atunci, premierul Victor Ponta.

    În 24 noiembrie 2014, preşedintele a semnat decretul privind eliberare din funcţia de procuror-şef al DIICOT a Alinei Bica, în urma demisiei acesteia din funcţie. Bica a demisionat de la conducerea DIICOT şi din funcţia de procuror al direcţiei în 21 noiembrie, după ce a fost reţinută de procurorii DNA, o zi mai târziu fiind arestată preventiv.

    În 15 decembrie 2014, Alina Bica a fost trimisă în judecată pentru că, în calitate de reprezentant al Ministerului Justiţiei la Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, împreună cu ceilalţi membri ai Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, ar fi aprobat omului de afaceri Gheorghe Stelian, în 2011, despăgubiri pentru un teren de 13 hectare supraevaluat cu peste 62 de milioane de euro.

    CSM a dispus, în 16 decembrie, suspendarea Alinei Bica din funcţia de procuror al Parchetului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, după trimiterea acesteia în judecată.

    Alături de Bica sunt judecaţi Crinuţa Dumitrean, fost preşedinte al ANRP şi şefă a comisiei, Sergiu Ionuţ Diacomatu, deputatul Cătălin Florin Teodorescu, Remus Virgil Baciu, Oana Vasilescu, Dragoş George Bogdan şi Lăcrămioara Alexandru. Aceştia sunt acuzaţi de abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit.

    În acelaşi dosar sunt judecaţi evaluatorul Emil Nuţiu şi omul de afaceri Gheorghe Stelian, acuzaţi de complicitate la abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave.

    Alina Bica mai este judecată într-un dosar, instrumentat de DNA disjuns din primul în care a fost deferită justiţiei. Fostul şef al DIICOT este acuzată că a luat mită un teren, în schimbul intervenţiilor pentru despăgubirile acordate lui Gheorghe Stelian, pentru că l-ar fi ajutat pe Ovidiu Tender în dosarul în care este judecat şi pentru abuz în serviciu în cazul lui Videanu.

    În acelaşi dosar vor fi judecaţi omul de afaceri Dorin Cocoş, pentru trafic de influenţă (două fapte) şi dare de mită, şi fiul acestuia Alin Cocoş, pentru complicitate la trafic de influenţă şi complicitate la dare de mită, conform DNA.

    Procurorii DNA i-au trimis în judecată şi pe Ionuţ Florentin Mihăilescu, fost consilier al lui Alinei Bica, persoană apropiată lui Alin Cocoş, pentru complicitate la luare de mită (două fapte), şi Adriean Videanu, la data faptelor acţionar la o societate comercială, pentru complicitate la abuz în serviciu dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, Videanu fiind sub control judiciar.

  • Şcoala de programatori unde poţi veni şi fără bacalaureat, dar care are cel mai dur sistem de selecţie din România

    Academy Plus un proiect al companiei de software Pitech Plus, o şcoală de formare profesională în domeniul IT cu o programă diferită de cea utilizată de universităţile de profil.

    Este axată pe practică şi mai puţin pe concepte teoretice şi reuneşte 116 studii de caz pentru primii trei ani, studii care aduc în prin-plan noutăi din piaţă şi materie adaptată cerinţelor. Programul a fost dezvoltat în urma unui acord de parteneriat semnat la începutul anului 2014 cu şcoala 42 din Paris, cel mai amplu experiment de inovaţie aplicat pe sistemul educaţional.

    În acest moment Academy Plus are cea mai grea admitere din România. O preselecţie filtrează prima bază de candidaţi, iar după preselecţie cei selectaţi au o discuţie cu conducerea şcolii, urmată de 28 de zile de testare la sediul intituţiei. Până în prezent au fost înregistrate 1200 de aplicaţii, 450 de testări, 125 de validaţi pentru testarea de 28 de zile, 64 de locuri validate. Şcoala este gratuită şi nu se cer diplome sau rezultate la bacalaureat.

    Pe termen lung Pitech îşi va putea recruta viitorii angajaţi ai companiei, ceea ce înseamnă că scad costurile de recrutare şi internship. Instiutuţia schimbă şi interacţiunea cu mediul de afaceri, trecerea de la competiţie la colaborare şi de la individualitate la efort comun. Şi alţi membri ai clusterului IT de la Cluj-Napoca pot beneficia de pool-ul de candidaţi. Descriere

    Academy(plus)Plus este axată pe practică şi pune în centrul acţiunilor eleviul şi nu profesorul. Profesorii au rol consultativ, iar evaluarea se bazează pe modelul “peer-to-peer”. Rezultatatele sunt crearea unui mediu organizaţional încă din faza de şcolarizare şi obţinerea unor profile complexe. Pe termen scurt Academy(plus)Plus îşi propune să creeze o comunitate puternică şi valoroasă de oameni care vor să performeze în domeniul IT, atât în calitate de angajaţi pentru piaţa din România cât şi în calitate de antreprenori.

    Pe termen mediu vor fi organizate parteneriate sau clase speciale pentru alte companii aflate în căutare de resurse, iar pe termen lung iniţiatorii cred că vor schimba modul de raportare la formarea resurselor umane, vor creşte criteriile de preformanţă şi va apărea o schimbare în zona de educaţie.

  • Probleme la Oscar: nu se găsesc cinci roluri feminine mari, care să merite premiul

    La bărbaţi până acum preferinţele se îndreaptă spre tineri sau veterani, care apar în filme care aflate deja pe ecrane sau care nu au fost lansate încă: Eddie Redmayne – “The Theory of Everything”, Benedict Cumberbatch – “The Imitation Game”, Michael Keaton – ” Birdman”, Steve Carell  – “Foxcatcher”, Ellar Coltrane “Boyhood”,   Miles Teller – “Whiplash”, Kevin Costner – “Black and White”, Al Pacino – “The Humbling”, Jack O’Connell – “Unbroken”, Bradley Cooper – “American Sniper” sau  Mark Wahlberg – “The Gambler”.

    La roluri feminine este secetă, pentru că lansările din toamnă au fost puţine: Reese Witherspoon în “Wild” este cea mai notabilă. Asta înseamnă pârtie pentru tinere precum Jenny Slate şi pentrui producţii independente, precum “Obvious Child”. O licăr de lumină îl aduce “Still Alice” şi Julianne Moore în rolul unei profesoare care se confruntă cu un început de Alzhemer, un rol care o plasează în poziţia de favorită la premiu.

    Problema rolurilor feminine nu este nouă: în 2013 Martha Lauzen, directoare la Center for the Study of Women in Television and Film din San Diego a analizat 300 de filme lansate în 2013. Studiul concluziona că femeile reprezentau 15% dintre rolurile principale, 29% dintre personajele principale şi 30% din personajele cu un rol vorbit.

    Cinematograful comercial în schimb, ignorat de regulă de votanţii de la Oscar, beneficiază în schimb de serviciile unor nume precum Angelina Jolie – “Maleficent” şi Jennifer Lawrence – seria “Hunger Games”.
     

  • ASF aplică o nouă politică de recrutare, “exclusiv pe merit” şi cu evitarea conflictelor de interese

     “ASF îşi propune să aplice procese de recrutare şi selecţie bazate exclusiv pe merit pentru a ocupa posturile din cadrul autorităţii cu persoanele cele mai calificate pentru poziţia respectivă. Pentru atingerea ţintelor de performanţă stabilite în strategia de dezvoltare a ASF se impune un proces de recrutare deschis către piaţa forţei de muncă, dar şi menit să încurajeze dezvoltarea în cariera profesională a propriilor angajaţi”, se arată documentul privind noua politică de recrutare, aprobată de Consiliul instituţiei la finele săptămânii trecute.

    Actul reglementează metodele de recrutare şi selecţie pentru ocuparea posturilor vacante, principiile pe care se bazează recrutarea şi selecţia viitorilor angajaţi, criteriile generale de eligibilitate, precum şi condiţiile pe care candidaţii trebuie să le îndeplinească pentru ocuparea unor funcţii de conducere în cadrul ASF.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Cinci măsuri care ar creşte economia cu 5% de la Mădălina Bălan, Hart Consulting

    1. Focus pe calitatea oamenilor, pe selecţia bazată pe compatibilitatea lor reală cu competenţele cerute de o economie competitivă, bazată pe orientarea pe clienţi interni sau externi, asumarea responsabilităţii proprii, colaborarea şi orientarea pe rezultate sau iniţiativă.

    2. Atenţia sporită la dimensionarea personalului din instituţiile de stat, pentru a avea un control al costurilor.

    3. Atenţia sporită la calitatea învăţământului pentru a pregăti oameni competenţi inserabili în piaţa de muncă sau cu spirit antreprenorial.

    4. Atenţia sporită la calitatea sistemului de sănătate (unde accentul pe informare şi prevenţie ar putea salva costuri importante).

    5. Întărirea brandului naţional pentru a exista un real sentiment de apartenenţă şi mândrie.

  • Selecţie naţională de însoţitoare de zbor. Salariile de încadrare – 2.000 de dolari. Ce alte facilităţi oferă compania din Arabia Saudită

     Tinerele, cu vârste între 21 şi 35 de ani, venite din toată ţara, au participat la o selecţie organizată de compania Flynas din Arabia Saudită, pentru a deveni însoţitoare de zbor, cu un contract pentru doi ani. Compania caută să recruteze peste 20 de stewardese din România.

    “Vroiam un loc de muncă provocator, care îţi permite să călătoreşti, să vezi lumea, să cunoşti oameni, diferite culturi. Şi componenta financiară a contat, bineînţeles. Am terminat o şcoală de aviaţie la Bucureşti şi cred că o astfel de meserie mi se potriveşte”, a spus o tânără din Buzău care a venit la Cluj pentru a susţine interviul în limba engleză.

    O altă tânără, din Baia Mare, care a terminat Facultatea de Studii Economice şi Gestiunea Afacerilor la UBB Cluj-Napoca şi a urmat un master, spune că nu şi-a găsit un loc de muncă şi că a optat, astfel, să devină însoţitoare de zbor.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • EUROVISION 2014: TVR confirmă participarea la concurs. Când va avea loc selecţia naţională

     Conform sursei citate, TVR consideră că “România şi românii merită eforturile financiare necesare pentru a participa la acest eveniment important”.

    Decizia participării la Eurovision a fost comunicată European Broadcasting Union (EBU), organizatorul concursului.

    Cei care doresc să intre în selecţia naţională se vor putea înscrie în competiţie în perioada 15 ianuarie – 14 februarie (depunerea sau trimiterea pieselor şi a documentelor prevăzute de Regulament la TVR sau prin e-mail pe adresa eurovision@tvr.ro).

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro